Legea 10/2001. Sentința nr. 1487/2015. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1487/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 1487/2015

DOSAR NR._ LEGEA NR. 10/2001

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1487

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 8 OCTOMBRIE 2015

PREȘEDINTE V. O. D.

GREFIER V. C. P.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „Legea nr. 10/2001” formulată de către reclamanta A. Matroana, în contradictoriu cu pârâtul M. S. – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 – prin primar.

Dezbaterile asupra prezentei cauze au avut loc în ședința publică din data de 24 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 08 octombrie 2015.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra acțiunii de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâtul M. S. – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 – prin primar, a solicitat anularea Dispoziției de respingere a notificării numărul 861/17.03.2015 emisă de Primarul Municipiului S..

În motivarea acțiunii, a arătat că în anul 2001 a depus notificarea înregistrată sub numărul 398/10.08.2001 la biroul executorilor judecătorești M. M. și T. I. prin care, a solicitat în calitate de moștenitoare după părinții acesteia, Iftimov I. și Iftimov P., restituirea în natură sau acordarea de măsuri compensatorii prin puncte, a terenului în suprafață de 0.74 ha, suprafață ce se află la locul numit „Bahnă” sub lacul de acumulare Mitocu Dragomirrnei.

Deși la dosar au fost depuse acte de stare civilă prin care a făcut dovada faptului că este fiica lui Iftimov I. și Palagha, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a considerat că nu a făcut dovada calității sale de moștenitor după părinții acesteia. De asemenea, a mai precizat faptul că la dosar a fost depusă Adeverința nr. 830/27.03.1991 din care rezultă că părinții acesteia figurează în Registrul agricol cu o suprafață de 0,74 ha teren arabil în locul numit „B.”.

A apreciat că dispoziția de respingere a notificării nr. 861/17.03.2015 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Pentru cele ce preced, a solicitat admiterea contestației.

În drept, acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe Legii nr. 10/2001.

În dovedire, a depus la dosar o . înscrisuri ( filele 6 – 10)

Prin întâmpinarea depusă la data de 28.05.2015 de către pârâtul M. S. – prin primar, acesta a solicitat respingerea contestației formulate de reclamanta A. M., ca nefondată și menținerea Dispoziției Primarului Municipiului S. nr. 861 din 17 martie 2015 ca legală și temeinică.

În motivarea întâmpinării, a arătat că prin notificarea depusă prin intermediul biroului executorilor judecătorești M. M. și T. I., reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 0,40 ha. situat în extravilanul municipiului S., tarlaua „B.", ocupat în prezent de lacul de acumulare Lipoveni, în calitate de moștenitoare a autorilor Ifimov I. și P..

În dovedirea solicitărilor sale, reclamanta a depus titlul de proprietate nr. 1028 din 19 februarie 1999, Registrul agricol din perioada 1959 - 1962, adeverința nr. 13 din 5 februarie 2002 a Centrului Agricol Mitocu Dragomirnei și cartea de identitate.

Conform Registrului agricol din perioada anterioară colectivizării 1959 - 1962, autorul Ifimov I. deținea în proprietate suprafața totală de 3,36 ha. teren dispusă în mai multe parcele. Suprafața de teren situat în tarlaua „B.", alcătuit din două parcele de 0,25 ha. respectiv 0,49 ha., era situat în extravilanul comunei Mitocu Dragomirnei, avea destinația de teren arabil și a făcut parte din terenurile înscrise în fosta cooperativă agricolă de producție. în prezent, vechiul amplasament al acestui teren, este ocupat de lacul de acumulare Dragomirna aflat pe raza administrativ - teritorială a municipiului S..

În temeiul Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, reclamantei A. M. și numitei Colominschi Marfa li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,88 ha. teren pentru care a fost emis Titlul de proprietate nr. 1028/1999.

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul de față, având în vedere faptul că suprafața de teren revendicată avea destinația de teren arabil, era situat în extravilanul comunei Mitocu Dragomirnei, și ținând cont de faptul că cu acest teren autorii reclamantei s-au înscris în fosta cooperativă agricolă de producție, pârâtul a considerat că notificarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001 ci al Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 2, art. 4 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 10, art. 25 alin. (1) și (3) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare, ale Capitolului III din Legea nr. 165/2013 și ale art. 205 și urm. din Codul de procedură civilă.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri ( filele 16 – 27).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin notificarea depusă prin intermediul BIEJ M. M. și T. I., reclamanta A. M. a solicitat, în temeiul legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafață de 0,40 ha arabil situat la locul numit „B.", ocupat în prezent de lacul de acumulare M. Dragomirnei, în calitate de moștenitoare a părinților săi Ifimov I. și P. (fila 21).

În dovedirea cererii reclamanta a depus titlul de proprietate nr. 1028 din 19 februarie 1999, registrul agricol din perioada 1959 - 1962, adeverința nr. 13 din 5 februarie 2002 a Centrului Agricol Mitocu Dragomirnei( filele 24-26).

Așa cum rezultă din registrul agricol 1959 - 1962, părinții reclamantei, Ifimov I. și P., dețineau în proprietate la cooperativizare suprafața totală de 3,36 ha teren dispusă în mai multe parcele, printre care și două parcele situate la locul în discuție, „B.", de 0,25 ha, respectiv 0,49 ha, obținând reclamanta și o altă succesoare a sus-numiților reconstituirea dreptului de proprietate conform titlul de proprietate nr. 1028 din 19 februarie 1999 pentru suprafața de 2,88 ha teren, rămânând matematic o diferență față de actul primar de 0,48 ha.

Potrivit susținerilor pârâtului, din întâmpinare, necombătute de către reclamantă, vechiul amplasament de la locul „B." a fost situat în extravilanul comunei Mitocu Dragomirnei, avea destinația de teren arabil și, conform înscrisurilor anterior menționate a făcut parte din terenurile predate fostei cooperative agricole de producție, în prezent fiind ocupat de lacul de acumulare Dragomirna aflat pe raza administrativ - teritorială a municipiului S..

Or, art. 8 alin. 1 din legea nr. 10/2001 prevede că „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”, aceleași dispoziții regăsindu-se și în HG nr. 250/2007 de punere în aplicare a legii 10/2001.

Față de situația juridică a terenului, și de dispozițiile legale incidente-art. 8 alin. 1 din legea nr. 10/2001, invocate de altfel prin întâmpinare, reținute și în dispoziția contestată, în raport de care reclamanta nu a formulat nicio apărare, tribunalul, în baza art. 26 alin. 3 din același act normativ, va respinge ca nefondată contestația.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată contestația formulată de către reclamanta A. M., CNP_, cu domiciliul în . Dragomirnei, jud. S., în contradictoriu cu pârâtul M. S.-prin primar, cu sediul în mun. S., .. 5A, jud. S..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul S..

Pronunțată în ședința publică din data de 08 octombrie 2015.

Președinte, Grefier,

V. O. D. V. C. P.

Red./Tehn.V.O.D.

Tehn. V.C.P.

2 ex/21.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 1487/2015. Tribunalul SUCEAVA