Revendicare imobiliară. Decizia nr. 879/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 879/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 5873/285/2010
Dosar nr._ revendicare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 879/2013
Ședința publică de la 29 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător A. I. M.
Judecător V. O. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului promovat de recurenții D. F., D. C., D. G., D. I., D. M., D. M., N. M., B. V., B. P., C. A., I. V., M. Ilenuța, O. Anișoara cu toții domiciliați în com.M., ., CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3561/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata P. R. domiciliată în com.M., ., CP_, jud.Suceava.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.03.2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29.03.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la 20.10.2006 reclamanta P. R. i-a chemat în judecată pe pârâții D. F. și D. P. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe aceștia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 200 m.p. din suprafața de 1934 m.p., să ridice de pe această suprafață de teren gardul edificat în mod abuziv, să se stabilească linia de hotar dintre proprietatea sa și terenul deținut de pârât, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că la data apariției Lg. nr. 18/1991 a formulat cerere de reconstituire în baza căreia s-a întocmit documentația, eliberându-se în primă fază procesul verbal de punere în posesie, pentru ca ulterior la data de 3 iulie 2006 să se elibereze titlul de proprietate nr. 2322/2006, care include și suprafața ocupată abuziv de pârât.
În cursul anului 2006, pârâtul în mod abuziv a intrat în terenul proprietatea sa, a amplasat un gard, ocupându-i aproape întreaga suprafață de 1934 m.p. A încercat ca pe cale amiabilă să-l determine să-i respecte proprietatea, dar din păcate nu a găsit înțelegere, pârâtul ajungând să îl amenințe atât pe reclamantă cât și pe familia sa.
Văzând un asemenea comportament, a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru infracțiunea de tulburare de posesie, însă atât organele de urmărire penală cât și instanța de judecată au considerat că de fapt în speță este vorba de un litigiu civil.
În urma definitivării cercetării penale, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți dată în dosarul nr. 1175/P/2006, s-a reținut faptul că numitul J. C. a vândut o suprafață de teren pârâtului, care a construit acel gard, dar nu pe terenul cumpărat ci pe terenul său.
În aceeași rezoluție se reține faptul că în urma măsurătorilor efectuate în teren s-a stabilit că prin amplasarea acelui gard, se ocupă o suprafață de 100 m.
În susținere reclamanta a depus copii după titlul de proprietate 2322 din 03.07.2006, fișa proces verbal de punere în posesie și rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr. 1175/P/2006 din 12 iulie 2006.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamanta a obținut recunoașterea dreptului ei de proprietate prin fals și inducerea în eroare a instanței de judecată. Pârâtul arată că punerea în posesie s-a efectuat fără a se avea în vedere că reclamanta se află în litigiu cu vecinii întrucât nu apare în situațiile funciare cu teren în livada sa.
În susținere pârâtul a depus în copie contractul de vânzare cumpărare autentificat cu numărul 3206 din 29 decembrie 1999, extras de carte funciară 255 din 12 ianuarie 2000, autorizație de construire 174 din 15.12.2005, contract de vânzare cumpărare autentificat cu numărul 317 din 19 ianuarie 1998, extras de carte funciară 717 din 03 februarie 2003, contract de vânzare cumpărare autentificat cu numărul 5774 din 07 decembrie 2005, extras de carte funciară 5859 din 30 iulie 2002.
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară suprafața de teren de 1934 mp conform TP 2322 a fost identificată și măsurată fiind stabilită reală în teren suprafața de 1948,75 mp fiind identificată în anexa la raport de punctele 1, 29, 28, 27, 26, 25, 24, 23, 22, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 1.
A constatat expertul că pe terenul proprietatea reclamantei pârâții au construit un gard, iar prin construirea acestuia au ocupat din terenul reclamantei două suprafețe de teren de 52,05 m.p. delimitată pe schița anexă de punctele 2, 28, 27, 26, 13, 2, respectiv 71,79 m.p. delimitată de punctele 23, 22, 13, 14, 24, 23.
Astfel, amplasamentul gardului cât și a celor două suprafețe de teren au fost materializate în cursul raportului de expertiză ce a fost întocmit în cauză.
S-a apreciat că prin construirea gardului de către pârâți reclamanta deține un plus de teren de 27,01 mp materializată în anexă prin conturul punctelor 24, 25, 26, 31, 24.
