Acţiune în constatare. Decizia nr. 1293/2015. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 1293/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 1293/2015

Dosar nr._ Acțiune în constatare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 1293

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 OCTOMBRIE 2015

PREȘEDINTE V. O. D.

JUDECĂTOR A. I. M.

GREFIER S. A.-M.

Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamantul Ș. G., împotriva sentinței civile nr. 399 din data de 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind pârâtul M. Cîmpulung Moldovenesc – prin primar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic P. P., pentru pârâtul intimat, lipsă fiind reclamantul apelant.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul pârâtului intimat precizează că împuternicirea de reprezentare se află la f. 48 dosar fond.

Instanța constată că la dosar a fost depus, prin serviciul registratură, de către reclamantul apelant răspunsul la întâmpinare.

Reprezentantul pârâtului intimat arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că în mod corect prima instanță a respins acțiunea și a admis cererea reconvențională, având în vedere disp. art. 969 din vechiul cod civil care prevăd că, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Arată că art. 3 lit. a și art. 12 al. 2 din contractul de concesiune încheiat cu reclamantul apelant prevăd că la termenul de încetare a concesiunii, reclamantul apelant are obligația de a preda terenul concesionat și construcția edificată pe acesta, care vor fi restituite concedentului, în mod gratuit și libere de orice sarcini

Precizează că în conformitate cu pct. 10.a.1 la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute, gratuit și libere de orice sarcini, aceste prevederi fac aplicația disp. art. 8.1.1. din anexa 2 Caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 și au fost preluate la art. 29 al, 1 și 2 din Legea nr. 219/1998, iar pe rolul instanței au mai fost 15 dosare în care acțiunile au fost respinse, iar 8-9 apeluri au fost respinse.

Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc la 25 septembrie 2014 reclamantul Ș. G. a chemat în judecată mun. C. Moldovenesc prin primar, solicitând ca instanța să constate inexistența dreptului pârâtei de a-l obliga să-i predea acesteia garajul construit de reclamant pe terenul concesionat de la pârâtă, gratuit și liber de sarcini.

În motivare a arătat că a adjudecat la o licitație organizată de pârâtă o suprafață de 15 mp teren situat pe Calea Bucovinei în mun. C. Moldovenesc, pentru care a încheiat cu pârâta contractul de concesiune nr. 1132/7 aprilie 1993 valabil pe o perioadă de 10 ani și a cărui durată a fost prelungită cu încă jumătate din durata inițială, respectiv cu încă 5 ani conform actului adițional nr. 4804/19.04.2004 până la data de 07.04.2008 după care pârâta a refuzat să mai prelungească contractul de concesiune.

A mai arătat reclamantul că pe terenul concesionat și în baza certificatului de urbanism nr. 117/08.11.1994 și autorizație de construcție nr. 106 din 23.11.1994 emisă de Primăria Mun. C. Moldovenesc a edificat un garaj și două magazii, construcții cu privire la care pârâta a emis somație prin care i-a pus în vedere să le predea împreună cu terenul concesionat în temeiul HG 1228/1990 privind aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii.

A mai arătat reclamantul în motivare că pârâta a făcut trimitere la dispozițiile art. 298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, lucrări publice și concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998, însă în opinia reclamantului prevederea legală menționată se referă doar la lucrări publice, nu și la contracte de concesiune din domeniul privat al unei unități administrativ teritoriale.

A mai menționat reclamantul că din punctul său de vedere reglementările legale din care s-a prevalat pârâtul au reminiscențe comuniste care ignoră prevederea constituțională privind proprietatea privată a cetățenilor și că el nu poate fi deposedat fără despăgubiri de construcțiile pe care le-a edificat pe cheltuiala lui cu respectarea legii și a pârâtei, făcând referire la art. 44 din Constituția din 1991.

Reclamantul s-a prevalat în motivare și de Convenția CEDO privind apărarea drepturilor omului și de protocolul adițional la convenție, art. 1 privind protecția proprietății.

La 12 noiembrie 2014 mun. C. Moldovenesc prin primar, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și cerere reconvențională prin care a solicitat:

- obligarea reclamantului la predarea garajului și a terenului ocupat de acesta în suprafață de 15 mp de la locația Calea Bucovinei nr. 26 B, . CF 14.637 gratuit și libere de orice sarcini;

- să se dispună radierea dreptului de proprietate asupra construcției garaj, precum și a dreptului de concesiune pentru terenul pe care a fost edificată această construcție și mai sus arătată, . 15 mp din CF. 14.637 C. Moldovenesc.

