Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 33/2013. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 33/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 6867/86/2012

Dosar nr._ - partaj bunuri comune - contestație în anulare -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 33

Ședința publică din data de 07 FEBRUARIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. F. F. JUDECĂTOR: C. M. N.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea contestației în anulate formulată de reclamata C. V., domiciliată în comuna Drăgoiești, ., județul Suceava împotriva deciziei civile nr.965 din data de 09 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosar nr._, intimați fiind B. V. și C. P. ambii domiciliați în . Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea C. V. asistată de avocat B. L. și avocat A. N. pentru intimați, lipsă fiind aceștia.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă s-a atașat dosarul nr._ al Tribunalului Suceava – Secția Civilă în care s-a pronunțat decizia civilă nr.965 din data de 09 mai 2012 .

Avocat A. N. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurării reprezentării în instanță a intimaților ( fila 19).

Contestatoarea C. V. depune la dosar o . înscrisuri, precizând că acestea reprezintă motivele pentru care a înțeles să formuleze contestației în anulare ( filele 20-21). De asemenea, aceasta menționează faptul că deși la momentul judecării acțiunii de partaj a fost în străinătate, a mandatat pe numita C. A. M. să îi reprezinte interesele în instanță, sens în care depune la dosar copia procurii judiciare autentificată prin încheierea nr. 2203 din 07.09.2010 la B.N.P. Pelepco L. G. ( fila 22).

Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată contestația în stare de judecată acordând cuvântul la dezbateri.

Avocat ales B. L. pentru contestatoare înțelege să invoce în primul rând disp. art.317 Cod Procedură Civilă, față de viciile de procedură cu privire la citarea reclamantei pe parcursul judecării cauzei, apreciind că pe tot parcursul judecării cauzei reclamanta care a fost plecată la muncă în străinătate nu a fost citată în mod corespunzător, astfel încât nu a cunoscut de proces și deși a fost reprezentată de un avocat, acest aspect nu acoperă citarea părții conform legii, implicit și comunicarea actelor de procedură, apreciind că acestea au fost viciate, deși pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanta apare la rubrica calitatea în care a primit actul „mama”, „fiul” sau „afișat”

De asemenea, față de împrejurarea că prin hotărârea judecătorească s-a stabilit o valoare de 281.252,5 lei se impunea stabilirea căii de atac ca fiind apel și nu recurs.

Apoi, înțelege să invoce dispozițiile art.318 Cod Procedură Civilă, cu referire la greșelile materiale evidente legate de aspectele formale ale judecății, viciile de procedură care prin neobservare lor au condus la vătămarea procesului, împrejurarea că se ia act de renunțarea la judecată, deși reclamanta este plecată la muncă în Italia, implicit nefiind prezentă în instanță.

Apoi, anterior de renunțarea la judecata cauzei se procedează la disjungerea cererii reconvenționale, pentru ca imediat să se ia act de renunțarea la judecată, deși instanța de control judiciar nu avea un cadru procesual legal, deoarece atâta timp cât s-a luat act de renunțarea la judecată, instanța era obligată să judece pe cererea reconvențională.

Din dispozitivul hotărârii se reține faptul că s-a admis în parte cererea reconvențională, însă cu referire la un alt aspect procedural, pentru renunțarea la judecată era nevoie de o procură specială și nu generală, iar avocatul nu poate renunța pentru parte în conformitate cu disp. art.69 Cod Procedură Civilă.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește cele două expertize întocmite în cauză se impunea ca un exemplar de pe acestea să le fie comunicat fiecărei părți în parte pentru a lua act de conținutul acestora și a formula eventualele obiecțiuni, însă instanța a reținut afirmația apărătorului precum că nu a avut cum să ia legătura cu reclamanta care era plecată în Italia la acea vreme și că nu sunt obiecțiuni la expertiză, aspect care din punctul său de vedere este tot o procedură formală, nefiind respectată cea legală.

În consecință, apreciind că în cauză sunt întrunite disp. art.317, 318 Cod Procedură Civilă, contestația în anulare este admisibilă, punând concluzii de admitere a acesteia, fără cheltuieli de judecată.

Avocat A. N. pentru intimați solicită respingerea contestației în anulare, apreciind că în cauză nu s-a făcut trimitere la temeiul juridic în baza căruia a fost formulată prezenta cale de atac, ci doar s-a invocat motivul de nelegală citare a reclamantei contestatoare pe tot parcursul judecării recursului formulat la acțiunea de partaj bunuri comune formulată.

