Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 299/313/2012
Dosar nr._ Exercitarea autorității părintești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.73
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 FEBRUARIE 2013
PREȘEDINTE: I. G.
JUDECĂTOR: V. E. L.
GREFIER: S. A.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul C. V. S. și pârâta B. M. V., împotriva sentinței civile nr. 4979 pronunțată la data de 2 noiembrie 2012 de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâta-apelantă asistată de av. O. A., lipsă fiind reclamantul-apelant.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Av. O. A. pentru pârâta-apelantă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar aferente apelului declarat de către pârâta-apelantă B. M. Verronica, împuternicire avocațială, precizând totodată că i-au fost comunicare motivele de apel.
Instanța aduce la cunoștință părților prezente că, apelul reclamantului este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar întrucât vizează doar modul de soluționare al capătului de cerere privind plata pensiei de întreținere.
Apărătoarea pârâtei-apelante arată că nu mai are de formulat alte cereri și solicită acordarea cuvântului la dezbateri.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelurilor.
Av. O. A. solicită admiterea apelului formulat de pârâta B. M. V. pentru motivele expuse pe larg în petiția de apel, respingerea apelului formulat de către reclamant ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Strehaia sub nr._, la data de 15 februarie 2012, reclamantul C. V. S. a chemat-o în judecată pârâta B. M. V. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună exercitarea autorității părintești de către reclamant în ceea ce-l privește pe minorul C. I. M., născut la data de 20 august 2010 și stabilirea locuinței minorului la reclamant.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din relația de concubinaj pe care a avut-o cu pârâta s-a născut minorul C. I. M. la data de 20 august 2010.
Reclamantul a mai arătat că la data de 30 decembrie 2011, pârâta a lăsat minorul în grija sa și a părinților săi și a plecat în vizită la părinți, iar până în prezent nu a mai revenit la domiciliul său, comunicându-i că nu mai dorește să revină în Strehaia.
De asemenea, a mai susținut reclamantul că dispune de condiții corespunzătoare pentru creșterea minorului având două locuințe în Strehaia dotate corespunzător, iar pârâta nu are astfel de condiții.
S-au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: bilet de externare, certificat medical nr.383 din 01.11.2011, fișă medicală sintetică din 28.10.2011, referat dermato, certificat de naștere minor, CI reclamant și CI pârâtă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 398 și art. 496 Cod civil.
S-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 8 lei și a fost depus timbru judiciar de 0,5 lei.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Strehaia și a solicitat respingerea acțiunii reclamantului. Prin cererea reconvențională a solicitat exercitarea autorității părintești de către mama minorului C. I., stabilirea domiciliului minorului la locuința pârâtei și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului.
La întâmpinare au fost atașate, în copie, cartea de identitate a pârâtei, certificatul de naștere al copilului, adresa nr._ din 03.02.2012 emisă de Poliția Strehaia, sesizare poliție din 8 ianuarie 2012.
Prin sentința civilă nr. 48 din 30 martie 2012, Judecătoria Strehaia a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Strehaia și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 3 mai 2012, sub nr._ .
La data de 22 octombrie 2012, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar precizări la acțiune (f.27) prin care a arătat că înțelege să-și completeze acțiunea principală și solicită în temeiul art. 499 cod civil obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului C. I. M., născut la data de 20 august 2010, în raport de veniturile realizate de aceasta.
Prin sentința civilă nr. 4979 din data de 2 noiembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis în parte acțiunea reclamantului-pârât C. V. S. și a admis în parte cererea pârâtei-reclamante B. M. V.. A dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului C. I. M., născut la data de 20 august 2010, să se realizeze în comun de părinții minorilor, reclamantul-pârât C. V. S. cu pârâta-reclamantă B. M. V.. A stabilit locuința minorului C. I. M. la domiciliul reclamantului-pârât C. V. S.. A stabilit în sarcina ambilor părinți ai minorului în mod egal obligația de întreținere în natură a minorului C. I. M.. A compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit mențiunilor din certificatul de naștere . nr._ (f. 10 dosar), la data de 20 august 2010 s-a născut minorul C. I. M., având ca părinți pe reclamantul pârât C. V. S. și pe pârâta-reclamantă B. M. V..
Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată și al cererii reconvenționale, privind exercitarea autorității părintești asupra minorului C. I. M., instanța a reținut că, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, se pronunță ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă, iar conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copii.
Instanța a reținut că numai cu titlu excepțional, dacă există motive temeinice și interesul superior al copilului o reclamă poate hotărî ca exercitarea acestei autorități să revine doar unuia dintre părinți. Ori, din probele administrate în cauză, astfel de motive nu există în prezenta cauză.
Prin urmare, ținând cont de interesul superior al acesteia astfel cum este definit în Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului, ținându-se seama de posibilitățile materiale ale părinților, de vârsta și de nevoile minorilor, de legăturile de afecțiune care există între părinți și copii, în temeiul art. 397 din Codul civil și art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, instanța a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului C. I. M. să se facă în comun de către ambii părinți.
Cu privire la stabilirea domiciliului minorului C. I. M., instanța a apreciat că este în interesul minorului ca acestuia să i se stabilească domiciliul la tată, acolo unde locuiește și în prezent, având în vedere nevoia de stabilitate a minorului, față de vârsta fragedă, faptul că urmează un tratament pentru afecțiunile de care suferă, din actele medicale aflate la dosar rezultând că tatăl se ocupă de îngrijirea medicală a minorului. Prin urmare, având în vedere și raportul de anchetă socială efectuat la domiciliul tatălui, în lumina principiului interesul superior al copilului, instanța a stabilit ca locuința minorului să fie la domiciliul tatălui.
În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare, instanța a reținut că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională în condițiile dispozițiilor art. 499 din Codul Civil, doar în caz de neînțelegere, instanța cuantificând această obligație în bani.
Față de cele expuse, instanța a admis în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, conform celor mai sus prezentate.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel reclamantul-pârât Căpitanescu V. S. și pârâta-reclamantă B. M. V..
În motivarea apelului său, reclamantul a arătat că, deși prin acțiunea introductivă și precizată, a solicitat obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în raport de veniturile realizate, instanța, în mod eronat a apreciat că nevoile minorului pot fi satisfăcute de pârâta-reclamantă prin contribuția sa în natură, ceea ce consideră că este total insuficient raportat la nevoile acestui minor care are numeroase probleme de sănătate ce necesita costuri foarte mari și o atenție deosebită din partea familiei.
Învederează instanței că de un an de zile de când pârâta a părăsit domiciliul conjugal nu a contribuit cu nimic, nici cu bani și nici în natură la cheltuielile necesare traiului, educației și pregătirii profesionale, dar mai ales cu privire la starea de sănătate fizică a acestuia întrucât, așa cum a arătat în acțiune, minorul suferă de . vulgar și de scalp generalizat, ceea ce necesită mari cheltuieli cu medicamentele și controalele lunare la medici dermatologi. Pârâta manifestă un total dezinteres cu privire la modul de trai al minorului, înțelegând să nu participe în niciun fel la întreținerea minorului, nu se implică cu nimic în viața sa, nu a trimis de-a lungul acestei perioade de timp niciun pachet cu hăinuțe sau alimente, deși aceasta cunoaște care sunt nevoile acestui minor ce suferă de o boală de piele greu tratabilă, la o vârsta atât de fragedă.
Pârâta a continuat în acest timp să ignore nevoile minorului așa cum proceda și când se afla lângă el, tocmai de aceea solicită ca pensia de întreținere sa fie stabilită în bani, în raport de veniturile realizate sau la venitul minim pe economie, întrucât consideră mult mai utilă o sumă de bani care să acopere nevoile acestuia decât bunuri pe care mama sa oricum nu i le trimite, așa cum a procedat până în prezent. Pârâta nu are niciun rol în viața minorului, refuză comunicarea cu el, nu se preocupă în niciun fel de îngrijirea acestuia, deși minorul are nevoi mari având în vedere ca este în permanență supus unui regim alimentar deosebit ca urmare a bolii de care suferă și necesită un mod de viață special, un mediu armonios, plin de căldura și afecțiune. Instanța trebuia să aibă în vedere interesul superior al minorului și să acționeze în consecință, să oblige pe pârâtă la plata unei pensii de întreținere în bani, chiar și la venitul minim pe economie, având în vedere indiferența manifestată de aceasta cu privire la nevoile minorului. Având în vedere motivele enunțate, solicită modificarea sentinței în ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului astfel încât pârâta să fie obligată la plata unei sume de bani și nu în natură.
