Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1756/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1756/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 1173/206/2012
Dosar nr._ - fond funciar –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1756
Ședința publică din data de 04 IULIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: F. L.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâtul DIRECȚIA S. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ..6, județul Suceava și intervenientul în nume propriu F. B. ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI prin Arhiepiscop IPS PIMEN, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.2, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1552 din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatele reclamante C. E.,domiciliată în mun. Câmpulung Moldovenesc, ..25, județul Suceava, C. V. D., domiciliată în mun. Câmpulung Moldovenesc, . Turn, etaj 3, ., L. (Ț.) I., domiciliată în mun. Rădăuți, ..12, județul Suceava și P. M., domiciliată în ., județul T., și pârâtele C. C. DE FOND FUNCIAR IZVOARELE SUCEVEI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.36, județul Suceava.
Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27 IUNIE 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru da posibilitatea apărătorilor părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 04 IULIE 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 17.09.2009 petentele C. E., C. V. D., Ț. I., Ț. E. au solicitat în contradictoriu cu intimatele C. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ulma prin primar, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la punerea în posesie cu suprafața de 872.000 mp pădure trup „Lupcin” făcând parte din amenajamentul silvic UPV, UA91,92, obligarea la daune cominatorii în valoare de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în care se refuză punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru acest teren precum și obligarea Direcției Silvice Suceava prin reprezentantul legal la plata daunelor cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în care se refuză punerea la dispoziție a terenului, Comisiei de fond funciar Ulma.
În motivarea plângerii petentele au arătat că prin sentința civilă nr.2810 din 30.10.2006 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Tribunalului Suceava, nr.1227 din 29.05.2007,s-a reconstituit în favoarea lor în indiviziune dreptul de proprietate pentru suprafața de 872.000 mp teren pădure situat pe raza comunei Ulma, trup de pădure „Lupcin” făcând parte din amenajamentul silvic UPV, UA91,92 în calitate de moștenitori după Ț. I..
Petentele au arătat că din anul 2006 până în prezent au făcut toate demersurile necesare pentru a intra în posesia terenurilor și a li se elibera titlu de proprietate, lucru care le-a fost refuzat din diverse motive de către instituțiile statului, obligate să respecte o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
C. Județeană Suceava, prin întâmpinare depusă la dosar a arătat că potrivit art.5 lit.i din Regulamentul privind procedura de reconstituire atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului aprobat prin HG 890/2005, punerea în posesie prin delimitare în teren a persoanelor îndreptățite să primească terenul și completarea fișelor de punere în posesie sunt de competența exclusivă a comisiilor locale de fond funciar. De asemenea intimata a arătat că obligativitatea punerii în posesie precum și întocmirea fișei proces verbal de punere în posesie a persoanelor îndreptățite este de competența exclusivă a comisiilor locale și/sau în caz de refuz prin intermediul instanțelor judecătorești.
S-a susținut că intimata C. Județeană de Fond Funciar Suceava nu poate fi obligată la întocmirea titlului de proprietate atât timp cât C. de Fond Funciar Ulma nu și-a îndeplinit obligația legală de a întocmi fișa proces verbal de punere în posesie ce stă la baza emiterii titlului de proprietate, iar deținătorul actual al terenului forestier nu pune la dispoziție terenul reconstituit prin instanța de judecată.
C. de fond funciar Ulma a susținut că nu a putut proceda la punerea efectivă în posesie deoarece Direcția S. Suceava nu a pus la dispoziția comisiei locale terenul în cauză, motivând faptul că acesta ar fi solicitat de către F. B. Ortodox Român din Bucovina care deține documente de atestare a acestui amplasament în favoarea lor, invocând totodată că odată cu solicitarea de a le pune terenul la dispoziție a fost înștiințat și ITRSV Suceava, organ central de control pe linie silvică, care a specificat faptul că terenul în cauză se află pe raza unității administrativ – teritoriale Izvoarele Sucevei.
Direcția S. Suceava, prin întâmpinare depusă la dosar, a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive de a fi parte într-un proces de obligare la punerea în posesie a unor persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate privată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
S-a susținut în motivare că în fapt ne aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă care nu mai comportă discuții pe fond sub aspectul existenței și întinderii dreptului de proprietate, însă atâta timp cât ocazionat de reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului nu s-au respectat prevederile art. 24 alin. 1, 2 din Legea nr. 1/2000, întrucât nu a fost identificat mai întâi vechiul amplasament, instanța de fond nu poate contrar prevederilor legale, institui în sarcina structurilor silvice obligația de a le pune la dispoziție un amplasament din amenajamentul silvic, care este proprietate publică a statului și nu a aparținut niciodată persoanelor fizice.
Aceștia au invocat faptul că amplasamentul a fost stabilit în mod unilateral pe baza unei documentații realizate cu viclenie de către un anume D. B. care nu are calitatea de expert autorizat, împotriva sa desfășurându-se activități de urmărire penală.
De asemenea au susținut că deși în cauză nu are nici o relevanță că Fundația Fondului B. Ortodox al Bucovinei ridică pretenții asupra amplasamentului solicitat de către petente, faptul că acest amplasament se suprapune peste terenurile cu vegetație forestieră care se probează că au fost în administrarea fostului F.B.O.R.B, dovedește că terenul este proprietate publică a statului, nu a fost preluat de la persoanele fizice și nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată, fiind invocate în acest sens și Decizia nr. 652/28.04.2009 a Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr.692 din 19.02.2010 Judecătoria Rădăuți a admis în parte plângerea și a obligat C. C. de Fond Funciar Ulma să-i pună în posesie pe petenți și să întocmească documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 872.000 mp teren pădure situat pe raza comunei Ulma, jud. Suceava, respingând capetele de cerere cu privire la daune.
