Obligaţie de a face. Decizia nr. 838/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 838/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 3029/314/2012
Dosar nr._ revendicare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 838/2014
Ședința publică de la 04 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. O. D.
Judecător L. A.
Judecător A. I. M.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de către recurentele reclamante C. G. domiciliată în Suceava, V. M., nr.17, ., . și A. D.-Suceava, Al. Mărășești, nr.4, ., jud Suceava și de către recurentul pârât I. A. domiciliat în ., f.n., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.5830/5.12.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentelor reclamante, av. M. M. și recurentul pârât asistat de av. L. A., lipsă fiind recurentele reclamante.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care reprezentantele părților înmânează instanței dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru fiecare în cuantum de 45 de lei și a timbrelor judiciare de 1,5 lei pe care instanța le anulează constatând recursurile legal timbrate.
Instanța constată că a fost formulată întâmpinare de către reclamante și comunică un exemplar al acesteia apărătoarei pârâtului, av. L. A..
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. M. M. solicită admiterea recursului reclamantelor arătând că în mod greșit prima instanță a înlăturat cererea de revendicare conform anexei nr.7 din raportul de expertiză. Titlu de proprietate s-a întocmit în timpul procesului, acest titlu de proprietate nu a respectat planul de situație. Cei trei metri și ceva plus terenul din spate definește exact porțiunea identificată în mod corect prin anexa nr.7 și pe care reclamantele au revendicat-o. Mai mult pârâtul a construit fără autorizație de construcție șura și grajdul. Planul de amplasament din 2012 trebuia să respecte planul de situație din 1974. Aceasta solicită admiterea recursului și obligarea pârâtului să ridice și 3,21 m l și cel din partea de est- Al doilea motiv de recurs vizează faptul că nu s-au acordat cheltuielile de judecată în totalitate având în vedere că de la 750 mp cât au solicitat inițial reclamantele acestea și-au micșorat câtimea obiectului litigiului la 484 mp, nefiind culpa lor că pârâtul nu avea eliberat titlu de proprietate la dat introducerii acțiunii astfel încât se impunea ca să fie acordate în totalitate cheltuielile de judecată.
Av. L. A. solicită respingerea recursului reclamantelor cu cheltuieli de judecată. Cu privire la critica ce vizează faptul că trebuia avută în vedere anexa nr.7 și nu nr.4 aceasta arată că la fila 65 dosar fond se află planul de situație în care se arată faptul că nu este un front de 12 ml cum susțin reclamantele ci este un front în prezent de 15 ml. În planul de situație se arată 12 mp lățime însă este vorba de o eroare fiind o lățime de 13 mp.În mod corect instanța a admis anexa 4. . Cu privire la cheltuielile de judecată acestea au fost corect acordate de prima instanță, la fila 3 dosar, prin acțiune s-au solicitat 750 mp plus 500 mp grădină deci 1250 mp și instanța a admis acțiunea cu privire la 484 mp. Cu minime diligențe reclamantele puteau afla de la primărie că terenul este al pârâtului. Acțiunea fiind admisă în parte în mod corect au fost acordate și cheltuielile de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
Cu privire la recursul pârâtului, av. L. A. solicită admiterea acestuia arătând că pârâtul a făcut dovada bunei credințe astfel încât ridicarea trebuia dispusă cu achitarea unei juste despăgubiri. Contează momentul edificării construcției și anume în 1993 iar pârâtul recurenta avea convingerea că terenul este proprietatea sa.
Av. M. M. solicită respingerea recursului pârâtului ca nefondat cu cheltuieli de judecată arătând că la data construirii pârâtul nu avea autorizație de construcție astfel încât nu poate fi reținută buna sa credință. În anul 1993 acesta trebuia să facă demersuri cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate. Art. 8 al decretului lege nr.42/1990, la vremea respectivă era o lege temporară care putea fi aplicată până la momentul apariției legii 18/1991.Mai mult, nu există niciun certificat de urbanism în regulă ci doar la fila 76 însă acesta nu are nicio ștampilă, niciun element de identificare.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 12.04.2012, reclamantele C. G. și A. D., în contradictoriu cu pârâtul I. A., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 750 mp curți construcții, precum și suprafața de 500 mp teren grădină, învecinată cu DN Suceava – D., C. G., C. G. și Ș. C., situate în intravilanul satului Călugăreni, ., să fie obligat pârâtul să-și ridice o standolă edificată cu rea credință pe terenul curți construcții revendicat; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin contractul de donație cu uzufruct viager autentificat sub nr. 4907 din data de 09.07.1996 de BNP I. L., prim reclamanta a primit în deplină proprietate de la secund pârâtă mai multe suprafețe de teren, printre care și suprafața de 7400 mp teren arabil și respectiv, 2000 mp teren fânaț situate în intravilanul satului Călugăreni, ., învecinate cu DN Suceava – D., C. G., drum și Ș. C., ambele formând un singur trup de teren; rezerva uzufructului viager a fost instituită în favoarea secund reclamantei; la baza contractului de donație cu uzufruct viager a stat titlul de proprietate nr. 1953/1996.