În motivarea cererii reconvenționale pârâta a arătat că terenul a fost concesionat reclamantului în temeiul HCL 5/28 ianuarie 1993, caietului de sarcini și a procesului verbal de licitație din 1 martie 1993 în vederea edificării unui garaj încheindu-se contractul nr. 1132/1993 prelungit prin act adițional 4804/2004, durata concesiunii încetând la 7 aprilie 2008.

S-a invocat în motivarea cererii reconvenționale punctul 10.a.1. din contract conform căruia la încetarea concesiunii, concesionarului îi revine atât obligația de a preda terenul obiect al contractului de concesiune, cât și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el (în speță garajul din litigiu) gratuit și libere de orice sarcini.

De asemenea, în aceeași motivare s-a făcut trimitere și la dispozițiile punctului 8.1.1. din anexa 2 caiet de sarcini la HG 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, care stipulează aceeași obligație de predare a celor ce au rezultat în urma investițiilor făcute pe terenul obiect al concesiunii, dispoziții în baza cărora a pretins pârâta ca reclamantul să-și execute obligațiile contractuale asumate prin semnarea contractului și stabilite potrivit actelor normative în vigoare la momentul încheierii acestuia.

Prin răspuns la întâmpinare și la cererea reconvențională, reclamantul a menționat că pârâtul are pretenții inadmisibile fiindcă a pornit de la un temei de drept eronat, punct de vedere fondat pe aprecierea reclamantului conform căruia HG 1228/1990 nu poate reglementa un contract de concesiune între o unitate administrativ teritorială și o persoană fizică, această reglementare privind raporturile între unități economice de stat și organizare a acestora ca regii autonome și nu la bunurile ale unităților administrativ teritoriale și ale persoanelor fizice.

S-a reiterat în răspuns art. 44 din Constituția României privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată în temeiul căruia este inadmisibilă deposedarea sa de un bun care îi aparține în proprietate și fără despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 399 din 10 martie 2015, judecătoria Cămpulung Moldovenesc a respins acțiunea civilă având ca obiect „acțiune în constatare”, formulată de reclamantul Ș. G., în contradictoriu cu pârâtul M. C. Moldovenesc – prin Primar, ca nefondată.

A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul M. C. Moldovenesc – prin Primar și în consecință:

A obligat pe reclamantul Ș. G. să predea pârâtei, construcția garaj și terenul ocupat de acesta în suprafață de 15 mp situată în Calea Bucovinei nr. 26B din mun. C-lung Moldovenesc, identice cu . din CF_, gratuit și libere de sarcini.

A dispus radierea dreptului de proprietate înscris în CF cu privire la construcția garaj amplasată pe . CF_ C. Moldovenesc.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâta contract de concesiune cu nr. 1132/1993 pe o perioadă de 10 ani prelungit prin actul adițional 4804/2004 pentru încă 5 ani, așa încât durata concesiunii a expirat la 7 aprilie 2008.

În cuprinsul contractului de concesiune la capitolul VI privind încetarea concesiunii pct. 10.a.1. s-a consemnat: „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.

Contractul a fost semnat de părți, respectiv de reprezentantul mun. C. Moldovenesc în calitate de concedent și reclamant în calitate de concesionar.

Prin semnarea contractului acesta devine legea părților în integralitatea lui, nici una dintre părți neavând posibilitatea legală de a accepta ca valabile și legale doar unele din clauzele contractuale, iar cele care nu le consideră avantajoase să le ignore și să le considere cu reminiscențe comuniste, în contextul în care clauzele contractuale și contractul în integralitatea lui a avut la bază norme legale în vigoare la momentul încheierii acestuia.

Este adevărat că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că prin Constituția României se garantează dreptul de proprietate, dar această garanție nu are menirea de a înlătura clauzele contractuale asumate în cunoștință de cauză prin contract de către părți și care se referă la regimul concesiunii, la o normă legală specială și la bunurile rezultat al investiției făcute pe teren de către concesionar.

Predarea bunurilor rezultate din investițiile pe teren gratuit și libere de orice sarcini nu înseamnă o nerespectare a regimului proprietății private, ci executarea unei clauze din contract asumată la semnarea acestuia și fondată pe reglementările speciale privind contractul de concesiune.

