Partaj judiciar. Decizia nr. 1354/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1354/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 4004/285/2012
Dosar nr._ partaj judiciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1354/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător L. A.
Judecător F. Lumința
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. E.-H. de Jos, nr.81, CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.77/09.01.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții-intimați B. Steluța-mun. Ploiești, ..19, ., CP_, jud. Prahova, Ț. F.-., ., CP_, jud. Suceava, P. M.-H. de Jos, nr.701 A, CP_, jud. Suceava, N. C.-H. de Jos, nr.701 A, CP_, jud. Suceava, I. C. G.- H. de Jos, nr.701 A, CP_, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de av.H. C. și intimatele B. Steluța și Ț. F., lipsă fiind celelalte intimate.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei pe care instanța le anulează constatând recursul legal timbrat.
Instanța comunică un exemplar al întâmpinării reprezentatului recurentei care arată este vorba de suprafața de teren de 55 de ari.
Instanța invocă din oficiu autoritatea de lucru judecat raportat la decizia civilă nr.83/2012 a Tribunalului Suceava și acordă cuvântul asupra excepției și asupra fondului cauzei.
Reprezentantul recurentei arată că excepția autorității de lucru judecat nu este dată în cauză, în precedenta acțiune neformulându-se cerere de ieșire din indiviziune. Pe fond, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Intimata Ț. F. arată că lasă la aprecierea instanței.
Intimata B. Steluța solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 11 iulie 2012, reclamanta C. E. i-a chemat în judecată pe pârâții B. Steluța, Ț. F., P. M., N. C. și I. C. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 5500 m.p. teren arabil intravilan, cuprinsă în titlul de proprietate nr.336/1993 eliberat pe numele mamei, respectiv bunica lor, P. M..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate nr.336/1993 a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 5500 m.p. teren arabil intravilan H. de Jos, la locul numit Acasă, moștenitorilor defunctei P. M., care a fost bunica ei, decedată la data de 09.02.1978, respectiv numiților P. Aspazia decedată, mama reclamantei, P. V. decedat, Ț. F., T. M. decedată, și reclamanta.
Pârâta B. Steluța este moștenitoarea defunctei T. M., iar pârâtele P. M., N. C., I. C. G. sunt moștenitoarele defunctului P. V..
Prin testamentul autentificat sub nr.1794/27.08.1973 reclamanta a fost instituită legatară universală cu privire la averea mobilă și imobilă ce a aparținut bunicii P. M. și s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.511/07.11.1978 prin care a fost desemnată unica moștenitoare, iar P. V., Ț. F., P. Aspazia, I. M. au fost declarați străini de succesiune prin neacceptare, în temeiul art.700 Cod civil.
Reclamanta a solicitat să se constate că suprafața de teren se impune a fi atribuită în proprietatea sa exclusivă având în vedere testamentul nr.1794/1973 și sentința civilă nr.4124/30.11.2010 a Judecătoriei Rădăuți.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței.
Instanța a dispus atașarea dosarului civil nr._ .
Prin sentința civilă nr.77/09.01.2013 a Judecătoriei Rădăuți, prima instanță a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
După defuncta P. M. s-a reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate nr. 336/1993 în favoarea moștenitorilor acesteia, P. Aspazia, P. V., Ț. F., T. M. și C. E..
Conform arborelui genealogic P. Aspazia, P. V., Ț. F. și T. M. (fostă P.) sunt copiii defunctei P. M., P. Aspazia a decedat, moștenitoare fiind reclamanta C. E., în calitate de fiică, iar P. M., căsătorită T. a decedat și ea, moștenitoare fiind pârâta B. Steluța.
În titlul de proprietate figurează ca moștenitoare și C. E., alături de ceilalți moștenitori, C. E. fiind legatară cu titlu universal instituită de defuncta P. M. prin testamentul autentificat cu nr. 1794/1973.
Prima instanță a reținut că reclamanta C. E. figurează în titlul de proprietate alături de mama sa, P. Aspazia, ceea ce înseamnă că a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitor testamentar al defunctei, calitate pe care și-a declinat-o încă din 1993, când procedura de reconstituire a dreptului de proprietate după defuncta P. M. s-a finalizat prin emiterea titlului de proprietate nr. 336/1993.