Au mai arătat că din acest trup de teren, în perioada anului 1980, pârâtul a primit de la fostul CAP cu act de dare în plată suprafața de 250 mp pentru a-și construi o casă. De asemenea, au mai precizat că acest imobil a fost edificat, însă în mod abuziv, pârâtul a mai construit fără autorizație de construire și o standolă, ocupând tot terenul curți construcții în suprafață de 100 mp, precum și 500 mp din grădina din spate. Reclamantele au precizat că prin aceasta li s-a blocat accesul din drumul național la terenul grădină pentru a-l putea cultiva.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 și 1528 din Codul civil, precum și pe dispozițiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosar, în copie, înscrisuri, respectiv titlul de proprietate nr. 1953 din data de 02.07.1996 și contractul de donație cu uzufruct viager autentificat sub nr. 4907 din data de 09.07.1996 de BNP I. L. (filele 4-6).
În temeiul prevederilor Legii nr. 146/1997, cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 532 lei, conform chitanței . nr._ din data de 12.04.2012 (fila 7), chitanței . nr._ din data de 17.09.2012 (fila 14) și chitanței . nr._ din data de 30.10.2013 (fila 147) și timbru judiciar de 5 lei.
Pârâtul a depus, la data de 07.11.2012, întâmpinare prin care a precizat că a încercat soluționarea cauzei pe cale amiabilă (filele 18-19). De asemenea, pârâtul a precizat că la data de 07.05.1974 a cumpărat de la CAP Adâncata suprafața de 500 mp pe care urma să-și edifice gospodăria printr-un contract de vânzare – cumpărare, achitând la acel moment contravaloarea terenului, iar după dobândirea în proprietate a terenului a făcut demersurile necesare pentru a-și edifica o locuință și la data de 31.12.1974 i s-a emis autorizația de construire nr. 127 din aceeași dată.
A mai arătat că în anul 1996 i s-a emis autorizație și pentru construirea unui grajd cu fânar, pe care l-a construit ulterior. Pârâtul a arătat că după apariția legii fondului funciar i s-a eliberat și titlul de proprietate nr. 2665/2012 astfel că nu deține fără drept suprafața de tern la care fac referire reclamantele. De asemenea, a arătat că este adevărat că imobilele construcții proprietatea sa ocupă mai mult de 500 mp, deținând efectiv 900 mp care sunt și împrejmuiți, dar a precizat că este constructor de bună credință, nefiind vorba despre vreo construcție fără autorizație, acestea fiind edificate cu mult înainte ca autoarele reclamantelor să obțină titlul de proprietate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedire, pârâtul a depus la dosar, în copie, înscrisuri, respectiv contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 07.05.1974, autorizația pentru executare de lucrări nr. 127 din data de 31.12.1974, referatul nr._ din data de 13.06.2012 emis de OCPI Suceava, planuri de situație și încadrare în zonă, cererea pentru eliberarea autorizației de construire din data de 29.06.1993, titlul de proprietate nr. 2665 din data de 16.08.2012 (filele 20-27).
La data de 18.01.2013, reclamantele au depus la dosar completări la acțiune (fila 30), prin care au solicitat crearea unei servituți de trecere pe o suprafață de circa 32 ml pe 3 ml, pe partea cu vecinul G. C. conform art. 617-618 din Codul civil, pentru a putea avea acces la grădina acestora ce se află în spatele terenului unde este amplasată casa de locuit a pârâtului.
Prin încheierea de ședință din data de 04.03.2013, instanța a constatat că cererea completatoare este tardiv formulată (filele 37-38).
În temeiul prevederilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și, pentru reclamante, proba cu expertiza specialitatea topografie.
Comisia comunală Adâncata a depus la dosar înscrisurile solicitate de către instanță (filele 42-55, 56-65, 135-139, 145).
La data de 22.04.2013, pârâtul a depus o . înscrisuri (filele 71-82).
D-l expert M. S. a depus, la data de 26.06.2013, raportul de expertiză înregistrat la BLE sub nr. 649 din data de 26.06.2013 (filele 95-113).
La data de 21.11.2013, reclamantele au depus precizări la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect „ridicare construcții” (fila 146).
Prin sentința civilă nr. 5830/2.12.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava, prima instanță a admis în parte acțiunea.
A obligat pârâtul să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 484 mp teren situată în localitatea Călugăreni, ., astfel cum a fost identificată potrivit schiței din anexa nr. 4 a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 106).
A obligat pârâtul să ridice gardul și construcțiile construite pe suprafața de 484 mp teren, astfel cum au fost identificate potrivit schiței din anexa nr. 4 a raportului de expertiză întocmit în cauză.
A respins restul pretențiilor formulate de către reclamante, ca neîntemeiate.
A compensat cheltuielile de judecată și obligă pârâtul la plata către reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 1700 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 1953 din data de 02.07.1996 emis pe numele reclamantei A. D., în calitate de moștenitoare a numitei C. N., Comisia Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor i-a reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha și 4060 mp teren situat în intravilanul satului Călugăreni, ., printre care se regăsesc și suprafețele de 7400 mp teren arabil la locul numit „La Școală” și de 2000 mp teren fânețe la locul numit „La Școală” (fila 4).
Prin contractul de donație cu uzufruct viager autentificat sub nr. 4907 din data de 09.07.1996 de către Biroul Notarului Public I. L., reclamanta A. D. a donat reclamantei C. G., cu rezerva dreptului de uzufruct viager, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3 ha și 4060 mp teren situat în intravilanul satului Călugăreni, ., printre care se regăsesc și suprafețele de 7400 mp teren arabil la locul numit „La Școală” și de 2000 mp teren fânețe la locul numit „La Școală” (filele 5-6).
