Grăniţuire. Decizia nr. 273/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 273/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 273/2015
Ședința publică de la 2 aprilie 2015
PREȘEDINTE E. D.
Judecător V. A.
Grefier F. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe apelant M. T., apelant M. M. și pe intimat M. V., intimat M. D., intimat M. V. A., intimat M. R. S., având ca obiect grănițuire.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 19.03.2015 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, alături de încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din data de 26.03.2015
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 3444/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M. V., M. D., M. V. A. și M. R. S. în contradictoriu cu pârâții M. T. și M. M..
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâții-reclamanți reconvenționali M. T. și M. M. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali M. V., M. D., M. V. A. și M. R. S. și în consecință:
S-a stabilit linia de graniță între imobilele înscrise în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/1, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/2, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/3, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/4, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/5 și în CF nr._ Șelimbăr, nr. cadastral 4168/6, proprietatea reclamanților-pârâți reconvenționali M. V., M. D., și imobilul înscris în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/7, proprietatea reclamanților-pârâți reconvenționali M. V. A. și M. R. S., pe de o parte, și imobilul înscris în CF nr. 8382 Șelimbăr nr. top. 863/3/2, 863/471, proprietatea pârâților-reclamanți reconvenționali M. T. și M. M., pe aliniamentul „B1-C1”, conform variantei II din raportul de expertiză efectuat de expertul I. I., care face parte integrantă din hotărâre.
S-a respins restul pretențiilor formulate de pârâții-reclamanți reconvenționali.
Au fost compensate cheltuielile de judecată avansate de părți.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții pârâți reconvenționali M. V. și M. D. sunt titularii atributelor dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/1, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/2, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/3, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/4, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/5(f. 203-207).
Reclamanții-pârâți reconvenționali M. V. A. și M. R. S. dețin dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/7 și asupra imobilului înscris în CF nr._ Șelimbăr, nr. cadastral 4168/6/f. 208-209).
Inițial, toate corpurile funciare menționate mai sus au făcut parte dintr-un singur corp funciar cu nr. top. 4168-arabil de 4500 mp, înscris în CF nr._ N Șelimbăr, pe care l-au dobândit cu titlu de donație în anul 2006 reclamanții-pârâți reconvenționali M. V. și M. D.. Ulterior, imobilul a fost dezmembrat în 7 parcele, identificate, în prezent, în cărțile funciare menționate mai sus și în proprietatea reclamanților-pârâți reconvenționali.
Conform evidențelor de carte funciară, pârâții-reclamanți reconvenționali sunt proprietari asupra imobilelor înscrise în CF nr. 8382 Șelimbăr nr. top. 863/3/2-arabil de 40 mp, nr. top. 863/471 arabil de 1084 mp (fila 197), dobândite cu titlu de schimb și de cumpărare. Inițial, aceste parcele, precum și imobilele învecinate, aparținând numiților U. I. și U. S. au fost înscris în CF nr. 8382 Șelimbăr nr. top. 863/3-arabil de 1125 mp și nr. top. 863/4-arabil de 1125 mp.
Toate imobilele menționate anterior au fost identificate prin raportul de expertiză și suplimentele la acesta, efectuate de expertul I. I.(filele 138, 219, 277).
În ceea ce privește imobilele aflate în proprietatea reclamanților-pârâți reconvenționali, expertul a menționat faptul că acestea nu sunt delimitate faptic în teren. Între aceste imobile și cel al pârâților-reclamanți reconvenționali M. există un gard despărțitor edificat de către aceștia din urmă.
În anul 1999, pârâții-reclamanți reconvenționali M., împreună cu numiții U. I. și U. S., au apelat la reprezentanții Primăriei Șelimbăr, care au procedat la punerea în teren a granițelor imobilului cu număr cadastral 863/4, 863/3, acordând dreptul proprietarilor să împrejmuiască terenul în funcție de granițele stabilite(fila 22).
