Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1610/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1610/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 7706/86/2012
Dosar nr._ Legea nr.221/2009
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1610
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.09.2013
PREȘEDINTE I. G.
GREFIER S. A.
P. de pe lângă Tribunalul Suceava reprezentat de procuror
J. L.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „Legea nr.221/2009”, formulată de reclamantul B. Gh.A., domiciliat în mun. Suceava, ., nr.53, ., ., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în ., sector 5.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 20.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.09.2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 14.06.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul B. Ghe.A. în contradictoriu cu S. R. - reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în trecerea în rezervă a reclamantului, începând cu data de 15.05.1970, conform Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr.. M.C._ din 24.04.1970; să fie obligat S. R. la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 5.000 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative dispusă împotriva sa; să se dispună repunerea sa în drepturile militare avute anterior datei de 15.05.1970; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a absolvit în anul 1960 Academia Navală M. cel B. din C., Secția Militară, fiind specializat în exploatarea și întreținerea aparaturii de la bordul navelor, exploatarea și întreținerea armamentului de luptă, strategia și tactica de luptă pe mare.
După absolvire, a fost detașat la Baza Navală M..
Începând cu anul 1962, imediat după căsătoria sa cu fiica unui preot, lucru interzis în acea perioadă, s-a declanșat împotriva sa teroarea politică comunistă.
Este notoriu faptul că regimul comunist din acea perioadă a luat măsura încadrării în unitățile militare a ofițerilor politici, al căror unic scop era implementarea măsurilor comuniste represive.
Acești reprezentanți ai regimului comunist i-au făcut viața un calvar, activitatea sa fiind supravegheată în mod continuu. A fost obligat să îndeplinească funcții inferioare pregătirii sale, fiind supus zilnic la o adevărată tortură psihică. În mod informal i s-a sugerat de către ofițerii S. și B. că ar fi bine pentru cariera sa să divorțeze.
Acțiunile represive ale celor doi ofițeri politici, S. și B., au continuat în mod constant: a fost obligat să execute sarcini suplimentare față de atribuțiile de serviciu; era consemnat în unitate în zilele libere; i s-au întocmit caracterizări de serviciu defavorabile.
Nemaiputând suporta acest regim de teroare, a decis, împreună cu soția sa, să încheie relația de căsătorie.
Ulterior pronunțării sentinței de divorț, a fost avansat în grad la excepțional.
Până în anul 1970, când a fost trecut în rezervă, ca urmare a compromiterii lui organizate de către ofițerii politici activitatea sa a fost apreciată pozitiv.
Un prim pas în compromiterea sa l-a constituit denunțul politic din data de 31.01.1970 aparținând It. maj. Buretea G. (document care i-a fost comunicat abia în anul 2006, cu Adresa nr. A_/24.08.2006), prin care acesta îl acuza că folosește expresii în contradicție cu cerințele regulamentelor militare și hotărârile de partid și de stat, că face propagandă străină considerând că metodele de instrucție utilizate de M. Statelor Unite și de către unitățile Beretelor Verzi sunt superioare metodelor românești, că nu face decât să critice deciziile comandanților și că adresează injurii ofițerilor.
La data de 02.02.1970 maiorul D. M. înregistrează un al doilea denunț, prin care i se aduc o . acuzații nefondate. Analizând această declarație, rezultă fără putință de tăgadă că aceste afirmații au fost fabricate, ele nefiind confirmate de nici un alt ofițer. Precizează că și acest document l-a obținut și studiat abia în anul 2006.
Toate aceste învinuiri nu i-au fost aduse la cunoștință niciodată, el neavând astfel posibilitatea să se apere.
Înscenarea politică orchestrată de susținătorii regimului comunist, deși acum pare ridicolă, la data respectivă a avut consecințe deosebit de nefaste pentru el, soldându-se cu trecerea sa în rezervă și interdicția de a mai profesa ca navigator.
Întreaga mașinațiune a fost coordonată de ofițerii politici A., Ilincuț și M., care erau nemulțumiți de faptul că îndeplinea funcție de conducere, nu accepta măsurile lor politice, pe care le combătea de fiecare dată, iar fapta cea mai gravă, în accepțiunea lor, era aceea că nu era membru de partid.
Aceiași conspiratori i-au obligat și pe ofițerii Grințoiu Z. și Bănduțoiu G. să depună denunțuri împotriva sa, însă aceștia au refuzat, înaintând doar o . caracterizări, în care se consemnează realitatea. Acești doi ofițeri au afirmat că era un bun profesionist, motiv pentru care fusese avansat în funcția de ofițer secund și că eventualele discuții, purtate în timpul liber, nu puneau în pericol activitatea militară în nici un fel.
