Cereri. Decizia nr. 1372/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1372/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 2113/227/2007

Dosar nr._ alte cereri

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1372/2013

Ședința publică din 28 mai 2013

Președinte: N. M.

Judecător: G. D.

Judecător: I. M.

Grefier: D. E. M.

Pe rol, judecarea recursului formulat de A. I. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 11.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosarul nr._, intimați fiind M. A., C. comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Slatina, C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, G. I. D., F. I. C., V. M., P. P., V. V., C. F., A. G. și U. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata M. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, petenta intimată M. A. precizează că nu i s-au luat în considerare actele depuse la dosar la termenul anterior. Totodată, precizează că la fila 35 dosar există o adresă din partea Judecătoriei Fălticeni prin care solicită restituirea dosarului pentru a atașa actele sale.

Instanța aduce la cunoștința petentei intimate că Judecătoria Fălticeni, prin adresa de la fila 35 dosar, solicită înaintarea prezentului dosarului în vederea soluționării unei cererii de îndreptare eroare materială.

Petenta intimată M. A. solicită a se face adresă către Judecătoria Fălticeni să ne comunice dacă plicul conținând recursul declarat de ea, precum și înscrisurile anexate, a fost înregistrat în registrul de primire având în vedere că deține factura emisă de oficiul Poștal 3 Iași, precum și recipisa cu confirmarea de primire de la Judecătoria Fălticeni a corespondenței. Totodată, precizează că recursul nu este semnat și, mai mult, intimata A. I., nu a făcut dovada calității de moștenitor.

Instanța învederează intimatei că recursul poartă semnătura recurentei. Cu privire la solicitarea intimatei de a se efectua adresă la Judecătoria Fălticeni, tribunalul o respinge ca neîntemeiată arătând în acest sens faptul că intimatei i s-a acordat un termen pentru a face dovada înregistrării recursului său la Judecătoria Fălticeni, însă nu a făcut această dovadă. Mai precizează instanța că factura emisă de oficiul Poștal 3 Iași, precum și recipisa cu confirmarea de primire de la Judecătoria Fălticeni nu impun concluzia că prin acea scrisoare a fost expediată către judecătorie cererea de recurs. Prin urmare, tribunalul se consideră investit doar cu recursul formulat de A. I. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 11.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosarul nr._

Instanța – din oficiu - invocă și pune în discuție excepția nemotivării recursului.

Petenta intimată M. A. solicită admiterea excepției invocate, motivat de faptul că recursul nu este motivat și nici semnat. Fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1451/18.06..2010, Judecătoria Fălticeni a admis în parte plangerea formulata de petenta M. A., a obligat intimata C. comunala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Slatina, prin primar să procedeze la punerea în posesie a petentei pe suprafata de 1,32 ha și 0, 37 ha pe raza comunei Slatina, . sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi întarziere pana la îndeplinirea obligației, a obligat intimatele C. comunala Slatina, C. Județeana Suceava să procedeze la întocmirea documentației și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafetele mai sus arătate, a respins cererea formulata împotriva intimaților persoane fizice, ca nefondata și a obligat pe intimații C. comunala și C. județeana să plătească petentei suma de 4248 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Petentele nu au fost puse în posesie cu suprafetele de teren asupra cărora au drept de proprietate, împrejurare ce reiese din cuprinsul adreselor emise de intimata C. comunala Slatina (filele 237,238).

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert L. L. (filele 358-361 dosar) reiese că petentele nu au fost puse în posesie pe întreaga suprafata de teren asupra căreia au reconstituit dreptul de proprietate iar intimata C. comunala a refuzat să puna la dispoziția expertului planuri parcelare, schite de punere în posesie în vederea identificarii terenurilor în echivalent.

Potrivit art. 64 alin 1 și 2 din Legea 18/1991 republicată (1) În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. (2) Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.

In speta se constata existenta refuzului intimatelor C. comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Slatina și C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și în aceste conditii se va admite plangerea în parte va obliga intimata C. comunala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Slatina, prin primar să procedeze la punerea în posesie a petentei pe suprafata de 1,32 ha și 0, 37 ha pe raza comunei Slatina, . sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi întarziere pana la îndeplinirea obligației precum și să procedeze la întocmirea documentației și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafetele mai sus arătate.

F. de cererea de chemare în judecata a intimaților persoane fizice instanta o va respinge ca nefondata întrucat acestora nu le revin obligații din cele instituite în baza legii în sarcina Comisiilor locale.

Daca intimații persoane fizice ocupa suprafete de terenuri ce apartin petentei pe vechile amplasamente dreptul de proprietate poate fi analizat eventual în cadrul unei actiuni petitorii.

Constatandu-se culpa procesuala a intimatelor C. comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Slatina și C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în temeiul art. 274 cod procedura civila va obliga pe acestea sa plateasca petentei suma de 4248 lei cheltuieli de judecata,( reprezentand onorariu expert și c/val. transport).

Petenta M. A. a formulat cerere de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul sentinței mai sus menționate, în sensul că din eroare nu a fost trecut la aliniatul 2 din dispozitiv categoria de folosință a suprafeței de 1,32 ha teren și respectiv cea de 0,37 ha situate pe raza comunei Slatina, ., urmând a se trece „- 1,32 ha teren fânaț și 0,37 ha teren arabil” în loc de „1,31 ha și 0,37 ha”.

Prin încheierea camerei de consiliu din 11.01.2013, Judecătoria Fălticeni a admis cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.1451/18.06.2010 în sensul că la liniatul 2 din dispozitiv se va trece „1,32 ha teren fânaț și 0,37 ha teren arabil” în loc de „1,32 ha și 0,37 ha”.

Împotriva încheierii mai sus menționată, a formulat recurs intimata A. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul nu a fost motivat în drept și în fapt.

La termenul de judecată din data de 28 mai 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția nemotivării recursului pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform disp. art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, rezultând așadar că există un singur termen atât pentru introducerea recursului cât și pentru motivarea acestuia, cel de 15 zile.

Art.306 alin.1 Cod procedură civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu, motive de casare de ordine publică.

În cauza de față, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 582 dosar_ al Judecătoriei Fălticeni, încheierea recurată a fost comunicată recurentei A. I. la data de 14.02.2013.

Cum termenul prevăzut de lege pentru motivarea cererii de recurs a expirat de mult iar petenta nu a motivat recursul și nu sunt date motive de casare de ordine publică, tribunalul urmează să anuleze recursul ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Anulează, ca nemotivat, recursul formulat de A. I. împotriva încheierii de ședință din data de 11.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosarul nr._, intimați fiind M. A., C. comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Slatina, C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, G. I. D., F. I. C., V. M., P. P., V. V., C. F., A. G. și U. C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 28 mai 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

N. M. G. D. I. M. D. E. M.

Red. N.M.

Jud. D. E.

Tehnored. D.E.M.

2 ex.

12.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 1372/2013. Tribunalul SUCEAVA