Partaj judiciar. Hotărâre din 08-01-2013, Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 425/227/2009
Dosar nr._ -ieșire indiviziune-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2013
Președinte: C. L.
Judecător: V. E. L.
Grefier: R. M.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de pârâții D. M. și D. V., împotriva sentinței civile nr. 2511 din data de 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, intimați fiind reclamanții Z.(Z.)D., N. R. și pârâții C. Didița, M. M., Musteațe G.A., I. G.A. și Z. G.I..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta intimată Z. D. asistată de avocat N. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că prin serviciul registratură pârâții D. M. și D. V. au depus la dosar cereri de renunțare la judecarea apelurilor.
Instanța, constatând apelurile netimbrate de către pârâții apelanți, așa cum li s-a pus acestora în vedere prin procedura de citare cu suma de 8650, 53 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, respectiv suma de 8640, 53 lei taxă judiciară de timbru și 4,7 lei timbru judiciar, a pus în discuție excepția netimbrării apelurilor.
Apărătorul reclamantelor intimate a solicitat admiterea excepției și anularea apelurilor ca netimbrate, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni la data de 20.02.2009 și înregistrată sub nr._, reclamantele Z. (Z.) D., N. R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții: C. Didița, M. M., D. M., D. V. și Z. G., să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 5,23 ha teren situata pe raza mun. Falticeni și evidențiată în titlul de proprietate nr. 2625/ 2008.
In motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin titlul de proprietate nr. 2625/ 2008 li s-a reconstituit in indiviziune cu pârâții dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 52.300 m p. teren situată pe raza mun. Fălticeni și amplasată în următoarele parcele:
- 6.850 m.p. teren arabil extravilan la locul numit „Lacul Boului", învecinat cu Z. G., moșt. C. A., M. G., drum exploatare, în valoare de 6.850 lei;
- 3.940 m.p. teren arabil extravilan la locul numit „Lacul Boului", învecinat cu M. G., T. V., domeniul privat, drum exploatare, în valoare de 3.940 lei;
- 15.000 m.p. teren livadă la locul numit „Horbaza", învecinat cu D. G., . D., drum exploatare, în valoare de 30.000 lei;
- 3 000 m.p. teren livadă la locul numit „Horbaza", învecinat cu izlaz, P. M., șosea, D. G., în valoare de 6.000 lei;
- 3.000 m.p. teren livadă la locul numit „Horbaza", învecinat cu izlaz, I. D., șosea, M. G., în valoare de 6.000 lei;
- 10.000 m.p. teren livadă la locul numit „Horbaza", învecinat cu izlaz, BtilJV1Dumitru, șosea, Tibulca A., în valoare de 20.000 lei;
- 4.890 m.p. teren arabil intravilan pe . cu Cucolas A., C. G., . A. Alevindru, în valoare de 9.780 lei;
- 4.470 m.p. teren arabil intravilan pe . cu B. L., Sferciuc C., most.. S. I., . 8.940 lei;
- 950 m.p. teren arabil intravilan pe . cu G. G., P. I., D. G., L. G., în valoare de 1.900 lei;
- 200 m.p. teren curți construcții intravilan pe . cu moștenitorii Z. M. pe toate laturile, în valoare de 400 lei.
Apoi că, terenurile individualizate anterior provin de la autoarea comună, Z. M., la a cărei succesiune au vocație ei, părțile, după cum urmează:
- reclamantele, în calitate de nepoate ale defunctei după fiul predecedat Z. I. culeg în indiviziune cota de 1/ 5;
- pârâții Cucolas Didita, Z. G., M. M., în calitate de copii ai defunctei culeg flecare cote de 1/ 5;
- pârâții D. M. si D. V., în calitate de nepoți după fiica postdecedată D. A. culeg in indiviziune cota de 1/5.
D. fiind faptul că nu este posibilă împărțirea pe cale amiabilă a terenurilor în litigiu, în temeiul art. 728 cod civil a solicitat efectuarea partajului judiciar.
