Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1385/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1385/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 4841/285/2012
Ds. nr._ acțiune în răspundere contractuală
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 21
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: V. E. L.
Judecător: C. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta C. D., împotriva sentinței civile nr.1385 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți (dosar nr._ ), reclamant intimat fiind G. A. D..
Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 10.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.01.2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 29 august 2012 reclamantul G. A. D. a chemat-o în judecată pe pârâta Crăsnean D., solicitând, instanței, să o oblige pe aceasta să-i restituie suma de 30.000 euro.
În motivarea acțiunii, reclamantul, a arătat că între părți s-a încheiat un contract de împrumut-consemnat printr-un înscris întocmit de d-l avocat A. T. – prin care i-a împrumutat pârâtei suma de 30.000 euro, ce trebuia restituită până la data de 1 octombrie 2009. Întrucât termenul scadent s-a împlinit de mult, iar pârâta a refuzat să-și îndeplinească de bună voie obligația de restituire, se impune obligarea acesteia la restituirea împrumutului.
Pârâta a depus întâmpinare (filele 10-14), precum și concluzii scrise (filele 59-60) prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că înscrisul prezentat de reclamant nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi considerat o probă, în sensul că nu a fost încheiat cu respectarea prev. art.1179 și 1180 Cod civil.
Prin sentința nr.1385 din data de 14.04.2013 prima instanță a admis acțiunea civilă, având ca obiect „restituire împrumut”, formulată de reclamantul G. A. D. în contradictoriu cu pârâta Crăsnean D., a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 30.000 euro și să-i plătească suma de 4.286 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat un contract de împrumut al cărui înscris constatator a fost depus la dosar (fila 6), conform căruia reclamantul i-a împrumutat pârâtei suma de 30.000 euro, termenul de restituire fiind 1 octombrie 2009. Înscrisul constatator, deși este redactat de un avocat, are valoarea juridică a unui înscris sub semnătură privată, astfel încât el este supus inclusiv regulilor prev. de art.1179 și 1180 C.civ. (întrucât atestă o convenție sinalagmatică, prin care una din părți se obligă a-i plăti celeilalte o sumă de bani). Dar, atât neîndeplinirea formalității multiplului exemplar (art.1179 C.civ.), cât și lipsa mențiunii „bun și aprobat” (art.1180 C.civ.) nu afectează valabilitatea în sine a convenției, ci doar înlătură puterea probatorie a înscrisului sub semnătură privată – aspect confirmat chiar de pârâtă, în întâmpinarea sa (fila 12).
Dar, lipsa acestor formalități poate fi invocată numai atunci când se contestă însăși încheierea actului juridic. Dacă, însă, se recunoaște încheierea convenției, lipsa formalităților sus-menționate nu are nicio relevanță.
În întâmpinare, pârâta a recunoscut – fie explicit, fie implicit, dar neîndoielnic – încheierea contractului de împrumut. Astfel, pârâta afirmă: „reclamantul împreună cu soțul meu au pus la cale o afacere, la care el a venit cu un aport de capital de 30.000 euro, afacere care nu s-a materializat și au convenit să o transforme într-un împrumut cu restituire viitoare după posibilități”. Mai mult, pârâta mai susține că: „Până în luna decembrie 2011, i-au restituit lunar reclamantului câte 500 euro, în total 20.000 euro.
Așadar, nu numai că pârâta recunoaște încheierea contractului de împrumut, ci pretinde chiar că și-a îndeplinit cea mai mare parte din obligația de restituire asumată.
În consecință, încheierea contractului de împrumut, în condițiile stipulate în înscrisul sub semnătură privată, nu mai poate fi pusă la îndoială.
În ceea ce privește restituirea unei părți din împrumut (contestată de reclamant), pârâta a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 23-38), dar niciunul din acestea nu atestă vreo plată făcută reclamantului.
Așa fiind, instanța a admis acțiunea, în temeiul art.1584 C.civ.
În temeiul art.274 C.proc.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 4.286 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru (fila 41).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. D. arătând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii(art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă.)
A arătat că în sentința apelată, Judecătoria Rădăuți a reținut faptul că, în întâmpinare, pârâta a recunoscut încheierea contractului de împrumut.
A arătat că în întâmpinarea formulată într-o formă olografă (fără consultarea prealabilă a unui avocat), pârâta a menționat că reclamantul împreună cu soțul pârâtei au convenit să inițieze o afacere la care G. A. D. a venit cu un aport de 30.000 de euro. Această sumă de bani nu a fost acordată cu titlu de împrumut către pârâtă pentru a se atrage răspunderea acesteia în ceea ce privește obligația de restituire.
A arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că pârâta a recunoscut, fie explicit, fie implict, dar neîndoielnic încheierea contractului de împrumut, considerând că din cuprinsul apărărilor formulate nu rezultă o recunoaștere a încheierii acestei convenții.
A precizat că din apărările formulate nu reiese faptul că suma de 30.000 de euro a fost acordată de către reclamant cu titlu de împrumut ci s-a contestat însăși încheierea acestei
convenții.
A arătat, pârâta, că nici din întregul probatoriu administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că suma de 30.000 de euro a fost împrumutată ei sau faptul că această sumă de bani a fost primită de către ea și nu a fost restituită reclamantului.
A arătat că sumele de bani despre care s-au făcut vorbire în întâmpinare s-au restituit în temeiul înțelegerii avute de către soțul său cu reclamantul, în temeiul desfășurării relațiilor comerciale dintre aceștia.
Instanța de judecată a fost investită cu o acțiune privind obligarea pârâtei Ia restituirea sumei de 30.000 de euro rezultată dintr-un contract de împrumut.
A precizat că a învederat Judecătoriei Rădăuți faptul că orice contract de împrumut, pentru a fi valabil și pentru a-și produce efectele trebuie să îndeplinească anumite condiții ad probationem și ad validitatem.
A arătat că, contractul de împrumut de care se prevalează reclamantul, nu cuprinde în primul rând mențiunea "bun și aprobat” sau altă expresie echivalentă, scrisă de debitor conform dispozițiilor art.1180 alin.1 Cod Civil, mențiune care nu este necesară numai în cazul profesioniștilor, conform art.1180 alin.2 din Codul Civil.
A precizat că semnătura și ștampila aplicată de către av.A. T. nu sunt suficiente pentru a demonstra că această convenție are dată certă.În conformitate cu dispozițiile art.3 alin.1 lit.c din Legea nr. 51/1995, printre atribuțiile avocatului se numără și redactarea de acte juridice, atestarea identității pârtilor, a conținutului și datei actelor prezentate spre autentificare.
A arătat că Legea nr.51/1995 precum și statutul profesiei de avocat obligă avocații care atestă identitatea părților și conținutul unui act juridic trebuie să redacteze și o încheiere de dată certă în care să menționeze toate aceste aspecte, iar contractul de împrumut de care se prevalează reclamantul nu poartă nici o încheiere de data certă.
A arătat că contractul de împrumut de care se prevalează reclamantul nu îndeplinește nici condițiile impuse de art.1179 din Codul Civil.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Intimatul, deși a fost legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare pentru a-și preciza poziția cu privire la apel.
Examinând sentința prin motivele de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, Tribunalul va confirma soluția atacată apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărui judicioasă analiză a condus la stabilirea unei situații de fapt și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Contrar susținerilor apelantei este a se observa că prima instanță a realizat o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1576 și art. 969 din Codul Civil.
Acțiunea formulată de reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art.1576 Cod Civil., care reglementează contractul de împrumut, motivând ca a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 30.000 euro.
Dovada contractului de împrumut, in cazul in care valoarea bunului imptumutat depășește suma de 250 de lei, se poate face, potrivit dispozițiilor art.l191 aliniat 1 l cod civil numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătura privata.
O condiție de formă în plus este ceruta de dispozițiile art. 1180 Cod Civil, potrivit cu care înscrisurile sub semnătura privată, care constată obligația unilaterala a unei părți de a plăti altei părți o suma de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie sa fie scrise in întregime de mâna debitorului sau, in caz contrar, sa cuprindă înaintea semnăturii mențiunea "bun si aprobat pentru..." sau o altă mențiune asemănătoare, urmata de indicarea in litere a sumei sau a cantității de lucruri fungibile la plata căreia debitorul se obliga.
Din textele de lege invocate, rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de proba in afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 de lei.
De la aceasta regulă exista si excepții, si anume când există un început de dovada scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, excepție prevăzuta de art.1197 aliniat 2 Cod civil, sau când partea s-a aflat in imposibilitate materiala sau morală de a-si procura o dovada scrisa despre actul ce a încheiat, excepție prevăzuta de art.1198 Cod civil.
Față de probele administrate in cauză, întemeiat a reținut prima instanța ca pârâta a primit
cu titlu de împrumut suma de 30.000 euro și că s-a îndeplinit o cerința esențiala pentru validitatea
contractului de împrumut și anume tradițiunea bunului împrumutat.
