Servitute. Decizia nr. 1233/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1233/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 2765/285/2013
Dosar nr._ - servitute - servitute distanță plantație -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1233
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2014
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea apelului formulat de către de pârâtul P. N., domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 940 pronunțată la data de 21.03.2014 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta P. V., cu același domiciliu . și a apelului incident formulat de reclamantul H. V., cu același domiciliu..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul apelant P. N., reclamantul apelant H. V., asistat de avocat R. C., lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
A. R. C. pentru reclamantul apelant depune la dosar un set de înscrisuri respectiv acte de proprietate pentru teren și imobilul casă, solicitând totodată instanței încuviințarea probei cu aceste înscrisuri.
Instanța pune în discuția părților încuviințarea probei solicitată de reclamantul apelant prin apărător.
Pârâtul apelant P. N. având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței încuviințarea acestei probe.
Instanța, în baza art. 470 al. 1 raportat la art. 254 al. 2 pct. 2 și art. 482 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantul H. V. necesitatea administrării acestora rezultând din dezbateri.
Instanța aduce la cunoștință părților prezente că la termenul anterior în temeiul dispozițiilor art. 474 al. 1 NCPC s-a admis excepția tardivității formulării apelului incident de către reclamantul H. V..
Instanța, pune în discuția părților prezente excepția lipsei calității juridice procesuale active a reclamantului H. V. de a promova prezenta acțiune invocată la termenul anterior.
Pârâtul apelant P. N. pune concluzii de admitere a excepției privind lipsa calității juridice procesuale active a reclamantului H. V..
A. R. C. solicită respingerea excepției privind lipsa calității juridice procesuale active a reclamantului H. V., deoarece prin sentința civilă nr. 148 din 12.01.2012 a Judecătoriei Rădăuți acesta a redobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp teren evidențiată ulterior prin sentința civilă nr. 190. Mai mult, la fila 58 dosar există adeverința nr. 3844/05.08.2019 emisă de primăria comunei Zamostea din care rezultă că acesta figurează în evidențele lor cu casa de locuit și suprafața de 1500 mp teren aferent construcțiilor încă din anul 1962, suprafața construită rămânând aceeași.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității juridice procesuale active a reclamantului H. V. de a promova acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, având în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 148 din 12.01.2012 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă, reclamantul a redobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp teren intravilan curți-construcții situat în . sentința civilă nr. 190/2008, aflat în litigiu.
Întrebate fiind, părțile prezente arată că nu mai au de formulat alte cereri și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fond.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat în cauză, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.
Pârâtul apelant P. N. solicită admiterea apelului său pentru motivele expuse în cererea de apel, schimbarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată,cu cheltuieli de judecată.
A. R. C. pentru reclamantul H. V. solicită respingerea apelului ca nefondat, pe probele invocate respectiv adeverințele emise de Primăria comunei Zamostea aflate la filele 34, 58 dosar și a probei cu cercetarea la fața locului efectuată la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată din ambele instanțe fond și apel.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 23.05.2013, reclamantul H. V. i-a chemat în judecată pe pârâți fiind P. N. și P. V., solicitând instanței obligarea pârâților să taie coroana arborilor aflați pe terenul proprietatea lor, până la înălțimea de 2 m., conform gardului.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost vecin cu numitul Bizubac I., iar în hotar cu acesta a avut o standolă un garaj, o casă cu 2 camere, care au fost luate de ape, iar la indicațiile APIA a construit o altă casă care se învecinează cu gospodăria pârâților, între proprietăți a construit un gard la o înălțime de 2 m., plus cărpiniș care este tăiat la înălțimea de 1,80.
Reclamantul a mai arătat că deși exista un hotar, în anul 1973-1974 pârâtul P. N. a plantat un nr. de 15 plopi, care au ajuns la înălțimea de 20 m., distanța dintre primii 6 copaci și gard este de maxim 10 cm, și deși l-a rugat să-i taie întrucât prezintă un pericol pentru firele de la energia electrică, cât și pentru casă și anexele gospodărești, curtea sa este tot timpul plină de frunze, muguri, iar când vântul este puternic, sunt nevoiți să iasă din locuință, acesta a refuzat.
