Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1442/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1442/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 6421/285/2010
Dosar nr._ - revendicare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1442
Ședința publică din 4 iunie 2013
Președinte-T. M.
Judecător- D. D.
Judecător-M. C.
Grefier-P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. G. prin mandatar C. C. E., din ..550, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.3510 din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul C. R., din ..550, jud.Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns mandatar C. C. E. pentru reclamantul recurent, asistat de avocat M. S. și avocat I. V. pentru pîrîtul intimat, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Avocat M. S. pentru reclamantul recurent, depune la dosar răspuns la întîmpinare, înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat I. V. pentru pîrîtul intimat, depune la dosar delegație de substituire pentru avocat Z. A. și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța pune în discuție excepțiile nemotivării recursului și a inadmisibilității, invocate de pîrît prin întîmpinare.
Avocat I. V. pentru pîrîtul intimat, cere admiterea excepțiilor pentru considerentele expuse pe larg în întîmpinare.
Avocat M. S. pentru reclamantul recurent, cere respingerea acestor excepții, susținînd că motivele invocate se pot încadra în prevederile art.304 Cod procedură civilă, cu mențiunea că prin răspunsul la întîmpinare a reiterat în extenso poziția față de excepțiile invocate.
Instanța respinge ca nefondate excepțiile nemotivării recursului și a inadmisibilității motivat de faptul că prin memoriul de recurs reclamantul a susținut critici de nelegalitate a hotărîrii ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prev. de disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nefiind formulate nici cereri noi și constatînd recursul în stare de judecată a trecut la dezbateri.
Avocat M. S. pentru reclamantul recurent, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii în revendicare așa cum a fost formulată. În subsidiar, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu cheltuieli de judecată.
Avocat I. V. pentru pîrîtul intimat, a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 13 octombrie 2012 la Judecătoria Rădăuți reclamantul C. G. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. C., solicitând instanței să-l oblige pe acesta să-i predea în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de aproximativ 400 mp teren situat în extravilanul . care pârâtul i-a ocupat „fără drept și prin abuz”.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2.200 mp teren situat în intravilanul . locul numit „G.” din care pârâtul i-a ocupat cei aproximativ 400 mp.
Pârâtul a depus întâmpinare (fila 8) prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că, la locul din litigiu, nu deține decât . mp teren pe care tatălui său C. G. (identitate de nume cu reclamantul) i s-a reconstituit dreptul de proprietate, conform legislației fondului funciar. Pârâtul a mai arătat că, în prezent, proprietari ai parcelei de 1.100 mp sunt C. R. și C. M.-C. (fiul, respectiv nora sa), dreptul lor de proprietate fiind intabulat în cartea funciară.
Reclamantul a depus un răspuns la întâmpinare (fila 13) prin care a arătat că revendică un teren ce-i aparține și care nu are nicio legătură cu . mp menționată de pârât.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr.3510 din 24 septembrie 2012 a respins acțiunea civilă, având ca obiect „revendicare” și a respins cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că reclamantul a depus titlul de proprietate nr.110/01.06.1993 (fila 5), care atestă că este proprietarul unei suprafețe de 2.200 mp teren situat în intravilanul .>
Pârâtul C. R. a depus contractul de întreținere autentificat cu nr.2338/12.08.2009 de B.N.P.A. „Sehlanec-M.” (fila 60), care atestă că, împreună cu soția sa C. M. C., este proprietarul unei suprafețe de 1.100 mp teren identic cu pv_ din CF_ Frătăuții Vechi, dreptul său de proprietate fiind întabulat în cartea funciară (extrasul de CF nr._/13.08.2009 – fila 61. Acest teren este înscris în titlul de proprietate nr.1764/06.04.2009 (fila 10), pe numele bunicului său C. G. – persoana de la care l-a dobândit prin încheierea contractului de întreținere.
Expertiza tehnică efectuată în cauză (raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. D. M., filele 48-51) a relevat că între cele două titluri de proprietate există o suprapunere parțială, o suprafață de 163,5 mp regăsindu-se în ambele titluri de proprietate.
Acest teren (. în planul de situație de la fila 51) reprezintă terenul din litigiu.
