Superficie. Decizia nr. 179/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 179/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 3471/306/2013
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 179/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător D. T. L.
Grefier A. F. A.
Pe rol fiind amânarea de pronunțare a cauzei civile privind pe apelant T. A. M. și pe intimat B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, având ca obiect superficie împotriva sentinței civile nr. 3727/2014 a Judecătoriei Sibiu.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.03.2015,, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 3727/2014 a Judecătoriei Sibiu, s-a respins cererea formulată de reclamanta T. A. M. și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI în contradictoriu cu reclamanta T. A. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr._, la data de 06.03.2013, reclamanta T. A. M. a chemat în judecată pe pârâta B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că reclamanta este titulara unui drept de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcției Vila nr. 9 situată în stațiunea P., înscrisă în CF_ Sibiu cu nr. top_-C1 și un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 84 mp înscris în CF_ cu nr. top_, proprietatea pârâtei B. Națională a României, dobândit ca succesor cu titlu particular al Instituției Balneo Climaterice P. și să se dispună înscrierea dreptului de superficie în cartea funciară pe numele reclamantei; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziție.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Vila nr. 9 din P. a fost construită în anul 1925, însă proprietatea nu a fost întabulată în cartea funciară, terenul pe care a fost construită fiind înscris în CF 199 C. cu nr. top 182/1/24/2/2/2/1, teren dobândit în anul 1946 de B. Națională a României prin cumpărare și apoi naționalizat de statul român care și-a întabulat dreptul de proprietate în 12.05.1969. Reclamanta a arătat că întregul teren a fost ulterior dat în administrarea operativă a Întreprinderii Balneo Climaterice P. și, după căderea regimului comunist, terenul pe care se afla Vila nr. 9 a fost revendicat de B. Națională a României, fiind dobândit de la statul român prin sentințele civile nr. 3578/1992 a Judecătoriei Sibiu și nr. 2093/1994 a Judecătoriei Sibiu. Ulterior, terenul cu nr. top 182/1/24/2/2/2/1 a fost transcris în CF 361 C.. Întrucât Vila nr. 9 nu a fost întabulată în cartea funciară și nu a aparținut Băncii Naționale, aceasta nu a făcut obiectul revendicării, fiind evidențiată în patrimoniul Întreprinderii Balneo Climaterice P. care, după 1990, s-a transformat în ., în baza art. 20 din Legea 15/1990, . preluat tot patrimoniul fostei Întreprinderi Balneo Climaterice, Vila nr. 9 fiind evidențiată în patrimoniul societății la constituire. Reclamanta a arătat că, prin promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 727/18.09.2000, .-a obligat să-i vândă Vila nr. 9 după ce o va întabula în cartea funciară și, datorită pasivității . a fost nevoită să promoveze o acțiune în prestație tabulară, iar, prin sentința civilă nr. 7561/25.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, reclamanta a dezmembrat terenul de sub vila (83,5 mp) de restul de teren al Băncii Naționale, a întabult Vila nr. 9 pe acest teren și a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției. Reclamanta a mai precizat că prin sentința civilă nr. 7561/2009 a Judecătoriei Sibiu modificată prin decizia nr. 302/2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 509/2010 a Curții de Apel A. I., s-a stabilit că pârâta BNR nu are niciun drept asupra Vilei nr. 9 ce se afla pe terenul a cărui proprietate a redobândit-o, astfel încât este incident art. 693 Cod civil. Reclamanta a mai învederat că, raportat la art. 695 Cod civil, suprafața necesară exploatării construcției a fost stabilită la 84 mp cât s-a înscris în CF_ și dreptul de superficie s-a născut în baza art. 693 alin. 3 C. civil în momentul în care proprietatea terenului a trecut la statul român iar Vila nr. 9 în patrimoniul Înteprinderii Balneo Climaterice P., acest fapt având loc când statul a naționalizat terenul, iar vila nr. 9 a trecut în patrimoniul Înteprinderii Balneo Climaterice P. (12 mai 1969). Reclamanta a mai arătat că, întrucât vila nr. 9 nu a fost întabulată în cartea funciară, dreptul de superficie nu a putut fi înscris, deși faptic s-a constituit ex lege când proprietatea construcției a trecut la o altă persoană, iar cea a terenului la altă persoană.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 692-702 Cod civil.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum total de 677,1 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 7561/25.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, decizia civilă nr. 302/24.09.2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, decizia civilă nr. 509/22.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr._, extras CF 199 C., extras CF 361 C., extras CF 380 C., extars CF_ Sibiu nr. cad._,_-C1, încheiere de CF nr._/30.07.2012, proces-verbal nr. 3/2013, extras CF_ Sibiu nr. top 182/1/24/2/2/2/1.