Sub aspectul modalității de lotizare, au solicitat împărțirea în natură, conform cotelor cuvenite, prin atribuirea în lotul fiecărei părți a suprafeței cuvenite atât în intravilan cât și în extravilan.
Au mai menționat că pârâții au fost înzestrați de autoarea comună anterior cooperativizării, obținând titluri de proprietate separate pentru terenurile primite cu titlu de „zestre" și că, în măsura în care nu vor reuși să încheie o tranzacție vor solicita raportarea la masa partajabilă și a respectivelor terenuri - civil, art. 673 ind. 1 și urm. cod proc. civilă, art. 274 cod proc.civ.
Legal citată, pârâta C. Didița a depus la dosar întâmpinare (fila 28) prin care arată că este de acord cu acțiunea formulată, masa succesorală rămasă după autoarea lor fiind compusă din suprafețele de teren din titlul de proprietate nr. 2625/2008, astfel că solicită atribuirea loturilor în natură, fiecăreia dintre părți, conform posesiei pe care o au, între ele, părțile încheindu-se un partaj voluntar, consimțind la încheierea unei tranzacții.
Și pârâta M. M., reprezentata prin mandatar, Lămăsanu E., a depus întâmpinare (fila 38) prin care precizează că este de acord cu acțiunea formulata de reclamantele ,ZAVODU D. și N. R. privind masa succesorala a numitei Z. M., în suprafață de 5,23 ha teren agricol, situat în raza mun.Fălticeni și evidențiată cu titlul de proprietate nr.2625/2008.
Terenurile individualizate pe suprafețe cu vecinii corespunzători fiecărei parcele sunt înscrise în titluri de proprietate anexat la dosar.
Aceste terenuri individualizate provin de la autoarea comună Z. M., la a cărei succesiune au vocație ele părțile urmează să primească câte 1/5 din acestea.
Precizează că între părți, după apariția Legii 18/l991, nu a apărut nici un partaj voluntar și nici o înțelegere asupra împărțirii parcelelor și cine să le folosească.
D. fiind faptul că nu este posibilă împărțirea pe cale amiabilă a terenurilor în litigiu, în temeiul art.725 cod civil, solicită efectuarea partajului judiciar.
Sub aspectul modalității de lotizare solicită împărțirea în natură conform cotelor revenite fiecăruia în proporție de 1/5, prin atribuirea în lotul fiecărei părți a suprafeței cuvenite atât în intravilan cât și în extravilan.
Pârâtul D. V. a solicitat prin cererea depusă la fila 45 dosar împărțirea suprafețelor de teren moștenite de la Z. M., în cote de 1/5 nedorind să ajungă la o înțelegere .
Ulterior prin înscrisul depus la fila 263 dosar a arătat că dorește ca în lotul său și al fratelui M. să fie date și parcelele de la „Lacul Boului” urmând ca moștenitorilor lui Z. Gh. să le fie atribuite suprafețe mai mici de teren, întrucât aceștia ar fi vândut o suprafață de 3600 mp și alta de 1667 mp din moștenire.
Pârâtul Z. G., prin întâmpinare (fila 49 ), a arătat că este de acord cu acțiunea formulată și dorește, în principal, soluționarea acesteia pe cale amiabilă prin intermediul unei tranzacții.
Masa succesorala a autoarei comune se compune din suprafețele de teren indicate de reclamante în acțiune.
Practic, după apariția Legii nr. 18/1991 a intervenit un partaj voluntar, fiecare dintre ei stăpânind anumite suprafețe de teren.
In măsura în care nu se va putea realiza o tranzacție între toate părțile din acest dosar, își rezervă dreptul de a solicita ulterior instanței de judecată admiterea probei cu interogatoriul reclamantelor, proba cu înscrisuri și oricare altă probă a cărei utilitate va reieși din eventualele dezbateri.
D. M. în calitate de pârât a solicitat de asemenea împărțirea în cinci părți egale a moștenirii rămasă după Z. M. (fila 50).
