Partaj judiciar. Decizia nr. 641/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 641/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 5593/314/2010
Dosar nr._ partaj judiciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 641
Ședința publică din data de 11 martie 2014
Completul compus din:
Președinte: S. A.
Judecător: C. L.
Judecător: V. E. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul P. P. împotriva sentinței civile nr. 4932 din 3 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta B. E. O..
Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 4 martie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 11 martie 2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 7 iunie 2010 sub numărul de dosar_, reclamanta B. E. O., în contradictoriu cu pârâtul P. P., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună partajarea bunurilor mobile dobândite de părți în timpul căsătoriei, a căror valoarea este în cuantum de 28.521 lei. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părțile au fost căsătorite în perioada 30 mai 2009 – 2 februarie 2010, când prin sentința civilă nr. 463 din data de 2 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._/314/2009 s-a dispus desfacerea acestuia. A mai arătat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: un calculator (2.000 lei), un aspirator (270 lei), boxe pentru calculator (90 lei), un DVD marca Samsung (111 lei), o hota pentru bucătărie (200 lei), o canapea (1590 lei), un birou pentru calculator (290 lei), o chiuvetă (150 lei), un mobilier de bucătărie (700 lei), perdele la bucătărie (100 lei), perdele la dormitor (400 lei), o mașină de tuns iarba (70 lei), c/v reparațiilor la fațada bucătăriei (500 lei), produse tradiționale conservate pentru iarnă (1000 lei), un robot de bucătărie (350 lei), un autoturism marca Opel Astra (_ lei), taxa de înmatriculare autoturism (3000 lei).
În drept, cererea nu a fost motivată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, sentința civilă nr. 463 din data de 02.02.2010 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._/314/2009 (filele 4-5), copia carnetului de muncă . nr._ (filele 55-65).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum total de 1476 lei, conform chitanței . nr._ din data de 31.03.2010 (fila 6), a chitanței . nr._ din data de 04.10.2010 (fila 15), a chitanței . nr._ din data de 02.02.2011(fila 27) și a chitanței . nr._ din data de 17.06.2011 (fila 52) și timbru judiciar în cuantum de 8 lei (filele 16 și 27).
Legal citat, pârâtul și-a delegat un reprezentant în instanță și a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată (filele 9-11).
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că în lista bunurilor comune au fost trecute bunuri care au fost uzate prin neglijență chiar de către reclamantă, sau care nu au valoarea indicată. A mai precizat că în timpul căsătoriei, reclamanta a stat mai mult la domiciliul părinților săi, stând acasă doar în timpul celor două zile libere pe care le avea pârâtul o dată la două săptămâni. De asemenea, a arătat că, în lipsa sa și a mamei sale, reclamanta a sustras mai multe bunuri din casă.
Pârâtul a mai precizat că nu se poate lua în considerare taxa de înmatriculare în valoare de 3000 lei, întrucât pentru autoturismul achiziționat trebuia achitată doar taxa de înmatriculare obișnuită în cuantum de 300 lei, mașina fiind înmatriculată de fostul proprietar. De asemenea, a precizat că materialele pentru fațadă au fost obținute de la cumnatul său Ciogorea F., fiind donate de acesta.
La data de 11.11.2010, pârâtul a depus precizări, prin care a indicat faptul că, părțile au fost căsătorite doar o perioadă de 6 luni, reclamanta părăsind domiciliul conjugal de la începutul lunii noiembrie 2009, căsătoria părților fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 463/2010 a Judecătoriei Suceava (filele 19-21). A mai precizat că din cele 6 luni efective împreună, reclamanta a avut timp de trei luni concediu fără plată.
A mai precizat că din banii de la nuntă au fost achiziționate următoarele bunuri: un calculator, boxe calculator, birou pentru calculator, DVD. De asemenea, a precizat că în timpul căsătoriei au fost achiziționate următoarele bunuri: o canapea, o mașină de tuns iarba din Bazar, perdele de bucătărie și dormitor, autoturismul Opel Astra cumpărat cu 16.000 lei, precum și taxa de înmatriculare în cuantum de 40 lei.
A susținut pârâtul că reparațiile la fațada bucătăriei nu se pot pune la calcul întrucât casa și anexele sunt ale părinților acestuia, iar materialele folosite au aparținut cumnatului său, iar pentru a nu plăti manoperă lucrările au fost efectuate de către pârât și cumnatul acestuia.
Pârâtul a mai arătat că o . bunuri au existat înainte de căsătorie, deși au fost introduse în masa partajabilă, respectiv: hota de bucătărie, chiuveta, mobilierul de bucătărie și robotul de bucătărie.
