Reexaminare taxe de timbru. Decizia nr. 657/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 657/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 4524/314/2013/a1

Dosar nr._ reexaminare taxă - apel

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 657/2014

Ședința publică din data de 15 iulie 2014

Completul compus din:

Președinte: D. D.

Judecători: L. A.

Grefier: Iliuțe C.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror J. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava

Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâtul Z. V., împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr._ intimat fiind P. de pe lângă Judecătoria Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată probatoriului epuizat, apelul în stare în judecată și acordă cuvântul la fond.

Reprezentanta intimatului pune concluzii de respingere a cererii de apel.

După strigarea cauzei, dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă apelantul care solicită admiterea apelului susținând că solicită restituirea taxei judiciare de timbru, deoarece este o taxă nedreaptă .

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra cererii de apel de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 8.10.2013, reclamantul Z. V. a solicitat reexaminarea încheierii prin care a fost anulată cererea având ca obiect „anulare act”, înregistrată pe Judecătoriei Suceava sub nr._ 13.

În motivare, reclamantul a arătat că nu a formulat cerere reconvențională ci o întâmpinare cu privire la acțiunea parchetului. De asemenea reclamantul a mai arătat că nici nu a fost înștiințat de termenul de judecată din 13.09.2013.

Prin încheierea din data de 6.12.2013 a Judecătoriei Suceava s-a respins ca nefondată cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare pronunțate în data de 13.09.2013 în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei Suceava.

Prin cererea formulată la data de 23.01.2014 petentul Z. V. a solicitat restituirea taxei de timbru în cuantum 20 lei aferentă cererii de reexaminare .

În motivarea cererii s-a arătat că cererea de reexaminare s-a respins pe fondul analizei conținutului dosarului nr._ care nu îl privește ci are ca parte pe .> Prin cererea formulată la data de 25.02.2014 petentul Z. V. a sesizat eroarea materială strecurată în încheierea din data de 6.12.2013 a Judecătoriei Suceava privind consemnarea greșită a numărului dosarului analizat pentru soluționarea cererii sale, în sensul că s-a analizat dosarul nr._ și nu dosarul nr._ 13, cum ar fi trebuit.

Prin încheierea din data de 09.05.2014 Judecătoria Suceava a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele Încheierii din 06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._, în sensul că s-a înlocuit din cuprinsul antepenultimului paragraf mențiunea „analizând conținutul dosarului nr._ ” - cum din eroare s-a menționat - cu mențiunea „analizând conținutul dosarului nr._ 13.

Îndreptarea s-a realizat în ambele exemplare originale ale încheierii.

De asemenea, prin încheierea din data de 09.05.2014 Judecătoria Suceava a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru plătite în dosarul nr._, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut:

Deși la dosarul nr. 4524/314//2013/a1 a fost atașat spre consultare dosarul nr._ 13, din eroare, în antepenultimul paragraf al considerentelor Încheierii din 6 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._, s-a menționat că „analizând conținutul dosarului nr._, instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit nici una din obligațiile fixate în sarcina sa”.

Conform art. 442 Cod procedură civilă “erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul Z. V. vizează consemnarea greșită a numărului dosarului analizat pentru soluționarea cererii sale, în sensul că s-a analizat dosarul nr._ și nu dosarul nr._ 13, cum ar fi trebuit.

Instanța a constatat că, într-adevăr, din eroare, în antepenultimul paragraf al considerentelor Încheierii din 6 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._, s-a menționat faptul că „analizând conținutul dosarului nr._ , instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit nici una din obligațiile fixate în sarcina sa”. Eroarea este una evidentă, dosarul al cărui conținut a fost analizat fiind dosarul nr._ 13. De altfel, în tot cuprinsul încheierii este menționată atașarea dosarului nr._ 13 iar din motivarea încheierii rezultă în mod evident că instanța a analizat încheierea pronunțată în dosarul nr._ 13.

În ceea ce privește cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, instanța a reținut caracterul neîntemeiat al acesteia. Susținerile petentului în sensul că s-ar impune restituirea taxei întrucât a fost înșelat prin neanalizarea cauzei sale sunt neadevărate.