În ceea ce îl privește pe pârâtul I. A., prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 07.05.1974, acesta, împreună cu soția sa I. G., au dobândit de la CAP Adâncata, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 500 mp situat în intravilanul satului Călugăreni, ., având ca vecinătăți, la nord – DN Suceava-D., la sud – teren CAP, la est – C. G., la vest – Sfichi C., prețul vânzării fiind de 1450 lei (fila 20).
Prin titlul de proprietate nr. 2665 din data de 16.08.2012 emis pe numele pârâtului I. A., Comisia Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor i-a constituit acestuia dreptul de proprietate pentru suprafața de 500 mp teren situat în intravilanul satului Călugăreni, ., având ca vecinătăți la nord – C. Doruța, la est – domeniul privat al comunei Adâncata, la sud – G. C. și la vest – DN 29A (fila 27).
Din conținutul adresei nr. 4819 din data de 06.11.2013 (fila 145), instanța reține că pârâtul I. A. a fost pus în posesie cu suprafața de teren mai sus menționată, conform procesului verbal de punere în posesie nr. 3135 din data de 10.08.2012 (fila 43) coroborat cu planul de amplasament și delimitare a imobilului aflat la fila 45 din dosar.
Prin încheierea de carte funciară nr._ din data de 08.11.2012, pârâtul I. A. și-a întabulat dreptul de proprietate, suprafața de 500 mp teren situat în intravilanul satului Călugăreni, . dobândind numărul cadastral_ (filele 77-79).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a reținut că măsurătorile efectuate au evidențiat faptul că pârâtul ocupă o suprafață de 484 mp teren pe lângă suprafața menționată în titlul de proprietate nr. 2665 din data de 16.08.2012, suprafață deținută din titlul de proprietate nr. 1953 din data de 02.07.1996, astfel cum a fost identificată potrivit schiței din anexa nr. 4 a raportului de expertiză întocmit în cauză (filele 100-101).
Potrivit art. 563 din Codul civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Față de dispoziția legală menționată, prima instanță a reținut că acțiunea în revendicare este o acțiune reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul sau detentorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efect direct și accesoriu al obținerii posesiei.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză care se coroborează și cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, având în vedere că pârâtul I. A. a recunoscut, prin întâmpinarea formulată, că ocupă fără drept o suprafață de teren pe lângă suprafața de 500 mp, instanța a apreciat că acțiunea formulată de către reclamantele C. G. și A. D. în contradictoriu cu pârâtul I. A., este întemeiată, motiv pentru care o va admite.
Pe cale de consecință, prima instanță a obligat pârâtul să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 484 mp teren situată în localitatea Călugăreni, ., astfel cum a fost identificată potrivit schiței din anexa nr. 4 a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 106).
Susținerea reclamantelor în sensul că pârâtul deține o suprafață de 500 mp teren conform planului de amplasament întocmit la data de 16.12.1974 (fila 65) și a anexei nr. 7 a raportului de expertiză întocmit în cauză, urmează a fi înlăturată de către instanță, ca neîntemeiată. Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prima instanță a reținut că suprafața așa cum a fost stabilită prin planul de situație nr. 8 din data de 16.12.1974 care a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 127 din data de 31.12.1974 pe numele pârâtului I. A., este de 250 mp și are un front stradal de 12 ml și o lungime de 20,80 mp (fila 101). Or, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 07.05.1974, pârâtul a dobândit de la CAP Adâncata, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 500 mp situat în intravilanul satului Călugăreni, ., având ca vecinătăți, la nord – DN Suceava-D., la sud – teren CAP, la est – C. G., la vest – Sfichi C., prețul vânzării fiind de 1450 lei (fila 20).
Mai mult, din analiza contractului de vânzare-cumpărare din data de 07.05.1974 și a planului de situație nr. 8 din data de 16.12.1974, prima instanță a constatat că terenul proprietatea pârâtului se învecinează la est cu terenul numitului C. G., iar la vest cu terenul numitului Sfichi C. (fostul proprietar), respectiv G. C. (actualul proprietar), nefiind făcută nicio mențiune cu privire la existența vreunui drum pe latura vestică a terenului deținut de către pârât.
Afirmația reclamantelor în sensul că nu au acces la terenul din spatele casei pârâtului și prin urmare trebuie să se țină cont de anexa nr. 7 a raportului de expertiză întocmit în cauză, urmează a fi înlăturată de către instanță, motivat de faptul că prezenta cauză este o acțiune în revendicare, în care nu interesează dacă terenul cu privire la care se pretinde un drept de proprietate are acces la calea publică sau este un loc înfundat, reclamantele având posibilitatea de a solicita, pe cale separată, instituirea unei servituți de trecere în condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, prima instanță a apreciat că solicitarea reclamantelor de a se ține seama de anexa nr. 7 a raportului de expertiză întocmit în cauză are ca scop crearea unei căi de acces la terenul proprietatea acestora situat în spatele casei pârâtului, deci, indirect, crearea unei servituți de trecere.
