Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2162/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2162/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 1513/227/2012
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2162
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2013
PREȘEDINTE: I. G.
JUDECĂTOR: G. D.
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: G. F.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul D. C., domiciliat în Dolhasca, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 482/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind reclamantul P. C., domiciliat în Fălticeni, . avocat P. M., nr. 16, jud. Suceava,
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la strigarea cauzei la amânări fără discuții, au răspuns recurentul-pârât, asistat de avocat B. Laurenția și intimatul-reclamant .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, în sensul că la dosar, s-a depus de către apărătoarea intimatului-reclamant, o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, întrucât acordă asistență juridică și la Judecătoria Fălticeni, însoțită de împuternicire avocațială, după care,
Apărătoarea recurentului-pârât arată că, din eroare, i s-a pus în vedere intimatului să timbreze în loc să i se pună în vedere recurentului.
Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât, asistat de avocat B. Laurenția și intimatul-reclamant.
Instanța dispune rectificarea citativului în sensul că pârâtul D. C. are calitatea de recurent în cauză iar P. C. are calitatea de intimat-reclamant.
Instanța constată că, din eroare, s-a pus în vedere intimatului-reclamant să achite taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și pune în vedere recurentului-pârât să depună la dosar dovada achitării acestora, dispunând lăsarea cauzei la a treia strigare.
La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât, asistat de avocat B. Laurenția și intimatul-reclamant, asistat de avocat P. M..
Apărătoarea recurentului-pârât depune la dosar, în copie, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 42,5 lei și timbru judiciar în sumă de 1,5 lei ( ambele fiind anulate de către președintele completului de judecată).
Instanța pune în vedere apărătoarei recurentului-pârât să depună la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în original.
Apărătoarea intimatului-reclamant invocă excepția tardivității formulării recursului întrucât la data 1.04.2013 s-a comunicat hotărârea atacată iar la data de 17.04.2013 s-a declarat recurs.
Instanța acordă cuvântul pe excepția invocată de către apărătoarea intimatului-reclamant.
Apărătoarea recurentului-pârât arată că nu este dată în cauză excepția invocată, recursul fiind depus în termenul legal.
Instanța pune în discuție calificarea corectă a acțiunii și a căii de atac promovate în cauză, ambele aspecte fiind invocate prin cererea de recurs.
Apărătoarea recurentului-pârât arată cu privire la calificarea acțiunii și a căii de atac că acțiunea este stabilire linie hotar iar calea de atac este cea a apelului.
Apărătoarea intimatului-reclamant arată că a promovat o acțiune în revendicare imobiliară și nu s-a pus în discuție că ar fi o cerere de grănițuire iar calea de atac este cea a recursului.
Instanța constată că prin cererea formulată reclamantul a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare a suprafeței de 300 mp teren, și califică acțiunea ca fiind revendicare, acest lucru rezultând din cererea introductivă de instanță . Cu privire la calea de atac, instanța față de obiectul cererii, respectiv revendicare, ce vizează dreptul de proprietate, drept patrimonial, întotdeauna evaluabil în bani, având în vedere că din probatoriul administrat nu rezultă că valoarea terenului revendicat ar fi mai mare de 100.000 lei, în baza disp. art. 282 ind. 1 alin. 1 C., califică calea de atac promovată în cauză ca fiind recurs și nu apel, completul de judecată fiind legal constituit.
Întrebate fiind, apărătoarele părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea recurentului-pârât solicită admiterea recursului și aplicarea în cauză a disp. art. 312 C., cu plata cheltuielilor de judecată. Arată că în cauză sunt date disp. art. 312 C., prima instanță nu a judecat pe fond, a motivat doar pe excepție și nu și pe chestiuni de drept. Actele depuse la dosar nu au fost analizate corect. Actele pe care s-a bazat prima instanță nu au eficiență juridică adică formă și publicitate. Era necesară forma legală scrisă. Nu sunt întrunite cele două condiții de legalitate. Nu au fost avute în vedere actele reprezentative pentru a se efectua o expertiză.