Terenul a fost concesionat în condițiile HG 1228/1990, iar contractul a fost încheiat cu acordul reclamantului.

Potrivit art. 1 din Legea 69/1991 privind administrația publică locală, terenurile aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale destinate construirii pot fi concesionate, iar concesionarea se face cu respectarea prevederilor legale în baza unui contract prin care concedentul transmite pe o perioadă determinată exploatarea unui bun, în speță a unui teren, unei alte persoane numită concesionar care acționează pe riscul și răspunderea sa.

Prin contractul de concesiune se efectuează o divizare a noțiunii de bunuri în derularea concesiunii făcându-se distincție între bunurile de retur în categoria cărora se înscrie garajul din litigiu și care revin de plin drept gratuit și libere de orice sarcini concedentului la expirarea contractului de concesiune.

Există potrivit normelor ce reglementează concesiunea și bunurile de preluare, însă pentru ca garajul în litigiu să fi putut fi inclus în această categorie de bunuri, ar fi fost necesar ca părțile de comun acord să fie convenit asupra acestui aspect la momentul încheierii contractului sau eventual pe parcursul derulării acestuia și în această situație s-ar fi putut pune în discuție o compensație egală cu valoarea contabilă actualizată a acestor bunuri, situație care nu există în prezenta speță.

Mai există o categorie de bunuri la care face referire legislația privind concesiunea, acestea fiind bunurile proprii ale concesionarului, dar în această categorie intră bunurile care au aparținut concesionarului la momentul încheierii contractului și care au fost folosite de acesta pe durata concesiunii și cu privire la care de asemenea părțile pot stabili regimul lor juridic.

În speță garajul din litigiu constituie ceea ce legea numește „bunuri de retur” și care potrivit clauzei contractului, dar și reglementărilor legale ce au stat la bata stabilirii acestei clauze, este rezultatul investiției făcute de concesionar pe terenul obiect al concesiunii și se impun a fi predate concedentului în mod gratuit și libere de sarcini la încetarea contractului.

Pentru ca instanța să constate alt regim juridic al acestei construcții ar fi fost necesar ca la încheierea contractului părțile contractante să fi stabilit acest regim juridic diferit de cel mai sus menționat.

Până la apariția Legii 219/1998 nu a existat un alt act normativ care să reglementeze concesiunile, motiv pentru care, concesiunile au fost realizate în baza Hotărârii nr. 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii care, contrar susținerilor reclamantului prevedea la art. 2 că - Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație, cu aprobarea guvernului sau a organului administrației locale de stat, după caz.

Totodată, în acest act normativ, este prevăzut și un model pentru caietul de sarcini, unde la pct. 8.1 se precizează că la termenul prevăzut în contractul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.

Instanța a menționat că aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare, în art. 29 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care la al.1, 2, prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, prevederi care apar în contractul de concesiune încheiat cu reclamantul..

Conform art. 298 din OUG 34/2006 (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor) contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.

Față de prevederile contractuale analizate mai sus și raportat la dispozițiile art. 969 alin.1 din vechiul Cod civil, sub imperiul cărora a luat naștere raportul juridic dintre părți, potrivit cărora contracte legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, acțiunea de față a fost nefondată, fiind respinsă ca atare, întrucât reclamantul prin contractul încheiat cu pârâta, și-a asumat obligația ca la expirarea termenului din contractul de concesiune, să predea atât terenul ce a făcut obiectul contractului, cât și investițiile făcute, (în cauză fiind vorba de garaj și magazii) gratuit și liber de orice sarcini, prin urmare, dreptul acesteia de a solicita predarea, rezultă din contractul încheiat între părți.

În același context legal sus arătat a apărut ca fondată cererea reconvențională formulată de pârâtă fiind admisă și în consecință s-a dispus obligarea reclamantului Ș. G. la predare către pârâtă a construcției garaj și terenul ocupat de acesta în suprafață de 15 mp situată în Calea Bucovinei nr. 26B din mun. C-lung Moldovenesc, identice cu . din CF_, gratuit și libere de sarcini.

S-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în CF cu privire la construcția garaj amplasată pe . CF_ C. Moldovenesc.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul prin care a arătat că hotărârea primei instanțe este vădit nelegală și netemeinică și pronunțată în disprețul dreptului european, cu încălcarea drepturilor omului și ignorarea prevederilor Constituției României.

