Contestaţie la executare. Decizia nr. 634/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 634/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 3642/227/2013
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.634
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.06.2014
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de contestatorii C. C., domiciliat în Timișoara,., ., . și C. L., domiciliat în ., ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr521 pronunțată la data de 12.03.2014 de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind M. G. și M. G., ambii cu domiciliul în ..
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 20.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi 27.06.2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 22.10.2013 sub nr._, contestatorii C. C. și C. L. în contradictoriu cu intimații: M. G. și M. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile întocmit de executorul judecătorese H. V. la data de 16 octombrie 2013 în dosarul de executare nr. 59/2013 (dosar instanță nr. 3238/2013), cu cheltuieli de judecată.
In motivarea contestației au arătat că prin contractul de donatie autentificat sub nr. 2600 din 28 decembrie 2010, contestatorul C. C. a dobândit prin donație de la donatarul C. I. dreptul de proprietate cu privire la o suprafață de 1500 mp. teren arabil situată în intravilanul satului Podeni, . pârâul graniței, C. G., DE 85, C. G., identica cu bunul imobil_, înscris în CF_ a UAT Bunesti.
Totodată, prin contractul de donație autentificat sub nr. 2599 din 28 decembrie 2010 contestatorul C. L. a dobândit prin donație de la același donatar suprafața de 1.500 mp teren situată în intravilanul satului Podeni, . C. G., pârâul graniței, DE 85, C. G., identică cu bunul imobil nr._ din CF_ a UAT Bunesti.
Cele doua suprafețe de teren individualizate anterior fuseseră dobândite de donatarul C. I. prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr. 17/1993, iar ulterior încheierii contractului de donație contestatorii s-au înscris în cartea funciară cu dreptul de proprietate asupra imobilelor ce le-au fost transmise prin donație.
Prin procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile întocmit de executorul judecătoresc H. V. la data de 16 octombrie 2013 în dosarul execuțional nr. 59/2013 (dosar instanta_ ) a fost predată intimaților M. G., M. G. o suprafată de 2500 mp teren situată în intravilanul satului Podeni, . pe aliniamentul coordonatelor 3-6-8-10-14-15-16-40-28-29-30-3 din planul de situație anexa III la raportul de expertiză întocmit de expert P. O..
La baza executării silite materializate prin întocmirea procesului verbal sus menționat a stat sentința civilă nr. 201/2013 a Judecătoriei Fălticeni, ramasă irevocabilă, sentintă prin care debitorul C. I. a fost obligat sa le predea creditorilor intimati în deplină proprietate si posesie suprafața de 2.500 mp teren individualizată anterior.
Procesul verbal de predare silită a bunurilor mobile nr. 59 din 16 octombrie 2013 este nelegal întrucat terenul ce a format obiectul executării silite este proprietatea contestatorilor si a fost predat creditorilor intimați în temeiul unei hotărâri judecătorești ce nu le este opozabilă, context în care a fost vătămat dreptul acestora de proprietate asupra terenului în discuție.
In acest sens, contestatorii susțin că prin contractele de donație autentificate sub nr. 2599/2010 și 2600/2010 contestatorii au dobandit în proprietate suprafața totală de 3.000 mp teren situată în intravilanul satului Podeni, . în evidentele de publicitate imobiliară cu dreptul de proprietate astfel dobândit încă din anul 2010 si că, potrivit clauzelor din contractele de donație sus amintite ei au intrat de drept si de fapt in posesia suprafețelor de teren ce le-au fost transmise de la data autentificării contractelor.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Popartac O. în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni (în care s-a pronunțat sentința ce constituie titlu executoriu) si planului de situație anexa III la acest raport, suprafața de 2.500 mp teren pe care debitorul C. I. a fost obligat sa le-o predea creditorilor intimați se suprapune în totalitate cu bunul imobil nr._ dobândit de contestatorul C. L. si în parte, în limita unei parcele de 1000 mp, cu bunul imobil nr._ dobandit de contestatorul Cirlan C..
F. de cele aratăte, susțin contestatorii că este evident faptul că executarea silită a avut ca obiect imobilele proprietatea lor, iar în contextul în care hotărârea ce constituie titlul executoriu nu le este opozabilă actul de executare contestat este lovit de nulitate, fiind întocmit cu nesocotirea disp. art. 629 cod procedură civilă, potrivit căruia pot fi supuse executării silite numai veniturile si bunurile debitorului.
Deosebit de aceasta, contestatorii arată că se impune a fi reținut si faptul că ei au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu anterior promovării acțiunii în revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 210/2013 a Judecătoriei Fălticeni (acțiune înregistrată la instanță la data de 15 februarie 2012) si că, nefiind data ipoteza unei transmisiuni a calității procesuale pasive, potrivit art. 435 cod procedura civila titlul executoriu nu ne este opozabil si nu poate produce efecte împotriva acestora.
Avand în vedere faptul ca predarea imobilelor proprietatea contestatorilor în temeiul unei hotărâri ce nu le este opozabilă este de natură să aducă atingere dreptului lor de proprietate valabil dobândit, dar si faptul că, în conformitate cu disp. art. 649, art. 714 alin. 4 cod procedură civilă, terții titulari ai unor drepturi reale asupra bunului urmărit, vătămati printr-un act de executare silita își pot valorifica drepturile lor pe calea contestației la executare, contestatorii solicită admiterea prezentei contestații astfel cum a fost formulată si desființarea procesului verbal de predare silită a bunurilor imobile nr. 59 din 16 octombrie 2013.
In temeiul art. 453 cod procedura civila solicită si obligarea creditorilor intimați la plata cheltuielilor de judecată.
In drept si-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 711 alin. 1, art. 714 alin. 4, art. 435, 629, 649, art. 453 cod procedura civilă.
In dovedirea contestației a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, copia dosarului de executare nr. 59/2013 al B. H. V., dosarul nr._ al Judecatoriei Falticeni, ce solicită a fi atașatpentm consultare si proba cu cxpertiza topografică pentru a se stabili daca imobilul predat creditorilor intimați se suprapune sau nu cu imobilele proprietatea lor precum si orice alte probe a caror necesitate va rezulta din cercetarea judecătorească în condițiile art. 254 cod procedura civilă.
In dovedire a depus la dosar înscrisuri (f.8-27 dosar).
Conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a comunicat intimatilor duplicatul acțiunii formulată de contestatori pentru ca acestia să depună întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, în termen de 25 de zile de la comunicare.