În data de 31.01.2008, pârâta B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI a depus la dosar cerere reconvențională prin care a arătat că nu se opune constituirii unui drept de superficie începând cu data pronunțării hotărârii asupra terenului de 84 mp proprietatea sa, situat sub construcția denumită Vila nr. 9 proprietatea reclamantei, solicitând să se dispună obligarea reclamantei la plata unei rate lunare stabilită de un evaluator autorizat și care i se datorează ca o justă despăgubire ca urmare a lipsirii de dreptul de folosință asupra terenului și să fie obligată reclamanta să nu modifice structura actuală a construcției, în caz contrar, dreptul de superficie urmând să înceteze de îndată; de asemenea, s-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecatăîn caz de opoziție.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că, prin sentința civilă nr._ a Judecătoriei Sibiu modificată prin decizia nr. 302/2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 509/2010 a Curții de Apel A. I., . dobândit un drept de proprietate asupra Vilei nr. 9 și a fost obligată să-și dea consimțământul cu privire la vânzarea către reclamantă a Vilei nr. 9. A fost respinsă în mod irevocabil acțiunea cu privire la contatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de 84 mp de către . obligării la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest teren și al întabulării dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea lui T. A. M.. Pârâta a mai arătat că constituirea unui drept de superficie se poate face doar la solicitarea proprietarului construcției, de aceea momentul care urmează a fi considerat cel al instituirii dreptului este cel al pronunțării unei hotărâri în acest sens. Pârâta a mai arătat că urmează a fi lipsită de dreptul de folosință asupra acestui teren și instanța trebuie să stabilească o rată lunară justă pe care reclamanta urmează să i-o plătească.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 209 C. proc. civ., art. 692-702 C. civil.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 424 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.
La data de 14.06.2014, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională (fila 76) prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, arătând în esență că dreptul de supreficie s-a constituit ex lege în baza art. 693 pct. 3 C. civil din momentul în care statul român, proprietar atât al construcției cât și al terenului, a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului, rămânând doar proprietar asupra construcției, iar superficiarul este obligat să plătească contravaloarea folosinței terenului doar în limitele prevăzute de art. 697 C. civil, respectiv doar atunci când superficia s-a constituit cu titlu oneros. Reclamanta a mai arătat că, în speța de față, superficia nu –sa constituit cu titlu oneros, ci s-a născut ex lege, aceasta fiind rațiunea pentru care doar în situația prevăzută de art. 693 pct. 3 este prevăzută obligația superficiarului de a nu modifica structura inițială a construcției. Reclamanta a învederat că art. 695 alin. 2 permite titularului dreptului de superficie demolarea construcției, cu obligația de a o reconstruii în forma inițială.
La data de 02.07.2013, pârâta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (fila 87) prin care a arătat în esență că nu ne aflăm în prezența constituirii unui drept de superficie ex lege, învederând că . a fost niciodată proprietar al terenului în litigiu, iar Statul Român însuși a fost doar un deținător aparent al terenului în litigiu, deoarece acesta fusese preluat abuziv de la proprietarul de drept al acestuia, respectiv BNR, urmare a acestui fapt proprietarul de drept-BNR nu avusese cum să-și exprime poziția vizavi de constituirea sau neconstituirea vreunui drept de superficie. Pârâta a mai arătat că, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între reclamantă și . 2000), fusese reconstituit deja dreptul de proprietate al BNR (în 1992) asupra terenului în cauză și, ca urmare, . avea cum să transmită un drept de superficie, chiar și nenotat în cartea funciară asupra unui teren care nu îi aparținea și de fapt nu i-a aparținut niciodată. Pârâta a precizat că nu ne aflăm în ipoteza pretinsă de art. 693 alin. 3, ci dreptul de superficie se constituie doar în momentul rămânerii definitive a hotărârii în prezenta cauză.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, repectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul pârâtei, proba cu expertiză specialitatea construcții, raportul de expertiză fiind depus la filele 117-121 din dosar, iar suplimentul la raportul de expertiză la filele 129-130.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 7561/25.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, modificată prin decizia civilă nr. 302/24.09.2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, decizie menținută în parte prin decizia civilă nr. 509/22.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel A. I., s-a constatat că pe imobilul nr. top 182/1/24/2/2/2/1/2 este edificată o cabană-vila nr. 9 și a fost obligată pârâta .-și dea consimțământul la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil, în caz de refuz, hotărârea judecătorească ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare; de asemenea, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei T. A. M. în cartea funciară.