Împotriva sentinței sus arătate au declarat recurs atât petenții cât și intimatele C. C. de Fond Funciar Ulma și Direcția S. Suceava, criticând-o pe aspecte de nelegalitate și netemeinicie, iar Tribunalul Suceava prin Decizia nr. 1640/26.11.2010 a admis recursurile, a casat sentința civilă nr.1860/2010 a Judecătoriei Rădăuți, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea hotărârii s-a arătat că pe parcursul derulării procesului, atât la instanța de fond cât și în recurs, s-a susținut constant că terenul reconstituit petentelor se află situat pe raza Comunei Izvoarele Sucevei și că potrivit procesului verbal din 01.02.2010 a fost preluat de executorul judecătoresc C. M.G.Sarmis, creditorului Fondului B. Ortodox Român al Bucovinei, prin urmare, se apreciază că în virtutea rolului activ, pentru clarificarea litigiului și a aspectelor sesizate de intimate, judecătoria trebuia să verifice dacă terenul reconstituit petentelor este unul și același cu terenul predat la F. B. Ortodox Român al Bucovinei de executorul judecătoresc, dacă s-au delimitat administrativ - teritorial cele două comune Ulma și Izvoarele Sucevei, dacă această împărțire administrativ - teritorială a avut loc ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.2810/2006 a Judecătoriei Rădăuți și pe raza cărei comune se află situat terenul în prezent.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub nr._ * la data de 15.02.2011, în cauză fiind dispusă efectuarea unei expertize de specialitate.
Pe parcursul soluționării cauzei, reclamantele și-au precizat plângerea în sensul că nu mai înțeleg să se judece cu C. C. de Fond Funciar Ulma, fiind introdusă în cauză în calitate de intimată, C. C. de Fond Funciar Izvoarele Sucevei (f.79,85 - Dosar_ *).
C. C. de fond funciar Izvoarele Sucevei prin adresele depuse la dosar, a susținut că potrivit legilor de fond funciar în vigoare după autor Ț. I. la această comisie nu s-a depus nici o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren forestier, că delimitarea administrativ – teritorială a comunei Izvoarele Sucevei de . loc în noiembrie 2011, susținând totodată că trupul de pădure „Lupcin” nu se află pe raza administrativ – teritorială a .. 88 dosar_ *).
Prin sentința civilă nr.2147/16.05.2012 Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
În motivare s-a arătat că potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie-cadastru întocmit de expertul N. C.-N., terenul în litigiu a fost identificat în amenajamentul silvic U.P.V., UA 91 și 92 situat pe raza administrativ teritorială a comunei Izvoarele Sucevei, iar conform art.64 al.1 din Legea nr.18/1991, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul, text de lege ce reglementează o competență teritorială exclusivă.
Dosarul a ajuns pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2012, fiind înregistrat sub nr._ .
Instanța de fond a constatat că la data de 27.04.2012 la Judecătoria Rădăuți în cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu F. B. Ortodox Român al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care au solicitat respingerea acțiunii (fila 214, dosar_ *).
S-a susținut în cerere că Legea nr.1/2000, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, stabilește prin art.24 alin.1 că retrocedarea terenurilor se face pe vechiul amplasament, că reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie nu pot avea ca obiect terenul ce formează obiectul unei alte judecăți prin care adevăratul proprietar deposedat solicită restituirea acestuia pe vechiul amplasament și comisia locală nu poate fi obligată la punerea în posesie cu un teren al cărui vechi amplasament aparține unei alte persoane și care-l revendică.
S-a mai arătat în cererea de intervenție că adevăratul proprietar nu poate fi evins prin concursul fraudulos al autorităților cu cei care pretind același amplasament și că este inadmisibil ca printr-o hotărâre judecătorească să se dispună întocmirea și eliberarea unor acte care sunt sancționate cu nulitate absolută, fiind invocat art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție care garantează în substanță dreptul de proprietate, iar foștii proprietari având în baza legislației naționale de retrocedare o speranță legitimă de a fi efectiv puși în posesie cu terenul lor pe vechiul amplasament, astfel că instanța, în lumina principiului preeminenței dreptului, va trebui să acorde protecție adevăratului proprietar al vechiului amplasament.
De asemenea intervenții au susținut că în cauză trebuie reținut că terenul pentru care se cere reconstituirea este proprietatea Fondului B. și formează atât obiectul acțiunii în revendicare exercitate față de Statul Român și RNP-Direcția S. Suceava în aprilie 2001 cât și al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în temeiul Legii nr.247/2005.
S-a invocat că dreptul reclamanților la reconstituire nu este superior dreptului Fondului bisericesc la retrocedarea proprietăților sale, drept afirmat prin acțiunea de revendicare și confirmat prin sentința civilă nr.538/13.03.2007, nedefinitivă, aceștia susținând că imobilele proprietatea Fondului bisericesc au fost preluate fără titlu de Statul român, Decretul nr. 273/1949 prin care a fost desființat F., acesta fiind un act normativ nepublicat și contrar ordinii constituționale existentă chiar la data adoptării cât și ordinii juridice internaționale care stabilea că „nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.
Prin încheierea din data de 8.10.2012 Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de F. B. ortodox Român al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
De asemenea la data de 29.10.2012 în cauză a fost introdusă numita P. M. în calitate de moștenitoare după reclamanta decedată Ț. E..
Prin sentința civilă nr. 1552 din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._ , s-a admis acțiunea având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamanții C. E. domiciliată în municipiul Câmpulung Moldovenesc, .. 25, județul Suceava, C. V. D. – prin mandatar L. A. domiciliată în municipiul Câmpulung Moldovenesc, .. Turn, ., județul Suceava, L. (Ț.) I. domiciliată în localitatea Rădăuți, .. 12, județul Suceava în contradictoriu cu pârâtele C. Comulală de fond funciar Izvoarele Sucevei, județul Suceava, C. Județeană de fond funciar Suceava, județul Suceava și Direcția S. Suceava, județul Suceava intervenienți fiind F. B. Ortodox Român al Bucovinei - prin Arh. Ips. Pimen cu sediul în municipiul Suceava, ., nr. 2, județul Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin Arh. Ips. Pimen cu sediul în municipiul Suceava, ., nr. 2, județul Suceava, cu precizările ulterioare și pe cale de consecință, s-au respins cererile de intervenție formulate de F. B. Ortodox Român al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ca nefondate.