Intimații M. G. si M. Glicheria au depus la dosar întâmpinare (f.30-32 dosar) prin care au solicitat instanței respingerea contestației la executare si obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea întâmpinării intimatii au arătat că prin sentinta civila nr. 210/25.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni a fost admisă actiunea în revendicare formulată de către ei împotriva pârâtului C. I. tatăl contestatorilor), iar în consecintă acesta a fost obligat sa le lase în deplină proprietate si linistita posesie suprafata de 2500 mp teren fânețe situată în satul Podeni, .. Sentința a rămas definitivă prin Decizia civila nr. 1929/12.09.2013 a Tribunalului Suceava, prin care a fost respins recursul declarat de catre C. I. împotriva hotararii instantei de fond.
Prin procesul-verbal de predare silită a bunurilor imobile din data de 16.10.2013 întocmit in cadrul Dosarului de executare nr. 59/2013 al B. H. V., a fost executată hotărârea de revendicare.
Susțin că, contestatorii, care sunt terți, formulează contestație la executare prin care solicita anularea acestui proces-verbal de executare, pretinzând ca sunt proprietarii parcelei ce a făcut obiectul executării silite, întrucât au dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei prin două contracte de donație, provenind de la tatăl lor, paratul C. I..
Susțin că, contestația la executare este nefondată, motivat de următoarele:
Sustin contestatorii ca ei aveau posesia acestei suprafete de teren in momentul executarii silite, încă din anul 2010.
In cadrul judecății ce s-a finalizat prin titlul executoriu, paratul C. I. a invocat exceptia lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul ca nu este titularul dreptului de proprietate asupra parcelei, că nu deține efectiv . respins aceasta exceptie, motivând atât faptul că potrivit probelor administrate acesta avea posesia, cât si ca potrivit prevederilor art. 563 alin. 4 din Noul Cod Civil, aplicabil conform art. 6 alin. 6 din Noul Cod Civil, conform cărora hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă si poate fi executată si impotriva tertului dobânditor.
Aceeași soluție a fost menținută si de către Tribunalul Suceava în soluționarea recursului.
Asadar, cu privire la efectele acestei hotărari de revendicare fata de terții dobânditori, urmează a se retine in cauza dispozițiile din Noul cod civil cu privire la efectele unei astfel de hotărâri, raportat la art. 6 alin. 6 Cod civil care instituie concret un caz de retroactivitate a legii noi în privința situațiilor juridice derivate din raporturile de proprietate, născute anterior datei de 01.10.2011 (contractele de donatie sunt încheiate anterior acestei date).
Susțin intimații că, chiar dacă contestatorii, in calitate de terți, nu au fost parte în litigiul finalizat cu titlul executoriu, efectele unei astfel de hotarâri nu pot fi ignorate de catre aceștia.
Actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general) produce pe langă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, si efecte de opozabilitate fata de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridica si in cea sociala, hotararea nu poate fi ignorata de către terti, sub motiv ca nu au participat in procesul finalizat prin adoptarea ei. Faja de acestia insa, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic si cu valoarea unui mijloc de proba, (respectiv, de prezumție relativă).
Intimatii precizează că sustinand ca hotararea nu produce nici un efect asupra lor pentru ca, nefiind parte în proces, nu le este opozabilă, contestatorii pretind de fapt sa li se recunoască posibilitatea ignorării unui act jurisdicțional intrat în puterea lucrului judecat, ca si cum acesta nu ar exista si fără a demonstra contrariul celor statuate de aceasta (ceea ce le-ar fi permis din poziția lor de terți).
Susțin că în litigiul finalizat, paratul Cîlan I., la rândul sau, a opus un drept de proprietate cu privire la . obiectul litigiului, respectiv titlul de proprietate nr. 17/03.05.1993, prin care acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate. In aceste condiții, instanta a procedat la analizarea preferabilității drepturilor invocate, reținandu-se în esență că pârâtul nu a făcut dovada provenienței si posesiei terenului sau pe amplasamentul deținut în prezent, dându-le intimaților preferabilitate.
In aceste circumstanțe, cum în cadrul acțiunii în revendicare a fost analizat titlul persoanei de la care prezenții contestatorii au dobândit dreptul de proprietate si s-a stabilit ca acesta nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate, este clar ca si dreptul dobândit de contestatori în temeiul acelui titlu nu este valabil, astfel ca acestia nu pot face dovada dreptului de proprietate pentru terenul ce a făcut obiectul executării silite, astfel ca cererea de contestație la executare este neîntemeiată.
In temeiul art. 453 NCPC intimații solicită obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
In dovedire, intimatii solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si consideră că nu este utilă în cauză proba cu expertiza topo-cadastrala solicitată prin cererea de chemare în judecată de către contestatori întrucât teza probatorie pentru care s-a cerut aceasta proba nu este relevantă în cauză, mai mut cu cât în cadrul dosarului de revendicare au fost identificate imobilele dobândite de către aceștia prin contractele de donație si s-a stabilit ca exista suprapunere intre dreptul meu si dreptul acestora.
Potrivit art. 201 al.2 Cod pr. civilă întâmpinarea a fost comunicată contestatorilor pentru formulare răspuns, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
La prezenta cauză a fost atasat spre consultare dosarul nr._ si a fost înaintat dosarul de executare nr. 59/2013 al B. H. V., în copie conformă cu originalul.
Prin sentința civilă nr.521 din 12.03.2014, Judecătoria Fălticeni a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii C. C. și C. L. în contradicotriu cu intimații M. G. și M. G. – ambii cu domiciliul în ..
A obligat contestatorii să plătească intimatei suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin contestația la executare formulată, contestatorii C. L. și C. C. au arătat în esență că prin contractele de donație nr. 2599 din 28.12.2010 și 2600 din 28.10.2010 au dobândit prin donație de la donatarul C. I., tatăl acestora, drepturile de proprietate asupra a două suprafețe de 1500 mp teren arabil situate în intravilanul satului Podeni . bunurile imobile înscrise în CF nr._ și_ a UAT Bunești. În consecință, în mod nelegal au fost obligați prin procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile nr. 59 din 16.10.2013, să predea intimaților suprafața de 2500 mp din totalul de 3000 mp dobândit în 2010, având în vedere că titlul - executoriu sentința civilă nr. 210 din 25.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni (prin care tatăl lor, C. I. a fost obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2500 mp), nu poate fi pusă în executare împotriva acestora, întrucât conform dispozițiilor art. 563 alin. 4 C.civ., raportate la art. 435 alin. 1 C.pr.civ., coroborate cu art. 39 C.pr.civ., hotărârea judecătorească produce efecte și poate fi pusă în executare împotriva succesorului cu titlu particular, numai în ipoteza în care succesorul a dobândit bunul în cursul procesului sau ulterior, și nu anterior, aceasta fiind și situația contestatorilor care au dobândit dreptul anterior declanșării litigiului.