În cadrul sentinței civile nr. 7561/25.11.2009, s-a reținut faptul că, conform expertizei în construcții efectuată de expert I. S., vila nr. 9 a fost dată în folosință în anul 1925, și s-a mai reținut că vila nr. 9 a existat în patrimoniul . a fost inițial o societate comercială cu capital de stat.
De asemenea, prin aceeași hotărâre judecătorească, s-a mai reținut că, prin sentințele civile nr. 3578/01.06.1992 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 924/1992 și nr. 3093 din 22.04.1994 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 3676/1993, B. Națională a României în contradictoriu cu Statul Român redobândește și terenul pe care în prezent era edificată vila nr. 9, neînscrisă inițial în cartea funciară, reîntabularea dreptului de proprietate al pârâtei BNR făcându-se în baza încheierii de carte funciară nr._/13.11.1992.
Prin decizia nr. 302/24.09.2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, s-a reținut că “cabana nr. 9” nu a făcut parte niciodată din patrimoniul BNR, fiind înscrisă în evidențele fostei Înteprinderi Balneo Climaterice P. și devenind apoi proprietatea . baza art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, potrivit căreia bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia.
Totodată, instanța reține că aspectele mai sus învederate au fost analizate în cadrul dosarului nr._ și că intervine efectul pozitiv al lucrului judecat, având în vedere că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Ca efect pozitiv, puterea de lucru judecat privește modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit într-o nouă judecată cu privire la aceleași aspecte.
Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
În consecință, instanța a reținut că, în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat, s-a stabilit prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr._, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 509/22.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel A. I., faptul că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare intitulat “contract de vânzare-cumpărare” nr. 727/18.09.2000, pârâta .-a obligat să vândă reclamantei T. A. M. Vila nr. 9 compusă din două camere, grup sanitar și două garaje, și că prin contract părțile nu au convenit nimic cu privire la terenul aferent construcției, precum și faptul că, la data obținerii de către . certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0363/22.06.1995, Statul Român nu mai era proprietar al terenului în litigiu, ci proprietară a terenului era BNR, astfel încât emiterea acestui certificat nu putea genera absolut niciun efect juridic în raport cu BNR.
Prin urmare, s-a constatat că reclamanta T. A. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra Vilei nr. 9 prin hotărâre judecătorească pronunțată în dosarul nr._, iar imobilul teren aferent Vilei nr. 9 nu a avut niciodată ca proprietar pe . și înstrăinătoare a construcției.
Temeiul în drept al acțiunii de față invocat de către reclamantă este art. 693 alin. 3 C. civil, conform căruia superficia se poate înscrie și în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcția ori a transmis terenul și construcția, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.
Or, în cauza de față, nu a existat un proprietar al întregului fond, respectiv construcție și teren, ci proprietarul construcției .-a obligat să vândă construcția reclamantei T. A. M., în timp ce proprietar al terenului era pârâta B. Națională a României.
Pe cale de consecință, nu este incidentă în speță ipoteza prevăzută de art. 693 alin. 3 C. civil, care presupune existența unui proprietar al întregului fond și care are la bază tocmai prezumția că, fiind proprietar și al terenului, înstrăinătorul construcției a consimțit la constituirea superficiei.
Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, un drept real imobiliar, și implică, pe lângă proprietatea asupra construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor fixate pe sol, și un drept de folosință asupra terenului pe care se află obiectele menționate. Potrivit art. 693 alin. 2 C. civil, dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege.
În lipsa unei dispoziții legale exprese, instanța judecătorească nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de convenție pentru instituirea dreptului de superficie, deoarece s-ar substitui voinței părților și ar aduce atingere dreptului de proprietate, prin dezmembrarea acestuia sub forma dreptului de superficie.
Prin prezenta acțiune, reclamanta urmărește de fapt obținerea unui titlu pe cale judecătorescă cu privire la dreptul de superficie pretins, însă posibilitatea dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească nu este reglementată de legislația în vigoare.