Prin precizările depuse la data de 14.12.2010, reclamanta a indicat faptul că aportul său la dobândirea bunurilor a fost în cotă de 70% (fila 24).
La data de 17.05.2011 reclamanta a depus o cerere de restituire a bunurilor proprii, respectiv o combină frigorifică Artic în valoare de 1350 lei și parchet melaminat 16 mp în valoare de 600 lei (fila 44).
Instanța a încuviințat la termenul din 08.02.2011, pentru ambele părți, proba testimonială și, pentru reclamantă, proba cu expertiza merceologică, fiind desemnată d-na expert C. M., și proba cu expertiza auto, fiind desemnat d-l expert L. D. (fila 28).
În cauză au fost audiați martorii I. E. (fila 43), P. G. (fila 53), B. D. (fila 54), C. E. (fila 101).
La data de 24.10.2011, a fost depus la dosar de către expert L. D. raportul de expertiză auto înregistrat la BLE sub nr. 826/18.10.2011 (filele 76-81). La data de 10.01.2012, expert L. D. a depus precizări la raportul de expertiză specialitatea auto (fila 97).
Expert C. M. a depus la data de 05.12.2011 raportul de expertiză merceologică înregistrat la BLE sub nr. 999/05.12.2011 (filele 86-90).
La datele de 12.11.2012, 25.03.2013 și 14.06.2013, d-l expert B. G. a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză merceologică întocmit în cauză (filele 114-118, 131-137, 142-157).
Prin sentința civilă nr. 4932 din data de 3 octombrie 2013, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei B. E. O. formulată în contradictoriu cu pârâtul P. P. având ca obiect „partaj bunuri comune”, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu titlu de bunuri comune următoarele bunuri mobile: un calculator în valoare de 1895 lei, boxe pentru calculator în valoare de 183 lei, un DVD în valoare de 100 lei, o canapea în valoare de 1400 lei, un birou în valoare de 272 lei, o mașină de tuns iarba în valoare de 77 lei, un aspirator în valoare de 230 lei, un autoturism marca Opel Astra în valoare de 10.000 lei, a respins cererea de includere în masa de partaj a restului de bunuri mobile indicate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a constatat că valoarea totală a masei de partajat este de 14.157 lei, a constatat că părțile au avut cote de contribuție egale la dobândirea bunurilor comune, respectiv 50% fiecare, a dispus sistarea stării de codevălmășie, a atribuit pârâtului în deplină proprietate și posesie toate bunurile comune, valoarea lotului fiind de 14.157 lei, pentru egalizarea valorică a loturilor, obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7078,5 lei cu titlu de sultă, a respins cererea reclamantei de restituire a bunurilor mobile constând într-o combină frigorifică Arctic și 16 mp parchet nelaminat, ca neîntemeiată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 1155,25 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorarii experți, precum și a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocat astfel cum a fost redus.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta B. E.-O. și pârâtul P. P. s-au căsătorit la data de 30.05.2009, prin sentința civilă nr. 463 din data de 2 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._/314/2009, rămasă definitivă și irevocabilă, fiind desfăcută căsătoria acestora (filele 4-5).
În considerarea efectelor divorțului cu privire la raporturile patrimoniale între foștii soți, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată partajul bunurilor comune dobândite în devălmășie cu pârâtul, în timpul căsătoriei, procedând totodată la individualizarea acestor bunuri, la dobândirea cărora a pretins că a avut o contribuție de 70 %.
Pentru stabilirea calității de bunuri comune a bunurilor individualizate prin cererea de chemare în judecată, instanța a reținut dispozițiile art. 30 din Codul familiei, în continuare aplicabile în prezenta cauză prin raportare la dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011, precum și la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 07.06.2010.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți beneficiază de prezumția de comunitate, intrând în patrimoniul devălmaș ca bunuri comune ale soților, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 31 din Codul familiei.
Din textul de lege menționat, instanța a constatat că pentru ca un bun să fie considerat bun comun trebuie să îndeplinească două condiții cumulative, respectiv bunul să fi fost dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei și acest bun să nu facă parte din categoria bunurilor proprii ale oricăruia dintre soți.
În prezenta cauză, instanța a reținut, coroborând probele administrate în cauză, respectiv concluziile raportului de expertiză merceologică, ale raportului de expertiză auto și declarațiile martorilor audiați, că în timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri mobile: un calculator în valoare de 1895 lei, boxe pentru calculator în valoare de 183 lei, un DVD în valoare de 100 lei, o canapea în valoare de 1400 lei, un birou în valoare de 272 lei, o mașină de tuns iarba în valoare de 77 lei, un aspirator în valoare de 230 lei, un autoturism marca Opel Astra în valoare de 10.000 lei (filele 43, 53, 54, 101, 76-81, 86-89).
