Partaj judiciar. Decizia nr. 2511/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2511/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 7071/314/2010
Dosar nr._ Partaj judiciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2511
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22 NOIEMBRIE 2013
PREȘEDINTE: A. I. M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâtul B. F., împotriva sentinței civile nr. 1882 din data de 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimată fiind reclamanta M. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat K. C., pentru pârâtul recurent și avocat G. M., pentru reclamanta intimată, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, de către reclamanta intimată o . înscrisuri și întâmpinare, duplicatul fiind înmânat pârâtului recurent, prin apărător.
Apărătorul pârâtului recurent depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 355 lei, timbru judiciar de 4,5 lei, pe care instanța le anulează, recursul fiind legal timbrat.
Instanța pune în discuție cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de către pârâtul recurent.
Apărătorul pârâtului recurent solicită admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, motivat de faptul că prin întâmpinare și cerere reconvențională pârâtul recurent a solicitat comunicate tuturor actelor de procedură la sediul avocatului, comunicarea la domiciliul ales s-a făcut la data de 9 mai 2013, iar recursul a fost formulat la data de 23 mai 2013, deci în termen legal.
Avocat G. M., pentru reclamanta intimată solicită respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, cu precizarea că în cauză nu sunt date disp. art. 103 al. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefăcându-se dovada imposibilității formulării recursului în termenul legal.
Instanța constată că recursul a fost formulat în termenul prevăzut de lege având în vedere nelegala comunicare a sentinței civile atacate din perspectiva art.93 din vechiul Cod de procedură civilă, dedusă din împrejurarea că pârâtul și-a indicat domiciliul procedural ales la avocat O. C. (f. 19), iar comunicarea efectivă s-a dispus la o altă adresă; cum în cauză s-a dispus recomunicarea hotărârii la domiciliul ales, data recomunicării, anume 9 mai 2013 – f. 185 dosar fond, reprezintă momentul de început al termenului, astfel că recursul declarat la 23 mai 2013 a fost formulat în termenul de 15 zile prev. de art. 303 din vechiul Cod de procedură civilă.
Apărătorul reclamantei intimate depune la dosar un înscris prin care face dovada că aceasta deține banii pentru a achita sulta.
Avocat K. C., pentru pârâtul recurent, arată că este de acord cu înscrisul depus la dosar de către apărătorul pârâtului recurent.
Instanța încuviințează proba cu înscrisul depus astăzi în instanță de către apărătorul pârâtului recurent.
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat K. C., pentru pârâtul recurent, învederează instanței faptul că din raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilele nu sunt comod partajabile în natură, la data evaluării acestora pârâtul recurent nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, însă ulterior, atunci când a încercat un demers de vânzare, a constatat că prețul oferit este cu mult mai mare, dublu cât cel reținut în raportul de expertiză, astfel că acesta este prejudiciat prin atribuirea imobilelor reclamantei intimate și obligarea acesteia la plata către pârâtul recurent la jumătate din valoarea ce-i revine fiecărei părți.
Precizează că ofertele de cumpărare au fost verbale, astfel că nu poate dovedi cele susținute, însă reclamanta intimată a fost contactată de către pârâtul recurent în vederea vânzării imobilelor, deci aceasta cunoaște aspectele învederate mai sus.
Părțile au contribuții egale la dobândirea imobilelor, reclamanta intimată inițial a fost de acord să le vândă, ca ulterior să se răzgândească, pentru realizarea vânzării fără ca nicio parte să fie prejudiciată, solicită ca instanța să atribuie imobilele în indiviziune, cererile privind contribuția părților și stabilirea cotelor fiind soluționate.
Arată că ar mai fi o variantă ce poate rezolva acest aspect, în sensul vânzării imobilelor prin executorul judecătoresc, însă în acest caz este necesar ca părțile să refuze atribuirea în lot a imobilelor, ceea ce nu este cazul în speță.
În subsidiar, solicită atribuirea imobilelor în lotul pârâtului recurent, întrucât acestea se învecinează cu locuința părinților lui, reclamanta intimată cu siguranță va vinde imobilele, astfel că atribuirea acestora în lotul ei îi profită.
