Obligaţie de a face. Decizia nr. 594/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 949/334/2012
Dosar nr._ obligația de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 594/2014
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător A. I. M.
Judecător V. O. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de către recurenta pârâtă M. P. domiciliată în Vatra Dornei, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.1001/2013 dată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. A. și M. A. M. ambii domiciliați în Vatra Dornei, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, lipsă fiind intimații
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că pârâta recurentă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru având în vedere că se critică sentința civilă doar cu privire la cheltuielile de judecată.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport, conform borderoului și chitanței pe care le înmânează instanței
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 07 iunie 2012 sub nr._ /2912 și precizată ulterior, reclamanții T. A. și M. A.-M. au chemat în judecată pe pârâta Măhălău P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la respectarea dreptului de servitute de trecere peste PT 3437/165 și 3437/169 din CF nr. 8906 și în consecință să se abțină de la acte și fapte care ar împiedica exercitarea dreptului, obligarea pârâtei ca să permită reclamanților amenajarea drumului aferent dreptului de servitute conform indicațiilor din raportul de expertiză în limita procentului de 30% cât a stabilit raportul și suplimentul de expertiză și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru pagubele aduse prin împiedicarea exercitării dreptului de servitute, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că încă de când au început construcția casei, pârâta a înțeles să-i șicaneze cu diverse plângeri la Inspectoratul de Stat în Construcții, la Poliție sau la autoritățile locale și a împiedicat echipele de muncitori sau transporturile de materiale să ajungă la . blocarea căii de acces cu mașina sau crearea de scandal. Mai arată reclamanții că natura solului impune efectuarea unor lucrări de amenajare a drumului prin construirea unor sisteme de drenaj.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 629 alin. 1, 630, 631, 634 Cod civ. din 1864 și art. 622, 630, 765, 767 alin. 1 Cod civil.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 721 lei taxă judiciară de timbru și 2 lei timbru judiciar.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând în esență că reclamantul nu face altceva decât să își invoce propria culpă.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige reclamanții la exercitarea servituți în limitele în care aceasta a fost constituită și de a se abține de la orice fapt de natură a agrava servitutea și de a o face mai oneroasă, cu cheltuieli de judecată.
Cererea reconvențională nu a fost întemeiată în drept.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru și 1 lei timbru judiciar.
Instanța a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii Ciuhlău V. și H. M., proba cu interogatoriul pârâtei, proba cu cercetare locală și proba cu expertiza în construcții iar pârâtei a încuviințat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii M. P. și B. E. și proba cu interogatoriul reclamanților.
Prin sentința civilă nr.1001/16.10.2013 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, prima instanță a admis în parte cererea reclamanților – pârâți, T. A. și M. A.-M. în contradictoriu cu pârâta Măhălău P., așa cum a fost precizată.
A admis cererea reconvențională a pârâtei – reclamante, așa cum a fost formulată.
A obligat pârâta reclamantă să permită reclamanților amenajarea drumului aferent dreptului de servitute potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de către expertul tehnic ing. C. Ș..
A obligat reclamanții pârâți să-și exercite dreptul de servitute în limitele în care acesta a fost constituit și de a se abține de la orice act sau fapt de natură a face această servitute mai împovărătoare pentru pârâta reclamantă.
A respins capetele de cerere nr. 1 și 3 din cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii parcelei topo nr. 3437/168 de 212 mp, înscrisă în CF nr._ Vatra Dornei.
În aceiași carte funciară este notat și dreptul de servitute de trecere cu mașina, piciorul și orice alte atelaje cu tracțiune mecanică sau animală, peste imobilul identic cu parcelele nr. 3437/165 și 3437/169 din CF nr. 8906 în favoarea imobilului proprietatea reclamanților, fila nr. 11 dosar.
Imobilele identice cu . – drum, în suprafață de 247 mp și cu . - drum, în suprafață de 54 mp, sunt proprietatea pârâtei, fila nr. 50, 51 dosar.