Prima instanță a constatat că reclamanta s-a judecat cu ceilalți moștenitori în dosarul civil nr._ având ca obiect partaj judiciar, dosar în care reclamanții Ț. F., P. V. și B. Steluța au chemat-o în judecată pe pârâta C. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 5500 m.p. teren arabil intravilan, cuprinsă în titlul de proprietate nr.336/1993 eliberat pe numele mamei, respectiv bunica lor, P. M., să fie obligată pârâta să aducă la masa de împărțit suprafețele de 946 m.p. teren arabil intravilan situat la locul „Acasă” și 1108 m.p. teren livadă intravilan, situat la locul „Acasă”, pe raza comunei H. de Jos, teren cuprins în titlul de proprietate nr. 340/1993 emis pe numele tatălui său, P. P. și primit de la mama P. M..
Prin sentința civilă nr.4124 din data de 30.11.2010, rămasă definitivă și irevocabilă s-a respins acțiunea moștenitorilor Ț. F., P. V. și B. Steluța, reținându-se că părților li s-a eliberat un titlu comun de proprietate, dar din probele administrate reiese că reclamanții au cunoscut, cel puțin din anul 1993, despre existența testamentului, mai ales că nu exista o stare de dușmănie între părți, iar pârâtei C. E. i s-a permis să lucreze terenul, nestingherit o perioadă lungă de timp, iar termenul de prescripție nu a fost întrerupt, reclamanții neintrând în posesia terenului de 5500 mp, pe care l-a lucrat continuu pârâta, după apariția Legii nr.18/1991 și până în anii 2006-2007, când au început litigiile dintre părți.
În aceste condiții, în baza art. 3 din Decretul nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentului, fiind depășit termenul legal de 3 ani, și pe cale de consecință, a respins acțiunea de partaj, C. E. fiind unica moștenitoare a defunctei, în calitate de legatară universală, înlăturându-i pe ceilalți moștenitori legali, respectiv reclamanții Ț. F., P. V. și B. Steluța.
Prima instanță a reținut faptul că pârâții P. M., N. C. și I. C. G. sunt moștenitorii defunctului P. V., reclamantul din dosarul civil nr._ .
Prima instanță a apreciat că reclamanta își poate înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară urmând procedura prevăzută de Legea nr.7/1996.
În condițiile în care s-a constatat în dosarul civil mai sus menționat că reclamanta C. E. este unica moștenitoare a defunctei P. M. în calitate de legatară universală, înlăturându-i pe ceilalți moștenitori legali, respectiv pârâții B. Steluța, Ț. F., P. M., N. C. și I. C. G., prima instanță a apreciat că părțile nu sunt în indiviziune cu privire la suprafața de 5500 m.p. teren arabil intravilan, cuprinsă în titlul de proprietate nr.336/1993, și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că prin cererea adresată instanței de judecată a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la suprafța de 5500 mp teren menționată pe Titlul de Proprioetate nr.336/1993 eliberat pe numele autoarei lor comune, respectiv bunica sa, P. M..
A arătat în cererea de chemare în judecată că prin Titlul de proprietate nr.336/1993 a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 5500 mp teren abrabil, situată în intravilanul localității H. de Jos, la locul numit „Acasa”, moștenitorilor defunctei P. M., respectiv numiților P. Aspazia decedată, mama sa, P. V., decrdat, Ț. F., T. M., decedată.
Prin testamentul autentificat sub nr. 1794/27.08.1973 a fost instituită legatară universală cu privire la averea mobilă și imobilă ce a aparținut bunicii sale P. M., fiind eliberat și certificatul de moștenitor nr.511 din 07.11.1978.
A mai arătat că pârâții au formulat o acțiune de partaj succesoral, care a fost respinsă de instanța de judecată prin sentința civilă nr.4124/30.11.2010 a Judecătoriei Rădăuți, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului de a solicita reducțiunea testamentului.
Prin urmare, a solicitat sistarea stării de indiviziune ce a rezultat prin emiterea titlului de proprietate, iar în temeiul testamentului și a sentinței civile nr.4124/2010 a Judecătoriei Rădăuți, care a constatat prescris dreptul pârâților de a solicita reducțiunea testamentului, fiind astfel imposibilă culegerea de către aceștia a rezervei succesorale, a cerut atribuirea în exclusivitate ei a masei succesorale, formată din suprafața de 5500 mp teren arabil.