În ceea ce privește faptul că imobilul a fost atribuit reclamantei intimate, instanța reținând că aceasta are în întreținere minora de 17 ani, arată că părțile locuiesc în străinătate, minora este în străinătate împreună cu mama ei, nu a locuit niciodată în casa supusă partajului, astfel că motivul mai sus-menționat nu este de natură a justifica atribuirea în lotul unuia sau altuia a imobilului.
În cazul în care instanța va considera că se impune atribuirea imobilelor în lotul pârâtului recurent și obligarea acestuia la sultă, arată că nu deține la acest moment o dovadă a posibilității achitării sultei, însă pârâtul recurent și-a exprimat poziția susținând că va achita imediat suma stabilită de către instanță cu titlu de sultă.
Mai arată că în mod greșit prima instanță l-a obligat pe pârâtul recurent la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că părțile au achitat în mod egal onorariile experților, iar cheltuielile reprezentând taxă judiciară de timbru, onorarii avocați au fost de asemenea egale, motiv pentru care solicită admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței civile atacate în sensul celor menționate, cu cheltuieli de judecată.
Avocat G. M., pentru reclamanta intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că instanța în mod corect a procedat la atribuirea imobilelor în lotul reclamantei intimate, cu atât mai mult cu cât aceasta și-a manifestat poziția în sensul de a primi imobilele în lotul său.
Precizează că prin atribuirea imobilelor în indiviziune nu se dă eficiență disp. art. 728 Cod civil, prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că imobilele nu sunt comod partajabile în natură, casa nu poate fi divizată pentru a se forma două locuințe, pârâtul recurent contestă valoarea imobilelor, însă acesta avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, valoarea nu a fost contestată la prima instanță, astfel că pârâtul recurent nu poate solicita la acest moment atribuirea în lotul său a imobilelor.
În ceea ce privește minora, arată că aceasta urmează să împlinească 18 ani, este în îngrijirea mamei, ambele doresc să locuiască în imobilul – casă de locuit, pârâtul recurent nu le-a permis accesul în acesta, iar dacă imobilul va fi atribuit în lotul pârâtului recurent, reclamanta intimată nu va putea să recupereze sulta, având în vedere că acesta nu a achitat pensia de întreținere, iar în referatul cu propunere de neîncepere a urmăriri penale s-a menționat că acesta a declarat că nu realizează venituri, singura sursă de venit fiind o pensie dată de statul italian concubinei sale.
Arată că în cauză se urmărește vânzarea imobilelor și obținerea unui preț mai mare, iar cu referire la cheltuielile de judecată, precizează că într-adevăr s-a comis o eroare, cheltuielile au fost suportate în mod egal de către părți, astfel că se impune admiterea în parte a recursului, doar cu privire la acest aspect, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 26.07.2010, reclamanta M. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. F. partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, în cota de ½ pentru fiecare dintre părți, prin atribuirea acestora în lotul reclamantei, urmând ca pârâtul să-și primească cota cuvenită în echivalent bănesc, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 7.05.1990, iar prin sentința civilă nr. 3514/9.11.2004 a Judecătoriei Suceava s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit o . bunuri mobile și imobile. În baza autorizației de construire nr. 215 din 2.08.1995, în timpul căsătoriei, părțile au edificat o casă compusă din două camere, bucătărie și hol, situată în mun. Suceava, .. 21 A, construită din BCA și chirpici, acoperită cu tablă și o magazie cu beci. Imobilele construcții indicate mai sus au fost edificate pe suprafața de 500 m.p. teren, dobândită de către reclamantă de la mătușa acesteia în baza contractului de întreținere autentificat sub nr. 9187 din 24.09.1994 și întrucât contractul de întreținere este un contract intuitu personae, reclamanta a susținut că această suprafață de teren este bun propriu, astfel încât nu poate fi inclusă în masa de partaj.