Cu privire la neregularitățile titlului de proprietate nr. 1953 din data de 02.07.1996 invocate de către pârât, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, prima instanță a reținut că, într-adevăr, expertul a constatat că vecinătățile suprafețelor de 7400 mp și 2000 mp din titlul de proprietate nr. 1953 din data de 02.07.1996 nu corespund cu vecinătățile din prima pagină a procesului verbal de punere în posesie, în sensul că în loc de drum s-a trecut drum național și în loc de linie ogoare s-a trecut drum comunal (fila 99). Însă, instanța a apreciat că neregulile constatate de către expert cu privire la titlul de proprietate nr. 1953 din data de 02.07.1996, nu afectează amplasamentul terenului proprietatea reclamantelor prin raportare la celelalte vecinătăți menționate în înscrisurile analizate de către expert.
În ceea ce privește cererea reclamantelor de a-l obliga pe pârât să ridice construcțiile aflate pe terenul lor, respectiv construcțiile C2, C3, C4, C5, și gardul dinspre DN D. – Suceava (partea de vest și de est), prima instanță a reținut, potrivit raportului de expertiză, că pe terenul în suprafață de 484 mp ocupat de către pârât, proprietatea reclamantelor, se află edificate anexele gospodărești (fila 102).
Susținerea pârâtului în sensul că este constructor de bună-credință întrucât are autorizație de construire pentru anexele gospodărești a fost respinsă de către instanță față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în care se menționează că pe suprafața de 484 mp sunt edificate anexele gospodărești ale pârâtului I. A., construcții ridicate fără autorizație de construire. Mai mult, instanța constată că pârâtul nu a depus la dosarul cauzei autorizația de construire pentru anexele gospodărești, ci doar o cerere pentru eliberarea autorizației de construire (fila 25).
Față de cele expuse mai sus, prima instanță a apreciat întemeiat și acest capăt de cerere al reclamantelor, și l-a admis în parte și a dispus obligarea pârâtului să ridice gardul edificat la limita dintre suprafața de 984 mp deținută de către pârât și suprafața de teren proprietatea reclamantelor, și construcțiile edificate pe suprafața de 484 mp teren, astfel cum au fost identificate potrivit schiței din anexa nr. 4 a raportului de expertiză întocmit în cauză. Prin urmare, prima instanță a respins restul pretențiilor formulate de către reclamante, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar potrivit dispozițiilor art. 276 din Codul de procedură civilă, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Având în vedere soluția pronunțată în prezentul dosar, în sensul că acțiunea reclamantelor a fost admisă în parte, precum și faptul că inițial s-a revendicat o anumită suprafață de teren, pentru ca ulterior reclamantele să micșoreze această suprafață, prima instanță a compensat cheltuielile de judecată în ceea ce privește onorariile avocaților și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul expertului achitate de către reclamante).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile.
În motivarea recursului formulat de către pârâtul I. A., acesta a arătat acțiunea promovată de reclamantele C. G. și Afedoaie D. a avut ca obiect revendicare și ridicare construcții motivîndu-se că pîrîtul I. A. deține o suprafață de teren din proprietatea reclamantelor, că este constructor de rea credință pentru imobilele edificate și trebuie să le ridice. In motivarea acțiunii reclamantele invocă TP nr. 1953/2 iulie 1996, contractul de donație cu uzufruct viager nr. 4907/9 iulie 1996, iar pîrîtul invocă în apărarea sa TP nr. 2665/16 august 2012 și alte înscrisuri depuse la dosar anexe întîmpinării (atribuire teren, autorizație construcție, certificat de urbanism, acte de carte funciară etc). La termenul din 21 nov. 2013 reclamantele și-au mărit obiectul câtimii acțiunii solicitând ridicarea de pe terenul revendicat și a altor construcții și a împrejmuirilor așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză. In urma analizării întregului probatoriu și a efectuării unei expertize topo instanța de fond a admis în parte acțiunea obligând pîrîtul să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 484 mp conform schiței din anexa nr. 4 a raportului de expertiză și să ridice construcțiile așa cum au fost identificate în aceeași anexă, compensînd cheltuielile de judecată.
Consideră soluția instanței ca fiind nelegală, aplicîndu-se greșit legea în ceea ce privește ridicarea construcției C2 pentru care s-a susținut și dovedit fără nici o urmă de îndoială că pîrîtul este constructor de bună credință.
Dacă în ceea ce privește suprafața de 484 mp pîrîtul a menționat încă prin întâmpinare că nu_posedă titlu de proprietate decât pentru 500 mp pe amplasamentul de la momentul intabulării sale, cu privire la ridicarea construcțiilor anexe s-a precizat de asemenea că este constructor de bună credință și în ceea ce privește anexa C2 s-a depus certificatul de urbanism în sensul dovedirii bunei credințe. Recursul prezent vizeaza modul de interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond, interpretare care are ca și consecințe obligarea pîrîtului de a ridica și construcția pentru care a fost clar de bună credință la momentul edificării acesteia.
Buna credință se prezumă, iar dovada relei credințe este în sarcina proprietarului fondului, iar în speța de față reclamantele nu au făcut prin nici o probă dovada relei credințe a pîrîtului, dimpotrivă - deși proba nu era în sarcina sa - pîrîtul a făcut dovada bunei sale credințe, instanța interpretînd greșit legea.