Acest raționament nu poate fi primit de către instanța de judecată atâta vreme cât prin sentința civilă nr. 210 din 25.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă irevocabilă prin decizia civilă a Tribunalului Suceava nr. 1929 din 12.09.2013, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, faptul că la momentul judecării procesului având ca obiect acțiunea în revendicare formulată de intimații M. G. și M. G. împotriva lui C. I., donatarul C. I. era cel care avea posesia terenului în litigiu, prin posesie înțelegându-se conform art. 916 din Codul civil – posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și se comportă ca un proprietar.
De altfel și literatura juridică de specialitate a precizat că prin posesie se înțelege stăpânirea de fapt a unui lucru, care din punctul de vedere al posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real principal (a se vedea C. de drept civil – Drepturile reale principale, G. B. ș.a., Ed. Hamangiu 2013, pag. 185 și urm.).
Astfel, s-a statuat de către Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 1929 din 12.09.2013: Este real că, prin contractul de donație din 28 decembrie 2010, încheiat la BNP D. – N. A. – filele 43 – 44 dosar, pârâtul C. I. a donat către C. L., suprafața de 1500 mp teren arabil, identic cu . C. G., pârâu Graniță, C. G. și DN E 85, cu nr. cadastral_ înscris în CF_ a loc. Bunești, însă tribunalul constată că instanța de fond, în mod corect a corelat acest înscris, cu probele testimoniale constând în declarațiile martorilor C. V., M. G., G. T. și P. N..
Astfel, P. N. (fila 118 dosar fond) arată că, în urmă cu 3 ani, terenul în litigiu a fost înstrăinat de Cirlan I. copiilor săi, însă aceștia sunt plecați în străinătate, terenul fiind folosit tot de C. I.; în același sens este și declarația martorului G. T. – filele 116 – 117 dosar, ambii precizând că ei l-au rugat pe recurentul pârât, să le acorde o servitute de trecere peste această parcelă.
Prin urmare, corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. I., în condițiile în care probele administrate au demonstrat că posesia imobilului în litigiu este exercitată de către acesta, și câtă vreme a acordat drept de trecere persoanelor audiate ca martori.
Este stabilit cu titlu de principiu că instanțele de judecată care soluționează o contestație la executare, fără a distinge între contestația la executare propriu zisă și contestația la titlu, sunt ținute a respecta la fel ca și părțile din executarea silită, autoritatea de lucru judecat de care se bucură titlul executoriu, atât în privința celor stabilite prin dispozitiv, cât și în privința celor explicate în considerente. În aceste condiții, instanța de judecată este ținută de aspectele stabilite cu putere de lucru judecat de către Tribunalul Suceava și Judecătoria Fălticeni și nu poate reține contrar acestor hotărâri judecătorești faptul că transmiterea dreptului de proprietate (care presupune conform art. 555 C.civ. dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu în limitele stabilite de lege,) s-a realizat la data de 28.12.2010 anterior declanșării litigiului_ .
Prin urmare, în mod corect intimații au arătat faptul că devreme ce excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. I., invocată în dosarul nr._, a fost respinsă de către instanța de judecată, stabilindu-se astfel că terenul se află în posesia C. I., aceștia nu au executat hotărârea împotriva terților dobânditori – contestatorii C. L. și C. C., ci împotriva adevăratului deținător al terenului – C. I..
În ceea ce privește raționamentul contestatorilor din notele de concluzii depuse, conform căruia aceștia nu au calitatea de avânzi cauză, respectiv de succesori cu titlu particular ai autorului C. I., deoarece au dobândit terenurile în cauză în anul 2010, anterior declanșării litigiului, apreciem că din punct de vedere juridic acest raționament este corect, însă nu poate fi primit de către instanță, deoarece fundamentul acestui raționament constând în dobândirea dreptului de proprietate de către contestatori la 28.12.2010, drept care include și posesia, nu corespunde realității pentru motivele analizate anterior de către instanță.
Contestatorii au mai susținut că deși prin sentința civilă nr. 201/2013 s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că antecesorul acestora nu are un titlul valabil prin comparație cu titlul intimaților, problema valabilității titlurilor de proprietate invocate de aceștia nu poate fi examinată în cadrul unei contestații la executare, această chestiune poate fi tranșată numai în cadrul unei acțiuni în revendicare promovate în contradictoriu cu aceștia.
Chiar și în ipoteza nevalabilității titlului debitorului C. I., petenții arată că încă de la data la care creditorii intimați au promovat acțiunea în revendicare împotriva antecesorului acestora, aceștia erau îndreptățiți să opună acestora dreptul de proprietate dobândit prin prescripția achizitivă de 10 ani în condițiile art. 1895 și urm. din Codul civil anterior, rap. la art. 82 din Legea nr. 72/2011, deoarece posesia acestora unită cu cea a antecesorului lor a fost exercitată de peste 10 ani, fiind o posesie de bună credință fondată pe un titlu a cărui vicii nu au fost cunoscute nici autorului acestora și nici acestora până la data soluționării acțiunii în revendicare.
În interpretarea dată de doctrina juridică art. 712 din C.pr.civ., privind condițiile de admisibilitate ale contestației la executare, s-a stabilit că atunci când contestația la executare este formulată de un terț care pretinde un drept real asupra bunului urmărit, atunci contestația la executare este un veritabil proces care depășește limitele unei proceduri prin care se asigură verificarea de către instanță a legalității executării silite.
Analizând cele invocate de contestatori referitor la valabilitatea titlurilor, în primul rând s-a stabilit cu putere de lucru judecat că antecesorul acestora, C. I. nu are un titlul valabil, admițându-se acțiunea în revendicare împotriva acestuia.
Prin urmare, titlul contestatorilor întemeindu-se pe titlul autorului acestora C. I., se află în aceeași situație și nu i se poate acorda preferabilitate.
În ceea ce privește apărarea contestatorilor constând în dreptul de a invoca ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate uzucapiunea de scurtă durată, respectiv prescripția achizitivă de 10 ani în condițiile art. 1895 și urm. din Codul civil anterior, aceasta va fi înlăturată de asemenea. Pentru a putea fi invocată uzucapiunea de scurtă durată, reglementată de textul mai sus evocat, trebuie întrunite cumulativ două condiții: posesia să se întemeieze pe un just titlu sau o justă cauză și, posesorul sa fie de buna credință. Art. 1897 Vechiul Cod civil, definește justul titlu ca fiind "orice titlu translativ de proprietate", precum vânzarea, schimbul, donația, legatul particular, care insa provine de la altcineva decât de la adevăratul proprietar, deci de la un "non dominus ".