Prin sentința nr.77 din 09.01.2013 i-a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că în dosarul civil nr._ se menționează că ea este unica moștenitoare a defunctei P. M., în calitate de legatară universală, iar ceilalți moștenitori au fost înlăturați de la moștenire, astfel încât nu există stare de indiviziune. S-a mai arătat că ea și poate înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară urmând procedura prevăzută de Legea nr.7/1996.
Consideră că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală.
In primul rând a solicitat a se constata că instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a fi invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, fiind încălcat astfel atât principiul contradictorialității desfășurării procesului civil, cât și dreptul la apărare.
In al doilea rând, în mod greșit instanța a apreciat că cererea formulată de
ea este inadmisibilă, întrucât nu există stare de indiviziune.
Apreciază că starea de indiviziune există, aceasta nefiind lichidată prin pronunțarea sentinței civile nr.4124 din 30 noiembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți. In acest sens, solicită a se observa că prin această sentință instanța a analizat excepția prescripției dreptului de a solicita reducțiunea testamentului, administrarea probelor a vizat chiar aceste aspecte, conformându-se astfel deciziei instanței superioare, care a dispus rejudecarea cauzei. Ca atare, cererea de partaj a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției de a solicita reducțiunea testamentului.
Este adevărat că instanța a arătat în considerentele hotărârii pronunțate că este singura moștenitoare a defunctei, în calitate de legatară universală, înlăturându-i pe ceilalți moștenitori legali. Consideră că această mențiune nu trebuie apreciată ca fiind dovada inexistenței unei stări de indiviziune, ci instanța s-a referit strict la faptul că eu voi culege singură întreaga masă succesorală menționată pe titlul de proprietate emis după autoarea lor, P. M.. întrucât nu a formulat în acel dosar cerere de partaj, instanța nu i-a atribuit ei în proprietate exclusivă terenul din litigiu.
Astfel, date fiind dispozițiile art.728 și următoarele Cod civil, conform cărora nimeni nu este obligat să rămână în indiviziune, a fost nevoită să formuleze cererea de ieșire din indiviziune prin care a solicitat sistarea stării de indiviziune și atribuirea în proprietate exclusivă a terenului, ca urmare a reținerii faptului că pârâții sunt în imposibilitate de a culege rezerva succesorală, în calitate de moștenitori legali ai autoarei noastre.
Pe de altă parte, apreciază că din moment ce se acceptă unanim faptul că a existat stare de indiviziune începând cu data emiterii titlului de proprietate, aceasta nu încetează decât în condițiile în care instanța de judecată dispune sistarea acesteia, prin efectuarea unui partaj succesoral, judiciar sau voluntar, prin dobândirea de câtre un moștenitor a drepturilor succesorale ale celorlalți comoștenitori ca efect al succesiunii, vânzării, împlinirii termenului de prescripție achizitivă.
Ori nici una dintre situațiile enumerate mai sus nu este incidență în cauză, astfel încât starea de indiviziune persistă, chiar și în situația în care rezervatarii nu pot culege partea lor din moștenire, nu din cază că ar pierde calitatea de moștenitor ci fiindcă s-a prescris acțiunea în reducțiunea testamentului, până la sistarea indiviziunii și atribuirii bunului în proprietate exclusivă a unui moștenitor.
Riguros vorbind, consideră că ea culege moștenirea în calitate de legatar universal nu motivat de faptul că moștenitorii legali au pierdut această calitate sau nu au avut niciodată calitatea de moștenitor, ci motivat de faptul că aceștia nu pot culege rezerva succesorală întrucât nu au formulat cererea de reducțiune a testamentului în termenul legal de 3 ani de zile din momentul eliberării titlului de proprietate, acțiunea în reducțiunea testamentului fiind o acțiune personală și patrimonială.
Ori acțiunea în reducțiune poate fi formulată numai de către cel care are calitate de moștenitor rezervatar.