1. În fapt, a formulat o acțiune în constatare prin care a solicitat instanței să constate inexistența dreptului pârâtului să-i preia, în mod gratuit, un bun proprietatea sa privată. S-a referit la garajul și magazia construite de el, din bani proprii, pe cheltuiala sa, pe terenul concesionat de la pârât. Contractul de concesiune a fost nelegal încheiat, pe baza H.G. nr. 1228/1990 referitoare la aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii în baza Legii nr. 15/1990 care se referă la transformarea unităților socialiste în societăți cu capital integral de stat.

Chiar dacă executivul și legislativul municipiului C. Moldovenesc se consideră și azi o "unitate socialistă" (cu mentalitatea membrilor adecvată), municipiul C. Moldovenesc este o unitate administrativ-teritorială căreia nu i se aplică prevederile Legii nr. 15/1990 și nici cele ale H.G. nr. 1228/1990.

De asemenea, el este o persoană fizică și nu un activ al unei societăți socialiste economice și nu îi sunt aplicabile normele privind concesionarea unor asemenea componente a fostelor unități socialiste.

De aceea, nu este obligat să predea proprietatea sa privată "gratuit și liberă de sarcini" unei unități administrativ-teritoriale (municipiul C. Moldovenesc).

2. Admițând că aberația legislativă invocată de pârâtă ar fi fost legală la data încheierii contractului de concesiune, acesta este anacronic în raport cu legislația actuală.

S-a referit la legislația europeană și legea fundamentală a statului -Constituția României.

Astfel, după aderarea României la Uniunea Europeană, Constituția României a fost adaptată dreptului comunitar.

Art. 20 din Constituția României stipulează că:

"(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordantă cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile inerne, au prioritate reglementărie internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la 20 iunie 1994 și s-a obligat să respecte reglementările europene înaintea dreptului intern.

În aceste condiții, actele normative care contravin normelor dreptului european au fost abrogate implicit, chiar dacă nu au fost expres abrogate prin legile interne ale României.

Art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană prevede și reglementează protecția proprietății private.

România, ca stat membru a Uniunii Europene, a adaptat Constituția sa la dreptul european și, ca urmare, prevede în art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

În alin. (3) din același articol se stipulează: "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire."

De asemenea, în art. 136 alin. (5) din Constituția României se precizează: "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice".

Terenul concesionat de pârât este proprietatea acestuia, dar construcția edificată de el este proprietatea sa privată, iar obligarea la predarea acesteia, în mod gratuit, pârâtului, constituie o încălcare destul de gravă a drepturilor omului, a Convenției Europene și a Constituției României.

Nu a contestat dreptul pârâtului de a-l obliga să-i restituie terenul concesionat.

Nu a contestat dreptul pârâtului de a-l obliga să demoleze construcția. Nu a contestat dreptul pârâtului de a-i reține construcția aflată pe terenul acestuia contra unei drepte și prealabile despăgubiri. A contestat, însă, dreptul pârâtului de a-i rechiziționa bunurile proprietatea sa privată (fară a fi, deocamdată, stare de război) și fară a exista o cauză de utilitate publică, fară nicio despăgubire, așa cum i-a învățat partidul (P.C.R.) pe niște funcționari publici încremeniți în sistem încă de pe vremea "epocii de aur".

5.A menționat că nu a edificat construcția decât cu acordul pârâtului, cu certificat de urbanism și autorizație de construire, că nu a construit ceea ce a vrut el, ci numai ceea ce i s-a impus, fiindcă este evidentă tendința de îmbogățire fără justa cauză urmărită de la bun început de pârât. De asemenea, a plătit impozit pe construcții, pe teren și redevențe pentru concesionare.

6.În prezent se urmărește spolierea infracțională a bunurilor proprietatea sa privată (și a multor cetățeni aflați în situația lui).

Astfel, primăria locală dorește ca după preluarea bunurilor să organizeze o licitație publică (cu câștigător, probabil, prestabilit în persoana unui consilier local) iar, după adjudecare, acesta să le închirieze tot lor. Numai că adjudecătorul va plăti prețul licitației, iar banii încasați de la ei nu se vor mai face venit la bugetul local, ci vor intra în buzunarele câștigătorului licitației și vor fi împărțiți de funcționarii care au pus la cale jaful.