Pe parcursul judecării cauzei pârâtul Z. G. a decedat (a se vedea copie certificat de deces de la fila 80 dosar), astfel că prin cererea depusă de reclamante la termenul de judecata din 7 octombrie 2009 (fila 77 s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia respectiv a pârâților Musteațe A., I. A., Z. I., care prezenți în instanță au arătat de asemenea că sunt de acord cu acțiunea.
Prin sentința civilă nr.2511 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a admis acțiunea.
S-a constatat că părțile sunt în indiviziune cu privire la suprafața totală de 52 300 mp teren, evidențiată în titlul de proprietate nr. 2625/2008 emis după defuncta Z. M., dispusă în mai multe trupuri pe raza Municipiului Fălticeni.
Moștenitori ai defunctei Z. M. fiind reclamantele Z. D. și N. R., nepoate după fiul predecedat, Z. I., cu o cota de 175 în indiviziune, pârâtele C. Didița și M. M., în calitate de fiice, fiecare cu o cota de 1/5, pârâții D. V. și D. M., nepoți după fiica postdecedata, D. A., cu o cota de 1/5 în indiviziune și pârâții Musteațe A., I. A. și Z. I., nepoți după fiul postdecedat Z. G., cu o cota de 1/5 în indiviziune.
S-a lichidat starea de indiviziune și s-a procedat la formarea și atribuirea de loturi potrivit cotelor sus-menționate.
Pârâtele Cucolas Didita și M. M. au fost obligate să plătească fiecare reclamantei Z. D. suma de 704 lei, cheltuieli de judecată, apoi pârâții D. M. și D. V. au fost obligați să plătească împreună aceleiași reclamante suma de 704 lei, cheltuieli de judecata și pe pârâții Musteate A., I. A. si Z. I. să plătească de asemenea împreună tot reclamantei suma de 704 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin titlul de proprietate nr. 2625/2008 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 5, 23 ha teren dispusă în mai multe trupuri pe raza Municipiului Fălticeni, în favoarea moștenitorilor defunctei Z. M., că suprafețele au fost identificate și evaluate de expertul A. M., desemnat în cauză, după înlocuirea expertului F. G., a cărui lucrare a fost întocmită fără identificarea și măsurarea fiecărui trup de teren așa cum s-a stabilit prin obiectivele comunicate acestuia.
Apoi că, masa indiviză se compune din următoarele suprafețe de teren:
1. suprafața de 4670 mp teren arabil și curți construcții situată pe ., identică cu trupul 1 din planul de situație de la fila 335 dosar, în valoare de 99.313, 80 lei ;
2. suprafața de 4890 mp (real măsurata 4884 mp) teren arabil intravilan situată pe ., identică cu trupul nr. 2 din planul de situație de la fila 335 dosar, în valoare de 73 332 lei;
3. suprafața de 950 mp teren ( real măsurata 955 mp) teren arabil intravilan, situată pe . cu trupul nr. 5 din planul de situație de la fila 337 dosar, în valoare de 48.132 lei;
4) suprafața de 6850 mp teren arabil, extravilan, la locul numit „Lacul Boului 1” identică cu trupul nr. 3 din planul de situație de la fila 336 dosar în valoare de 60 622, 50 lei;
5) suprafața de 3940 mp (real măsurata 3938 mp ) teren arabil, extravilan la locul „Dealul Boului 2” identică cu trupul nr. 4 din planul de situație de la fila 337 dosar, în valoare de 34.851,30.