Expertul a constatat că terenul se află în posesia pârâtului, fiind ocupat în întregime de o șură și o platformă de gunoi. Expertul a mai constatat că, înainte de colectivizare, . aparținut reclamantului, iar din anul 1969 se află în posesia familiei pârâtului.
Având în vedere toate acestea, instanța a considerat că:
În principal, acțiunea în revendicare se impune a fi respinsă de plano.
Doctrina și jurisprudența sunt aproape unanime în a considera că, într-o acțiune în revendicare, atunci când ambele părți prezintă „titluri de proprietate” (în sens generic, de „acte de proprietate”), instanța de judecată trebuie să „compare” titlurile de proprietate și să „acorde preferință” unuia din ele.
Fără îndoială că, atunci când „titlurile de proprietate” sunt acte juridice civile, o asemenea comparație poate și trebuie făcută (de exemplu, fiecare parte posedă un act translativ de proprietate, provenind de la autori diferiți. Instanța va analiza care dintre autori era adevăratul proprietar și va acorda „preferință” părții care a dobândit bunul revendicat de la acesta).
O asemenea comparație nu poate fi făcută când „titlurile de proprietate „ sunt acte administrative”. O instanță de judecată – legal sesizată și cu respectarea procedurii expres prevăzute de lege – poate analiza legalitatea unui act administrativ, dar nu poate – într-o procedură civilă de drept comun – să „compare” acte administrative și să „acorde preferință” unuia din ele.
În speță, părțile se prevalează de titluri de proprietate emise în baza legislației fondului funciar, acestea fiind acte administrative emise după parcurgerea unei proceduri administrativ-jurisdicționale.
Pe de altă parte, a „compara” titluri de proprietate emise în baza legislației fondului funciar înseamnă a face o analiză comparativă a modurilor de stabilire a dreptului de proprietate, în fiecare caz în parte. Dar, conform art.1 alin.1 din Titlul XIII al Lg. nr.247/2005, acest lucru se poate face numai în cadrul unui „proces funciar” și numai de către complete specializate (art.2 alin.2). Și din acest motiv, o analiză a modului de stabilire a dreptului de proprietate nu se poate face în cadrul unui proces în revendicare.
În altă ordine de idei, „Orice acțiune civilă presupune existența a trei elemente: părți, obiect și cauză” (M. T., „D. procesual civil”, vol.I, ed.Universul Juridic, 2008, p.93). „Cauza acțiunii civile este scopul urmărit de acela care apelează la acțiune” (op.cit.,p.94), iar „dacă se revendică un bun, cauza acțiunii (scopul) este deținerea abuzivă a bunului de către o persoană și intenția celui care a acționat de a redobândi posesia acelui bun” (op.cit., p.94).
Așadar, în orice acțiune în revendicare, reclamantul trebuie să facă dovada că există „causa petendi” – deținerea abuzivă a bunului revendicat, de către pârât. Dar cum ar putea fi calificată ca „abuzivă” deținerea unui teren, cât timp acesta se face în baza unui titlu de proprietate legal emis și a cărui anulare nu a fost solciitată de nimeni?. Cum ar putea o instanță de judecată să oblige o persoană să predea un teren, cât timp persoana respectivă deține terenul în baza unui titlu de proprietate legal emis, după parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale prevăzute de lege?
Într-o asemenea situație acțiunea în revendicare se impune a fi respinsă „de plano”, pentru că nu este dată „causa petendi”.
În subsidiar, în măsura în care – în pofida argumentelor exprimate mai sus s-ar considera că se impune analiza comparativă a titlului de proprietate nr.110/01.06.1993 și nr.1764/06.04.2009, i8ntsnța constată următoarele:
Înainte de colectivizare, proprietarul terenului din litigiu a fost B. G. (autorul reclamantului, înscris în titlul de proprietate nr.110/01.06.1993).
Inițial, lui C. G. (tatăl pârâtului C. C., respectiv bunicul pârâtului C. R.) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parcelă de 4.800 mp teren situat în intravilanul . realitate însă, o suprafață de 1.100 mp era ocupată de construcțiile altor persoane. Pe de altă parte, C. G. deținea exact 1.100 mp pe amplasamentul din litigiu, pe care avea edificată o casă de locuit cu anexe gospodărești (inclusiv șura și platforma de gunoi) încă din timpul colectivizării, în temeiul autorizației de construire nr.76/31.12.1968 (fila 65) și a planului de amplasament aferent (fila 62).