Consideră că susținerile apărătorului reclamantei nu sunt adevărate, în dosarul Tribunalul Suceava în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 965 din data de 09 mai 2012 există dovada legalei citări a acesteia, iar prin soluția pronunțată instanța a respins recursul promovat de reclamanta C. V. și a admir recursul promovat de B. V..

Deosebit de acesta pe rolul instanțelor mai sunt încă alte 14 dosare reprezentând acțiuni formulate de C. V., și în acestea recurenta a fost în mod legal citată, s-a prezentat în instanță și și-a făcut apărările.

În ceea ce privește așa zisele greșeli materiale la care s-a referit apărătoarea contestatoarea, consideră că acestea nu s-au săvârșit.

În legătură cu încălcarea normelor de competență ale Tribunalului Suceava și faptul că în cauză se impunea stabilirea căii de atac ca fiind apel și nu recurs, solicită respingerea criticilor aduse atâta timp cât recursul a vizat doar obligarea lui C. V. la plata cheltuielilor judiciare, instanța apreciind în mod corect că ne aflăm în calea de atac a recursului.

Față de toate acestea pune concluzii de respingere a contestației în anulare și acordarea cheltuielilor de judecată potrivit chitanței de la fila 24 dosar.

În replică, avocat B. Laurenția învederează instanței împrejurarea că intimata C. P. a avut în dosarul de recurs calitatea de intervenientă în nume propriu, nepundu-se reține faptul că s-a judecat în contradictoriu cu contestatoarea C. V..

În ceea ce privește susținerile apărătorului intimaților precum că procedura a fost legal îndeplinită consideră că din copia procurii depuse la termenul de astăzi rezultă faptul că deși și-a desemnat un mandatar în cauză, aceasta nu a fost niciodată citată în mod corespunzător deși din atestatul fiscal pe care îl depune la dosar ( fila 23) rezultă cu certitudine faptul că la data de 07.10.2010 contestatoarea se afla în Italia, nefiind astfel citată în mod legal.

În replică, avocat A. N., învederează instanței faptul că nu se poate pune în discuție cest aspect atâta timp cât reclamanta a fost reprezentată în instanță de doi apărători.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 8.02.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr._ a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune a intervenientei în interes propriu C. P., a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, a fost admisă în principiu și în parte cererea formulată de reclamantul pârât B. V., pârâta reclamantă C. V., renunțând la judecată.

S-a constatat că masa bunurilor comune se compune din bun uri mobile în valoare totală de 38.997,2 lei și imobile în valoare de 242.255lei, fiind generată de un pasiv în valoare de 2557 lei, contribuția foștilor soți fiind egală.

Prin sentința civilă nr. 1674/2011 din data de 06.12.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr._ , s-a luat act de renunțarea reclamantei pârâte C. V. la cererea având ca obiect partaj bunuri comune formulată în contradictoriu cu pârâtul reclamant B. V., intervenientă fiind C. P..

S-a admis cererea reconvențională în parte și s-a respins cererea de intervenție ca nefondată.

Reținând cele stabilite prin încheierea de admitere în principiu instanța a dispus sistarea stării de indiviziune și a atribuit loturi tuturor părților ținându-se seama de posesia actuală, de cea din momentul desfacerii căsătoriei, de faptul că o parte din bunuri s-au consumat în timp iar o parte nici nu mai existau în momentul efectuării expertizei. Instanța a avut în vedere și faptul că imobilele construcții nu sunt convenabil partajabile în natură, că terenul în suprafață de 2240 m.pl. este aferent construcțiilor și că suprafața de 2555 m.p. a fost înstrăinată fratelui reclamantei pârâte pe parcursul judecării cererii de partaj.

Pentru egalizarea loturilor pârâta reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului pârât suma de 108.445,1 lei sultă, cheltuielile de judecată urmând a fi compensate.

Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței civile nr. 1674/6.12.2011 au formulat recurs reclamantul B. V. precum și pârâta C. V., aceasta din urmă criticând doar sentința pronunțată de Judecătoria Gura Humorului.

Reclamantul a susținut că deși din probatoriul administrat s-a dovedit că din masa de partajat face parte și un disc, o vacă cu vițel, un motor pentru tractor U650, un plug cu 3 brăzdare, acestea nu au fost menționate în încheierea de admitere în principiu.

