Succesiune. Hotărâre din 15-01-2013, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 5634/314/2011
Dosar nr._ Succesiune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 16
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: A. I. M.
GREFIER: S. A.-M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamantul V. V. împotriva sentinței civile nr. 1314 din data de 15 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții V. V., V. P., B. M. a lui F., P. E. a lui V. și V. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul apelant, asistat de avocat O. A., pârâtele intimate V. V., P. E. a lui V., asistate de avocat G. E. și avocat O. C., pentru pârâtul intimat V. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat O. A., pentru reclamantul apelant, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanță a făcut o aplicare greșită a prev. art. 12, 13 din Legea nr. 18/1991 în sensul că atât timp cât reclamantul apelant nu a atacat actele premergătoare eliberării titlului de proprietate ca legatar universal, atunci și ceilalți moștenitori sunt considerați acceptanți, însă Legea nr. 18/1991 prevede ca în situația în care au formulat cerere de reconstituire atât moștenitori legali, cât și cei testamentari, atunci reconstituirea dreptului de proprietate se face pe toți solicitanții întrucât comisiile de fond funciar nu au atribuții de a stabili drepturile succesorale cuvenite, acest lucru urmând a fi stabilit de către instanță.
Arată că în mod greșit prima instanță a aplicat și prev. art. 650 din vechiul cod civil (art. 1130 NCC), deoarece prezenta acțiune este prescriptibilă în termen de 3 ani, susținerea cum că termenul de prescripție a început să curgă de la data eliberării titlului de proprietate – 2001 nu este reală, între părți s-au purtat mai multe litigii, inițial s-a partajat doar grădina, iar ulterior și alte terenuri, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de legatar universal, acesta și-a valorificat drepturile prin prezența acțiune, în dosarul nr. 5989/2011 atașat la prezentul a fost respinsă acțiunea în anulare a certificatului de moștenitor și a testamentului, există hotărâre definitivă și irevocabilă în acest sens, dreptul pârâților intimați s-a prescris, astfel că nu mai poate opera o altă prescripție, respectiv prescripția dreptului reclamantului apelant.
Arată că pe toată durata de la prima acțiune și până la pronunțarea deciziei civile nr. 308/2009 a Curții de Apel Suceava cursul prescripției a fost suspendat, astfel că acțiunea reclamantului apelant a fost promovată în termen.
Instanța a făcut o greșită aplicare a prev. art. 6 al. 6 din Noul Cod civil, deoarece art. 1130 NCC prevede că acțiunea în petiție de ereditate nu este prescriptibilă și cum în art. 6 al. 6 din NCC se menționează că dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare născute anterior intrării în vigoare a acesteia derivate și din raporturile de proprietate și din regimul juridic al bunurilor dacă ele subzistă și după . noii legi, rezultă că acțiunea în petiție de ereditate este imprescriptibilă, astfel că în mod greșit instanța de fond a soluționat acțiunea pe o excepție, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul pârâților intimați V. V., V. P., B. M. a lui F., P. E. a lui V. solicită respingerea apelului ca nemotivat și nefondat, cu precizarea că pârâții intimați au susținut la instanța de fond excepția prescripției dreptului reclamantului de a promova prezenta acțiune, deoarece în cauză s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani prev. de art. 21 din Decretul - Legea nr. 167/1958, iar acțiunea în petiție de ereditate este prescriptibilă.
Arată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul apelant a luat la cunoștință de contestarea calității de legatar universal încă din anul 2001 când s-a eliberat titlul de proprietate, comisiile de fond funciar au în vedere la emiterea unui titlu de proprietate atât pe proprietarii de drept, cât și pe moștenitori, reclamantul apelant a cunoscut situația celorlalți moștenitori, astfel că termenul de prescripție a început să curgă de la data eliberării titlului de proprietate.