În motivarea apelului său, pârâta B. M. V. a arătat că prin hotărârea pronunțată, instanța nu a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, precum și interesul superior al copilului și, în mod greșit a admis cererea reclamantului și a stabilit locuința minorului la domiciliul bunicilor paterni, unde locuiește și reclamantul.
În soluția pronunțată, instanța apreciază că „este în interesul superior al minorului ca acestuia să i se stabilească domiciliul la tată acolo unde locuiește si în prezent, având în vedere nevoia de stabilitate a minorului, față de vârsta fragedă, faptul că urmează un tratament pentru afecțiunile de care suferă.” Apreciază că în mod greșit în luarea deciziei, instanța s-a folosit numai de criteriul vârstei fragede a copilului și nevoia de stabilitate, celelalte criterii precum: condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți, toate aceste aspecte nefiind examinate explicit.
Menționează că minorul are absolut nevoie de ea întrucât tatăl acestuia manifestă un total dezinteres fată de creșterea, educarea si supravegherea minorului, cu toate că acesta este bolnav și are nevoie de alimentație corespunzătoare și îngrijiri stricte. Așa cum rezultă și din declarațiile martorilor T. E. si T. C., audiați în fata instanței de judecată, declarații aflate la fila 36 din dosar, reclamantul nu se ocupă de minor, ba mai mult, de când copilul locuiește cu tatăl, acesta nu a mai fost dus la spital, nu este îngrijit corespunzător, deși afecțiunea de care suferă este cronică cu o evoluție imprevizibilă și necesită periodic controale medicale si spitalizare (fila 9 dosar).
Până în momentul în care a fost alungată de acasă și separată de copil, ea era cea care se îngrijea de sănătatea acestuia, a stat internată cu el în spital timp de 2 săptămâni la T. S. în vederea efectuării unor analize amănunțite, ulterior fiind absolut necesar să se deplaseze cu minorul la spitalul din Timișoara. Având în vedere că ea nu avea bani, deoarece toți banii câștigați de ei, inclusiv alocația copilului era luată de mama concubinului, aceștia au refuzat să continue investigațiile absolut necesare si să îl interneze, în mod intenționat, pentru ca reclamantul să își prelungească concediul de paternitate, cu încă un an.
Mai mult, în mod greșit prima instanță a reținut în motivarea sentinței că tatăl este acela care se ocupă de îngrijirea medicală a minorului, deși din probatoriul administrat în cauză reiese contrariul. Simplul fapt că reclamantul a depus o . înscrisuri medicale la dosar din care rezultă problemele de sănătate ale minorului, nu este de natură să conducă la concluzia că acesta se îngrijește de sănătatea copilului. Toate documentele medicale care au fost anexate nu atestă faptul că reclamantul s-a prezentat cu minorul la medici în vederea efectuării investigațiilor periodice la care trebuia să fie supus, preocuparea sa principală nefiind starea de sănătatea a copilului, ci, dimpotrivă, sumele de bani pe care le-ar fi putut obține de pe urma acestuia deoarece toate aceste înscrisuri au fost dobândite pentru a-i servi reclamantului la Comisia pentru Protecția Copilului și pentru a-i obține minorului un grad de handicap mai accentuat ( certificat de handicap nr. 932/_ ) în vederea prelungirii concediului de paternitate al concubinului. De asemenea, în momentul în care a fost obligată să părăsească locuința reclamantului, pe lângă faptul că i s-a interzis categoric să își ia copilul fiind chiar și amenințată, nu i s-a permis nici măcar să ia înscrisurile medicale. Intenționa să ia aceste documente pentru a le pune la dispoziția și a altor persoane de specialitate deoarece îi era foarte greu să accepte realitatea, și trăia cu speranța că va găsi un medic care îi va oferi remedii pentru vindecarea băiețelului sau cel puțin pentru stoparea evoluției bolii. Ulterior, fiindu-i frică să se întoarcă acasă de teamă să nu fie din nou bătută si alungată, i s-a interzis de către concubin și părinții acestuia să ia legătura cu copilul inclusiv telefonic; cu toate acestea, conștientă fiind că minorul are absolut nevoie de ea, știind cum este tratat, crescut și că mediul actual reprezintă un pericol pentru el, a apelat la diverse instituții ale statului respectiv