De asemenea, reclamanta a susținut că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit o . bunuri mobile, după cum urmează: 1 aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 600 lei, 1 covor persan roșu 3/4m, valoare de 200 lei, 2 paturi tip recamier, valoare de 300 lei, 1 vitrină, valoare de 100 lei, 2 dulapuri în valoare de 200 lei, 5 lenjerii pat, în valoare de 150 lei, 5 pături în valoare de 150 lei, 1 frigider în valoare de 300 lei.
Reclamanta a arătat că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, respectiv 1 /2 pentru fiecare.
Ca modalitate de partajare, reclamanta a solicitat ca bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei să fie atribuite în lotul reclamantei, urmând ca pârâtul să-și primească cota cuvenită în echivalent bănesc, prin obligarea reclamantei la plata sultei corespunzătoare.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 728 și următoarele Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
Legal citat, pârâtul B. F. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (f. 21), prin care a arătat că din masa bunurilor comune fac parte pe lângă casa de locuit cu anexe și bunurile mobile indicate de reclamantă în acțiune și terenul în suprafață de 500 m.p. pe care este amplasată casa de locuit. Cu privire la bunurile mobile indicate de reclamantă în acțiune, pârâtul a arătat că este de acord cu includerea acestora în masa de partaj, la valorile indicate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 1882 din data de 19 martie 2013, Judecătoria Suceava a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă M. M., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. F..
A admis în parte cererea reconvențională.
A constatat că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit, prin contribuție egală, următoarele bunuri:
- suprafața de 500 mp teren situat în mun. Suceava, cartier Burdujeni, ., cu vecinii Rîgea A., P. O., B. V. și . în anexa 1 la Raportul de expertiză întocmit de exp. M. V. (fila 92 dosar), în baza Contractului de întreținere autentificat sub nr. 9187/24.09.1992 la notariatul de stat județean Suceava, în valoare de 15.000 lei;
- casă de locuit, în baza Autorizației de construire nr. 215/02.08.1995 emisă de Primăria municipiului Suceava-în valoare de 38.500 lei;
- magazie, în valoare de 3.000 lei;
- beci, în valoare de 500 lei;
- un aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 600 lei;
- un covor persan roșu ¾ în valoare de 200 lei;
- două paturi tip recamier, în valoare de 300 lei;
- o vitrină, în valoare de 100 lei;
- două dulapuri, în valoare de 200 lei;
- cinci lenjerii de pat în valoare de 150 lei;
- cinci pături, în valoare de 150 lei;
- un frigider, în valoare de 300 lei.
Valoarea totală a masei de împărțit este de 59.000 lei.
Valoarea cotei de ½ a fiecărei părți este de 29.500 lei.
A dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
A atribuit întreaga masă de împărțit reclamantei-pârâte.
A obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 29.500 lei reprezentând sultă.
A obligat părțile să își predea reciproc bunurile atribuite în lot.
A obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 723,25 lei cheltuieli de judecată, după compensare.
A dispus restituirea către pârâtul-reclamant a sumei de 580 lei, parte din suma de 1.030 lei reprezentând taxă de timbru plătită mai mult decât cuantumul legal, cu chitanța . nr._/28.02.2011 la Primăria municipiului Suceava.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 07.05.1990, căsătoria lor fiind desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 3314/09.11.2004 pronunțată în dosarul 5735/2004 al Judecătoriei Suceava.
A constatat instanța că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit, prin contribuție egală, următoarele bunuri:
- suprafața de 500 mp teren situat în mun. Suceava, cartier Burdujeni, ., cu vecinii Rîgea A., P. O., B. V. și . în anexa 1 la Raportul de expertiză întocmit de exp. M. V. (fila 92 dosar), în baza Contractului de întreținere autentificat sub nr. 9187/24.09.1992 la Notariatul de stat județean Suceava, în valoare de 15.000 lei;
- casă de locuit, în baza Autorizației de construire nr. 215/02.08.1995 emisă de Primăria municipiului Suceava-în valoare de 38.500 lei;
- magazie, în valoare de 3.000 lei;
- beci, în valoare de 500 lei;
- un aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 600 lei;
- un covor persan roșu ¾ în valoare de 200 lei;
- două paturi tip recamier, în valoare de 300 lei;
- o vitrină, în valoare de 100 lei;
- două dulapuri, în valoare de 200 lei;
- cinci lenjerii de pat în valoare de 150 lei;
- cinci pături, în valoare de 150 lei;
- un frigider, în valoare de 300 lei.