A mai solicitat reclamantul obligarea pârâților să taie coroana arborilor la înălțimea de 2 m., conform gardului.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția autorității de lucru judecat, față de sentința civilă nr. 3605/25.10.2011 a Judecătoriei Rădăuți.
Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii, arătând că acei copaci au o vechime de 30-40 ani, iar casa reclamantului este relativ nou construită, în această situați reclamantul nu a respectat distanța legală de construcție a gardului, și nu există nici un pericol în cazul unei furtuni puternice, apreciind că se impune stabilirea liniei de hotar și apoi să se solicite servitute de distanță sau tăierea plopilor.
Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă prin încheierea din data de 20.02.2014.
În vederea soluționării cauzei, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar, precum și lucrările dosarului nr._ al Judecătoriei Rădăuți.
Reclamantul a formulat precizări la acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților să taie crengile de la copacii care sunt atașați de standolă, bucătărie, garaj și casa de locuit.
Prin sentința civilă nr. 940 din 21.03.2014, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea civilă privind pe reclamantul H. V. și pe pârâții P. N. și P. V., având ca obiect servitute distanță plantație, în parte, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții să taie ramurile arborilor aflați pe terenul proprietatea lor, care se întind peste terenul proprietatea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că proprietățile părților se învecinează, fiind despărțite de un gard de scânduri.
Instanța a efectuat o cercetare la fața locului în dosarul nr._, reținându-se că pe terenul proprietatea pârâților se află mai mulți pomi.
Din aceștia, trei se află chiar lângă gardul ce desparte proprietatea părților, fiind efectiv lipiți de aceasta, iar în ceea ce privește vechimea acestora, reclamantul a arătat că au fost plantați de către pârâți în anul 1972 și casa reclamantului a fost construită în anul 2010.
După cum s-a reținut și în sentința civilă nr. 3605/2011, hotarul dintre părți este contestat, pârâtul arătând că reclamantul a mutat gardul, ocupându-i prin aceasta o suprafață de teren, potrivit declarațiilor făcute cu ocazia efectuării cercetării la fața locului.
Potrivit art. 613 al. 1 și 2 Cod civil, „ în lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii”, iar „în caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate”.
Există motive temeinice pentru a se reține că gardul existent nu delimitează hotarul real dintre proprietățile părților, în condițiile în care arborii au fost plantați în anul 1972 (aproximativ), iar casa reclamantului a fost construită în anul 2010.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din fotografiile depuse la dosar ( f 73) și din cercetarea la fața locului, trei dintre arbori sunt efectiv lipiți de gard, aspect ce vine în sprijinul celor reținute și anume că hotarul dintre părți nu este în mod clar stabilit.
Din aceste motive nu se poate dispune tăierea arborilor la înălțimea cuvenită, în condițiile în care hotarul dintre părți nu a fost în mod clar stabilit, dacă arborii plantați, respectă distanța de cel puțin 2 m. de linia de hotar și totodată dacă și construcția reclamantului respectă această distanță.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului ca pârâții să taie ramurile arborilor care se întind peste proprietatea sa, instanța a reținut că potrivit art. 613 al. 3 cod civil „proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”.
Rezultă din lucrările dosarului că ramurile arborilor aflați pe proprietatea pârâților se întind deasupra proprietății reclamatului, producându-i acestuia prejudicii prin căderea frunzelor pe acoperișul casei și în curte.
Față de cele reținute, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții să taie ramurile arborilor aflați pe terenul proprietatea lor, care se întind peste terenul proprietatea reclamantului.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul P. N., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a sentinței atacate.
În motivare a arătat că prin sentința civila nr. 940/21 martie 2014, pronunțată de către Judecătoria Rădăuți s-a admis acțiunea formulată de reclamant având ca obiect servitute distanță plantație.
Prin acțiunea introductivă reclamantul solicită instanței de fond să-l oblige să-și taie ramurile copacilor ce se întind peste terenul proprietatea reclamantului. Din punctul său de vedere această acțiune dedusă judecații ar avea ca obiect „obligația de a face” și nu „ servitute distanță plantație”, iar în această situație ar exista autoritate de lucru judecat, excepție ce a fost respinsă.