Pârâtele C. C. de fond funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană de fond funciar Suceava și Direcția S. Suceava au fost obligate să-i pună în posesie pe reclamanți cu privire la suprafața de 872.000 m.p. teren pădure trup „Lupcin” făcând parte din amenajamentul silvic UPV UA 91, 92 (anexa grafică 1, 2 a raportului de expertiză întocmit de expert N. C. – N. (filele 53 – 62 dosar) și să facă demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate, sub sancțiunea plății de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, daune cominatorii, în caz de neexecutare.
Pentru a hotărî astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză instanța de fond a reținut următoarele:
Cu ocazia primei judecăți asupra fondului Direcția S. Suceava a invocat lipsa calității procesuale pasive aspect reiterat și la recurs, astfel că Tribunalul Suceava prin încheierea din 19.10.2010 a respins irevocabil excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de dispozițiile art.24 alin.4 din Lg.1/2000 și în conformitate cu prevederile art.71 alin.2 din HG nr.890/2005 care stabilesc că deținătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziție comisiilor locale sau județene, după caz, terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite, în termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia județeană și constatând că respectiva suprafață de teren, după naționalizare a fost în administrarea pârâtei Direcția S. Suceava, acesta fiind deținătorul actual al terenului din litigiu, motiv pentru care aceasta justifică calitate procesuală pasivă, excepția invocată a fost respinsă ca nefondată. (f. 27 Dos._ – Tribunalul Suceava)
Excepția lipsei calității procesuale pasive fiind respinsă irevocabil în prezentul dosar de către instanța de control, ea nu mai poate fi analizată, fiind astfel stabilit cadrul procesual și faptul că aceasta își justifică calitatea procesuală pasivă în prezentul dosar.
Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.2810/30.10.2006 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis în parte plângerea formulată de petenții Ț. Marco, Ț. E. împotriva Hotărârii nr.2295/12.07.2006 a Comisiei Județene Suceava în contradictoriu cu intimatele C. Locală de aplicare a Legii 18/1991 a ., C. Județeană de fond funciar Suceava, Direcția S. Suceava, s-a desființat în parte hotărârea menționată mai sus și s-a reconstituit în favoarea petenților în indiviziune, dreptul de proprietate pentru suprafața de 872.000 mp teren pădure situată pe raza . pădure „Lupcin”, făcând parte din amenajamentul silvic UPV, UA 91,92 în calitate de moștenitori ai defunctei Ț. I..
În motivarea hotărârii se arată că petenții au dovedit că autorul lor a avut în proprietate suprafața de 872.000 mp (850.000 + 22.000) teren forestier și agricol, în prezent suprafața de 22.000 mp având tot categoria de folosință pădure, identificând vechiul amplasament, ce nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor terțe persoane, astfel că instanța a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin urmare, așa cum a susținut și Direcția S. Suceava în întâmpinarea formulată, ne aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care nu mai comportă discuții pe fond, însă nu doar sub aspectul existenței și întinderii dreptului de proprietate așa cum a susținut aceasta ci și cu privire la amplasament, cât timp hotărârea judecătorească în cauză, respectiv Sentința nr. 2810/30.06.2006 a Judecătoriei Rădăuți a stabilit și amplasamentul pentru terenul reconstituit petenților.
Hotărârea judecătorească de mai sus a fost pronunțată în contradictoriu cu Direcția S. Suceava care trebuia în acel cadru procesual să-și facă apărările, inclusiv sub aspectul amplasamentului, întrucât deși susține că o hotărârea definitivă și irevocabilă nu mai comportă discuții, prin întâmpinările formulate se opune punerii în posesie a petentelor pe acel amplasament, invocând diferite aspecte, prin care aduce de fapt critici hotărârii judecătorești definitive și irevocabile care a stabilit și amplasamentul pentru terenul reconstituit petentelor.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legatură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Atât în literatura de specialitate cât și în practica judecătorească se reține că dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Puterea de lucru judecat este inclusă de lege în categoria prezumțiilor legale, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ., ceea ce înseamnă că puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului și nu se poate într-o altă acțiune să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat prin hotărârii judecătorești anterior.
Această reglementare în forma prezumției vine să asigure nevoia de ordine si stabilitate juridică și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii (cauza L. contra României).
Referitor la susținerile din întâmpinarea Direcției Silvice Suceava cum că documentația realizată în cadrul acelui dosar a fost falsă, iar împotriva inginerului se desfășoară activități de urmărire penală, instanța precizează că în cazul în care se dovedesc aceste aspecte, există posibilitatea revizuirii sentinței.
Totodată precizează că Decizia nr. 652/2009 a Curții Constituționale invocată de Direcția S. Suceava nu este aplicabilă în cauză, întrucât are în vedere situația în care nu s-a stabilit reconstituirea pe vechiul aplasament, întrucât acesta nu este liber, iar foștii proprietari nu au dreptul de a accepta sau refuza oferta statului având ca obiect alte terenuri decât vechile amplasamente, ori în cauză prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a stabilit amplasamentul.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză a rezultat că terenul reconstituit petenților prin Sentința nr. 2810/30.10.2006 a Judecătoriei Rădăuți face parte din trupul de pădure „Lupcin” UPV UA 91,92 se află amplasat pe raza comunei Izvoarele Sucevei și că acest amplasament nu a făcut obiectul reconstituirii în favoarea altor persoane, dar este solicitat și de F.B.O.B, fiind exploatat în prezent de Direcția S. Suceava.
Referitor la cererile de intervenție formulate de F. B. Ortodox Român al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, instanța precizează pe de o parte că, ea este investită cu o acțiune de obligare la punere în posesie în care petenții au hotărâre definitivă și irevocabilă prin care li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un amplasament (pentru care nu s-a dovedit până în prezent că ar avea la bază un plan fals) spre deosebire de interveniente care în prezent nu dețin nici o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să li se reconstituie un drept de proprietate pe acest teren (nici în acțiunea de revendicare promovată și nici la Lg. 247/2005).
