Pretenţii. Decizia nr. 86/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 4310/306/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 86/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. G.
Judecător D. T. L.
Judecător D. D.
Grefier S. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil privind pe recurent B. V. și pe intimat O. N., având ca obiect pretenții împotriva sentinței civile nr.6331 din 22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 12 februarie 2015 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, alături de încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din data de 19 februarie 2015.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 6331/22 octombrie 2014 a Judecătoriei Sibiu a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtul O. N..
De asemenea, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 2400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
În speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, față de momentul încheierii pretinsei convenții dintre părți, respectiv primăvara anului 2010, în vigoare de la data de 1 octombrie 2011, conform art. 220 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
Dispozițiile art. 3 din Legea 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil prevăd că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite sau produse după . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Judecătoria reține că în primul rând trebuie analizat dacă între părți s-a născut un raport obligațional, respectiv o convenție care să nască drepturi și obligații între părți. Astfel, din probatoriul administrat în cauză la solicitarea reclamantului (audierea martorilor f. 42, 43, 63), rezultă faptul că între acesta, respectiv fiul reclamantului și pârât a existat o înțelegere, în baza căreia fiul reclamantului a dus în turma pârâtului mai multe oi spre îngrijire, însă numărul acestora neputând fi stabilite cu exactitate întrucât martorii audiați au indicat un număr diferit de animale. Susținerile reclamantului că ar fi fost predate 72 de oi nu au fost dovedite. Instanța de fond reține că la interogatoriul pârâtului (f.38), acesta recunoaște că în turma de oi proprietatea sa s-au găsit 40 de oi cu însemnele lui B. C. (fiul reclamantului) și că le-a restituit reclamantului (30 de oi martorului S. P. și 10 oi personal reclamantului). Mai mult, martorul M. F. (f.42) a menționat că, în primăvara anului 2010, l-a ajutat pe reclamant să transporte oi la stâna pârâtului, efectuând în acest sens două transporturi, prima dată ducând 16 oi, iar în al doilea transport ducând 34 de oi și 22 miele animalele, fiind luate de la domiciliul reclamantului, fără a cunoaște decât din spusele reclamantului, că acestea îi aparțin. La interogatoriul luat reclamantului (f.36) acesta arat că a dus la stâna pârâtului prima de 16 oi și a doua oară 22 oi și miei. Martorul R. C. (f.63 fond - martor propus de către reclamant) a menționat faptul că reclamantul deținea în anul 2010 un număr de 59 de oi adulte și miei fără să le fi reținut numărul, și că a asistat la o discuție purtată între părți, în cadrul căreia s-au înțeles că reclamantul să-și predea pârâtului animalele spre îngrijire. Astfel arată martorul că reclamantul a predat în primăvara acelui an cele 59 de oi spre îngrijire pârâtului.
Din probatoriul testimonial administrat la solicitarea pârâtului(f. 41, 49, 60) rezultă faptul că fiul reclamantului, respectiv numitul B. C. a fost angajat la stâna pârâtului, ca și cioban, începând cu primăvara anului 2010, acesta aducând la stână un număr de 46 de oi, despre care susținea că sunt proprietatea sa. Într-adevăr, din probatoriu rezultă faptul că animalele au fost aduse de la domiciliul reclamantului, însă acesta era comun, numitul B. C. locuind împreună cu părinții săi în acea perioadă.
Raportat la acestea, pentru existența pretinsei convenții încheiate între părți care cuprinde o obligație cu valoare peste 250 lei, potrivit dispozițiilor art. 1191 al.3 din Codicele civil s-a administrat proba cu martori pentru dovedirea întregii convenții.
Astfel, nici din declarațiile noilor martori audiați după rejudecare nu s-a putut stabili întreaga convenție încheiată între părți cu privire la numărul de oi încredințate cu permisiunea reclamantului în turma pârâtului. Numărul oilor aduse în turma pârâtului variază între 46 și 72 de oi. Singurul lucru cert și recunoscut este că la finele anului 2010 au fost restituite reclamantului 40 de oi de către pârât, ceea ce duce la concluzia că în primăvara anului 2010 a existat o înțelegere chiar și tacită din parte părților cu privire la primirea unui număr de oi aparținând reclamantului în turma pârâtului, având ca obligație din partea reclamantului să plătească o sumă de bani (circa 50 lei/oaie) pentru fiecare oaie, iar pârâtul să dea telemea, caș și urdă de pe urma exploatării ovinelor. Din interogatoriile părților (f.26,38) reiese că reclamantul a încredințat un număr de oi (de aproximativ 50 de oi) primind în cursul anului 2010 de la pârât 318 kg caș, telemea și urdă. Pentru îngrijirea oilor reclamantul a plătit în decembrie 2010 suma de 3000 lei ( 1000 lei fiind și pentru niște baloți pe care reclamantul trebuia să îi achite încă din vară, conform declarației martorului P. A. –f.21 rejudecare). La un calcul simplu reiese că reclamantul a plătit 2000 lei respectiv 50 lei pentru fiecare oaie, adică pentru 40 de oi, animale ce la sfârșitul anului au fost restituite.