S-a propus în raportul de expertiză linia de grănițuire pe aliniamentul punctelor 24, 23, 22, 13 în urma căreia pârâții Derevleanu F. și Derevleanu P. vor deține în proprietate suprafața reală de 1347,41 mp materializată prin conturul punctelor 5, 6, 30, 12, 22, 23, 31, 5 identică cu pf 665/18 înscrisă în CF 6076 a comunei cadastrale M., suprafață cumpărată de la J. C. conform contractului de vânzare cumpărare 317/29.01.1998.
Prin sentința 358/25.01.2010 a fost admisă în parte acțiunea civilă având ca obiect revendicare, ridicare construcții și stabilire linie de hotar formulată de reclamanta P. R. în contradictoriu cu pârâții D. F. și D. P. - decedată – moștenitori fiind D. C., D. G., D. I., D. M., N. M., B. V., B. P., C. A., D. M., I. V., M. Ilenuța și O. Anișoara, și în consecință:
Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de:
-52,05 m.p. materializată pe schița Anexa 1 din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert tehnic judiciar C. L. ;
- 71,79 m.p. materializată pe schița Anexa 1 din cuprinsul aceluiași raport de expertiză.
Au fost obligați pârâții să ridice gardul amplasat pe terenul proprietatea reclamantei, gard materializat pe schița Anexă nr. 1 pe aliniamentul punctelor 2,13,26,31,14,13 din cuprinsul aceluiași raport de expertiză.
A fost stabilit hotarul dintre proprietățile părților pe aliniamentul punctelor 24,23,22,13, din schița Anexa nr. 1 din cuprinsul aceluiași raport de expertiză.
Tribunalul Suceava prin decizia 928 din 10 iunie 2010 a casat sentința susmenționată și trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe arătând că în cauză este necesar efectuarea unui supliment de expertiză în urma căruia să se identifice și să se măsoare suprafața de 1934 mp teren din proprietatea reclamantei evidențiată prin titlul de proprietate 2322/03.07.2006 precum și suprafața de teren proprietatea pârâților așa cum a fost dobândită prin contractul de vânzare cumpărare 3206/1999- pf 654/9 din CF 6438, 317/19.01.1992 pf 665/182și 665/13 și să se stabilească dacă părțile dețin terenurile conform actelor de proprietate și intabulare și dacă există suprapuneri.
Din suplimentul de expertiză efectuat în cauză s-a procedat la măsurarea și identificarea efectivă în teren a suprafeței de teren de 1934 aparținând reclamanților apreciind că la momentul măsurătorilor reclamata în mod real în teren suprafața de 1873,80 mp, deci rezultă că ar avea un minus de 61 mp față de acte.
S-a procedat la identificarea suprafețelor deținute de pârâți conform contractului de vânzare cumpărare 3206/199 identică cu pf 654/9 din CF 6438 litigiul nefiind generat de această suprafață.
S-a stabilit că pârâții dețin de la M. M. suprafața delimitată de conturul 5, 4, 3, 28, 2, 26, 31, 5 reală în teren de 1873,8 mp identică cu pf 665/10
S-a identificat suprafața de teren proprietatea pârâților deținută conform contractului de vânzare cumpărare 317/19.01.1992 pf. 665/18 și 665/8
Pentru stingerea litigiului a fost propusă linia delimitată de punctele 22,23,24,25,26,27,2.
Prin sentința civilă nr. nr.3561/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți,prima instanță a admis în parte acțiunea având ca obiect revendicare, a, și în consecință:
A obligat pârâții să lase reclamatei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele:
-71,79 mp delimitată în anexa nr.1 la suplimentului de expertiză tehnică judiciară (dosar fila 82) de conturul punctelor 22, 23, 13, 14, 24, 23
-52,05 m.p. delimitată în anexa nr.1 la suplimentului de expertiză tehnică judiciară (dosar fila 82) de conturul punctelor 2, 28, 27, 26, 13, 2
A obligat pârâții să ridice gardul delimitată în anexa nr.1 la suplimentului de expertiză tehnică judiciară (dosar fila 82) de punctele 22, 13, 14, 31, 13, 2
A stabilit hotarul dintre proprietățile părților pe aliniamentul punctelor 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28 din anexa nr.1 la suplimentului de expertiză tehnică judiciară (dosar fila 82)
În baza art. 274 Cod de procedură penală a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 1381, 2 lei reprezentând cheltuieli de judecată respectiv avans onorariu expert, jumătate contravaloare supliment de expertiză, taxe timbru, onorariu avocat.
