Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1235/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1235/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 3820/86/2014

Dosar nr._ Revendicare imobiliară

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1235

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20 IUNIE 2014

PREȘEDINTE: A. I. M.

JUDECĂTOR: V. O. D.

JUDECĂTOR: L. A.

GREFIER: S. A.- M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamantul S. M., împotriva sentinței civile nr. 1402 din data de 23 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimat fiind pârâtul A. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent și pârâtul intimat, asistat de avocat T. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare de către pârâtul intimat, duplicatul fiind înmânat reclamantului recurent.

Reclamantul recurent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, pe care instanța o anulează și o . precizări.

Apărătorul pârâtului intimat precizează că nu înțelege să solicite comunicarea precizărilor formulate de către reclamantul recurent.

Reclamantul recurent arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul pârâtului intimat, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apărătorul pârâtului intimat solicită respingerea recursului, cu precizarea că ultimul act a fost efectuat la data de 6 decembrie 2012 când dosarul a fost suspendat conform art. 1551 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât reclamantul recurent nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în cauză a intervenit perimarea potrivit disp. art. 248 din vechiul Cod de procedură civilă, iar aceasta poate fi constatată și din oficiu, față de disp. art. 252 din vechiul Cod de procedură civilă, cu cheltuieli de judecată (1150 lei din primă instanță+600 lei din recurs).

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub nr._ la data de 18.04.2007, reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâtul A. G. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul să-i predea în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 810 m.p. teren situată în intravilanul comunei Iaslovăț, parte din parcele funciare 1919/2 și 1934/1 din CF 6885 a . obligarea pârâtului la plata daunelor pentru folosirea pe nedrept a terenului menționat pentru ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii. A mai solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că, după cum rezultă din titlul de proprietate nr.1590/1998, este proprietarul mai multor suprafețe, printre care și suprafețele de la locul „Barc”, care reprezintă moștenire de la părinții săi și pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991, fiind pus în posesie de către comisia comunală Iaslovăț, dar din 1996 pârâtul îi ocupă fără drept această suprafață, prevalându-se de un contract de vânzare-cumpărare (nr.2307/1996) în care are calitatea de cumpărător, vânzători fiind S. V. și M..

Reclamantul a mai arătat că acești vânzători la rândul lor au dobândit terenul tot printr-un contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu puțin timp înainte, ceea ce a creat confuzii și a dus la o îndelungată perioadă de menținere a stării conflictuale prin ocuparea terenului de către pârât, fiindu-i îngrădită complet calea de acces la terenul pe care îl deține în proprietate.

Ca temei juridic al acțiunii, au fost indicate dispozițiile art.674, 675 Cod civil, raportat la art.1847, 1848 și 480 Cod civil.

Ulterior, reclamantul a precizat că valoarea daunelor pretinse este de 370 lei.

Pârâtul a depus întâmpinare, în care a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că reclamantul a mai formulat o acțiune în revendicare a aceleiași suprafețe de teren.

La termenul din 05 septembrie 2007, reclamantul și-a modificat acțiunea, arătând că solicită grănițuirea dintre proprietatea sa și a pârâtului.

În raport de modificarea acțiunii, excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, având în vedere că părțile s-au mai judecat în dosarul nr.5111/2002 al Judecătoriei Rădăuți, al cărui obiect a fost revendicare, nefiind îndeplinite astfel identitatea privind obiectul și cauza celor 2 acțiuni.

Prin sentința civilă nr.4456 pronunțată la data de 18 decembrie 2009 în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect grănițuire formulată de reclamantul S. M., în contradictoriu cu pârâtul A. G., și în consecință s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile reclamantului și cea a pârâtului pe aliniamentul OR din planul de situație anexa nr.2 a raportului de expertiză întocmit de expert B. G..

Împotriva sentinței civile nr. 4456/18 decembrie 2009 a declarat recurs reclamantul S. M., recurs ce a fost admis prin decizia nr.637 pronunțată la data de 20 aprilie 2010 Tribunalul Suceava – Secția civilă, casată sentința civilă nr.4456/18.decembrie 2009 a Judecătoriei Rădăuți și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data 25.06.2010 sub nr. de dosar_ fiind repartizată aceluiași judecător, P. R., care a formulat cerere de abținere pentru motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 al.1 C.pr.civ., iar ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de doamna judecător, cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar_ la data de 14.07.2010.