Raportul - denunț semnat de ofițerul politic A. I., din cadrul Diviziei 50 V.Sm., înaintat ofițerului Ilincuț I., din cadrul Diviziei 42 Maritimă, cuprinde numai neadevăruri. Astfel, se arată în acest raport că fac aprecieri negative despre comandanții unității, că în situația în care el ar fi comandantul Marinei ar face o . schimbări radicale, ba mai mult și-a arătat indignarea față de politica partidului și a statului privind aprovizionarea ineficientă a populației cu cele necesare traiului.
În consecință, la data de 28.02.1970 s-a emis de către Divizionul 50 Vânătoare de Submarine Ordinul TIr. 041 prin care a fost destituit din funcție, fără nici o explicație, fiind numit în locul lui, Lt. M..
Acest ordin este nelegal și echivalează cu o măsură administrativă cu caracter politic, deoarece numai Comandantul Marinei Militare putea numi și destitui ofițeri ai Marinei. Măsura a fost luată pe considerente politice, cu nerespectarea Regulamentului Disciplinar M. care prevedea următoarele: notificarea în scris cu privire la măsura ce se lua față de un ofițer (art. 65); necomunicarea conținutului măsurii luate, conform disp. art. 3, 4 și 6 din L. 1/1967 privind judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale, punându-l astfel pe reclamant în imposibilitate de a se apăra în instanță.
La data de 01.03.1970, Contraamiralul A. M., Comandantul Diviziei 42 Maritime, emite, în lipsa unei cercetări prealabile și cu încălcarea Regulamentului Disciplinei Militare, Raportul 0466. Acest document a fost întocmit în mod tendențios, conținând doar minciuni.
Ca urmare a acțiunilor desfășurate de ofițerii politici A., Ilincuț și M., șefii de cadre T. N. și BăIăceanu L. întocmesc o . rapoarte în care i se aduc acuzații neverosimile, care au stat la baza trecerii în rezervă.
Toate măsurile luate împotriva sa au avut la bază doar motive politice: nu era și nu dorea să fie membru de partid; în anul 1968 s-a adresat Ambasadei S.U.A. pentru a-i fi trimise regulamentele de instruire a Beretelor Verzi și ale Infanteriei Marine.
În data de 05.05.1970 a fost judecat de către Consiliul de Onoare al Diviziei 42 Maritime, al cărui președinte era ofițerul politic Ilincuț. Din consiliu mai făceau parte șeful de cadre al Diviziei și un delegat din partea Consiliului Politic al Comandamentului Marinei Militare.
Așa-zisa ședință de judecată a fost organizată la Clubul Marii Unități, ocazie cu care au fost convocați toți ofițerii Diviziei, de la gradul de căpitan în sus. Acuzațiile au constat în aceea că a contestat hotărârile de partid și de stat, precum și pe cele ale conducerii unității, că s-a declarat nemulțumit de pregătirea de tip sovietic, fiind adeptul pregătirii militare organizată de M. S.U.A., că a spus bancuri politice în prezența ofițerilor de la bordul navei, că a avut relații cu femei de moravuri ușoare etc.
Cu această ocazie, au luat cuvântul o . ofițeri care l-au dezaprobat..
În tot acest timp, nu i s-a permis să fie asistat de către un apărător, nefiindu-i comunicat nici un act.
Toată această mascaradă, pusă în scenă de către membrii Partidului Comunist R., a culminat cu eliminarea simbolică a lui din cadrul corpului ofițerilor, atunci când garda militară înarmată l-a condus în afara Bazei Navale M..
Ulterior trecerii în rezervă, i s-a interzis de către membrii regimului comunist să profeseze în meseria pe care și-a ales-o, aceea de ofițer de marină.
Ani la rând a solicitat NAVROM C. angajarea pe navele comerciale aflate sub pavilion românesc (am aplicat de 23 de ori), însă de fiecare dată s-a lovit de un refuz categoric, sub forma următoare: NU AVETI AVIZUL SECURIT Ă TII.
În atare situație, este evident că s-au luat măsuri politice pentru a i se interzice ocuparea unui post în conformitate cu pregătirea sa superioară.
În anul 1975, din ordinul Comandantului Marinei Militare, Contraamiralul U. S., i-au fost confiscate toate bunurile personale existente la domiciliul său din M., .. 8, .. B, . class="Stil"> Ordinul a fost executat de Cpt. Rg. 2 Ț. E., care s-a deplasat la domiciliul lui cu un camion militar, însoțit de câțiva soldați de marină, iar în lipsa sa i-au luat toate bunurile personale (echipamentele militare din perioada 1960 - 1970; dulap haine din lemn cu 2 uși; masă lemn; pat lemn de 2 persoane; covor iută 2 m x 3 m; aragaz cu 3 ochiuri cu butelie; 4 scaune din lemn; 1 buc televizor; cărți tehnice de specialitate).