În vederea stabilirii componenței masei partajabile, instanța a reținut că însuși pârâtul, prin precizarea la întâmpinare, a recunoscut că a dobândit împreună cu reclamanta, în timpul căsătoriei, mai multe bunuri mobile, respectiv un calculator, boxe pentru calculator, un birou pentru calculator, un DVD, o canapea, o mașină de tuns iarba, perdele de bucătărie și dormitor, care nu mai pot fi utilizate, dat fiind că au fost arse cu fierul, un autoturism marca Opel Astra (filele 9-11).
În ceea ce privește aspiratorul marca Bosch, instanța a reținut că acest bun a fost identificat în raportul de expertiză merceologică, iar ca dată aproximativă a achiziționării acestuia, expertul a indicat anul 2009, an în care soții erau căsătoriți (filele 86-89). De asemenea, instanța a reținut că pârâtul nu a contestat în niciun fel calitatea de bun comun a acestuia, motiv pentru care instanța l-a inclus în masa partajabilă aspiratorul marca Bosh, în valoare de 230 lei.
Instanța a arătat că nu au fost reținute în masa de partajat următoarele bunuri mobile solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv perdelele, hota, chiuveta, mobilierul de bucătărie, robotul de bucătărie, produsele de iarnă, reparațiile la fațadă, taxa de înmatriculare.
În privința perdelelor, instanța a reținut că expertul a constatat că perdelele de bucătărie și dormitor la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată nu mai sunt utilizate de pârât, fiind șifonate și prezentând găuri (filele 86-89). În același sens este și declarația martorei C. E., aceasta declarând la termenul de judecată din data de 15.05.2012 că perdelele care existau în casă au fost distruse (fila 101).
Cu privire la bunurile care utilează bucătăria de la domiciliul pârâtului, respectiv chiuveta, hota, robotul de bucătărie și mobilierul de bucătărie, instanța a apreciat că acestea nu pot fi incluse în masa partajabilă întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că acestea sunt bunuri comune.
Astfel, din declarațiile martorelor P. G. și C. E., instanța a reținut că bucătăria de vară în care au fost identificate, în parte, aceste bunuri prin raportul de expertiză merceologică (filele 86-89), a fost construită cu 5 ani înainte ca părțile să se căsătorească, aceasta fiind dotată și utilată și că soții nu au cumpărat bunurile care utilează bucătăria (filele 53 și 101).
Coroborând acestea cu concluziile raportului de expertiză merceologică care stabilește ca fiind dată aproximativă a dobândirii acestor bunuri anul 2008, an în care căsătoria părților nu avusese încă loc, instanța a respins, ca neîntemeiată cererea reclamantei de introducere în masa partajabilă a bunurilor mai sus menționate.
Mai mult, instanța a reținut că robotul de bucătărie nu a putut fi identificat de către expertul desemnat pentru efectuarea expertizei merceologice, potrivit mențiunii de la fila 87 din raportul de expertiză merceologică.
În ceea ce privește contravaloarea reparațiilor la fațada bucătăriei, instanța a reținut, din susținerile părților necontestate, că acestea, după căsătorie, au locuit la domiciliul părinților pârâtului.
Din declarația martorei C. E. (fila 101), instanța a reținut că bucătăria a fost construită cu 5 ani înainte ca părțile să se căsătorească și că finalizarea lucrărilor la bucătăria de vară a fost făcută de pârât cu materialele primite de la cumnatul său, soțul martorei C. E., materiale care i-au rămas acestuia din urmă de la construcția casei lor.
Instanța a reținut că martora P. G. a declarat că izolarea bucătăriei a fost realizată de către pârât, acesta pricepându-se la efectuarea unor astfel de lucrări (fila 53). De asemenea, martora a precizat că o parte din materiale au fost cumpărate de către pârât înainte de căsătorie.
Prin urmare, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de introducere a contravalorii reparațiilor la fațada bucătăriei în masa partajabilă.
Cu privire la taxa de înmatriculare, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză tehnică auto (filele 76-81), autoturismul achiziționat de părți a mai avut în România încă trei proprietari.
De asemenea, instanța a arătat că, potrivit art. 1169 din Codul civil de la 1864, cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească, iar potrivit art. 129 alin.1 din Codul de procedură civilă, părțile au îndatorirea de a-și dovedi, în condițiile legii, pretențiile și apărările, principiu al procedurii civile exprimat prin adagiul „actori incumbit probatio”.