A obligat pârâții să plătească statului suma de 2.900 lei reprezentând contravaloare ajutor judiciar de care a beneficiat reclamanta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța a reținut că în conformitate cu raportul de expertiză prin construirea gardului de către pârâți ce delimitează ./18 de . ocupat suprafața de 71,79 mp delimitată în Anexa 1 a raportului de expertiză de punctele 22, 23, 13, 14, 24, 23. Acest fapt se coroborează cu constatarea că prin delimitarea parcelei 665/18 pe conturul punctelor 5, 6, 30, 12, 22, 23, 31, 5, deci fără suprafața constată ca fiind ocupată din terenul reclamantei, această parcelă măsoară în mod real 1347,41 mp în condițiile în care în documente4 suprafața este de 1348, diferența de 0,59 mp putând reprezenta o toleranță admisă. Față de acestea instanța va obliga pârâta să predea suprafața de 71,79 mp delimitată în Anexa 1 a raportului de expertiză de punctele 22, 23, 13, 14, 24, 23 urmând a se stabili linia de hotar în funcție de aceasta respectiv punctele 22, 23, 24 și va fi desființat gardul edificat de pârâți între punctele 13, 14, 24.
Conform raportului de expertiză efectuat rezultă că pârâții, prin construirea gardului au ocupat de la reclamantă suprafața de 52,05 m.p. materializată pe schița Anexa 1 prin conturul punctelor 2, 28, 27, 26, 13, 2 fapt pentru care va obliga pârâții să predea reclamantei această suprafață linia de hotar urmând a fi stabilită pe această latură de punctele 24, 25, 26, 27, 28, . Prin această modalitate se reglementează și delimitarea celor două proprietăți pe linia punctelor 24, 25, 26.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă a obligat reclamanții să plătească reclamantei suma de 1381, 2 lei reprezentând cheltuieli de judecată respectiv avans onorariu expert, jumătate contravaloare supliment de expertiză, taxe timbru, onorariu avocat.
Conform art. 18 din OG 51/2008 cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar au fost puse în sarcina celeilalte părți dacă aceasta a căzut în pretențiile sale.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2008 s-a dispus ca suma de 2.000 lei diferență decont onorariu expert iar prin încheierea 688 CC din 27 mai 2011 s-a dispus ca suma de 900 lei reprezentând 50 % din contravaloare supliment expertiză să fie plătită din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții D. F., D. C., D. G., D. I., D. M., D. M., N. M., B. V., B. P., C. A., I. V., M. Ilenuța, O. Anișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare aceștia au arătat că instanța de fond nu a stabilit cine îi ocupă reclamantei din teren obligându-i pe toți să-i predea suprafețele de teren, deși ei, cei care au fost introduși în cauză, în calitate de moștenitori ai mamei lor nu aveau cunoștință despre acest lucru, nu locuiesc lângă reclamantă și nu dețin teren vecin cu terenul acesteia.
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu extras de carte funciară.
În mod greșit au fost obligați la ridicarea gardului construit de D. F., cu autorizație de construire, ce a fost respectată în totalitate și cu toate că acesta a fost constructor de bună credință (art.494 Cod Civil) astfel încât proprietarul terenului devine și proprietarul construcțiilor (gardului) fără a fi îndreptățit să ceară demolarea și ridicare acestuia.
Pârâtul D. F. a crezut că este proprietarul terenului credință întemeiată pe un contract de vânzare-cumpărare și o convenție de vânzare-cumpărare, existente la data construirii gardului, înscrisuri depuse la dosar.
Față de aceasta, proprietarul terenului trebuie să păstreze gardul, devenind proprietar prin accesiune, dar cu obligația de a-i plăti contravaloarea materialelor și prețul muncii.
Cât timp reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate, nu putea cere grănițuirea.
În legătură cu cheltuielile de grănițuire, art.584 cod civil prevede că ele se vor face pe jumătate, ceea ce înseamnă că ele se suportă în mod egal de ambii proprietari ai terenurilor învecinate, astfel încât în mod greșit au fost obligați doar ei pârâții să le suporte pentru că nu ei au schimbat hotarul.
Între terenurile lor nu a existat hotar, au preluat terenul în baza înscrisurilor depuse la dosar iar reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate fără a i se stabili hotarul.
În mod greșit,în dispozitivul sentinței instanța nu a reprodus fidel toate elementele din planul de situație și din teren, ce servesc la stabilirea hotarului, ci a făcut trimitere la linia trasată invariabil între cele câteva puncte, acestea fiind insuficiente pentru determinarea hotarului.