În baza autorizației de construire nr. 29 din 22.06.2010, emisă de către Primăria mun. Vatra Dornei, reclamanții au construit un imobil – casă, fila nr. 14, 15 dosar, ocazie cu care au adus și modificări la infrastructura drumului de servitute în sensul că . a fost supraînălțată în medie de 0,2 – 0,6 m, . a fost supraînălțată în medie cu 0,2 – 0,4 m și s-a nivelat albia veche a pârâului format pe partea dreaptă, în sensul curgerii apelor, a drumului de acces servitute de trecere, ., fila nr. 138 dosar.
Pârâta a sesizat în mai multe rânduri Primăria Mun. Vatra Dornei cât și Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la faptul că prin lucrările efectuate de către reclamanți, apele pluviale îi inundă locuința, că reclamanții nu au respectat limitele impuse de autorizația de construire precum și depozitarea de materiale de construcții care împiedică accesul pârâtei la imobilul său, filele nr. 53 – 64 dosar.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză, prima instanță a reținut că pentru stoparea efectelor provocate de apele pluviale atât reclamanților cât și pârâtei, în situația actuală a terenurilor sunt necesare efectuarea următoarelor categorii de lucrări:
- executarea unui șanț din beton, cu grătar carosabil, pe partea dreaptă a drumului de acces servitute, prin fața casei reclamanților și racordarea acestuia la canalul betonat existent în curtea pârâtei, șanțul proiectat respectând vechiul traseu al albiei existente înainte de modificări;
- refacerea taluzului aval a drumului de servitute în sensul de taluzare și înierbare;
- realizarea unei rigole betonate în fața fundației gardului pârâtei;
- pozarea pe partea aval a drumului de acces a unei linii de borduri din beton în continuarea celei de la .> - decopertarea parcelei nr. 3437/165 cu înclinare spre terenul pârâtei și casa reclamanților pentru asigurarea unei căi de intrare pe direcția drumului de acces (p 3437/172) și reducerea pragului de 0,8 m între drum și proprietatea pârâtei la 0,4m., cu coborârea căminului C1 cu 0,5 m.
A mai reținut instanța că lucrările arătate mai sus profită reclamanților în proporție de 30% iar pârâtei în proporție de 70 %, fila nr. 129, 130 dosar.
Față de data notării în cartea funciară a dreptului de servitute de trecere din prezenta cauză, respectiv 05.02.2004 și ținând cont de dispozițiile art. 59 din Legea nr. 71/2011, prima instanță a avut în vedere la soluționare prezentei cauze disp. art. 616 și urm. Cod civ. din 1864.
Prima instanță a reținut că potrivit art. 630 Cod civ. din 1864, „Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa și spre a o păstra.”.
De asemenea, prima instanță a reținut că potrivit art. 634 Cod civ. din 1864 „Proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici strămuta exercitarea servituții dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită. Cu toate acestea, dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl oprește a-și face pe dânsul reparații folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeași înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, și acesta nu va putea refuza.” precum și disp. 635 Cod civ. din 1864 potrivit cărora „Însă și acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuința decât după cuprinderea titlului său, fără a putea face nici în fondul supus servituții, nici în fondul pentru care servitutea este înființată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond.”
Cu privire la cererea reclamanților prin care solicită ca instanța să o oblige pe pârâtă să permită amenajarea drumului aferent dreptului de servitute, prima instanță a apreciat că această cerere este fondată întrucât așa cum s-a reținut și în cuprinsul raportului de expertiză, parcelele proprietatea reclamanților și pârâtei sunt afectate de scurgerea apelor pluviale iar accesul la . imposibil prin existența unei diferențe de nivel de aproximativ 0,8 m.
Dată fiind poziția pârâtei care solicită ca reclamanții să aducă drumul de acces la starea inițială, respectiv prin îndepărtarea totală a lucrărilor de umplutură, terasamente și înălțări și ținând cont că în raportul de expertiză se arată că o decopertare parțială a drumului de acces ar rezolva inconvenientele create de modificarea pe care reclamanții au făcut-o drumului de acces, prima instanță a obligat pârâta reclamantă să permită reclamanților amenajarea drumului aferent dreptului de servitute potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de către expertul tehnic ing. C. Ș..
În ceea ce privește cererea reclamanților cu privire la efectuarea lucrărilor de amenajare a drumului de acces conform indicațiilor din raportul de expertiză „și în limita procentului de 30% cât a stabilit raportul de expertiză și suplimentul” instanța a apreciat că lucrările necesare amenajării drumului de acces trebuie realizate în proporție de 100% pentru ca acestea să producă rezultatul urmărit.