Față de dispozițiile legale mai sus amintite și având în vedere împrejurarea că reclamanta, prin probele administrate în cauză, nu a făcut dovada că părțile au achitat o taxă de înmatriculare în cuantum de 3000 lei pentru autoturismul marca Opel Astra, instanța a apreciat că cererea de includere a acestei sume de bani în masa partajabilă nu este întemeiată.
Ținând cont de faptul că expertul desemnat cu efectuarea expertizei merceologice nu a identificat produsele tradiționale conservate pentru iarnă, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de includere a acestora în masa de împărțit.
Pentru considerentele mai sus expuse, reținând masa bunurilor comune astfel cum a fost descrisă mai sus, instanța a constatat că valoarea totală a bunurilor de împărțit este de 14.157 lei.
Reclamanta a înțeles să combată prezumția gradului egal de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, învederând că are o contribuție proprie de 70%, pentru bunurile comune. Instanța a reținut că pârâtul prin întâmpinare a arătat că a cumpărat bunurile, împreună cu reclamanta, din banii de la nuntă.
Din carnetul de muncă . nr._, instanța a reținut că, în timpul căsătoriei, reclamanta B. E. O. a fost angajată la . SRL, având un salariu brut lunar în cuantum de 1766 lei (filele 55-65). Din adeverința nr. 2900 din data de 08.11.2010, instanța reține că în anul 2009, pârâtul a fost angajat la ., având un salariu brut lunar în cuantum de 1379 lei (fila 103).
În continuare, instanța a constatat că declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii sub aspectul contribuției părților la achiziționarea bunurilor comune.
Astfel, martora I. E. a declarat că bunurile pe care soții le au din timpul căsătoriei au fost cumpărate de reclamantă cu banii câștigați de aceasta și că autoturismul a fost cumpărat din banii de la nuntă (fila 43).
Instanța a înlăturat declarația martorei I. E. cu privire la faptul că bunurile pe care soții le au din timpul căsătoriei au fost cumpărate de reclamantă cu banii câștigați de aceasta, întrucât afirmațiile făcute de către martoră contrazic chiar susținerile reclamantei, aceasta din urmă recunoscând faptul că în timpul căsătoriei cu pârâtul a dobândit mai multe bunuri pe care le-a individualizat prin cererea de chemare în judecată.
În continuare, instanța a reținut că martora P. G. a învederat instanței că din banii rămași de la nuntă părțile și-au cumpărat o mașină și au mai achiziționat și alte bunuri ulterior, iar martorul B. D. a arătat că după căsătorie părțile și-au cumpărat o mașină și alte bunuri (filele 53 și 54). Pe de altă parte, martora C. E. a precizat că soții au cumpărat, după ce s-au căsătorit, doar un autoturism (fila 101).
În ceea ce privește declarația martorului B. D., instanța a înlăturat-o întrucât martorul a declarat că aspectele menționate le cunoaște în urma discuțiilor pe care le-a avut cu reclamanta, martorul nepercepând în mod direct faptele. Mai mult, instanța a constatat că martorul a precizat că nu a fost niciodată la locuința părților.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța a constatat că ambele părți au obținut venituri din muncă, relativ egale ca valoare (ușor mai mari reclamanta), motiv pentru care a reținut că părțile au contribuit în mod egal la achiziționarea bunurilor reținute ca fiind comune. Instanța a apreciat că diferența mică dintre salariile părților nu justifică acordarea unei cote de contribuție mai mari în favoarea reclamantei.
Având în vedere cele de mai sus, precum și dispozițiile art. 728 din Codul civil, potrivit cărora încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, nimeni neputând să rămână în indiviziune, în baza art. 36 alin. 1 din Codul familiei, instanța a dispus sistarea stării de devălmășie cu privire la bunurile ce alcătuiesc masa de împărțit.
La formarea și atribuirea loturilor instanța a avut în vedere criteriile stabilite de art. 6739 din Codul de procedură civilă, incidente în cauză, respectiv acordul părților, masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul părților.
Instanța a apreciat că aceste criterii sunt pur exemplificative și, în consecință, va putea avea în vedere și alte stări de fapt care au condus-o la ideea necesității alcătuirii unei anumite componențe a loturilor. Pe de altă parte, instanța este datoare să analizeze întregul material probator și să combine în mod echitabil realitățile cauzei deduse judecății pentru a asigura o justă împărțeală.