În cauză sunt valabile dispozițiile vechiul Cod civil și nu cele ale noului Cod civil, părțile au ieșit din indiviziune, terenurile au fost atribuite, s-a verificat calitatea de moștenitori, iar reclamantul apelant a beneficiat de testament fiindu-i atribuite construcțiile, anexele și terenurile aferente, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Avocat O. C., pentru pârâtul intimat V. D., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiiund legală și temeinică,, motivat de faptul că în mod corect instanța de fond a aplicat disp. art. 13 din Legea nr. 18/1991, deoarece reclamantul apelant nu a atacat actele premergătoare emiterii titlului de proprietate cu toate că avea cunoștință că pârâții au făcut astfel de acte și în mod corect a fost analizată cererea de chemare în judecată și soluționat capătul de cerere privind predarea bunurilor succesorale constatându-se împlinirea termenul de prescripție de 3 ani și că acest termen curge de la data când reclamantul a luat la cunoștință că pârâții au făcut acte premergătoare emiterii titlului de proprietate.
Precizează că instanța de fond a analizat situația litigiilor dintre părți și în mod corect a concluzionat că prin actele întreprinse de către pârâți aceștia au contestat dreptul de unic moștenitor invocat de reclamantul apelant, în anul 2004 acesta din urmă s-a prevalat de testament, astfel că termenul de prescripție a început să curgă și s-a împlinit, iar în ceea ce privește criticile privitoare la aplicarea disp. art. 6 din NCC, arată că acestea nu pot fi primite întrucât dispozițiile acestui articol nu sunt incidente în cauză, cu cheltuieli de judecată din apel.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din 03.08.2009, reclamantul V. V., în contradictoriu cu pârâții V. V., V. P., B. M. a lui F., P. E. a lui V. și V. D., a solicitat instanței să se constate că este unicul moștenitor testamentar al defunctei V. Glicheria, decedată la data de 10.03.1985, întrucât pârâții, deși au calitatea de moștenitori rezervatari ai defunctei nu au formulat în termen de 3 ani de zile acțiunea pentru reducțiune testamentară, așa încât dreptul lor de acțiune este prescris; să se constate că averea succesorală rămasă după defuncta V. Glicheria, reprezentând suprafața de 3,30 ha teren, amplasat în mai multe trupuri, după cum a fost eliberat titlul de proprietate nr.2689/2001 i se cuvine, în calitate de moștenitor testamentar, conform testamentului autentificat sub nr.1085 din 9 martie 1985, testament prin care a fost instituit de defunctă legatar universal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că mama sa, a pârâților B. M. și V. D., bunica pârâților V. V. și V. P., care au moștenit cota cuvenită numitului V. N. și el fiu al defunctei, decedată la 10 martie 1985, l-a instituit prin testament autentificat sub nr.1085/9 martie 1985, legatar universal pentru întreaga ei avere.
În drept a invocat disp. art.16 din decret nr.167/1958, art.111 Cod Procedură Civilă.
Legal citat pârâtul V. D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Prin completări la întâmpinare, pârâtul V. D. a invocat excepția autorității de lucru judecat.
În dovedirea susținerilor sale a arătat că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea și cotele ce le revin părților, prin încheierea de admitere în principiu din 13.02.2006, încheiere ce produce efecte depline, fiind soluționată cu lucru judecat prin decizia civilă nr.138/21.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.
De asemenea, a mai menționat că jurisprudența în materie a stabilit că, în situația în care moștenitorii renunțători în baza art.700 Cod civil, formulează în termen legal, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate în patrimoniul autorului lor, alături de legatarul universal, se emite un titlu de proprietate pe numele tuturor acestora, iar legatarul universal nu atacă actele premergătoare eliberării titlului de proprietate, eliberat pe numele acestora, aceștia sunt considerați acceptanți și culeg cota lor legală de moștenire din terenurile înscrise pe titlul de proprietate. Ori, V. V. a formulat cerere de reconstituire alături de ceilalți moștenitori, eliberându-se titlul de proprietate nr.2689/15.03.2001.
A mai solicitat să se constate că acțiunea în constatare formulată de reclamant este inadmisibilă, atâta timp cât are deschisă acțiunea în realizarea dreptului, acțiune de care a uzat deja în cadrul procesului de partaj succesoral.
Legal citați pârâții, V. V., V. P., B. M., păstru E., au formulat întâmpinare prin apărător ales și au invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivarea susținerilor lor au arătat că între reclamantul V. V. și ei, pârâții, s-a judecat acțiunea de ieșire din indiviziune asupra terenurilor cuprinse în titlul de proprietate emis sub nr.2689/2001 – titlu emis pe numele autoarei V. Glicheria – decedată 10 martie 1985 – Decizia civilă nr.308 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr._ – s-a respins recursul declarat de V. V..
