Contestaţie la executare. Decizia nr. 1801/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1801/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 3976/314/2012
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1801
Ședința publică din data de 22 AUGUST 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. M.
JUDECĂTOR: S. A.
JUDECĂTOR: M. C.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatorul I. V., domiciliat în mun. Suceava, la cabinet de avocat L. I., ., nr.41, . C, . Suceava împotriva sentinței civile nr. 5396 din data de 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimată fiind Ț. P., domiciliată în mun. Suceava, . nr.2, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Z. D. D. pentru intimată, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Z. D. D. învederează instanței împrejurarea că nu înțelege să aștepte lăsarea cauzei la a doua strigare deși instanța a constatat lipsa părților și a considerat că pentru a le da acestora posibilitatea de a se prezenta în instanță se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.
Instanța procedând la verificarea actelor și lucrărilor cauzei constată că la momentul investirii instanței de control judiciar cu judecarea prezentului recurs, i s-a pus în vedere contestatorului prin citația emisă la data de 17.07.2013 despre obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 88 lei și a timbrului judiciar în valoare de 3 lei.
Astfel, deși recurentul contestator avea îndatorirea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferentă recursului promovat în cauză, acesta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanța de control judiciar drept pentru care, din oficiu, instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului promovat în cauză, acordând cuvântul pe excepția invocată.
Avocat Z. D. D. pentru intimată având cuvântul pe excepția netimbrării solicită respingerea recursului ca netimbrat iar pe fondul cauzei învederează instanței că în cauză este vorba despre o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă care a fost pusă în executare în anul 2012.
Deosebit de acesta timp de 2 ani de zile recurentul nu a procedat la emiterea niciunei înștiințări pe adresa intimatei pentru a îi comunica că acesta poate proceda la punerea în posesie.
În ceea ce privește sulta pe care înțelege să o solicite intimatei și la care recurentul face referire în motivele de recurs, este de reținut faptul că acesta nu a formulat nici o cerere pentru a intra în posesia acesteia astfel încât apreciază că sumele de bani pe care clienta sa le-a achitat executorului în dosarul de executare nu s-au compensat și cu sulta solicitată de recurentul contestator, însă nu din culpa acesteia.
În consecință, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 18.05.2012 sub nr._ contestatorul I. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata Ț. P. anularea executării silite efectuată în dosarul de executare nr. 14/2012.
În motivarea contestației a arătat în esență că executarea silită împotriva sa a fost greșit pornită, întrucât de la data pronunțării sentinței de partaj a fost plecat la muncă în străinătate, fiind astfel în imposibilitatea obiectivă de a împiedica în vreun fel intimata să intre în posesia bunului în cauză, atribuit prin sentința de partaj.
A mai arătat că, locuind în străinătate, practic nu a stăpânit bunul, astfel că, nestăpânindu-l, nici nu putea să îl predea.
În dovedire a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea ca nefondată a contestației.
În motivare a arătat că, contestatorul, la data efectuării raportului de expertiză în dosarul de partaj (_ ) deținea terenul în cauză, și în continuare, după data pronunțării sentinței de partaj același contestator deține și cultivă terenul, astfel că nu se poate reține că a executat de bună voie cele dispune prin hotărârea de partaj.
În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
A fost atașat, în copie, dosarul de executare 14/2012 B. D. și Asociații (filele 17-31).
Prin sentința civilă nr. 5396 din data de 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul I. V., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „L. I.” cu sediul în Suceava, . nr.41, ., . în contradictoriu cu intimata Ț. P., cu domiciliul în mun. Suceava, . 2, .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă 3653/08.07.2010 în dosarul_ al Judecătoriei Suceava s-a dispus partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei contestatorului cu intimata.
S-a atribuit în lotul reclamantei-intimate în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 4749 mp teren curte și grădină situat în ., identic cu parcelele 1Cc de 521 mp și nr. 2A de 4228 mp, componente ale corpului de proprietate nr. 274.
S-a atribuit în lotul pârâtului-contestator în deplină proprietate și liniștită posesie 1 bovină în valoare de 1200 lei.
Au fost obligate părțile să își predea reciproc bunurile atribuite.