Apărătoarea intimatului-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu plata cheltuielilor de judecată. Arată că există la dosar Titlul de proprietate nr. 206/2013 care este actul final de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea autorului intimatului-reclamant și care a avut la bază contracte de vânzare-cumpărare autentificate. Titlul de proprietate nr. 206/1993 nu a fost supus unei cereri de anulare totală sau parțială. În raportul de expertiză se vorbește de o suprapunere a dreptului de proprietate pe o suprafață de 295 mp dar prima instanță a analizat toate probele administrate respectiv înscrisuri, roluri agricole, constatând că pârâtul justifică drept de proprietate doar pentru 16 ari deși din Rolul agricol din anul 1956-1958, rezultă că autoarea pârâtului a deținut doar 13 ari. Corect prima instanță a coroborat înscrisurile și expertiza efectuată în cauză și declarațiile martorilor audiați. Nu are relevanță faptul că pârâtul nu a ieșit din indiviziune asupra terenurilor după D. M. pentru că intimatul-reclamant a formulat o acțiune în revendicare imobiliară . Cu privire la temeiul de drept, arată că la fila 136 la penultimul paragraf se menționează de prima instanță: “…. în conformitate cu prevederile art. 563 N cod civil aplicabil în cauză conform art. 6 alin. 6 din același cod, instanța va admite cererea…”.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr._ din 11.05.2012, reclamantul P. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D. C. obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 300 mp. teren situat în intravilanul orașului Dolhasca, la locul numit „V. . judecată.
In fapt, arată că este proprietarul unei suprafețe de 4000 mp. teren situat în intravilanul orașului Dolhasca, jud. Suceava,
Arată că terenul acestuia se învecinează cu pârâtul, care-i ocupă o suprafață de 300 mp. din terenul aferent curți-construcții.
Din cuprinsul filelor din registrele agricole din anii 1959-1962, 1992-1995 a defunctei D. M., autoarea pârâtului, rezultă că aceasta a avut în proprietate suprafața de 700 mp. teren curți-construcții, iar titlul de proprietate al acesteia a fost emis pentru o suprafață mai mare la locul litigiului, respectiv 1000 mp. încălcând astfel dreptul său de proprietate.
Terenul în litigiu este îngrădit de către pârât, ocupându-i un front la stradă de 2,17 m.
Arată reclamantul că a încercat a ajunge la o înțelege cu pârâtul pe cale amiabilă, încă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune în instanță.
Pentru aceste motive, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept, își întemeiază cererea pe disp. art. 480 și urm. Cod Civil, art. 274 Cod proc.civ.
Pentru dovedirea cererii solicită administrarea probei cu înscrisuri, martori, expertiză agricultură.
Pârâtul depune întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii formulate de reclamant.
Arată că pe amplasamentul în litigiu, deține o suprafață de 1800 mp. teren, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctei sale mame, D. M. potrivit titlului de proprietate nr. 581/1994.
Astfel, potrivit registrelor agricole din anii 1959-1962 autoarea lui avea în proprietate anterior cooperativizării, o suprafață totală de 2100 mp. teren intravilan, din care 1500 mp. arabil la locul „G.” și 600 mp. teren curte, aflată pe amplasamentul care se învecina cu terenul reclamantului, fiind despărțit de o linie de hotar, existentă și în prezent.
Intrucât defunctei D. M. i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,66 ha teren, la măsurătorile efectuate în vederea punerii în posesie s-a stabilit că pe amplasamentul în litigiu, aceasta deținea doar 1800 mp. curte și grădină, față de 2100 mp. cât figura în registrele agricole, în titlul de proprietate a fost înscrisă suprafața identificată cu ocazia punerii în posesie(400 mp. teren arabil, 1000 mp. teren curți-construcții, 400 mp. alte terenuri).
Precizează că fără temei, pretinde reclamantul că punerea în posesie nu s-ar fi realizat pe vechiul amplasament al autoarei sale, deoarece în perioada cooperativizării suprafața curți-construcții a fost extinsă în detrimentul terenului arabil, aspect reflectat în titlul de proprietate, în care terenul măsoară doar 400 mp. față de 1500 mp. cât figura în registrul agricol.
In ce privește celelalte terenuri ale autoarei sale, menționează că din suprafața de 1500 mp. teren extravilan la locul „Prund”, punerea în posesie s-a efectuat doar în limita suprafeței de 500 mp. înscrisă în titlu, restul terenului fiind ocupat de ape, iar diferența de 1000 mp teren a fost atribuită în compensare pe un alt amplasament.