Instanța a statuat definitiv și irevocabil că, testamentul autentificat sub nr.1085/09.03.1985, prin care reclamantul a fost instituit legatar a vizat numai casa, anexele gospodărești, suprafața de 1000 mp teren curți – construcții și grădina precum și suprafața de 600 mp de la „Autoservice”, bunuri imobile ce nu au intrat în masa de partajat.
Instanțele au statuat definitiv și irevocabil că, toate părțile au calitatea de moștenitori ai defunctei V. Ghlicheria, în cote de 1/5 fiecare, toți în calitate de descendenți de grad I.
Prin sentința civilă nr. 2389 pronunțată la data de 11 mai 2010 în ds. nr._ al Judecătoriei Suceava s-a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea civilă având ca obiect „succesiune” formulată de reclamantul V. V. în contradictoriu cu pârâții V. V., V. P., B. M. a lui F., P. E. a lui V. și V. D., ca inadmisibilă.
Prin decizia nr. 59/22.02.2011 pronunțată în ds. nr._, Tribunalul Suceava a admis apelul declarat de reclamantul V. V., a desființat sentința civilă nr. 2389 pronunțată la data de 11 mai 2010, precum și încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2010 ale Judecătoriei Suceava, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de control a reținut că, în speță, astfel cum a rezultat din actele și piesele dosarului, deși reclamantul a investit inițial instanța de judecată cu o acțiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C.pr.civ., la termenul din 15.04.2010, prin precizările înaintate instanței de fond și depuse la fila 121 ds., a arătat că înțelege să înlocuiască cererea în constatare cu o cerere în realizarea dreptului, având ca obiect „petițiune în ereditate”. În atare situație, față de dispozițiile art. 132 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., s-a constatat că în mod greșit, prin încheierea de ședință din data de 15.04.2010 s-a respins cererea reclamantului ca tardiv formulată.
Pe rolul Judecătoriei Suceava cauza a fost reînregistrată la data de 07.06.2011, sub nr._ .
Legal citați, pârâții V. V., V. P., B. M. și P. E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. De asemenea, au invocat excepția prescripției acțiunii în petiție de ereditate.
În motivare, pârâții au arătat că această acțiune este prescriptibilă în termenul general de prescripției de 3 ani, care se calculează de la data când reclamantul a luat sau trebuia să ia cunoștință despre actele prin care pârâții îi contestă calitatea de succesor. În schimb, reclamantul a luat cunoștință de acțiunea de ieșire din indiviziune formulată cu privire la titlul de proprietate nr. 2689/15.03.2001 prin care s-a reconstituit în indiviziune, tuturor părților, dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut părinților.
În atare condiții, au precizat pârâții că dreptul reclamantului a început să curgă de la data când a luat la cunoștință atât de emiterea titlului de proprietate, în indiviziune, tuturor moștenitorilor, cât și de acțiunea de partaj.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției invocate de pârâți (f.60-61).
În motivare, reclamantul a arătat că în cauză nu este dată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare, întrucât moștenitorul cu vocație universală, în speță reclamantul, sau cel cu titlu universal, poate obține oricând recunoașterea calității sale de moștenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlu de moștenitor, posedă toate bunurile sau o parte din bunurile patrimoniale succesorale.
A mai arătat reclamantul că, în raport de caracteristicile acțiunii în petiție de ereditate (acțiune reală, imprescriptibilă, calitate procesuală activă având moștenitorul cu vocație succesorală universală sau cu titlu universal care a acceptat în termen succesiunea), el și-a exercitat acest drept, în termen legal, iar pârâtul V. D. a promovat o acțiune pentru reducțiunea testamentului lăsat de defuncta V. Glicheria, acțiune ce a format obiectul dosarului nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 449/06.02.2007 a Judecătoriei Suceava, sentință prin care s-a constatat prescripția dreptului la acțiunea în reducțiunea testamentară, ceilalți pârâți fiind și ei părți în proces și nesolicitând reducțiunea testamentară.
A invocat reclamantul și împrejurarea că, spre deosebire de doctrina de specialitate anterioară în care se considera că petiția de ereditate este o acțiune prescriptibilă în termen de trei ani, această acțiune este o acțiune imprescriptibilă.
