Contestaţie la executare. Sentința nr. 861/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 861/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 861/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 861/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. A.

Grefier A. R. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. C. S.A., intimată av. M. B. PERUGINI, având ca obiect, contestație la executare.

Cauza a fost dezbătută în data de 29.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii scrise consemnate în scris în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin contestația la executare înaintată sub nr. 3978 din 13.11.2014, debitoarea . a cerut, în contradictoriu cu creditoarea av. M.-B. Perugini, anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr.820/2014 al executorului judecătoresc T.-S.(ca nelegale), anularea încheierii civile de încuviințare a execuției pronunțată în dosarul nr._/2014 al Judecătoriei Sibiu(ca fiind dată fără îndeplinirea condițiilor legale). S-a solicitat și suspendarea executării.

În motivare se arată în esență că în temeiul art. 1102 C.pr.civ. și art. 20(1) din Regulamentul C.E. nr.805/2004 încuviințarea execuției silite trebuia pronunțată de Tribunal și nu de Judecătorie. Față de prevederile art. 705 C.pr.civ. se invocă prescripția dreptului la acțiune, cererea fiind înaintată cu mult (13.11.2014) după emiterea titlului executoriu european(27.07.2011).

În drept se invocă art,705 C.civ., art. 20 din Regulamentul CE nr. 805/2004, art. 1102 C.civ.

Intimata, prin întâmpinare(fila 45), s-a opus admiterii acțiunii.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține în esență următoarele:

Intimata a pus în executare un titlu european, care urmează să fie executat pe teritoriul României.

În termenii art.20(1) din Regulamentul CE nr.805/2004 o hotărâre judecătorească certificată ca titlu executoriu european se execută în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru. În România, executarea silită a unui titlu executoriu european se face prin aplicarea prevederilor art. 1102 C.civ., în baza încuviințării date de instanța competentă, adică Tribunalul Sibiu. În termenii art. 713 C.civ., contestația la executare se introduce la instanța competentă, Tribunalul Sibiu.

Conform art. 711(1) C.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare….. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

Cum instanța competentă a încuviința executarea silită este Tribunalul, apare greșită obținerea ei prin încheierea Judecătoriei Sibiu. Ca urmare, în termenii art. 711(3), va fi anulată încheierea atacată și actele de executarea silită emise în baza ei, ca emise de o instanță necompetentă material.

Față de cele reținute mai sus, constatându-se fondată contestația la executare, va fi admisă, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Cererea de suspendare a executării va fi respinsă, suspendarea putând fi cerută doar până la soluționarea contestației la executare. Ori aceasta s-a soluționat, prin prezenta hotărâre.

Cheltuieli de judecată nu s-au cerut/dovedit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare înaintată de debitoarea . împotriva executării silite înaintată de creditoarea M.-B. Perugini, cu sediul procesual la Cabinetul av. G. A.-R. în Cluj-N., ..10 și în consecință:

Anulează formele de executare întocmite de executorii judecătorești T.-S., în dosarul execuțional nr.820/2014;

Dispune anularea încheierii civile nr.8960/2014 pronunțată în dosarul nr._/2014 al Judecătoriei Sibiu ca nelegală;

Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată necerute/nedovedite.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare,

Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2015.-

Președinte,

V. A.

Grefier,

A. R. P.

Red. V.A. 09.06.2015

TEHNORED. P.R. 09.06.2015

4EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 861/2015. Tribunalul SIBIU