Validare poprire. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 6061/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 122

Ședința publică de la 13 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. R.

Judecător V. C. D.

Grefier D. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant B. E. JUDECĂTORESC D. M. – V., intimați ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, T. S. 6 BUCUREȘTI, având ca obiect, validare poprire, împotriva sentinței civile nr.4554/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

La ultimul apel nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și având în vedere actele existente la dosar, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Constata ca sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Sibiu cererea de validare a popririi formulată și completată de B.E.J: D. M. V. în contradictoriu cu debitoarea Administrația F. pentru Mediu și terțul poprit T. S. 6, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi pentru suma de 2975 lei debit principal și cheltuieli de judecată și pentru dobânda legală calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, până la data restituirii integrale.

În motivare se arată că prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. 72/2014 la SCPEJ D. M. V. M. D. A., S. C., creditorul F. I. a solicitat executarea silită a titlului executoriu - sentința civilă nr. 3156/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu. executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi, prin adresa emisă la data de 24.02.2014, pentru sumele arătate mai sus, asupra conturilor deținute de debitoare la terțul poprit. Acesta din urmă, însă, nu și-a onorat obligațiile legale.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 789 C.pr.civ.

Intimata debitoare Administrația F. pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care se solicită respingerea cererii creditoarei, motivat de faptul că executarea silită se suspendă de drept conform dispozițiilor OUG nr. 8/2014, urmând ca plata creanței să fie realizată eșalonat conform dispozițiilor legale.

Prin sentința civila nr. 4554 din 22.08.2014 Judecătoria Sibiu a respins cererea de validare a popririi reținând următoarele:

Prin sentința civila nr. 3156/2012 pronunțată de Tribunalului Sibiu, debitoarea Administrația F. pentru Mediu a fost obligată față de creditor la plata sumei de 2636 lei, reprezentând taxă de poluare, și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii integrale lei, precum și la plata sumei de 339 lei cheltuieli de judecată. Creditorul a formulat cerere de executare silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr.72/2014 instrumentat de executorul judecătoresc D. M. V.. Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 772/2014.

La data de 24.02.2014 s-a emis de către executorul judecătoresc adresa de înființare a popririi pentru suma totală de 5463,24 lei către terțul poprit T. S. 6.

Potrivit art. 789 NCPC, creditorul recurge la procedura validării popririi atunci când, după ce executarea silită prin poprire a fost încuviințată și poprirea înființată, terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin.

Pentru a se admite cererea de validare a popririi, este necesar sa se stabilească, după citarea creditorului, a debitorului urmărit și a terțului poprit, si după administrarea de probe, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, ceea ce duce la concluzia că în aceasta procedură creditorul trebuie să dovedească raportul de creanță dintre celelalte două părți.

La data de 28.02.2014 a fost publicată OUG nr. 8/2014 care, prin art. XV, instituie măsuri pentru plata eșalonată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei auto.

Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, judecătorul este obligat să aibă în vedere la soluționarea unei cauze, toate modificările legislative, aplicând legea in vigoare la data soluționării cererii. Cazurile de ultraactivitate a legii vechi sunt de strictă interpretare. Situația în speță nu se circumscrie printre cazurile menționate.

Chiar dacă executarea silita a fost pornită anterior datei de intrare în vigoare a actului normativ menționat mai sus, prin care se stabilește modul în care se vor executa anumite creanțe, actul normativ este aplicabil in virtutea principiului aplicării cu caracter imediat a legii noi.

Conform art. XV alin 1-7, nici un contribuabil care a plătit inițial taxa de poluare și care a obținut un titlu executoriu pentru recuperarea creanței de la Ministerul Mediului, nu poate obține prin procedura executării silite, plata integrala a debitului, motivat de faptul că alin. 1 prevede o eșalonare a taxelor auto pe o perioada de 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul ca executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită (CEDO, Cauza Ulger c. Turciei, cererea_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. si D. c. României, cererea_/00).

Instanța europeana recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigentelor art. 6 (cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.

Instituția debitoare nu a refuzat onorarea obligației stabilite în sarcina sa, însă a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporționala cu scopul urmărit.

Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG nr. 71/2009 nu neaga dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.

Prin norma de drept internă nu se aduce atingere dreptului recurentului de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului si argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel ca sunt incidente dispozițiile convenției europene.

OUG nr. 8/2014 nu încalcă prevederile Directivei 2000/35/CE, care stabilește cauze derogatorii de la termenul de 90 zile, respectivul termen fiind doar unul de recomandare.

Obligația de plată eșalonată a titlurilor executorii a fost impusă de guvern într-o situație de excepție determinată de multitudinea taxelor de poluare de recuperat în raport cu mijloacele financiare, cauză neimputabilă autorităților care pot aduce astfel justificări valabile.

Apariția OUG nr. 8/2014 are drept consecință imposibilitatea validării popririi.

Împotriva sentinței a declarat apel B.E.J: D. M. V. solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii de validare a popririi motivat, în esență, de aceea că incidența OUG 8/2013 este nefondată raportat la prevederile alin. 7 din acest articol care statuează că eșalonarea dispusă nu este aplicabilă executărilor silite demarate înainte de . OUG nr. 8/2014 și nici OUG nr. 22/2002 nu poate fi aplicată în cauză.

Verificând sentința atacată se constată că apelul este nefondat.

Astfel, susținerile apelantului conform cărora dispozițiile din OUG 8/2014 nu sunt aplicabile executărilor silite demarate înainte de . OUG nr. 8/2014. Textul alin. 7 al art.XV nu poate fi rupt de celelalte dispoziții ale articolului din care face parte. Analiza sistematică și logică a art.XV din OUG 8/2014 duce la concluzia că sunt supuse eșalonării toate sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015. A.. 1 al articolului menționat arată expres acest fapt fără a face nici un fel de distincție în raport de cele care au fost și cele care nu au fost puse în executare, iar alin. 4 arată că toate executările bazate pe acest gen de titluri se suspendă.

Interpretarea alin. 7 prin prisma întreg articolului XV nu poate fi decât în sensul că eșalonarea și suspendarea se aplică inclusiv în situația în care este vorba de plăti restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită, iar nu în sensul că ordonanța nu se aplică executărilor începute înainte de apariția sa.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art.480 Cod proc civilă apelul va fi respins iar sentința atacată va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de executorul judecătoresc D. M. V. împotriva sentinței civile nr.4554/22.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.

Președinte,Judecător,Grefier,

S. RaduViorica DumitracheDaniela M.

red.SR/6.3.2015

tehn.red.DM/6.3.2015

ex.7; j. fond SR

Jud. Sibiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 122/2015. Tribunalul SIBIU