În considerarea celor enunțate, instanța a reținut că prin notele de concluzii scrise depuse la dosar (filele 163-164), reclamanta a arătat că este de acord cu atribuirea bunurilor către pârât, cu obligarea corelativă a acestuia la plata sultei, iar pârâtul, la rândul său (filele 165-168) a arătat că este de acord cu atribuirea tuturor bunurilor reclamantei, cu obligarea sa la plata unei sulte.
De asemenea, instanța a constatat că masa partajabilă este compusă în exclusivitate din bunuri mobile și că acestea se află, de la data desfacerii căsătoriei părților, în posesia pârâtului. De asemenea, din concluziile raportului de expertiză merceologică, instanța a constatat că bunurile mobile au fost îngrijite, păstrate și întreținute de către pârât, la domiciliul părinților acestuia (filele 86-89).
Față de cele expuse mai sus, instanța a dispus sistarea proprietății comune prin formarea unui singur lot compus din următoarele bunuri mobile: un calculator în valoare de 1895 lei, boxe pentru calculator în valoare de 183 lei, un DVD în valoare de 100 lei, o canapea în valoare de 1400 lei, un birou în valoare de 272 lei, o mașină de tuns iarba în valoare de 77 lei, un aspirator în valoare de 230 lei, un autoturism marca Opel Astra în valoare de 10.000 lei. La stabilirea valorii acestor bunuri, instanța a avut în vedere evaluarea realizată prin raportul de expertiză merceologică și raportul de expertiză auto. Echivalentul valoric al acestui lot este de 14.157 lei.
În temeiul art. 6739 din Codul de procedură civilă, instanța a atribuit pârâtului în deplină proprietate și posesie toate bunurile comune, în valoare de 14.157 lei.
Acordând efect dreptului de coproprietate al reclamantei asupra bunurilor ce compun masa partajabilă, și având în vedere contribuția egală a acesteia la dobândirea respectivelor bunuri, în temeiul art. 6735 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pentru egalizarea loturilor, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamanta a unei sume de 7078, 5 lei, cu titlu de sultă.
Prin precizarea făcută la cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței constatarea calității de bunuri proprii a unei combine frigorifice și a 16 mp parchet (fila 44).
Raportat la bunurile proprii, instanța a reținut prevederile art. 31 din Codul familiei, care realizează o enumerare limitativă și de strictă interpretare a bunurilor care pot fi calificate ca fiind proprii. Criteriile avute în vedere de legiuitor în determinarea bunurilor proprii sunt momentul dobândirii în raport cu data încheierii căsătoriei, legătura bunului cu persoana soțului, subrogația legală și, în final, criteriul afectațiunii.
Reclamanta a invocat faptul că a dobândit înainte de încheierea căsătoriei cu pârâtul cele două bunuri. În privința anului achiziționării acestor bunuri, instanța va avea în vedere înscrisurile depuse la dosar de părți, respectiv chitanța . BET nr._ din data de 12.12.2008, factura fiscală . BET nr._ din data de 12.12.2008 și bonul fiscal nr. 37 din data de 19.01.2009 pentru combina frigorifică și pentru parchet (filele 104-106).
Din analiza acestor înscrisuri, instanța a reținut că parchetul a fost achiziționat în luna ianuarie 2009, perioadă în care căsătoria părților nu avusese încă loc, și că factura a fost întocmită pe numele pârâtului.
De asemenea, combina frigorifică a fost cumpărată în anul 2008, factura fiind întocmită tot pe numele pârâtului.
Instanța a înlăturat concluziile formulate de expert în precizările la raportul de expertiză merceologică, întrucât concluziile au fost formulate cu neobservarea de către expert a faptului că factura întocmită pentru combina frigorifică purta data de 12.12.2008, iar nu 12.12.2009. Astfel, instanța a reținut că bunurile au fost dobândite înainte de a se încheia căsătoria între părți, iar reclamanta nu a făcut dovada faptului că ea a achiziționat aceste bunuri.