Buna credință este credința constructorului, în momentul executării lucrărilor, că fondul pe care se construiește sau plantează este al său, ori la momentul 29 iunie 1993 cînd s-a emis certificatul de urbanism pentru edificarea grajdului cu fînar (fila 25 dosar fond), pîrîtul avea credința că suprafața pe care urma să construiască anexa este proprietatea sa deoarece în baza art. 24 din Legea nr. 18/91 raportată la art. 4 și 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 putea obține constituirea dreptului de proprietate aferent construcțiilor până în limita a 1000 mp,; anexa edificată este într-adevăr pe cei 984 mp împrejmuiți încă din 1974, aferenți curți construcții.
Având credința că ceea ce edifică este pe terenul proprietatea sa pîrîtul a fost de bună credință dar instanța a considerat că acesta nu putea dobîndi proprietatea decît în limita a ceea ce a cumpărat în anul 1974 - adică 500 mp - astfel că ceea ce a edificat în excesul acestei suprafețe dovedește reaua sa credință, ori instanța nu a ținut cont că la momentul edificării anexei - anul 1993 _ nu era modificat art. 24 din Legea nr. 18/91 (care a fost modificat prin Legea nr.247/2005) și cum legea nu retroactivează, pîrîtului i se aplică prevederile legale de la momentul construcției, 1993, iar nu cel al cercetării întinderi dreptului său de proprietate, anul 2012 care este anul introducerii acțiunii în revendicare și ridicare construcții. Din acest motiv susținem că instanța a aplicat greșit textul de lege, iar aplicarea corectă a acestuia denotă buna credință a pîrîtului cu consecința respingerii capătului de cerere privind ridicarea anexei CI pentru că art. 8 din Decretul lege nr. 42/1990 în vigoare în 1993 îndreptățea pîrîtul să i se constituie o suprafață de teren mult peste 1000 mp chiar, iar modificarea că i se va constitui doar în limita actului inițial de cumpărare - din 1974 - a fost introdusă prin Legea nr. 247/2005.
Deși nu trebuia să facă dovada bunei credințe totuși pîrîtul a făcut această dovada prin interpretarea textelor de lege de care avea cunoștință la momentul edificării construcției, mai mult de atît i s-a eliberat certificat de urbanism pentru edificarea acestei construcții, ceea ce înseamnă că a solicitat legal să construiască și i s-a eliberat un înscris în acest sens, de aprobare a cererii sale. Faptul că nu are și autorizație de construcție nu este decît o lipsă care nu echivalează cu reaua credință.
Reclamantele nu au făcut dovada relei credințe a pîrîtului pentru că nu exista acea rea credință, dimpotrivă putem susține că își invocă propria culpă în condițiile în care - deși aveau eliberată adeverință de proprietate la momentul edificării anexei C2, adeverință despre care pîrîtul nu avea cunoștință, nu au întreprins nici un demers pentru a se opune construcției, au stat în nepăsare pentru ca după ce au trecut 20 de ani de la edificarea anexei să solicite ridicarea acesteia pentru că pîrîtul a fost de rea credință.
Buna credință merită mai multă protecție decît reaua credință, care în speța de față nu a fost dovedită, iar reclamantele nu aveau la dispoziție decît să înapoieze pîrîtului valoarea materialelor și a manoperei sau să plătească acestuia o sumă de bani echivalentă cu creșterea valorii fondului lor, fără a putea cere ridicarea acestei construcții ( ca practică judiciară o sentință mai recentă, Trib. A. secț. civ. Decizia nr. 152 R/3 martie 2010).
Față de cele sus menționate a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea capătului de cerere vizînd ridicarea construcțiilor, respectiv a construcției C 2. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare recursului formulat de către reclamantele C. G. și A. D. acestea au arătat că În mod greșit instanța de fond a înlăturat ca neîntemeiată cererea de revendicare conform anexei nr.7 din raportul de expertiză, motivând că de fapt urmăresc instituirea unei servituti de trecere de la calea publică la locul înfundat grădină.
Se poate observa că la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâtul nu deținea titlul de proprietate prin care să-i fie constituită suprafața de teren aferentă locuinței sale. La baza titlului de proprietate nr. 2665/16.08.2012 a stat planul de amplasament și delimitare al corpului de proprietate care prin măsurătorile efectuate de inginerul cadastral și la indicația pârâtului a fost mărit frontul stradal în care să fie cuprinsă locuința acestuia care și-a schimbat configurația din 1974.
Pentru suprafața de 500 m.p. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare între pârât și fostul CAP la data de 7.05.1974, fără determinarea dimensiunilor, pentru că schița care a stat la baza contractului nu este realizată la dimensiuni.
Ulterior, după apariția Lg,58/1974 ( publicată în M.O. la 1.11.1974) primăria a eliberat planul de situație nr. Nr.8 din 16.12.1974 pentru construirea casei din care rezultă că frontul stardal este de 12 m.l. așa cum prevedeau disp. art. 17 alin 2, chiar dacă suprafața de 500 m.p. se întinde după casa de locuit.
Totodată, dispozițiile art. 12 din lege prevedeau că amplasarea construcțiilor de orice fel se va face cu respectarea condițiilor de aliniere și a regimului de construcție respective, ținându-se seama de prevederile schițelor sau detaliilor de sistematizare. Că asta este configurația terenului prin respectarea frontului de 12 m.l. o arată și modul de amplasare a șurii cu grajd pe care pârâtul a construit-o imediat în spatele casei, pe același aliniament.
