Contestaţie la executare. Decizia nr. 398/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 6394/314/2014
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.398
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.03.2015
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea apelului formulat de către contestatorul M. S. prin primar, împotriva sentinței civile nr.5211 pronunțată la data de 06.11.2014 de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind C. N., domiciliat în mun. S., ., nr.10A,județul S..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul C. N.,lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare cu părțile,legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța pune în discuție încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Intimatul având cuvântul arată că este de acord cu încuviințarea probei cu înscrisurile deja existente la dosar.
Instanța, în temeiul art.479 al.2 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Intimatul C. N. învederează instanței faptul că primăria a achitat integral debitul inclusiv onorariul executorului judecătoresc, nu mai are de formulat alte cereri și solciită acordarea cuvântului la dezbateri.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, în temeiul disp. art.244 al.1 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.
Intimatul C. N., solciită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare formulată la data de 29.05.2014 și înregistrată sub numărul de dosar_ /2014, contestatorul M. S. – prin primar în contradictoriu cu intimatul C. N. a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 32/2014 al B. J. C., respectiv a somației și a încheierii din data de 19.03.2014; a solicitat anularea sau diminuarea sumei reprezentând onorariul executorului judecătoresc și cheltuielile de executare la minimul prevăzut de legislația aplicabilă în această materie. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite în temeiul art. 718 din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 2666 pronunțată de Judecătoria S. la data de 15.04.2013 instanța de judecată a admis acțiunea reclamantului C. N. și a obligat contestatorul la plata către reclamant a sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 41/III/1992, precum și la plata sumei de 3576 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, precum și cheltuieli de judecată.
A mai arătat că prin somația întocmită în dosarul de executare menționat, creditorul C. N. a solicitat ca în termen de o zi de la primirea adresei, contestatorul să procedeze la achitarea sumei de 109.133,65 lei din care: 98.000 lei reprezentând contravaloare preț de circulație apartament; 3576 lei cheltuieli de judecată; 166,66 cheltuieli de judecată din apel; 166,66 cheltuieli de judecată din recurs; 833,33 lei cheltuieli de judecată din sentința civilă nr. 2666/2013; 6391 onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare.
A mai arătat că executorul judecătoresc a stabilit în încheierea nr. 1 din cadrul dosarului de executare nr. 32/2014 următoarele sume: 6300 lei – onorariu executor judecătoresc și 20 lei taxă timbru și 1 leu formare dosar. A apreciat că onorariul executorului judecătoresc nu a fost stabilit potrivit Ordinului nr. 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2561/C/2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 669, art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 188/2000, ale Ordinului MJ nr. 2550/2006.
În dovedire, contestatorul a depus, în copie, sentința civilă nr. 2666 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, decizia nr. 387/2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, decizia nr. 73/13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel S. în dosarul nr._, încheierea din 10.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei S., încheierea din data de 19.03.2014 (filele 6-26).
La data de 27.06.2014, intimatul C. N. a depus întâmpinare (filele 35-36) prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației la executare și menținerea sumei de 6391 lei reprezentând onorariul executor judecătoresc și cheltuieli de executare, întrucât se încadrează în prevederile actelor normative ce reglementează aceste activități. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că după ce decizia civilă nr. 73 din data de 13.02.2014 a Curții de Apel S. a rămas irevocabilă, la data de 19.02.2014, s-a adresat contestatoarei, în scris, cu solicitarea de a i se achita suma de 102.742,65 lei stabilită de instanța de judecată ca despăgubiri pentru garsoniera contractată și plătită în data de 14.05.1992, care nu a mai fost construită; prin răspunsul nr. 4993 din data de 27.02.2014, primit în data de 14.03.2014, M. S. i-a comunicat faptul că nu dă curs solicitării sale și că își va achita obligațiile ce-i revin în măsura în care va fi posibilă o rectificare bugetară. A mai arătat că, în aceste condiții, a fost nevoit să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc care, de comun acord, prin încheierea din data de 19.03.2014 a stabilit cheltuielile de executare silită.