Față de cele arătate, consideră că face dovada dreptului subiectiv de reconstituire pentru suprafața de 1800 mp. teren curte și grădină de la locul litigiului, care face parte din suprafața de 2100 mp. deținută de autoarea sa pe acest amplasament anterior cooperativizării, astfel, titlul de proprietate nr. 581/1994 a fost emis cu respectarea criteriilor de reconstituire prev. de Legea 18/1991.
Solicită respingerea acțiunii în revendicare ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
In dovedirea susținerilor sale, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și martori.
Prin sentința civilă nr. 482/26.02.2013, prima instanță a admis acțiunea civilă având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamantul P. C., cu domiciliul ales în mun. Fălticeni, . P. M., nr. 16, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul D. C., domiciliat în oraș Dolhasca, jud. Suceava și, în consecință a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 295 mp. teren identică cu . de situație anexa 2 a suplimentului la raportul de expertiză (f.1147), teren situat în intravilanul orașului Dolhasca, la locul numit „G.” și a obligat pârâtul să plătească reclamantului, suma de 1085 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 206/15.12.1993 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului P. C., pentru suprafața totală de 7080 mp. teren pe raza orașului Dolhasca, din care suprafața de 4000 mp. teren arabil, livezi, alte terenuri și curți-construcții, este situată la locul „G.” în intravilan, cu vecinii: C., P. M. D. I., drum județean.
Așa cum reiese din documentația ce a stat la baza emiterii acestui titlu de proprietate, comunicată de orașul Dolhasca cu adresa nr._/2012, coroborată cu declarațiile martorilor: R. M., C. C-tin, Belioaia V. dar și cu înscrisurile depuse de reclamant, acest teren a fost dobândit de tatăl acestuia, P. I. prin cumpărare, după cum urmează:
- 2406 mp. teren dobândit de la C. C., conform actului de veșnică vânzare din 19.02.1947 (f.56);
- 1253 mp. teren dobândit de la R. Belioaia, conform actului de veșnică vânzare din 25.02.1947 (f.57);
- 179 mp. teren dobândit de la C. M., conform actului de vindere-cumpărare din 12.09.1955 (f.58).
Aceste suprafețe de teren au fost evidențiate în registrul agricol din perioada anterioară cooperativizării (f.59), autorul reclamantului înscriindu-se cu acestea la CAP după apariția Legii 18/1991 formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate (f.93,94).
In vecinătatea terenului reclamantului a stăpânit o suprafață și familia pârâtului, la rândul său acesta având evidențiat terenul în registrul agricol dinaintea cooperativizării (f.100).
Așa cum reiese din declarațiile tuturor martorilor audiați, suprafețele de teren ale părților provin de la familia Belioaia, care a avut 6 membri, fiecare deținând câte 7 prăjini.
La locul respectiv, autorul reclamantului a cumpărat 3 asemenea loturi, de câte 7 prăjini /2 loturi de la C. C-tin, ce la rândul său îl dobândise de la fam. Belioaia și un lot de la R. Belioaia) și încă o prăjină de la numita C. M., totalizând astfel 23 prăjini.
Din proprietatea fam. Belioaia, martorul audiat deține și el 2 asemenea loturi de câte 7 prăjini, fam. pârâtului dobândind astfel doar 7 prăjini teren.
De altfel, în registrul agricol din perioada 1956-1958, fam. D. figura cu o suprafață de 0,13 ha teren la locul „G.”, din care 0,09 ha curte și 0,04 ha baltă, restul suprafețelor de teren ale acesteia fiind în satele Siliștea și Poiana.
In evidențele ulterioare din anii 1959-1962, familia pârâtului are înscrise în registrele agricole are aceeași suprafață de 0,04 ha baltă, 0,06 ha teren curte și 0,06 ha teren grădină, fără a fi făcute mențiuni cu privire la proveniența acestora.