Din același plan de situație se poate observa că de la colțul casei partea dreaptă și până la hotarul cu vecinul G. C. mai sunt 3,10 m lățime, care raportați la lungimea curții, plus terenul din spate, definește exact porțiunea identificată în mod corect prin anexa nr. 7 al raportului de expertiză și pe care ele au revendicat-o.
Ori, planul de amplasament și delimitare din 2012 trebuia să respecte planul de situație din 1974 și nicidecum să confere un front stradal mai mare, de 15,20 m.l., în avantajul pârâtului, fiind prejudiciați de porțiunea lor teren. Nu are nicio relevanță în ce modalitate folosesc această suprafață de teren și pentru ce este ea destinată, atâta vreme cât pârâtul nu a respectat legea. De asemenea, nu se poate discuta despre regulile aplicabile servitutii de trecere, așa cum motivează instanța de fond, atâta timp cât reclamă faptul că ele sunt proprietarii acestei suprafețe de teren.
Prin urmare, au solicitat ca pârâtul să fie obligat să-și ridice de pe proprietatea lor și gardul dinspre DJ D.-Suceava ( partea de vest) de 3,21 m.l. și cel din partea de est de 12,97 lei (în val. de 150 lei) edificat la limita dintre suprafața totală de 984 m.p. deținută de pârât și restul suprafeței arabil proprietatea noastră, așa cum este redată în anexa nr. 7 al raportului de expertiză.
În ce privește cheltuielile dejudecată este nelegală neacordarea tuturor cheltuielilor suportate de ele, reclamantele. Culpa procesuală aparține în totalitate pârâtului și nu știu în ce constă partea lor de culpă procesuală pentru a fi proporționalizate cheltuielile. Atâta timp cât a fost admisă acțiunea inițială cu toate cererile accesorii, nu se poate reține motivarea instanței că deși, inițial au solicitat a fi revendicată o suprafață mai mare de teren, ulterior aceasta a fost mai mică. Nu este culpa lor că la data introducerii acțiunii pârâtul nu eava eliberat titlul de proprietate, ceea ce a determinat a solicita inițial suprafața de 750 m.p.
În drept au invocat dispozițiile art 304 pct. 7 și 9 raportat la disp. art. 304 indice 1 C..
Recurentul pârât I. A., prin apărător în instanță a solicitat respingerea recursului reclamantelor ca nefondat.
Recurentele reclamante C. G. și A. D. au formulat întâmpinare la recursul pârâtului ( fila 14) prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.
În apărare acestea au arătat că în mod greșit se afirmă faptul că pârâtul ar fi fost constructor de bună credință atunci când a construit un grajd - anexa C 2.
În primul rând, la data edificării anexei gospodărești, pârâtul nu avea autorizație de construire, ci doar o cerere pentru eliberarea autorizației de construire din 29.06.1993.
Deși se face vorbire despre un certificat de urbanism pe care ele nu-l cunosc ( la fila 25 dosar fiind doar cererea enunțată mai sus), chiar dacă acest certificat ar exista, nu are valoarea unei autorizații de construire.
Așa cum s-a reținut din actele depuse la dosar, pârâtul a cumpărat de la CAP Adîncata prin contractul de vânzare cumpărare din 7 mai 1974 suprafața de 500 m.p. teren intravilan care a fost proprietatea lor, reconstituit mai apoi prin efectul legii fondului funciar. în spatele casei sale a fost lot în folosință pe care pârâtul 1-a avut în posesie.
Limitele acestui teren au fost redate prin planul de situație nr. 8 din 16.12.1974 emis de Primăria Adîncata în care se poate observa scriptic modalitatea de amplasare a casei de locuit, în spatele căreia se află „ teren liber", adică lotul în folosință.
Pentru că pârâtul nu a respectat niciodată frontul stradal de 12 m.L, anexa C2 excede suprafeței de 500 m.p., așa cum a fost identificată prin planul de situație din anexa nr. 4 al raportului de expertiză.
In al doilea rând, la stabilirea bunei credințe a constructorului este necesar ca acesta să fi avut la data executării lucrării un just titlu, însă constituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului s-a făcut de abia în anul 2012, după ce a primit citația cu privire la prezentul litigiu.
In aceste împrejurări, planul de amplasament și delimitare al corpului de proprietate a stat la baza întocmirii titlului de proprietate nr. 2665/16.08.2012 și se suprapune peste planul de situație din anexa nr. 4 al raportului de expertiză ( fila 106) reținut de instanța de fond în dispozitivul hotărârii.
Prin urmare, în mod corect titlul de proprietate al pârâtului a fost eliberat pentru suprafața de 500 m.p. curți construcții, pentru că numai pentru atât i se cuvenea în vederea constituirii dreptului de proprietate, întinderea suprafeței fiind cea indicată în actul de atribuire conform disp. art. 24 din Lg.l 8/199 L
Faptul că la acest articol de lege a fost introdus ulterior un nou aliniat prin Lg.247/2005 nu schimbă cu nimic datele problemei, motivat de faptul că posibilitatea de a i se constitui dreptul de proprietate până la limita de 1000 m.p. este doar o simplă afirmație a pârâtului, fară a justifica și înscrierea acestei suprafețe în titlu.