Prin sentința civilă nr. 1314 din data de 15 martie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare, a respins acțiunea formulată de reclamantul V. V., în contradictoriu cu pârâții V. V., V. P., B. M., P. E., V. D., ca fiind prescris dreptul la acțiune și a obligat reclamantul la plata către pârâții V. V., V. P., B. M. și P. E. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată și la plata către pârâtul V. D. a sumei de 1000 lei reprezentând, de asemenea, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 C. pr.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare, a reținut următoarele:
Petiția de ereditate reprezintă o acțiune reală, prin care persoana care se pretinde chemată la moștenire reclamă de la cei care dețin parțial sau total succesiunea și care se pretind, de asemenea, moștenitori ai defunctului, recunoașterea drepturilor sale de moștenitor și obligarea celor care dețin bunurile moștenirii la restituirea lor. Disputa părților are, așadar, ca obiect specific calitatea de moștenitor universal sau cu titlu universal a defunctului, predarea bunurilor succesorale fiind miza acestei dispute.
În cauza de față reclamantul a solicitat recunoașterea calității sale de legatar universal al defunctei V. Glicheria și, ca urmare, predarea imediată de către pârâți a bunurilor succesorale, respectiv a suprafeței de 3,30 ha teren pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr. 2689/2001.
Acțiunea în petiție de ereditate este o acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție de trei ani.
În acest sens, în doctrină și jurisprudență s-a reținut că, dacă reclamantul nu solicită restituirea bunurilor succesorale, ci doar constatarea vocației succesorale, potrivit art. 111 C.civ., acțiunea va fi imprescriptibilă, ca orice acțiune în constatare ceea ce face ca, per a contrario, în situația în care reclamantul solicită și restituirea bunurilor succesorale (cum este cazul în speță), acțiunea în petiție de ereditate să fie o acțiune prescriptibilă.
Aceeași concluzie, în sensul prescriptibilității acțiunii în petiție de ereditate, se desprinde din dispozițiile art. 21 din Decretul 167/1958 în care se prevede că dispozițiile acestuia „nu se aplică dreptului de acțiune privitor la dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitație, servitute și superficie” iar petiția de ereditate nu este o acțiune referitoare la vreunul din drepturile arătate. Art. 21 din Decret 167/1958 fiind o normă de excepție față de norma generală prevăzută de art. 1, imprescriptibilitatea petiției de ereditate trebuie expres prevăzută.
Termenul de prescripție începe să curgă de la data când pârâtul a făcut acte de succesor care, prin natura lor, contestă drepturile succesorale ale reclamantului.
În speță, reclamantul a luat cunoștință de contestarea de către pârâți a drepturilor succesorale pe care el le-a invocat în baza testamentului autentificat sub nr. 1085/09.03.1985, cel puțin din anul 2004, când a fost promovată o acțiune de ieșire din indiviziune între aceleași părți, după autoarea V. Glicheria (ds. nr. 5989/2004 al Judecătoriei Suceava).
Prin acțiunea promovată la acea dată (02.08.2004), reclamanții V. V. și V. P., în contradictoriu cu pârâții B. M., P. E., V. D. și V. V., au solicitat a se constata că de pe urma autoarei V. Glicheria au rămas ca moștenitori legali părțile din cauză, că masa succesorală este compusă din terenurile identificate în Titlul de proprietate nr. 2689/15.03.2001 urmând a se dispune ieșirea din indiviziune asupra terenurilor și efectuarea partajului succesoral.
Instanța a reținut că, în cadrul acestui dosar (nr. 5989/2004), prin completări la acțiune (f.43), pârâții P. E. și B. M. au solicitat și anularea testamentului autentificat sub nr. 1085/1985, completarea masei succesorale cu terenurile incluse în titlul de proprietate nr. 2689/15.03.2001, recunoașterea calității de moștenitori după defuncta V. Glicheria pentru toate părțile din cauză motivat de faptul că toți au acceptat moștenirea după autoarea lor, dovadă fiind demersurile făcute în vederea obținerii titlului de proprietate anterior menționat.