Titlul invocat de către contestatori, este Titlul de proprietate nr. 17 din 03.05.1993 al Comisiei Județene de stabilire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor în sensul Legii nr.18/1991. Față de cerința impusa de art. 1897 alin. (1) Cod civil, ca justul titlu sa fie translativ de proprietate, Titlul de proprietate nr. 17 din 03.05.1993, nu constituie just titlu pentru invocarea uzucapiunii scurte, ci numai o dovada a începerii uzucapiunii de 30 de ani, deoarece, potrivit art. 8 din Legea fondului funciar, în temeiul acestuia se constituie sau reconstituie un astfel de drept.
Pe de alta parte, doctrina si jurisprudența au stabilit că actul trebuie sa emane de la neproprietar, pentru că dacă ar proveni de la adevăratul proprietar, actul respectiv ar fi suficient prin el însuși sa duca la dobândirea proprietarii, fără sa mai fie necesară trecerea unei perioade de timp. Ori, Comisiile de aplicare a Legii fondului funciar, potrivit art. 12 din lege, au fost constituite tocmai in scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirea efectivă a terenurilor celor îndreptățiți si eliberării titlurilor de proprietate. Așadar, Comisia Județeană era persoana îndreptățită sa emită titlul de proprietate, in baza căruia beneficiarul titlului devenea proprietarul terenului, fără a mai fi necesara trecerea unei perioade de timp in acest scop.
Având în vedere cererea intimaților de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că partea care a căzut în pretenții este reprezentată de contestatori și în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin .1 C.pr.civ., urmează a-i obliga pe aceștia să plătească intimaților suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor justificative depuse la filele 54,55 din dosar.
Pentru toate cele expuse anterior, instanța a reținut că acțiunea de față este neîntemeiată, procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile nr. 59 din 16.10.2013 este legal întocmit și potrivit art. 563 alin. 4 din Codul civil, aplicabil în cauză, hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile art. 435 alin. 1 C.pr.civ., deci împotriva contestatorilor C. L. și C. C..
Împotriva sentinței a formulat apel contestatorii C. L. și C. COPNSTANTIN arătând că sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză prin prisma următoarelor considerente:
l)Instanța de fond a reținut fără temei că ei, contestatorii nu au calitatea de proprietari ai imobilului ce a format obiectul executării silite, confundând detenția, ca stare de fapt, cu dreptul de proprietate și atributele acestuia.
Raționamentul instanței de fond pornește de la premisa că prin sentința civilă nr. 210/2013 a Judecătoriei Fălticeni a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a debitorului C. I., statuându-se că la momentul soluționării acțiunii în revendicare acesta deținea în fapt suprafața de 2500 mp teren în litigiu. Raportându-se la aceste statuări și considerând că posesia reprezintă o exteriorizare a atributelor dreptului de proprietate, instanța de fond a concluzionat că în privința imobilului urmărit nu ar fi intervenit o transmisiune a dreptului de proprietate anterior declanșării litigiului ce a format obiectul dosarului nr._, că sentința civilă nr. 210/2013 nu a fost executată împotriva noastră, ci împotriva debitorului detentor și că, prin urmare, noi nu am fi fost vătămați prin actul de executare silită contestat.
Raționamentul sus menționat este nelegal întrucât se întemeiază pe o confuzie inadmisibilă între detenție, ca stare de fapt și dreptul de proprietate, care conferă titularului său atributul folosinței.
Este real faptul că prin hotărârea ce constituie titlu executoriu în prezenta cauză s-a stabilit că la momentul soluționării acțiunii în revendicare terenul în litigiu era stăpânit efectiv de debitorul C. I., dar statuările în acest sens din sentința civilă nr. 210/2013 se referă la situația de fapt a imobilului la acel moment, ele nejustificând în nici un mod concluzia potrivit căreia debitorul ar fi fost proprietarul imobilului în discuție.
Astfel, potrivit art. 916 cod civil, posesia este exercitarea în fapt a atributelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un adevărat proprietar, iar potrivit art. 918 alin. 1 lit. d din același cod nu are calitatea de posesor, ci calitatea de detentor precar cel care, deținând temporar un bun al altuia, este obligat să îl restituie sau care îl stăpânește cu îngăduința acestuia.
In speță, raportat la clauzele contractelor de donație autentificate sub nr. 2599/2010.2600/2010, transmisiunea de drept și de fapt a celor două parcele care compun suprafața de 2500 mp teren în litigiu a avut loc la data perfectării contractelor, astfel încât împrejurarea că ulterior debitorul C. I. a stăpânit aceste imobile cu îngăduința lor nu este de natură să îi confere acestuia calitatea de posesor, ci calitatea de detentor precar, în considerarea căreia a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de creditorii intimați împotriva sa.
Deosebit de aceasta, chiar dacă debitorul C. I. ar fi avut, la data soluționării acțiunii în revendicare, calitatea de posesor, aceasta nu înseamnă că el era și proprietarul imobilelor în litigiu din moment ce aceste imobile le-au fost transmise la data de 28 decembrie 2010 prin înscrisuri autentice, înscrise în registrele de publicitate imobiliară de la data întocmirii lor și devenite astfel opozabile față de terți.
In altă ordine de idei, puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 201/2013 a Judecătoriei Fălticeni are, în ceea ce îi privește, valoarea unei prezumții relative, aceasta deoarece nu au avut calitatea de părți în dosarul soluționat prin această sentință, o astfel de prezumție putând fi înlăturată prin proba contrară. Prin urmare, chiar dacă respectivele considerente ar fi vizat calitatea debitorului C. I. de proprietar al imobilului în litigiu la data soluționării acțiunii în revendicare, probele cu înscrisuri administrate în prezenta cauză infirmă această ipoteză și fac dovada faptului că anterior soluționării acțiunii în revendicare ei au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2500 mp teren.
Față de cele arătate, având în vedere și faptul că prin raportul de expertiză întocmit de expert P. O. în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni s-a stabilit că suprafața de 2500 mp teren pe care debitorul C. I. a fost obligat să o predea creditorilor intimați și care a format obiectul actului de executare silită contestat se suprapune în totalitate cu bunul imobil nr._ dobândit de contestatorul C. L. și în parte, în limita unei parcele de 1000 mp, cu bunul imobil nr._ dobândit de mine, contestatorul C. C., este evident faptul că prin predarea terenului către creditori a fost vătămat dreptul nostru de proprietate asupra terenului în litigiu prin aceea că am fost puși în imposibilitatea exercitării prerogativelor posesiei, folosinței și dispoziției cu privire la acest teren.