Prima instanță a considerat că procentul stabilit în raportul de expertiză cu privire la cât la sută profită lucrările de amenajare a drumului de acces părților poate fi avut în vedere, eventual, la suportarea costurilor generate de aceste lucrări.
Cu privire la cererea reclamanților prin care solicită obligarea pârâtei la abținerea de la acte și fapte care împiedică exercitarea dreptului de trecere și cu privire la cererea reconvențională a pârâtei prin care solicită obligarea reclamanților la exercitarea servituții în limitele în care aceasta a fost constituită, prima instanță a arătat următoarele:
Din înscrisurile aflate la fila nr. 52 – 64, 80 – 83, din raportul de expertiză, fila nr. 138 dosar și din declarațiile martorilor M. P. și B. E., filele nr. 92, 93 dosar, prima instanță a reținut că pârâta nu a efectuat nici un act sau fapt care să împiedice exercitarea dreptului de trecere a reclamanților iar faptul că pârâta a sesizat în mai multe rânduri autoritățile abilitate nu este de natură a împiedica reclamanții să-și exercitate dreptul de trecere, cu atât mai mult cu cât aceste sesizări au fost întemeiate.
În schimb, prima instanță a constatat că reclamanți sunt cei care nu și-au exercitat dreptul de trecere în limitele în care acesta a fost constituit, respectiv înfundând drenul existent pe drumul de acces și care se continuă pe . materiale de construcții pe drumul de acces și prin efectuarea unor lucrări de supraînălțare care împiedică accesul la .>
Astfel, prima instanță a respins capătul de cerere nr. 1 formulat de reclamanți și a obligat reclamanții pârâți să-și exercite dreptul de servitute în limitele în care acesta a fost constituit și de a se abține de la orice act sau fapt de natură a face această servitute mai împovărătoare pentru pârâta reclamantă.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele aduse prin împiedicarea exercitării dreptului de servitute, prima instanță a arătat următoarele:
Prima instanță a apreciat că înscrisurile depuse de reclamanți, filele nr. 16 – 25 nu face dovada existenței unui prejudiciu cert și nereparat în cuantum de 10.000 lei, acestea reprezentând contracte de execuție de lucrări și prestări de servicii precum și o dovadă a plății sumei de 1000 euro, reprezentând contravaloarea manoperei pentru construcția de .> De asemenea probele administrate în cauză nu dovedesc că pârâta a efectuat acte sau fapte care să-i împiedice pe reclamanți în exercitarea dreptului de servitute, aceștia din urmă fiind cei care nu și-au exercitat dreptul de trecere în limitele în care acesta a fost constituit.
Nefiind întrunite condițiile cumulative care să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei, prima instanță a respins capătul de cerere nr. 3 ca neîntemeiat.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 1 și 276 Cod. proc. civ. din 1865, prima instanță nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta-reclamantă, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că prin sentința civila nr.1001 pronunțata de Judecătoria Vatra-Dornei in dosarul nr._, s-a admis in totalitate cererea reconventionala a recurentei, dar instanța nu a acordat cheltuielile de judecata solicitate
Cu toate ca instanța de fond a admis in parte si acțiunea reclamantului-parat, in sensul că a obligat parata-reclamantă să permită reclamanților amenajarea drumului aferent dreptului de servitute, potrivit raportului de expertiza tehnica întocmit de către expertul tehnic, ing. C. Ș., celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate. Din întreg probatoriul administrat in cauza, rezultă in exclusivitate culpa reclamanților in exercitatea dreptului de servitute, in sensul ca instanța de fond a constatat ca reclamanții sunt cei care nu si-au exercitat dreptul de trecere în limitele în care acesta a fost constituit, respectiv înfundând drenul existent pe drumul de acces si care se continua pe . materiale de construcții pe drumul de acces si prin efectuarea unor lucrări de supraînălțare care împiedică accesul la .>
Ca urmare a faptului ca reclamanții au înfundat drenul existent pe drumul de acces, apele pluviale au fost deviate de la vechiul traseu al albiei existente, infiltrandu-se in subsolul casei proprietatea recurentei.