Pe de altă parte, prin cererea de intervenție formulată, intervenienții au solicitat respingerea acțiunii, astfel că instanța nu este investită cu o acțiune în revendicare unde ar putea să analizeze chiar în prezența a două titluri al reclamanților și al intervenientei, care drept este preferabil, astfel că ulterior în cazul în care și intervenientelor li se va recunoaște un drept de proprietate pentru terenul în discuție, acestea au posibilitatea de a formula o acțiune în revendicare în contradictoriu cu petenții unde să se analizeze toate aceste aspecte.
În actualul cadru procesual, instanța nu poate să facă probe pentru a verifica dacă acesta este sau nu vechiul amplasament al petenților, cât timp aceștia posedă o hotărâre definitivă și irevocabilă în care este stabilit amplasamentul terenului, astfel că intimatele au obligația de a-i pune în posesie neîntârziat cu această suprafață de teren, eventualele pretenții ale intervenientelor urmând a fi rezolvate în cazul unui litigiu între aceștia, până în prezent lor nefiindu-le recunoscut vreun drept de proprietate asupra terenului prin hotărâre definitivă și irevocabilă.
Potrivit art.22 din Legea 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, în cazul persoanelor fizice îndreptățite conform prezentei legi se face de către comisiile locale și comisiile județene, în conformitate cu prevederile art.12 și art.51 – 59 din Legea 18/1991 Republicată, cele din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.
De asemenea art.24 alin.4 din Lg.1/2000 stipulează că unitățile și subunitățile silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și ceilalți deținători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foștii proprietari sau de moștenitorii lor, vor pune la dispoziție comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafețele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de deținători prevăzute în prezenta lege, în condițiile prevăzute la alin. 1-3, la fel stabilind și art.71 alin.2 din HG nr.890/2005, care precizează că deținătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziție comisiilor locale sau județene, după caz, terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite, în termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia județeană.
Intimatele au susținut că nu pot să procedeze la punerea în posesie a petenților și la emiterea titlului de proprietate, acuzându-se reciproc că cealaltă instituție ar fi vinovată de acest lucru și că ei nu au atribuții în acest sens, motivări care contravin atât dispozițiilor legale invocate mai sus cât și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens fiind și decizia referitoare la cauza S. P. împotriva României, A. împotriva României.
Potrivit adresei nr. 54/13.01.2012 Primăria comunei Izvoarele Sucevei a comunicat faptul că delimitarea administrativ – teritorială a comunei Izvoarele Sucevei de . loc în noiembrie 2011, susținând totodată că trupul de pădure „Lupcin”” nu se află pe raza administrativ – teritorială a comunei Izvoarele Sucevei, lucru contrazis însă de raportul de expertiză întocmit în cauză.
Referitor la C. C. de fond funciar Izvoarele Sucevei, instanța de fond a precizat că deși hotărârea judecătorească pronunțată în cauză nu-i este opozabilă fiind pronunțată în contradictoriu cu C. C. Ulma, întrucât în prezent terenul se află pe raza acestei unități administrativ – teritoriale, ea trebuie să facă demersuri pentru a proceda la punerea în posesie a reclamanților întrucât C. Ulma nu mai poate să-și exercite atribuțiile pe raza comunei Izvoarele Sucevei.
În cauză nici una dintre cele trei instituții nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin pentru punerea în posesie neîntârziată a petenților, cu terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă conform art.22, 24 din Legea 1/2000 invocate mai sus, motiv pentru care s-a admis acțiunea, pârâtele C. C. de fond funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană de fond funciar Suceava și Direcția S. Suceava fiind obligate să-i pună în posesie pe reclamanți cu privire la suprafața de 872.000 m.p. teren pădure trup „Lupcin” făcând parte din amenajamentul silvic UPV UA 91, 92 (anexa grafică 1, 2 a raportului de expertiză întocmit de expert N. C. – N. (filele 53 – 62 dosar) și să facă demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate.
Referitor la daunele cominatorii solicitate, instanța de fond a constatat că reclamanții sunt evident prejudiciați prin refuzul punerii în posesie, însă existența acestui prejudiciu nu are legătură cu daunele cominatorii care au caracterul unei amenzi civile și reprezintă o măsură de constrângere în executarea unei obligații de a face.
Ținând cont de intervalul de timp de când petentele încearcă să obțină punerea în executare a hotărârii definitive și irevocabile, instanța de fond obligând pârâtele C. C. de fond funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană de fond funciar Suceava și Direcția S. Suceava la plata daunelor cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, în caz de neexecutare, ca o măsură de constrângere în executarea unei obligații de a face, respectiv în executarea obligației de punere în posesie și emiterea titlului de proprietate potrivit Sentinței nr.2810/30.10.2006 a Judecătoriei Rădăuți, conform art.64 din Legea 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, respectiv art.1075 și 1081 cod civil de la 1864 (dispoziții aplicabile în cauză), întrucât atât C. Județeană de fond funciar Suceava cât și Direcția S. Suceava au obligații în acest sens pe care nu le îndeplinesc.
Pe cale de consecință, urmare a admiterii acțiunii s-au respins cererile de intervenție formulate de F. B. Ortodox Român al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au promovat recurs pârâtul DIRECȚIA S. SUCEAVA și intervenientul în nume propriu F. B. ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI prin Arhiepiscop IPS PIMEN, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
DIRECȚIA S. SUCEAVA a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1552/17.12.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._, pe care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea acestuia pentru următoarele motive:
1. Conform prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Conform prevederilor alin. 2 al aceluiași articol, "Excepțiile nu vor putea unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii".
La termenul din data de 04.12.2012, o dată cu dezbaterea fondului, au invocat excepția calității procesuale pasive a Direcției Silvice Suceava de a fi parte într-un proces de obligare la punere în posesie a unor persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, depunând în acest sens și concluzii scrise.
Au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției invocate nici prin încheierea de ședință nici prin sentința recurată.
Faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra ei, echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare al pârâtei, întrucât excepția constituie o formă a apărărilor procesuale puse la dispoziția celui chemat în judecată.
De asemenea, lipsa calității procesuale pasive a părților constituie excepții de fond absolute care obligă instanța, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fară să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte, iar omisiunea de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului părților la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține și respectiv de a o combate, pe de alta.
În egală măsură, nepronunțarea asupra excepției pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței, căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția dată.