7.Din păcate, instanța de judecată i-a respins acțiunea în constatare ignorând prevederile Convenției Europene privind Drepturile Omului, prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, ale Constituției României (art. 20 alin. (1) și (2), art. 44 și art. 136 precum și ale Codului civil (art. 581).

Față de cele de mai sus, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate si admiterea cererii, asa cum a formulat-o, dar si respingerea cererii reconvenționale a pârâtului.

În drept, a invocat disp. art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat, ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate, ca legală și temeinică.

În motivare a arătat că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea în constatare formulată (respectiv solicitarea de a se constata inexistența dreptului municipiului C. Moldovenesc de a obliga reclamantul să predea construcția garaj, situată pe terenul a cărui concesiune a încetat, în mod gratuit și liberă de orice sarcini) și a admis cererea reconvențională obligând reclamantul să predea municipiului C. Moldovenesc construcția garaj și terenul ocupat de acesta, în suprafață de 15 mp, situate în Calea Bucovinei nr. 26B din C. Moldovenesc,

Instanța de fond a reținut în mod legal faptul că, în conformitate cu art. 969 alin. 1 din Codul civil anterior, sub imperiul cărora a luat naștere raportul juridic dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare fiind vorba de contracte bilaterale voința părților guvernează raporturile juridice dintre acestea.

Inițial, terenul în suprafață de 15 mp, situat în Calea Bucovinei nr. 26B din municipiul C. Moldovenesc, a fost concesionat în vederea edificării unei construcții garaj, încheindu-se în acest sens contractul nr. 1132/07.04.1993.

Durata concesiunii, stabilită la art. 1 alin. 3 din H.C.L. nr. 05/28.01.1993 a fost de 10 ani, fiind prelungită cu jumătate din perioada inițială, respectiv 5 ani (actul adițional nr. 4804/19.04.2004).

Concesiunea pentru terenul în suprafață de 15 mp a încetat la data de 07 aprilie 2008.

În conformitate cu punctul 10.a.l din contractul nr. 1024/07.04.1993, la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune (terenul de 15 mp) și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el (construcția garaj), gratuit și libere de orice sarcini.

Prevederile contractuale menționate mai sus fac aplicația dispozițiilor pct. 8.1.1 din anexa nr. 2 Caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionarii, închirierii și locației gestiunii (act normativ în temeiul căruia a fost atribuit terenul în concesiune), care stipulează că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini".

Aceste aspecte au rezultat și din pct. 5.1.1 al Caietului de sarcini, în temeiul căruia s-a desfășurat licitația publică, aprobată prin H.C.L. nr. 05/28.01.1993.

Conform art. 40 alin.(l) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor (act normativ care abrogă H.G. nr. 1228/_): „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea".

Până la apariția Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, actul normativ care reglementa regimul concesiunilor a fost Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionarii, închirierii și locației gestiunii, care contrar susținerilor reclamantului (că s-ar aplica „unităților socialiste" etc), se aplică și autorităților locale. Astfel, conform art. 2 din acest act normativ: „Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație publică, cu aprobarea guvernului sau a organului administrație locale de stat, după caz".

Aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare la art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor care prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini.

Art. 20 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (2) și (3), art. 136 alin. (5) din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, la care s-a referit reclamantul, reprezintă dispoziții generale cu privire la drepturile și libertățile cetățenilor, ocrotirea dreptului de proprietate privată și exproprierile pentru cauză de utilitate publică și nu au legătură cu prezenta cauză. De asemenea, art. 581 din Codul civil la care se face referire nu are legătură cu acest dosar.

A menționat că alte 15 cauze similare au fost respinse de toate completele Judecătoriei C. Moldovenesc, fiind admise cererile reconvenționale cu privire la predarea terenurilor și construcțiilor respective (dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ _ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ _ ,_ ,_ ).

A mai făcut precizarea că reprezentantul reclamantului, în lipsă de temeiuri juridice, a prezentat tot felul de argumente și scenarii fanteziste (rechiziție, spoliere infracțională a bunurilor etc), care nu au nicio legătură cu realitatea.

În drept, a invocat dispozițiile art. 471 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat următoarele:

1.Reclamantul a arătat că pârâtul se ridică mai presus de lege și nu recunoaște Constituția României cu privire la dreptul de proprietate privată și nici dreptul comunitar cu privire la aceleași aspecte.