De asemenea, deși s-a constatat că din masă face parte și mobila de sufragerie și 60m.p. beton, acestea nu au fost împărțite, stabilindu-se în mod greșit că ar avea valoarea 0, în condițiile în care pârâta nu le-a contestat.

A mai arătat că o parte din bunuri au fost evaluate de instanță cu 0 lei deși la data despărțirii în fapt acestea existau fiind în folosința pârâtei care de altfel și indicat respectiv evaluat în cererea sa, aceste bunuri fiind: bormașina, flex mare, circular lemne, polizor, trusă chei și antenă parabolică.

S-a mai susținut că instanța de fond a greșit și în ceea ce privește evaluarea unor bunuri, deși în expertiza bunurilor mobile se evaluează mc de lemn la 200 lei, valoare indicată de instanță pentru 20 m. fiind de 2000 lei în loc de 4000 lei, instanța neținând seama în acest sens nici de evaluarea reclamantului pentru celelalte bunuri .

În ceea ce privește compensarea cheltuielilor de judecată, instanța nu a apreciat în mod corect partea ce trebuia suportată de fiecare parte, în sensul că reclamantul a achitat contravaloarea a 3 rapoarte de expertiză în sumă totală de 7200 lei, în timp ce pârâta a achitat doar pentru un singur raport, respectiv 1000 lei.

Pârâta C. V. a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de susținerile invocate și probate cu declarații de martori în ceea ce privește masa de partajat. A susținut în acest sens că imobilele casă și anexe s-au realizat cu o cotă de contribuție mai mare din partea sa, având în vedere că a lucrat la . a fost ajutată de părinți cu bani și materiale de construcții iar la terminarea temeliei și la zidărie a fost ajutată de cumnații săi.

Reclamantul nu a depus la dosar dovada veniturilor sale de 2001 Ron/lunar/2000 an, mai mult, plătește și în prezent o pensie de 100 lei lunar pentru un copil.

A mai arătat că se impunea admiterea cererii de intervenție formulată de mama sa, având în vedere probatoriul administrat.

În ceea ce privește bunurile mobile, se impuneau a fi excluse din masa de partajat mașina de spălat achiziționată după desfacerea căsătoriei, combina frigorifică defectă, remorca care nu este în stare de funcționare, discul, bormașina, flexul mare și mic, circularul, roaba, polizorul, trusa de chei, coșer, cartofi, 1,5 tone grâu, existau doar 2 viței și nu 3, vaca cu vițel a fost proprietatea părinților, nu au existat porci, frigider, boiler, lemne ce exced cantității de 3 mc, băuturi alcoolice proprietatea . cărei asociată a fost.

Referitor la lotizare, instanța de fond a procedat greșit când i-a fost atribuit în lot construcțiile în totalitate, atâta timp cât a solicitat atribuirea în natură a bucătăriei de vară și a șurii cu grajd, cu intrare separată din spre gospodăria părinților săi.

A apreciat că prin lotizarea stabilită de instanță s-au creat inegalități, sulta la care a fost obligată fiind împovărătoare.

În ceea ce privește bunurile mobile a solicitat atribuirea în natură și în lotul său a mobilei de sufragerie și a tractorului folosit exclusiv de părinții săi, restul bunurilor urmând a reveni reclamantului.

Analizând criticile formulate în raport de hotărârea pronunțată de instanța de fond, tribunalul reține următoarele:

Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de către reclamant acesta este întemeiat doar sub aspectul criticilor referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată.

În acest sens, se poate observa că instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată fără a ținea seama că față de cheltuielile suportate de părți reprezentând onorariu avocat și experți suma rezultată în urma compensării este de 2.850 lei, așa încât instanța nu a făcut o corectă aplicare a disp. art. 276 Cod pr. civilă.

Celelalte critici invocate de părți sunt nefondate din următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește includerea în masa de partajat a unei vaci cu vițel aceasta a fost abatorizată tocmai pentru că nu rămânea gestantă. Motorul pentru tractor U650 și plugul cu trei brazde respectiv discul, aparțin numitului C. A..

Mobila de sufragerie, care, conform expertizei este compusă din 4 corpuri, a fost apreciată de pârâtă la suma de 2500 lei necontestată fiind inclusă în masă la acea valoare iar cei 60mc beton în valoare de 3000 lei s-au folosit la asfaltarea curții, după cum rezultă atât din declarațiile martorilor și din expertiză, valoare necontestată de părți.