Instanța de control judiciar în soluționarea recursului, nu se poate pronunța direct și pentru prima oară în cadrul procesual legal asupra calității procesuale pasive a pârâtei, deoarece ar priva ambele părți de calea legală de atac și nu ar asigura, mai cu seamă părții nemulțumite de dezlegarea dată, garanțiile unui proces echitabil.
Cum această neregularitate procedurală constând în nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil atrage sancțiunea nulității hotărârii, conform cazului de casare prev.de art. 304, pct. 5 cod pr.civ. în temeiul art.312, art.315 cod pr.civ. consideră că se impune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a soluționa motivat excepția de fond invocată, după punerea acesteia în discuția contradictorie a părților și luarea concluziilor lor, urmând ca în raport de dezlegarea dată să soluționeze, după caz fondul acțiunii.
2. Atât timp cât, ocazionat de reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentelor pentru suprafața de 87,2 ha teren cu vegetație forestieră nu s-au respectat prevederile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu a fost identificat mai întâi vechiul amplasament, această hotărâre reparatorie nu a putut fi materializată, situație în care se regăsesc peste 200 de sentințe judecătorești ce privesc o suprafață de cea 3.500 ha teren cu vegetație forestieră.
Așa cum rezultă din Planul de situație și delimitare a imobilului, recepționat de O.C.P.I. Suceava, amplasamentul stabilit exclusiv după indicația părților interesate, identic amenajistic cu u.a.- urile 91 și 92 din U.P. V "Pohonicioara", se suprapune total cu terenuri revendicate de F. B. Ortodox Român din Bucovina, evidențiate în planul digital existent în baza de date a O.C.P.I. Suceava.
Faptul că suprafața de teren cu vegetație forestieră obiect a prezentei acțiuni a fost înainte de naționalizare proprietatea statului dată în administrarea Fondului B. Ortodox Român din Bucovina a fost dovedită și prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copii după Amenajamentul silvic al Ocolului silvic Seletin aprobat prin Decizia ministerială a Ministerului Agricultuirii și Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 274 din 22.11.1932 și apoi Monitorul Oficial nr. 121 din 28.05.1942.
În aceste monitoare se consemnează faptul că se aprobă amenajamentul pădurilor din Ocolul Silvic Seletin, jud. Rădăuți, proprietatea Fondului B. Ortodox Român din Bucovina, în condițiile când, proprietățile persoanelor fizice nu făceau obiectul acțiunilor de amenajare silvică ca bază a cadastrului forestier.
Aceste unități amenajistice nu pot fi vechiul amplasament al petentelor deoarece acestea înainte de naționalizare erau cuprinse în amenajamentul silvic fiind administrate de F. B. Ortodox Român din Bucovina, care a solicitat și el reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceste suprafețe de teren suprafețele fiind trecute în Anexa nr. 40 întocmită de C. locală de fond funciar Izvoarele Sucevei și mai mult de atât în baza sentinței nr. 538/13.03.2007 a Tribunalului Suceava, definitivă prin Decizia nr. 311/14.12.2009 a Curții de Apel Timioșoara, amplasamentul solicitat fără nici un temei de către petenți, a fost predat prin executare silită, conform Procesului verbal de predare bunuri imobile din 01.02.2010 întocmit de către executor C. Sarmis în dosarul de executare nr. 29/E/2010, actualei fundații de drept privat F.B.O.R.
Conform prevederilor art. 2 din Codul Silvic al României din 9 aprilie 1910 a cărui aplicare a fost extinsă în tot cuprinsul României întregite prin Legea din 17 iunie 1923 „Pădurile supuse regimului silvic nu se pot exploata decât în baza unui amenajament sau a unui regulament de exploatare aprobat prin decret regal. Amenajamentul este obligatoriu:
a)La pădurile enumerate la art. 1, alin. a, b, c și d. el se va face, pentru stat, de către silvicultorii săi, iar pentru celelalte instituții și moșneni sau răzeși de către agenții lor silvici sau de către silvicultorii recunoscuți conform legii de față. Toți acești agenți silvici sunt îndreptățiți ca, cu ocazia întocmirei amenajamentului, să poată face și hotărnicia pădurei, conformându-se regulamentului de hotărnicia izlazurilor comunale;
b)La celelalte păduri particulare este obligatoriu întocmirea numai a unui regulament de exploatare, care se va face de silvicultorii recunoscuți, conform acestei legi. Amenajamentele și regulamentele de exploatare făcute de silvicultorii recunoscuți vor fi verificate de Consiliul tehnic, și la trebuința chiar pe teren de agenții silvici ai Statului.
Conform prevederilor art. 1 din același cod „Sunt supuse regimului silvic și se vor administra conform legii de față:
a)Pădurile ce aparțin Statului, Domeniului Coroanei, Casei scoalelor, Casei bisericii, județelor, comunelor, Eforiei spitalelor civile din București și Epitropiei Sf S. din Iasi;
b)Pădurile așezămintelor de binefacere, de cultura națională, ale bisericilor de mir, ale comunităților, ale fundațiunilor publice și private, ale societăților anonime și ale oricăror persoane juridice;
c)Pădurile pe care Statul, institutiunile, fundațiunile și persoanele prevăzute la alin. a și b ale acestui articol le stăpânesc în indiviziune cu asemenea instituțiuni și persoane sau cu orice alt proprietar particular;
d)Pădurile pe care moșnenii sau răzeșii le stăpânesc în devălmășie;
e)Pădurile particulare situate pe vârfurile, crestele și coastele munților, precum și pe dealurile regiunilor muntoase;
f)Pădurile particulare zise de protecție, adică acelea care se găsesc în bazinele de recepție ale torenților, acelea a căror existență este necesară pentru a împiedica surpăturile, mișcările de terenuri, eroziunile, dislocarea pietrelor și a stâncilor, acelea situate pe povârnișuri repezi, destinate a garanta siguranța circulațiunei pe căile ferate și pe șosele precum și pe acelea care împiedică formarea de nisipuri mișcătoare;
g)Pădurile sau partide de păduri a căror menținere este necesara pentru protejarea malurilor râurilor contra ruperilor și a mâncăturilor de apă, precum și acelea care asigură cursul regulat al apelor și conservarea izvoarelor;
h)Pădurile trebuincioase pentru apărarea teritoriului țării, a fruntariilor și a orașelor, ce se vor determina printr-un regulament de administrațiune publică, în urma avizului ministerului de răsboiu;
i)Padurile particularilor, care nu intra în prevederile aliniatelor de mai sus, când proprietarii lor vor cere ca ele să fie supuse acestui regim".