Instanța de fond, de asemenea, nu recunoaște nici Constituția României nici dreptul U.E., ci numai indicațiile prețioase primite pe linie politică.

Pârâtul a invocat prevederile art. 969 din Codul civil anterior, considerând că orice convenție între părți făcută prin încălcarea esențială a legilor statului și a dreptului comunitar este valabilă.

2.Contractele încheiate de el au la bază legislația privind transformarea unităților socialiste de stat în societăți comerciale și nu au nicio legătură cu legislația privind concesionarea terenurilor.

In aceste condiții, pretenția de a preda bunurile a fost abuzivă, nelegală și netemeinică.

Construcția pe care pârâtul a pretins să i-o predea gratuit este proprietatea privată a lui.

Pârâtul poate pretinde, cel mult, să-și ridice construcția, dar nu să-i predea bunul său proprietate privată.

3.Instanța de fond, supunându-se unor ordine politice, a încălcat

flagrant și abuziv legea fundamentală a statului român – Constituția României - capitolele privitoare la apărarea și garantarea dreptului de proprietate privată și,- de asemenea, prevederile Convenției Europene privind drepturile omului, respectiv ale Protocolului 1 adițional la convenție.

Aceste încălcări sunt degradante pentru justiție, care pretinde că face parte dintr-un stat democrat european și de drept. Evident că justiția europeană la care va face apel va anula aceste decizii nelegale, dar încă o pată gravă se va pune pe obrazul justiției române aflată la cheremul unor politicieni infracționali.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și admiterea acțiunii sale așa cum a formulat-o.

Examinând sentința, prin prisma motivelor de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, instanța reține următoarele:

Contrar susținerilor din apel, Tribunalul constată că judecătorul instanței de prim grad a realizat o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale aplicabile cauzei, respectiv a dispozițiilor art.969 Cod civil și a principiului forței obligatorii a actului juridic civil.

Astfel cum rezultă din actele și piesele dosarului, între reclamantul-apelant și Consiliul Local al Orașului C. Moldovenesc s-a încheiat la data de 07.04.1993 contractul de concesiune cu nr.1132 pe o perioadă de 10 ani prelungit ulterior prin Actul adițional cu nr.4804 din 19.04.2004 pentru o perioadă de încă 5 ani, concesiune ce în prezent este expirată din data de 07.04.2008.

Examinând conținutul acestui act de concesiune, se constată că reclamantului apelant i-a fost concesionată o suprafață de 15 mp teren situat în M. C. Moldovenesc, . pe care s-a edificat un garaj.

Se constată apoi, că în cuprinsul contractului de concesiune la capitolul VI privind încetarea concesiunii pct. 10.a.1. s-a consemnat că: „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.

S-a mai constatat de asemenea că actul este semnat de părți, respectiv de reprezentantul Municipiului C. Moldovenesc în calitate de concedent și de apelant.

Necontestat că prin semnarea contractului acesta devine legea părților în integralitatea lui, nici una dintre părți neavând posibilitatea legală de a accepta ca valabile și legale doar unele din clauzele contractuale, iar cele care nu le consideră avantajoase să le ignore și să le considere cu reminiscențe comuniste, în contextul în care clauzele contractuale și contractul în integralitatea lui a avut la bază norme legale în vigoare la momentul încheierii acestuia.

Tribunalul reține că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că prin Constituția României se garantează dreptul de proprietate, dar această garanție nu are menirea de a înlătura clauzele contractuale asumate în cunoștință de cauză prin contract de către părți și care se referă la regimul concesiunii, la o normă legală specială și la bunurile rezultat al investiției făcute pe teren de către concesionar.

Contrar susținerilor din apel, instanța constată că predarea bunurilor rezultate din investițiile pe teren gratuit și libere de orice sarcini nu înseamnă o nerespectare a regimului proprietății private, ci executarea unei clauze din contract asumată la semnarea acestuia și fondată pe reglementările speciale privind contractul de concesiune.

Astfel cum în mod just a reținut și instanța de fond, terenul din litigiu a fost concesionat în condițiile HG 1228/1990, iar contractul a fost încheiat cu acordul reclamantului.

Prin contractul de concesiune se efectuează o divizare a noțiunii de bunuri în derularea concesiunii făcându-se distincție între bunurile de retur în categoria cărora se înscrie garajul din litigiu și care revin de plin drept gratuit și libere de orice sarcini concedentului la expirarea contractului de concesiune.