Din anul 2010 reclamantul formulează diverse acțiuni care au același obiect si anume „tăierea copacilor” ce despart cele două proprietăți, motivând mereu ca arborii respectivi constituie un mare pericol pentru el și pentru imobil. Consideră că în mod eronat instanța a respins excepția autorității de lucru judecat.
Mai mult decât atât, între cele două proprietăți nu este stabilită linia de hotar, iar cel care nu a respectat distanta amplasării gardului a fost reclamantul deoarece acesta a ocupat parte din terenul proprietatea sa si a mutat gardul lângă acești copaci.
Precizează că acești copaci sunt plopi și nu au ramurile întinse peste terenul reclamantului, astfel încât să deranjeze proprietatea reclamantului.
Din punctul său de vedere procesele intentate de reclamant sunt în scop șicanator și constituie un abuz de drept.
Cu riscul de a fi repetat, menționează că reclamantul a lipit gardul de arborii plantați pe proprietatea sa și nu invers.
Instanța de fond a apreciat că este necesar ca în cauză să se stabilească hotarul real dintre proprietățile părților și apoi să se determine dacă pomii au fost plantați cu respectarea distanței legale.
Din întreg probatoriul administrat instanța a concluzionat că nu poate dispune obligarea pârâților la tăierea copacilor, mai ales că pomii au o vechime de 36-40 de ani, iar casa reclamantului este relativ nou construită.
Din aceste considerente solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 - 482 Cod procedură civilă.
Intimatul H. V. a formulat întâmpinare prin care a arătat că în registrul agricol unde este construită casa și anexele gospodărești P. V. are 0,54 ha teren cu care s-a și intabulat.
În certificatul de moștenitor nr. 158 figurează tot cu 0,54 ha teren, iar în titlul de proprietate nr. 1512 figurează tot cu această suprafață de teren deși deține întreaga suprafață de teren existentă în acte.
În titlul de proprietate nr. 598/1994 el figurează cu 0,10 ha teren care este intabulat și bornat, iar între el și apelant este construit un gard de către el la o înălțime de cca.2 metri din scândură și prin urmare nu se pune problema că ar deține vreun metru din terenul familiei P..
Un număr de 7 copaci prezintă un mare pericol de dărâmare a casei sale, care au îndoit burlanele când care s-a acoperit casa cu țiglă.
La termenul de judecată din data de 14.10.2014 reclamantul H. V. a depus la dosar o cerere de apel, calificat de instanță ca fiind apel incident.
În motivarea apelului său reclamantul H. V. a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că imobilul său casă a fost ridicat în 2010 si arborii despre care face vorbire au fost plantați in anul 1972.
Depune o adeverința nr. 3844 din 5.08.2010 eliberată de Primăria Zamostea din care rezultă că el are o singură casă cu anexe gospodărești din 1962 și suprafața de 1500 mp teren aferent construcțiilor.
Planșele fotografice au fost luate în considerare în aprecierea distanței dintre arbori și gard.
Distanța dintre arbori si casa sa este mult mai mică de 2 m, lucru recunoscut de parți si de instanță, gardul este corect amplasat, ridicat în anul 1960 de el.
Conform adreselor I.S.U. Suceava, prin adresa nr._ /23.06.2014, a atenționat Primăria Zamostea că sunt necesare luarea de masuri de prevenire a situațiilor de urgență în ceea ce privește situația de față de către Primăria Zamostea.
În afară de pericolul real pe care îl constituie amplasarea arborilor în apropierea casei sale si apropierea conductoarelor electrice, ograda sa este permanent plină de frunzele căzute.
Astfel, este cunoscuta practica instanțelor că „arborii înalți plantați la țară, la distanta de 2 metri impusă de lege, creează o tulburare ce excede inconvenientele normale de vecinătate, deoarece ei cauzează o pierdere importanta a luminii solare, provoacă căderea frunzelor si prezintă risc de dărâmare, ansamblul acestor inconveniente neputând decât să se agraveze cu trecerea timpului”. De aceea trebuie restabilit echilibru între vecini, iar judecătorul este autorizat a impune soluția cea mai adecvată, în speța elagajul complet chiar dacă aceasta excede dispoziției legale.