Așa fiind, indiferent de faptul că prin actul de executare contestat imobilul a fost preluat de executorul judecătoresc din stăpânirea de fapt a debitorului C. I., în conformitate cu disp. art. 711 alin. 1 și art. 712 alin. 5 cod procedură civilă, contestatorii, în calitate de terți vătămați prin executare, sunt îndreptățiți să solicite anularea actului de executare prin care s-a adus atingere dreptului de proprietate.
2)Nelegală este și concluzia instanței de fond în sensul că ei nu fac dovada dreptului de proprietate valabil dobândit asupra terenului în litigiu.
Referitor la acest aspect, solicită a se reține că prin contractul de donație autentificat sub nr. 2600 din 28 decembrie 2010, contestatorul C. C. a dobândit prin donație de la donatarul C. I. dreptul de proprietate cu privire la o suprafață de 1500 mp teren arabil situată în intravilanul satului Podeni, corn. Bunești, învecinată cu pârâul graniței, C. G., DE 85, C. G., identică cu bunul imobil_, înscris în CF_ a UAT Bunești.
Totodată, prin contractul de donație autentificat sub nr. 2599 din 28 decembrie 2010, contestatorul C. L. a dobândit prin donație de la același donatar suprafața de 1500 mp teren situată în intravilanul satului Podeni, corn. Bunești, între vecinii C. G., pârâul graniței, DE 85, C. G., identică cu bunul imobil nr._ din CF_ a UAT Bunești.
La data încheierii contractelor de donație sus menționate donatarul deținea efectiv terenurile în discuție și justifica dreptul de proprietate asupra imobilelor ce ne-au fost transmise printr-un titlu valabil, respectiv titlul de proprietate nr. 17/1993, îndreptățirea sa la reconstituire fiind confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr.263/1997 a Judecătoriei Fălticeni. De asemenea, dreptul de proprietate al donatarului era înscris în registrele de publicitate imobiliară, registre în care nu fusese notată vreo acțiune prin care să se conteste cuprinsul cărții funciare. In raport de toate aceste împrejurări rezultă că noi avem calitatea de subdobânditori de bună credință, titlurile invocate de ei fiind perfect valabile și devenind opozabile terților odată cu înscrierea lor în cartea funciară.
Împrejurarea că ulterior, în cadrul acțiunii în revendicare promovate de creditorii intimați, s-a acordat preferință titlului de proprietate al creditorilor intimați în raport cu titlul de proprietate al antecesorului nostru nu este de natură a atrage ineficacitatea contractelor translative de proprietate invocate anterior întrucât, în contextul în care titlul debitorului Carlan I. nu a fost desființat, în speță nu este aplicabil principiul „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”, incidența acestui principiu fiind fondată pe premisa desființării titlului transmițătorului, premisă care în nu este dată în cauză.
Așa fiind, solicită a se reține că ei fac dovada dreptului de proprietate valabil dobândit prin acte autentice translative de proprietate în privința cărora nu s-a invocat și nu s-a dovedit vreun motiv de nulitate sau ineficacitate și că, în contextul în care transmisiunea dreptului de proprietate în favoarea lor a avut loc anterior promovării acțiunii în revendicare, hotărârea judecătorească pronunțată în contradictoriu doar cu debitorul C. I. nu putea fi pusă în executare împotriva lor iar pretenția de proprietate a creditorilor intimați nu putea fi valorificată decât pe calea unei acțiuni în revendicare promovată împotriva lor, acțiune în cadrul căreia să se procedeze la analiza titlului invocat de aceștia comparativ cu titlurile invocate de noi.
Astfel, potrivit art. 435 din Legea nr. 134/2010 privind noul cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.
In ceea ce privește categoria succesorilor la care se referă dispoziția legală sus menționată, aceasta include avânzii cauză ( respectiv succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și creditorii chirografari) care au dobândit dreptul dedus judecății ulterior sesizării instanței, aceasta deoarece, potrivit explicațiilor din doctrina juridică, obligativitatea hotărârilor judecătorești față de succesori decurge din legătura juridică existentă între aceștia și autorul de la care provine dreptul litigios, ea fiind justificată prin prisma faptului că autorul care a avut calitatea de parte în proces a avut posibilitatea apărării drepturilor transmise ulterior ( în acest sens, G. N. ș.a,-Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, pag.813-814).
Este real faptul că potrivit art. 435 alin. 2 cod procedură civilă hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară, însă această reglementare nu justifică punerea în executare a sentinței civile nr. 201/2013 împotriva noastră deoarece opozabilitatea unei hotărâri judecătorești nu presupune extinderea efectelor sale obligatorii asupra terților, ci impune acestora respectarea efectelor legate de modificarea ordinii juridice pe care acea hotărâre a determinat-o ( G. B. ș.a, op. cit., pag. 814). Așa fiind, în raporturile cu terții hotărârea judecătorească nu are valoarea unui titlu executoriu, care să poată fi pus în executare împotriva lor, ci valoarea unui fapt juridic susceptibil de a fi combătut prin proba contrară.
De altfel, speța dedusă judecății nu aduce în discuție problema opozabilității hotărârii ce constituie titlu executoriu, problemă ce ar putea fi eventual examinată în cadrul unei acțiuni în revendicare promovată de creditorii intimați împotriva lor, ci problema efectelor hotărârii față de terțele persoane care nu au avut calitatea de părți în procesul soluționat prin acea hotărâre, ori din această perspectivă relevante sunt dispozițiile art. 435 alin. 1, coroborate cu cele ale art. 39 cod procedură civilă, care reglementează expres și limitativ situațiile în care o hotărâre poate produce efecte împotriva altor persoane decât părțile în contradictoriu cu care a fost pronunțată.
Cum în speță ei au dobândit terenul în discuție anterior promovării acțiunii în revendicare soluționată prin sentința ce constituie titlu executoriu, rezultă că ei nu fac parte din categoria succesorilor la care se referă disp. art. 435 alin. 1 cod procedură civilă și că sentința civilă nr. 201/2013 nu poate fi pusă în executare împotriva lor.
Nici dispozițiile art. 563 alin. 4 cod civil, invocate de intimați, nu justifică valorificarea titlului executoriu în discuție împotriva lor.
Astfel, potrivit textului de lege sus menționat, hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile codului de procedură civilă.
In reglementarea Legii nr. 134/2010 privind noul cod de procedură civilă ( aplicabilă în cauză conform art. 24 alin. 1 din același act normativ) efectele hotărârii judecătorești față de înstrăinător și succesorii acestuia sunt reglementate de art. 39, care vizează ipoteza în care dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular în cursul procesului.