A fost obligată pe reclamanta-intimată la plata către pârât a sumei de 2040 lei cu titlu de sultă.
A fost obligat pârâtul-contestator la plata către reclamantă a sumei de 1010 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 07.02.2012 sentința a fost investită cu formulă executorie.
Prin încheierea din 23.02.2012 dată în dosarul_ s-a încuviințat executarea silită sentinței civile nr. 3653/08.07.2010, formându-se dosarul de executare 14/2012 B. D. și Asociații.
A fost emisă Somația din 23.04.2012, prin care s-a pus în vedere contestatorului-debitor să predea terenul atribuit în lotul creditoarei-intimate și să plătească cheltuielile de executare silită în cuantum de 2270,35 lei (fila 28).
La data de 30.08.2012 s-a finalizat activitatea de executare silită, prin predarea, de către executorul judecătoresc, către intimată, a terenului atribuit în lot, întocmindu-se Procesul-verbal de punere în posesie depus la fila 45 dosar.
Reține instanța că, în conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr. 3653/08.07.2010 contestatorului în revenea obligația pozitivă de a preda intimatei suprafața de 4749 mp teren curte și grădină situat în ., ori, conform propriilor susțineri ale contestatorului, acesta, dacă a fost plecat în străinătate, nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa.
Mai mult, la data deplasării executorului judecătoresc la terenul în cauză (30.08.2012), acesta era cultivat, iar tatăl contestatorului, numitul I. D. a menționat că „încă se judecă, că nu este de acord cu soluția dată în dosar și că mai are de ridicat de pe teren câteva rânduri de porumb și sfeclă roșie”-fila 45.
Nu există echivalență între obligația pozitivă de predare (obligație de a face) stabilită în sarcina contestatorului și pretinsa atitudine de neopunere la preluarea posesiei terenului de către intimată (care se circumscrie unei obligații de a nu face), cum se susține în cerere, atitudine care, oricum nu este dată, câtă vreme familia contestatorului a deținut și cultivat terenul în cauză.
Constată deci instanța că, deși încă din anul 2010 contestatorul a fost obligat să predea terenul intimatei, aceasta a intrat în posesie abia la data de 30.08.2012, perioadă în care familia contestatorului a deținut și cultivat terenul, astfel că executarea silită a fost pe deplin justificată și necesară, fiind determinată obiectiv chiar de nepredarea, de bună voie a terenului de către contestator.
Față de cele mai sus reținute instanța va respinge ca nefondată contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul I. V., criticându-l pentru nelegalitate și netemenicie, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului casarea sentinței atacate și în rejudecare admiterea cererii așa cum a fost formulată pentru următoarele motive:
În fapt recurentul a arătat că prin acțiunea inițială a solicitat anularea executării silite din dosarul execuțional nr. 14/2012 al B.EJ. „D. A.", deoarece în mod greșit, s-a pornit executarea silită împotriva sa, câtă vreme el și-a îndeplinit obligația de predare a imobilului de bună voie încă de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței ce constituie titlu executoriu.
Prima instanță a respins contestația pe motiv că, fiind plecat în străinătate, nu a avut cum să își îndeplinească obligația de predare a terenului și în plus familia sa deține și cultivă această suprafață de teren.
A considerat că soluția adoptată de prima instanță este greșită iar motivele care au stat la baza hotărârii atacate nu sunt incidente în cauza.
Potrivit sentinței 3653/08.07.2010, prin care bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei au fost partajate, lui îi revenea obligația, de predare a bunului imobil-teren, ceea ce s-a și întâmplat imediat după pronunțarea hotărârii. D. dovadă că nu a avut nici o pretenție asupra acestui teren, precum și a faptului predării acestuia către intimată este decizia sa și a fostei soții de a nu contesta soluția primei instanțe stabilind de comun acord că modalitatea de împărțire este echitabilă, renunțând la apel și lăsându-i în posesie terenul.
Așadar, motivarea primei instanțe potrivit căreia, aș fi fost în imposibilitate de a preda bunul pentru că era în străinătate nu poate fi reținută deoarece imediat după pronunțarea sentinței de partaj, fiind amândoi în țară, i-a predat posesia bunului după care au plecat amândoi în străinătate. Din data de 22 iulie 2010 el nu am mai revenit în țară și prin urmare nu a avut cum să exercite acte de posesie asupra terenului în cauză.
