Partaj judiciar. Decizia nr. 115/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 2897/86/2013
Dosar nr._ revizuire
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 115/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul B. P. domiciliat în Suceava, ., ., . împotriva deciziei civile nr.975/10.05.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații B. S. M.-Câmpulung Moldovenesc, ., ., ., G. D.-., B. A.-., jud. Suceava, B. I.-., jud. Suceava, B. A.- ., jud. Suceava, B. M. G. - PRIN MANDATAR B. A.-oraș Salcea, calea Suceava, nr.261, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul B. P. și intimata G. D., lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care revizuientul înmânează instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și al timbrului judiciar de 0,3 lei. Totodată, întrebat fiind acesta își precizează acțiunea în sensul că a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr.975/10.05.2012 pronunțată în dosar nr._ .
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cererea de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Revizuientul solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată arătând că nu a solicitat bunurile din casă, cu cheltuieli de judecată.
Intimata arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 20.02.2013 sub nr._ revizuientul B. P. a solicitat revizuirea deciziei civile nr.975/10.05.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații B. S. M., G. D., B. A., B. I., B. A., B. M. G. - PRIN MANDATAR B. A..
În motivare a arătat că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri în dosarul cu nr._ pe care nu le-a cerut și nici nu le-a dorit. Cel care a cerut pe tot parcursul litigiilor bunuri din masa partajabilă a fost reclamantul B. M., iar instanța a inversat rolurile arătând în mod incorect că el, pârâtul-reclamant B. P. a solicitat bunuri din masa partajabilă, lucru neadevărat.
A arătat că probează cu pretențiile avute de B. M. în dosar nr._ disjuns apoi în dosar de partaj nr._ pentru care s-a emis sentința civilă nr.1317 și dosar nr._ cu pretenții de rejudecare invocate de reclamantul-pârât și la care după judecarea cauzei s-a pronunțat și emis sentința civilă nr.1732. În toate dosarele reclamantul-pârât B. M. a invocat și solicitat lucruri care au existat și au fost uzate prin trecerea anilor iar instanța în dosarul cu nr._ a confundat pârâtul cu reclamantul sau a făcut-o în mod intenționat.
În drept și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.322 alin.1 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata G. D. s-a prezentat la termenul din 24.05.2013 și a arătat că lasă la aprecierea instanței.
Legal citat intimatul B. M. a formulat întâmpinare ( fila 18 dosar) prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare acesta a invocat excepția tardivității cererii de revizuire în temeiul art.324 din vechiul cod de procedură civilă.
De asemenea a arătat că cererea este nefondată întrucât cele arătate de revizuient au fost avute în vedere de instanțele de judecată atât în faza de fond a procesului cât și în control judiciar. Revizuientul invocă chestiuni de lotizare pe care le-a arătat și în fața instanțelor, astfel încât pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate invoca aceleași motive ci doar cele prevăzute expres de lege. Mai mult, cererea de revizuire nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire.
Deși legal citați, ceilalți intimați nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au formulat întâmpinare.
A fost atașat dosarul nr._ la care se află atașat dosarul nr._ în care a fost pronunțată decizia cu nr.975/10.05.2012 a cărei revizuire s-a solicitat.
Asupra cererii de revizuire, constată :
Potrivit art.322 alin.1 din vechiul Cod de procedură civilă, se poate solicita revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, dar numai în situația în care aceasta evocă fondul.
Prin această noțiune -„evocă fondul” se înțelege că instanța a admis recursul, a casat sau modificat sentința, pronunțându-se asupra raporturilor juridice deduse judecății.
În speța de față, decizia instanței de recurs atacată, nr.975/10.05.2012 a Tribunalului Suceava nu evocă fondul, instanța de recurs nepronunțându-se în fond asupra pretențiilor deduse judecății, ci menținând soluția primei instanțe, prin respingerea recursurilor.
Prin urmare, această decizie nu este susceptibilă de revizuire, întrucât nu a tranșat raportul juridic dintre părți.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în baza art.326 din vechiul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. nr.975/10.05.2012 a Tribunalului Suceava ca nefondată.
Întrucât intimatul B. M. nu a făcut dovada vreunor cheltuieli care să fi fost ocazionate de prezentul litigiu, deși sarcina probei îi revenea conform art.1169 din vechiul cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondată cererea acestuia de obligare a revizuientului B. P. la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul B. P. domiciliat în Suceava, ., ., . împotriva deciziei civile nr.975/10.05.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații B. S. M.-Câmpulung Moldovenesc, ., ., ., jud. Suceava, G. D.-., B. A.-com. Salcea, ., jud. Suceava, B. I.-com. Salcea, ., jud. Suceava, B. A.- com. Salcea, ., jud. Suceava, B. M. G. - PRIN MANDATAR B. A.-oraș Salcea, calea Suceava, nr.261, jud. Suceava.
Respinge ca nefondată cererea intimatului B. M. de obligare a revizuientului la cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Mai 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. L. A. L. A.
Red V.O.D.
Tehnored.L.A.
2 ex./05.06.2013
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1442/2013. Tribunalul SUCEAVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|