Valoarea totală a masei de împărțit este de 59.000 lei.
Nu a reținut instanța caracterul de bun propriu al terenului în suprafață de 500 mp. invocat de reclamanta-pârâtă, câtă vreme acest bun nu a făcut parte din cele limitativ enunțate de art. 31 Codul Familiei.
Cu privire la cota de contribuție, aceasta a fost apreciată ca fiind egală, nefiind răsturnată prezumția de contribuție egală la dobândirea acestora, martorii audiați confirmând că ambii soți au avut diverse locuri de muncă, inclusiv în străinătate.
Valoarea cotei de ½ a fiecărei părți este de 29.500 lei.
Instanța a dispus ieșirea din indiviziune a părților, atribuind întreaga masă de împărțit reclamantei-pârâte.
La această soluție s-a avut în vedere situația reclamantei-pârâte, care, nedispunând de locuință, are în îngrijire pe minora rezultată din căsătorie – B. I. C., născută la data de 06.06.1996, conform sentinței civile 2985/14.08.2007 dată de Judecătoria Suceava în dosarul_, împrejurarea că bunurile (teren și construcții) nu au fost comod partajabile în natură, conform rapoartelor de expertiză întocmite, precum și afectațiunea și valoarea mică a bunurilor mobile.
Pentru egalizarea valorică a loturilor a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 29.500 lei reprezentând sultă.
A obligat părțile să își predea reciproc bunurile atribuite în lot.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanta-pârâtă a efectuat cheltuieli în cuantum de 5.451,5 lei (300 lei taxă de timbru, 1,5 lei timbru judiciar, 1650 lei onorariu expert M. V., 1000 lei onorariu expert M. A., 2.500 lei onorariu avocat).
Pârâtul-reclamant a efectuat cheltuieli în cuantum de 4.005 lei ( 450 lei taxă de timbru, 5 lei timbru judiciar, 850 lei onorariu expert M. V., 200 lei onorariu expert M. A., 2.500 lei onorariu avocat).
În temeiul art. 274, art. 277 C.P.C. a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 723,25 lei cheltuieli de judecată, după compensare.
În temeiul art. 23 al. 1 lit. b din Legea 146/1997 instanța a dispus restituirea către pârâtul-reclamant a sumei de 580 lei, parte din suma de 1030 lei reprezentând taxă de timbru plătită mai mult decât cuantumul legal, cu chitanța . nr._/28.02.2011 la Primăria municipiului Suceava (fila 31).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în temeiul disp. art. 3041 coroborat cu art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 312 Cod proc. civilă, pârâtul prin care a solicitat să se dispună:
- repunerea în termenul de declarare a recursului împotriva sentinței civile nr. 1882/19.03.2013, întrucât a fost în imposibilitate de a formula acest recurs până la acest moment, deoarece nu a cunoscut despre comunicarea hotărârii, această comunicare fiind efectuată la adresa sa de domiciliu, în contradicție cu opțiunea și solicitarea de alegere a domiciliului procedural la sediul cabinetului de avocat O. C., exprimată prin cererea reconvențională formulată în cauză. A precizat că în toată perioada judecării cauzei, inclusiv la data soluționării cauzei, s-a aflat la muncă în Italia, astfel că nu a avut cum să ia cunoștință despre comunicarea hotărârii, decât prin intermediul avocatului ales.
In aceste condiții, a solicitat să se constate că termenul de declarare a recursului curge de la data de 9.05.2013 când sentința civilă recurată a fost comunicată la sediul apărătorului ales;
- admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul modificării soluției de atribuire a imobilelor casă de locuit și teren aferent în suprafață de 500 m.p. în lotul reclamantei.