Bunurile mobile notate la valoarea 0, deși au fost găsite la expertiză s-a apreciat de expert că nu pot fi folosite, așa încât nu au valoare, antena parabolică fiind atribuită în lotul reclamantului iar restul fiind luate de reclamant.

Referitor la mc de lemn foc, instanța de fond a avut în vedere valoarea indicată de reclamant, ce nu a fost contestată așa încât nu mai avea relevanță valoarea stabilită prin expertiză, în condițiile în care partea nu și-a însușit-o.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta C. V. acesta este nefondat din următoarele considerente:

Așa cum rezultă din considerentele încheierii de admitere în principiu precum și a hotărârii atacate, instanța de fond a avut în vedere toate probele administrate în cauză, reținând în mod corect o cotă de contribuție egală a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune.

Pârâta nu a înțeles că în prezenta cauză să formuleze cerere reconvențională în care să invoce o contribuție mai mare iar pentru cererea de partaj formulată de aceasta inițial, instanța aluat act de renunțarea la judecată.

Criticile referitoare șa admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de mama sa, C. P., nu pot fi reținute în condițiile în care aceasta nu are calitate procesuală, cererea de intervenție fiind formulată de mamă care nu a înțeles să declare recurs.

Bunurile despre care recurenta susține că nu au existat, în cererea de chemare în judecată la care recurenta a renunțat au fost indicate de aceasta ca și bunuri dobândite în timpul căsătoriei așa încât, în mod corect au fost incluse în masă.

În ceea ce privește cantitatea de 1,5 tone grâu, discuri, vaca cu vițelul despre care se susține că nu au existat, se constată că nici nu au fost trecute în masa de partajat astfel cum a fost stabilit prin încheierea de admitere în principiu. Nici celelalte bunuri despre care pârâta susține că nu au existat nu au fost incluse la masă după cum se poate observa din hotărârea atacată.

Nici critica referitoare la lotizare nu poate fi reținută, având în vedere că imobilele construcții nu sunt comod partajabile în natură, iar în varianta propusă de pârâtă, reclamantului i s-ar atribui imobilul casă edificat pe terenul proprietatea acesteia, ori în cauză nu există nici o posibilitate de a se conviețui în aceeași curte.

În ceea ce privește atribuirea unor bunuri mobile reclamantului, tribunalul reține că o parte din acestea, fie au fost folosite de pârâtă, fie nu mai există așa încât, varianta admisă de instanța de fond este ce mai optimă, în condițiile în care s–a ținut seama de prevederile disp. art. 673⁹ Cod pr. civilă.

În atare situație, față de cele arătate, tribunalul, în temeiul prev. art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat hotărârea instanței de fond urmând a fi modificată în parte și doar sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, sens în care recursul declarat de reclamant va fi admis în parte, tribunalul reținând incidența motivului de nelegalitate prev. de disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă

Conform art. 276 Cod pr. civilă recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din recurs reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr.965 din 09 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă în dosar nr._ , s-a respins, ca nefondat recursul declarat de către pârâta C. V. împotriva sentinței civile nr. 1674/6.12.2011 pronunțate de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr._ .

S-a admis recursul formulat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 1674/6.12.2011 pronunțate de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr._, pârâtă recurentă fiind C. V. iar intervenientă în nume propriu fiind C. P..

S-a modificat în parte sentința civilă nr. 1674/6.12.2011 a Judecătoriei Gura Humorului, în sensul că pârâta C. V. a fost obligată să-i plătească reclamantului B. V. suma de 2850 lei cheltuieli de judecată rezultate în urma compensării.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile sus menționate.

Pârâta C. V. a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată din recurs către reclamantul B. V..

Împotriva deciziei civile sus menționate a formulat contestație în anulare reclamanta C. V..

Din memoriul depus la dosar la termenul de judecată din data de 07.02.2013, contestatoarea a înțeles să invoce în primul rând disp. art.317 Cod Procedură Civilă, față de viciile de procedură cu privire la citarea reclamantei pe parcursul judecării cauzei.

