Anulare act. Decizia nr. 187/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 6780/86/2014
DOSAR NR._ ANULARE ACT CONTESTAȚIE ÎN ANULARE
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 187
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11 NOIEMBRIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE D. D.
JUDECĂTOR C. M.
JUDECĂTOR M. T.
GREFIER C. D. I.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de către contestatoarea B. V., împotriva deciziei civile nr. 994/06.05.2014 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), în contradictoriu cu intimații H. G., D. G., OBȘTEA DE P. A. - prin președinte ILIESE G., H. T. - decedată, H. D., H. D. V. și H. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: mandatar B. F. pentru contestatoare (aceasta fiind lipsă), asistată de av. Torac G. și intimatul D. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea contestatoarei depune la dosar chitanța nr. 5310/2014 prin care face dovada achitării taxei de timbru de 10 lei și timbre judiciare de 0,30 lei (acestea fiind anulate de către președintele completului de judecată).
Părțile, întrebate fiind, arată că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și motivată (f. 1 bis.-7).
Pârâtul intimat Pașcaniuc I., arătând că încheierea atacată este temeinică și legală, solicită respingerea apelului.
După deliberare,
TRIBUNALUL ,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin decizia civilă nr. 994/06.05.2014 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ) au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de pîrîții B. V. și D. G., împotriva sentinței civile nr.2990 din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimați fiind reclamantul Hrincescu G. și pârâții Obștea de pădure A., H. D., H. D. V. și H. I. (moștenitori după defuncta H. T.), fiind obligați recurenții B. V. și D. G. să plătească intimatului reclamant Hrincescu G. cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din rezoluția parchetului din 20 martie 2008, ca urmare a cercetărilor efectuate, înscrisul invocat pentru modificarea dreptului de pădure nu există.
Potrivit art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Ori, invocînd contrariul a ceea ce reclamantul a dovedit, pîrîții trebuiau să-și probeze apărările, instanța neputîndu-și exercita rolul activ, substituindu-se obligațiilor acestora.
Din însăși declarația recurentului D. G., dată cu ocazia cercetării penale a rezultat că autorul recurentei B. V. s-a prezentat cu o copie a încheierii Judecătoriei Mixte Solca și în baza acesteia s-au efectuat mențiunile în registrul agricol.
De asemenea, din tot dosarul de cercetare penală a rezultat că nici defunctul și nici moștenitoarea sa nu au prezentat niciodată originalul actului invocat.
Față de toate demersurile făcute de P. în vederea aflării adevărului, rolul activ al instanței civile nu putea completa probele administrate.
Deosebit de aceasta, autorul reclamantului apare înscris ca titular al dreptului de pădure nr.339 în Tabelul Obștii de P. A. încă din anul 1926, mențiunea nefiind modificată în Registrul Îndreptățiților la Obștea de pădure A..
Este real că în perioada anului 1947 s-au făcut înstrăinări, însă declarația unui martor nu poate fi concludentă și pentru transmiterea dreptului de pădure nr.339 de la Hrincescu O. a lui G. al lui I. la G. Gigor, pentru ca acesta să transmită lui B. G., tocmai pentru că celelalte înstrăinări au fost operate în registrele obștii.
Nefiind nici o mențiune cu privire la . 1926-2000, iar probele administrate nedovedind că transmiterea a avut loc, încheierea prezentată ca probă neavând valoarea unui început de dovadă scrisă fără mențiunea vreunui element identificator, în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondate recursurile declarate de pîrîții B. V., prin mandatar B. F. și D. G., iar în temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, recurenții B. V. și D. G. au fost obligați să plătească intimatului reclamant Hrincescu G. cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta B. V. pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.318 C..
A susținut că instanța de recurs nu a cercetat motivele de casare sau de modificare invocate în apărare, expunând în considerente doar parte din motivele de recurs și s-a pronunțat doar asupra câtorva.
A arătat că un prim motiv de recurs l-a reprezentat probele din dosarul Parchetului cu referire la adresele nr.106/2008 și 202/2008 emise de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale. Tribunalul nu a analizat aceste susțineri din recurs și a prezentat în motivare alt aspect din dosarul penal, și anume declarația dată de recurentul D. în timpul urmăririi penale cu privire la prezentarea unei copii a încheierii din 1947 a Judecătoriei Solca la Obștea de P..