Pentru ipoteza astfel reglementată, textul art. 39 alin. 3 stipulează că hotărârea pronunțată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia va produce de drept efecte și contra succesorului cu titlu particular și va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu excepția cazurilor în care acesta a dobândit dreptul cu bună credință și nu mai poate fi evins, potrivit legii, de adevăratul proprietar.
Raportat la aceste dispoziții legale rezultă că în condițiile codului de procedură civilă, la care textul art. 563 alin. 4 cod civil face trimitere, hotărârea judecătorească produce efecte și, prin urmare, poate fi pusă în executare împotriva succesorului cu titlu particular numai în ipoteza în care succesorul a dobândit bunul în cursul procesului, aceasta fiind singura ipoteză de extindere a efectelor hotărârii judecătorești față de terțe persoane în reglementarea actualului cod de procedură civilă, care nu cuprinde nici o altă dispoziție similară referitoare la situația celor ce au dobândit dreptul anterior declanșării litigiului.
In sensul celor arătate, în doctrina juridică s-a statuat că dispozițiile art. 563 alin. 4 cod civil se aplică numai în situațiile în care terțul a dobândit bunul ulterior introducerii acțiunii în revendicare, această soluție rezultând din coroborarea art. 563 alin. 4 cod civil cu art. 39 cod procedură civilă care, astfel cum rezultă din alin. 1, se referă la transmiterea dreptului litigios în cursul procesului( G. B. ș.a-C. de drept civil. Drepturile reale princiaple, pag. 160).
Față de argumentele expuse anterior, în contextul în care ei au dobândit terenul în litigiu anterior datei la care creditorii intimați au promovat acțiunea în revendicare împotriva debitorului C. I., ei au calitatea de terți și că, prin urmare, potrivit art. 435 alin. 1 cod procedură civilă hotărârea nu poate produce efecte împotriva lor, în cauză nefiind îndeplinite nici condițiile prev. de art. 563 alin. 4 cod civil rap. la art. 39 cod procedură civilă pentru extinderea efectelor hotărârii împotriva noastră.
In altă ordine de idei, chiar dacă s-ar aprecia că nevalabilitatea titlului antecesorului lor, constatată prin sentința civilă nr. 210/2013 atrage și nevalabilitatea contractelor de donație încheiate între ei și debitorul C. I., asupra terenului în litigiu ei justifică dreptul de proprietate dobândit prin prescripția achizitivă de 10 ani în condițiile art. 1895 și urm. cod civil anterior rap. la art. 82 din Legea nr. 72/2011 deoarece posesia lor, unită cu cea a antecesorului lor a fost exercitată timp de peste 10 ani ( respectiv din anul 1993 până în anul 2013), a fost fondată pe un titlu ale cărui vicii nu au fost cunoscute nici autorului nostru, nici nouă până la data soluționării acțiunii în revendicare și a fost exercitată cu bună credință, toate aceste aspecte fiind confirmate de probatoriul administrat în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 201/2013.
Apărările formulate de noi în acest sens la instanța de fond au fost greșit înlăturate cu motivarea că titlul de proprietate nr. 1II1993 nu ar putea constitui un just titlu în accepțiunea art. 1897 cod civil anterior. Contrar celor reținute, în contextul în care prin sentința civilă nr. 210/2013 s-a apreciat că titlul sus menționat nu justifică dobândirea valabilă a terenului în discuție de către antecesorul lor pe considerentul că acesta nu ar fi făcut dovada provenienței și posesiei terenului reconstituit pe amplasamentul disputat, acest titlu nu emană de la adevăratul proprietar și prin urmare îndeplinește condițiile prev. de art. 1897 cod civil anterior pentru a fi calificat ca un just titlu apt să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 ani, ca efect al joncțiunii posesiei exercitate de ei cu posesia antecesorului lor.
In raport de toate aspectele învederate anterior, având în vedere faptul că justifică calitatea de proprietari asupra imobilului ce a format obiectul executării silite contestate, faptul că predarea imobilului proprietatea noastră în temeiul unei hotărâri care nu poate produce efecte împotriva noastră este de natură să aducă atingere dreptului lor de proprietate valabil dobândit, dar și faptul că, în conformitate cu disp. art. 649, art. 714 alin. 4 cod procedură civilă, terții titulari ai unor drepturi reale asupra bunului urmărit, vătămați printr-un act de executare silită își pot valorifica drepturile lor pe calea contestației la executare, se impunea a se reține nelegalitatea actului de executare contestat.
Așa fiind,solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată și desființării procesului verbal de predare silită a bunurilor imobile nr. 59 din 16 octombrie 2013.
In temeiul art. 482 rap. la art. 453 cod procedură civilă, solicită și obligarea creditorilor intimați la plata cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale.
Intimații MIERLA G. si MIERLA G. în temeiul art. 205 NCPC, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului declarat de către contestatori împotriva Sentinței civile nr. 521/12.03.2014 a Judecătoriei Fălticeni si obligarea la plata cheltuielilor de judecata din apel.
În motivare au arătat că, prin apelul declarat de către contestatori împotriva Sentinței civile nr. 521/12.03.2014 a Judecătoriei Fălticeni se critica soluția data de către instanța de fond prin aceea ca pe de o parte s-ar fi reținut, fără temei, ca aceștia nu au calitatea de proprietari ai imobilului ce a făcut obiectul executării silite si ca pe de alta parte, s-a confundat detenția, ca stare de fapt, cu dreptul de proprietate si atributele acestuia. Criticile aduse de către apelanți sunt nefondate, motivat de următoarele:
Prin Sentința civila nr. 210/25.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni a fost admisa acțiunea in revendicare formulata de către subsemnații împotriva paratului C. I. (tatăl apelanților-contestatori), iar in consecința acesta a fost obligat sa le lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 2500 mp teren fânețe situata în satul Podeni, .. Sentința a rămas definitiva prin Decizia civila nr. 1929/12.09.2013 a Tribunalului Suceava, prin care a fost respins recursul declarat de către C. I. împotriva hotărârii instanței de fond.
Prin procesul-verbal de predare silita a bunurilor imobile din data de 16.10.2013 "întocmit in cadrul Dosarului de executare nr. 59/2013 al B. H. V., a fost executata hotărârea de revendicare.
Instanța care a soluționat contestația la executare a terțelor persoane ce s-au considerat vătămate prin executarea silita nu a motivat soluția de respingere a acesteia prin prisma faptului ca ar fi reținut ca posesorul terenului ar fi fost C. I.. Prin cererea de contestație la executare s-a susținut ca apelanții-contestatori aveau posesia acestei suprafețe de teren in momentul executării silite, înca din anul 2010.