În aceste condiții, prin sentința civilă nr.68/09.01.2009 a Judecătoriei Rădăuți (fila 68-69) s-a dispus anularea parțială a titlului inițial emis (nr.637/1995), cu privire la terenul ocupat de construcțiile altor persoane și „includerea suprafeței totale de 1.100 mp teren intravilan situat la locul „V. . compensare” – adică exact terenul deținut în prezent de pârâtul C. R. și pentru care bunicului său C. G. i s-a emis apoi titlul de proprietate nr.1764/06.04.2009.
Este adevărat că, această „compensare” nu a fost făcută cu respectarea întru totul a legii (în mod normal, „compensarea” trebuia făcută cu teren rămas la dispoziția comisiei locale de fond funciar), dar se observă cu ușurință că, oricum, lui C. G. (autorul pârâtului) trebuia să i se constituie dreptul de proprietate pentru terenul pe care, în timpul C.A.P.-ului, și-a edificat casa de locuit și anexele gospodărești, inclusiv șura și platforma de gunoi.
Așadar, este cert că, pentru terenul din litigiu, în mod corect s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea autorului pârâților, iar reclamantul, ca fost proprietar al terenului respectiv, trebuia la rândul său să solicite „compensarea” suprafeței de 163,5 mp, prin atribuirea unui teren echivalent, pe un alt amplasament.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. G. prin mandatar susținînd nelegalitatea prin prisma motivelor prev. de disp.art.304 Cod procedură civilă.
A arătat în acest sens că instanța nu a ținut cont de probele aflate la dosarul cauzei, acte de proprietate și expertiza de specialitate topo-cadastrala și s-a pronunțat pe niște considerente străine de cauză și în contradicție cu probele.
Astfel, instanța a făcut teoria acțiunii în revendicare și principiile de drept în materie de revendicări, în loc să constate simplu și la obiect că terenul din litigiu, este proprietatea sa, provenit de la autorii săi, că i s-a reconstituit dreptul de proprietate legal pentru acest teren și i s-a eliberat titlul de proprietate nr.110/01.06.1993.
Terenul în suprafață de 1100 mp, din titlul de proprietate nr.1764/26.04.2009, emis în favoarea paratului, nu se suprapune cu terenul din titlul său de proprietate, terenurile fiind vecine și cu hat între ele, ceea ce înseamnă că nu se impune compararea titlurilor de proprietate pentru că nu se referă la același teren.
De asemeni, nu are nici o legătură cu terenurile preluate în posesie în timpul CAP-ului, pentru că terenul a fost ocupat fără acte. In timpul CAP-ului s-a extins ilegal cu terenul de sub construcția "sura", peste limita aprobata de CAP și de Primărie, ocupând abuziv terenul său, iar după anul 1991, după apariția Legii nr.18/1991, și pînă în prezent a tot ocupat din terenul său, înființând doua platforme de gunoi pe terenul proprietatea sa. Nu are titlu de proprietate pentru nici o suprafață de teren din proprietatea sa, pentru că a ocupat acest teren abuziv. Toate aceste aspecte au fost relevate de expertiza de specialitate, expertiză de care instanța nu a vrut să se folosească, înțelegând să se pronunțe pe date imaginare și nu pe probele existente în dosarul cauzei.
În această cauză nu se putea pune problema compensării sale de către Comisia de Fond Funciar, pentru că pîrîtul nu a avut niciodată posesia legala a terenului din litigiu, nu i-a fost dat de CAP, nu i-a fost dat de Primărie, nu-l are în Registrul Agricol nici înainte de CAP, nici în timpul CAP-ului, și nici după apariția Legii nr.18/1991, ci este luat abuziv din proprietatea sa. Comisia de Fond Funciar nu compensează abuzurile și încălcările de lege.
În cauză pîrîtul intimat a depus la dosar întîmpinare (f.11) prin care a invocat excepția nemotivării recursului susținînd că motivele din recurs nu au nici o legătură cu considerentele și/sau dispozitivul sentinței, precum și excepția inadmisibilității în condițiile în care nu s-au formulat critici împotriva sentinței.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, avînd în vedere că deține un titlu valabil pentru cei 1100 m.p. teren, iar din expertiza efectuată în cauză rezultă că nu ocupă teren în plus față de cel pentru care a prezentat acte de proprietate.