Astfel, a apreciat că pe tot parcursul judecării cauzei deși a fost plecată la muncă în străinătate nu a fost citată în mod corespunzător, astfel încât nu a cunoscut de proces și deși a fost reprezentată de un avocat, acest aspect nu acoperă citarea părții conform legii, implicit și comunicarea actelor de procedură, apreciind că acestea au fost viciate, deși pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanta apare la rubrica calitatea în care a primit actul „mama”, „fiul” sau „afișat”

În al doilea rând, în ceea ce privește competența tribunalului în soluționarea cauzei, precizează că față de criteriul valoric al partajului stabilit în urma întocmirii în cauză unei expertize (290.600 lei), Tribunalul Suceava-Secția civilă nu ar fi competent în soluționarea pricinii, întrucât față de împrejurarea că prin hotărârea judecătorească s-a stabilit o valoare de 281.252,5 lei se impunea stabilirea căii de atac ca fiind apel și nu recurs.

În al doilea rând, înțelege să invoce dispozițiile art.318 Cod Procedură Civilă, cu referire la greșelile materiale evidente legate de aspectele formale ale judecății, viciile de procedură care prin neobservare lor au condus la vătămarea procesului, împrejurarea că se ia act de renunțarea la judecată, deși reclamanta este plecată la muncă în Italia, implicit nefiind prezentă în instanță.

Astfel, anterior de așa zisa sa renunțare la judecata cauzei se procedează la disjungerea cererii reconvenționale, pentru ca imediat să se ia act de renunțarea la judecată, deși instanța de control judiciar nu avea un cadru procesual legal, deoarece atâta timp cât s-a luat act de renunțarea la judecată, instanța era obligată să judece pe cererea reconvențională.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește cele două expertize întocmite în cauză se impunea ca un exemplar de pe acestea să le fie comunicat fiecărei părți în parte pentru a lua act de conținutul acestora și a formula eventualele obiecțiuni, însă instanța a reținut afirmația apărătorului său de la acel moment precum că nu a avut cum să ia legătura cu ea întrucât la acea vreme era plecată în Italia învederându-se astfel că nu sunt obiecțiuni la expertiză, aspect care din punctul său de vedere este tot o procedură formală, nefiind respectată cea legală.

În consecință, în temeiul disp. art.317, 318 Cod Procedură Civilă, apreciază că, contestația în anulare este admisibilă, solicitând admiterea acesteia.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, și prin raportare la prevederile art. 317,318 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Contestatoarea a invocat disp. art.317 Cod Procedură Civilă, față de viciile de procedură cu privire la citarea reclamantei pe parcursul judecării cauzei, apreciind că pe tot parcursul judecării cauzei reclamanta care a fost plecată la muncă în străinătate nu a fost citată în mod corespunzător, astfel încât nu a cunoscut de proces și deși a fost reprezentată de un avocat, acest aspect nu acoperă citarea părții conform legii, implicit și comunicarea actelor de procedură, apreciind că acestea au fost viciate, deși pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanta apare la rubrica calitatea în care a primit actul „mama”, „fiul” sau „afișat”

Potrivit art. 317 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Raportând aceste rigori legislative la împrejurările concrete ale pricinii, tribunalul reține următoarele:

C. V. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1674 din 6 decembrie 2011, iar după cum rezultă din însăși cererea de recurs, aceasta indică domiciliul ca fiind în ., cu precizarea că recursul a fost formulat prin avocat.

La fila 12 dosar recurs, analiza conceptului de citare relevă că recurenta pârâtă a fost citată de la adresa de domiciliu, aspect ce se coroborează cu situația ce rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare – fila 21 dosar recurs.

Din analiza acestui înscris, rezultă că citația pentru termenul de judecată din 26 aprilie 2012 a fost comunicată la data de 20 ianuarie 2012, către C. P., mama recurentei C. V..

Trebuie de precizat că, la rândul său, C. P. avea și ea calitatea de intimat – intervenient în nume propriu în acest litigiu, semnând în această calitate, citația de la fila 22 dosar.

Este evident că această intimată este persoană ce locuiește împreună cu reclamanta recurentă.

Potrivit art. 90 Cod procedură civilă, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat.

Acest text trebuie coroborat cu prevederile art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă, în conformitate cu care, dacă cel citat nu se găsește la domiciliu, agentul va înmâna citația unei persoane din familie, sau în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența.