În motivare a arătat următoarele:
In susținerea cererii de repunerii în termenul de declarare a recursului, a solicitat a se avea în vedere motivele mai sus invocare și să se constate că procedura de comunicare a sentinței civile este îndeplinită la data de 09.05.2013, când hotărârea a fost comunicată la sediul apărătorului ales, acesta fiind domiciliul ales de pârât în vederea comunicării actelor de procedură.
Pe fond, a înțeles să invoce greșita atribuire în lotul reclamantei a imobilelor, precum și greșita obligarea a pârâtului la plata unei sume reprezentând diferență de cheltuieli de judecată după compensare.
În ceea ce privește atribuirea imobilelor în lotul reclamantei, a solicitat a se constata că singurul argument reținut de instanță în pronunțarea acestei soluții, a constat în faptul că reclamanta are în întreținere pe minora rezultată din căsătoria părților B. I. C., născută la data de 06.06.1996 și că reclamanta nu dispune de altă locuință. Acest argument nu a fost suficient pentru pronunțarea unei astfel de soluții, în condițiile în care reclamanta are reședința în străinătate (Italia), minora este în străinătate împreună cu reclamanta, iar având în vedere vârsta minorei (17 ani), precum și faptul că aceasta nu a locuit nici un moment în imobilul casă de locuit ce a făcut obiectul partajului, a dovedit cu certitudine că nu s-a pus problema stringentă a asigurării unei locuințe acestei minore.
A arătat în concluziile orale la instanța de fond că pârâtul reclamant a înțeles să-și motiveze solicitarea de atribuire în lotul său a imobilelor casă de locuit și teren prin aceea că, aceste imobile sunt învecinate cu casa de locuit a părinților acestuia, precum și prin faptul că nici pârâtul reclamant nu are un alt spațiu de locuit. Aceste argumente nu au fost nicidecum analizate de instanța de fond, care, a considerat că a analizat în mod superficial situația pârâtului, dând eficiență doar susținerilor reclamantei.
Prin cererea reconvențională, a solicitat împărțirea în natură a imobilelor, întrucât nici una dintre părți nu au un alt spațiu de locuit, însă instanța de fond nu a analizat această solicitare, mulțumindu-se să rețină că imobilele nu sunt comod partajabile în natură. In această situație, în care părțile au aceeași situație locativă, există și posibilitatea vânzării imobilului prin înțelegere sau prin intermediul executorului judecătoresc, pentru a asigura o egalitate de tratament părților.
De altfel, după pronunțarea hotărârii, a întreprins demersuri prin intermediul unor cunoștințe, în vederea vânzării imobilelor și după ce a găsit cumpărători la un preț mult mai mare, dublu chiar față de valoarea stabilită pentru imobile de către experții desemnați în cauză, a contactat-o pe reclamantă pentru a perfecta vânzarea, însă aceasta a refuzat să colaboreze cu el în aceste sens. Or, în condițiile în care prețul de vânzare pe piața imobiliară este de circa 21.000 € (echivalentul a circa 90.000 lei), atitudinea reclamantei este vădit de rea credință, aceasta urmărind să obțină și să păstreze exclusiv în lotul său imobilele care au o valoare de piață mult mai mare decât cea stabilită în acest dosar.
Prin urmare, a solicitat modificarea sentinței civile recurate, fie în sensul atribuirii în lotul său a imobilelor construcții și teren, fie în sensul atribuirii în indiviziune cu reclamanta a acestor imobile, în caz contrar creindu-se o situație de fapt discriminatorie, nejustificată.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată suportate de părți la instanța de fond, a solicitat a se constata că plata celor doi experți desemnați în cauză s-a făcut în cote egale de către reclamantă și pârât și în nici un caz disproporționat, așa cum a indicat instanța de fond.
Prin urmare, în condițiile în care onorariile plătite avocaților de părțile litigante sunt egale ca valoare, nu s-a justificat obligarea sa la plata sumei de 723,25 lei cu titlu de diferență cheltuieli de judecată.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivare a arătat următoarele:
In ceea ce privește cererea pârâtului de repunere a considerat că se impune respingerea acesteia.