Deosebit de aceasta, instanța a constatat că, în realitate, încă din anul 2001, prin acțiunile întreprinse, pârâții au contestat dreptul invocat de reclamant în condițiile în care, în cuprinsul Titlului de proprietate nr. 2689/15.03.2001 ca și în cadrul fișei proces – verbal de punere în posesie care a stat la baza eliberării acestui titlu de proprietate, în calitate de moștenitori ai defunctei V. Glicheria figurează atât reclamantul V. V., cât și V. D., B. M., V. V., P. E. și V. N. (f.56 ds. nr. 5989/2004 ), condiții în care toți moștenitorii sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care au făcut-o Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991.
Cum cel puțin din anul 2004 și până la formularea prezentei acțiuni au trecut mai mult de trei ani, având în vedere și faptul că nu s-au invocat și dovedit existența unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, concluzia care se impune este aceea că cererea în petiție de ereditate a fost formulată după împlinirea termenului legal de prescripție.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a respins, în consecință, acțiunea formulată ca fiind prescris dreptul la acțiune.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat reclamantul, ca parte căzută în pretenții, la plata către pârâții V. V., V. P., B. M. și P. E. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (f.64) și la plata către pârâtul V. D. a sumei de 1000 lei reprezentând, de asemenea, cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat (f.65).
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul Vascovici V., considerând-o nelegală si netemeinică.
În motivare a arătat că a formulat împotriva pârâților, o acțiune în petiție în ereditare, întrucât el are calitate de legatar cu titlu universal, instituit de defuncta V. Glicheria prin testamentul nr. 1085 din 9.03.1985, care a decedat în același an 1985.
La data decesului, nici unul din moștenitorii legali ai defunctei, pârâți în prezenta cauză, nu au contestat testamentul.
La apariția Legii nr. 18/1991 toți moștenitorii legali și el testamentar, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după defuncta V. Glicheria, după care s-a eliberat Titlul de Proprietate nr. 2689/2001, pentru suprafața de 3,30 ha teren.
Instanța prin hotărârea pronunțată a făcut o aplicare greșită a prevederilor art.12 din Legea nr. 18/1991 în sensul că atâta timp cât el reclamantul nu a atacat actele premergătoare eliberării titlului de proprietate ca legatar universal, atunci și ceilalți moștenitori sunt considerați acceptanți. În realitate, așa cum a arătat, Legea nr. 18/1991 prevede ca în situația în care au formulat cerere de reconstituire atât moștenitorii legali cât și cei testamentari, atunci reconstituirea dreptului de proprietate se face pe toți solicitanții întrucât comisiile de fond funciar, nu au atribuții de a stabili drepturile succesorale cuvenite, acest lucru urmând a fi exclusiv rezolvat de instanță prin acțiuni de drept comun.
Instanța prin hotărârea dată a făcut o aplicare greșită a
prevederilor art.650 vechiul cod civil și art. 1130 Noul Cod civil.
Deși se reține în hotărâre că dacă prin acțiunea formulată se solicită doar constatarea vocației succesorale, conform art. 111 Cod civil atunci acțiunea este imprescriptibilă, dar cum el reclamantul a solicitat și restituirea bunurilor succesorale, atunci acțiunea este prescriptibilă în termen de 3 ani de zile.
În realitate, acțiunea sa avea două capete de cerere, primul viza constatat calității sale de legatar universal instituit de defunctă, situație în care instanța, față de motivarea dată, nu putea să admită excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acest capăt de cerere, așa cum a motivat hotărârea.
Dacă s-a considerat că acțiunea în petiție de ereditate, este o
acțiune prescriptibilă în termen de 3 ani de zile, care este concret momentul la care începe să curgă prescripția.
S-a reținut în mod eronat de instanță, că încă din anul 2001 când s-a eliberat Titlul de Proprietate nr.2689/2001 în care erau incluși și pârâții el, reclamantul a luat cunoștință că îi este contestată calitatea de legatar universal.
În realitate, inițial în dosarul nr. 5326/2001 al Judecătoriei Suceava și în dosarul nr. 768/2003 al Judecătoriei Suceava nu s-a solicitat partajarea bunurilor din Titlul de Proprietate nr. 2689/2001, ci doar bunurile cuprinse în Certificatul de Moștenitor nr. 977/1996 și raportarea înzestrărilor evidențiate în Titlurile de Proprietate nr. 448/1994 și nr. 2460/1990.
Ulterior în dosarul nr.5989/2011 s-a solicitat atât anularea Certificatului de Moștenitor nr. 977/1996 și a testamentului nr. 1085/1985, acțiune ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2427/28.06.2006.