Cererea sa de reexaminare a fost analizată iar prin Încheierea din 6 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._, a fost respinsă cererea sa, ca neîntemeiată. Eroarea materială strecurată în considerentele încheierii nu are semnificația indicată de petent.

Analizând și dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la cazurile în care se poate dispune restituirea taxei de timbru, instanța a reținut că situația indicată de petent nu se regăsește printre situațiile prevăzute în actul normativ, motiv pentru care instanța a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii pronunțată la data de 9.05.2014 a formulat apel Z. V. solicitând admiterea acestuia și judecarea corectă a cauzei.

În motivare a susținut că a achitat taxa dar nu s-a făcut nimic decât să se comită erori materiale.

Apelantul a arătat că s-a adresat instanțelor judecătorești întrucât în mod nedrept a fost amendat, scos din casă și bătut .Apelantul a arătat că motivul necercetării corecte a cererii de anulare acte au fost tocmai furtul și violențele săvârșite împotriva sa și a fiului său .

Apelantul a mai arătat că pentru cei 4 ani de nesoluționare a cauzei ca și pentru furturi și bătăi și distrugeri solicită daune.

Examinând apelul sub aspectul criticilor formulate tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din data de 9.05.2014 a Judecătoriei Suceava, corect a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială, în cauză fiind corect aplicate dispozițiile art. 442 Cod procedură civilă potrivit cărora :“erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Într-adevăr, față de mențiunea din cuprinsul încheierii privind atașarea dosarului nr._ 13 având în vedere minuta, dispozitivul și motivarea încheierii din data de 6 decembrie 2013 din care rezultă în mod evident că instanța a analizat încheierea pronunțată în dosarul nr._ 13 ,corect s-a constatat că în considerentele încheierii din 6 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._ s-a strecurat o eroare în antepenultimul paragraf menționându-se faptul că „analizând conținutul dosarului nr. _ ( în loc de dosarul _ 13), instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit nici una din obligațiile fixate în sarcina sa”.

În aceste condiții, în mod corect instanța a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele Încheierii din 06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._, în sensul că va fi înlocuită din cuprinsul antepenultimului paragraf mențiunea „analizând conținutul dosarului nr._ ” - cum din eroare s-a menționat - cu mențiunea „analizând conținutul dosarului nr._ 13.

În ceea ce privește cererea de restituire taxă de timbru, aceasta trebuie analizată prin raportare la dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații:

a) când taxa plătită nu era datorată;

b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;

c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale;

d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât;

e) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat;

f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;

g) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, precum și în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române;

h) când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici;

i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abține sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă;

j) în alte cauze expres prevăzute de lege.

Or, analizând susținerile apelantului se observă că acesta nu a invocat vreunul dintre cazurile în care conform legii este posibilă restituirea taxei de timbru.

Cererea de reexaminare supusă taxei de timbru în cuantum de 20 lei, conform art.9lit.f din OUG nr.80/2013 a fost analizată prin Încheierea din 6 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr._, soluția fiind aceea de respingere, ca neîntemeiată. Eroarea materială strecurată în considerentele încheierii a fost îndreptată și nu are semnificația indicată de petent.

Aspectele invocate de apelant privind fondul litigiilor nu fac obiectul analizei în cauza de față. De asemenea, încheierea de reexaminare este definitivă și nu poate fi criticată în apel.

În apel nu pot fi formulate cereri noi, conform 478 alin.3 Cod de procedură civilă astfel încât nu poate fi analizată cererea apelantului de despăgubiri .

Prin urmare, constatând că încheierea supusă controlului judiciar este legală și temeinică, tribunalul în temeiul art.480 (1)Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul Z. V., domiciliat în Suceava, ., ., . împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr._ intimat fiind P. de pe lângă Judecătoria Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 15.07.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. D. L. A. Iliuțe C.

red. L.A.

jud fond Cosovăț A.

tehnored. IC. ex.4/23.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare taxe de timbru. Decizia nr. 657/2014. Tribunalul SUCEAVA