Pretenţii. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 112/294/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 243/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T. L.
Judecător E. D.
Grefier F. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe apelant B. I. sen., apelant B. I. jr., apelant B. I. și pe intimat B. E., apel împotriva s.c. nr. 251/2014 a Judecătoriei Săliște, având ca obiect pretenții .
Cauza a fost dezbătută în fond la data 19.03.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 251/2014 a Judecătoriei Săliște s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtul B. I. jr.; s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul B. I. senior în contradictoriu cu pârâtul B. I. JR și în consecință, s-a constatat că reclamantul a efectuat prin contribuție proprie investiții la imobilul înscris în Cf_ Tilișca provenit din conversia pe hârtie a CF 2675 Tilișca, nr top 1118,1119 casă, curte și grădină în suprafață de 407 mp, investiții în cuantum de 36.289,57 lei; a fost obligat pârâtul B. I. jr. să plătească reclamantului suma de 36.289,57 lei reprezentând contravaloarea investiții; s-a respins celălalt capăt de cerere și celelalte pretenții formulate; s-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâta B. E.; a fost obligat pârâtul B. I. jr. să plătească reclamantului suma de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale; în baza art. 18 din OUG 51/2008 a fost obligat pârâtul B. I. jr. să plătească către stat suma de 1216,5 lei reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise reclamantului și de care a beneficiat de ajutor public judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că imobilul înscris în CF_ Tilișca provenit din conversia pe hârtie a CF 2675 Tilișca, nr top. 1118, 1119 în suprafață de 407 mp, casă, curte și grădină, a fost coproprietatea reclamantului B. I. și a defunctei G. P., fiecare deținând o cotă de ½. La data de 09.10.1989 între aceștia a intervenit actul de partaj voluntar autentificat prin încheierea de autentificare_, prin care părțile au convenit sistarea stării de indiviziune asupra imobilului prin atribuirea cotei de ½ cota reclamantului B. I., pârâtei G. P., devenind astfel proprietară asupra întregului imobil. Se mai prevede că în schimbul cotei sale de proprietate, B. I. a primit cu titlu de sultă suma de 10.000 lei sumă pe care a încasat-o efectiv înainte de redactarea contractului .
În anul 2003, prin încheierea de întabulare nr. 1278/2003 se notează în cartea funciară dreptul de proprietate asupra întregului imobil în favoarea pârâtului B. I. jr., în urma transmiterii dreptului de proprietate prin contract de întreținere încheiat între G. P. și pârâtul B. I. jr.,cu notarea interdicției de înstrăinare în favoarea acesteia.
Imobilul, deși este proprietatea pârâtului B. I. jr. a fost locuit de defuncta G. P. și de reclamantul B. I., ulterior, chiar dacă reclamantul a avut perioade în care nu a mai locuit în acest imobil, el a fost cel care s-a ocupat de imobil, de întreținerea și conservarea acestuia.
În jurisprudență, s-a stabilit că îmbunătățirile făcute la imobilul proprietatea altei persoane, dau naștere la un drept de creanță împotriva proprietarilor acelui imobil.
Față de dispozițiile art.1169 cod civil instanța consideră că in cauză, reclamantul a facut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina pârâtului, proprietarul imobilului, a sumei reprezentând sporul de valoarea al imobilului pârâtului.
Instanța a avut în vedere la valoarea investițiilor pe care l-ea acordat reclamantului, raportul de contraexpertiză efectuat în cauză de experții B. T., T. A., F. M. S., având în vedere că are o valoare probatorie mai mare, fiind efectuată de trei experți, totodată necontestată de părți.
Astfel raportat la probele dosarului, instanța apreciază acțiunea întemeiată în parte, motiv pentru care a admis-o în parte, a constatat că reclamantul a efectuat prin contribuție proprie investiții la imobilul înscris în Cf_ Tilișca provenit din conversia pe hârtie a CF 2675Tilișca, nr top 1118,1119 casă, curte și grădină în suprafață de 407 mp, investiții în cuantum de 36.289,57 lei, constând în montat ferestre lemn și uși lemn, tencuieli exterioare, placaj mozaic, pardoseli parchet, rașchetare, lăcuire, construit bucătărie, baie, șură anexă, șopron nou, construit zid cărămidă, tencuit zid, ușă metalică, înlocuit țiglă acoperiș, lați, grinzi, șarpantă, înlocuit țevi baie, amenajat baie, lambriuri, reparat acoperișul.
În temeiul art 1073 Cciv a obligat pârâtul B. I. jr. să plătească reclamantului suma de 36.289,57 lei reprezentând contravaloarea investiții.
Având în vedere că celelalte investiții nu au fost dovedite ,instanța a respins celelalte pretenții formulate. De asemenea având în vedere și capătul de cerere privind sistarea stării de indiviziune a imobilului, față de dovada respingerii acțiunii privind constatarea nulității absolute a convenției de partaj dintre reclamant și fosta proprietară tabulară, imobilul rămânând în proprietatea pârâtului B. I. jr, instanța a respins și acest capăt de cerere.
Pentru aceleași considerente, instanța a respins acțiunea și față de pârâta B. E., aceasta nemaiavând calitate procesual pasivă în prezenta acțiune.
