Pretenţii. Hotărâre din 10-01-2014, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 1159/314/2013
Ds. nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.39
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: V. E. L.
Judecător: S. A.
Judecător: C. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta M. S. împotriva sentinței civile nr. 3580/05.06.2013 pronunțată de Judecatoria S. în dosarul nr._, intimată fiind Grădinița cu program normal nr. 2 M. Montessori S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigări părțile sunt lipsă.
Procedura legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei în dublu exemplar.
Instanța având în vedere faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu disp.art.242 al.2 Cod procedură civilă reține cauza spre soluționare în lipsa părților.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 26.03.2012, reclamantul M. S. – prin primar I. L. a chemat în judecată pârâta Grădinița cu program normal nr.2 „M. Montessori” S., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 3896 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”.
În motivare, reclamantul a arătat că suma a cărei restituire o solicită a fost virată pârâtei în cursul anului 2010 cu titlu de cheltuieli de personal, dar a fost întrebuințată de către ordonatorul terțiar de credite pentru plata „indemnizației de conducere”, iar în Decizia Curții de Conturi nr. 46/68/22.11.2011 se arată clar că această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare.
Reclamantul a învederat faptul că a somat unitatea școlară, solicitând restituirea sumei ce reprezintă obiectul prezentei cereri de judecată, însă aceasta nu a înțeles să returneze suma încasată necuvenit și nelegal.
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 1341, 1635 și urm. Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de acțiunea reclamantei.
La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, iar prin sentința civilă nr.3863 din 12.09.2012 s-a admis excepția și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului S..
Prin sentința nr.2521 din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul S., s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului S.-Secția de C. Administrativ și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S., sesizând Curtea de Apel S. pentru soluționarea conflictului de competență ivit, care prin sentința nr.3 din 15 ianuarie 2013 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 04 februarie 2013, sub număr de dosar_ .
La solicitarea părților, instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr.3580/05 iunie 2013 prima instanță a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a unității școlare, invocate de pârâtă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul M. S.-prin primar, în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu P. Normal nr.2 M. Montessori S..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în fapt, reclamantul M. S. – prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu program normal nr.2 „M. Montessori” S., a solicitat obligarea acesteia la restituirea către municipalitate a sumei de 3896 lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”.
Față de caracterul absolut, peremptoriu și de fond al excepției lipsei calității procesuale active, instanței i-a revenit obligația de a verifica dacă acțiunea promovată întrunește condițiile prevăzute de lege, astfel că se va pronunța cu precădere asupra acesteia.
Examinând excepția mai sus arătată, instanța a apreciat că nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Exercițiul oricărei acțiuni civile este condiționat de îndeplinirea prealabilă a mai multor condiții printre care și calitatea procesuală activă, implicând identitatea dintre titularul acțiunii și titularul dreptului a cărui valorificare sau protecție se urmărește prin formularea cererii în justiție.
Ca temei legal au fost invocate dispozițiile art.1341 și următoarele cod civil (art. 992-993 din vechiul Cod civil) referitoare la plata nedatorată și restituirea prestațiilor.
Raportat la obiectul, temeiurile de fapt și de drept ale acțiunii, în prezenta cauză are calitate procesuală activă persoana din patrimoniul căreia s-a făcut plata și s-a achitat suma de bani a cărei restituire se cere.
Potrivit disp. art.13 din OUG nr.32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001 începând cu anul 2001-2002, finanțarea învățământului preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea instituția de învățământ. Așadar, sumele de bani a căror restituire se cere au fost achitate din bugetul unității administrativ teritoriale, respectiv M. S., care justifică, astfel, calitatea sa procesuală activă în cauză.
Față de acestea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Examinând înscrisurile cauzei sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâtă, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.112 al.1 și 4 Cod procedură civilă, reclamantul este obligat ca atât la formularea acțiunii, cât și pe parcursul soluționării cauzei să dovedească identitatea dintre persoana chemată în judecată ca pârât și acela căruia i se opune dreptul ori interesul dedus judecății, înțelegând prin aceasta că, la rândul său, acesta din urmă ar putea invoca cu privire la obiectul dedus judecății un drept sau un interes.