Un alt motiv de recurs îl reprezenta faptul că cererea de probe a fost respinsă prin încheierea din data de 25 septembrie 2013 fără nici o motivare.
De asemenea tot ca motiv de recurs a solicitat ca tribunalul să aibă în vedere și considerentele din D.C. nr.1560/2005 a Tribunalului Suceava unde s-a reținut că frații Hrincescu G. și H. T. nu au făcut dovada posesiei terenului din anul 1926 până la trecerea în proprietatea statului a pădurilor, anul 1948.
Deși acest motiv de recurs a fost amintit în considerente nu s-a făcut nici o referire la el în analizarea motivelor de către instanța de control. Acest motiv a fost invocat tocmai pentru a sublinia că instanțele judecătorești s-au pronunțat deja la cine a avut posesia terenului în litigiu până în anul 1948, adică soțul său.
Alt motiv de recurs la care nu s-a răspuns, s-a referit la faptul că a probat și cu alte contracte de vânzare cumpărare încheiate tot în anul 1947, că s-au vândut și alte drepturi de pădure, însă tribunalul doar a confirmat că în perioada anului 1947 s-au făcut înstrăinări, cu trimitere la declarațiile unui martor declarație apreciată ca neconcludentă fără a exista o motivare în acest sens.
Deși a mai criticat faptul că instanța de fond a înlăturat în totalitate declarația martorului cu o motivare care nu are legătură cu cele deduse judecății, tribunalul nu le-a analizat deloc în considerente.
De asemenea, un alt motiv de recurs s-s referit la faptul că soțul său figura pe registrul de exploatarea pădurilor, distinct de registrul proprietarilor, sens în care s-a depus la dosar înscrisuri pe care instanța de fond le-a apreciat ca fiind false, instanța de recurs nu le-a analizat deși a amintit de acest motiv în considerente.
Tot motiv de recurs a reprezentat și faptul că instanța de fond nu a avut în vedere la deliberare declarația notarială făcută de numita H. T., care a avut calitate de parte vătămată în dosarul penel menționat., și care recunoaște că dreptul de pădure aparține lui B. V.. Această probă era concludentă, însă nici instanța de fond și nici cea de recurs nu a analizat-o.
Alte motive de recurs ce nu au fost analizate s-au referit la decăderea din proba cu martori precum și faptul că nu s-a avut în vedere proba cu interogatoriul actualului președinte al Obștii de P. A. respectiv a excepțiilor invocate.
A mai formulat critici în recurs și cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, critici pe care instanța de recurs nu le-a analizat.
În atare condiții, contestatoarea a apreciat că se impune desființarea hotărârii pronunțate în recurs, și în rejudecare, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare cu o motivare conformă probelor administrate la dosar.
Contestația în anulare întemeiată pe motivul prevăzut de dispozițiile art.318 teza a II-a C. este nefondată din următoarele considerente:
Astfel, instanța de recurs este îndreptățită să răspundă la motivele de recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.
De aceea jurisprudența consideră că nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.
Neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși, o omisiune în sensul dispozițiilor art.318 C., dacă instanța de recurs a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
Tribunalul considera ca prezenta contestație in anulare nu este admisibila, deoarece instanța de recurs a respins in mod legal si corect recursul declarat de contestatoare si a analizat toate motivele de recurs invocate prevăzute de art. 304 pct.4 -9 Cod procedura civila, grupându-le si stabilind just ca nici unul dintre aceste motive de recurs nu sunt incidente in dosar. Așadar, tribunalul stabilește ca prezenta contestație in anulare nu poate fi privita ca admisibila, căci instanța de recurs nu este obligata sa răspundă tuturor argumentelor de fapt, ci poate sa le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteza ori sa analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel ca eventuala omisiune de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentei nu poate deschide calea contestației in anulare prevăzută de art. 318 al.1 teza II C.. Numai o necercetare totala a vreunui motiv de recurs vizând modificarea ori casarea poate atrage admiterea unei contestații in anulare, dar nu este cazul acestui dosar.
Din studiul dosarului, Tribunalul observa că, întrucât din considerentele deciziei de recurs atacate rezulta fără echivoc ca instanța de recurs a sistematizat criticile formulate si analizându-le a motivat concluzia la care a ajuns in legătură cu obiectul litigiului, se impune, așadar, respingerea contestației in anulare, deoarece instanța de recurs nu avea obligația să analizeze fiecare proba in parte, ci sa formuleze raționamentul juridic de sinteza, in speță fiind evident că - pe calea contestației in anulare - nu pot fi repuse in discuție acele motive de casare ori de modificare, care au formulat obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar daca soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a unei încălcări a legii ( ceea ce nu este cazul acestui dosar), astfel ca o contestație in anulare nu poate constitui un mijloc de reformare a hotărârii greșite date in recurs.