Conform prevederilor legale mai sus enumerate rezultă că suprafața solicitată a fi pusă în posesie petenților și identificată ca fiind în amenajamentul silvic al Ocolului Seletin în anii anterior naționalizării, nu are cum fi proprietatea autorului reclamanților deoarece aceasta era cuprinsă înainle de 1948 într-un amenaiament silvic, iar pentru proprietățile particulare conform Codului silvic în vigoare la acea dată nu trebuia întocmit amenajament silvic, ci regulament de exploatare (conform art. 2 lit. b din Codul silvic al României din 9 aprilie 2010).
În egală măsură, potrivit prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceiași forță produsă de către deținătorul actual al terenului.
Petenții nu au administrat nici un fel de probă care să ateste faptul că u.a. 91 și 92 din U.P. V constituie vechiul lor amplasament, inclusiv un regulament de exploatare aprobat prin decizia Ministerială a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, ori recurenții dovedesc științific prin înscrisuri oficiale a căror veridicitate și forță probantă nu poate fi tăgăduită, că acest amplasament, istoric și juridic nu a paraținut niciodată persoanelor fizice ci s-a aflat, până în anul 1949 în posesia și folosința fostului F.B.O.R.
De asemenea, potrivit prevederilor imperative ale art. 24 alin. 1 și 4 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, unitățile și subunitățile silvice nu pot pune la dispoziția comisiilor locale, decât suprafețele de teren pentru care, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate cu respectarea condițiilor impuse de lege, ori în cauză amplasamentul identic amenajistic cu u.a. 91 si 92 din U.P. V nu poate face obiectul punerii a unor persoane fizice întrucât nu a fost reconstituit cu respectarea condițiilor impuse de lege, deoarece nu a fost niciodată proprietatea acestora.
Aceste condiții nu sunt date în speța dedusă judecății deoarece amplasamentul este fals indicat și pe cale de consecință, capătul de cerere prin care se solicită obligarea D.S. Suceava de a proceda la punerea în posesie se impune a fi respins ca nefondat.
Reiterează faptul că, amplasamentul a fost delimitat doar prin indicarea lui de către persoana interesată, și a fost transpus într-un plan de situație întocmit arbitrar, motiv pentru care, nu poate constitui temei de a fi obligați prin sentință judecătorească să-1 pună în posesie, deoarece, nu are nimic comun cu vechiul amplasament pe care, în consens cu prevederile imperative ale art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 trebuia să se facă reconstituirea.
Întrucât acest amplasament nu este vechiul amplasament la petentelor și nu face parte din categoria terenurilor ce fac obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, delimitate conform prevederilor art. 24 alin. 5 din Legea nr. 1/2001, cu modificările și completările ulterioare, Direcția S. Suceava nu poate fi obligată să pună în posesie această suprafață de teren, petentele urmând să-și identifice un alt amplasament ce face parte din categoria terenurilor ce fac obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, fie să beneficieze de despăgubiri.
În cauză există o stare de fapt fară echivoc și anume aceea că, atâta timp cât s-a făcut dovada indubitabilă că amplasamentul solicitat s-a aflat în administrarea fostului F.B.O.R. el nu putea aparține petenților.
Prin Decizia nr. 652/28.04.2009, Curtea constituțională hotărăște definitiv și general obligatoriu că prevederea legală care stabilește reconstituirea pe vechiul amplasament este constituțională și imperativă, constatând totodată neconstituționalitatea prevederilor legale care permiteau fostului proprietar să opteze pentru un amplasament în teren proprietate publică a statului, respectiv prevederea art. 24 alin. 3 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea soluției sale Curtea a reținut printre altele că "Potrivit dispozițiilor legale, reconstituirea dreptului de proprietate pe alte terenuri se poate realiza numai cu acceptul proprietarului.
Așa fiind, Curtea constată că fostul proprietar se bucura de o protecție sporită a proprietății sale, pe când statul, din patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă pierdere patrimonială. Astfel, condiționarea restituirii dreptului de proprietate de exprimarea acceptului fostului proprietar, fără circumscrierea cadrului în care se poate realiza acest acord, este de natura a prejudicia dreptul de proprietate publica a statului. Întrucât legea nu prevede condițiile în care oferta statului având ca obiect alte terenuri decât vechile amplasamente poate fi acceptată sau refuzată de proprietar, dispozițiile criticate sunt susceptibile de a fi interpretate și aplicate în mod arbitrar.
Astfel, urmărind realizarea unui câștig material, fostul proprietar își poate exercita în mod abuziv dreptul de opțiune, refuzând succesiv oferta statului, până când aceasta este de acord cu interesul său personal.
Or, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate, constituind premisele unei atare conduite din partea foștilor proprietari, aduc atingere dreptului de dispoziție, ca prerogativă a dreptului de proprietate publică a statului, întrucât înlătură posibilitatea acestuia să dispună liber de bunurile aflate în patrimoniul său. Astfel, în cauză, prin îngrădirea dreptului de dispoziție se aduce atingere prevederilor constituționale cuprinse la art.136 alin.(2) din Constituție, care consacră principiul constituțional potrivit căruia proprietatea publica este garantată și ocrotită prin lege.