În această situație, a considerat că i s-a recunoscut calitatea sa de legatar universal, el urmând să intre în posesia tuturor terenurilor din Titlul de Proprietate nr. 2689/2001.
Dosarul privind pretinsa partajare a averii și implicit contestarea calității sale de legatar universal s-a făcut definitiv și irevocabil prin Decizia civilă nr. 308/14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, iar el a introdus acțiune în petiție de ereditate la data de 3.08.2009, acțiune completată la 15.04.2010, reclamantul nerenunțând la cererea inițială de constatare a calității lui de unic moștenitor al defunctei instituit legatar universal.
A calcula termenul de prescripție de la data eliberării Titlului de Proprietate nr. 2689/2001 după defuncta V. Glicheria, cu motivarea că titlul a fost eliberat pe toți moștenitorii și că acesta este momentul când i s-a contestat calitatea de legatar universal și deci momentul când a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani de zile este o aplicare greșită atât a prevederilor Legii nr. 18/1991 cât și a Decretului-Lege nr. 167/1958, art. 21 considerând că petiția în ereditate nu este o acțiune privitoare la un drept de proprietate și omițând cu rea credință să constate că pe toată durata de la prima acțiune - dosar nr.5326/2001, și până la pronunțarea Deciziei civile nr. 308/14.10.2009 a Curții de Apel Suceava cursul prescripției a fost suspendat.
Un ultim motiv de nelegalitate îl reprezintă faptul că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1130 Noul Cod Civil și a art.6 alin.6 din Noul Cod Civil.
În mod clar art. 1130 Noul Cod Civil prevede că acțiunea în petiție de ereditate nu este prescriptibilă și cum în art.6 pct.6 Noul Cod Civil se menționează că dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare născute anterior intrării în vigoare a acesteia derivate și din raporturile de proprietate, și din regimul juridic al bunurilor dacă ele subzistă și după . noii legi, este de necontestat că acțiunea în petiție de ereditate este imprescriptibilă.
Pentru cele arătate solicită admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât acțiunea a fost admisă pe excepție.
Pârâtul V. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele motive:
Apelul declarat de V. V., este neîntemeiat, întrucât din motivarea acestuia nu reiese nici un motiv de netemeinicie sau nelegalitate a hotărârii atacate.
Invocă reclamantul ca prim motiv de apel, faptul că instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare a disp. art. 13 din Legea nr. 18/1991, cu privire la împrejurarea că reclamantul nu a atacat actele premergătoare emiterii titlului de proprietate nr. 2689/2001, prin care s-a constatat că pârâtul V. D. are calitatea de moștenitor legal, acceptant după mama sa - V. Glicheria, alături de ceilalți pârâți din prezenta cauză și de reclamant.
Așa cum susține chiar reclamantul apelant, la apariția Legii 18/1991, s-au adresat cu cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după defuncta V. Glicheria, toți moștenitorii legali ai acesteia. Or, în aceste condiții, este evident că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia fondului funciar și a vastei jurisprudențe în această materie, care stabilește că, în situația în care moștenitorii renunțători în baza art. 700 Cod civil, formulează în termen legal, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate în patrimoniul autorului lor, alături de legatarul universal, se emite un titlu de proprietate pe numele tuturor acestora, iar legatarul universal nu atacă actele premergătoare eliberării titlului de proprietate, eliberat pe numele acestora, aceștia înscrise pe titlu de proprietate.
Cu privire la drepturile succesorale cuvenite fiecăruia dintre moștenitorii legali înscriși în titlul de proprietate, atât reclamantul cât și pârâții s-au adresat deja, prin acțiuni anterioare prezentei, instanței de judecată competente, care a soluționat definitiv și irevocabil situația drepturilor succesorale cuvenite moștenitorilor legali.
Susține reclamantul în cuprinsul celui de-al doilea motiv de apel că,
instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare a disp. art. 650 din vechiul Cod Civil și a disp. art. 1130 din noul Cod civil.
Menționează reclamantul apoi că acțiunea formulată de acesta a avut două capete de cerere care se impuneau a fi soluționate separat.
