Legea 10/2001. Sentința nr. 1232/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1232/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 1264/86/2014*
Dosar nr._ - Legea nr. 10/2001 -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1232
Ședința publică din 30 iunie 2015
Președinte -A. I. M.
Grefier -S. A.-M.
Pe rol, pronunțarea asupra cererii având ca obiect „Legea nr. 10/2001”formulată de către reclamanții O. C. și O. G. C., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Compania Națională pentru Compensarea Imobilelor București și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București.
Dezbaterile asupra acțiunii au avut loc în ședința publică din data de 25 iunie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea reclamanților, prin apărător, să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 30 iunie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, la data de 11.02.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanții O. C. și O. G. C. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat evaluarea imobilului ce face obiectul dispoziției nr. 1665 din 23.05.2008, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și să se fixeze un termen în care să fie obligate pârâtele să îndeplinească această obligație, respectiv 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
De asemenea, au solicitat să fie obligate pârâtele la plata către reclamanți a penalităților de întârziere în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la expirarea termenului ce se va dispune pentru îndeplinirea obligației de evaluare a imobilului și până la îndeplinirea acestor obligații.
În motivarea cererii lor, au arătat, în primul rând, că prin dispoziția nr. 1665/23.05.2008 emisă de către Primarul municipiului Suceava, în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată notificarea nr. 626/23.08.2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul constând în teren în suprafață de 259 mp. Identic cu . din CF nr. 417, situat în municipiul Suceava, la intersecția străzilor Tipografiei cu T. V..
În al doilea rând, au arătat că întreg dosarul de Legea 10/2001 a fost transmis pârâtelor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar nici până la data înregistrării acțiunii nu a fost soluționat.
Au invocat reclamanții prevederile art. 6 alin. 3 din Regulamentul din 21 iunie 2013 de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și precizează că deși legiuitorul nu a stabilit în cuprinsul acestuia un termen pentru finalizarea procedurii administrative, acest aspect nu poate constitui o justificare pentru autoritățile publice implicate în acest demers pentru tergiversare și pentru nesoluționare într-un termen rezonabil.
Au precizat că dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în cea desfășurată în fața instanțelor de judecată, fiind statuat ca atare și de art. 6 din CEDO.
P. pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, excepția lipsei calității procesuale pasive privitor la obiectul cererii de chemare în judecată și a solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere.
Referitor la excepția necompetenței materiale a arătat că cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva unei autorități aparținând administrației publice centrale, așa cum reiese din definiția dată acesteia de art. 1 alin. 1 din HG nr. 572/2013.
În raport de dispozițiile art. 96 pct. 1 Cod procedură civilă a apreciat că, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Suceava.
Reclamanții au formulat „răspuns la întâmpinare” prin care au apreciat că în raport de dispozițiile art. 20 alin.1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/_ și având în vedere că domiciliul prim reclamantului este în municipiul Suceava, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ.
Prin sentința nr. 2666 din data de 28 mai 2014, Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
A. Națională pentru Restituirea Proprietăților este o autoritate ce aparține administrației publice centrale, așa cum reiese din definiția dată acesteia de art. 1 alin. 1 din HG nr. 572/2013.
Întrucât acțiunea a fost formulată împotriva unei autorități publice centrale, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct. 1 Cod procedură civilă, tribunalul, în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din 17 septembrie 2014, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, apreciind că instanța competentă să soluționeze cauza este tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.20 alin.(l) teza I din Titlul VII al Legii nr.247/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.2/2013.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art.135 din Codul de procedură civilă.
Prin decizia nr. 125 din data de 20 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția civilă.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art.135 alin.(1) din Codul de procedură civilă, a constatat că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Suceava - Secția civilă, pentru următoarele considerente:
Astfel, obiectul principal al acțiunii în cauza de față îl constituie obligarea pârâților S. R., prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la evaluarea, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.165/2013, a imobilului ce face obiectul Dispoziției nr.1665/2008, emisă de Primarul Municipiului Suceava în baza Legii nr. 10/2001.
Conform dispozițiilor art.33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, invocată și de reclamanți ca temei al acțiunii, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor transmise Secretariatului Comisiei Naționale, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale respective.
Același act normativ prevede, la art. 35, că „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art.33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării" (alin.1) și „In cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art.33 și 34, persoana care se consideri îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor" (alin.2).
Potrivit dispozițiilor legale citate, competența de soluționare a litigiilor apărute în legătură cu evaluarea imobilelor și cu acordarea de măsuri reparatorii, prevăzute în Legea nr. 10/2001, aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii.
Cum acțiunea a fost formulată de reclamanți la data de 11 februarie 2014, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, în mod greșit s-a raportat curtea de apel la dispozițiile art.20 alin.(1) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, care fac trimitere la secția de contencios administrativ a tribunalului.
Aceste din urmă prevederi legale au fost abrogate, implicit, prin dispozițiile nr.165/2013, conform art.50 lit. b) din acest act normativ.
Față de cele arătate, având în vedere obiectul acțiunii și în raport cu dispozițiile legale susmenționate, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului Suceava - Secția civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția civilă sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, din prisma excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, se rețin următoarele:
În speță suntem în situația prev. de art. 35 al. 2 din Legea nr. 165/2013, reclamanții arătând că pârâtele, ca entități investite de lege să le soluționeze cererea de despăgubiri, nu au acționat în termenul legal.