Mai mult, prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art.44 alin.(2) teza întâi din Constituție, care dispun că „Proprietatea privată este garantată și ocrotită,în mod egal de lege, indiferent de titular", deoarece îi favorizează pe titularii dreptului de proprietate privată - persoane fizice sau persoane juridice. Or, nimeni nu poate beneficia în ceea ce privește bunurile proprietate privată de o protecție juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari persoane fizice sau persoane juridice private, statul sau unitățile administrativ-teritoriale. "
Reținerea instanței de fond precum că în cauză esta dată puterea de lucru
judecat care este inclusă de lege în categoria prezumțiilor legale potrivit art. 1200 pct.4 cu referire la art. 1202 al.1 Cod civil, ceea ce înseamnă că puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului și nu se poate într-o altă acțiune să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat prin hotărâri judecătorești anterior nu este fondată deoareace pentru același amplasament a fost dată o altă Sentință judecătorească, respectiv Sentința nr. 538/13.03.2007 a Tribunalului Suceava, definitivă prin Decizia nr. 311/14.12.2009 a Curții de Apel Timișoara.
Ori este de neconceput ca prin două hotărâri judecătorești, ambele definitive, să fie recunoscut dreptul de proprietate pentru același imobil, în totalitate, în favoarea a două persoane diferite.
Pot exista în același timp 2 hotărâri judecătorești ce stabilesc stăti de fapt contrarii să corespundă adevărului.
Având în vedere faptul că Sentința nr. 538/13.03.2007 a Tribunalului Suceava, definitivă prin Decizia nr. nr. 311/14.12.2009 a Curții de Apel Timișoara, a fost luată urmare a identificării amplasamentului atât din punct de vedere cadastral cât și al amenajamentului silvic, corespunde adevărului, iar cea prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate petentelor, respectiv Sentința civilă nr. 2810/30.10.2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1227/29.05.2007 a Tribunalului Suceava, nu corespunde adevărului deoarece amplasamentul stabilit a fost fals identificat.
În susținerea recursului înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri, respectiv: Copia Amenajamentului silvic a U.P. V "Pohonicioara", Ocolul silvic Falcău, ediția 2005; Copia Amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Brodina pentru anii_ 1941; Copia Monitorului oficial nr. 274/22.11.1932 prin care a fost aprobata revizuirea amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Brodina proprietate F.B.O.Ra din Bucovina; Copia Monitorului oficial nr. 121/28.05.1942 prin care a fost aprobată revizuirea amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Brodina proprietate F.B.O.R. din Bucovina; Copia Sentinței civile nr. 538/13.03.2007 a Tribunalului Suceava împreună cu Tabelul privind identificarea suprafețelor în amenajamentul silvic; Copia Deciziei civile nr. 311/14.12.2009 a Curții de Apel Timișoara;
Copia Procesului verbal de predare bunuri imobile încheiat de Executor Judecătoresc C. M. Sarmis în dosarul de executare nr. 29/E/2010.
Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 1552/17.12.2012, și trimiterea acesteia spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar admiterea recursului formulat, modificarea Sentinței civile nr. 1552/17.12.2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în sensul respingerii plângerii, ca nefondată. În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 punctele 5, 7 - 9, și art. 3041 Cod Procedură Civilă. Solicită judecarea și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 punct 2 Cod Procedură Civilă.
F. B. ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI prin Arhiepiscop IPS PIMEN, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1552 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._ solicitând casarea acesteia pentru următoarele motive care se încadrează în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 304/1 C. proc. civ.:
Legea nr. 1/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 stabilește prin art. 24 alin. 1 că retrocedarea terenurilor se face pe vechiul amplasament.
Reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie nu pot avea ca obiect terenul ce formează obiectul unei alte judecăți prin care adevăratul proprietar deposedat solicită restituirea acestuia pe vechiul amplasament.
C. locală nu poate fi obligată la punerea în posesie cu un teren al cărui vechi amplasament aparține unei alte persoane și care-1 revendică.
Adevăratul proprietar nu poate fi evins prin concursul fraudulos al autorităților cu cei care pretind același amplasament.
Este inadmisibil ca printr-o hotărâre judecătorească să se dispună întocmirea și eliberarea unor acte care sunt sancționate cu nulitate absolută.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantând în substanță dreptul de proprietate, iar foștii proprietari având, în baza legislației naționale de retrocedare, o speranță legitimă de a fi efectiv puși în posesie cu terenul lor pe vechiul amplasament, instanța, în lumina principiului preeminenței dreptului, va trebui să acorde protecție adevăratului proprietar al vechiului amplasament.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Normele Metodologice de aplicare a Legii fondului funciar publicate în Monitorul Oficial nr. 732/11.08.2005, persoanele care solicită reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament au obligația de a depune schița amplasamentului sau „orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat.
În cauză, trebuie reținut că terenul pentru care se cere reconstituirea este proprietatea Fondului B. și formează atât obiectul acțiunii în revendicare exercitată față de Statul Român și RNP - Direcția S. Suceava în aprilie 2001, cât și al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în temeiul Legii nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 538/13.03.2007 Tribunalul Suceava a admis acțiunea și cu privire la terenul ce formează obiectul acestei judecăți.
Terenul pentru care instanța de fond a admis acțiunea este identic UP V, UA 91, 92 și face parte din pădurea proprietatea Fondului B. conform Amenajamentului Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947.
Revizuirea acestui amenajament a fost publicată în M. Of. nr. 121/28 mai 1942.
Acest teren este identificat și prin planul de situație efectuat prin suprapunerea cadastrului austriac cu amenajamentul silvic susmenționat din 1942 și amenajamentul silvic actual al Ocolului Silvic Falcău, plan care este confirmat de OCPI Suceava și Ocolul Silvic Falcău.
De asemenea acest teren a fost identificat și în anexa 40 în procedura de restituire a proprietăților Fondului B. prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Toate aceste înscrisuri depuse la dosar odată cu cererea de intervenție, care confirmă fără echivoc faptul că amplasamentul pretins de reclamanți este amplasamentul terenului proprietate preluat de la F. B. în 1949, nu au fost „văzute" de judecătorul de fond.
După cum nevăzută și necitită a rămas nota și procesul verbal al OCPI privind planul de amplasament al imobilului întocmit de expertul Nechiforiuc C. Necoleta, avut în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii judecătorești, plan în care se notează „amplasamentul se suprapune total cu terenuri revendicate de F. B. Ortodox R. al Bucovinei, evidențiate în planul digital existent în baza de date a OCPI Suceava ".