Chiar și așa, reiese că la locul „G.” aceștia erau îndreptățiți la restituire în limita suprafeței de 0,16 ha teren și nu o suprafață de 0,18 ha, așa cum apare înscrisă în titlul de proprietate nr. 581/1994.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert R. L., reiese că la locul litigiului reclamantul deține o suprafață de 0,31 ha teren, iar pârâtul deține o suprafață de 0,177 ha teren, între suprafețele reconstituite părților existând o suprapunere în limita suprafeței de 295 mp. identică cu . de situație anexa 2 (f.53).
Având în vedere cele mai sus reținute, instanța procedând la compararea titlurilor de proprietate de care se prevalează părțile, va da eficiență titlului deținut de reclamant, acesta fiind în acord și cu actele de vânzare-cumpărare încheiate de autorul acestuia înaintea cooperativizării, așa cum au fost prezentate mai sus, coroborate și cu celelalte probe, în special cu declarațiile de martori.
Trebuie remarcat și faptul că, potrivit acestor declarații, linia despărțitoare dintre proprietățile părților în perioada anterioară cooperativizării, era una dreaptă, așa cum este de altfel și linia dintre lotul pârâtului și cel al martorului Belioaia V..
Ori, în prezent, pârâtul a modificat această linie, ocupând din proprietatea reclamantului o porțiune mai lată la frontul dinspre drumul județean, pătrunzând astfel fără drept, în proprietatea acestuia.
Că pârâtul a modificat linia de hotar, ocupând din terenul reclamantului, reiese și din faptul că același martor, Belioaia V. relata că fiecare trup de câte 7 prăjini teren din totalul celor 42 prăjini ale familiei sale, avea o deschidere la drum de câte 12,50 m, pe când în prezent, potrivit raportului de expertiză, pârâtul are o deschidere de aproximativ 25 m, iar reclamantul are o deschidere mai mică decât cea la care ar fi fost îndreptățit, de 32,8 m.
Toate aceste argumente, au convins instanța că pârâtul ocupă fără drept din proprietatea reclamantului, suprafața de 295 mp. identică cu . de situație anexat raportului de expertiză, astfel că în conf. cu prev. art. 563 N.Cod Civil aplicabil în cauză conf. art. 6 alin.6 din același cod, instanța va admite cererea reclamantului și va obliga pârâtul să lase acestuia în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de teren mai sus indicată.
Trebuie observat că deși în suplimentul la raportul de expertiză se arată că pârâtul ar ocupa din proprietatea reclamantului doar suprafața de 219 mp. din perimetrul ABCD, comparând acest plan de situație cu planul în care se identifică suprafața deținută în prezent de părți, reiese că și perimetrul DEF este în posesia pârâtului, . având la capătul grădinii dinspre vecinătatea P. Ș. o lungime de 35,66 mp. ce se întinde până în pct. E și nu până în pct. F, porțiunea E-F făcând parte din . ( a se vedea f. 117-188).
Conform prev. art. 274 Cod proc.civ. pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, efectuate cu taxă timbru, timbru judiciar, onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca instanța să verifice dacă e vorba de apel sau recurs, față de obiectul acțiunii și față de greșita calificare a acesteia ca fiind revendicare și a constata că o astfel de acțiune este inadmisibilă.
În motivare a arătat următoarele:
Legea cere ca hotărâre a să fie motivată în fapt și în drept, ori hotărârea recurată apare motivată (chiar dacă eronat) numai în fapt, având ca singură bază expertiza efectuată în cauză (la rândul ei greșită, ca și suplimentul, nerespectând așa zisele "acte de proprietate" pe care se bazează). De altfel expertul, peste atribuțiile legale, concluzionează pe probleme de drept, deci se substituie instanței, neavând o motivare în drept; din motivarea în fapt, s-ar părea că instanța procedează la o comparare de titluri, dar se referă doar la actele reclamantului. Dacă din actele analizate ar fi procedat la o însumare a suprafețelor, s-ar fi observat că reclamantul nu poate avea terenul pe care-l solicită (2406 mp + 1253 mp + 179 mp din cele trei acte ce ar fi stat la baza titlului - filele 56,57, 58 dosar).