Mai mult, instanța de fond reține că la data de 19.03.2010 s-a întrunit comisia pastorală din cadrul Primăriei Ș. M. cu ocazia stabilirii încărcăturii de ovine/hectar și repartizarea suprafețelor de pășune în funcție de numărul de animale deținute de crescătorii de ovine. Comisia a constatat după numărare (f.37) că reclamantul, la data de 19.03.2010 deține 56 de ovine pentru care s-a încheiat contractul de pășunat nr.1181/14.04.2010 (f.42), reclamantul primind pășune proprietatea comunie în suprafață de 6 ha, în locul numit „Maluri”, în vecinătatea locului de pășunat al pârâtului. Ulterior în acel an nu s-au mai făcut numărători ale ovinelor.
Se mai reține că pentru anii 2010-2011, reclamantul nu a formulat cerere în vederea acordării subvenției, fapt rezultat din adresa emisă de Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Sibiu (f. 56).
Față de aceste considerente, analizând întreg probatoriul descris, Judecătoria constată că raportat la diferența de 29 de oi solicitate prin acțiune (25 oi cu lapte și 4 miei), reclamantul nu a putut dovedi că aceste animale s-au aflat efectiv în turma pârâtului și că s-a refuzat restituirea lor.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Potrivit art. 998 cod civil „orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara”, iar art.999 Cod civil „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
În consecință, nefiind dovedită existența condițiilor necesare antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, având în vedere și art.1169 Cod civil, instanța de fond apreciind că nu s-a făcut dovada pretenției privind oile, beneficiul nerealizat fiind un accesoriu al primului petit, nedovedit în speță, astfel că respinge acțiunea în întregime.
Instanța de fond îl obligă pe reclamant, în baza art.453 Cod de procedură civilă să plătească pârâtului suma de 2400 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. V. pe care o critică pentru nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că între părți, în anul 2010, mai precis luna martie, a avut loc o înțelegere cu privire la încredințarea unui nr. de 72 de oi. La termenul scadent înțelegerii, la data de 24.12.2010, la împărțirea oilor, pârâtul a reținut un număr de 25 de oi (și 4 miei) fără nici un motiv întemeiat. Adevăratul motiv a fost că între pârâtul O. N. și fiul recurentului B. C. ar fi existat un conflict mai vechi, și anume că B. C. i-ar fi luat pârâtului un anumit număr de oi, dar nici până în acest moment acest lucru nu a putut fi dovedit de către pârât.
Din probele administrate de către instanța de fond în rejudecare (declarațiile martorilor propuși de către reclamant), s-a dovedit încă o dată fără nici un dubiu faptul că într-adevăr între părți a existat o înțelegere verbală, deși între părți există și un înscris cu toate condițiile înțelegerii cu privire la încredințarea unui număr de 72 oi dar pe care pârâtul din rea credință nu-1 recunoaște.
Cu privire la aceasta înțelegere martorul P. S. în declarația data în ședința publică din data de 8.04.2014 arăta faptul că făcând parte din comisia pastorală, acesta găsește cu ocazia numărării efectivului de animale în oile pârâtului luate de la micii proprietari din comună și oi aparținând reclamantului, pe care împreună cu comisia le-a numărat în februarie 2010 la domiciliul reclamantului fiind un nr. de 50-55 oi adulte și 20-22 miei.
Ceea ce este important cu privire la înțelegerea dintre părți pe care pârâtul nu o recunoaște este faptul că, ulterior comisia pastorală în data de 30.06.2010 la o numărătoare a efectivului de oi ale pârâtului s-au găsit și un nr. de 50 oi adulte și 20-22 miei care au crescut purtând semnul reclamantului și precizează în mod expres că aceste oi s-au găsit în efectivul pârâtului.
Cu privire la acest aspect martorul M. F. audiat de către instanța arăta faptul că: "înainte de P. în anul 2010 l-am ajutat pe reclamant să ducă niște oi la stâna aparținând pârâtului am efectuat două transporturi: 1) în primul transport am dus 16 oi; 2) iar în al doilea transport am dus 34 oi și 22 miei, aceste oi le-am luat din curtea reclamantului.