Deși a făcut nenumărate demersuri în vederea restituirii acestor bunuri, răspunsurile au fost negative.
Pentru toate acestea, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fiind evident caracterul politic al măsurii dispuse împotriva sa.
În drept au fost invocate disp. art. 4 Legea 221/2009, art. 274 C.pr.civ. Mijloace probatorii: înscrisuri, martori.
Pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare în motivarea căreia a arătat că, referitor la cererea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative constând in trecerea in rezerva a reclamantului începând cu data de 15.05.1970, conform Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.C._/24.04.1970, din înscrisurile anexate cererii de chemare in judecata rezulta că, reclamantul a fost trecut in rezerva in baza dispozițiilor art. 43 lit. d) din Statutul corpului ofițerilor și că legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, a abrogat prevederile Hotărârilor nr. 924/1964, 1177/1965 si 1178/1965, acte nepublicate in Monitorul Oficial.
Ca atare, in raport de aceste aspecte, solicită instanței sa dispună emiterea unei adrese către Ministerul Apărării Naționale prin care sa se solicite comunicarea Statutului corpului ofițerilor contemporan datei la care s-a dispus trecerea in rezerva a reclamantului, pentru a se analiza daca temeiul acestei masuri, s-ar circumscrie prevederilor Legii nr. 221/2009.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede: (3) Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamna te pentru in fracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a)exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea Împotrivirii față de aceasta;
c" 1) acțiunea de Împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) Înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
In toate situațiile menționate de art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, forma de lupta împotriva regimului totalitar presupune o atitudine vădit activa, de implicare in răsturnarea regimului comunist ori de contestare a legitimității puterii politice in acea perioada.
Analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, nu conduce la concluzia ca împotriva reclamantului s-ar fi luat o măsura administrativa cu caracter politic.
Astfel, potrivit raportului nr. FG 0590/30.03.1970 al Comandamentului marinei militare prin care s-a propus trecerea in rezerva a reclamantului si adresei înregistrata sub nr. CR - 602/31/12.1980, transmisa Sefului Oficiului Scrisori si Audiente, rezulta ca reclamantul a fost propus pentru trecerea in rezerva la cererea lui insistenta, declarându-se nemulțumit de condițiile in care a muncit si ca nu se poate acomoda cu viața de militar, fapt ce l-a determinat sa manifeste dezinteres si lipsa de preocupare in rezolvarea atribuțiilor funcționale.
De asemenea, din analiza înscrisurilor rezulta ca reclamantul manifesta carențe atât in ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cat si ceea ce privește atitudinea sa in societate, cu consecința pierderii autorității in fata subordonaților si cadrelor din unitatea militara.
In concluzie, aceste argumente impun concluzia potrivit căreia trecerea in rezerva a reclamantului nu a reprezentat o măsura administrativa cu caracter politic.
Referitor la cererea de obligare a paratului S. R. la plata unor despăgubiri materiale in cuantum de 5.000 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative dispuse împotriva reclamantului, precizează că reclamantul nu face dovada cu înscrisuri atât a existentei bunurilor mobile menționate in cererea de chemare in judecata, cat si a faptului ca acestea au fost confiscate ca urmare a pretinsei masuri cu caracter politic dispusa împotriva acestuia (proces - verbal de confiscare sau alte înscrisuri in acest sens).
Bunurile mobile nu fac obiectul dispozițiilor reparatorii ale Legii nr. 221/2009.
Conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic În perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al- II -lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confisca te prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Din economia dispozițiilor lega le sus menționate rezulta că dreptul persoanelor îndreptățite de a beneficia de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, vizează exclusiv bunurile imobile, întrucât atât Legea nr. 10/2001 cat si Legea nr. 247/2005 vizează regimul juridic al unor bunuri imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceasta concluzie rezulta si din expunerea de motive ce a însoțit de proiectul Legii nr. 221/2009, potrivit căreia in ceea ce privește repararea prejudiciului material, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, prevede restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natura politica, prevăzute de legislația penala, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. Aceste bunuri sunt calificate de către art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, ca fiind imobile preluate in mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de punere in aplicare a acestei legi au determinat ca, in multe cazuri, persoane in vârsta care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist sa nu obțină nici pana la aceasta ora vreo despăgubire concreta.