Dacă actele de la filele 56 - 58 dosar ar fi fost analizate corect, s-ar fi observat că ele apar ca nule de drept față de data când au fost făcute și modalitatea cum au fost făcute, precum și efectele lor juridice față de raporturile dintre părți. Astfel: actele din 19 și 25 februarie 1947 sunt nule de drept ope legis, fiind făcute în perioada foametei) nu au relevanță juridică, cum nu are nici actul din 1955 care este afectat de modalitatea condiției. Pe de altă parte, ele nu au forma cerută de legea în vigoare la data întocmirii lor (validitate, înscrieri, transcrieri), putând fi socotite - eventual - ca acte sub semnătură privată. Aceste acte, fară formă legală și fară publicitate nu au nici un efect, nefiind înregistrate la Tribunalul Baia și ulterior la notariatele de Stat (după 1953) când a apărut legea notariatelor. Deci nu au procesele verbale ale Tribunalului și nici autentificarea notarială; pe unul din acte e doar stampila Primăriei Dolhasca ce atestă plata taxei pentru înscrierea la Primărie; la acea dată Primăria - Consiliul local nu avea atributii de autentificare acte. Apoi nu se face dovadă la actul sub condiție: vânzător C. cu P. I. - că s-a făcut act cu moștenitorii când vânzătorul a decedat. El deține acte autentice și transcrise conform legii de la acea dată.
Din măsurătorile efectuate, coroborate cu actele de proprietate, rezultă că P. I. a cumpărat de la R. Belioaie, vecină cu Cîmeală I. și nu de la Rqicu M. - vecinul său.. Deci, terenul cumpărat de P. I. este cel dinspre Cîmeală I. (azi M. - fiul său) și nu dinspre el. Expertiza e intenționat "eronată" în favoarea rec1amantului: aceasta se observă după așa zisul ,,hotar" desemnat de expertă - în diagonală. Niciodată la sate nu au existat hotare care să nu fie în linie dreaptă (cu stricte excepții) când terenul nu o permitea. Apoi experta nu a avut în vedere procesele verbale de punere în posesie și "bună vecinătate" semnate de ambele părți cu ocazia eliberării titlurilor, a făcut măsurători inexacte după criterii doar de ea cunoscute și care nu apar în expertiză și supliment, dar evident sunt în favoarea rec1amantului.
De asemenea, este vorba de cote - indivize ale celor șase moștenitori Belioaie V., care nu au ieșit din indiviziune (și din care fac și eu parte), și efectele actelor sub semnătură privată ale rec1amantului față de indiviziune - supuse riscului moștenirii.
Însăși hotărârea e dată fără a verifica natura juridică exactă a acțiunii introductive, a efectelor actelor depuse de părți în dosar etc.
Consideră că, de fapt, nu s-a judecat cauza pe fond, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă cu raportare la art. 304 Cod procedură civilă.
Reclamantul-intimatul nu a formulat întâmpinare, însă prin apărătorul său, prezent la dezbateri, a invocat excepția tardivității formulării recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Examinând, conform art. 137 C., excepția tardivității formulării recursului, tribunalul constată că nu este dată, față de dispozițiile art. 301 C., care prevăd că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, de împrejurarea că sentința civilă nr. 482/26.02.2013 a Judecătoriei Fălticeni a fost comunicată pârâtului la data de 1.043.2013, conform dovezii aflate la fila 137 dosar, iar recursul a fost declarat la data de 17.04.2013, deci înlăuntrul termenul legal de recurs, calculat pe zile libere conform art. 101 alin. 1 C..
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta nu poate fi analizată întrucât nu a fost în nici un fel motivată ori argumentată.
Examinând pe fond recursul, în raport de motivele invocate ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 ind. 1 C., de actele și lucrările dosarului și de considerentele sentinței civile atacate, tribunalul constată cât nu este întemeiat pentru considerentele ce succed.
Astfel, atât în vechea reglementare a Codului civil din 1864 prin art. 480 cât și în Noul Cod civil prin art. 563, acțiunea în revendicare este acea acțiune în justiție prin care reclamantul care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat, cu privire la care a pierdut posesia, solicită instanței să oblige pârâtul, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul, temeiul juridic al acțiunii constituindu-l însuși dreptul de proprietate.
În speță, reclamantul a invocat ca temei al admiterii acțiunii Titlul de proprietate nr. 206/15.12.1993 prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7080 mp teren pe raza orașului Dolhasca, jud. Suceava din care suprafața de 4000 mp arabil, livezi și construcții este situat intravilan, la locul numit „ G.” între vecinii C., P. M., D. I. și drum județean ( fila 14 dosar fond).