Competența teritorială este clar dată de sediul acestor entități, care se află în București.
În speță, a avut loc deja recunoașterea, de principiu, a dreptului la despăgubiri, dosarul aflându-se la pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel cum confirmă și reclamanții, care îi reproșează pasivitatea, faptul că nu a emis decizie cu cuantumul despăgubirilor, conform prevederilor legale.
Practic, reclamanții solicită să se suplinească absența deciziei ce trebuia emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Pârâtele sunt entități în sensul legii (art. 3 pct. 4 lit. f și g din Legea nr. 165/2013), entități considerate de reclamanți responsabile de nesoluționarea cererii lor.
Rezultă că pârâtele generează regula pentru competența teritorială, anume în favoarea Tribunalului București.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut trimitere, în prezentul dosar la prev. art. 35 din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art.33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării" (alin.1) și „In cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art.33 și 34, persoana care se consideri îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor" (alin.2)”.
Deci, competența teritorială aparține exclusiv Tribunalului București, unde se află sediul entității care are atribuția legală de a emite decizia de despăgubiri.
De fapt, ambele pârâte au sediul în București, nicio normă din Legea nr. 165&2013, legea specială aplicabilă în cauză, nu leagă acest litigiu de Tribunalul Suceava.
Este logic ca pârâta să genereze competența teritorială, întrucât aceasta cunoaște cel mai bine speța, fiind cea care trebuia să emită decizia, această entitate prevăzută de lege fiind cea care analizează documentația, conform atribuțiilor legale.
Apreciem că regula de competență teritorială prev. de art. 35 al. 2 din Legea nr. 165/2013 este foarte clară, fiind dată de sediul entității care trebuia să emiră decizia. Legiuitorul nu a denumit, în acest articol, entitatea, pentru că aceasta diferă în funcție de etapa procesului de restituire în care ne aflăm. Aceste entități sunt însă clar și expres prevăzute la art. 3 pct. 4 din legea nr. 165/2013.
Deci, entitatea pârâtă, care trebuia să emită decizia este entitatea prevăzută la art. 35 al. 2 din Legea nr. 165/2013.
Regula de competență este foarte clară. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să instituie o altă regulă de competență teritorială, ar fi procedat ca în alte situații. De exemplu, conform art. 11 al. 2 din Legea nr. 165/2013, în cazul neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut de al. 1, se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul.
În prezenta cauză nu se soluționează notificarea la Legea nr. 10/2001, reclamanții obținând deja câștig de cauză în această privință. Ci ne aflăm într-o etapă ulterioară, de acordare a compensației prin echivalent, respectiv puncte, de către pârâta din prezenta cauză.
Deci, entitățile din etapele anterioare ale retrocedării nu pot stabili competența în cauză, respectivele etape fiind depășite, pârâta fiind Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Rațiunile de management al instanțelor (încărcătura dosarelor) nu pot determina competența de soluționare, care rezultă exclusiv din dispozițiile prevăzute de lege.
De reținut că, într-o speță similară, dosar nr._/3/2014, având ca obiect tot stabilirea despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013, în care pârâtă a fost tot pârâta din prezenta cauză, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, s-a ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Suceava și Tribunalul București. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că Tribunalul București este competent să soluționeze cauza (f. 15, 16).
Pentru a se asigura o practică unitară, deziderat prevăzut în mod repetat și de jurisprudența CEDO (cauza B. contra României – în care a fost condamnată practica neunitară la nivelul Î.C.C.J.), se impune aceeași soluție și în prezentul dosar.
De observat că pronunțarea deciziei nr. 125/2015, a Înalte Curți de Casație și Justiție, a avut în vedere un conflict negativ de competență, doar sub aspect material, nefiind tranșată competența teritorială. Mai mult, aceeași decizie face vorbire de prev. art. 35 din Legea nr. 165/2013, care, așa cum s-a arătat mai sus, acordă competență tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității care nu a emis decizia în termenul legal (al.2), situația din prezenta cauză.
În consecință, în baza art. 131, 132 al. 1, 3 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București - Secția civilă (fonduri civile).
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava.
Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții O. C. și O. G. C., domiciliați în Suceava, .. 4, jud. Suceava și la ac. D. C. – B., .. 101, parter, și pârâții S. R. prin Compania Națională pentru Compensarea Imobilelor București – București, .. 202, sector 1 și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București– București, .. 202, sector 1, în favoarea Tribunalului București - Secția civilă (fonduri civile).
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 iunie 2015.
Președinte,Grefier,
A. I. M. S. A.-M.
Red. A.I.M./Tehnored. S.A.M./8 ex./3.07.2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
3 IULIE 2015
C Ă T R E
TRIBUNALULUI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ (FONDURI CIVILE)
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 1232 din data de 30 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr._, privind pe reclamanții O. C. și O. G. C., domiciliați în Suceava, .. 4, jud. Suceava și la ac. D. C. – B., .. 101, parter, și pârâții S. R. prin Compania Națională pentru Compensarea Imobilelor București – București, .. 202, sector 1 și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București – București, .. 202, sector 1, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București - Secția civilă (fonduri civile), sens în care vă rugăm să procedați în consecință.
Dosarul conține un număr de……………file.
Președinte,Grefier,
A. I. M. S. A.-M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 740/2015. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Sentința nr. 1334/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