Potrivit aceleiași expuneri de motive, prin proiectul de lege privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se urmărește realizarea unor obiective, printre care si acela al reglementarii unei posibilități speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotărârii de condamnare cu caracter politic. Astfel, prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, persoana in cauza, precum si soțul sau descendenții pana la gradul al II-lea, inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecata a unor despăgubiri bănești care sa acopere valoarea bunurilor confiscate.
Apreciază ca nu poate subzista concluzia potrivit căreia Legea nr. 221/2009 nu exclude acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile, urmând a fi avute in vedere in acest sens: expunerea de motive ce a însoțit de proiectul Legii nr.221/2009;norma de trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005 prevăzuta de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 - nu se vor acorda despăgubiri În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea 221/2009 pentru bunurile imobile care au fost restituite sau pentru care sau stabilit masuri reparatorii in echivalent În conformitate cu Legea 10/2001 sau Legea 247/2005; acordarea de despăgubiri in condițiile prevăzute la alin. l lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor de puse potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările si completările ulterioare (art. 5 alin. (5) din lege); Legea nr. 221/2009 instituie practic o procedura alternativa celei din materia retrocedării imobilelor preluate abuziv, reglementata de Legea 10/2001, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, față de complexitatea si durata procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, posibilitatea formulării unei acțiuni in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea 221/2009 cu scopul obligării statului roman la acordarea de despăgubiri constituie un demers juridic mult mai ușor de îndeplinit.
În concluzie, in raport de toate argumentele sus menționate, consideră ca in temeiul Legii nr. 221/2009 nu pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Aceasta concluzie este susținuta si de practica judiciara, sens in care înțeleg sa se prevalam de decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2192/23.03.2012, in care se rețin următoarele:
- In baza ari. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri si construcții (imobile prin natura) si utilaje si instalații preluate odată cu imobilul imobile prin destinație).
In consecința, nu este îndeplinita condiția impusa de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a casei, grădinii si terenului agricol, aferenta perioadei strămutării, contravaloarea recoltelor culese si neculese in aceeași perioada, precum si a utilaje/or agricole (plug uri, semănători, secerători, batoze, căruțe etc.) si a animalelor domestice, confiscate ca efect al strămutării, întrucât nu intra in sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fiind fie bunuri mobile, fie bunuri imobile prin destinație care intra in sfera de reglementare a acestei legi (utilajele agricole), dar pentru care nu s-a făcut dovada ca a fost urmata procedura reglementata de Legea nr. 10/2001, in cadrul căreia nu a fost obținuta restituirea acestora in natura sau prin echivalent.
- Numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intra in domeniul de reglementare al legii de reparație nr. 10/2001, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, poate fi solicitat in temeiul ari. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Numai in acest fel se justifica trimiterea expresa făcuta de legiuitor, in cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005.
Or, in domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, nu intra decât terenurile si construcțiile (imobile prin natura) si utilajele si instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). In acest sens sunt dispozițiile ari, 6 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:
(1) Prin imobile, in sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste construcții;
(2) Masurile reparatorii privesc si utilajele si instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, in afara de cazul in care au fost înlocuite, casate sau distruse.
In consecința, in baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri si construcții (imobile prin natura) si utilaje si instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Referitor la cererea de repunere a reclamantului in drepturile militare avute anterior datei de 15.05.1970, precizează că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic În perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței prevăzute la ari. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
c)repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Din economia dispozițiilor legale sus menționate rezulta ca repunerea in drepturi vizează exclusiv situația in care prin hotărârea judecătoreasca de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militara.
Or, reclamantul nu a făcut obiectul niciunei condamnări prin care sa se fi dispus decăderea din drepturi sau degradarea militara, astfel încât solicitarea acestuia nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
Pentru considerentele expuse solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantul B. Gh. A..
În vederea soluționării cauzei, la cererea reclamantului, instanța a solicitat Ministerului Apărării Națioanle - S. M. al Forțelor Navale și U.M._ Pitești să înainteze la dosar Statutul Corpului Ofițerilor în vigoare în a ul 1970 și întreaga documentație care a stat la baza emiterii Ordinului nr.041 din 28.02.1970 precum și înscrisuri privind judecata reclamantului în cadrul Diviziei 42 Maritimă M. din 05.05.1970.
Examinând acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată reclamantul B. Ghe. A. a solicitat în temeiul art. 4 din Legea nr.221/2009 să se constate carterul politic al măsurii administrative constând în trecerea sa în rezervă în baza Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. MC_ din 24.04.1970, susținând în esență că acest ordin este nelegal, fiind luat pe considerente politice, cu nerespectarea Regulamentului Disciplinar M..