Prin lucrarea efectuată, expertul a propus două variante de stabilire a liniei de graniță, în funcție de folosința actuală și în funcție de suprafețele evidențiate în cartea funciară.
Expertul a menționat faptul că, în fapt, atât imobilele reclamanților-pârâți reconvenționali, privite ca un tot unitar, parcelele nefiind delimitate faptic, cât și cele ale pârâților-reclamanți reconvenționali, au forma unui paralelogram și nu de dreptunghi, așa cum s-a considerat de comisia de aplicare a legii nr. 18/1991, având suprafețe mai mici decât cele menționate în cuprinsul cărții funciare, astfel: terenul reclamanților-pârâți reconvenționali este mai mic cu suprafața de 374 mp, iar cel al pârâților-reclamanți reconvenționali cu suprafața de 124 mp.
Așa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, autorii părților au dobândit dreptul de proprietate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991, iar măsurătorile efectuate nu au fost corecte, fapt învederat de către expert, prin lucrarea efectuată.
Reclamanții-pârâți reconvenționali s-au judecat și cu ceilalți vecini, cu care se învecinează terenul lor în partea de Est, prin sentința civilă nr. 7256/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu stabilindu-se linia de graniță între aceștia. În cadrul acestui litigiu, instanța judecătorească a stabilit linia, conform unui raport de expertiză tehnică topografică, prin care s-a constatat că parcelele din zonă nu sunt amplasate conform planului de punere în posesie, respectiv conform planului cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Astfel, instanța a stabilit linia de graniță între imobilul reclamanților-pârâți reconvenționali M. și imobilul proprietatea vecinilor de la Est, conform primei variante propusă de expert, potrivit căreia terenul reclamanților-pârâți reconvenționali se întindea peste gardul existent între proprietatea sa și proprietatea pârâților-reclamanți reconvenționali M., urmând ca reclamanții să-și retragă proprietatea până la limita graniței stabilite. Neluându-se în seamă aceste dispoziții ale unei hotărâri judecătorești irevocabile, chiar dacă pârâții-reclamanți reconvenționali nu au fost părți în acest litigiu, ar lipsi-o de efecte juridice, fapt ce ar prejudicia părțile din litigiu.
Astfel, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 584 Cod Civil, a dispus admiterea acțiunii reclamanților-pârâți reconvenționali și a admis, însă doar în parte, cererea reconvențională
formulată de pârâții-reclamanți reconvenționali, a stabilit linia de graniță între imobilele înscrise în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/1, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/2, în CF
nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/3, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/4, în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/5 și în CF nr._ Șelimbăr, nr. cadastral 4168/6,
proprietatea reclamanților-pârâți reconvenționali M. V., M. D., și imobilul înscris în CF nr._ Șelimbăr nr. cadastral 4168/7, proprietatea reclamanților-pârâți reconvenționali M. V. A. și M. R. S., pe de o parte, și imobilul înscris în CF nr. 8382 Șelimbăr nr. top. 863/3/2, 863/471, proprietatea pârâților-reclamanți reconvenționali M. T. și M. M., pe aliniamentul „B1-C1”, conform variantei II din raportul de expertiză efectuat de expertul I. I., care face parte integrantă din hotărâre.
Instanța a luat în considerare această variantă ca fiind cea corectă, pentru argumentele reținute mai sus. Faptul că în anul 1999, reprezentanți ai Primăriei Șelimbăr au procedat la punerea în teren a granițelor imobilului cu număr cadastral 863/4, 863/3, proprietatea pârâților-reclamanți reconvenționali, acordând dreptul proprietarilor să împrejmuiască terenul în funcție de granițele stabilite, nu echivalează cu stabilire a limitelor granițelor acestui imobil, fiind o delimitare singulară, fără a se avea în vedere proprietățile învecinate. Pârâții-reclamanți reconvenționali au posibilitatea reglementării juridice a terenului lor prin stabilirea liniei de graniță cu ceilalți vecini care au proprietăți limitrofe.