In acest context, corect s-a reținut faptul ca in cadrul judecații ce s-a finalizat prin titlul executoriu, pârâtul C. I. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat pe de o parte de faptul ca nu este titularul dreptului de proprietate asupra parcelei, pierzând dreptul de proprietate in momentul încheierii celor doua contracte de donație, pe care de altfel le-a depus la dosarul de revendicare, iar pe de alta parte ca nu deține efectiv . posesia fiilor săi, contestatorii din prezenta cauza.
Judecătoria Fălticeni a respins aceasta excepție, motivând atât faptul ca potrivit probelor administrate acesta avea posesia, cât si ca potrivit prevederilor art. 563 alin. 4 din Noul Cod Civil, aplicabil conform art. 6 alin. 6 din Noul Cod Civil, conform cărora hotărârea judecătoreasca prin care s-a admis acțiunea in revendicare este opozabila si poate fi executata si împotriva terțului dobânditor.
Aceeași soluție a fost menținută si de către Tribunalul Suceava in soluționarea recursului.
Ei nu au executat hotărârea împotriva terților dobânditori, respectiv împotriva apelanților-contestatori C. L. si C. C., ci împotriva adevăratului deținător al terenului, C. I..
Așadar, cu privire la efectele acestei hotărâri de revendicare față de terții dobânditori, s-au reținut in cauza dispozițiile din Noul Cod Civil cu privire la efectele unei astfel de hotărâri, raportat la art. 6 alin. 6 Cod civil care instituie concret un caz de retroactivitate a legii noi in privința situațiilor juridice derivate din raporturile de proprietate, născute anterior datei de 01.10.2011 (contractele de donație sunt încheiate anterior acestei date).
Chiar dacă apelanții-contestatori, in calitate de terți, nu au fost parte in litigiul finalizat cu titlul executoriu, efectele unei astfel de hotărâri nu pot fi ignorate de către aceștia.
Actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, (respectiv, de prezumție relativă).
Susținând că hotărârea nu produce nici un efect asupra lor pentru că, nefiind parte în proces, nu le este opozabila, contestatorii pretinde de fapt să li se recunoască posibilitatea ignorării unui act jurisdicțional intrat în puterea lucrului judecat, ca și cum acesta nu ar exista și fără a demonstra contrariul celor statuate de aceasta (ceea ce le-ar fi permis din poziția lor de terți).
In litigiul de revendicare finalizat, paratul C. I., la rândul sau, a opus un drept de proprietate cu privire la . obiectul litigiului, Respectiv Titlul de proprietate nr. 17/03.05.1993, prin care acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate. In aceste condiții, instanța a procedat la analizarea preferabilități drepturilor invocate, reținându-se in esența ca paratul nu a făcut dovada provenienței si posesiei terenului sau pe amplasamentul deținut in prezent, dându-le preferabilitate.
In aceste circumstanțe, cum in cadrul acțiunii in revendicare a fost analizat titlul persoanei de la care prezenții contestatorii au dobândit dreptul de proprietate, astfel cum este menționat acest titlu in cuprinsul celor doua contracte de donație si s-a stabilit ca acesta nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate, este clar ca si dreptul dobândit de contestatori in temeiul acelui titlu nu este valabil, astfel ca aceștia nu pot face dovada dreptului de proprietate pentru terenul ce a făcut obiectul executării silite, astfel ca in mod corect s-a respins contestația la executare.
Pe de alta parte, temeinic s-a statuat ca in ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale contestației la executare întemeiata pe dispozițiile art. 712 NCPC, atunci când se pretinde de către un terț un drept real asupra bunului urmărit, atunci contestația la executare este un veritabil proces care depășește limitele unei proceduri prin care se asigura verificarea de către instanța a legalității executării silite.
Examinând apelul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.24 din NNCPC, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor începute după ..
Scopul acestei norme generale de drept tranzitoriu reluată în cuprinsul art.3 din legea nr.76/2012, normă specială edictată pentru conflictele de legi rezultate după . noului cod de procedură civilă - este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri, în funcție de data începerii procesului respectiv la data începerii executării silite, concluzie care se impune prin raportare la dispozițiile art.622 al.2 NCPC din care rezultă că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicată tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente ocazionate cu respectiva executare silită, precum și contestațiilor la executare.
Noul cod de procedură civilă a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 23.09.2013, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile Noului cod de procedură civilă.
Prin contestația la executare formulată contestatorii C. C. și C. L. în contradictoriu cu intimații M. G. și M. Georgheta au solicitat anularea procesului verbal de predare silită a bunurilor imobile întocmit de executorul judecătoresc H. V. la data de 16.10.2013 în dosarul de executare nr.59/2013, motivând că sunt proprietarii imobilului teren ce face obiectul urmăririi silite, dobândit în baza contractului de donație încheiat cu donatorul C. I..
Astfel, prin contractul de donație autentificat sub nr.2600/28.12.2010 contestatorul C. C. a dobândit prin donație de la donatorul C. I. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1500 mp teren arabil situat în intravilanul satului Podeni, . bunul imobil_ înscris în CF._ a UAT Bunești, iar prin contractul de donație autentificat sub nr.2599/28.12.2010, contestatorul C. L. a dobândit prin donație de la același donator, suprafața de 1500 mp teren situat în intravilanul satului Podeni, . bunul imobil nr._ din CF._ a UAT Bunești.
Suprafețele de teren mai sus individualizate au fost dobândite de către donatorul C. I. ( tatăl contestatorilor) prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr.17/1993, iar în baza contractelor de donație încheiate, contestatorii și-au înscris dreptul de proprietate astfel dobândit în Cartea Funciară.
În consecință, susțin contestatorii că în mod nelegal au fost obligați prin procesul - verbal de predare silită a bunurilor imobile nr.591/16.10.2013, să predea intimaților suprafața de 2500 mp teren din totalul de 3000 mp dobândit în 2010, având în vedere că titlul executoriu nu le este opozabil și nu poate fi pus în executare împotriva lor.
Titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr.210/25.01.2013 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1929/12.09.2013 a Tribunalului Suceava, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții M. G. și M. G. (intimații din prezenta cauză) împotriva pârâtului C. I. ( tatăl contestatorilor) și a fost obligat pârâtul să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 2500 mp teren fânețe situat în ..
Prin procesul verbal de predare silită a bunului imobil din data de 16.10.2013întocmit de executorul judecătoresc H. V. în dosarul execuțional nr.59/2003, hotărârea în revendicare a fost executată silit.