Titlul de proprietate a fost emis în conformitate cu dispozițiile legii 18/1991 și în baza evidențelor din Registrul Agricol din perioada anterioară cooperativizării ( fila 59 dosar fond).
Prin înscrisurile depuse la dosar, coroborat cu dispozițiile martorilor R. M., C. C. și Belioaia V. ( fila 79, 80, 1113, 114 dosar fond), reclamantul a reușit să probeze că terenul situat la locul numit „G.” a fost dobândit prin cumpărare de tatăl său P. I., după cum urmează:
- 2406 mp teren dobândit de la C. C., conform actului de veșnică vânzare 19.02.1947 ( fila 56 dosar fond)
- 1253 mp teren dobândit de la R. Belioaia, conform actului de veșnică vânzare din 25.02.1947 ( fila 57 dosar fond)
- 179 mp teren dobândit de la C. M., conform actului de vânzare-cumpărare din 12.09.1955 ( fila 58 dosar fond)
Toți martorii audiați în cauză au declarat că atât terenul reclamantului cât și terenul pârâtului provine de la familia Belioaia care a avut șase membrii, fiecare deținând câte 7 prăjini, că autorul reclamantului a cumpărat 3 asemenea loturi din care două loturi de la C. C. ( care la rândul său l-a cumpărat de la familia Belioaia), un lot de la R. Belioaia și încă o prăjină de la C. M., totalizând astfel 23 prăjini, în timp ce familia pârâtului a dobândit astfel doar 7 prăjini teren.
Prin urmare, susținerile pârâtului recurent în sensul că reclamantul nu justifică drept de proprietate pentru suprafața de 4000 mp teren situat la locul numit „ G.”, nu pot fi reținute, fiind contrazise de probele mai sus analizate.
În cauză, pârâtul D. C. s-a apărat invocând în favoarea sa Titlul de proprietate nr. 581/15.07.1994 prin care s-a reconstituit în favoarea mamei sale D. D. M., dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 0,66 ha teren situat pe raza orașului Dolhasca în care se include suprafața de 0,18 ha teren „ G.” situat în intravilan, la locul în litigiu ( fila 36 dosar fond).
Însă, în Registrul agricol din perioada 1956-1958 familia D. figura în Registrul Agricol cu suprafața de 0,73 ha teren situată la locul numit „G.” din care 0,09 ha curte și 0,04 ha baltă, restul suprafeței de teren fiind situată în satele Siliștea și Poiana, iar în evidențele ulterioare, din anii 1959-1962, familia pârâtului figurează înscrisă în Registrul Agricol cu 0,04 baltă, 0,06 ha curte și 0,06 ha grădină, fără nici o mențiune privind proveniența acestor terenuri ( fila 37, 38 dosar fond).
Rezultă așadar că, în ipoteza veridicității mențiunilor din RA, D. M., mama pârâtului recurent, era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în limita suprafeței de 0,16 ha situată la locul numit „G.” și nu în limita suprafeței de 0,18 ha, așa cum apare înscris în titlul de proprietate.
Din raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expert R. L. rezultă că, la locul în litigiu, reclamantul deține suprafața de 0,31 ha teren iar pârâtul deține suprafața de 0,177 ha teren, între suprafețele restituite părților existând o suprapunere în limita suprafeței de 295 mp teren, identică cu parcelele ABCDEF din planul de situație anexa 2 la raportul de expertiză aflat la fila 53 dosar fond.
Față de situația de fapt corect reținută în baza raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, probă științifică ce nu a fost combătută de pârâtul-recurent prin nici un alt mijloc de probă, în mod corect prima instanță, a procedat la compararea titlurilor de proprietate și a dat eficiență titlului de proprietate invocat de reclamant care este preferabil, fiind emis în acord cu evidențele din Registrul Agricol și actele primare de proprietate ( actele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1947 de P. I., autorul reclamantului, la care s-a făcut mai sus referire), în timp ce pârâtul recurent a justificat reconstituirea dreptului de proprietate, doar pentru suprafața de 0,16 ha teren situat la locul numit „ G.” conform evidențelor din Registrul Agricol și nu pentru suprafața de 0,18 ha, cum s-a menționat în titlul de proprietate emis în favoarea autoarei sale.