Poliție, Protecția Copilului, solicitând să se facă demersurile necesare, însă toate eforturile nu au avut niciun rezultat. Reclamantul, contactat fiind probabil de diverși reprezentanți ai instituțiilor publice și speriat de ideea că va rămâne fără copil și, implicit fără alocație și indemnizația de creștere a copilului, s-a hotărât să promoveze în instanță prezenta acțiune. Este evident că minorul reprezintă în prezent pentru reclamant si familia acestuia doar o sursă de venit, un mijloc prin care aceștia își asigură existența, deoarece sumele de bani încasate lunar din indemnizația de creștere a copilului și alocație sunt în cuantum de 3600 de lei, sume care nu sunt deloc mici. O altă dovadă a faptului că minorul este privit ca un „mijloc de supraviețuire” este și faptul că reclamantul a formulat recurs si a criticat hotărârea instanței de fond, arătându-și astfel nemulțumirea pentru că prima instanță a stabilit în sarcina ambilor părinți obligația de întreținere a minorului cu toate consecințele care decurg din aceasta, fără însă să cuantifice această obligație în bani. Astfel își exprimă indignarea fată de imposibilitatea majorării veniturilor de pe urma minorului, venituri care în mod cert ar fi fost folosite în cu totul alte scopuri decât cele pentru îngrijirea creșterea si ameliorarea stării de sănătate a minorului.
Instanța nu a luat în considerare nici concluziile referatului de evaluare complexă aflat la fila 39 din dosar în care se menționează că copilul este atașat de mamă, având în vedere pe de o parte că minorul este la vârsta când are nevoie atât de îndrumare cât și de supraveghere. Consideră că dacă minorul rămâne în continuare la locuința concubinului, procesul de creștere și de educare a minorului va fi influențat negativ, deoarece pe lângă lipsa totală de interes din partea tatălui, în familia concubinului predomină violența, consumul de băuturi alcoolice, acesta fiind privat astfel de dragoste, siguranță și o viață sănătoasă, fiindu-i pusă astfel în pericol grav dezvoltarea sa fizică, intelectuală, precum și starea de sănătate.
Nu în ultimul rând, față de dispozițiile art. 400 alin 1 Cod civil conform cărora în mod excepțional și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire, consideră ca instanța de fond în mod greșit a stabilit domiciliul minorului la locuința din orașul Strehaia, . jud. M., la domiciliul bunicilor paterni fără a exista consimțământul acestora in acest sens .
Atâta timp cât instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a avea în vedere întreg probatoriul administrat și a dat o interpretare greșită dispozițiilor legale și ținând cont de interesul superior al minorului, de faptul că acesta trebuie să crească într-un climat familial corespunzător unei dezvoltări armonioase, solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul stabilirii locuinței minorului la domiciliul său din ..
Verificând, în limitele cererilor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul reține următoarele:
După cum rezultă din dispozițiile art. 496 Cod civil, copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.
Din prevederile acestui text de lege rezultă că în situația în care între părinți există neînțelegeri cu privire la stabilirea domiciliului copilului, se impune ca instanța să decidă la care dintre părinți vor locui în viitor minorii, urmând ca la luarea unei decizii în acest sens să se aibă în vedere că principalul criteriu de care trebuie să se țină seama este interesul acestora. Noțiunea de ,,interes al copiilor” are un caracter complex, interesul fiind legat de vârsta acestora, de ocupația și comportamentul părinților, de atașamentul copiilor față de părinți, de interesul pe care aceștia l-au manifestat față de minori, de legăturile afective stabilite între părinție și copii și de posibilitățile materiale ale părinților. Pentru a proceda cu privire la stabilirea locuinței copilului, instanța va proceda la aprecierea comparativă a condițiilor de trai, de creștere și educare oferite de ambii părinți și va ține cont de vârsta copilului, precum și de orice alte elemente care, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, ar putea să pledeze în favoarea interesului superior al copilului.