Prin urmare, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind constatarea calității de bunuri proprii a combinei frigorifice și a celor 16 mp parchet.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei B. E. O. formulată în contradictoriu cu pârâtul P. P., având ca obiect „partaj bunuri comune”, respingând cererea reclamantei de restituire a bunurilor mobile constând într-o combină frigorifică Arctic și 16 mp parchet nelaminat, precum și cererea de includere în masa de partaj a restului de bunuri mobile indicate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar potrivit dispozițiilor art. 276 din Codul de procedură civilă, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Întrucât în acțiunile civile având ca obiect partaj judiciar, ambele părți sunt considerate deopotrivă reclamant și pârât, fiecare obținând ceva pentru sine, ceea ce echivalează cu o condamnare a celuilalt, instanța a dispus suportarea în cotă proporțională a cheltuielilor reprezentând onorariile experților, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în valoare totală de 2310,5 lei (chitanța . nr._ din data de 31.03.2010 - fila 6, chitanța . nr._ din data de 04.10.2010 - fila 15, chitanța . nr._ din data de 02.02.2011 - fila 27, chitanța . nr._ din data de 17.06.2011 - fila 52, chitanța . nr._ din data de 18.03.2011, chitanța . nr._ din data de 18.03.2011, chitanța . nr._ din data de 30.07.2011, chitanța . nr._ din data de 25.10.2011).
Instanța nu a luat în calcul suma de 100 lei achitată de către reclamantă prin chitanța nr._/1 din data de 02.09.2013, întrucât această sumă reprezintă onorariul achitat expertului care a evaluat cele două bunuri calificate de către reclamantă ca bunuri proprii, cererea acesteia urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Având în vedere că toate cheltuielile de judecată au fost avansate de către reclamantă, instanța a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1155,25 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorarii experți.
În baza art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța a redus onorariul de avocat solicitat de către reclamantă la plata căruia a fost obligat pârâtul de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei, având în vedere amploarea, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit, natura, noutatea și dificultatea cazului.
Prin urmare, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus (chitanța nr. 372 din data de 19.12.2012, fila 165).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în data de 6 decembrie 2013 pârâtul P. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie având în vedere dispozițiile art. 304 raportat la art. 312 Cod procedură civilă.
A precizat că problema este cea a atribuirii bunurilor în totalitate în lotul său și în sultă pentru reclamantă, pe ideea că bunurile au rămas în posesia sa, valorile bunurilor fiind vizibil umflate.
A arătat că, în acest fel s-a încălcat regula partajului în natură, reclamanta obținând o sună de bani nedatorată.
A precizat că este de acord să dea reclamantei toate bunurile la valorile indicate de aceasta. De la data plecării reclamantei aceste bunuri nu au fost folosite, fiind păstrate așa cum au rămas, situație reținută în însăși motivarea hotărârii.
A mai precizat că natura sultei este pentru egalizarea loturilor și nu ca modalitate de partajare ori sancțiune pentru una din părți.
A arătat că la valoarea masei de 14.157 lei, dacă în lotul său ar rămâne doar bunul cu valoarea cea mai mare, respectiv autoturismul 10.000 lei, iar reclamantei i s-ar atribui celelalte bunuri, sultă, având în vedere cota de 1/2 (7.078,5 lei) ar fi 2.921,5 lei.
A precizat că la cheltuieli nu puteau fi cuprinse taxele de timbru aferente capetelor de cerere respinse, altfel obligarea la cheltuieli ar căpăta caracter de sancțiune, iar față de cotitățile duble în partaj, acest lucru nu este posibil.
Legal citată, reclamanta-intimată nu a depus întâmpinare dar s-a prezentat în instanță și a fost asistată de avocat care a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, a actelor și a lucrărilor dosarului și a considerentelor hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:
A invocat pârâtul-recurent împrejurarea că banii pentru cumpărarea bunurilor erau de la nuntă, ceea ce înseamnă că recunoaște caracterul de bunuri dobândite în cursul căsătoriei al bunurilor incluse în masa de partaj de prima instanță, dar a invocat faptul că el a rămas cu datorii de plătit în . nunții) iar reclamanta nu a venit decât cu trei/patru perechi și nu contribuit deloc la cheltuieli.
Împrejurarea că pârâtul-recurent a rămas cu datorii de plătit în .-intimată nu a contribuit deloc la cheltuielile de nuntă nu constituie un motiv de excludere a acestor bunuri din masa bunurilor comune iar pârâtul-recurent nu a formulat vreo cerere reconvențională prin care să invoce existența unei cote de contribuții majorate la achiziționarea bunurilor dobândite în cursul căsătoriei motivat de faptul că a achitat cheltuielile pentru nuntă și nici nu a solicitat obligarea reclamantei-intimate la plata cotei sale de contribuție din aceste cheltuieli pentru a putea, eventual, invoca existența unui drept de creanță, astfel că motivul de recurs invocat va fi respins ca neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs privitor la faptul că valorile bunurilor mobile sunt vizibil umflate, tribunalul constată că această critică de netemeinicie a fost formulată în mod general, pârâtul-recurent neindicând în mod concret în cererea de recurs care bunuri mobile au valori exagerate, care sunt valorile reale în accepțiunea sa și ce este greșit în raționamentul instanței de fond, în opinia sa.