Aceste susțineri nu pot fi primite, pentru că, cele două capete de cerere formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată sunt indisolubil legate între ele, reclamantul solicitând pe calea celui de-al doilea capăt de cerere restituirea bunurilor succesorale, ca efect al soluționării primului capăt de cerere.
În aceste condiții, în mod corect și legal a analizat instanța de fond cererea de chemare în judecată și a concluzionat că, atâta timp cât reclamantul a solicitat atât recunoașterea calității sale de legatar universal al defunctei V. Glicheria cât și predarea imediată de către pârâți a bunurilor succesorale constând în suprafața totală de 3,30 ha înscrisă în T.P. 2689/2001, acțiunea formulată de acesta, este prescriptibilă.
Acceptând că acțiunea formulată este prescriptibilă în termenul de 3 ani prev. de disp. art. 21 din Decretul-Lege nr. 167/1958, reclamantul înțelege să critice apoi aprecierea instanței de fond cu privire la data de la care începe să curgă acest termen de prescripție.
Situația dosarelor aflate pe rolul Judecătoriei Suceava privitoare la drepturile succesorale ale părților din prezenta cauză, nu este nicidecum cea descrisă de reclamant prin motivele de apel, fiind pe larg descrisă de pârât în notele de susțineri din 25.03.2010 și reținută de instanța de fond în motivarea hotărârii atacate.
Astfel, situația juridică din dosarele menționate de pârât, a fost analizată de instanța de fond, care a concluzionat în mod temeinic că încă din anul 2001, prin acțiunile întreprinse, pârâții din prezenta cauză, au contestat dreptul de unic moștenitor invocat de reclamant, iar în anul 2004, reclamantul din prezenta cauză, s-a adresat instanței de judecată în dosar nr. 5989/2004, invocând că este beneficiarul unui testament și că are calitatea de legatar universal doar cu privire la bunurile înscrise în certificatul de moștenitor nr. 977/05.04.1994.
Prin urmare termenul de prescripție curge începând cu anul 2004 așa cum a reținut instanța de fond, deși după analiza acțiunilor adresate instanței, pârâtul apreciază că acest termen curge începând cu anul 2001.
Oricum, termenul de prescripție nu se poate socoti de la data soluționării ultimului dosar aflat pe rolul instanței, așa cum invocă reclamantul.
Nu pot fi reținute nici criticile reclamantului privitoare la aplicarea disp. art. 6 din Noul Cod civil, întrucât disp. alin. 6 ale acestui articol nu se pot aplica independent de disp. alin. 4 ale art. 6 din Noul Cod civil, potrivit căruia „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Prin urmare, în cauza de față nu sunt incidente disp. art. 6 alin. 6 și ale art. 1130 din Noul Cod civil.
Pârâții V. V., V. P., B. M. a lui F., P. E. a lui V., deși legal citați, nu au formulat întâmpinare, însă prin apărătorul lor, prezent la dezbateri, au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este nefondat.
În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului este prescriptibilă, fiind vorba despre o veritabilă petiție de ereditate, așa cum rezultă din precizările exprese ale acestuia de la f. 121, prin care a solicitat pe de o parte să se constate calitatea sa de unic moștenitor al defunctei V. Glicheria în baza legatului universal autentificat sub nr. 1085/9 martie 1985, iar pe de altă parte să fie obligați pârâții, ca moștenitori aparenți, să-i restituie bunurile succesorale, respectiv suprafața de 3,30 ha teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 2689/2001 emis după defunctă.
Nu ne aflăm în prezența a două capete de cerere distincte, pentru a avea regimuri juridice distincte, cum pretinde apelantul, ci petiția de ereditate este o acțiune complexă prin intermediul căreia cel ce se pretinde moștenitor legal/testamentar cere instanței recunoașterea titlului său și obligarea celui ce deține bunurile moștenirii la restituirea lor, astfel că trebuie tratată ca un tot unitar.
De la această premisă a plecat și prima instanță atunci când a statuat asupra caracterului prescriptibil al acțiunii formulate, arătând că este imprescriptibilă doar constatarea vocației succesorale potrivit art. 111 Cod procedură civilă, adică doar acțiunea în constatare veritabilă întemeiată pe art. 111 Cod procedură civilă, în timp ce acțiunea prin care se cere și restituirea bunurilor, adică acțiunea în petiție de ereditate, este prescriptibilă.