În speță garajul din litigiu constituie ceea ce legea numește „bunuri de retur”; potrivit clauzei contractului, dar și reglementărilor legale ce au stat la bata stabilirii acestei clauze, el este rezultatul investiției făcute de concesionar pe terenul obiect al concesiunii însă, e evident că se impune a fi predat concedentului în mod gratuit și liber de sarcini la încetarea contractului.

Pentru ca instanța să poată constata un alt regim juridic al acestei construcții ar fi fost necesar ca la încheierea contractului părțile contractante să fi stabilit acest regim juridic diferit de cel mai sus menționat.

Întemeiat a reținut, prin urmare, judecătorul instanței de prim grad că, până la apariția Legii 219/1998, nu a existat un alt act normativ care să reglementeze concesiunile, motiv pentru care, concesiunile au fost realizate în baza Hotărârii nr. 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii care, contrar susținerilor reclamantei prevedeau la art. 2 că - Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație, cu aprobarea guvernului sau a organului administrației locale de stat, după caz.

Este a se observa că aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare, în art. 29 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care la al.1, 2, prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, prevederi care apar în contractul de concesiune încheiat cu reclamantul.

Este a se reține apoi că, potrivit art. 298 din OUG 34/2006 (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor) contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.

În considerarea tuturor celor arătate, față de prevederile contractuale analizate mai sus și raportat la dispozițiile art. 969 alin.1 din vechiul Cod civil, sub imperiul cărora a luat naștere raportul juridic dintre părți, potrivit cărora contractele legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, se apreciază că, întemeiat prima instanță a respins ca nefondată acțiunea, câtă vreme reclamantul prin contractul încheiat cu pârâtul, și-a asumat obligația ca la expirarea termenului din contractul de concesiune, să predea atât terenul ce a făcut obiectul contractului, cât și investițiile făcute, (în cauză fiind vorba de garaj) gratuit și liber de orice sarcini. Rezultă prin urmare, că dreptul pârâtei de a solicita predarea, rezultă din chiar contractul încheiat între părți, aspect reținut, de altfel, și de instanța de fond.

A susținut apelantul că legislația avută în vedere la încheierea contractului de concesiune este anevoioasă în raport cu legislația actuală, respectiv cu legislația europeană și cu legea fundamentală a statului, respectiv cu Constituția României.

Aceste susțineri sunt nejustificat formulate și prin urmare, vor fi înlăturate de instanța de apel.

Contrar motivațiilor apelantului, Tribunalul reține că în speță nu-și găsesc incidența dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană și nici prevederile art.20, art.44 și art.136 din Constituția României sau ale art.581 Cod civil.

Este real că prevederile invocate din Constituția României și ale Protocolului adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului apără dreptul de proprietate al persoanei însă, în cauză, în mod corect prima instanță a avut în vedere prevederile art.969 Cod civil vechi privind raporturile contractuale care au putere de lege între părți, dreptul de proprietate fiind transferat cu acordul reclamantului la data încheierii contractului de concesionare; mai mult reclamantul a acceptat clauzele contractuale și a acționat în deplină cunoștință de cauză, edificându-și garajul și magaziile pe terenul concesionat și acceptând ca la expirarea contractului de concesiune, să le predea în mod gratuit, proprietarului terenului.

Necontestat că în materia contractului, legiuitorul a stabilit ca regulă, aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic, atât în privința condițiilor de validitate (și, pe cale de consecință, a nulității), cât și pentru alte aspecte precum: cauzele de ineficacitate; regulile de interpretare a actului; efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi) ori încetarea contractului.

In speța între reclamant și pârât s-a încheiat la data de 07.04.1993 contractul de concesiune cu nr. 1132 pe o perioada de 10 ani, iar la expirarea perioadei în baza Legii nr.219/1998 prin Actul adițional cu nr. 4804/2004 contractul a fost prelungit cu încă 5 ani, până la data de 07.04.2008.

Potrivit prevederilor art.1 alin.2 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, concesionarea (ca activitate) se face în baza unui "contract prin care o persoană, numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe".

Sediul materiei acestui contract îl constituie, în principal și ca drept comun, Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, act normativ care a abrogat expres prevederile art. 25-29 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, precum și prevederile art. 1-17, art. 25 și anexele nr. 1-5 din H.G. nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii (act normativ, în prezent abrogat în totalitate). In aplicarea acestei legi au fost emise Normele metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, aprobate prin H.G. nr. 216/1999.