De altfel, calitatea de moștenitor a pârâților și a autorilor pârâților nu poate fi contestată, aceștia vor fi socotiți moștenitori legali ai autoarei lor, din momentul reconstituirii dreptului de proprietate, întrucât prin efectul Legii nr. 18/1991 aceștia au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii, odată cu formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu, în temeiul dispozițiilor art.13 din legea fondului funciar.
Instanța de judecată a considerat în cursul soluționării dosarului nr.4419/2010 că moștenitorii rezervatari nu pot fi socotiți străini de moștenire în condițiile în care au fost repuși în termenul de acceptare a moștenirii și sunt considerați moștenitori acceptanți. Tot pentru aceste motive, în anul 2007 a fost respinsă o cerere de anulare a titlului de proprietate, în sensul excluderii rezervatarilor de pe acest titlu.
În condițiile în care moștenitorii rezervatari sunt considerați acceptând ai succesiunii, aceștia dobândesc calitatea de moștenitor legal, alături de moștenitorul testamentar, astfel fiind emis și titlul de proprietate, dreptul fiind reconstituit atât în favoarea sa cât și în favoarea rezervatarilor.
De asemenea, apreciază că atât moștenitorul testamentar cât și moștenitorii rezervatari, la data reconstituirii dreptului de proprietate, respectiv a deschiderii succesiunii, aveau vocație succesorală concretă la moștenirea lăsată de către defuncta P. M.. In această calitate rezervatarii au avut legitimare procesuală activă de a formula cererea de reducțiune a testamentului, considerând că dreptul lor de rezervă succesorală a fost încălcat prin liberalitatea efectuată în favoarea sa.
Astfel, din momentul eliberării titlului de proprietate a luat naștere starea de indiviziune, coexistând moștenirea testamentară și moștenirea legală, în condițiile art.650 Cod civil. Această stare de indiviziune nu a fost sistată până în momentul de față, în condițiile în care nu a fost efectuat un partaj voluntar, nu i-a moștenit pe moștenitorii rezervatari, nu a uzucapat împotriva lor.
D. fiind că rezervatarii au fost repuși în termenul de acceptare a moștenirii, o acțiune în constatare a calității de unic moștenitor nu este admisibilă, atâta timp cât această calitate va fi apreciată la data deschiderii: moștenirii și acceptării moștenirii prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, ca efect al dispozițiilor art.13 din Legea nr. 18/1991 prin care moștenitorii au fost repuși în termenul de opțiune succesorală.
Totodată, consideră că nici o acțiune în constatare a dreptului exclusiv de proprietate în favoarea sa nu este admisibilă în condițiile emiterii unui titlu de proprietate pentru mai mulți moștenitori, regula fiind aceea a ieșirii din indiviziune.
Pentru aceste considerente a apreciat că o acțiune în dezbatere succesorală este admisibilă, respectiv o acțiune de partaj, în care instanța să constate cine are calitatea de moștenitor, care este masa de împărțit și cui îi va reveni aceasta. Prin urmare a solicitat să se constate că există stare de indiviziune prin emiterea titlului de proprietate, că moștenitorii rezervatari, deși au vocație succesorală concretă la moștenirea lăsată de defuncta lor autoare, nu vor culege moștenirea întrucât nu și-au valorificat dreptul de a solicita reducțiunea testamentului în termenul prevăzut de lege, aceste din urmă aspecte fiind analizate în dosarul nr._ al Judecătoriei Rădăuți, iar terenul din litigiu să-i fie atribuit în proprietate exclusivă, fiind sistată astfel starea de indiviziune ce a rezultat ca urmare a emiterii unui titlu de proprietate comun.
De-asemenea, a arătat că nu există posibilitatea înscrierii dreptului său în Cartea Funciară în lipsa unei hotărâri judecătorești care să dispună sistarea stării de indiviziune.
În drept a invocat prevederile art.304 pct.9, 3041 Vechiul Cod de procedură civilă.
Legal citată, intimata Ț. F. a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea recursului, a nefondat.
În fața instanței s-a prezentat și intimata B. Steluța, care a solicitat respingerea recursului, ce nefondat.