Din raportul de anchetă socială întocmit sub nr. 7079 din data de 27 iunie 2012 de Primăria orașului Strehaia, jud. M. rezultă că fiul părților, C. I. M., născut la data de 20 august 2010, locuiește în prezent cu tatăl său și bunicii paterni la locuința bunicilor paterni din orașul Strehaia, jud. M., unde au locuit părțile când au revenit din Spania în anul 2011, după nașterea copilului acolo și că din cauza unor neînțelegeri, pârâta-apelantă a plecat la domiciliul copiilor săi din ..
Din același raport de anchetă socială rezultă că de creșterea și educarea copilului se ocupă doar tatăl său și bunicii paterni, locuința fiind mobilată corespunzător și având două corpuri de clădire.
Din conținutul referatului de anchetă socială întocmit sub nr. 7079 din data de 27 iunie 2012 de Primăria orașului Strehaia, jud. M. și nr._ din data de 22 octombrie 2012 tot de Primăria orașului Strehaia, jud. M.(f. 44-ds. fond) rezultă că, în prezent, veniturile familiei reclamantului-apelant sunt reprezentate de alocația de stat a copilului, de indemnizația de handicap a acestuia și de pensia bunicului patern iar tatăl nu lucrează, minorul prezentând un comportament normal potrivit vârstei.
Din referatul de anchetă socială întocmit sub nr. 4654 din data de 18 octombrie 2012 de Primăria comunei Todirești, jud. Suceava rezultă că pârâta-apelantă a locuit până în data de 28 decembrie 2011 la domiciliul reclamantului-apelant în orașul Strehaia, jud. M., la părinții acestuia, dată la care reclamantul-apelant a scos-o din casă și a trimis-o la părinții ei din ., copilul fiind oprit de reclamantul-apelant și că, de atunci, au vorbit la telefon, dar reclamantul-apelant nu vrea să îi dea copilul mamei. Din același referat de anchetă socială rezultă că pârâta-apelantă locuiește cu părinții ei într-o locuință bine întreținută, este curățenie și are condiții de creștere și educare a fiului ei, C. I. M.(f. 28).
Din adeverința nr. 431 din data de 7 septembrie 2012 și din caracterizarea eliberată de S.C Modin SA Suceava rezultă că pârâta-apelantă este angajată la această societate din data de 21 iunie 2012, realizând un venit brut de 790 lei.
Din actele medicale depuse la f. 6-9 și 30-45-ds. fond-Judecătoria Strehaia și f.40-65 ds. fond-Judecătoria Suceava, rezultă că copilul este bolnav, fiind încadrat în grad de handicap accentuat.
În argumentarea soluției sale de stabilire a domiciliului copilului la tată, prima instanță a reținut că este în interesul minorului ca acestuia să i se stabilească domiciliul la tată, acolo unde locuiește și în prezent, având în vedere nevoia de stabilitate a minorului, față de vârsta fragedă, faptul că urmează un tratament pentru afecțiunile de care suferă, din actele medicale aflate la dosar rezultând că tatăl se ocupă de îngrijirea medicală a minorului.
Tribunalul reține că ambele anchete sociale au relevat faptul că apelanții locuiesc cu părinții lor, iar ambii părinți posedă condiții corespunzătoare de creștere și educare a copilului.
Contrar celor reținute de prima instanță, din actele medicale aflate la dosar nu rezultă că reclamantul-apelant s-a ocupat în mod exclusiv de îngrijirea medicală a copilului iar faptul că acesta a încasat indemnizația pentru creșterea copilului nu constituie neapărat un indiciu al faptului că s-a ocupat efectiv de îngrijirea medicală a copilului, având în vedere că părțile au locuit împreună până în data de 28 decembrie 2011 iar mențiunile din cele două referate de anchetă socială referitoare la motivul pentru care părțile au încetat conviețuirea, diferă în funcție de susținerile părților.
Din declarația martorului T. C. (f. 30-ds. fond) rezultă că a însoțit-o pe pârâta-apelantă când a mers la domiciliul reclamantului-apelant în Oltenia iar când a ajuns acolo, a văzut că copilul nu era bine îngrijit și dorea să meargă împreună cu mama sa, însă nu a fost lăsat să plece de către reclamant și părinții săi și că părțile au locuit o perioadă la domiciliul reclamantului-apelant, însă reclamantul a alungat-o pe pârâtă și a reținut copilul acolo.