6) suprafața de 10 000 mp teren livada + drum, situată în extravilan, la locul numit „Horbaza 1”identică cu trupul nr. 6 din planul de situație de la fila 337 dosar, în valoare de 84 000 lei;
7) suprafața de 3000 mp (real măsurata 3002 mp ) teren livada + drum, situată în extravilan la locul „Horbaza 2”, identică cu trupul 7 din planul de situație de la fila 337 dosar, în valoare de 25 216, 8 lei;
8) suprafața de 300 mp (real măsurată 3003 mp ) teren livada + drum, situată în extravilan, la locul „Hirbaza 3” identică cu trupul nr. 8 din planul de situație de la fila 337, în valoare de 25 225, 20 lei;
9) suprafața de 15 000 (real măsurata 15.001 mp ) teren livadă situată în extravilan, la locul „Horbaza 4” identică cu trupul nr. 9 din planul de situație de la fila 337 dosar, în valoare de 126 008, 40 lei;
S-a mai motivat că deși în raportul de expertiza întocmit de expert A. M., valorile parcelelor de teren sunt diferite de cele reținute mai sus, instanța a luat în considerare valorile indicate de toate părțile, mai puțin de pârâții D. V. și D. M., exprimate în propunerea de lotizare depusă la ultimul termen de judecată, că acest fapt se datorează supraevaluării făcută de expert A. M. comparativ cu valorile prezentate de celălalt expert desemnat în aceasta cauză, F. G., fără o documentare tehnică de specialitate, motivând că nu este abilitată să facă asemenea evaluări, valorile prezentate în lucrarea sa fiind cele ce i-au fost indicate de părți în teren .
Ori, cât timp aceste evaluări nu au justificare tehnică și nici măcar nu corespund poziției părților, acestea contestând-o în totalitate, instanța nu le-a luat în considerare urmând să țină seama de evaluarea făcută de reclamante și o parte din pârâți.
De asemenea că, deși pârâtul D. V. a arătat în instanță că nu este de acord cu nici una din variantele de lotizare propuse de expert, la care au achiesat celelalte părți și nici cu valorile indicate de acestea, opoziția sa nu este justificată cât timp în lotul său au fost date parcele de teren livadă de la locul Horbaza, apreciat de acesta ca fiind superioare valoric față de cele de la locul „Lacul Boului”
Așa cum s-a reținut mai sus aceste parcele de teren de la autoarea comună a pârâților, Z. M. se cuvin părților, după cum urmează:
- reclamantelor Z. D. și N. R., nepoate după fiul Z. I., predecedat, cu o cotă de 1/5 în indiviziune;
- pârâților C. Didita și M. M., în calitate de fiice, fiecare cu o cotă de 1/5 ;
- pârâților D. V. și D. M., nepoți după fiica D. A., posdecedată, cu o cota de 1/5 în indiviziune;
- pârâții Musteațe A., I. A. și Z. G. cu o cotă de 1/5 în indiviziune.
Cum nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, așa cum prevăd dispozițiile art. 728 Cod civil, aplicabile în cauză, conf. art. 6 alin. 5 din Legea 287/2009 privind Codul civil coroborate cu prev. art. 66 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, instanța a admis cererea așa cum a fost formulată, dispunând lichidarea stării de indiviziune în care se află părțile.
La formarea și atribuirea loturilor instanța a ținut seama de posesia pe care părțile o au asupra acestor suprafețe, de dispozițiile art. 741 Cod civil, potrivit cărora se vor acorda bunuri în natura, pe cât posibil de aceeași categorie și valoare și nu în ultimul rând de voința părților cu excepția pârâților D. care și-au exprimat opțiunea pentru atribuirea acestor loturi conform variantei a II a de lotizare din raportul de expertiză.
Instanța nu a putut primi solicitarea pârâților D. V. și M., de împărțire a fiecărui trup de teren în părți egale de câte 1/5, pe de o parte pentru că o asemenea lotizare ar face imposibil utilizarea unor trupuri de teren, cum ar fi cele de la „Horbaza” 1, 2 și 3, ce ar fi excesiv de fărâmițate, iar pe de altă parte, pentru faptul că pe alte parcele de teren, cum sunt cele din . părți și-au construit gospodăriile cu mult timp în urmă, cu acordul autoarei lor.
Având în vedere că funcție de evaluarea făcută de părți, loturile atribuite acestora sunt egale, s-a apreciat că nu se mai impune o compensare prin sulte.
Conf. art. 276-277 Cod procedură civila, instanța a compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți proporțional cu cotele ce li se cuvin, cheltuieli reprezentând taxa de timbru de 19lei, timbru judiciar de 0, 30 lei și onorariu experți în valoare totală de 3500 lei.
