Fond funciar. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 273/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 2373/227/2011

Dosar nr._ -fond funciar-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.273

Ședința publică din data de 04 februarie 2014

Completul compus din:

Președinte: C. L.

Judecător: V. E. L.

Judecător: S. A.

Grefier: N. A.

Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul I. A. D. împotriva sentinței civile nr. 1789/01.09.2011 pronunțată de Judecatoria Falticeni in dosarul nr._, intimați fiind C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei C. Luncii și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Instanța având în vedere lipsa părților, a lăsat cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, din oficiu, invocă excepția de perimare a recursului și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată primei instanțe și înregistrată sub nr._ la data de 19.07.2011, reclamantul I. A. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții: Comisia comunală de fond funciar C. Luncii, jud. Suceava și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, să se constate nulitatea absolută a înscrisului „Schița amplasare a terenurilor din tarlaua „Fălci” de pe raza comunei C. Luncii, jud. Suceava, anexa 4 la raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._, al Judecătoriei Fălticeni, înscris folosit ca probă în dosarul menționat.

În fapt, reclamantul a arătat că, prin încheierea de ședință din 09.12.2009 dată în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni, instanța de judecată a numit pe d-1 expert C. V.-M. să efectueze o expertiză tehnică judiciară.

Expertul desemnat a efectuat măsurătorile necesare întocmirii raportului de expertiză, la data de 03.03.2010, când i-a fost înmânat de către mandatara reclamantului din litigiu, înscrisul intitulat „Schiță - amplasare a terenurilor din tarlaua „Fălci”, pe raza comunei C. Luncii” în hotar cu Băișești, întocmită și semnată de ing. A. D., la data de 06.05.1998, care la acea dată nu avea calitatea de membru al Comisiei de fond funciar al comunei C. Luncii și care a insistat să valorifice acest înscris la efectuarea lucrării.

A susținut că în mod nejustificat expertul a denumit acest înscris „anexa 4 la raportul de expertiză „plan parcelar de punere în posesie”.

A considerat un fals acest înscris, întrucât nu reflectă realitatea din teren, nu este întocmit de C. de fond funciar C. Luncii și nu este vizat și parafat de președintele acestei comisii, fapt ce rezultă din adresa nr. 2627/04.04.2011 emisă de C. de fond funciar C. Luncii.

În funcție de acest înscris, raportul de expertiză a concluzionat alte măsurători pentru suprafața sa de teren de 2147 mp, astfel că a înțeles să promoveze prezenta acțiune.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111, 139 și 184 cod procedură civilă.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri, respectiv: schița contestată și adresa nr. 2627/04.04.2011 (f. 5-7 dosar).

La termenul de judecată din 01.09.2011, instanța a calificat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind „obligația de a face”.

Legal citate, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a înaintat întâmpinare (f. 14, 15 dosar).

Prin sentința civilă nr. 1789/01.09.2011, prima instanță a respins ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect obligația de a face formulată de reclamantul I. A. D. în contradictoriu cu pârâții: Comisia comunală de fond funciar C. Luncii, jud. Suceava și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, jud. Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul contestă legalitatea și temeinicia întocmirii de către expertul ing. C. V., a unei schițe privind amplasarea terenurilor din tarlaua „Fălci”satul C. Luncii, .. Suceava.

Aceste terenuri amplasate la hotarul dintre satul C. Luncii cu satul Băișești, susține reclamantul, au fost identificate prin acest plan, anexă la raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._, al Judecătoriei Fălticeni.

Susținerea reclamantului că acest plan ar fi fals deoarece nu reflectă realitatea din teren, nu poate fi reținută ca fondată, în condițiile în care cu prilejul soluționării dosarului mai sus menționat, în care s-a întocmit raportul de expertiză de către ing. C. V., părțile interesate au avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză și să solicite întocmirea unui supliment la raport sau chiar a unui alt raport de expertiză.

La dosarul cauzei a fost depusă schița privind terenurile din tarlaua „Fălci”, dar nu s-au depus alte acte și înscrisuri de natură să formeze instanței convingerea că acest înscris nu a fost întocmit, conform situației reale din teren.

De asemenea, reclamantul nu a depus la dosare alte acte și înscrisuri, de natură să prezinte o altă situație juridică a terenurilor identificate și măsurate de expert, cu prilejul întocmirii acestui înscris, care în circumstanțele reținute, nu poate fi calificat ca fiind fals.

Așa fiind, în temeiul disp. art. 184 și art. 201 și urm. Cod procedură civilă, a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva sentinței civile sus-menționate, a declarat recurs petentul I. A. D., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 26.09.2011.

Prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2012, în baza art. 242 al.1 pct. 2 C.pr.civ., Tribunalul Suceava a suspendat judecarea cauzei.

În data de 04 februarie 2014, instanța a invocat din oficiu excepția de perimare a recursului declarat în cauză și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată:

După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15 mai 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 al.1 pct. 2 Cod pr. civilă pentru lipsa nejustificată a părților iar de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.

Prin urmare, în temeiul art. 252 Cod pr. civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură, absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția de perimare a recursului.

Constată perimat recursul declarat petentul I. A. D. domiciliat în .. Suceava, cod poștal_ împotriva sentinței civile nr. 1789/01.09.2011 pronunțată de Judecatoria Falticeni in dosarul nr._, intimați fiind C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei C. Luncii și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în sedința publică din data de 04.02.2014

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

C. L. V. E. L. S. A. N. A. N.

Red.CL

Jud.fond. G. S.

Tehnored.N.A.N.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul SUCEAVA