În ședința publică din data de 22.10.2012 a fost audiat și martorul S. P. care a relatat un alt aspect cum ar fi: „în luna decembrie 2010 B. C. mi-a cerut în avans suma de 3000 lei spunând că trebuie să plătească pârâtului simbria pentru cele 75 oi aparținând tatălui sau lăsate în grija pârâtului” care coroborat și cu declarația martorului M. F. cât și cu declarația martorului R. C. cât și cu actele depuse la instanță confirmă punctul de vedere al reclamantului faptul că într-adevăr între părți a avut loc o înțelegere, dar părțile fiind din aceiași localitate și ne mai având conflicte una cu cealaltă, au considerat că nu mai este necesar ca această înțelegere să fie consemnată și în scris în prezența unor martori.
Cu privire la declarațiile martorilor propuși de către pârât și audiați de către instanță, aceștia în nici un moment nu au putut să lămurească instanța de judecată dacă reclamantul B. Vaier i-a dat spre îngrijire pârâtului O. N. cele 72 de oi sau dacă au avut cunoștință de vreo înțelegere dintre cele două părți. Declarațiile lor în mare parte s-au axat pe aspectul potrivit căruia B. C. are și el oi și le-a dus la stâna pârâtului.
Simpla coincidență dintre faptul că recurentul reclamant i-a încredințat pârâtului O. N. un nr. de 72 oi în perioada martie 2010 cu angajarea numitului B. C. (fiul recurentului reclamant) la stâna pârâtului tot în perioada în care se aflau și oile recurentului reclamant în turma pârâtului nu înseamnă că B. C. era proprietarul animalelor.
Pârâtul, atât în faza probatorie a primei instanțe cât și la instanța de rejudecare a încercat să dovedească și să arate instanței un anumit conflict apărut între B. C. (fiul recurentului-reclamant) și acesta (declarațiile martorilor pârâtului) mergând pe idea că B. C. ar fi proprietarul animalelor aduse de B. V. în turma pârâtului.
Lucru total neadevărat deoarece cu actele depuse la dosar s-a probat faptul că B. C. în perioada 01.01.10-31.12.2010 nu figura ca proprietar de animale și prin urmare nu deținea cod de exploatație, în perioada respectivă (fiecare proprietar de animale trebuie să dețină un cod de exploatație, care se eliberează pentru fiecare proprietar în parte și este cuprins în registrele de Exploatații extrase din 2WVD) astfel reiese faptul că acele oi la care se referă martorii pârâtului de fapt sunt oile reclamantului B. V..
Așa cum se reține și în motivarea sentinței nr. 6331/2014 singurul lucru cert este faptul că la finele anului 2010 au fost restituite reclamantului un nr. de 40 de oi, ceea ce duce la concluzia că în primăvara anului 2010 a existat totuși o înțelegere așa cum a arătat recurentul, chiar și tacită din partea părților cu privire la primirea unui nr. de animale aparținând reclamantului, iar acesta având obligația să plătească pârâtului o suma de bani aprox. 50 lei/cap oaie, iar pârâtul obligat să restituie telemea, urdă, caș din beneficiul de pe urma acestor animale.
Paratul prin întâmpinarea depusă la dosar precizează faptul că acesta l-a chemat pe reclamant să-i predea cele 40 de oi însemnate distinct, reclamantul în susținerea pârâtului s-a prezentat împreună cu martorul S. P. care acesta din urma a luat 30 de oi.
Lucru total neadevărat întrucât martorul S. P. în declarația dată în fața instanței a precizat faptul că acesta s-a deplasat la domiciliul pârâtului împreună cu un șofer de al său și au luat cele 30 oi dar nu în varianta arătată de către pârât.
Între întâmpinarea formulată de către pârât și interogatoriul luat acestuia se observă mai multe neconcordanțe în relatarea stării de fapt, referitoare la numărul de animale pe care pârâtul a constatat că îi lipseau, prin întâmpinare acesta a arătat că îi lipsesc 21 de oi iar prin interogatoriu precizează 25 de oi.
Un alt aspect care ridică dubii este faptul că se audiază ca martor propus de către pârât - numita P. N., asupra căreia pârâtul în data de 30.08.2010 înregistrează o reclamație la P. de pe lângă Judecătoria Sibiu unde arată faptul că P. N. împreună cu fiul reclamantului au sustras anumite bunuri.
Declarația acesteia este mai mult un mijloc de răzbunare împotriva lui B. C. având în vedere relația de concubinaj care a fost între aceștia
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Intimatul O. N. nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la dosar s-a opus admiterii acestei căi de atac.
Recursul este neîntemeiat și va fi respins, potrivit celor ce vor urma:
La interogatoriul pârâtului, luat în fața instanței de fond în primul ciclu procesual, acesta recunoaște că în turma de oi proprietatea sa s-au aflat oi aparținând altei persoane (fila 38 din dosarul instanței de fond).
De asemenea, pârâtul recunoaște la același interogatoriu că a predat martorului S. P. un număr de 30 de oi (fila 39 verso).