Din declarația martorei T. E. rezultă că pârâta-apelantă locuiește cu părinții săi în Todirești și ar avea condiții pentru creșterea și educarea copilului. Martora a mai relatat faptul că ambele părți au fost în Spania iar problemele au început după ce aceștia s-au întors în țară iar după întoarcerea în țară, copilul s-a îmbolnăvit și a fost internat în spital iar cea care s-a internat cu copilul în spital a fost mama, tatăl neocupându-se de minor în acea perioadă și că în prezent copilul locuiește cu tatăl său(f.31-ds. fond).
Din probatoriul administrat în cauză rezultă deci că minorul C. I. M.( care are doi ani) s-a aflat de la nașterea sa până în data de 28 decembrie 2011 în grija ambilor părinți, până când aceștia au încetat conviețuirea, pârâta-apelantă întorcându-se la domiciliul părinților săi iar din declarațiile martorilor audiați în primă instanță rezultă că atunci când a fost în vizită la locuința reclamantului-apelant, a văzut că copilul nu era bine îngrijit și dorea să meargă împreună cu mama sa, însă nu a fost lăsat să plece de către reclamant și părinții săi.
Probatoriul administrat în cauză nu a confirmat susținerile reciproce ale părților referitoare la faptul că celălalt părinte este vinovat de declanșarea bolii copilului sau că vreun părinte a dat dovadă de neglijență în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, însă faptul că minorul locuiește în prezent la domiciliul reclamantului-apelant nu constituie neapărat un argument în favoarea acestuia ca locuința copilului să fie stabilit la domiciliul său și un argument în defavoarea pârâtei-apelante, având în vedere că minorul s-a aflat în îngrijirea ambelor părți de la nașterea sa până la încetarea conviețuirii părților, 28 decembrie 2011 iar mama nu putea să rămână în locuința reclamantului-apelant după ce părțile au încetat să conviețuiască sau să ia copilul de acolo în absența acordului celuilalt părinte sau a unei hotărâri judecătorești. Tribunalul mai reține și faptul că minorul are doar doi ani și jumătate, vârstă la care nu are suficient discernământ și maturitate intelectuală, astfel încât schimbarea climatului familial existent să îl poată afecta în mod deosebit, ținând cont și de motivele obiective pentru care pârâta-apelantă nu s-a mai putut ocupa de creșterea și educarea acestuia și anume, încetarea conviețuirii părinților și a împrejurării că nu a putut deplasa copilul din mediul familial existent în absența acordului expres a celuilalt părinte, nici măcar temporar.
Procedând la aprecierea comparativă a condițiilor de trai, de creștere și educare oferite de ambii părinți, tribunalul constată că pârâta-apelantă oferă copilului condiții de trai, de creștere și educare superioare celor oferite de reclamantul-apelant. Astfel, condițiile locative pe care le posedă părțile sunt aproximatic identice, însă pârâta-apelantă lucrează, pe când reclamantul-apelant nu lucrează iar din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria orașului Strehaia, jud. M. sub nr._ din data de 22 octombrie 2012, rezultă că veniturile familiei reclamantului-apelant se compun din alocația de stat a copilului și indemnizația de handicap a acestuia și din pensia bunicului patern.
Din raportul de evaluare complexă a copilului cu dizabilități din data de 3 noiembrie 2011 de la f.39-ds. fond( Judecătoria Strehaia) rezultă că minorul era atașat de mamă, această împrejurare fiind confirmată și de depoziția martorului T. C.(f.30) care a însoțit-o pe pârâta-apelantă atunci când l-a vizitat pe copil la domiciliul bunicilor paterni din Strehaia, ulterior încetării conviețuirii părinților și care a văzut că minorul dorea să meargă cu mama sa, însă tatăl nu l-a lăsat și că fiul părților a plâns din cauza acestui lucru.
Având în vedere gradul de atașament mai ridicat al copilului față de mamă și vârsta acestuia, tribunalul apreciază că schimbarea climatului familial existent nu ar afecta stabilitatea emoțională a copilului, contrar celor reținute de prima instanță și că este în interesul superior al acestuia ca stabilirea locuinței copilului să fie făcută la mamă, pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, iar faptul că minorul are nevoie de îngrijiri medicale speciale nu constituie un impediment în darea acestei soluții, astfel încât apelul pârâtei-apelante este întemeiat, motiv pentru care va fi admis iar în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, tribunalul va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că va stabili locuința minorului C. I.-M., născut la data de 20 august 2010 la domiciliul mamei sale, pârâta–reclamantă, B. M.-V., în conformitate cu dispozițiile art. 496 al. 3 Cod civil.