D. fiind că cea care a încasat, potrivit susținerilor reclamantului, cu titlu de cheltuieli de personal, sumele de bani care au fost ulterior folosite pentru plata indemnizației de conducere și respectiv a sporului de ecran a fost instituția de învățământ, Grădinița cu program normal nr.2 „M. Montessori” S., instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă.
Pe fondul cauzei reclamantul și-a motivat acțiunea conform art.1341 și următoarele Cod civil (art. 992-993 din vechiul Cod civil) privind plata nedatorată.
În drept, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011 „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”. În consecință, analiza raporturilor dintre părți se va face prin raportare la dispozițiile în vigoare la data încasării și virării sumelor de bani, respectiv a legislației anterioare.
Art. 1092 Cod civil instituie principiul potrivit cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”. Așadar, plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul căruia plătitorul – solvensul- devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății -accipiensul- este debitorul aceleiași obligații. Dreptul la restituire este consacrat și de art. 993 Cod civil care prevede că “acela care din eroare a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului”. De asemenea, art. 992 Cod civil instituie obligația de restituire a accipiensului „cel ce din eroare sau cu știință primește ceea ce nu-i este debit este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”.
Așadar, condițiile plății nedatorate sunt: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Instanța a reținut că reclamantul și-a motivat prezenta acțiune raportat la decizia_ a Curții de Conturi S..
Astfel, potrivit Deciziei_ din 22.11.2011 a Camerei de Conturi a județului S., se menționează că s-au evidențiat erori de legalitate și regularitate privind acordarea, în baza contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, cât și a dispozițiilor ordonatorului principal de credite a unor sporuri și alte drepturi salariale care nu sunt reglementate prin dispoziții legale, respectiv la ordonatorii terțiari de credite pârâta Grădinița cu program normal nr.2 M. Montessori” S., spor de ecran, și alte drepturi salariale acordate, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere. Se mai menționează că au fost încălcate disp. și anexele 4.2 și 4.4 din OG 15/2008.
Analizând condițiile plății nedatorate raportat la acțiunea reclamantului, instanța a reținut că într-adevăr reclamantul a efectuat o plată către pârâta Grădinița cu program normal nr.2 M. Montessori” S., în sumă de 3896 lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, aspect necontestat de părți.
Însă, raportat la probele administrate în cauză instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că datoria pentru care s-a făcut plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamant și pârât și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.
Instanța a apreciat că sumele a căror restituire se solicită (plătite cu titlu de indemnizație de conducere) au fost plătite de reclamant cu bază legală.
Astfel, art. 241 alin. 1 lit.c din Codul muncii coroborat cu art.11 a.in.1 lit.c din Legea nr. 130/1996 reglementează opozabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă (CCM) în favoarea salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Astfel, instanța a reținut că indemnizația de conducere a admnistratorului financiar II S – contabil șef a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002 .
Potrivit adresei nr. 448/25.01.2006 a Inspectoratului Județean S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâtul a fost încadrat în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil sef avea o indemnizație de conducere de 20%.
Potrivit adresei 812 din 21.10.2010 emisă de ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, funcția de administrator financiar a fost introdusă în legislația salarizării personalului din învățământ din anul 2004 prin OUG 68/2004, fiind echivalentă cu funcția de economist, contabil, referent, consilier, inginer prin Ordinul Ministrului 4847 bis/ 2004.
Instanța a mai reținut că prin Statutul de personal emis și aprobat de Inspectoratul Școlar Județean S. este inclusă și funcția de contabil șef, pârâta având decizie pentru contabil șef .
Trebuie amintit și faptul că OUG 4/2006 invocată de reclamantă nu mai era în vigoare la 01.01.2010.
Instanța a apreciat astfel că la data efectuării plății de 3896 lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantei de plată a acestei sume exista din punct de vedere juridic având în vedere cele de mai sus. Mai mult, nu s-a putut reține eroarea reclamantei la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată pe baza solicitării pârâtei aprobată de reclamantă în calitate de ordonator de credit. Din înscrisurile de la dosarul cauzei se constata ca niciun moment reclamantul nu a fost in eroare sub acest aspect, efectuând plata in totala cunoștința de cauză, cu titlu de cheltuieli de personal.