Intimatul a precizat că onorariul executorului în sumă de 6300 lei este legal, potrivit prevederilor Ordinului nr. 2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 2561/C/2012, numai că debitoarea s-a referit la onorariile minimale. A solicitat să se observe că, în cererea depusă, a făcut referire la faptul că, dacă va fi nevoit să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, cheltuielile de executare silită urmează a fi suportate tot de primărie, însă nu s-a manifestat receptivitatea cuvenită, înțelegerea necesară pentru a nu cheltui fără rost banii comunității locale. Cu privire la cheltuielile de executare, intimatul a arătat că, acestea au fost stabilite de executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 2/17.02.2007 a UNEJ din România.
A mai precizat că debitorul l-a purtat în instanțe din data de 25.05.2010 și până la data de 13.02.2014, aproape 4 ani, numai și numai pentru a tergiversa soluția finală și pentru a nu îl despăgubi.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 622, 669, 672, 715 alin 3 și 718 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 188/2000, OMJ nr. 2550/2006, Hotărârea nr. 2/17.02.2007.
În dovedire, intimatul a depus înscrisuri (filele 37-39).
La solicitarea instanței, la data de 03.10.2014, B. J. C. a depus, în copie conformă cu originalul, dosarul de executare nr. 32/2014 (filele 53-105).
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 din codul de procedură civilă raportat la art. 22 din Codul de procedură civilă, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr.5211 din 06.11.2014, Judecătoria S. a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. S., prin primar, în contradictoriu cu intimatul C. N.,, ca neîntemeiată.
A respins cererea de suspendare a executării silite formulate de către contestator, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, la solicitarea intimatului C. N., executorul judecătoresc J. C. a început executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. 32/2014 împotriva contestatorului M. S., prin primar, în temeiul sentinței civile nr. 2666 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, a deciziei civile nr. 387 din data de 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ și a deciziei civile nr. 73 din data de 13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel S. în dosarul nr._, pentru recuperarea sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 41/II/1992, a sumei de 3576 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a sumei de 833,33 lei, reprezentând parte din onorariul avocatului și onorariul expertului, a sumei de 166,66 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din apel, precum și a sumei de 166,66 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din recurs (fila 54).
Instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 2666 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect „pretenții” formulată și de către intimatul C. N. în contradictoriu cu contestatorul M. S., prin primar, aceasta din urmă fiind obligat la plata către intimat a sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 41/II/1992, și a sumei de 3576 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. De asemenea, contestatorul a fost obligat, prin aceeași hotărâre judecătorească, la plata către toți reclamanții, respectiv C. N., C. M., D. R. A., C. D., A. Geo G. și P. C. D., a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert (filele 56-63).
Totodată, instanța a reținut că, prin decizia civilă nr. 387 din data de 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către contestatorul din prezenta cauză împotriva sentinței civile mai sus menționate, acesta fiind obligat la plata către intimații din acel dosar a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (filele 64-76). Prin decizia civilă nr. 73 din data de 13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel S. în dosarul nr._, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de către contestatorul din prezenta cauză împotriva deciziei civile anterior menționate, acesta fiind obligat la plata către intimații din acel dosar a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (filele 17-24).
Instanța a constatat că prin încheierea din data de 19.03.2014, executorul judecătoresc J. C. a admis cererea formulată de către intimatul C. N. împotriva contestatorului M. S., prin primar, și a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al Biroului Executorului Judecătoresc J. C. și deschiderea dosarului de executare silită nr. 32/2014, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 2666 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 387 din data de 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 73 din data de 13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel S. în dosarul nr._ (fila 55).
De asemenea, instanța a reținut că prin încheierea din data de 10.04.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a încuviințat, la solicitarea intimatului C. N., prin executor judecătoresc, executarea silită a sentinței civile nr. 2666 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, a deciziei civilă nr. 387 din data de 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ și a deciziei civilă nr. 73 din data de 13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel S. în dosarul nr._, pentru suma de 102.742,65 lei, la care se vor adăuga cheltuielile de executare (fila 25).
În urma încuviințării executării silite, executorul judecătoresc a emis către contestator o înștiințare, prin care se aducea la cunoștință debitorului că s-a declanșat urmărirea silită împotriva sa în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 2666 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 387 din data de 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 73 din data de 13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel S. în dosarul nr._ .
