Cereri. Decizia nr. 898/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 898/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 898/2015

Dosar nr._ Ajutor public judiciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 898

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19 IUNIE 2015

PREȘEDINTE V. O. D.

JUDECĂTOR A. I. M.

GREFIER S. A.-M.

Pe rol, judecarea cererii de ajutor public formulată de către petentul T. O. V., reclamant intimat în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța dispune detașarea f. 80-85 din dosarul de fond nr._ și atașarea acestora la dosarul având ca obiect „ajutor public judiciar”, privind pe petentul T. O. V., constată că acest dosar a fost suspendat la data de 20 iunie 2014 în baza art. 242 din noul Cod de procedură civilă și, față de împrejurarea că de la data mai sus-menționată în cauză nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de ajutor public judiciar.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra cererii de față, constată:

Prin adresa nr. 1941/I din data de 19 mai 2014 Curtea de Apel Suceava a restituit Tribunalului Suceava dosarul nr._ privind pe T. Doinița și T. O. V., întrucât cererea formulată de către acesta din urmă reprezintă o cerere de ajutor public judiciar.

Prin încheierea de ședință din data de 23 mai 2014 tribunalul a dispus emiterea unei adrese către petent ca până la următorul termen de judecată să precizeze dacă solicitarea sa reprezintă un recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 286/27.03.2014 a Tribunalului Suceava, o cerere întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004 (pentru refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri) sau o cerere de ajutor public judiciar în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Suceava.

Prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2014 tribunalul, având în vedere faptul că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a preciza dacă solicitarea sa reprezintă un recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 286/27.03.2014 a Tribunalului Suceava, o cerere întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004 (pentru refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri) sau o cerere de ajutor public judiciar în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Suceava, în baza art. 242 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a suspendat judecata cererii de ajutor public judiciar formulată de către petentul T. O. V., în dosarul nr._/314/2013 al Tribunalului Suceava.

La termenul de astăzi, din oficiu, instanța a invocat excepția perimării cererii de ajutor public judiciar.

Astfel, potrivit disp. art. 416 din noul Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni

Prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2014 instanța, având în vedere faptul că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a preciza dacă solicitarea sa reprezintă un recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 286/27.03.2014 a Tribunalului Suceava, o cerere întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004 (pentru refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri) sau o cerere de ajutor public judiciar în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Suceava, în baza art. 242 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a suspendat judecata cererii de ajutor public judiciar formulată de către petentul T. O. V., în dosarul nr._/314/2013 al Tribunalului Suceava.

În consecință, cum de la data suspendării – 20 iunie 2014 și până la termenul de judecată de astăzi a trecut mai mult de 6 luni, fără ca petentul să îndeplinească vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, în mod culpabil, în speță fiind întrunite așadar dispozițiile legale menționate, tribunalul urmează a constata perimată cererea de ajutor public judiciar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

D E C I DE :

Constată perimarea cererii de ajutor public judiciar formulată de către petentul T. O. V., domiciliat în Suceava, ., ., . adresa de corespondență - Poșta Română, Oficiul Suceava nr. 1, Post Restant, C.P._.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Tribunalul Suceava.

Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. O. D. A. I. M. S. A.-M.

Red. A.I.M.

Tehnored. S.A.M.

3 ex./09.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 898/2015. Tribunalul SUCEAVA