În speță, așa cum arătam anterior, citația a fost înmânată mamei reclamantei recurente, astfel că nu se poate reține existența unor vicii de procedură cu privire la citarea reclamantei pe parcursul judecării cauzei, și că astfel, reclamanta recurentă, fiind plecată la muncă în străinătate, nu a fost citată în mod corespunzător, astfel încât nu a cunoscut de proces.

Mai mult decât atât, este de observat că dacă reclamanta recurentă ar fi avut o reședință diferită de adresa de domiciliu pe care a indicat-o în cererea de recurs, era în sarcina sa să o indice, solicitând citarea și comunicarea tuturor actelor de procedură de la adresa respectivă, așa cum impune legiuitorul prin art. 98 Cod procedură civilă. Potrivit acestui text de lege, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Ori, din ansamblul probator existent la dosar, nu rezultă existența unor asemenea împrejurări, în speță nefiind vorba despre schimbarea domiciliului.

În plus, trebuie de precizat că reclamanta recurentă a fost reprezentată de avocat, conform delegației de la fila 27 dosar recurs, în speță fiind aplicabile prevederile art. 96 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea prezentă în instanță, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor care i se comunică în ședință, în acest caz instanța putând încuviința, la cerere, un termen pentru a lua cunoștință de acte.

În atare împrejurări, instanța va înlătura susținerile contestatoarei referitoare la existența viciilor de procedură cu reclamanta recurentă pentru ziua când s-a judecat recursul, că nu a fost citată în mod corespunzător, și că nu a cunoscut de proces.

Referitor la teza a II-a din art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, care arată că o contestație în anulare se poate formula și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, tribunalul reține următoarele:

În speță, tribunalul era competent să judece calea de atac formulată împotriva sentinței civile nr. 1674 din 6 decembrie 2011, indiferent că era apel sau recurs.

Din această perspectivă, tribunalul este instanța competentă din punct de vedere material, teritorial să soluționeze pricina, lucru pe care de altfel l-a și făcut.

Cu toate acestea, este de observat că a doua critică pe care contestatoarea o aduse deciziei, deși se referă la faptul că nu Tribunalul Suceava – Secția civilă era competentă să judece, tocmai prin raportare la criteriul valoric al partajului stabilit în urma întocmirii în cauză unei expertize (290.600 lei), instanța reține că această critică vizează de fapt, calificarea căii de atac.

Din această perspectivă, tribunalul reține că reclamanta, în calitatea sa de recurent, nu a invocat nici un moment, greșita calificare a căii de atac, prin raportare la valoarea litigiului.

De asemenea, nici recurentul B. V. nu a invocat acest aspect, niciuna din părți nefăcând referire la prevederile art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă.

Trebuie de precizat că aceste aspecte nu sunt cazuri ce atrag necompetența materială de ordine publică a tribunalului, pentru a fi invocate din oficiu de către instanță.

Asemenea împrejurări trebuiau invocate de părți, în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care ele au fost legal citate, și în condițiile în care ele nu se pot prevala de existența unor vicii de procedură, pentru ca, pe calea unei contestații în anulare, să repună în discuție chestiuni legate de fondul pricinii.

Față de cele ce preced, instanța va înlătura criticile formulate de contestatoare prin raportare la prevederile art. 317 Cod procedură civilă.

Tribunalul reține că aceeași contestatoare face trimitere și la prevederile art. 318 Cod procedură civilă, invocând greșeli materiale evidente legate de aspectele formale ale judecății, viciile de procedură care prin neobservare lor au condus la vătămarea procesului, împrejurarea că se ia act de renunțarea la judecată, deși reclamanta este plecată la muncă în Italia, implicit nefiind prezentă în instanță; că, anterior de așa zisa sa renunțare la judecata cauzei se procedează la disjungerea cererii reconvenționale, pentru ca imediat să se ia act de renunțarea la judecată, deși instanța de control judiciar nu avea un cadru procesual legal, deoarece atâta timp cât s-a luat act de renunțarea la judecată, instanța era obligată să judece pe cererea reconvențională.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește cele două expertize întocmite în cauză se impunea ca un exemplar de pe acestea să le fie comunicat fiecărei părți în parte pentru a lua act de conținutul acestora și a formula eventualele obiecțiuni, însă instanța a reținut afirmația apărătorului său de la acel moment precum că nu a avut cum să ia legătura cu ea întrucât la acea vreme era plecată în Italia învederându-se astfel că nu sunt obiecțiuni la expertiză, aspect care din punctul său de vedere este tot o procedură formală, nefiind respectată cea legală.

Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Din analiza motivelor de recurs formulate de C. V., tribunalul reține că aceasta a criticat sentința menționând că instanța de fond nu a ținut seama de apărările sale din întâmpinare și probate prin declarațiile martorilor; că a solicitat a se constata o cotă de contribuție mai mare a ei decât cota pârâtului recurent; că nu s-a avut în vedere ajutorul material dat de părinții săi la edificarea casei de locuit; că se impune încuviințarea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, formulată de către mama C. P.; că, în privința bunurilor mobile, se impun a fi excluse din masa de partajat o mașină de spălat; o combină frigorifică defectă; o remorcă nefuncțională; discul, bormașina, flexul mic și flexul mare, circularul, roaba, polizorul și trusa de chei, care nu au existat niciodată.

Mai învederează recurenta, că valoarea bunurilor mobile a fost stabilită printr-o expertiză merceologică, întrucât recurentul cu rea – credință a menționat valori mari pentru bunuri uzate, vechi, depreciate; că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi realizat câștiguri la valoarea menționată.

Nu în ultimul rând, recurenta a adus critici cu privire la lotizare, arătând că greșit instanța de fond i-a atribuit construcțiile în totalitate, câtă vreme a solicitat atribuirea în natură doar a bucătăriei de vară și a șurii; că procedându-se astfel, s-au format loturi inegale pentru părți, aspect ce a condus de altfel, și la stabilirea unei sulte extrem de mari, pe care recurenta nu o poate achita; a mai solicitat recurenta, atribuirea în natură a terenului aferent construcțiilor, a terenului de 2240 mp, a mobilei de sufragerie, și a tractorului.

Prin urmare, tribunalul constată că niciuna din criticile formulate de C. V. în fața instanței de control judiciar nu a vizat faptul că instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată fără ca avocatul recurentei C. V. să fi fost împuternicită în mod expres în acest sens; nu se critică nici aspecte legate de modul de soluționare a cererii reconvenționale; nici limitele mandatului dat de C. V. în favoarea apărătorului său, și nici aspecte legate de modul de efectuare a expertizelor.

Ori, pentru ca toate aceste aspecte să poată fi verificate de către o instanță de control judiciar, ele trebuiau a fi invocate ca și motive de recurs, de către partea interesată, și care a fost prejudiciată prin modul de soluționare a tuturor acestor probleme.

În atare împrejurări, C. V. putea ca, pe calea contestației în anulare, să invoce incidența unor greșeli materiale de judecată, respectiv în ipoteza când ele, fiind invocate ca și motive de recurs, instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Ori, așa cum arătam anterior, recurenta a avut în vedere cu totul alte împrejurări în momentul în care a formulat motivele de recurs, împrejurări care au fost supuse analizei instanței de control judiciar.

Față de toate aceste aspecte, tribunalul constată că nu sunt date prevederile art. 318 Cod procedură civilă, motiv pentru care va înlătura și apărările formulate în temeiul acestui text de lege.

Reține tribunalul, că prin problemele antamate în cadrul contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac, contestatoarea tinde la schimbarea situației juridice reținută cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile menționate, în condițiile în care, bucurându-se de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, de dreptul de apărare exercitat prin apărător, a avut posibilitatea de a invoca aspectele arătate, și de a le proba corespunzător, în termenele prevăzute de lege, ceea ce ar echivala cu o atingere adusă securității raporturilor juridice deja supuse analizei instanței.

Cum în cauză nu se conturează niciuna din împrejurările prevăzute în art. 317 și 318 Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația în anulare precizată, ca nefondată.

În considerarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, va obliga contestatoarea să plătească intimatului B. vasile, suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge contestația în anulare precizată, formulată de reclamata C. V., domiciliată în comuna Drăgoiești, ., județul Suceava împotriva deciziei civile nr.965 din data de 09 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosar nr._, intimați fiind B. V. și C. P. ambii domiciliați în . Suceava, ca nefondată.

Obligă contestatoarea să plătească intimatului B. V. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 FEBRUARIE 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. F. C. M. D. D.

F. N.

GREFIER,

Ș. L.

Red. G.F.F.

Jud. fond L.A.+T.M.+D.D.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.2./12.03.2013.

← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 34/2013....		Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... →

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 33/2013. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 33/2013. Tribunalul SUCEAVA