În condițiile mai sus arătate, s-a dovedit că pârâtul a avut în turma sa oi care nu-i aparțineau în proprietate.
Chiar dacă pârâtul susține că oile primite în turmă erau ale fiului reclamantului și contestă numărul acestora, recunoașterile parțiale ale pârâtului la interogatoriul luat în fața instanței de fond, reprezintă un început de dovadă scrisă, astfel deși pretinsa convenție încheiată între părți cuprinde o obligație cu valoare peste 250 lei, potrivit dispozițiilor art. 1191 alin (3) din Codicele civil este admisibilă proba cu martori pentru dovedirea întregii convenții.
Ceea ce instanța este chemată să stabilească, prin prisma motivelor de recurs cu care a fost investită, este numărul de oi primite de pârâtul intimat în turma sa și dacă în prezent subzistă obligația acestuia de restituire a animalelor în condițiile art. 998 din vechiul Cod civil.
Reclamantul recurent recunoaște la interogatoriul luat în primul ciclu procesual, la instanța de fond 8fila 37, la întrebarea numărul 7) că pârâtul i-a restituit acestuia personal, un număr de 40 de oi.
Martorul S. P. (fila 43 din dosarul instanței de fond) relevă faptul că s-a deplasat împreună cu fiul reclamantului recurent - B. C. - la stâna aparținând pârâtului intimat de unde a luat un număr de 30 de oi. Martorul testează că oile preluate aparțineau recurentului B. V. și au fost preluate cu acordul acestuia, ca și garanție pentru suma de 3000 de lei plătită ca avans fiului recurentului, pentru plata simbriei celor 75 de oi aparținând acestuia aflate în turma pârâtului intimat O. N.. Aceste împrejurări sunt dovedite și prin declarația martorului P. A. – fila 21 în cel de-al doilea ciclu procesual. Aceste împrejurări sunt relevate și de martorul E. V. (fila 58)
Astfel cu rezultă din interogatoriul luat reclamantului recurent B. V., simbria pentru oile predate pârâtului Intimat O. N. a fost de 3000 de lei, împrejurare confirmată de martorii mai sus arătați. Simbria pentru o oaie este de 50 de lei, iar pentru miei 25 lei astfel încât susținerile recurentului reclamant potrivit cu care s-au predat 71 de oi sunt dovedite (50 de oi înmulțit cu 50 de lei egal 2500 lei; 22 miei înmulțit cu 25 egal 550) din cele 72 pe care re arată reclamantul în motivarea acțiunii.
Cu declarația martorului P. S. (fila 22) s-a probat împrejurarea potrivit căreia fiul reclamantului recurent - B. C. - nu este proprietar de oi, împrejurare recunoscută în recursul formulat, iar susținerile pârâtului potrivit cărora oile erau ale lui B. C. se bazau doar pe susținerile acestuia din urmă, împrejurare contestată de B. V., pe tot parcursul procesului.
S-a dovedit în cauză că fiul reclamantului B. C. nu este proprietar de oi, astfel încât, coroborând probele mai sus arătate, se reține că pârâtul a predat reclamantului personal 40 de oi, iar 30 au fost preluate de martorul S. P. (cu consimțământul recurentului și se află la stâna acestuia, astfel încât pârâtul intimat a predat 70 de oi în modalitatea mia sus arătată.
Astfel cum rezultă din declarația martorei P. N. R., la stâna pârâtului intimat au decedat câteva animale, fără a putea preciza numărul lor, care au fost preluate de către reclamantul – recurent (fila 49).
Față de cele mai sus arătate, Tribunalul observă că în cauză s-a dovedit existența unei convenții între părți ce a avut ca obiect un număr de 71 de animale, că 70 dintre acestea au8 fost predate reclamantului recurent, în modalitatea mai sus arătată, iar una dintre acestea a murit.
Ceilalți martori testează împrejurări indirecte sau secvențiale, care nu infirmă însă starea de fapt mai sus relevată.
Nefiind găsite temeiuri pentru modificarea sentinței mai sus arătate, în condițiile art.304 pct. 9) Cod de procedură civilă, astfel cum solicită recurentul, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și nici contractuale, văzând normele art. 312 Cod de procedură civilă, recursul de față urmează să fie respins, cu consecința menținerii sentinței atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, la cererea intimatului, odată cu respingerea prezentei căi de atac, recurentul urmează să fie obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de recurs, dovedit a fi efectuate cu chitanța de la fila 18 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 6331/22.10.2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către intimatul O. N. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 .02.2015.
Președinte, C. E. G. | Judecător, D. T. L. | Judecător, D. D. |
Grefier, S. E. |
red.C.E.G. 27.03.2015
j.f.B.M.L.
tehn.S.E.30.03.2015
2 ex.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul SIBIU | Obligaţie de a face. Decizia nr. 151/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