Ca urmare, cererea reclamantei de instituire a unui drept de superficie asupra terenului în suprafață de 84 mp înscris în CF_ cu nr. top_, proprietatea pârâtei B. Națională a României, a fost neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta B. Națională a României, având în vedere că se solicită obligarea reclamantei la plata unei rate lunare stabilită de un evaluator autorizat ca o justă despăgubire ca urmare a lipsirii de dreptul de folosință asupra terenului și să fie obligată reclamanta să nu modifice structura actuală a construcției, în caz contrar, dreptul de superficie urmând să înceteze de îndată, se reține că aceste capete de cerere au ca situație premisă stabilirea unui drept de superficie în favoarea reclamantei, or, cererea principală a fost respinsă, astfel încât, pe cale de consecință, neconstatându-se existența unui drept de superficie, instanța a respins și cererea reconvențională formulată de pârâta B. Națională a României în contradictoriu cu reclamanta T. A. M..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T. A. M. solicitând modificarea în tot în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că a dobândit construcția Vila nr.9 P. prin cumpărare de la S.C. P. S.A., iar prin sentința civilă nr.7561/2009 a Judecătoriei Sibiu modificată prin decizia nr.302/2010 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă prin decizia nr.509/2010 a Curții de Apel A. I. s-a stabilit că pârâta BNR nu are niciun drept asupra Vilei nr.9, ci doar asupra terenului pe care aceasta se află.
Recurenta mai arată că potrivit art.695 Cod proc.civ. suprafața necesară exploatării construcției est de 84 mp, iar dreptul de superficie s-a născut în momentul în care proprietatea terenului a trecut la Statul Român, iar Vila nr.9 în patrimoniul Întreprinderii Balneo Climaterice P..
În drept se invocă art.466 și urm. Cod proc.civ. și 693-702 Cod civil.
Prin întâmpinare, intimata BNR solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.693 cod civil pentru nașterea dreptului de superficie.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu există niciuna dintre situațiile prevăzute de art.693 Cod civil care justifică instituirea unui drept de superficie.
Reclamanta recurentă a dobândit proprietatea construcției în litigiu, Vila nr.8 P., prin cumpărare de la o societate comercială care nu avea un drept de proprietate sau de folosință asupra terenului, iar proprietatea terenului a aparținut pârâtei intimate din anul 1946, fără întrerupere.
Art. 693 Cod civil prevede toate modalitățile de dobândire a superficiei, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. Potrivit alineatului 2 al acestui articol, dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Alineatul 3 mai arată că, superficia se poate înscrie și în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcția ori a transmis terenul și construcția, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.
Întrucât în cauză nu există act juridic, condiții pentru uzucapiune și nici alt mod prevăzut de lege, soluția reținută de instanța de fond este legală și temeinică, mai ales că pârâta s-a opus admiterii recursului.
Ceea ce a reținut greșit instanța de fond a fost soluția dată în cererea reconvențională. Tribunalul apreciază că cererile formulate de pârâta reclamantă reconvențional, în principal cea prin care se solicita obligarea reclamantei la plata unei juste despăgubiri ca urmare a lipsirii de dreptul de folosință asupra terenului, nu erau legate de stabilirea unui drept de superficie în favoarea reclamantei întrucât aceasta are proprietatea construcției și aduce o atingere folosinței reclamantei, deci dreptului său de proprietate asupra terenului. Ca urmare, în cauză se impunea admiterea cererii reconvenționale și stabilirea unei despăgubiri. Această soluție nu a fost modificată de instanța de recurs întrucât pârâta reclamantă reconvențional nu a formulat recurs.
Art.316 rap. La art.295 Cod proc.civ. prevede că instanța investită cu o cale de atac va verifica, în limitele cererii de apel/recurs, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Întrucât pârâta nu a formulat recurs, iar reclamanta nu a atacat soluția pronunțată în cererea reconvențională, aceasta nu poate fi modificată.
Pentru toate aceste motive, în baza art.312 Cod proc.civ. se va respinge recursul și se va menține sentința atacată.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, dar nu a făcut dovada efectuării vreunei astfel de cheltuieli, ca urmare acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta T. M. împotriva sentinței civile nr. 3727/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică azi 04 martie 2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, D. T. L. | |
Grefier, A. F. A. |
Red. V.D/31.03.2015
Jud fond. D. D.
Tehnored. A.F./31.03.2015
4 ex/2com/31.03.2015
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 223/2015. Tribunalul SIBIU | Fond funciar. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