În ceea ce privește obligația de întreținere a copilului, tribunalul reține că, după cum rezultă din dispozițiile art. 499 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
După cum rezultă din dispozițiile art. 527 Cod civil, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale iar după cum rezultă din dispozițiile art. 525 al.1 Cod civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
După cum rezultă din dispozițiile art. 530 al.1 Cod civil, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională iar după cum rezultă din prevederile al. 2 din același text de lege, dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.
Având în vedere că instanța de apel a stabilit locuința copilului la mamă, prin schimbarea soluției primei instanțe, înseamnă că pârâta-apelantă se va ocupa în mod direct de creșterea și educarea copilului, cât și de îngrijirea lui fizică, astfel încât în mod inerent obligația de întreținere va fi executată în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, neimpunându-se obligarea ei la plata unei pensii de întreținere, după cum solicită reclamantul-apelant prin motivele de apel iar susținerile din cererea de apel referitoare la faptul că pârâta-apelantă nu a contribuit cu nimic la întreținerea copilului în ultimul an de zile, nu au fost dovedite. Ținând cont și de faptul că locuința copilului a fost stabilită la domiciliul pârâtei-apelante, tribunalul va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
În ceea ce privește obligația de întreținere a reclamantului-apelant, având în vedere neînțelegerile dintre cele două părți, distanța la care locuiesc și faptul că copilul are nevoie de o îngrijire medicală specială, tribunalul apreciază că este în interesul superior al copilului să schimbe soluția primei instanțe și cu privire la acest aspect, în sensul că va dispune obligarea reclamantului - pârât C. V. - S. la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 177 lei lunar în favoarea fiului său minor, C. I.-M., de la data pronunțării prezentei hotărâri, 26 februarie 2013 până când copilul va împlini vârsta de 18 ani, având în vedere că minorul se află în prezent în grija reclamantului-apelant.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, tribunalul va ține cont de faptul că reclamantul-pârât nu este angajat și nu realizează venituri cu caracter de continuitate, dar are posibilități de realizare a acestora, având în vedere că este tânăr și apt de muncă, date fiind dispozițiile art. 527 Cod civil și de faptul că nu s-a făcut dovada că acesta mai are alți copii în întreținere, astfel încât cuantumul pensiei de întreținere va fi stabilit la suma de 177 lei lunar, până la ¼ din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată care este de 750 lei lunar începând cu data de 1 februarie 2013, după cum rezultă din art. 1 al. 1 din H.G. nr. 23/2013, în conformitate cu dispozițiile art. 530 al. 3 prin raportare la dispozițiile art. 529 al. 2 și 3 Cod civil.
Prin urmare, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge apelul reclamantului C. V. S., ca nefondat, va admite apelul pârâtei-reclamante B. M. V. și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va stabili locuința minorului C. I.-M., născut la data de 20 august 2010 la domiciliul mamei sale, pârâta-reclamantă, B. M.-V., va dispune obligarea reclamantului-pârât C. V.-S. la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 177 lei lunar în favoarea fiului său minor, C. I.-M., de la data pronunțării prezentei hotărâri, 26 februarie 2013, până când copilul va împlini vârsta de 18 ani și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul reclamantului C. V. S., domiciliat în orașul Strehaia, ., județul M., declarat împotriva sentinței civile nr. 4979 pronunțată la data de 2 noiembrie 2012 de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite apelul pârâtei B. M. V., domiciliată în ., declarat împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 4979/2 noiembrie 2012 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), în sensul că:
Stabilește locuința minorului C. I.-M., născut la data de 20 august 2010 la domiciliul mamei sale, pârâta-reclamantă, B. M.-V..
Dispune obligarea reclamantului-pârât C. V. - S. la plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 177 lei lunar în favoarea fiului său minor, C. I.-M., de la data pronunțării prezentei hotărâri, 26 februarie 2013, până când copilul va împlini vârsta de 18 ani.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Ia act că pârâta-apelantă nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. G. V. E. L. S. A.
Red.VEL
Tehnored.SA/4ex/01.03.2013
judecător fond B. C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 1776/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