O altă practică „atunci când grădinile și o parte din locuințe sunt anormal private de lumină în perioadele cele mai sumbre ale anului, de dimineață până la prânz, privarea persistând primăvara și vara, această tulburare inconvenientelor normale de vecinătate. Judecătorul poate sa restabilească echilibrul rupt prin obligarea proprietarului arborilor de a efectua elagajul periodic”.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 472 NCPC
Pârâții P. N. și P. V. au formulat întâmpinare și note de ședință prin care au solicitat respingerea apelului incident, admiterea apelului principal și desființarea hotărârii atacate ca fiind nelegală si netemeinică.
În motivare au arătat că, în primul rând, solicită în baza art. 413 alin. 1, punctul 1 Cod procedură civilă suspendarea procesului având in vedere ca dezlegarea prezentei cauze depinde în tot de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecați, conform certificatului de grefa anexat la dosar.
Mai mult decât atât, H. V. fără a fi în posesia unei sentințe definitive si irevocabile a pătruns fără drept în curtea lor, a distrus gardul si a tăiat copacii aflați pe proprietatea lor, motiv pentru care au depus în acest sens plângere la P. de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
În concluzie, intimatul și-a făcut deja singur dreptate, fără a lua în considerarea că sentința atacată nu este încă definitivă.
Putem vorbi despre o încălcare flagranta a legii și a dreptului de proprietate.
Învederează instanței că arborii au o vechime de 40 de ani și că au fost plantați față de gardul inițial construit la distanța regulamentară prevăzută de lege.
În speță, H. V. se învecinează cu ei din anul 1972, iar proprietatea lor a fost deținuta din totdeauna de bunici si apoi de părinți și conflictele cu privire la hotarul ce desparte cele două proprietăți au început din 1972, deoarece acesta mereu strică câte o bucată de gard ocupând teren din proprietatea lor.
De fapt, în partea de est a terenului lor se învecinează cu drumul DS 611 și apoi urmează terenul aparținând lui H. V., așa cum rezultă și din adresa nr.1450/4.06.2014 eliberată de către Primăria Zamostea.
În concluzie, între cele două fonduri învecinate se află un drum care a fost ocupat tot în mod abuziv de către H. V., motiv pentru care se impune efectuarea unei expertize topo cadastrale ce va lamuri exact situația juridică a terenurilor.
În Anexa nr.1 la Partea 1, din schiță cadastrală reiese foarte clar că H. V. deține suprafața de 1000 mp., conform T.P. nr.598/3.06.1994,iar locuința C5 a fost construită în 2010 plus alte locuințe și anexe construite in anii 1996-1972.
În situația în care el este cel care a construit o casă din BCA în anul 2010, fără a deține nici teren nici autorizație de construcție, fără a respecta distanta legală față de linia de hotar, cum invocă faptul ca ei nu respect legea si că frunzele provenite de la copaci constituie un real pericol, ca amplasarea arborilor cauzează o pierdere importanta a luminii solare etc.
Așa cum rezultă și din planșele foto casa este nou construită, iar acoperișul casei aproape atinge trunchiul arborilor.
Concluzia este foarte clară din punct de vedere legal, amplasarea arborilor s-a făcut în 1972, iar H. a construit locuința în anul 2010, fără a respecta nici o normă legală și de drept în vigoare.
În ceea ce privește tăierea ramurilor arborilor ce se întind peste terenul vecinului, textul de lege este foarte clar și anume în art. 613 alin. 3 nu se precizează faptul că arborii trebuie tăiați la înălțimea de 2 m.,ci doar ramurile ce se întind peste linia de hotar.
În speță nu este vorba despre pomi fructiferi a căror ramuri să deranjeze proprietatea vecinului, ci despre plopi care cresc foarte înalți și a căror ramuri sunt „îndreptate mai mult în sus decât în lateral”.
Din aceste considerente solicită admiterea apelului principal și desființarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică.
La termenul din 11 noiembrie 2014, instanța a invocat excepția tardivității formulării apelului incident de către reclamantul H. V., față de dispozițiile art. 474 al. 1 Noul Cod procedură civilă care prevede că „apelul incident și apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal” și a admis excepția tardivității formulării acestuia. În speță, se constată că apelul incident nu a fost depus de reclamantul intimat H. V. odată cu întâmpinarea la apelul principal, ci la al doilea termen de judecată din 14.10.2014, motiv pentru care, în temeiul art. 474 al. 1 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul incident formulat de reclamantul H. V., ca tardiv promovat.