Prin sentința civilă nr. 1402 din data de 23 aprilie 2014, Judecători Rădăuți a admis excepția de perimare și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul S. M., în contradictoriu cu pârâtul A. G. și a obligat reclamantul S. M. să plătească pârâtului A. G. suma de 1.150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar a rezultat că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06 decembrie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind.1 c.pr.civilă întrucât reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a achita contravaloarea suplimentului la raportul de expertiză efectuată în cauză de expertul B. G., în sumă de 1.600 lei și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța a constatat perimată acțiunea de față.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul prin care a arătat următoarele:

Potrivit art. 416 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

După cum s-a putut constata din actele aflate la dosar, au fost efectuate în cauză acte de procedură atât de către instanță, cât și de reclamant.

Astfel, prin cererea formulată la data de 10 februarie 2014 și depusă la dosar, reclamantul a solicitat acordarea de ajutor public judiciar sub forma înlesnirii de la plata onorariului de expert.

Instanța s-a pronunțat în legătură cu această cerere prin încheierea din 17 februarie 2014. S-a formulat apoi cerere de reexaminare, care de asemenea a fost soluționată la termenul din 26 martie 2014.

La acest ultim termen instanța a pus în discuția părților încuviințarea repunerii pe rol a cauzei, după suspendare și a rămas în pronunțare cu privire la acest aspet.

Cum cererea de repunere pe rol a fost analizată la termenul de judecată din 15 ianuarie 2014, faptul că au mai fost acordate ulterior alte termene de judecată, făcea de prisos noi cercetări asupra aceleiași cereri, dar mai mult, împrejurarea că instanța a dispus și în aceste condiții citarea părților pentru termenul din 23 aprilie 2014, s-a constituit într-un alt argument ce a dovedit clar nelegalitatea soluției.

Pe de altă parte, a învederat și o altă împrejurare pe care a apreciat-o ca fiind posibilă de analizat în cadrul acestei căi de atac, având în vedere că prima instanță pronunțându-se în legătură cu perimarea, potrivit art. 422 al. 1 Cod procedură civilă aceasta a lipsit de efect toate actele de procedură făcute în acest dosar.

A arătat că este vorba de soluțiile date în cauză asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

În mod regretabil s-a dispus respingerea unei astfel de cereri, câtă vreme, potrivit OUG nr. 51/2008 el poate beneficia de înlesnirile prevăzute de acest act normativ.

Că este așa a dovedit-o și încheierea Tribunalului Suceava nr. 310 din 18 octombrie 2012, dată într-un alt dosar nr._ .

Or, în condițiile în care nu au survenit între timp modificări în legătură cu veniturile periodice realizate și acest lucru a fost dovedit, nu poate exista o soluție contrară referitoare la o astfel de cerere.

A considerat că în cazul în care cererea ar fi fost judecată corect nu s-ar fi pus în discuție nici excepția perimării în prezenta cauză, în care, oricum culpa nu a fost a reclamantului.

A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței civile atacate în legătură cu perimarea cererii, să se dispună acordarea unui nou termen de judecată, continuarea procesului și refacerea actelor procedurale greșit întocmite de instanță, cu precădere a celor referitoare la acordarea ajutorului public judiciar.

În drept, a invocat disp. art. 421 al. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 488 al. 1 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat următoarele:

Admiterea excepției de perimare a fost corecta, deoarece dosarul a rămas in nelucrare timp de 1 an de zile.

El a depus întimpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru ca reclamantul a mai formulat o acțiune in revendicare a aceleiași suprafețe de teren.

Pe 5 septembrie 2007 reclamantul și-a modificat acțiunea arătând ca solicită grănițuirea.

Prin sentința civila nr. 4456 din 18 decembrie 2009 s-a admis acțiunea civila având ca obiect granituire si, in consecința, s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul OR din planul de situație, anexa 2, de expertul B. G..

Împotriva sentinței civile nr. 4456/ 18 decembrie 2009 reclamantul a declarat recurs ce a fost admis prin decizia nr. 637 din 20 aprilie 2010. Tribunalul Suceava - secția civila a casat sentința civila nr. 4456/18 decembrie 2009 și a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrata, la Judecătoria Radauti la 25 iunie 2010 sub nr._ .