Prin aceeași înștiințare, contestatorului i-au fost comunicate și somația din data de 09.05.2014, precum și încheierea din data de 19.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare silită, punându-i-se în vedere să achite către intimată suma de 109.133,65 lei, sumă compusă din 98.000 lei, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unui apartament având caracteristicile și dimensiunile celui care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 41/II/1992, din 3576 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din 833,33 lei, reprezentând parte din onorariul avocatului și onorariul expertului, din 166,66 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din apel, din 166,66 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din recurs și din 6391 lei, reprezentând cheltuieli de executare (filele 104 și 80).
Potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Analizând actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 32/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc J. C., instanța a constatat că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Astfel, înainte de a trece la executarea silită, executorul judecătoresc l-a încunoștințat pe contestator printr-o somație, conform art. 666 din Codul de procedură civilă, că trebuie să-și execute de bunăvoie obligația în termenul stabilit, anunțându-l că în caz contrar, se va proceda la executarea silită.
Mai mult, instanța a reținut că, deși prin prezenta acțiune contestatorul a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 32/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc J. C., acesta nu a invocat motive ce privesc legalitatea sau temeinicia actelor de executare, în realitatea reclamantul contestând doar cuantumul cheltuielilor de executare.
Sub aspectul cheltuielilor de executare, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 453 raportat la art. 669 alin 2 din Codul de procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afara de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel; debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
De asemenea, potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, sunt cheltuieli de executare taxele de timbru necesare declanșării executării silite; onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; onorariul avocatului în faza de executare silită; onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; cheltuielile de transport; alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
Din înscrisul depus la fila 80 din dosar, instanța a constatat că la data de 19.03.2014, executorul judecătoresc J. C. a emis, în temeiul art. 669 alin. 4 din Codul de procedură civilă, o încheiere prin care s-a învederat că debitul prevăzut de titlul executoriu este în cuantum de 102.742,65 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare, după cum urmează: taxa de timbru – 20 lei, onorariul executorului judecătoresc – 6300 lei, taxă înregistrare și formare dosar – 1 leu; emitere somație – 10 lei; emitere poprire – 10 lei; cheltuieli poștale – 10 lei; întocmire proces verbal – 10 lei; cheltuieli arhivare – 30 lei.
În acord cu prevederile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cu cele ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/C/14.11.2006, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. Astfel, în cazul executării creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În prezenta cauză, debitul de recuperat este în cuantum de 102.742,65 lei, onorariul maximal fiind, astfel, în cuantum de 6327,42 lei.
Susținerea contestatorului în sensul că onorariul executorului judecătoresc ar trebui diminuat la minimul prevăzut de lege, a fost înlăturată de către instanța de judecată, ca neîntemeiată, motivat de faptul că, atât timp cât legiuitorul a stabilit limitele minime și maxime pentru onorariul executorului judecătoresc, stabilirea în concret a cuantumului acestuia revine executorului judecătoresc care efectuează executarea silită.
De asemenea, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 669 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța poate cenzura sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de executare de către executorul judecătoresc, cu condiția, însă, ca partea interesată să administreze probe din care să rezulte necesitatea diminuării acestor cheltuieli. Or, în prezenta cauză, instanța reține că reclamantul – contestator nici măcar nu a invocat vreun motiv care să justifice diminuarea onorariului executorului judecătoresc, ci doar a cerut acest lucru.
Instanța a reținut că separat de onorariu, executorul judecătoresc are dreptul la returnarea cheltuielilor făcute cu emiterea diverselor acte în derularea procedurii de executare silită. În dosarul de executare nr. 32/2014, executorul judecătoresc a redactat adrese, a emis o somație, a comunicat acte, ceea ce justifică suma de 71 lei percepută în acest sens.
De asemenea, instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 10.04.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a încuviințat, la solicitarea intimatului, prin executor judecătoresc, printre altele, executarea silită a sentinței civile nr. 2666 din data de 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, fiind astfel justificată suma de 20 lei, reprezentând taxă de timbru.
