Obligaţie de a face. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 1128/227/2011
Dosar nr._ - obligația de a face -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 4
Ședința publică din 8 ianuarie 2013
Președinte-D. D.
Judecător- T. M.
Judecător-M. C.
Grefier-P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul G. A., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr.1446 din 3 septembrie 2012 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), intimată fiind pîrîta V. G., domiciliată în municipiul Fălticeni ..15, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța înmînează reclamantului recurent duplicat de pe întîmpinare.
Reclamantul recurent a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 282 lei cu chitanța Nr._/2012 și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.
Reclamantul recurent a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Pîrîta intimată a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată sub nr._ /5.04.2011 reclamantul G. A. a chemat în judecată pe pârâta O. E. Nușa pentru ridicare constructii solicitând ca pe baza probatoriului ce se va administra în cauză să fie obligată aceasta să-și ridice de pe terenul proprietatea sa o șură din lemn construită cu rea credintă pe cheltuiala sa cu cheltuieli de judecată.
În fapt reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafete de2500 mp situat la locul numit „.:drum, Putacu E., șoseaua judeteană, O. G..
Pârâta, în calitate de succesoare a defunctului O. G. a construit pe terenul proprietatea sa o șură cu fundație de piatră construită din materiale ușoare-scheletul, șarpanta, fără autorizatie de construire si cu rea credintă.
A somat-o de mai multe ori să-și ridice constructia de pe terenul său dar întotdeauna s-a izbit de refuzul ei nejustificat astfel încât a fost nevoit să promoveze prezenta actiune.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare la care a anexat o . înscrisuri doveditoare, mentionând că numele său este V. G. moștenitoare a defunctului O. G..
Tatăl său la data de 19.08.1993 a cumpărat printr-un act sub semnătură privată de la numitii G. A. si P. F. cu pretul de 300.000 lei vechi o suprafată de 0,25 ha teren situat în intravilanul satului Mihăiești . conform procesului verbal întocmit de Primăria .> Ulterior acestei tranzactii, tatăl său O. G. a început să fie hărțuit de către vânzătorul G. A. pe motiv că actul de vânzare-cumpărare încheiat la acea vreme nu ar întruni elementele unui înscris autentic în fata unui notar public.
În acest sens tatăl său O. G. a promovat pe rolul Judecătoriei Fălticeni o actiune pentru pronuntarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare si prin sentinta civilă nr.1362/15.06.2000 a Judecătoriei Fălticeni s-a admis actiunea rămânând definitivă la data de 04.08.2000.
La data de14.02.2007 G. A. a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Fălticeni prin plângere penală împotriva tatălui său O. G. pentru săvârșirea infractiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoresti.Ca urmare la data de 26.07.2007 în urma cercetărilor s-a dispus neînceperea urmării penale.
Ulterior au mai urmat o . procese si plângeri penale formulate de acelasi G. A. împotriva tatălui său O. G..
Judecătoria Fălticeni, prin sentința civilă nr.1446 din 3 septembrie 2012 a respins ca nefondată acțiunea și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că reclamantul a invocat și dovedit prin probele administrate în cauză calitatea procesuală activă și cea de proprietar de pe urma defunctului G. A. G. căruia i s-a eliberat titlul de proprietate nr.836/04.04.1994 pentru suprafața totală de 1 ha și 2.700 mp teren care cuprinde și . mp din intravilan . „V. .> Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „ Proces verbal” încheiat la 19.08.1993 aflat la fila 26 dosar autorul pârâtei V. (fostă O.) G., respectiv O. G. a achiziționat de la reclamant și sora acestuia P. F. suprafața de 0,25 ha teren din vatra satului Mihăești amplasat între drumul județean 209 A, O. G., B. N., P. V. și O. G. în schimbul unui preț de 300.000 lei.
Actul sub semnătură privată a fost încheiat în prezența reprezentanților Consiliului Local Horodniceni și a martorei P. F., iar prin sentința civilă nr.1362/15.06.2000 din dosarul nr. 736/2000 al Judecătoriei Fălticeni având ca obiect „constatare vânzare” s-a constatat dreptul de proprietate al autorului pârâtei asupra terenului menționat prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Sentința civilă nr.1362/15.06.2000 a Judecătoriei Fălticeni a fost menținută prin decizia nr.1915/29.05.2001 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins ca tardiv formulat apelul numitei P. F., sora reclamantului din prezentul dosar.
Ulterior încheierii actului sub semnătură privată, reclamantului în calitate de succesor al numitului G. A G. alături de celelalte persoane îndreptățite i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul de proprietate nr. 836/04.04.1994, inclusiv asupra parcelei de 2.500 mp arabil intravilan de la locul „V. . la care convenise anterior cu autorul pârâtei prin actul menționat.
În aceste condiții instanța a apreciat că titlul de proprietate al pârâtei consfințit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă este preferabil celui invocat de către reclamant care în mod abuziv înțelege să nu mai recunoască antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu un an înainte și a acceptat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață care fusese deja înstrăinată.
De asemenea, din concluziile raportului de expertiză tehnică topo întocmită în cauză (filele 194-212) reiese că suprafața pretins ocupată împreună cu construcția reprezentată în planul de situație de la fila 215 se află pe un teren care nu mai aparține reclamantului ca efect al sentinței civile nr.1362/15.06.2000 din dosarul nr.736/2000 al Judecătoriei Fălticeni.
Astfel, cererea de ridicare a construcțiilor edificate de către pârâtă pe terenul stăpânit legal de pe urma autorului său O. G. va fi respinsă ca nefondată în măsura în care reclamantul nu justifică un drept sau un interes actual și legitim asupra modului de exercitare a atributelor dreptului de proprietate de către deținătoarea actuală a imobilului.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul G. A. criticînd-o pentru nelegalitate motivat de faptul că pentru suprafața de teren revendicată de pîrîtă el opune un titlu de proprietate; că nu a înstrăinat teren autorului pîrîtului, înscrisul prezentat nefiind semnat sau datat; că pe toată perioada judecării cauzei reclamantul s-a comportat ca un adevărat proprietar edificînd construcții pe terenul său.
Verificînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul este nefondat.
Prin sentința civilă nr.1362 din 15 iunie 2000 a Judecătoriei Fălticeni s-a constatat că autorul pîrîtei este proprietarul suprafeței de 0,25 ha teren dobîndit prin cumpărare de la reclamant și sora sa, P. F..
Astfel, înscrisul sub semnătură privată invocat de recurent a fost supus analizei instanței, irevocabil, neputînd face obiectul altei dezbateri.
Cum, construcția a cărei demolare se cere prin prezenta cauză a fost edificată pe terenul proprietatea autorului constructorului, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului.
În raport de art.480 cod civil care definește proprietatea ca fiind „dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”, în baza art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. A., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr.1446 din 3 septembrie 2012 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), intimată fiind pîrîta V. G., domiciliată în municipiul Fălticeni ..15, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. D. T. M. M. C. P. T.
Red. T.M.
Jud.fond – B. V.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 24 ianuarie 2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1812/2013. Tribunalul... → |
---|