Pretenţii. Decizia nr. 389/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 389/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 389/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 389/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. E. G.
Grefier A. F. A.
Pe rol fiind amânarea de pronunțare a cauzei civile privind pe apelant S.C. O. V. INSURANCE GROUP SA și pe intimat T. I., având ca obiect pretenții împotriva sentinței civile nr. 6596/2014 a Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 29.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.05.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
1. Prin sentința civilă nr. 6596/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta . GROUP SA, J 40/_/2001, CUI_, cu sediul procesual ales în București, ., ., Mezanin, sector 3 la SCA „C.&ASOCIAȚII”, în contradictoriu cu pârâtul T. I., domiciliat în Sibiu, ., jud. Sibiu.
Ni s-au acordat nici cheltuieli de judecată.
2. Instanța de fond a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 04. 03. 2014 sub nr. dosar_, reclamanta . GROUP SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T. I., obligarea acestuia la plata sumei de 723, 28 lei reprezentând onorariu avocat achitat de reclamantă în dosarul nr._/301/2010 al Judecătoriei sector 3 București, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că, la data de 29. 10. 2011, a fost soluționat dosarul nr._/301/2010, iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 3507, 47 lei reprezentând despăgubiri, 903, 46 lei dobândă, precum și în continuare până la plata integrală a debitului și 366, 87 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru. Pentru formularea acțiunii în despăgubiri, reclamanta a apelat la serviciile unei societăți de avocatură, plătind onorariu avocat în cuantum de 723, 28 lei, urmând a fi recuperate pe cale separată, în condițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul căzând în pretenții și fiind, deci, în culpă procesuală.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, ale art. 1349 și 1523 NCC, art. 31 din Legea 51/1995.
S-a solicitat proba cu înscrisuri.
S-au anexat: proces-verbal mediere, dovada achitării onorariului avocat, sent. civ. nr._/2011.
3. Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
4. În considerentele sentinței prima instanță a reținut că prin sent. civ._/28. 10. 2011 pârâtul a fost obligat la plata sumei de 3507, 47 lei reprezentând despăgubiri, 903, 46 lei dobândă legală calculată până la data de 05. 11. 2010, precum și în continuare până la plata integrală a debitului și 366, 87 lei cheltuieli de judecată, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare. În considerentele hotărârii se arată că aceste cheltuieli de judecată sunt reprezentate de taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Plata onorariului de avocat s-a efectuat prin OP_ din 16. 12. 2011, ulterior soluționării dosarului, iar prin contractul de asistență juridică nr._/30. 06. 2010 se prevede la art. 2. 1. Al. 2 că onorariul fix se va plăti în lei, după înregistrarea cererii introductive în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii facturii emise de SCA. Conform facturii nr._/08. 11. 2011 onorariul perceput în dosarul_/301/2010 ( f 39) a fost emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2010 și nu cel depus la dosarul cauzei. Prin urmare, factura a fost emisă după soluționarea dosarului, la un an de la înregistrarea dosarului la data de 05. 11. 2010 și soluționat la data de 28. 10. 2011, onorariu achitat la data de 16. 12. 2011.
Prin sentința mai sus amintită s-au acordat cheltuieli de judecată cuprinzând taxă timbru și onorariu avocat, reclamanta nesolicitând nicio îndreptare de eroare materială, chiar dacă suma acordată reprezintă taxa de timbru. Mai mult, acest onorariu, chiar dacă este cerut pe cale separată, trebuia solicitat în termenul de prescripție de 3 ani, termen care curge de la data rămânerii irevocabile a sentinței, ori acțiunea a fost promovată în martie 2014, peste termenul de 3 ani, nerespectându-se clauzele contractuale ale contractului de asistență juridică, astfel că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Pentru considerentele arătate, instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată, pretențiile fiind de fapt și prescrise, motiv pentru care a respins acțiunea.
5. Împotriva acestei sentințe a declarat a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, în fapt, s-a arătat că cheltuielile de judecată acordate în dosarul_/301/2010 au constat exclusiv în taxele de timbru, onorariul de avocat nefiind solicitat în acel dosar.
Fundamentul solicitării acestor cheltuieli stă în culpa procesuală a acelei părți care a pierdut procesul.
Onorariul de avocat solicitat în prezenta cauză a fost achitat după încheierea acelui proces și nici nu a făcut obiectul cererilor în acel dosar. Prin sentința pronunțată se neagă practic posibilitatea solicitării onorariului de avocat pe cale separată.
Pârâtul datorează suma pretinsă în această cauză pentru că ea a fost real și efectiv achitată pentru soluționarea dosarului_/301/2010.