Față de cele expuse mai sus, instanța a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. S., prin primar, în contradictoriu cu intimatul C. N.,ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, potrivit dispozițiilor art. 718 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea; suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu. În prezenta cauză, având în vedere modul de soluționare al capătului principal de cerere, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Împotriva sentinței a formulat apel contestatorul M. S. solicitând admiterea acestuia in sensul admiterii contestației la executare.
În motivare a arătat că, instanța de judecată a reținut că „ susținerea contestatorului în sensul că onorariul executorului judecătoresc ar trebui diminuat la minimul prevăzut de lege, urmează a fi înlăturată de către instanța de judecată, ca neîntemeiată, motivat de faptul că, atâta timp cât legiuitorul a stabilit limitele minime si maxime pentru onorariul executorului judecătoresc, stabilirea în concret a cuantumului acestuia revine executorului judecătoresc care efectuează executarea silită „.
Dispozițiile art. 669 alin.4 din Codul de procedură civilă prevede că: Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.
În mod greșit instanța de judecată a apreciat că în speță nu a fost invocat vreun motiv care să justifice diminuarea executorului judecătoresc.
După cum au mai arătat, Sentința civilă nr.2666/2013 evidențiază faptul că reclamanților le-a fost admisă acțiunea in sensul obligării instituției noastre la plata unor sume de bani, reprezentând contravaloarea prețului actual de circulație a unor apartamente ce au avut caracteristicile și dimensiunile apartamentelor contractate. Prin urmare, suma totală la care municipalitatea a fost obligată prin hotărârea judecătorească este mare, în acest context fiind justificată diminuarea onorariului executorului judecătoresc.
Pe de altă parte, arată că instanțele judecătorești fiind investite cu soluționarea unor contestații la executare similare ce vizează același titlu executoriu, respectiv Sentința civilă nr.2666/15.04.2013 dar și același executor judecătoresc s-au pronunțat in sensul admiterii acestora, diminuând astfel onorariul executorului judecătoresc.
In drept, au fost invocate disp.art. 466 Cod de procedură civilă.
Intimatul C. N., a formulat întâmpinare în motivarea căreia a arătat că sentința civila numărul 5211/2014 pronunțata de către Judecătoria S. in dosarul nr._, atacata cu APEL de către contestatara - municipiul S., prin primar, este temeinica si legala, motivat de faptul ca prin Decizia Civila nr.73 din 13 februarie 2014 a Curții de Apel S., sentința civila nr.2666/15.04.2013 a Judecătoriei S. a rămas definitiva si irevocabila, la 19.02.2014 s-a adresat d-lui primar I. L., în scris, solicitând sa i se achite suma de 102.742,65 lei stabilita de instanța de judecata ca despăgubire pentru garsoniera contractată si plătită in 14.05.1992, dar care nu a mai fost construită, din motive pe care nu le cunoaște.
Cu numărul 4993/27.02.2014, primit în 14.03.2014, municipiul S. i-a comunicat ca nu dă curs solicitării sale si ca își va achita obligațiile ce-i revin in măsura in care va fi posibilă o rectificare bugetară.
In aceste condiții, a fost nevoit sa apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, de comun acord, prin ÎNCHEIEREA din 19.03.2014 stabilindu-se cheltuielile de executare silita.
Onorariul executorului judecătoresc în suma de 6300 lei este stabilit legal - potrivit prevederilor Ordinului nr.2550/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul nr.2561/C/2012, la pagina 4 - POPRIRE - ONORARII MAXIMALE, lit.d, se prevede: „ pentru creanțele in valoare de peste 100.000 lei onorariul maxim este de 6300 lei plus un procent de pana la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.
Potrivit normelor legale suma stabilita ca onorariu pentru executorul judecătoresc este în conformitate cu prevederile Ordinului 2550/2006 cu modificările ulterioare, numai ca debitoarea s-a referit doar la ONORARII MINIMALE.
În cererea depusă, a făcut referire la faptul ca, daca va fi nevoit sa apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, cheltuielile de executare silita urmează a fi suportate tot de primărie, însa nu s-a manifestat receptivitatea cuvenita, înțelegerea necesara pentru a nu cheltui fără rost banii comunității locale.