Potrivit art. 3 din Legea nr.221/2009 constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative prevăzute la lit.”a-f” din acest articol.
Potrivit art.4 al.2 din Legea nr.221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora . Prevederile art. 1 al (.3) se aplică în mod corespunzător.
În Raportul nr.0466 din 1.03.1970 întocmit de Comandantul Diviziei 42 Maritime înaintat Comandamentului Marinei Militare cu propunerea ca reclamantul B. Ghe. A. ofițer secund pe vânătorul de submarine 51 al Diviziei42 maritime să fie retrogradat din funcție, se menționează că, în activitatea sa reclamantul a manifestat serioase lipsuri, fapt pentru care a adus greutăți desfășurării procesului pregătirii de luptă la bordul navei, că întârzie la program și consumă băuturi alcoolice, fapt pentru care a fost sancționat disciplinar și că datorită comportării nedemne, atât în unitate cât și în societate și-a pierdut autoritatea în fața subordonaților și a cadrelor din divizion (f.58-59 ds.).
De asemenea, din Raportul F.G 0590 din 30.03.1970 al Comandamentului Marinei Militare prin care s-a propus trecerea în rezervă a reclamantului și a adresei înregistrată sub nr. C.R 602/_ transmisă șefului oficiului Scrisori și Audiențe, rezultă că reclamantul a fost propus pentru trecerea în rezervă la cererea sa insistentă că acesta se declară nemulțumit de condițiile în care muncește și că nu se poate acomoda cu viața de militar, fapt ce îl determină ca în ultimul timp să manifeste dezinteres și lipsă de preocupare în rezolvarea atribuțiilor funcționale .
În raport se mai menționează că reclamantul întârzie la program și că datorită atitudinii sale nedemne în muncă și comportare, și-a pierdut autoritatea în fața subordonaților și a cadrelor din unitate (f.73-74 ds.).
Față de motivele reținute în rapoartele mai sus menționate, care nu au fost combătute de reclamant prin nici un mijloc de probă, tribunalul apreciază că măsura dispusă prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.C_ din 24.04.1970 prin care reclamantul a fost trecut în rezervă în baza art. 47 lit.”a” și art.43 lit.”d” din Statutul Ofițerilor, nu constituie o măsură cu caracter politic în accepțiunea dispozițiilor legale mai sus menționate, astfel că cererea reclamantului având acest obiect, va fi respinsă ca nefondată.
Referitor la cererea de obligare a pârâtului S. R. la plata sumei de 5000 lei despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor mobile confiscate ca efect al măsurii administrative dispuse împotriva reclamantului, instanța reține că bunurile mobile nu fac obiectul dispozițiilor reparatorii prevăzute de legea nr.221/2009.
Astfel, potrivit art.5 al.1 lit.”b” din Legea nr.221/2009,orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II lea inclusiv, pot solicita instanței prev. la art.4 al.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare sau ale legii nr.247/2005 care modifică și completează legea fondului funciar.
Prin Decizia nr.6 din 15.04.2013 a Î.C.C.J dată în judecarea recursului în interesul legii, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 al.(1) lit.”b” din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare că, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Ori bunurile mobile solicitate de reclamant, nu intră în sfera de reglementare a Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005 care se referă la terenurile și construcțiile ( imobile prin natura lor) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul( imobile prin destinație), așa cum prevăd dispozițiile art.6 al.(1) și (2) din legea nr.10/2001.
Recursul în interesul legii reprezintă o cale extraordinară de atac menită să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe (art.329 Cod procedură civilă) .
În consecință, cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului S. R. la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 5000 lei reprezentând echivalentul valoric al bunurilor mobile confiscate, va fi respinsă ca nefondată.
Cu referire la cererea reclamantului de repunere a sa în drepturile militare avute anterior datei de15.05.1970 când a fost trecut în rezervă, instanța reține că potrivit art.5 al.1 lit.”c” din legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II lea inclusiv, pot solicita instanței repunerea în drepturi în cazul în care prin hotărâre judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Rezultă că repunerea în drepturi vizează exclusiv situația în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Cum reclamantul nu se află în această situație întrucât nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus decăderea sa din drepturile militare avute anterior trecerii sale în rezervă, cererea sa privind repunerea în drepturile militare avute anterior acestei date, urmează a fi respinsă ca nefondată
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea având ca obiect „legea nr.221/2009”, formulată de reclamantul B. Gh.A., domiciliat în mun. Suceava, ., nr.53, ., ., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în ., sector 5,ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.09.2013.
Președinte Grefier
I. G. S. A.
Red.IG/Tehnored .SA/4ex.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1979/2013.... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1496/2013.... → |
|---|