Dosarului îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și nu cele ale art. 552 invocate de instanță. Instanța trebuia, deci, să aibă în vedere dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă și practica CEDO, din care rezultă că pot fi acordate cheltuieli de judecată sume care în mod real și necesar au fost plătite de partea care a câștigat procesul și în legătură cu acel litigiu.
Nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat în raport cu sentința pronunțată în dosarul_/301/2010, pentru că în acel dosar nu s-au acordat, în cuantumul cheltuielilor de judecată decât taxa de timbru și timbrul judiciar, fiind doar o eroare materială referirea și al cheltuieli de judecată.
În mod greșit instanța s-a pronunțat și asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, o asemenea excepție neputând fi invocată de către instanța din oficiu, excepția fiind una relativă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.453, 466, 468, 470, 471, 477-482 Noul Cod de procedură civilă, ale art. 1523 cod civil și ale art. 31 din Legea nr. 51/1995.
6. Cererea de apel a fost în mod legal timbrată cu 27,50 lei taxă judiciară de timbru.
7. Intimatul nu a formulat întâmpinare.
8. Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl găsește a fi neîntemeiat pentru considerentele ce urmează:
Relativ la criticile apelantei în ceea ce privește modul în care instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, facem următoarele precizări.
Un eventual calcul al curgerii termenului de prescripție a acțiunii în recuperarea unor cheltuieli de judecată se face, într-adevăr, nu prin raportare la contractul de asistență juridică în baza căruia sunt formulate pretențiile, ci de la momentul în care a rămas definitiv hotărârea în care partea a câștigat procesul și în raport cu care pretinde acele cheltuieli. Aceasta deoarece dreptul al acțiune nu se grefează pe raportul juridic dintre avocat și client, ci este rezultatul judecății dintr-un proces anterior, care îi legitimează demersul împotriva celui căzut în pretenții, într-un anumit termen. Contractul de asistență juridică creează efecte relative între avocat și client, care efecte nu pot fi transferate unui terț, pârâtul din această cauză.
Critica privind imposibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu această excepție este, însă, întemeiată. Sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, Secția civilă, în dosarul_/301/2010 a fost emisă la data de 28.10.2011, după . Noului Cod civil, fiind astfel incidente dispozițiile art. 5 și 223 din Legea nr. 71/2011. Partea în favoarea căreia a curs acest termen, pârâtul din acest dosar, nu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, așa încât nici instanța, din oficiu, nu putea să o facă, excepția fiind una relativă.
Așa fiind, se vor înlătura din considerentele sentinței dispozițiile privind incidența prescripției dreptului material la acțiune.
Criticile legate de fondul soluționării cauzei sunt, însă, neîntemeiate.
Apelanta nu se află în situația expusă de ea, anume în cea care instanța de fond, în litigiul finalizat prin sentința civilă nr._/2011, să nu se fi pronunțat cu privire la onorariul de avocat în cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate. Considerentele sentinței indică clar că suma de 366,87 lei reprezintă „ taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariu de avocat”. În situația în care ar fi fost o eroare materială menționarea onorariului de avocat în cuprinsul cheltuielilor de judecată, reclamanta avea la dispoziție procedura îndreptării erorii materiale, reglementată de art. 442 Cod pr. civilă, pentru ca mai apoi încheierea instanței să poată fi invocată în acest litigiu.
Apelanta nu a recurs la această cale, a susținut doar că în cuantumul cheltuielilor de judecată din dosarul_/301/2010 nu se include și onorariul de avocat, însă susținerea ei este contrară celor cuprinse în considerentele hotărârii pronunțate în acel dosar.
Este adevărat că suma acordată de instanță în acel dosar este mai mică decât cea pretinsă prin prezenta cerere de chemare în judecată, dar fiind insuficient motivat și lămurită dispoziția instanței din dosarul_/301/2010, nu se poate deduce în mod clar, că instanța ar fi avut în vedere doar taxele de timbru, mai ales în prezența mențiunii exprese din considerente cu privire la onorariul de avocat.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge apelul și va păstra ca legală și întemeiată sentința atacată.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta . Group SA împotriva sentinței civile nr. 6596/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Mai 2015
Președinte, C. V. D. Plecată C.O. - cf. art. 426 alin. 4 NCpc Semnează Președinte Tribunalul Sibiu C. E. G. | Judecător, C. E. G. |
Grefier,
A. F. A.
Red. C.V.D./20.07.2015
J.F.D. G.
Tehnored. F.A.
5 ex/
| ← Validare poprire. Decizia nr. 176/2015. Tribunalul SIBIU | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 390/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