De asemenea, în argumentarea soluției primei instanțe se consideră justificată executarea silită împotriva sa deoarece „terenul era cultivat", iar la data deplasării executorului în teren mai erau de recoltat „câteva rânduri de porumb și sfeclă roșie"
În acest context instanța de fond a constatat că din 2010 și până la 30.08.2012 „familia contestatorului” a deținut și cultivat terenul Ori, dacă un alt subiect de drept (familia) a deținut și cultivat terenul, împiedicând-o probabil pe intimată să-1 folosească, atunci a considerat că nu se poate susține cu argumente logice că el ar fi exercitat acte abuzive de posesie asupra terenului.
Cert este că se pleacă de la premisa falsă potrivit căreia el nu ar fi predat bunul pentru că era în străinătate și, firesc, se ajunge la o concluzie de aceeași natură, aceea că ar fi legală executarea silită împotriva mea fiindcă familia posedă imobilul.
Arată că a solicitat să se pună semnul egal între cele două obligații ,,de a face" și „de a nu face" dimpotrivă, a dovedit că și-a îndeplinit obligația de a face prin predarea terenului imediat după pronunțarea sentinței și apoi, prin plecarea sa din țară, implicit, a îndeplinit și cea de-a doua obligație, de a nu face nimic din ceea ce ar împiedica liniștita posesie și folosință a terenului de către intimată.
Faptul că o altă persoană cu care nu are nici un raport în afară de cel de rudenie, folosește terenul proprietatea intimatei împiedicând-o astfel să exercite în mod nestingherit cele două atribute ale dreptului de proprietate, nu justifică demersul acesteia de obligare a sa la predarea posesiei.
De asemenea, prin același titlu executoriu intimata a fost obligată să-i
plătească o sultă de 2040 lei, sumă ce nu a fost achitată, în virtutea aceleiași obligații de predare reciprocă a bunurilor. După inițierea de către intimată a procedurii executării silite, a invocat executorului judecătoresc neexecutarea obligației reciproce a intimatei de plată a sultei.
Prin urmare, dacă prima instanță a reținut o neexecutare a obligației de predare, această atitudine s-ar putea interpreta ca o invocare a unui drept de retenție asupra imobilului până la executarea obligației reciproce ce incumbă celeilalte părți.
Atâta timp cât el a predat imobilul și ulterior nu a împiedicat în nici un fel exercitarea posesiei de către intimată iar aceasta, deși are pretenții privind conduita sa, își ignoră propriile obligații în raport cu el, ce au fost instituite prin hotărârea judecătorească, considerând că nu sunt întrunite condițiile pentru a legitima executarea silită.
În drept recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299 și 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 22 august 2013, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția netimbrării recursului promovat în cauză.
Examinând excepția netimbrării, Tribunalul constată următoarele:
Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii (...) instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. A.. 3 al art. 20 prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
De asemenea, art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar stabilește că în cazul nerespectării dispozițiilor acestui act normativ privind plata timbrului judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Instanța reține că prezenta cerere nu face parte din categoria celor scutite prin lege de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că recurentul contestator nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de 88 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 3 lei reprezentând timbru judiciar, deși i-a adus la cunoștință îndatorirea prin citația comunicată cu mai mult de 5 zile anterior termenului de judecată, conform art. 92 alin. 4 și 89 alin. 1 C.pr.civ. (fila 8).
Prin urmare, contestatorul avea obligația achitării taxei de timbru aferentă soluționării corespunzătoare a recursului.
Față de aceste considerente, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin.2 din OG nr. 32/1995, Tribunalul urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Anulează recursul formulat de contestatorul I. V., domiciliat în mun. Suceava, la cabinet de avocat L. I., ., nr.41, . C, . Suceava împotriva sentinței civile nr. 5396 din data de 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimată fiind Ț. P., domiciliată în mun. Suceava, . nr.2, ., ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 AUGUST 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
T. M. S. A. M. C.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. T.M.
Jud. fond. L. C. Ș.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./22.08.2013.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 879/2013. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 1752/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