Au mai arătat pârâții că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul ce-l avea ea, intravilan înainte de colectivizare, nu și pentru terenul dobândit de pârât. Din acest motiv nu s-a înscris în Cartea Funciară.
Legal citată, reclamanta-intimată, prin reprezentant în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, ce se subsumează dispozițiilor art.304 pct.9, art.3041 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor formulate, tribunalul reține următoarele:
Au invocat recurenții faptul că intimata P. R. n-ar justifica un drept de proprietate pentru terenul revendicat, întrucât nu a depus la dosar un extras de carte funciară în acest sens.
Această critică nu poate fi însă reținută întrucât la momentul judecății în primă instanță, ca de altfel și în prezent, înscrierea în cartea funciară are doar rol de opozabilitate față de terți, nefiind constitutivă de drepturi.
Este adevărat că potrivit art.565 din Noul Cod Civil, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extras de carte funciară, însă aceste dispoziții legale nu se aplică în speță, pe de o parte pentru că litigiul a început sub imperiul legii vechi, fiindu-i aplicabile așadar vechile reglementări în materie așa cum rezultă din prevederile art.223 din Legea 71/2011 (de punere în aplicare a Noului Cod Civil), conform cărora” dacă prin prezenta lege nu se poate prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost primite”, iar pe de altă parte pentru că aplicabilitatea acestui articol de lege a fost oricum amânată de legiuitor prin art.56 din Legea 71/2011 care stipulează că dispozițiile Noului Cod Civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile legii 7/1996 republicată și modificată, că până la această dată (a finalizării lucrărilor de cadastru) înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți.
Rezultă prin urmare că în cauză au incidență prevederile art.25 din Legea 7/1996 care consacră principiul opozabilității față de terți a înscrierilor în cartea funciară, ceea ce înseamnă că finalitatea urmărită prin acest sistem de carte funciară este doar de a asigura accesul liber al celor interesați la informații în legătură cu situația juridică a imobilelor și totodată de a-i apăra pe titularii drepturilor reale înscrise în cartea funciară, neavând așadar aptitudinea de a constitui drepturi, ci de a face cunoscute drepturile înscrise.
Nefiind prin urmare un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate, ceea ce interesează sub acest aspect, al dreptului în sine, este actul juridic translativ ce a stat la baza intabulării, întrucât cartea funciară nu poate evidenția alte drepturi decât cele înscrise în respectivul act.
Așadar în speță nu prezintă relevanță dacă intimata a prezentat sau nu un extras de carte funciară, nici dacă s-a înscris în cartea funciară, ea fiind ținută să-și dovedească dreptul de proprietate cu un act translativ de proprietate.
Or, sub acest aspect, intimata a depus la dosar titlul de proprietate nr. 2322/3.07.2006 (f.3) emis pentru suprafața de 1934 mp teren la locul din litigiu, iar din raportul de expertiză întocmit de către expert C. L. (f.79 dosar, rejudecare) a rezultat că deține o suprafață mai mică, de 1779,57 mp aproximativ, în limitele diferenței fiind admisă acțiunea în revendicare.
Este de observat că recurenții nu aduc prin memoriul de recurs critici titlului de proprietate al intimatei, prezumat valabil emis, nici nu invocă vreo suprapunere cu actele lor de proprietate, susținând doar necesitatea extrasului de carte funciară, critică pe care tribunalul a înlăturat-o argumentat anterior.
O altă nemulțumire, invocată doar de către recurenții D. C., D. G., D. I., D. M., D. M., N. M., B. V., B. P., C. A., I. V., se referă la faptul că ei nu ar avea posesia terenului, astfel că în mod greșit ar fi fost obligați să-l predea intimatei, în condițiile în care terenul este deținut de tatăl lor, recurentul D. F..
Dacă avem în vedere faptul că acești recurenți au fost introduși în cauză pe parcursul judecății, în calitate de moștenitori ai mamei lor decedate D. P., că nu gospodăresc cu pârâții, locuind separat de aceștia, aspect rezultat atât din rapoartele de expertiză întocmite în ambele faze procesuale de către expert. C. L., cât și din susținerile recurentului D. F., că această împrejurare este confirmată implicit de însăși intimata care a demarat acțiunea doar în contradictoriu cu D. F. și D. P., se poate concluziona că respectivii recurenți nu au posesia terenului, astfel că în mod greșit a fost admisă acțiunea în revendicare împotriva lor, sentința urmând a fi reformată sub acest aspect.