Nu există prin urmare nicio contradicție în motivare, cum încearcă să acrediteze apelantul, deoarece acțiunea lui nu este doar în constatare pentru a fi imprescriptibilă, ci mai conține și pretenția de restituire a bunurilor, astfel că cele două solicitări nu pot fi tratate individual, ci trebuie să li se aplice un regim juridic unitar, adică cel aplicabil petiției de ereditate.
În ceea ce privește momentul de început al prescripției, în mod corect prima instanță a avut în vedere anul 2001, când a fost emis titlul de proprietate nr. 2689/2001, procedură în care pârâții-intimați au contestat practic calitatea apelantului de unic moștenitor întrucât au formulat și ei cerere după aceeași autoare, pretinzându-se la rându-le moștenitori, fiind înscriși pe titlu.
Mai mult, aceeași poziție au manifestat-o pârâții-intimați și în dosarul de partaj (nr. 5989/2004, devenit ulterior_ al Judecătoriei Suceava), ei cerând anularea testamentului autentificat sub nr. 1085/1985 întocmit în favoarea apelantului, completarea masei succesorale cu terenurile incluse în titlul în litigiu, nr. 2689/2001 și recunoașterea calității de moștenitori pentru toate părțile în cauză.
Oricare dintre cele două momente ar fi luate în considerare – procedura administrativă sau procesul de partaj, termenul de prescripție de 3 ani, reglementat prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit cu mult timp înainte de data introducerii acțiunii, 3 august 2009.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului în sensul că termenul de prescripție ar fi trebuit să se calculeze începând cu data rămânerii irevocabile a dosarului de partaj, prin decizia civilă nr. 308/14 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, că până la acea dată cursul prescripției ar fi fost suspendat întrucât ceea ce interesează sub acest aspect nu este rezultatul procesului de partaj, ci punctul de vedere exprimat de către pârâții-intimați în acel proces, or aceștia, încă de la începutul respectivului litigiu au contestat apelantului calitatea de unic moștenitor al autoarei comune; în plus cauzele de suspendare a cursului prescripției sunt expres și limitativ prev. de art. 13 din Decretul nr. 167/1958.
Cât privește legea aplicabilă speței, contrar susținerilor apelantului nu sunt incidente prev. art. 1130 din Noul Cod civil (care statuează asupra caracterului imprescriptibil al petiției de ereditate), pentru simplul motiv că prescripție a început să curgă și s-a împlinit sub imperiul legii vechi.
Aceasta cu atât mai mult cu cât tot legea veche se aplică inclusiv prescripțiilor începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, așa cum rezultă expres din prev. art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a NCC, dispoziții speciale derogatorii de la cele generale invocate de către apelant.
Criticile apelantului privind reținerea greșită de către prima instanță a prev. art. 12 din Legea nr. 18/1991 nu prezintă relevanță, textul de lege neinteresând în acest cadru procesual față de soluția pronunțată, instanța nepronunțându-se așadar pe o chestiune de fond – aceea a moștenitorilor def. V. Glicheria, ci pe împrejurarea dacă apelantul a introdus acțiunea prin care în esență se pretinde unic moștenitor în termenul de prescripție.
În fine, nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că pârâții-intimați nu au contestat testamentul la data decesului autoarei.
Pentru considerentele învederate, în baza art. 296 Cod procedură civilă tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în baza art 274 cod de procedură civilă apelantul va fi obligat la plata către intimatul V. V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței nr 332/29 11 2012(fila 24).
Întrucât ceilalți intimați nu au făcut dovada vreunor cheltuieli ocazionate de prezentul proces, în baza art 1169 din vechiul cod civil cererea lor de obligare a apelantului la cheltuieli de judecată va fi respinsă ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către reclamantul V. V., domiciliat în .. Șcheia, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1314 din data de 15 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții V. V., V. P., B. M. a lui F., P. E. a lui V. și V. D., toți domiciliați în .. Șcheia, jud. Suceava, ca nefondat.
Obligă apelantul să plătească intimatului V. D. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de ceilalți intimați, ca nefondată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. O. D. A. I. M. S. A.-M.
Red. V.O.D.
Judecător fond B. L. M.
Tehnored. S.A.M.
4 ex./04.02.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1944/2013. Tribunalul... | Cereri. Decizia nr. 650/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