Reclamanții au exercitat dreptul de servitute cu depășirea limitelor in care aceasta a fost constituita si prin faptul ca au închiriat ATV-uri care circulă pe acel drum de servitute sporind gradul de degradare al acestuia si producând si poluare fonică mare.
Toate aceste aspecte reliefează culpa exclusiva a reclamanților în exercitarea dreptului de servitute, si in acest sens, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 1001 din 16 octombrie 2013, pronunțata de Judecătoria Vatra-Dornei, și acordarea cheltuielilor de jduecată, de la fond și din recurs, în sumă de 1100 lei, conform chitanțelor depuse la dosar.
În drept a invocat prevederile art.299-312 Vechiul Cod de procedură civilă.
Deși legal citați, intimații nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9, art. 3041 din vechiul cod de procedură civilă prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor formulate, tribunalul reține următoarele:
Prezentul recurs privește exclusiv acordarea cheltuielilor de judecată.
Conform art.274 alin.1 Vechiul Cod de procedură civilă „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Conform art.276 Vechiul Cod de procedură civilă „Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.”
Prin sentința recurată s-a admis în parte cererea reclamanților – pârâți, T. A. și M. A.-M. în contradictoriu cu pârâta Măhălău P., așa cum a fost precizată.
S-a admis cererea reconvențională a pârâtei – reclamante, așa cum a fost formulată.
A fost obligată pârâta reclamantă să permită reclamanților amenajarea drumului aferent dreptului de servitute potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de către expertul tehnic ing. C. Ș..
Au fost obligați reclamanții pârâți să-și exercite dreptul de servitute în limitele în care acesta a fost constituit și de a se abține de la orice act sau fapt de natură a face această servitute mai împovărătoare pentru pârâta reclamantă.
S-au respins capetele de cerere nr. 1 și 3 din cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
Fără cheltuieli de judecată.
Într-adevăr, acțiunea principală a fost admisă, în parte, pentru primul capăt de cerere, respingându-se celelalte două capete de cerere, iar cerere reconvențională a fost admisă în totalitate, aceasta având însă un singur capăt de cerere.
De reținut și că reclamantele pârâte au avut cheltuieli de judecată mai mari: taxă de timbru (731 lei), timbru judiciar ( 2,10 lei), onorariu expert ( 2210 lei), onorariu avocat ( 2000 lei). Cheltuielile de judecată ale pârâtei-reclamante au fost mai mici: taxă de timbru judiciar ( 40 lei), timbru judiciar ( 1,2 lei), onorariu avocat ( 800 lei).
Față de cuantumul acestor cheltuieli, întinderea pretențiilor părților ( numărul de capete de cerere) și măsura admiterii acestora, tribunalul apreciază că prima instanță a procedat corect la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Se mai invocă, în memoriul de recurs, chestiuni de fond: probatoriul administrat, culpa exclusivă a reclamantelor-pârâte, care au încălcat limitele de exercitare a dreptului de servitute, au înfundat drenul, provocându-i infiltrații, au depozitat materiale de construcții, au efectuat lucrări de supraînălțare, au închiriat ATV-uri, etc…
Acestea nu pot conduce la exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, cât timp nu s-a formulat recurs pe fondul cauzei. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este accesorie, acestea fiind acordate în funcție de modul de soluționare a fondului cauzei.
Rezultă deci, că aceste apărări puteau fi valorificate doar criticându-se soluția dată fondului cauzei., Cum aceasta nu a fost contestată, se datorează cheltuieli de judecată, recurenta căzând în pretenții, conform art.274 vechiul cod de procedură civilă.
În consecință, în baza art.312 alin.1 vechiul cod de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
Față de această soluție, nu pot fi acordate recurentei nici cheltuieli de judecată din recurs, partea adversă necăzând în pretenții, conform art.274 alin.1 vechiul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenta pârâtă M. P. domiciliată în Vatra Dornei, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.1001/16.10.2013 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. A. și M. A. M. ambii domiciliați în Vatra Dornei, ., ., ., jud Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 07 Martie 2014
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
L. A. A. I. M. V. O. D. L. A.
Red A.I.M
Jud.fond C. U.
Tehnored.L.A.
2 ex./ 31.03.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 270/2014. Tribunalul... | Expropriere. Sentința nr. 997/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