În conformitate cu dispozițiile art. 274, 276 C. și 584 teza 2 Cod Civil, instanța a compensat cheltuielile de judecată avansate de părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții reclamanți reconvenționali M. T. și M. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sentința instanței de fond este consecința unei suite de greșeli atât ale instanței, dar și ale expertului desemnat în cauză și care au determinat o pierdere parțială și fără temei justificativ a dreptului de proprietate.
Instanța de fond a stabilit în mod eronat obiectivele expertizei în sensul că a dispus ca expertul să facă două propuneri de linie de graniță: una conform folosinței actuale și una în funcție de actele existente. Linia de graniță nu poate fi decât una singură. Ea nu se stabilește nici în funcție de folosința faptică și nici „ în funcție de actele existente”. Plecând de la această premisă greșită, soluțiile pe care le-a propus expertul și din care instanța și-a însușit una din ele, nu puteau fi decât la fel de eronate.
În mod paradoxal și fără nici o bază legală, dar nici cel puțin logică instanța de fond a optat pentru o variantă de stabilire a liniei de graniță care să nu lipsească de eficientă o altă hotărâre judecătorească litigiu în care pârâții nu a fost parte respectiv hotărârea pronunțată în dosar nr._ .
Instanța de fond respinge cererea de efectuare a unei noi expertize, cerere formulată în condiții procedurale prevăzute de dispozițiile art. 212 cod procedură civilă, încălcând astfel un drept procedural pe care orice parte din cadrul unui proces trebuie să îl aibă: dreptul la contraprobă.
Indiferent de erorile de stabilire a obiectivelor de expertiză din partea instanței, expertul tehnic, trebuia să știe că există două situații distincte în care criteriile de determinare a unei linii de graniță sunt radical diferite:
1. Situația de drept comun în care linia de graniță se stabilește în funcție de trei criterii și în această ordine de preferință: harta de carte funciară corelată, acolo unde este cazul cu documentația cadastrală, semnele naturale de graniță din teren, suprafețele imobilelor înscrise în c.f.
2. Situația de excepție pentru imobilele înscrise în cartea funciară în baza unei documentații cadastrale impuse de dispozițiile noi ale Legii nr. 7/1996 când sunt aplicabile dispozițiile art. 15 (3) din Legea nr. 7/1996.
Inițial expertul și-a exprimat opoziția față de „indicația instanței” de a ține cont de concluziile expertizei Meșu Veronie, efectuată în alt dosar și își justifică, de bun simț și foarte simplu opțiunea susținând că pârâții de azi nu au fost părți în acel dosar si, deci proprietatea lor nu poate fi afectată printr-o hotărâre judecătorească care nu le este opozabilă.
O soluție legală și corectă în această cauză trebuie să plece de la situațiile specifice concrete de naștere a celor două imobile corelate cu actele translative de proprietate succesive în esență, care sunt aceste caracteristice determinante ale celor două proprietăți:
Ambele proprietăți provin din reconstituirea dreptului de proprietate ca măsură reparatorie în condițiile Legii nr. 18/1991. Aceasta implică obligativitatea determinării parametrilor de amplasare în zonă plecând de la procesele verbale de punere în posesie.
Ambele imobile au fost înscrise în cartea funciară în baza unor documentații cadastrale deși ele fost întabulate la date diferite și în baza unor documentații tehnice diferite, fiind terenuri învecinate corelarea lor cu planul de amplasament zonal era obligatorie. Aceste date și informații cadastrale trebuie obligatoriu să se reflecte în operațiunea de stabilire a liniei de graniță.