Față de împrejurarea că reclamantului i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar pentru diferența taxă de timbru de 3649,5 instanța în baza art 18 din OUG51/2008 a obligat pârâtul B. I. jr să plătească către stat suma de 1216,5 lei reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise reclamantului și de care a beneficiat de ajutor public judiciar.
În baza art 274 cpr civ., față de împrejurarea că acțiunea a fost admisă doar în parte, instanța a obligat pârâtul B. I. jr. să plătească reclamantului suma de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale,constând în onorariul parțial al experților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul B. I. sen. și pârâtul B. I. jr.
Reclamantul B. I. sen. a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii în totalitate a pretențiilor sale, cu motivarea că instanța a redus în mod inexplicabil suma la care era îndreptățit.
Apelantul a fost citat cu mențiunea de a timbra la valoarea contestată prin apel, respectiv cu suma de 1461,85 lei, însă nu și-a îndeplinit această obligație. Potrivit art. 20 din Legea 146/1997 taxele de timbru se achită anticipat sau până la termenul acordat de instanță în acest scop, iar neîndeplinirea obligației de plată a acestei taxe se sancționează cu anularea cererii.
Față de aceste dispoziții legale, întrucât apelantul B. I. sen. nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru, instanța va dispune anularea apelului ca netimbrat.
În ce privește apelul declarat de pârâtul B. I. jr., acesta a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea întregii acțiuni formulate de reclamant. În motivarea apelului se susține că reclamantul a solicitat contravaloarea investițiilor efectuate în perioada 1973-1989, când era coproprietar cu Geravu P., astfel că i se cuvenea doar cota de ½ din investițiile realizate. În anul 1989 în urma partajului întregul imobil a revenit lui G. P., iar pârâtul a dobândit dreptul de proprietate în anul 2003, prin contract de întreținere încheiat cu aceasta, iar prin contractul de întreținere nu i s-au transferat pârâtului și obligațiile față de reclamant, micșorarea patrimoniului acestuia realizându-se prin mărirea patrimoniului lui G. P.. Ca urmare, nu există nici o legătură între micșorarea patrimoniului reclamantului și dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către pârât, acesta dobândind imobilul cu investițiile deja realizate. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, apelantul arată că pretinsele îmbunătățiri au fost efectuate în perioada în care imobilul se afla în coproprietatea comună a reclamantului și a lui G. P., iar momentul de la care puteau fi solicitate este cel la care s-a efectuat partajul voluntar. Și pentru investițiile realizate în anul 2006 dreptul la acțiune s-a prescris, pentru că nu s-a dovedit că reclamantul a exercitat o posesie continuă asupra imobilului, deși însuși reclamantul susține că din anul 1983 până în 2006 nu a mai efectuat nici o investiție la imobil, ceea ce înseamnă că nu a exercitat nici o posesie asupra acestuia. Cu privire la investițiile realizate în anul 2012, acestea nu au făcut obiectul acțiunii formulate de reclamant și chiar dacă instanța nu a reținut în mod explicit respingerea acestor pretenții, totuși nu le-a indicat în considerente.
Apelul pârâtului B. I. jr. este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost corect respinsă de instanța de fond pentru că dreptul la acțiune al reclamantului se naște de la momentul la care cel care efectuează investițiile nu se mai află în posesia imobilului, ori reclamantul folosește încă imobilul în litigiu, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C. M., M. D.-T.(f. 306, 317 vol. II fond) Ca urmare, dreptul la acțiune nu s-a prescris, ci eventual s-ar putea pune problema unei prematurități a acțiunii.
În ce privește apărarea pârâtului în sensul că nu există nici o legătură între micșorarea patrimoniului reclamantului și dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către pârât, constatăm că această susținere este neîntemeiată întrucât pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil în care sunt incorporate și investițiile efectuate de reclamant, atât în perioada în care a fost coproprietar cu G. P., cât și după acea perioadă, inclusiv în perioada în care proprietar era deja pârâtul(cele din 2006, contractul de întreținere fiind încheiat cu numita G. în anul 2005), care nu și-a manifestat în nici un fel vreo opoziție la efectuarea acelor investiții. În cauză sunt aplicabile disp. art. 494 c.civ. respectiv reclamantul a fost constructor de bună credință, efectuând investițiile într-o perioadă în care era coproprietar cu G. P., apoi, după sistarea indiviziunii, cu acordul acesteia. Astfel, este aplicabil principiul îmbogățirii fără just temei al pârâtului, respectiv mărirea patrimoniului pârâtului Bratuv I. jr., în calitate de proprietar al imobilului în care sunt incorporate investițiile, pe seama diminuării patrimoniului reclamantului B. I. sen. cu contravaloarea acestor investiții.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care potrivit art. 296 c.pr.civ. va respinge apelul declarat de pârâtul B. I. jr. și va păstra sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de B. I. jr. împotriva sentinței civile nr.251/2014 a Judecătoria Săliște, pe care o păstrează .
Anulează apelul declarat de reclamantul B. I. sen. împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 26.03.2015.
Președinte Judecător
D. T. L. E. D.
Grefier
F. O.
Red. D.T.L. 12.5.2015
Tehnored. F.O. 12.05.2015
7 ex.
j.f. E. S. V. S.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 95/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Sentința nr. 451/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