Se impune respingerea contestației in anulare, deoarece instanța de recurs nu a omis să examineze vreun motiv de modificare sau de casare, tribunalul considerând că textul legal in materie care prevede admisibilitatea unei contestații in anulare întemeiată în drept pe art. 318 Cod procedura civila, este de stricta interpretare, instanța de recurs nefiind ținută sa răspundă separat la fiecare dintre argumentele invocate in dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să le grupeze, pentru a răspunde la motivele de recurs, printr-un considerent comun, cum a procedat just instanța de recurs .
Anularea unei decizii de recurs, in temeiul tezei II a art. 318 Cod procedura civila nu poate fi dispusă decât daca instanța de recurs nu a cercetat deloc, adică sub nici un aspect, niciuna din criticile formulate in recurs, ceea ce evident nu este cazul, prin procedura contestației in anulare nerealizându-se un control judiciar asupra unei judecăți anterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII ,
DECIDE :
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatoarea B. V. – ., jud. Suceava, împotriva deciziei civile nr. 994/06.05.2014 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), în contradictoriu cu intimații H. G., domiciliat în ., jud. Suceava, D. G., domiciliat în ., județul Suceava, OBȘTEA DE P. A. - prin președinte ILIESE G. – la Căminul Cultural A., jud. Suceava, H. T. - decedată, H. D., domiciliat în ., jud. Suceava, H. D. V., domiciliat în ., jud. Suceava și H. I.- ., jud. T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.11.2014.
Președinte, D. D. | Judecător, C. M. | Judecător, M. T. |
Grefier, C. D. I. |
RED. D.C.
TEHNORED. I.C.D.
2 EX.- 12.01.2015
Dosar_
Prin Decizia nr.994/06.05.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâții B. V. prin mandatar B. F. și D. G. împotriva S.C. nr.2990/12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Rădăuți. Prin aceeași decizie, recurenții au fost obligați să plătească ului reclamant suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut următoarele: vezi de la analizând……….
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta B. V. pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.318 C..
A susținut că instanța de recurs nu a cercetat motivele de casare sau de modificare invocate în apărare, expunând în considerente doar parte din motivele de recurs și s-a pronunțat doar asupra câtorva.
A arătat că un prim motiv de recurs l-a reprezentat probele din dosarul Parchetului cu referire la adresele nr.106/2008 și 202/2008 emise de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale. Tribunalul nu a analizat aceste susțineri din recurs și a prezentat în motivare alt aspect din dosarul penal, și anume declarația dată de recurentul D. în timpul urmăririi penale cu privire la prezentarea unei copii a încheierii din 1947 a Judecătoriei Solca la Obștea de P..
Un alt motiv de recurs îl reprezenta faptul că cererea de probe a fost respinsă prin încheierea din data de 25 septembrie 2013 fără nici o motivare.
De asemenea tot ca motiv de recurs a solicitat ca tribunalul să aibă în vedere și considerentele din D.C. nr.1560/2005 a Tribunalului Suceava unde s-a reținut că frații Hrincescu G. și H. T. nu au făcut dovada posesiei terenului din anul 1926 până la trecerea în proprietatea statului a pădurilor, anul 1948.
Deși acest motiv de recurs a fost amintit în considerente nu s-a făcut nici o referire la el în analizarea motivelor de către instanța de control. Acest motiv a fost invocat tocmai pentru a sublinia că instanțele judecătorești s-au pronunțat deja la cine a avut posesia terenului în litigiu până în anul 1948, adică soțul său.
Alt motiv de recurs la care nu s-a răspuns, s-a referit la faptul că a probat și cu alte contracte de vânzare cumpărare încheiate tot în anul 1947, că s-au vândut și alte drepturi de pădure, însă tribunalul doar a confirmat că în perioada anului 1947 s-au făcut înstrăinări, cu trimitere la declarațiile unui martor declarație apreciată ca neconcludentă fără a exista o motivare în acest sens.
Deși a mai criticat faptul că instanța de fond a înlăturat în totalitate declarația martorului cu o motivare care nu are legătură cu cele deduse judecății, tribunalul nu le-a analizat deloc în considerente.