O altă critică vizează soluția capătului de cerere având ca obiect „ridicare gard”, invocând recurenții că D. F. a fost de bună-credință la construire, având autorizație de construire, considerându-se proprietarul terenului pe care a construit, credință întemeiată pe un contract de vânzare-cumpărare și pe o convenție de vânzare-cumpărare, astfel că intimata n-ar fi îndreptățită să ceară demolarea.
Sub acest aspect, având în vedere decizia de casare dată în primul ciclu procesual, nr.928/10.06.2010 a Tribunalului Suceava, obligatorie în rejudecare față de prevederile art.315 din vechiul Cod de procedură civilă, instanța de fond era ținută a verifica poziția subiectivă a recurentului D. F. la construire, știut fiind că în cazul în care acesta a fost de bună credință, intimata, proprietara terenului, nu poate cere ridicarea gardului, întrucât i se opun prevederile art.494 alin.3 din vechiul Cod Civil, care stipulează că „ ( ... ) dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului”.
În acest context, este de observat că recurentul D. Filp a obținut autorizație pentru construirea gardului, nr.174/15.12.2005 (f.11 dosar fond inițial) ceea ce înseamnă că a fost de bună-credință, fiind unanim acceptat în doctrină și în practica judiciară că cel care construiește în baza autorizațiilor cerute de lege este considerat a fi de bună credință.
De altfel, în Noul Cod Civil această chestiune a fost reglementată expres prin art.586 alin.2, prevăzându-se că nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege, ceea ce înseamnă, per a contrario, că cel ce posedă astfel de autorizații poate invoca buna-credință.
Concluzionând, având în vedere că recurentul D. F. a edificat gardul în baza unei autorizații de construire, ținând cont că ceilalți recurenți sunt străini de această lucrare, tribunalul va înlătura dispoziția de obligare a lor la ridicarea gardului.
Cât privește hotarul dintre terenurile părților, contrar criticilor recurenților, conține suficiente elemente de identificare, fiind stabilit în baza planului de situație-Anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de către expert C. L. (f.82), delimitat foarte clar prin punctele 22-23-24-25-26-27-28, înglobând în terenul intimatei și cele două suprafețe revendicate, cum de altfel era și corect, acest hotar respectând limitele de proprietate ale intimatei conform titlului său de proprietate nr.2322/3.07.2006 (obținând chiar mai puțin decât are pe titlul de proprietate - 1779,57 mp ( posesia actuală conform expertizei) + cele două suprafețe revendicate: 71,79 mp și 52,05 mp=1903,41 mp, față de 1934 mp înscriși pe titlu de proprietate).
În fine, cât privește cheltuielile de judecată, într-adevăr, n-au fost corect stabilite, din perspectiva art.584 din vechiul Cod Civil conform căruia cheltuielile grănițuirii se suportă în mod egal, prima instanță obligând pârâții-recurenți să suporte toate cheltuielile efectuate de către reclamanți și pe cele avansate de stat.
Astfel, rezultă din dosar că reclamanta a achitat taxe de timbru și timbru judiciar aferente celor trei capete de cerere în valoare totală de 29,8 lei ( f.2,17), din care 10,3 lei pentru revendicare imobiliară, 10 lei pentru grănițuire și 9,5 lei pentru „ridicare gard”, astfel că taxele aferente revendicării trebuie să le suporte pârâtul D. F. întrucât doar el a fost obligat în final ( prin prezenta decizie) la predarea terenurilor, cele aferente cererii vizând „ridicarea gardului” rămân a fi suportate de către reclamantă întrucât i s-a respins această pretenție, în timp ce taxele aferente grănițuirii trebuie suportate de toate părțile, 5 lei de către reclamantă, 2,5 lei de către pârâtul recurent D. F., iar 2,5 lei de către ceilalți pârâți.
Mai rezultă din dosar că reclamanta a achitat în contul expertului 1100 lei conform chitanțelor depuse la f.29 ( 200 lei ) și f.45 rejudecare ( 900 lei); dacă 550 lei au fost ocazionați de „revendicare”, iar 550 lei de „grănițuire”, tot în funcție de soluția pronunțată, onorariul aferent revendicării va fi suportat de pârâtul D. F. (căzut în pretenții), adică 550 lei, în timp ce onorariul aferent grănițuirii va fi suportat jumătate de către reclamantă (275 lei), iar jumătate de către pârâți, din care pârâtul D. F. suma de 137,5 lei, iar ceilalți pârâți suma de 137,5 lei.
