Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 650/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 650/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 4580/314/2014
Dosar nr._ încuviințare executare silită - apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 650/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 15 iulie 2014
Completul compus din:
Președinte: D. D.
Judecători: L. A.
Grefier: Iliuțe C.
Pe rol, judecarea apelului formulat de creditorul M. I. C. prin B. D. A., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.10, ., jud. Suceava, împotriva încheierii de executare silită din data de 08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește apelantul creditor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța verificând actele și lucrările dosarului, constată că prin serviciul registratură s-a depus din partea apelantului – creditor dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
Instanța constată probatoriului epuizat, apelul în stare în judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cererii de apel de față, constată:
Prin adresa înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, la data de 24.04.2014 sub numărul_, B. D. și Asociații a înaintat instanței cererea formulată de creditorul M. I. C., prin care se solicită încuviințarea executării silite prin modalitatea POPRIRE și URMĂRIRE SILITĂ MOBILIARĂ a titlului executoriu reprezentat de DECIZIA CIVILĂ 208/10.2.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Suceava, împotriva debitorului H. A. T., V. T. L.,pentru suma de 700 lei la care se adaugă și cheltuielile de executare.
Cererea a fost legal timbrată având atașat, în copie, DECIZIA CIVILĂ 208/10.2.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Suceava.
Prin încheierea din data de 08.05.2014 Judecătoria Suceava a admis în parte cererea formulată de creditorul M. I. C., prin B. D. și Asociații,a încuviințat executarea silită prin modalitatea poprire și urmărire silită mobiliară a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă 208/10.2.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Suceava, împotriva debitorului H. A. T., V. T. L.,pentru suma de 700 lei la care se adaugă și cheltuielile de executare și a respins celelalte solicitări ale creditorului ca nefondate și a autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Decizia civilă 208/10.2.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Suceava, constituie titlu executoriu conform art. 5 Legea 76/2012.
Față de cele arătate, având în vedere dispozițiile art. 665 Noul Cod procedură civilă, instanța a apreciat cererea ca fiind întemeiată, motiv pentru care a admis-o în parte și a încuviințat executarea silită prin modalitatea poprire și urmărire silită mobiliară a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă 208/10.2.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Suceava, împotriva debitorului H. A. T., V. T. L.,pentru suma de 700 lei la care se adaugă și cheltuielile de executare.
Cu privire la celelalte obligații solicitate a fi incuviințate spre executare silită instanța a reținut că M. I. C. nu a făcut dovada calității de creditor, sentința civilă 2608/23.05.2011 a Judecătoriei Suceava și decizia 700/03.04.2012 a Tribunalului Suceava neavând nici o mențiune executorie cu privire la acesta, motiv pentru care instanța le–a respins ca nefondate.
De asemenea, conform art.665 alin.3 teza finală Noul Cod procedură civilă, instanța a autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel creditorul M. I. C. prin B. D. A. solicitând admiterea acestuia, cu consecința admiterii în totalitate a cererii de încuviințare, astfel cum a fost formulată.
În motivare, apelantul susține că la termenul din 27.03.2013 a fost introdus în cauză în calitate de reclamant – recurent, având în vedere că a cumpărat drepturile litigioase ale reclamanților M. M. și D. C., astfel cum este precizat în decizia nr. 700 din 03.04.2012, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ .
Având în vedere motivele menționate, în temeiul art. 632 alin. 2 și art. 634 Noul Cod de procedură civilă înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv sentința civilă nr. 2608/23.05.2011, pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 700 din data de 03.04.2012, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ și decizia nr. 208/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, constituie titlu executoriu, iar cererea a fost formulată de către o persoană cu calitate procesuală activă, respectiv M. I. C..
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată întemeiată cererea de apel pentru următoarele considerente:
Astfel, conform cererii, s-a solicitat executarea silită directă și indirectă prin poprire și executare mobiliară a S.C. nr.2608/23.05.2011 a Judecătoriei Suceava rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr.700/03.04.2012 a Tribunalului Suceava, precum și a deciziei civile nr. 208/10.12.2012 a Tribunalului Suceava rămasă irevocabilă.
Conform hotărârilor menționate, debitorii H. A. Trestiana, V. T. L. și Tipa L. au fost obligați la plata sumei de 1800 lei cheltuieli de judecată, precum și la predarea suprafeței de 256 mp teren intravilan V. . evidențiat în planul de situație varianta a-III-a de lotizare.
La termenul din data de 27.03.2013 numitul M. I. C. a fost introdus în cauză în calitate de reclamant recurent deoarece a cumpărat drepturile litigioase ale reclamanților M. M. și M. D. C., după cum rezultă din Decizia Civilă nr.700/03.04.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, calitatea de reclamant a numitei M. M. fiind transmisă creditorului M. I. C..
Ca atare, în mod greșit instanța de fond nu a încuviințat executarea titlurilor executorii solicitate, în condițiile în care părți în dosarul de executare sunt creditorul urmăritor M. I. C., calitate transmisă de la M. M., prin cumpărarea drepturilor litigioase, și debitorii urmăriți H. A. Trestiana, V. T. L. și Tipa L..
Așa fiind, tribunalul în temeiul prevederilor art.480 NCPC va admite apelul în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite astfel cum a fost solicitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,.
DECIDE
Admite apelul declarat de creditorul M. I. C. prin B. D. A., cu sediul în mun. Suceava, ., nr.10, ., jud. Suceava, împotriva încheierii de executare silită din data de 08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr._ .
Schimbă în parte încheierea din 08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, în sensul că:
Încuviințează executarea silită directă și indirectă prin poprire și executare mobiliară, a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2608/2011 a Judecătoriei Suceava și de decizia nr. 700/03.04.2012 a Tribunalului Suceava împotriva debitorilor Hrehorniuc A. Trestiana, V. T. L. și Tipa L. pentru suma de 1100 lei la care se adaugă de la executare și până la predarea suprafeței de 256 mp teren intravilan.
Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlurile executorii .
Menține celelalte dispoziții din încheiere care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15.07.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. D. L. A. Iliuțe C.
red. D.D.
jud fond C. A.
tehnored. I.C. ex.3/24.07.2014
| ← Anulare act. Decizia nr. 187/2014. Tribunalul SUCEAVA | Superficie. Sentința nr. 1851/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