Din verificările actelor depuse la dosar a rezultat ca ultimul act de procedura fost îndeplinit la 6 decembrie 2012 când cauza a fost suspendata in temeiul art. 155 indice 1 cod procedura civila pentru ca reclaman­tul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita contravaloarea suplimentului la raportul de expertiza efectuat in cauza, de expertul B. G., in suma de 1600 lei si ca de la aceasta data dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an.

Conform art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul sub aspectul criticilor formulate se constată următoarele:

Prin încheierea din 6.12.2012 a Judecătoriei Rădăuți s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.155indice1 Cod de procedură civilă întrucât reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a achita contravaloarea suplimentului la raportul de expertiză efectuată în cauză..

La data de 5.12.2013 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, care a fost respinsă prin încheierea din data de 26.03.2014, astfel încât la data de 23.04.2014, corect prima instanță față de dispozițiile art.248, art.252 Cod de procedură constatând că din vina părților cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile din noul cod de procedură civilă întrucât cauza a fost înregistrată anterior datei de 15.02.2014, iar conform art.24 Cod de procedură civilă dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

Faptul că de la data formulării cererii de repunere pe rol și până la data soluționării acesteia părțile au fost citate și s-au acordat mai multe termene respectiv pentru achitarea taxei de timbru aferentă acestei cereri și pentru a face dovada că nu mai subzistă motivul suspendării nu prezintă relevanță în condițiile în care cererea de repunere pe rol a fost respinsă prin încheierea din 26.03.2014, irevocabilă, iar citarea s-a făcut în vederea soluționării acestei cereri.

Faptul că în același interval de timp s-a formulat cerere de ajutor public judiciar, care de asemenea a fost respinsă irevocabil nu prezintă relevanță sub aspectul soluționării excepției perimării.

Soluția dată asupra cererii de ajutor public judiciar a influențat modul de soluționare a cererii de repunere pe rol, acesta fiind motivul pentru care instanța a prorogat data pronunțării asupra cererii de repunere pe rol până la rămânerea irevocabilă a încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public.

Din analiza mai sus menționată se constată că în cauză nu s-a dovedit existența vreunui caz de întrerupere a termenului de perimare.

În condițiile în care cererea de repunere pe rol a fost respinsă, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 249 Cod de procedură civilă privind întreruperea termenului de perimare.

Părțile au fost citate pentru data de 23.04.2014, cauza fiind repusă pe rol în vederea soluționării excepției de perimare.

Încheierea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare a rămas irevocabilă, hotărârea bucurându-se de autoritate de lucru judecat astfel încât criticile vizând legalitatea și temeinicia acestei încheieri nu fac obiectul analizei în cauza de față. De altfel împotriva acestei încheieri reclamantul a formulat cerere de reexaminare soluționată prin încheierea din 14.03.2014.

Motivele pentru care s-a dispus suspendarea de asemenea nu fac obiectul analizei în prezenta cauză. Pe toată durata suspendării reclamantul a avut posibilitatea de a formula recurs împotriva acestei încheieri.

Prin urmare, constatând că soluția privind perimarea cererii de chemare în judecată este legală, tribunalul în temeiul art.312 alin.1 va respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art.274 Cod de procedură civilă recurentul ca parte căzută în pretenții va fi obligat a plăti intimatului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat .

Prin hotărârea recurată reclamantul a fost obligat a plăti pârâtului suma de 1150 lei cheltuieli de judecată astfel încât solicitarea acestuia din urmă ca instanța investită cu soluționarea recursului formulat de reclamant să–l oblige pe acesta la plata cheltuielilor de judecată de la fond în cuantum de 1150 lei va fi respinsă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul S. M., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 1402 din data de 23 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimat fiind pârâtul A. G., domiciliat în ..

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 600 ei cheltuieli de judecată.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată pretins efectuate în primă instanță, formulată de intimatul-pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. I. M. V. O. D. L. A.

Grefier,

S. A.-M.

Red. L.A.

Judecător fond S. G. M.

Tehnored. S.A.M.

2 ex./14.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1235/2014. Tribunalul SUCEAVA