Cum poate o instanță să ignore aceste probe incontestabile din care rezultă că amplasamentul pretins de reclamanți este proprietatea Fondului B. și să dea câștig de cauză acestora care nu au nici o probă cu privire la vechiul lor amplasament.
Dreptul reclamanților la reconstituire nu este superior dreptului Fondului bisericesc la retrocedarea proprietăților sale, drept afirmat prin acțiunea de revendicare și confirmat prin sentința civilă nr. 538/13.03.2007, nedefinitivă.
Acest drept nu trebuie să încalce dreptul altuia.
Pe de altă parte, imobilele proprietatea Fondului bisericesc au fost preluate fără titlu de Statul român, decretul nr. 273/1949 prin care a fost desființat F. fiind un act normativ nepublicat și contrar ordinii constituționale existentă chiar la data adoptării cât și ordinii juridice internaționale care stabilea că „nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Actele normative nepublicate sunt lipsite de orice efect fiind considerate inexistente.
Jurisprudența constituțională a stabilit că în toate cazurile în care titlul nu este valabil, Statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului preluat și, pe cale de consecință, dreptul de proprietate al persoanei deposedate nu s-a stins niciodată, nefiind desființat legal (Curtea Constituțională, dec nr. 73/19.07.1995).
Prin urmare, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu își păstrează calitatea de proprietar avută la data deposedării.
În consecință, și F. B. nu și-a pierdut calitatea de proprietar avută la data deposedării, dreptul de proprietate al acestuia nefiind desființat în condițiile legii.
Terenurile preluate de Stat fără titlu revin de drept proprietarului deposedat. Ca atare, terenurile Fondului B. nu pot fi atribuite altor persoane, o asemenea atribuire echivalând cu o nouă deposedare abuzivă, cu un abuz contra intereselor patrimoniale ale adevăratului proprietar.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către cei doi recurenți, ce pot fi încadrate în prevederile disp. art. 304 pct.9 C.pr.civ., a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele argumente:
Nu poate fi reținută critica recurentei R.N.P. Romsilva - Direcția S. Suceava referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei capacității procesuale pasive a Direcției Silvice Suceava invocată la data de 4.12.2012, odată cu dezbaterea fondului, excepție dată în speță întrucât Direcția S. Suceava nu poate fi într-un proces de obligare punere în posesie a unor persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.
Astfel, așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate instanța de fond a reținut că această excepție a fost reiterată și cu ocazia soluționării recursului, într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Suceava prin încheierea din 19.10.2010 respingând în mod irevocabil excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă astfel încât nu mai poate fi repusă discuției în acest cadru procesual, fiind evidentă astfel calitatea procesuală pasivă a Direcției Silvice Suceava.
Neîntemeiat este și motivul de recurs invocat de prim-recurentă referitor la greșita reținere a excepției autorității lucrului judecat, în privința sentinței civile nr. 2810/30.06.2006 a Judecătoriei Rădăuți, de către instanța de fond susținând că pentru același amplasament a fost pronunțată o altă sentință nr. 538/13.07.2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 311/14.12.2009 a Curții de Apel Timișoara.
Referitor la această apărare, instanța de fond a răspuns arătând că în situația existenței unor hotărâri potrivnice în una și aceiași pricină, partea interesată are la dispoziție calea extraordinară de atac a revizuirii, conform disp. art. 322 al.1 pct.7 C.pr.civ.
De asemenea, judecătorul fondului a analizat și apărarea potrivit căreia amplasamentul terenului solicitat de petenți nu ar fi liber, fiind solicitat și de F.B.O.R. și exploatat de Direcția S. Suceava, arătând că potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expert N. C. N., terenul reconstituit petenților, prin sentința civilă nr. 2801/30.10.2006 a Judecătoriei Rădăuți face parte din trupul de pădure „Lupein” U.P.V. U.A. 91,92, se află amplasat pe raza comunei Izvoarele Sucevei, acest amplasament nefăcând obiectul reconstituirii în favoarea altor persoane.
Secund-recurentele, la rândul lor, invocă faptul că amplasamentul terenului în litigiu ar aparține F.B.O.R. al Bucovinei, conform sentinței civile nr. 538/13.03.2007 definitivă.
În mod corect a respins instanța de fond această susținere ca neîntemeiată motivat de faptul că petenții dețin o hotărâre irevocabilă prin care li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un amplasament indicat în mod corect spre deosebire de intervenientele care nu dețin încă o hotărâre irevocabilă prin care să li se fi reconstituit dreptul de proprietate pe amplasamentul în litigiu.
În mod just reține instanța de fond că în cadrul cererii de față, petenții au investit-o cu o acțiune de obligare a Comisiilor de fond funciar la punerea lor în posesie cu o suprafață de teren reconstituită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cu indicarea exactă a amplasamentului pe care urmează a fi puși în posesie, dat fiind refuzul celor două comisii de a se conforma prevederilor sentinței și nicidecum o acțiune civilă în revendicare în care s-ar putea analiza titlurile de proprietate invocate de părți pentru a stabili care drept este preferabil.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că instanța de fond pe baza unui probatoriu complet a stabilit corect situația de fapt și a aplicat și interpretat corect textele de lege incidente în speță, astfel încât soluția ce se impune cu privire la cele două recursuri este de respingere, în temeiul disp. art. 312 rap. la art. 304 pct.9 și 3041 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursurile formulate de pârâtul DIRECȚIA S. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ..6, județul Suceava și intervenientul în nume propriu F. B. ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI prin Arhiepiscop IPS PIMEN, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.2, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1552 din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatele reclamante C. E.,domiciliată în mun. Câmpulung Moldovenesc, ..25, județul Suceava, C. V. D., domiciliată în mun. Câmpulung Moldovenesc, . Turn, etaj 3, ., L. (Ț.) I., domiciliată în mun. Rădăuți, ..12, județul Suceava și P. M., domiciliată în ., județul T., și pârâtele C. C. DE FOND FUNCIAR IZVOARELE SUCEVEI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ., nr.36, județul Suceava, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 IULIE 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. F. C. M. F. L.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. C.M.N.
Jud. P. A. A.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./29.07.2013.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul SUCEAVA | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 632/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