În calitate de concesionar, potrivit art. 5 alin. 2) din Legea nr. 219/1998, va putea sta orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, care a fost declarată câștigătoare a licitației, organizate în condițiile legii și a normelor de aplicare a acesteia, sau aceea care în urma negocierilor directe purtate cu reprezentanții autorități concedente, a fost desemnată ca partener contractual.

În legătură cu bunurile ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, art. 29 alin. 2 din Legea nr. 219/1998 stabilește următoarele:

Bunurile de retur sunt acele bunuri care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini. Bunurile de retur revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Bunurile de acest gen se pot divide în două categorii: bunurile de retur propriu-zise (care au fost predate spre exploatare concesionarului la începerea concesiunii) și bunurile de retur de investiție care sunt rezultatul investițiilor concesionarului, fiind afectate realizării serviciului public pe parcursul executării contractului de concesiune".

Apoi, la încetarea contractului de concesiune, ca urmare a expirării termenului convenit, concesionarul este obligat să predea concedentului bunurile de retur, propriu-zise și de investiție, în mod gratuit și libere de orice sarcini.

În considerarea prevederilor suscitate, contractul din litigiu a fost încheiat, însușit și semnat de apelant, iar acestuia îi incumbă obligația predării bunului de retur, respectiv garajul edificat pe terenul ce a făcut obiectul concesiunii, în condițiile legii și a clauzelor contractuale stipulate în contract.

Prin urmare ,fată de cele arătate apelantul nu poate invoca, în apărare, încălcarea dreptului de proprietate privată, a dispozițiilor constituționale sau a celor reglementate de art 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană.

Dispozițiile legale susmenționate nu-si găsesc aplicabilitate în speță, nici prin prisma principiului forței obligatorii a actului juridic.

Astfel, potrivit art. 969 alin. 1 Cod civil, Convențiile legal făcute au putere de lege între părți. După cum s-a subliniat în literatura juridică de specialitate, acest text formulează așa-numitul principiu al forței (puterii) obligatorii a actului juridic exprimat în vechiul adagiu latin: pacta sunt servanda, adică pactul (convenția) trebuie respectat.

Art. 969 Cod civil exprimă principiul forței obligatorii a actului juridic prin ideea că actul juridic încheiat potrivit legii se impune celui sau celor care l-au făcut întocmai cum se impune legea.

Cu alte cuvinte, actul juridic leagă pe autorul sau autorii lui prin obligația acestora de a se supune clauzelor actului la fel cum sunt ținuți să respecte normele juridice.

Susținerile apelantului că a edificat construcțiile cu acordul pârâtului, cu certificat de urbanism și autorizație de construcție, nu constituie temei de admitere a pretențiilor sale și de respingere a cererii reconvenționale câtă vreme în contractul de concesiune încheiat între părți în anul 1993 sub nr.1132 s-a prevăzut la art.2 că predarea terenului situat în C. Moldovenesc, .-a efectuat în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în planul urbanistic zonal, iar la art.8.1.1 s-a stipulat că «la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în vremea investițiilor făcute de el, gratuit și libere de sarcini».

Lipsite de relevanță, față de clauzele contractului încheiat și semnat de apelant sunt și motivațiile aceluiași apelant, potrivit cărora, ar fi plătit impozit pe construcții, pe teren și redevențe pentru concesiune.

Cum criticile potrivit cu care, în prezent s-ar urmări spolierea infracțională a reclamantului și a mai multor cetățeni aflați în situația sa, de bunurile sale proprietate privată, exced prezentului cadru procesual găsind că motivațiile reclamantului apelant sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.480 al. 1 C. Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge apelul declarat de către reclamantul Ș. G., domiciliat în Cîmpulung Moldovenesc, .. 26B, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 399 din data de 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind pârâtul M. Cîmpulung Moldovenesc – prin primar, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 23.10.2015

Președinte, Judecător, Grefier,

V. O. D. A. I. M. S. A.-M.

Red. A.I.M.

Judecător fond M. M.

Tehnored. S.A.M.

4 ex./19.11.2015

← Cereri. Decizia nr. 362/2015. Tribunalul SUCEAVA		Fond funciar. Decizia nr. 1288/2015. Tribunalul SUCEAVA →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 1293/2015. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1293/2015. Tribunalul SUCEAVA