Deși legal citați, ceilalți intimați nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Din oficiu, instanța de recurs a invocat excepția autorității de lucru judecat,conform art.306 alin.2 Vechiul Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform art.137 alin.1 vechiul Cod de procedură civilă, asupra excepției invocate, Tribunalul reține următoarele:
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art.1201Vechiul Cod civil, ca prezumție legală și absolută, irefragabilă și în art.166 Vechiul Cod de procedură civilă, ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.
De asemenea, aceasta a fost evidențiată și în jurisprudența CEDO (cauzele A. contra României, A. contra României).
Pentru a exista autoritate de lucru judecat, ca excepție, trebuie să existe triplă identitate:de părți, de obiect și de cauză.
Privitor la același teren, în suprafață de 5500 mp, arabil, intravilan, evidențiat în titlul de proprietate nr.336/1993, care face obiectul prezentei cauze, așa cum rezultă din petitul acțiunii, a avut loc anterior, un alt proces de partaj, soluționat prin sentința civilă nr.4124/2010, a Judecătoriei Rădăuți, ( f.5-7 judecătorie), irevocabilă prin decizia civilă nr.83/2012, a Tribunalului Suceava ( f.8-13, judecătorie).
Rezultă clar identitatea de obiect între cele două litigii-partajarea suprafeței de 5500 mp.
Primul litigiu a avut loc între reclamanții:B. Steluța, Ț. F. și P. V. și pârâta C. E.. Între timp a intervenit decesul lui P. V., astfel că în prezentul proces, în locul acestuia figurează pârâtele P. M., N. C. și I. C. G., moștenitoarele acestuia.
Rezultă deci și identitatea de părți, care nu are în vedere prezența lor fizică, ci prezența juridică, incluzându-i și pe succesorii părților.
Este dată și identitatea de cauză, art.728 Vechiul Cod Civil, specifică partajului judiciar, în ambele dosare.
În litigiul anterior s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că nu există stare de indiviziune între părți privitor la terenul în litigiu, chiar dacă li s-a emis un titlu comun de proprietate, reținându-se expres că recurenta din prezentul dosar este unica moștenitoare, în calitate de legatară universală, înlăturându-i pe ceilalți moștenitori legali, celelalte părți, față de care s-a admis excepția prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentului lăsat în beneficiul recurentei din prezentul dosar. În consecință, cererea de partaj a fost respinsă.
Astfel, nu se poate repune în discuție inexistența stării de indiviziune între părți.
În consecință, se va admite excepția autorității de lucru judecat și în baza art.312 alin.1 Vechiul Cod de procedură civilă, se va respinge recursul, ca nefondat, nemaianalizându-se celelalte aspecte, învederate de recurentă, față de caracterul prioritar al excepției, care face de prisos cercetarea fondului cauzei. De altfel, criticile recurentei se subsumează ideii existenței stării de indiviziune.
De reținut că prima instanță a respins acțiunea raportându-se la același litigiu anterior, reținut și de instanța de recurs, litigiu invocat chiar de reclamantă în acțiune, deci nu se poate reține încălcarea contradictorialității și a dreptului la apărare, reclamanta cunoscând și invocând chiar ea litigiul anterior. De altfel, prima instanță, prin inadmisibilitate a reținut, de fapt, autoritatea de lucru judecat, prin raportarea la litigiul anterior, excepție pusă în discuția părților în mod expres de către instanța de recurs, fiind înlăturată astfel orice vătămare procedurală.
Cererea de înscriere în CF are caracter accesoriu, și deci urmează soarta cererii principale, de sistare a stării de indiviziune, recurenta urmând să identifice alte soluții pentru înscrierea în cartea funciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. E.-H. de Jos, nr.81, CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.77/09.01.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții-intimați B. Steluța-mun. Ploiești, ..19, ., CP_, jud. Prahova, Ț. F.-., ., CP_, jud. Suceava, P. M.-H. de Jos, nr.701 A, CP_, jud. Suceava, N. C.-H. de Jos, nr.701 A, CP_, jud. Suceava, I. CristinaGeorgeta- H. de Jos, nr.701 A, CP_, jud. Suceava,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Mai 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. L. A. F. Lumința L. A.
Red A.I.M
Jud.fond C. G. Oactavian
Tehnored.L.A.
2 ex./17.06.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2079/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 139/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