Mai reiese din dosar că reclamanta a achitat 250 lei onorar avocațial ( f.20 rejudecare), ce va fi imputat în întregime pârâților, având în vedere cuantumul destul de redus în raport de complexitatea cauzei, de durata procesului, de culpa procesuală a pârâtului D. F., acesta urmând a suporta suma de 125 ei, iar ceilalți pârâți suma de 125 lei.
Așa fiind, în baza art.274 din vechiul Cod de procedură civilă, art.584 din vechiul Cod Civil, pârâtul D. F. va fi obligat să plătească reclamantei suma de 825,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pe ceilalți pârâți să plătească aceleiași reclamante suma de 265 lei cu același titlu și înlătură dispoziția contrară din sentință.
În ceea ce privește suma avansată de stat-2900 lei (f.70,85, dosar asociat), după același algoritm în sensul că jumătate au fost ocazionați de „revendicare”, iar jumătate de „grănițuire”, că pârâtul D. F. suportă onorariul aferent revendicării, iar toate părțile onorariul aferent grănițuirii în proporția arătată mai sus, tribunalul va obliga pârâtul D. F. să plătească statului suma de 1812,5 lei, iar pe ceilalți pârâți să plătească statului suma de 362,5 lei, reprezentând contravaloarea ajutorului public de care a beneficiat reclamanta și înlătură dispoziția contrară din sentință.
Pentru considerentele învederate, în limitele criticilor invocate și în baza art.312 alin.1 din vechiul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr.3561/27.09.2012 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că:
Va respinge capătul de cerere având ca obiect”revendicare imobiliară”formulat de către reclamanta P. R. în contradictoriu cu pârâții D. C., D. G., D. I., D. M., D. M., N. M., B. V., B. P., C. A., M. Ilenuța, O. Anișoara și I. V., ca nefondat.
Va înlătura dispoziția de obligare a tuturor pârâților la ridicarea gardului delimitat în anexa 1 la raportul de expertiză-supliment (f.82) prin punctele 22,13,14,31,13,2.
Va obliga pe pârâtul D. F. să plătească reclamantei suma de 825,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pe ceilalți pârâți să plătească aceleiași reclamante suma de 265 lei cu același titlu și va înlătura dispoziția contrară din sentință.
Va obliga pe pârâtul D. F. să plătească statului suma de 1812,5 lei, iar pe ceilalți pârâți să plătească statului suma de 362,5 lei, reprezentând contravaloarea ajutorului public de care a beneficiat reclamanta și va înlătura dispoziția contrară din sentință.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ale părților din recurs, având în vedere soluția pronunțată în sensul că atât criticile recurenților, cât și apărările intimaților au fost încuviințate parțial, și împrejurarea că aceste cheltuieli (onorarii avocațiale) sunt relativ apropiate ca și cuantum ( 400 lei recurentul, 300 lei intimata, f.21,23), în baza art.276 din vechiul Cod de procedură civilă tribunalul va dispune compensarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de pârâții D. F., D. C., D. G., D. I., D. M., D. M., N. M., B. V., B. P., C. A., I. V., M. Ilenuța, O. Anișoara cu toții domiciliați în com.M., ., CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3561/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata P. R. domiciliată în com.M., ., CP_, jud.Suceava.
Modifică în parte sentința civilă nr.3561/27.09.2012 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că:
Respinge capătul de cerere având ca obiect”revendicare imobiliară”formulat de către reclamanta P. R. în contradictoriu cu pârâții D. C., D. G., D. I., D. M., D. M., N. M., B. V., B. P., C. A., M. Ilenuța, O. Anișoara și I. V., ca nefondat.
Înlătură dispoziția de obligare a tuturor pârâților la ridicarea gardului delimitat în anexa 1 la raportul de expertiză-supliment (f.82) prin punctele 22,13,14,31,13,2.
Obligă pe pârâtul D. F. să plătească reclamantei suma de 825,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pe ceilalți pârâți să plătească aceleiași reclamante suma de 265 lei cu același titlu și înlătură dispoziția contrară din sentință.
Obligă pe pârâtul D. F. să plătească statului suma de 1812,5 lei, iar pe ceilalți pârâți să plătească statului suma de 362,5 lei, reprezentând contravaloarea ajutorului public de care a beneficiat reclamanta și înlătură dispoziția contrară din sentință.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. Compensează cheltuielile de judecată ale părților din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Martie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
L. A. A. I. M. V. O. D. L. A.
Red V.O.D
Jud.fond Gabrile M. S.
Tehnored.L.A.
2 ex./17.04.2013
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 734/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1801/2013. Tribunalul... → |
|---|