În plus, bunurile mobile au fost evaluate la valoarea lor de circulație la data evaluării de expertul C. M. prin raportul de expertiză merceologică de la f. 86-ds. fond iar valoarea reținută de prima instanță când a calculat valoarea bunurilor mobile casnice ce alcătuiesc masa bunurilor comune este valoarea indicată de expertul merceolog în acest raport de expertiză la care pârâtul-recurent a avut posibilitatea să depună obiecțiuni, lucru pe care nu l-a făcut și nici nu a solicitat efectuarea unei expertize contrarii la primul termen după depunerea lucrării, așa cum prevăd dispozițiile art. 212 al.2 Cod pr. civilă.
După cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C. E., la evaluarea la valoarea de circulație a bunurilor, expertul a ținut cont de gradul de uzură a acestora, expertul explicând că pentru toate bunurile evaluate, uzura a determinat-o în funcție de starea fizică reală, starea faptică a bunului, uzura determinată de condiții de exploatare normală, anul dobândirii rezultat din documentele prezentate, ori aproximativ din discuțiile purtate, precum și durata medie de utilizare normată(f.86-ds. fond).
Cum la evaluarea bunurilor mobile casnice incluse în masa bunurilor comune, expertul a ținut cont de gradul de uzură a acestor bunuri, înseamnă că valorile stabilite de expert sunt reale iar pârâtul-recurent nu este păgubit prin reținerea acestor valori de prima instanță, mai ales că nu a criticat concluziile raportului de expertiză cu privire la acest aspect.
Prin urmare, valorile bunurilor mobile casnice incluse de prima instanță în masa bunurilor comune au fost dovedite cu raportul de expertiză întocmit în cauză iar simplele susțineri generale ale pârâtului-recurent din cererea de recurs referitoare la valoarea exagerată a acestor bunuri nu pot înlătura valoarea probantă a raportului de expertiză întocmit în cauză și constatările științifice ale expertului din care rezultă contrariul, astfel că acest motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la atribuirea în totalitate a bunurilor mobile în lotul pârâtului, tribunalul reține că această critică este neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta-intimată nu a solicitat atribuirea acestor bunuri mobile în lotul ei iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceste bunuri mobile au rămas după separarea în fapt a soților în posesia pârâtului-recurent, această împrejurare de fapt nefiind contestată de către acesta.
Este adevărat că dispozițiile art. 6735 al. 2 Cod pr. civilă consacră principiul partajului în natură a bunurilor ce alcătuiesc masa de împărțit, însă acest principiu nu poate fi absolutizat, atâta timp cât reclamanta-intimată nu dorește atribuirea acestor bunuri în lotul ei iar din raportul de expertiză întocmit de expertul C. M. rezultă că aceste bunuri au rămas la domiciliul mamei pârâtului-recurent, rămânând practic în posesia acestuia.
Cum bunurile mobile ce alcătuiesc masa bunurilor comune au rămas în posesia pârâtului-recurent și al mamei acestuia, fiind folosite de aceștia, gradul de uzură al acestora trebuie să fie suportat de către coproprietarul care a avut folosința exclusivă a acestor bunuri, astfel că în mod corect a dispus prima instanță atribuirea în lotul acestuia, în totalitate, a bunurilor ce alcătuiesc masa bunurilor comune, pârâtul-recurent nefiind prejudiciat prin atribuirea în lotul său a acestor bunuri, atâta timp cât din raportul de expertiză merceologică întocmit în cauză rezultă că bunurile prezentate pentru identificare și evaluare sunt îngrijit păstrate și întreținute iar susținerile pârâtului-recurent referitoare la valoarea exagerată a acestor bunuri sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză, neimpunându-se modificarea hotărârii atacate cu privire la atribuirea bunurilor ce alcătuiesc masa de partaj.
În ceea ce privește modul de calcul al sultei, tribunalul reține că aceasta a fost corect stabilită și calculată prin raportare la valoarea cotei părți a fiecărui coproprietar din masa bunurilor comune și valoarea bunurilor atribuite în lotul pârâtului-recurent, pentru egalizarea loturilor, așa cum prevăd dispozițiile art. 6735 al. 2 Cod pr. civilă, astfel că acest și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță, tribunalul reține că, într-adevăr, în materie de partaj, fiecare copărtaș suportă cheltuielile ocazionate de efectuarea partajului proporțional cu cota sa parte ideală din bunurile aflate în coproprietate, însă proporțional cu gradul de admitere a acțiunii, neputând fi incluse în cheltuielile de judecată ce urmează a fi suportate de ceilalți copărtași și cheltuielile de judecată aferente capetelor de cerere formulate de către un copărtaș și care au fost respinse, partea care pierde fiind obligată să suporte cheltuielile de judecată aferente pretențiilor sale respinse.