Debitorul C. I. nu este proprietarul terenului ce a făcut obiectul executării silite, dreptul de proprietate fiind transmis contestatorilor (fii săi) prin contractele de donație autentificate sub nr.2600/28.12.2010 și respectiv nr.2599/28.12.2010, contestatorii fiind așadar terți față de executare, care pretind un drept de proprietate asupra bunului urmărit silit, situație ce se circumscrie contestației la executare propriu zise reglementată de art.711 al.1 teza a I a NCPC care prevede că „ Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestației la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare…”, și art.712 al.5 NCPC care prevede că „În cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, contestația la executare poate fi introdusă și de o terță persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv”.
Pe calea contestației la executare promovate de terț, acesta urmărește încetarea executării silite asupra bunului proprietatea sa, invocând dreptul său de proprietate sau un alt drept real asupra lucrului urmărit, fiind îndreptățit să solicite anularea actului /actelor de executare prin care s-a adus atingere dreptului său de proprietate ( art.711 al.1 și art.712 al.5 NCPC).
Contestația la executare formulată de un terț față de executarea silită, terț care pretinde un drept de proprietate asupra bunului urmărit - cum este cazul în speță – angajează astfel un adevărat litigiu petitoriu cu privire la proprietatea bunului, în cadrul căruia se pune în discuție și trebuie să se facă dovada dreptului de proprietate..
Prin titlu de proprietate în materie de revendicare imobiliară se înțelege actul juridic, actul jurisdicțional sau chiar actul administrativ translativ ori chiar declarativ de proprietate, care generează o prezumție de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Efectul ce i se atribuie titlului, în accepțiunea mai sus arătată, este aceea de a crea o prezumție simplă de proprietate care poate fi răsturnată de partea adversă prin opunerea unui titlu de proprietate de natură să genereze în favoarea sa o prezumție de proprietate mai puternică, însă tot susceptibilă dea fi combătută.
Titlurile de proprietate constituie așadar mijloace de probă ce creează în favoarea părții ce-l invocă o prezumție relativă de proprietate și care poate fi răsturnată de partea adversă printr-un titlu de proprietate mai puternic.
Art.453 din legea nr.134/2010 privind NCPC prevede că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.
Sentința civilă în revendicare ce reprezintă titlu executoriu nu este opozabilă contestatorilor, nu s-a pronunțat în contradictoriu cu aceștia, ci cu pârâtul C. I. ( tatăl lor), contestatorii nu fac parte din categoria succesorilor la care se referă art.453 al.1 Cod procedură civilă, astfel că apărarea intimaților prin care au susținut că sentința civilă în revendicare are efect de opozabilitate față de terți ( contestatorii din prezenta cauză), nu poate fi reținută.
Așa cum s-a arătat deja, contestatorii fiind terți față de executare trebuie să facă dovada dreptului de proprietate cu privire la bunul urmărit silit.
Examinând titlurile de proprietate invocate de contestatori, se constată că în considerentele deciziei civile nr.1929/2013 a Tribunalului Suceava se reține că pârâtul C. I. a donat către C. L. suprafața de 1500 mp teren, însă „pârâtul nu justifică dreptul de proprietate asupra terenului identificate în petitul acțiunii, confirmând astfel hotărârea instanței de fond care a reținut în esență că pârâtul C. I. nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate și la punerea în posesie pe amplasamentul în litigiu .
Titlurile de proprietate invocate de contestatori se întemeiază pe titlul de proprietate al donatorului C. I. care nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate transmițând astfel dreptul de proprietate asupra unui bun ce nu-i aparține.
Contractul de donație este un contract unilateral cu titlu gratuit, solemn, translativ de proprietate și irevocabil.
Irevocabilitatea se justifică prin ocrotirea intereselor donatorului, garantarea dreptului de proprietate dobândit de donatar, precum și protejarea intereselor terților ce intră în raporturi juridice cu acesta din urmă și, în consecință contribuie la siguranța circuitului civil ( art. 801, 822, 923 și 824 Cod civil din 1864 ), aplicabil în cauză în raport cu data încheierii contractelor de donație (28.12.2010) și dispozițiile art.6 al.3 Cod civil și art.4 din Legea nr.71/2011 care dispun în sensul că valabilitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Când obiectul donației este lucrul altuia, donația este lovită de nulitate absolută pentru nevalabilitatea obiectului actului juridic.
Donația lucrului altuia contravine principiului irevocabilității donațiilor .
Efectele nulității actului juridic civil constau în lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.Efectul nulității actului juridic civil este exprimat sugestiv prin adagiul „ quod nullum est, nullum producit efectum”.
Actele de proprietate ale contestatorilor fiind lovite de nulitate absolută, nu conferă acestora un drept de proprietate cu privire la imobilele transmise.
Constatându-se așadar că apelanții nu pot invoca în favoarea lor un drept de proprietate asupra imobilului (teren ) urmărit silit, dovada dreptului de proprietate fiind prevăzută ca o condiție de admisibilitate a contestației întemeiată pe disp. art..712 al.5 Cod procedură civilă, prezenta contestație la executare nu poate fi admisă.
Din această perspectivă, nu prezintă relevanță posesia terenului, faptul că dreptul de proprietate a fost dobândit de contestatori anterior promovării acțiunii în revendicare de către intimați, ori că aceștia și-au înscris dreptul de proprietate în C.F ( înscrierea în CF are doar efect de opozabilitate față de terți ), iar toate criticile formulate prin cererea de apel vizând modul de soluționare al contestației la executare de către prima instanță, se constată nefondate.
Cât privește invocarea de către contestatori a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin efectul prescripției achizitive de 10 ani în condițiile art.1895 și urm. Cod civil, tribunalul arată că aceasta este o apărare de fond, ce nu poate fi invocată în prezenta cauză, având în vedere că titlul executoriu este o hotărâre judecătorească și disp. art.712 al.1 NCPC, soluția contrară fiind de natură să înfrângă principiul autorității lucrului judecat.
În considerarea celor mai sus arătate, tribunalul apreciază că hotărârea primei instanțe de respingere a contestației la executare este corectă și urmează a fi menținută prin respingerea apelului ca nefondat, în temeiul art.480 al.1 NCPC.
Constatând că intimații M. G. și M. G. nu au făcut în nici un fel dovada cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în baza art. 453 al.1 NCPC, cererea acestora privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge apelul declarat de contestatorii C. C., domiciliat în Timișoara,., ., . și C. L., domiciliat în ., ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr521 pronunțată la data de 12.03.2014 de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimați fiind M. G. și M. G., ambii cu domiciliul în ., ca nefondat.
Respinge cererea intimaților M. G. și M. G. privind obligarea contestatorilor apelanți C. C. și C. L. la plata cheltuielilor de judecată din apel ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2014.
Președinte Judecător Grefier
I. G. I. M. S. A.
Red.IG
Tehnored.SA/6ex/17.07.2014
Judecător fond Șepelea N.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 741/2014. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