Jurisprudența în materie statuează că Decretul-lege nr. 42/1990 era o lege temporară care nu putea fi aplicată decât până în momentul adoptării Lg.l8/1991.
În al treilea rând, pârâtul nu poate invoca propria lor culpă pentru lipsa diligentelor de a stopa în anul 1993 construirea anexei C2, pentru că nu au știut în ce condiții s-a construit și totodată, nu era definitivată reconstituirea dreptului lor de proprietate. Mai mult, ele au fost tolerante și nu l-au stingherit pe pârât atâția ani în posesia sa.
Examinând recursul formulat reclamante sub aspectul criticilor invocate tribunalul constată următoarele:
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală, petitorie, prin care cel care se pretinde proprietar neposesor asupra unui bun cere predarea lui de la persoana care l-ar deține fără drept.
În materia terenurilor supuse reglementărilor legilor fondului funciar, dovada dreptului de proprietate asupra terenului se face numai cu titlu eliberat în conformitate cu procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate, procedură care presupune identificarea exactă a terenului prin dimensiuni și amplasament și întocmirea în acest sens a unui proces-verbal de punere în posesie însoțit de schița terenului.
Astfel se stipulează prin prevederile art.27alin.1 din Legea 18/1991 și art.34 alin.2 din HG nr.890/2005 (Regulamentul de aplicare a legii 18/1991), în vigoare la data emiterii titlului nr.2665/16.08.2012 pe numele pârâtului, conform cărora punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate nu poate avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile iar conform art.36 din HG nr.890/2005 „Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate (…)”.
Din conținutul adresei nr. 4819 din data de 06.11.2013 (fila 145), se reține că pârâtul I. A. a fost pus în posesie cu suprafața de teren mai sus menționată, conform procesului verbal de punere în posesie nr. 3135 din data de 10.08.2012 (fila 43) coroborat cu planul de amplasament și delimitare a imobilului aflat la fila 45 din dosar
Or, așa cum corect a reținut și prima instanță, pe baza documentației aferente titlului pârâtului ( f.43-45) și a constatărilor expertului cauzei M. S., amplasamentul terenului în suprafață de 500 mp deținut de pârât în baza titlului nr.2665/16.08.2012 respectă punerea în posesie efectuată de comisia locală, fiind identic cu terenul evidențiat prin dimensiuni în schițele întocmite în acest sens cu ocazia punerii în posesie.
Recurentele reclamante contestă procesul verbal de punere în posesie din 2012 întrucât nu respectă planul de situație nr.8 din 16.12.1974 eliberat pârâtului pentru construirea casei din care rezultă că frontul stradal este de 12 m.l. și nu de 15,20 m.l.
Susținerea reclamantelor în sensul că suprafața de 500 mp teren proprietatea pârâtului are amplasamentul conform planului întocmit la data de 16.12.1974 (fila 65) și a anexei nr. 7 a raportului de expertiză întocmit în cauză, corect a fost înlăturată de instanța de fond ca neîntemeiată.
S-a avut în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 07.05.1974, pârâtul a dobândit de la CAP Adâncata, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 500 mp situat în intravilanul satului Călugăreni, ., având ca vecinătăți, la nord – DN Suceava-D., la sud – teren CAP, la est – C. G., la vest – Sfichi C., prețul vânzării fiind de 1450 lei (fila 20).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, suprafața așa cum a fost stabilită prin planul de situație nr. 8 din data de 16.12.1974 care a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 127 din data de 31.12.1974 pe numele pârâtului I. A., este de 250 mp și are un front stradal de 12 ml și o lungime de 20,80 mp (fila 101).
Or, constituirea dreptului de proprietate s-a făcut pentru terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, cu respectarea vecinătăților înscrise în acest act, pentru suprafața de 500 mp și nu 250 cât este evidențiată în planul indicat de recurente.
În privința vecinilor, din analiza contractului de vânzare-cumpărare din data de 07.05.1974 și a planului de situație nr. 8 din data de 16.12.1974, terenul proprietatea pârâtului se învecinează la est cu terenul numitului C. G., iar la vest cu terenul numitului Sfichi C. (fostul proprietar), respectiv G. C. (actualul proprietar), nefiind făcută nicio mențiune cu privire la existența vreunui drum pe latura vestică a terenului deținut de către pârât.
În aceste condiții, în mod firesc amplasamentul terenului constituit pârâtului și evidențiat în planul de situație aferent punerii în posesie nu poate fi identic cu cel delimitat în planul de situație din data de 16.12.1974.
De altfel acest plan de situație așa cum au arătat și recurentele nu a stat la baza contractului de vânzare – cumpărare din 1974 ci a fost întocmit ca documentație aferentă emiterii autorizației de constituire nr.127/31.12.1974 pe numele pârâtului I. A. fiind evidențiate limitele față de construcțiile proprietatea vecinilor pentru a se dovedi respectarea distanței legale, respectiv a normelor în vigoare potrivit cărora amplasarea construcțiilor de orice fel se va face cu respectarea condițiilor de aliniere și a regimului de construcție, ținându-se seama de prevederile schițelor sau detaliilor de sistematizare .
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentelor reclamante privind punerea în posesie a pârâtului care este legală, delimitând suprafața cumpărată de acesta de 500 mp cu vecinătățile din contractul de vânzare-cumpărare din data de 07.05.1974 și implicit soluția dată de instanța de fond în privința amplasamentului terenului ocupat fără drept de pârât și a construcțiilor edificate de acesta.