Acest lucru rezultă din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă în care se arată că partea care pierde va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Prin urmare, chiar în procesele de partaj, părțile suportă cheltuielile de judecată în raport de valoarea pretențiilor admise.
Din considerentele hotărârii primei instanțe rezultă că aceasta a inclus în cheltuielile de judecată constând din plata onorariilor experților, taxa de timbru și timbru judiciar în cuantum total de 2310,5 lei și contravaloarea taxei de timbru de 167 lei achitată de reclamanta-intimată pentru capătul de cerere privind constatare bunuri proprii, cu chitanța . nr._ din data de 17 iunie 2011 de la f. 52-ds. fond, cu toate că pretențiile reclamantei au fost respinse, astfel încât prima instanță nu trebuia să includă în cheltuielile de judecată și taxa de timbru aferentă acestor pretenții cum a făcut, de altfel, cu onorariul pentru plata suplimentului la raportul de expertiză merceologică pentru identificarea și evaluarea combinei frigorifice Arctic și a celor 16 mp parchet nelaminat, soluția primei instanțe fiind contradictorie cu privire la acest aspect
De asemenea, din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța de fond a inclus în cheltuielile de judecată constând din plata onorariilor experților, taxa de timbru și timbru judiciar în cuantum total de 2310,5 lei și contravaloarea taxei de timbru aferentă bunurilor mobile indicate în cererea de chemare în judecată, neincluse în masa bunurilor comune. Astfel, instanța de fond nu a inclus în masa de partaj o hotă pentru bucătărie (200 lei), o chiuvetă (150 lei), un mobilier de bucătărie (700 lei), perdele la bucătărie (100 lei), perdele la dormitor (400 lei), c/v reparațiilor la fațada bucătăriei (500 lei), produse tradiționale conservate pentru iarnă (1000 lei), un robot de bucătărie (350 lei), taxa de înmatriculare autoturism (3000 lei), bunuri în valoare totală de 6400 lei iar taxa de timbru aferentă acestor pretenții este de 192 lei, care nu trebuia inclusă în cheltuielile de judecată.
Cum cheltuielile de judecată ocazionate de plata taxelor de timbru nu trebuiau acordate decât proporțional cu pretențiile admise, prima instanță făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă cu privire la acest aspect, tribunalul constată că acest motiv de nelegalitate invocat de pârâtul-recurent, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, este întemeiat, motiv pentru care recursul va fi admis cu privire la acest aspect și se va constata că cuantumul real al cheltuielilor de judecată este de 1951, 5 lei iar suma pe care trebuie să o achite pârâtul-recurent reclamantei-intimate cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorarii experți reclamantei-intimate este de 975,75 lei (în loc de 1155,25 lei cât a dispus prima instanță).
Prin urmare, în temeiul art. 312 al. 1, 2 și 3 Cod pr. civilă, tribunalul va admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 975,75 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorarii experți(în loc de 1155,25 lei cât a dispus prima instanță), precum și a sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat astfel cum a fost redus și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Ca efect al admiterii recursului, în temeiul art. 274 Cod pr. civilă coroborat cu dispozițiile 316 și 298 Cod pr. civilă, tribunalul va dispune obligarea reclamantei-intimate să achite pârâtului- recurent suma de 800 lei cheltuieli de judecată din recurs, admise în parte, cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, având în vedere că a fost admis doar motivul de recurs referitor la greșita stabilire a cheltuielilor de judecată, ce este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, astfel încât în cheltuielile de judecată din recurs nu vor fi incluse contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului pentru celelalte motive de recurs care au fost considerate neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul P. P., domiciliat în ., jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 4932 din data de 3 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta B. E. O.cu domiciliul la fam. B. M., din ., jud. Suceava.
Modifică în parte sentința civilă nr. 4932 din data de 3 octombrie 2013 a Judecătoriei Suceava(dosar nr._ ), în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 975,75 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorarii experți(în loc de 1155,25 lei cât a dispus prima instanță), precum și a sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat astfel cum a fost redus.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Dispune obligarea reclamantei-intimate să achite pârâtului- recurent suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2014.
Președinte: Judecător: Judecător: Grefier:
S. A. C. L. V. E. L. N. A.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1619/2014. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1118/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