În ceea ce privește suprapunerea de 163,50 m.p. constatată ca urmare a măsurătorilor, recurentul a arătat că expertul și-a depășit atribuțiile făcînd calificări juridice cu privire la calitatea de posesori sau proprietari a părților din proces, mai mult terenul nu poate fi restituit deoarece nu este liber fiind ocupat de construcțiile edificate încă din anul 1968, acțiunea în revendicare fiind greșit introdusă de reclamant.
Analizînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Conform raportului de expertiză întocmit de Dr.ing.Danela M. (f.48-53), reclamantul deține în fapt suprafața de 2036,50 m.p., avînd lipsă suprafața de 163,50 m.p., conform titlului de proprietate nr. 110 din 1 iunie 1993 . suprafață totală de 2200 m.p.
Suprafața lipsă de 163,50 m.p. este deținută de pîrîtul C. R., teren inclus în titlul de proprietate nr.1764 din 6 aprilie 2009, în suprafață de 1100 m.p. .” intravilan sola 14.
Ca atare, există o suprapunere de terenuri pe o suprafață de 163,50 m.p., ambele părți prezentînd titluri de proprietate, reclamantul titlul de proprietate nr.110/1993 iar pîrîtul titlul de proprietate nr.1764/2009.
Conform sentinței civile nr. 68 din 9 ianuarie 2009 a Judecătoriei Rădăuți (f.68-69), suprafața de 1100 m.p. din titlul de proprietate nr.1764/2009 a fost primită în compensare de către autorul pîrîtului în baza procesului verbal de punere în posesie nr.51/2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991 Frătăuții Vechi.
La acea dată instanța a reținut că terenul face parte din rezerva comisiei locale, este deținut de autorul pîrîtului, nu este în litigiu și nici revendicat de alte persoane.
Față de actele de proprietate prezentate de părți, precum și de documentația ce a stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate, tribunalul constată că titlul de proprietate eliberat reclamantului este preferabil față de cel al autorului pîrîtului și aceasta deoarece suprafața de teren în litigiu de 163,50 m.p. situată la locul G. intravilan a aparținut anterior autorului reclamantului B. G., aspect recunoscut și de către pîrît, reiterat inclusiv în concluziile raportului de expertiză, în timp ce autorul pîrîtului l-a primit în compensare.
După cum se poate observa, punerea în posesie cu acest teren s-a făcut în anul 2008 în favoarea autorului pîrîtului, titlul de proprietate emis acestuia fiind datat 6 aprilie 2009, în timp ce reconstituirea în favoarea reclamantului este încă din anul 1993, cînd s-a eliberat și titlul de proprietate nr.110/1993, așa încît nu se pot reține argumentele din considerentele sentinței civile nr. 68 din 9 ianuarie 2009 a Judecătoriei Rădăuți conform cărora terenul era liber și la dispoziția comisiei locale, autorul pîrîtului fiind compensat nu cu o suprafață din rezerva comisiei ci cu terenul ce a aparținut autorului reclamantului.
Așa fiind, tribunalul apreciază că stabilirea dreptului de proprietate în favoarea autorului pîrîtului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legilor funciare pentru suprafața de 163,50 m.p., sens în care conform art.312 Cod procedură civilă recursul va fi admis, pîrîtul intimat fiind obligat să predea reclamantului recurent suprafața de teren pentru care există suprapunerea constatată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, pîrîtul intimat va fi obligat la plata către reclamantul recurent a cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul C. G. prin mandatar C. C. E., din ..550, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.3510 din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul C. R., din ..550, jud.Suceava.
Modifică sentința civilă și în consecință:
Admite acțiunea în parte.
Obligă pîrîtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 163,50 m.p. situată la locul "G." în intravilanul . în galben în planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Danela M. (f.51).
Obligă pîrîtul intimat C. R. să plătească reclamantului recurent C. G. suma de 936 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T. M. D. D. Pentru judecător M. C. P. T.
aflat în C.O. semnează
președintele instanței
Red. D.D.
Jud.fond – B. B.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 9 iulie 2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 115/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