În concluzie, cum în speță s-a reuși a se demonstra doar efectuarea unei plăți, dar nu și împrejurarea că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu există și nici că plata a fost făcută din eroare, instanța a constatat că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de lege pentru promovarea unei acțiuni în restituirea plății nedatorate.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantului M. S. prin primar formulată în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu program normal nr.2 „M. Montessori” S., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin cererea formulată s-a solicitat obligarea unității școlare la restituirea sumei de 3896 lei încasată necuvenit în cursul anului 2010.
Respingând acțiunea municipalității, instanța de fond a reținut că în cauza de față nu sunt întrunite condițiile restituirii în temeiul prevederilor art. 992, 993 din vechiul Cod Civil care reglementează instituția „plății nedatorate”.
Consideră că soluția instanței de fond este nelegală, dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale invocate în susținerea cererii noastre, pentru următoarele considerente: executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Mai mult, se impune, în cadrul acestei instituții de drept, ca cel care a făcut plata să fi fost în eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Ori, în privința sumei de bani a cărei restituire o solicită, aceste condiții legale mai sus enunțate sunt pe deplin îndeplinite. Astfel, lunar, unitatea școlară a remis către instituția noastră necesarul pentru achitarea „cheltuielilor de personal", tară a face precizări dacă în cuprinsul acestor sume se cuprind sau nu sporuri ori indemnizații stabilite unilateral, la nivelul conducerii unității.
Afirmă instanța de fond în motivarea sentinței că nu am făcut dovada erorii în care ne-am aflat la momentul plății. Ori, atât în cererea introductivă cât și în Decizia Curții de Conturi depusă la dosarul cauzei se arată clar că plata acestor sporuri și indemnizații a fost stabilită unilateral de către unitatea școlară fără încuviințarea sau măcar notificarea prealabilă a ordonatorului principal de credite.
Mecanismul de finanțare a unităților de învățământ din fonduri de la bugetul local poate fi lesne înțeles având în vedere că punctul de plecare îl reprezintă solicitarea unității școlare de acordare, lunară, a fondurilor necesare cheltuielilor de personal, solicitarea pe care unitatea administrativ teritorială o îndeplinește prin emiterea dispozițiilor de finanțarea. Suma ce face obiectul acțiunii a fost achitată unității școlare pe parcursul întregului an, eșalonat, în funcție de cuantumul sporurilor și indemnizațiilor achitate de unitatea de învățământ. Cu alte cuvinte, solicitarea unității școlare de suplimentarea a fondurilor nu a fost susținută cu referat sau alt înscris care să motiveze această suplimentare sau să exemplifice utilizarea sumelor în scopul achitării de sporuri sau indemnizații.
Reclamantul recurent a mai arătat că între instituția sa și unitatea școlară este obligația legală a municipalității de a finanța unitatea de învățământ. în cadrul îndeplinirii acestei obligații legale, M. S. a virat către unitatea școlară sumele necesare achitării cheltuielilor de personal. Dar, făcând plata în baza cererilor unității școlare, municipalitatea a achitat în plus către aceasta din eroare, suma de 3896 lei, sumă pe care unitatea școlară a folosit-o în scopul unor plăți suplimentare, respectiv sporuri și indemnizații.
În ceea ce privește natura indemnizației de conducere achitată de unitatea școlară, în Decizia Curții de Conturi se arată clar că această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare, în concret, în cursul anului 2010 la Grădinița cu program normal nr. 2 M. Montessori S., s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar. Ori, O.G. NR.4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - în vigoare la momentul anului 2009, nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4.2 si 4.4. din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ. Potrivit acestor reglementări, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere sunt cele de director, director adjunct și secretar. Funcția de administrator financiar nu este cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de indemnizația de conducere.