S-a avut în vedere că deși la filele 172-173 dosar este depusă o chitanță de plată de 1000 lei achitată de pârâtul D. V. în contul expertului F. G., întrucât această sumă nu a fost solicitată prin nota de justificare a decontului nefiind nici transferată în contul celuilalt expert A. M., această sumă nu a fost aprobată de instanță, așa cum prevăd disp. OG nr. 2 /2000 .
Prin urmare această sumă nu a fost luată în considerare la calculul cheltuielilor de judecată, pârâtul D. V. având posibilitatea să o solicite de la expert întrucât aceasta reprezintă o plată nedatorată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții D. M. și D. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de astăzi, instanța a constatat că apelurile nu sunt legal timbrate.
Astfel, potrivit art.35 din Ordinul Ministerului Justiției nr.76o/1999, de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997, taxele judiciare de timbru, se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești, putând amâna executarea acestei obligații până cel mai târziu la primul termen de judecată, în mod cu totul excepțional și motivat.
Conform disp.art. 20 alin. 3 din legea privind taxele judiciare de timbru nr. 146/1997, neîndeplinirea acestei obligații de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În speță, prin citațiile emisă la 4 decembrie 2012, respectiv 5 decembrie 2012, s-a comunicat pârâtului apelant D. M., obligația de a achita taxa judiciară în sumă de 8650,53 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, aferente cererii de apel, dar acesta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la chitanțele doveditoare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, tribunalul va admite excepția netimbrării apelului declarat de pârâtul apelant D. M. și va anula apelul acestuia, ca netimbrat.
De asemenea, prin citația emisă la 4 decembrie 2012, s-a comunicat pârâtului apelant D. V., obligația de a achita diferența taxei judiciare în sumă de 8640,53 lei și timbru judiciar în sumă de 4,7 lei, aferente cererii de apel, avându-se în vedere că acesta a achitat o taxă judiciară în sumă de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei (fil.10 dosar).
Cum nici acest apelant nu s-a conformat dispoziției instanței, în temeiul prevederilor legale sus menționate, tribunalul va admite excepția insuficienței timbrării a apelului declarat de pârâtul apelant D. V. și va anula ca insuficient timbrat apelul acestuia.
În baza disp.art.274 Cod procedură civilă, pârâtul apelant D. M. va fi obligat să achite reclamantei intimate Z. D. suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, iar pârâtul apelant D. V. va fi obligat să achite cu același titlu suma de 100 lei, reclamantei intimate Z. D..
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite excepția de netimbrare a apelului declarat de pârâtul apelant D. M..
Admite excepția de insuficientă timbrare a apelului declarat de pârâtul apelant D. V..
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâtul apelant D. M., domiciliat în mun.A., ., ., jud.A. și din mun.Fălticeni, ..1, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2511 din data de 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, intimați fiind reclamanții Z.(Z.)D., domiciliată în ., N. R., domiciliată în mun.Fălticeni, ..9, jud.Suceava, și pârâții C. Didița, domiciliată în mun.Fălticeni, ..12, jud.Suceava, M. M., domiciliată în mun.Fălticeni, ..4, jud.Suceava, Musteațe G.A., domiciliată în mun.Fălticeni, ..10, jud.Suceava, I. G.A., domiciliată în mun.Fălticeni, ..16, ., ., și Z. G.I., domiciliat în mun.Suceava, ..14, ..A, ..
Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâtul D. V., domiciliat în mun.Fălticeni, ..3, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2511 din data de 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni,
Obligă pârâtul apelant D. M. să achite reclamantei intimate Z. D. suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Obligă pârâtul apelant D. V. să achite reclamantei intimate Z. D. suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier
C. L. V. E. L. R. M.
Red.C.L.
Jud.M. L. I.
Tehnored.R.M.
12 ex. 28.01.2013
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1231/2013. Tribunalul SUCEAVA | Servitute. Sentința nr. 2411/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|