Pârâtul-recurent a invocat nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare încheiate de autorul reclamantului în anul 1947 în baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, susținând că au fost făcute sub imperiul violenței ( foametei din 1947).
În acest sens, se reține că potrivit art. 42 din Legea nr. 203/1947 înstrăinările de terenuri agricole prin acte cu titlu oneros sau gratuit făcute de agricultori cu o proprietate de sub 5 ha, la alte persoane decât descendenții până la gradul III, după 1 august 1946 și până la publicarea prezentei legi, sunt presupuse că au fost făcute sub imperiul constrângerii și ca atare, sunt declarate nule.
Regiunile care au suferit din cauza secetei ( printre care se numără și M.) au fost determinate ulterior prin Decizia Ministerului Agriculturii și Domeniilor.
Însă, norma instituită prin art. 42 din Legea nr. 203/1947, ocrotește un interes de ordin privat, respectiv al vânzătorilor și succesorilor lor legali care ar fi încheiat acte de înstrăinare a terenurilor sub imperiul constrângerii, al violenței, astfel că actul juridic altfel încheiat este lovit de nulitate relativă și nu nulitate absolută.
Prin urmare, pârâtul recurent fiind terț față de actele de vânzare-cumpărare, nu poate invoca nulitatea prevăzută de dispozițiile legale sus citate, neavând nici o calitate în acest sens.
Sub aspectul formei, actele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1947 de autorul reclamantului îndeplinesc cerințele legale pentru încheierea lor valabilă în formă autentică, pârâtul recurent fiind în eroare atât cu privire la efectele publicității imobiliare, de opozabilitate a actului față de terți, fără nici o legătură cu valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, al transmiterii dreptului de proprietate de la vânzător- la cumpărător.
Contrar susținerilor pârâtului-recurent, expertul a identificat și măsurat terenurile proprietatea părților din proces, în baza titlurilor de proprietate prezentate de părți și a proceselor verbale de punere în posesie ( fila 50 alin. 2 din raportul de expertiză), procesul verbal întocmit reclamantului fiind însoțit de schița terenului cu indicarea vecinătăților ( fila 55 dosar fond).
Criticile formulate prin care pârâtul recurent a susținut că expertul și-a depășit atribuțiile, substituindu-se instanței de judecată, nu pot fi reținute, în contextul în care expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanță.
Concluziile expertului referitoare la linia dreaptă a hotarului ce desparte proprietățile părților, bazate pe măsurătorile efectuate în teren și actele de proprietate ale părților, concluzii care se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în cauză, sunt de natură să înlăture alegațiile pârâtului recurent privind regula „ existenței hotarului în linie dreaptă la sate ( cu stricte excepții când terenul nu o permitea) „.
Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a analizat motivat actele de proprietate prezentate de părți, documentația ce a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate pe care părțile și le-au opus reciproc, evidențele din Registrul Agricol, actele primare de proprietate în baza cărora s-a făcut reconstituirea, procesele verbale de punere în posesie, apreciind în mod corect că pretențiile reclamantului sunt întemeiate în baza art. 563 din Noul cod civil, aplicabil în cauză conform art. 6 alin. 6 din același cod, iar hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, astfel că motivele de recurs vizând necercetarea fondului cauzei și nemotivarea în drept a hotărârilor se constată nefondate.
Nefiind dat în cauză, nici un motiv de modificare/casare a sentinței civile atacate, tribunalul respingând excepția tardivității formulării recursului, în temeiul art. 312 alin. 1 C., va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C., pârâtul recurent va fi obligat să plătească reclamantului intimat suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității ca nefondată.
Respinge recursul declarat de pârâtul D. C., domiciliat în Dolhasca, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 482/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind reclamantul P. C., domiciliat în Fălticeni, . avocat P. M., nr. 16, jud. Suceava ,ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.10.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
I. G. G. D. I. M. G. F.
Red. I.G.
Jud fond P. M.
Tehnored. G.F.
2 ex./ 13.11.2013
| ← Anulare act. Sentința nr. 2738/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Sentința nr. 793/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