Conform dispozițiilor art. 103 alin. 1cod procedură civilă "neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și motivele invocate de pârât a considerat că aceste nu au fost de natură a duce la admiterea cererii de repunere în termen.
În acest sens, a solicitat a se avea în vedere faptul că sentința a fost comunicată pârâtului la data de 27.03.2013, dovada fiind semnată de către B. M., în calitate de mamă - a se vedea comunicarea de la fila 183 dosar fond. Într-o atare situație, a considerat că termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data de 28.03.2013, astfel încât formularea acestuia la data de 23.05.2013 a fost peste termenul legal, motiv pentru care se impune respingerea recursului ca tardiv formulat.
În situația în care se va aprecia că termenul de recurs curge de la recomunicarea hotărârii la domiciliul procedural ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În mod corect instanța de fond a procedat la atribuirea bunurilor în lotul său, al reclamantei pârâte.
Astfel, a solicitat a se avea în vedere faptul că minora rezultată din căsătorie B. I.- C., născută la data de 6.06.1996, i-a fost încredințată ei spre creștere și educare în baza sentinței civile nr. 2985 din 14.08.2007 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr._, precum și faptul că nu a beneficiat de altă locuință. De asemenea, urmează a se avea în vedere și faptul că suprafața de 500 mp teren provine de la mătușa sa și pe care ea a întreținut-o.
În situația în care se va proceda la atribuirea bunurilor în lotul pârâtului reclamant, a considerat că acesta va fi în imposibilitate de a-i achita sulta, întrucât acesta nu a achitat nici pensia la care a fost obligat în favoarea minorului, motiv pentru care a fost nevoită să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie. Cu ocazia actelor premergătoare efectuate în dosarul penal, s-a reținut că pârâtul nu realizează venituri.
În situația în care pârâtul a considerat valoarea stabilită prin cele două rapoarte de expertiză a fost inferioară celei cu care s-ar vinde imobilele pe piața imobiliară, acesta avea posibilitatea de a formula obiecțiuni cu privire la evaluarea acestora, lucru de care însă nu a înțeles să uzeze în fața instanței de fond.
De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile de judecată a considerat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.274-276 cod procedură civilă.
Examinând recursul, ce se subsumează prev. art. 304 pct. 9, art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor formulate, tribunalul reține următoarele:
O primă critică vizează modalitatea de partajare a imobilelor bun comun – casă de locuit și teren aferent.
Corect prima instanță a dispus atribuirea imobilelor către reclamantă, reținând drept criteriu de departajare și de preferință în acest sens împrejurarea că minora născută din căsătoria părților, B. I.-C., a fost încredințată mamei spre creștere și educare.
Ambii părinți au obligația de a-și ocroti copilul și de a-i apăra interesele, obligație care include în mod evident și asigurarea unor condiții corespunzătoare de locuit.
Ca atare, și tribunalul apreciază că în speță trebuie să se dea eficiență principiului ocrotirii interesului superior al copiilor consacrat atât de Constituția României, cât și de Legea nr. 272/2004, dând prioritate nevoii de locuință a minorei, precum și necesității de a-i fi asigurat acesteia același climat material și social în care a crescut până la despărțirea părinților săi, neavând relevanță sub acest aspect vârsta minorei, faptul că are deja 17 ani.
Pârâtul a încercat să acrediteze ideea că fiica sa nu a locuit niciun moment în imobilul în litigiu, fiind stabilită împreună cu mama sa în străinătate, însă din depozițiile coroborate ale tuturor martorilor audiați – M. G. (f. 33), S. I. (f. 34), I. G. (f. 51, 52), C. I. (f. 53, 54), a rezultat că în realitate niciuna dintre părți nu locuiește efectiv în imobilul comun, fiind plecate la muncă în străinătate de mai mulți ani atât reclamanta, cât și pârâtul.
În acest context nici pârâtul nu poate invoca o nevoie stringentă de spațiu de locuit.