Examinând sentința atacată în limitele cererii de apel formulate de pârâtul P. N., a stabilirii situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Practic, apelantul nu aduce o critică evidentă, concretă sentinței pronunțate de instanța de fond, ci reiterează apărările făcute în fața primei instanțe, susținând că acțiunea dedusă judecații ar avea ca obiect „obligația de a face” și nu „ servitute distanță plantație”, iar în această situație ar exista autoritate de lucru judecat, excepție ce a fost respinsă.
Prin încheierea din 20 februarie 2014, instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de apărătorul pârâților la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2013 față de dosarul nr. 2165/07.04.2011 al Judecătoriei Rădăuți având ca obiect „ obligație de a face”, având aceleași părți, reținând în mod corect că între cauza de față și dosarul nr._ există identitate de părți, dar nu există și identitate de obiect, întrucât în dosarul menționat s-a solicitat tăierea arborilor pe motiv că sunt prea aproape de proprietatea sa, iar în prezenta cauză s-a solicitat tăierea din înălțime a arborilor, motivat de faptul că coroana lor ating imobilul proprietatea reclamantului.
Apelantul susține că între cele două proprietăți nu este stabilită linia de hotar, iar cel care nu a respectat distanța amplasării gardului a fost reclamantul, deoarece acesta a ocupat parte din terenul proprietatea sa și a mutat gardul lângă acești copaci.
Prima instanță a precizat în sentința apelată că există motive temeinice pentru a se reține că gardul existent nu delimitează hotarul real dintre proprietățile părților, în condițiile în care arborii au fost plantați în anul 1972, iar casa reclamantului a fost construită în anul 2010, constatând cu ocazia deplasării la fața locului că trei dintre arbori sunt efectiv lipiți de gard, aspect ce subliniază că hotarul dintre părți nu este în mod clar stabilit.
În conformitate cu dispozițiile art. 613 al. 1 și 2 Cod civil, „ în lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii”, iar „în caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate”.
În acest context, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, instanța sesizând că nu se poate dispune tăierea arborilor la înălțimea cuvenită, în condițiile în care hotarul dintre părți nu a fost în mod clar stabilit, dacă arborii plantați, respectă distanța de cel puțin 2 m. de linia de hotar și totodată dacă și construcția reclamantului respectă această distanță.
Apelantul a precizat că acești copaci sunt plopi și nu au ramurile întinse peste terenul reclamantului, astfel încât să deranjeze proprietatea reclamantului, dar nu a demonstrat că ramurile plopilor nu se întind peste proprietatea intimatului, în condițiile în care instanța a analizat probatoriul administrat în cauză de părți, a constatat direct și nemijlocit situația descrisă și a obligat pârâții să taie ramurile arborilor aflați pe terenul proprietatea lor, care se întind peste terenul proprietatea reclamantului
În apelul său, apelantul P. N. a menționat că procesele intentate de reclamant sunt în scop șicanator și constituie un abuz de drept, aspecte care însă nu au fost dovedite și nici nu prezintă relevanță față de cererea dedusă judecății, de probele administrate în cauză, soluția pronunțată de instanța de fond și analizată în prezenta cale de atac.
Argumentele invocate de apelant nu sunt de natură a determina schimbarea soluției pronunțate de Judecătoria Rădăuți, motiv pentru care, tribunalul, în baza art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge apelul incident formulat de reclamantul H. V., domiciliat în ., ca tardiv promovat.
Respinge apelul formulat de pârâtul P. N., domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 940 pronunțată la data de 21.03.2014 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta P. V., cu același domiciliu ., ca nefondat.
Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul H. V..
Obligă apelantul să plătească intimatului H. V. cheltuieli de judecată din apel în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.12.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. G. I. M. S. A.
Red. IM
Tehnored. S.A./5 ex/12.12.2014
Judecător fond V. C.
| ← Cereri. Sentința nr. 811/2014. Tribunalul SUCEAVA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1420/2014.... → |
|---|