Pentru considerentele de mai sus, în condițiile în care, din eroare, s-a făcut plata unei sume de bani către unitatea școlară fără temei legal, consideră că cererea de restituire apare ca îndreptățită, motiv pentru care solicită admiterea prezentului recurs și pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, reclamantul recurent și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prev. de art. 304/1 Cod procedură Civilă, iar potrivit prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingererea recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Tribunalul constată următoarele:
Prezenta acțiune are ca obiect cererea promovată de reclamantul recurent M. S. prin Primar, și se solicită obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei de 3896 lei încasată necuvenit în cursul anului 2010, cu titlu de cheltuieli de personal, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 992 – 993 Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia au luat naștere raporturile juridice deduse judecății.
Potrivit art. 992 Cod civil, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.
Art. 993 Cod civil prevede că acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
În cadrul procesual stabilit de către reclamant în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond a procedat la o analiză a condițiilor impuse de textele de lege menționate, conchizând în conformitate cu doctrina și practica în materie, că art. 992 și 993 trebuie interpretate și aplicate prin raportare la art. 1092 Cod civil de la 1864, care constituie concretizarea practică a principiului în conformitate cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Din coroborarea textelor de lege, tribunalul constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că plata nedatorată poate fi asimilată cu executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, cu consecința nașterii unui raport juridic în considerarea căruia plătitorul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății este debitorul aceleiași obligații, din raționamentul urmat rezultând fără echivoc, condițiile plății nedatorate, astfel: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Raportând aceste împrejurări la susținerile recurentului reclamant, tribunalul constată că, prin criticile susținute în motivele de recurs, practic, se invocă propria culpă a recurentului, atunci când a arătat că a emis dispozițiile privind finanțarea unității școlare la solicitarea acesteia, în condițiile în care Grădinița cu program normal nr. 2 M. Montessori S. nu a făcut precizări privind natura sumelor cu titlu de cheltuieli de personal, în sensul că aceasta nu a arătat că sumele solicitate includ sporuri ori indemnizații stabilite de unitatea școlară.
În legătură cu această împrejurare, este de observat că instanța de fond, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, a concluzionat în mod temeinic și legal, că reclamantul a efectuat o plată către pârâta Grădinița cu program normal nr. 2 M. Montessori S., în sumă de 3.896 lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, împrejurare necontestată de nicio parte.
În ceea ce privește însă, inexistența datoriei din punct de vedere juridic, în sarcina reclamantului recurent, o asemenea împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză, după cum nu rezultă nici faptul că plata a fost făcută din eroare, în condițiile în care această operațiune juridică a avut o bază legală, respectiv Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S., prin care s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator, sporul urmând să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Nu în ultimul rând, trebuie de precizat că Decizia nr. 46/68/22.11.2011, emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi S. deși menționează acordarea, de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv de către Colegiul Tehnic S. I., sporului de ecran, a indemnizației de conducere pentru administratorul financiar și alte drepturi salariale, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere, nu concretizează cuantumul acestei sume, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu cuantifică în mod cert, care este suma plătită cu titlu de spor de ecran, care este suma plătită cu titlu de indemnizație de conducere, nu concretizează care sunt „alte drepturi salariale”, cu precizarea că niciunul din aceste elemente nu este arătată în mod cert, nici de către recurentul reclamant nici în acțiune, și nici prin motivele de recurs.
De asemenea, nu se menționează nici persoanele care ar fi beneficiat de asemenea sume, pretențiile fiind susținute la modul generic.
În atare împrejurări, nu se poate vorbi despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate de către reclamantul recurent, după cum nu se poate susține nici greșita aplicare a legii, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța de fond temeinic și legal a reținut că în speță, s-a demonstrat doar efectuarea unei plăți, nu și faptul că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, tribunalul înlăturând criticile aduse prin recursul formulat, ca nesusținute.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul formulat de reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR I. L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta M. S. împotriva sentinței civile nr. 3580/05.06.2013 pronunțată de Judecatoria S. în dosarul nr._, intimată fiind Grădinița cu program normal nr. 2 M. Montessori S. cu sediul în S., ..2, jud.S., ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțată în sedinta publica din data de 10.01.2014
Președinte Judecător JudecătorGrefier
V. E. L. S. A. C. L. N. A.
Red CL/Tehn. NA
Jud. fond F. M.
2 ex/
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 04-11-2014, Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 514/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