Oricum, instanța trebuie să se asigure că minora are unde locui în perioadele în care revine în țară, aceeași preocupare trebuind să manifeste și pârâtul, astfel că cel puțin sub acest aspect se impune a se analiza interesul superior al minorei și, subsumat acestui interes, obligația părinților săi de a-i oferi siguranță din punct de vedere al locuinței.
Faptul că imobilul în litigiu s-ar învecina cu casa de locuit a părinților pârâtului nu constituie în sine un criteriu pentru atribuirea bunului către pârât și, oricum, n-ar fi preferabil criteriului reținut de prima instanță și analizat anterior.
Cât privește solicitarea de partajare în natură se impune a se preciza mai întâi că, deși prin cererea reconvențională formulată prin apărător pârâtul a menționat expres această variantă de lotizare, ulterior, în cadrul concluziilor orale tot pârâtul, prin același apărător, a revenit asupra cererii inițiale, pretinzând să-i fie lui atribuit bunul, iar reclamanta să primească de la el contravaloarea cotei sale de contribuție.
Chiar dacă partajul în natură constituie regula, în speță aceasta nu poate fi aplicată întrucât imobilul nu este comod partajabil în natură, concluzie reținută de către expertul cauzei M. A. prin raportul de expertiză întocmit (f. 109).
Este de reținut că pârâtul nu a contestat la prima instanță raportul de expertiză, astfel că părerea științifică a expertului prevalează față de simplele susțineri ale părții.
Faptul că în prezent este nemulțumit de valoarea masei și implicit de sulta ce-i revine, urmărind o înțelegere cu reclamanta pentru vânzarea imobilului nu prezintă relevanță pentru instanța de control judiciar, câtă vreme partea nu a contestat evaluările experților cauzei, M. A. și M. V..
Întemeiate sunt însă criticile privind cheltuielile de judecată.
Rezultă din actele și lucrările dosarului că părțile au suportat cheltuieli de judecată aproximativ egale.
Astfel, onorariul perceput de apărătorul fiecărei părți a fost de 2500 lei (f. 165, 166); onorariile aferente expertizelor efectuate au fost achitate în mod egal, reclamanta plătind 1855 lei (f. 35, 151, 153), iar pârâtul plătind aceeași sumă de 1855 lei (f. 37, 162, 163); taxa de timbru aferentă cererii principale a fost stabilită la valoarea de 300 lei, dovada achitării aflându-se la f. 13, iar cea aferentă cererii reconvenționale a fost stabilită la valoarea de 450 lei, de asemenea achitată (f. 32, 40).
Cum atât cererea principală, cât și cea reconvențională au fost admise în parte, în baza art. 276 din vechiul Cod de procedură civilă instanța de fond trebuia să dispună compensarea cheltuielilor de judecată astfel că sub acest motiv sentința se impune a fi reformată.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept învederate, în baza art. 312 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va dispune compensarea în totalitate, a cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Întrucât din cele două motive de recurs doar unul a fost apreciat ca întemeiat, cel privind cheltuielile de judecată, cum căile de atac pe acest aspect, al cheltuielilor de judecată, nu sunt supuse timbrajului, taxa de timbru de 355 lei fiind datorată de pârât pentru motivul de recurs înlăturat de tribunal, văzând că onorariile percepute de către apărătorii părților sunt egale (de câte 1000 lei), în baza art. 276 din vechiul Cod de procedură civilă tribunalul va dispune compensarea cheltuielilor de judecată ale părților din recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul B. F., domiciliat în Suceava, .. 21A și la C. avocat O. C. – Sucxeava, ., nr. 47, ., . civile nr. 1882 din data de 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimată fiind reclamanta M. M. – la C. avocat G. M. – sat Lisaura, .. 107, ..
Modifică în parte sentința civilă nr.1882/19 martie 2013 a Judecătoriei Suceava, în sensul că:
Compensează, în totalitate, cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Compensează cheltuielile de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 22 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. I. M. V. O. D. I. M.
Grefier,
S. A.-M.
Red. V.O.D.
Judecător fond L. C. Ș.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./16.12.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 70/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1385/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