Ambele imobile privind din corpuri funciare mai mari din care s-au dezmembrat. Operațiunile juridice de dezmembrare au avut la bază, pe lângă actul de dezmembrare voința proprietarului unic sau stabilit prin consensul coproprietarilor și o documentație tehnică. Liniile de dezmembrare deveneau automat linii de graniță sau trebuiau să constituie elemente de identificare atunci când era vorba de imobile învecinate constituite din dezmembrări diferite.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul apreciază ca nefondat apelul formulat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 584 Cod civil, orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa; cheltuielile grănițuirii vor fi suportate pe jumătate.
Astfel, acțiunea în grănițuire este acea acțiune prin care reclamantul cere instanței de judecată ca în cadrul unui proces să determine, prin semne exterioare, linia despărțitoare dintre cele două fonduri vecine.
Dreptul fiecărui proprietar de a-l obliga pe vecinul său la grănițuire este o facultate, iar în raport de titularii dreptului real asupra celor două fonduri vecine, grănițuirea este, pe de o parte, o obligație reală, și, pe de altă parte, este un atribut al dreptului real, au atribut esențial al dreptului de proprietate ocrotit de legea civilă prin dispozițiile art. 480 Cod civil.
În situația în care unul din titularii fondurilor vecine nu este de acord cu grănițuirea, ea poate fi hotărâtă numai de instanța competentă, care are obligația, în conformitate cu prevederile art. 584 Cod civil, de a stabili linia de graniță între cele două fonduri vecine.
În acțiunea în grănițuire sunt criterii determinante în stabilirea liniei de hotar schițele de carte funciară, planurile cadastrale și i în lipsa unor alte elemente în funcție de care sa se aprecieze amplasamentul hotarului, ar putea fi luat în considerare ca și un criteriu orientativ suprafețele de teren pe care le au părțile în proprietate.
În speță conform planului cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991 și documentației întocmite cu ocazia dezmembrării imobilul reclamanților M. are deschiderea la . m (filele 104, 105, 106 dosar fond și filele 122, 113 apel).
Prin urmare în mod corect instanța a dispus grănițuirea proprietăților potrivit variantei de grănițuire ce are la planul cadastral precum și suprafața înscrisă în cartea funciară.
Planul cadastral conține reprezentarea grafică a datelor din registrele cadastrale referitoare la terenurile și construcțiile din cadrul unităților administrativ teritoriale comune, orașe și municipii.
Mai mult stabilirea liniei de graniță în această variantă se impune și ca urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 7256/2008 (fila 165 fond) s-a stabilit irevocabil linia de graniță în partea dinspre est a parcelei reclamanților reținându-se măsurătorile cadastrale efectuate în cadrul acțiunilor de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 și evidențiate ca atare în documentele cadastrale și în titlurile de proprietate.
Susținerea pârâților că în mod greșit instanța de fond a ținut cont de hotărârea judecătorească pronunțată în dosar nr._, hotărâre care nu le este opozabilă, este nefondată.
Această hotărâre intrată în puterea lucrului judecat este opozabilă pârâților chiar dacă nu au fost părți în proces întrucât potrivit art. 1200 pct. 4 cod civil statuările instanțelor judecătorești au valoarea unor prezumții legale, provin de la o putere publică și se resfrâng indirect și asupra terților.
Prin urmare varianta solicitată de pârâți din raportul de expertiză efectuat în apel respectiv conform limitelor actuale de folosință nu este fondată.
Faptul că în anul 1999, pârâții au amplasat actualul gard doar în prezența unor reprezentanți ai autorităților locale nu echivalează cu stabilire a limitelor granițelor acestui imobil, fiind o delimitare singulară, fără a se avea în vedere proprietățile învecinate.
Față de aceste considerente Tribunalul în baza art. 294 cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâții reclamanți reconvenționalei M. T. și M. M. împotriva sentinței civile nr. 3444/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 2.04.2015.
Președinte, E. D. | Judecător, V. A. | |
Grefier, F. O. |
Red. Tehnored. E.D. 27.04.2015
8 ex.
j.f. M. H.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 301/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