In ceea ce privește cheltuielile de executare, acestea au fost stabilite de executorul judecătoresc in conformitate cu prevederile Hotărârii nr.2/17.02.2007 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România.
Debitoarea l-a purtat in instanțele de judecata din 25.05.2010 până în 13.02.2014 - aproape 4 ani, in diferite stadii a judecații formulând motive netemeinice si nelegale, numai si numai pentru a tergiversa soluția finală si doar-doar va reuși sa nu-l despăgubească, iar acum caută sa obțină suspendarea executării tot pentru motive netemeinice, reușind sa mai amâne plata despăgubirii încă un an de zile.
În adresa nr.4993 din 27.02.2014, municipiul S. i-a comunicat: „ își va onora obligațiile ce-i revin in măsura in care va fi posibila o rectificare bugetara”. În 2014 au fost 2 rectificări bugetare la primăria S., de ce nu s-au ținut de cuvânt ,bugetul local pentru anul 2015 a fost aprobat, de ce nu se achită de obligațiile financiare debitoarea.
Solciită se avea în vedere ca a plătit garsoniera contractată în 1992 si nici după aproape 23 de ani nu a reușit sa fie despăgubit.
In concluzie, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se respingă ca nefondat apelul formulat de debitoare - municipiul S., să se mențină suma de 6391 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc si cheltuielile de executare, întrucât se încadrează in prevederile actelor normative ce reglementează aceste activități.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.622 si următoarele, art.669, 672, 715(3) si 718 din codul de procedura civila, ale Legii 188/2000 privind executorii judecătorești, republicata cu modificările si completările ulterioare, ale ordinului ministrului justiției nr.2550/2006, cu modificările si completările ulterioare, ale Hotărârii nr.2/17.02.2007 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România.
Examinând apelul ce vizează un singur aspect, cel referitor la cheltuielile de executare, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor formulate, tribunalul constată că nu este întemeiat.
Astfel, potrivit art.453 raportat la art.669 al.2 din Codul de procedură civilă, cheltuielile ocazionate cu efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel; debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlu executoriu,chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Este adevărat că potrivit art.669 al.4 Cod procedură civilă, sumele datorate ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere pe baza dovezilor prezentate de partea interesată în condițiile legii și că aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
Însă, cenzura instanței cu privire la cheltuielile de executare nu operează din oficiu, ci numai în baza motivelor invocate de partea interesată și a probelor administrate de aceasta.
Ori, în condițiile în care contestatorul nu numai că nu a probat dar nici măcar nu a invocat vreun motiv care să justifice diminuarea onorariului executorului judecătoresc, mărginindu-se doar a solicita acest lucru, în mod corect prima instanță a respins această solicitare.
Susținerea contestatorului apelant în sensul că onorariul executorului judecătoresc ar trebuii diminuat la minimul prevăzut de lege, nu poate fi reținută, în contextul în care așa cum în mod corect a reținut prima instanță, legiuitorul prin Legea nr.188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/C/14.11.2006, modificat prin Ordinul nr.2531/C/2012 a stabilit limitele minime și maxime pentru onorariul executorului judecătoresc, iar stabilirea în concret a cuantumului acestor cheltuieli de către executorul judecătoresc s-a realizat în conformitate cu actele normative mai sus menționate.
Astfel, potrivit art.39 al.1 lit.”d” din Legea nr.188/2000, în cazul executării creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În speță, urmărirea silită demarată împotriva contestatorului are ca obiect recuperarea unui debit în cuantum de 102.742,65 lei, onorariul maximal fiind astfel de 63.27,42 lei.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.480 al.1 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge apelul formulat de către contestatorul M. S. prin primar, împotriva sentinței civile nr.5211 pronunțată la data de 06.11.2014 de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind C. N., domiciliat în mun. S., ., nr.10A,județul S.,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.03.2015.
Președinte Judecător Grefier
I. G. I. M. S. A.
Red.IG
Tehnored.SA/4 ex/09.04.2014
Judecător Fond Timiță O. E.
| ← Consfiinţire acord mediere. Decizia nr. 293/2015. Tribunalul... | Cereri. Decizia nr. 207/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