De asemenea, un alt motiv de recurs s-s referit la faptul că soțul său figura pe registrul de exploatarea pădurilor, distinct de registrul proprietarilor, sens în care s-a depus la dosar înscrisuri pe care instanța de fond le-a apreciat ca fiind false, instanța de recurs nu le-a analizat deși a amintit de acest motiv în considerente.
Tot motiv de recurs a reprezentat și faptul că instanța de fond nu a avut în vedere la deliberare declarația notarială făcută de numita H. T., care a avut calitate de parte vătămată în dosarul penel menționat., și care recunoaște că dreptul de pădure aparține lui B. V.. Această probă era concludentă, însă nici instanța de fond și nici cea de recurs nu a analizat-o.
Alte motive de recurs ce nu au fost analizate s-au referit la decăderea din proba cu martori precum și faptul că nu s-a avut în vedere proba cu interogatoriul actualului președinte al Obștii de P. A. respectiv a excepțiilor invocate.
A mai formulat critici în recurs și cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, critici pe care instanța de recurs nu le-a analizat.
În atare condiții, contestatoarea a apreciat că se impune desființarea hotărârii pronunțate în recurs, și în rejudecare, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare cu o motivare conformă probelor administrate la dosar.
Contestația în anulare întemeiată pe motivul prevăzut de dispozițiile art.318 teza a II-a C. este nefondată din următoarele considerente:
Astfel, instanța de recurs este îndreptățită să răspundă la motivele de recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.
De aceea jurisprudența consideră că nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.
Neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși, o omisiune în sensul dispozițiilor art.318 C., dacă instanța de recurs a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun.
Tribunalul considera ca prezenta contestație in anulare nu este admisibila, deoarece instanța de recurs a respins in mod legal si corect recursul declarat de contestatoare si a analizat toate motivele de recurs invocate prevăzute de art. 304 pct.4 -9 Cod procedura civila, grupându-le si stabilind just ca nici unul dintre aceste motive de recurs nu sunt incidente in dosar. Așadar, tribunalul stabilește ca prezenta contestație in anulare nu poate fi privita ca admisibila, căci instanța de recurs nu este obligata sa răspundă tuturor argumentelor de fapt, ci poate sa le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteza ori sa analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel ca eventuala omisiune de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentei nu poate deschide calea contestației in anulare prevăzută de art. 318 al.1 teza II C.. Numai o necercetare totala a vreunui motiv de recurs vizând modificarea ori casarea poate atrage admiterea unei contestații in anulare, dar nu este cazul acestui dosar.
Din studiul dosarului, Tribunalul observa că, întrucât din considerentele deciziei de recurs atacate rezulta fără echivoc ca instanța de recurs a sistematizat criticile formulate si analizându-le a motivat concluzia la care a ajuns in legătură cu obiectul litigiului, se impune, așadar, respingerea contestației in anulare, deoarece instanța de recurs nu avea obligația să analizeze fiecare proba in parte, ci sa formuleze raționamentul juridic de sinteza, in speță fiind evident că - pe calea contestației in anulare - nu pot fi repuse in discuție acele motive de casare ori de modificare, care au formulat obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar daca soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a unei încălcări a legii ( ceea ce nu este cazul acestui dosar), astfel ca o contestație in anulare nu poate constitui un mijloc de reformare a hotărârii greșite date in recurs.
Se impune respingerea contestației in anulare, deoarece instanța de recurs nu a omis să examineze vreun motiv de modificare sau de casare, tribunalul considerând că textul legal in materie care prevede admisibilitatea unei contestații in anulare întemeiată în drept pe art. 318 Cod procedura civila, este de stricta interpretare, instanța de recurs nefiind ținută sa răspundă separat la fiecare dintre argumentele invocate in dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să le grupeze, pentru a răspunde la motivele de recurs, printr-un considerent comun, cum a procedat just instanța de recurs .
Anularea unei decizii de recurs, in temeiul tezei II a art. 318 Cod procedura civila nu poate fi dispusă decât daca instanța de recurs nu a cercetat deloc, adică sub nici un aspect, niciuna din criticile formulate in recurs, ceea ce evident nu este cazul, prin procedura contestației in anulare nerealizându-se un control judiciar asupra unei judecăți anterioare.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 869/2014. Tribunalul SUCEAVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 650/2014.... → |
|---|