Astfel, între părți s-a încheiat un contract de împrumut al cărui înscris constatator a fost depus la dosar (fila 6), conform căruia reclamantul i-a împrumutat pârâtei suma de 30.000 euro, termenul de restituire fiind 1 octombrie 2009. Înscrisul constatator, deși este redactat de un avocat, are valoarea juridică a unui înscris sub semnătură privată, astfel încât el este supus inclusiv regulilor prevăzute de art.1179 și 1180 Cod civil (întrucât atestă o convenție sinalagmatică, prin care una din părți se obligă a-i plăti celeilalte o sumă de bani). Dar, atât neîndeplinirea formalității multiplului exemplar (art.1179 C.civ.), cât și lipsa mențiunii „bun și aprobat” (art.1180 C.civ.) nu afectează valabilitatea în sine a convenției, ci doar înlătură puterea probatorie a înscrisului sub semnătură privată – aspect întemeiat reținut de instanța de fond.
Este a se observa că, lipsa acestor formalități poate fi invocată numai atunci când se contestă însăși încheierea actului juridic. Dacă, însă, se recunoaște încheierea convenției, lipsa formalităților sus-menționate nu are nicio relevanță.
În întâmpinare, pârâta a recunoscut – fie explicit, fie implicit, dar neîndoielnic – încheierea contractului de împrumut. Astfel, pârâta afirmă: „reclamantul împreună cu soțul meu au pus la cale o afacere, la care el a venit cu un aport de capital de 30.000 euro, afacere care nu s-a materializat și au convenit să o transforme într-un împrumut cu restituire viitoare după posibilități”. Mai mult, pârâta mai susține că: „Până în luna decembrie 2011, i-au restituit lunar reclamantului câte 500 euro, în total 20.000 euro.
Față de cele reținute mai sus, în mod just s-a motivat de către prima instanță că pârâta nu numai că a recunoscut încheierea contractului de împrumut, ci chiar a pretins că și-a îndeplinit cea mai mare parte din obligația de restituire asumată.
În consecință, e de necontestat că încheierea contractului de împrumut, în condițiile stipulate în înscrisul sub semnătură privată, nu mai poate fi pusă la îndoială, aspect, de altfel, reținut și de prima instanță.
În ceea ce privește restituirea unei părți din împrumut (contestată de reclamant), așa cum s-a arătat și în considerentele sentinței recurate, pârâta a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 23-38), dar niciunul din acestea nu atestă vreo plată făcută reclamantului.
Susținerile apelantei în sensul nerespectării cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 1179 și art. 1180 din Codul Civil nu pot fi primite de instanța de apel întrucât, așa cum a motivat și instanța de fond, neîndeplinirea formalității multiplului exemplar și a mențiunii „bun și aprobat” nu afectează valabilitatea convenției în sine.
Pentru aceleași considerente, nu vor fi primite nici motivațiile pârâtei privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 3 și următoarele din Legea nr. 51/1995.
Sancțiunea nerespectării formalității cerute de art. 1179 și art. 1180 Cod civil și art. 3 din Legea nr. 51/1995 este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenția ca act juridic, ce se poate dovedi prin alte mijloace de probă, chiar prin proba cu martori și prezumții, pentru ca, deși nul ca înscris, acesta constituie totuși un început de dovadă scrisă.
De altfel, prima instanță a reținut în mod corect aceste aspecte, iar nulitatea la care s-a referit apelanta în motivele de apel vizează înscrisul și nicidecum convenția în sine.
Cum înscrisul reprezentând un început de dovadă scrisă s-a completat cu recunoașterile implicite ale pârâtei din întâmpinare cu proba testimonială și cu celelalte acte atașate pricinii, Tribunalul constată că, întemeiat a apreciat instanța de fond că reclamantul a dovedit existența convenției de împrumut pe care a încheiat-o cu pârâta, precum și clauzele sale relativ la cuantumul sumei împrumutate și la obligația de restituire a acesteia.
În contextul celor de mai sus, găsind că motivațiile apelantei sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 296 Cod Procedură Civilă, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Date fiind și prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta C. D. domiciliată în Or.Jumbolia . nr.27, jud. T. CP_305400, cu domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură ales la Cabinetul de avocat „Soldănescu R.-A.” din mun. Suceava, ., nr.10, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.1385 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți (dosar nr._ ), reclamant intimat fiind G. A. D. domiciliat în mun. Rădăuți ..3, jud. Suceava CP_725400, ca nefondat.
Dispune obligarea pârâtei apelante C. D. să achite reclamantului intimat G. A. D. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntată în sedinta publica din data de 17.01.2014.
Președinte JudecătorGrefier
V. E. L. C. L. N. A.
Red. CL/Tehn. NA
Jud. fond B. B.
2 ex./11.02.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 318/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