Instanța de fond a arătat că reclamantele au posibilitatea de a solicita pe cale separată, instituirea unei servituți de trecere în condițiile prevăzute de lege ca răspuns la apărarea acestora în sensul că trebuie să se țină cont de anexa nr. 7 a raportului de expertiză întocmit în cauză întrucât nu au acces la terenul din spatele casei pârâtului.
Criticile privind cheltuielile de judecată sunt întemeiate.
Acordarea cheltuielilor de judecată și aplicarea dispozițiilor art.274 și art. 276 Cod de procedură civilă presupune analiza culpei procesuale a părților.
În cauza de față nu se poate reține culpa procesuală a reclamantelor în condițiile în care la data introducerii acțiunii pârâtul nu avea eliberat titlu de proprietate, astfel încât suprafața revendicată inițial a fost de 750 mp, iar ulterior ca urmare a înscrisului nou eliberat pârâtului reclamantele și-au micșorat câtimea obiectului în sensul că au solicitat lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 484 mp, limită în care acțiunea a fost admisă .
Chiar dacă inițial s-a revendicat o anumită suprafață de teren, ulterior față de împrejurarea că pârâtului i s-a eliberat titlul de proprietate, reclamantele au micșorat această suprafață așa cum a reținut și instanța de fond și cum rezultă din concluziile din dezbateri .
În aceste condiții, în cauză nu se poate reține culpa procesuală a pârâtului, astfel față de dispozițiile art.312 alin.1, 2, 3 și art.304 p-ct. 9 și art.274 Cod de procedură civilă se va modifica în parte sentința civilă nr.5830/5.12.2013 a Judecătoriei Suceava în sensul că pârâtul va fi obligat la plata către reclamante a sumei de 3598 lei (în loc de 1700 lei ) cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert -2400 lei ( filele 119) și onorariu avocat -1000lei( fila 123).
În ceea ce privește recursul promovat de pârâtul I. A. tribunalul constată că este nefondat.
Așa cum a menționat și în întâmpinare pentru suprafața de 484 mp pe care sunt edificate anexele evidențiate în schița din anexa 4 a raportului de expertiză, pârâtul nu are titlu de proprietate.
Prin urmare, la data edificării construcției 1993 pârâtul a fost de rea – credință întrucât cunoștea că edifică o construcție fără autorizație și fără a fi proprietar asupra terenului, fiind cunoscut faptul că pentru edificarea locuinței a cumpărat în 1974 doar suprafața de 500 mp pentru care s-a emis ulterior titlu de proprietate.
Împrejurarea că în fapt încă din 1974 a ocupat suprafața de 984 mp și speranța că i se va constitui dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață ocupată de construcții nu poate contura buna credință a constructorului.
Cunoașterea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 18/91 raportată la art. 4 și 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, a faptului că putea obține constituirea dreptului de proprietate aferent construcțiilor până în limita a 1000 mp și extinderea construcțiilor, după apariția Legii nr.18/1991, în anul 1993 fără autorizație, pe terenul deținut fără acte, de asemenea nu poate contura buna credință a pârâtului.
Este adevărat că potrivit dispozițiile art.8 din Decretul-lege 42/1990 terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor,însă aceste dispoziții sunt incidente dacă la data adoptării, respectiv 29.01.1990 erau deja edificate casa de locuit sau anexele gospodărești. Or, în cauza de față anexele au fost ridicate ulterior, fără autorizație pe un teren ocupat fără drept. Dispozițiile legale sus menționate nu sunt de natură a contura buna credință a celui care și-a extins construcțiile pentru a dobândi un drept de proprietate asupra terenului aferent, întrucât legea nu poate avea menirea de a legitima abuzurile.
Recurentul motivează buna credință pe existența unui certificat de urbanism pentru anexa C2, însă așa cum a reținut și prima instanță anexele nu au fost legal ridicate pentru edificarea acestora neexistând autorizație de construire.
În aceste împrejurări, prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor și aplicare a dispozițiilor art.582 alin.1 lit.b, art.586 cod civil aplicabile în cauză conform art.6 alin.6 Cod civil, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1,2,3 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 și art.276 Cod de procedură civilă, având în vedere că motivele pentru care recursul reclamantelor a fost admis, intimatul pârât va fi obligat la plata către recurentele reclamante a sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte onorariu avocat (fila 17).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul pârâtului I. A. domiciliat în ., f.n., jud Suceava formulat împotriva sentinței civile nr.5830/5.12.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
Admite recursul formulat de către recurentele reclamante C. G. domiciliată în Suceava, V. M., nr.17, ., . și A. D.-Suceava, Al. Mărășești, nr.4, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.5830/5.12.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
Modifică în parte sentința civilă nr.5830/5.12.2013 a Judec Suceava în sensul că:
Obligă pârâtul la plata către reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 3598 lei în loc de 1700 lei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Obligă pe intimatul pârât la plata către recurentele-reclamante a sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2014
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. O. D. L. A. A. I. M. L. A.
Red L.A
Jud.fond Timiță O. E.
Tehnored.L.A.
2 ex./22.05.2014
| ← Anulare act. Decizia nr. 1056/2014. Tribunalul SUCEAVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 429/2014.... → |
|---|
