Revendicare imobiliară. Decizia nr. 740/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 740/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 1805/285/2014

Dosar nr._ - revendicare –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 740

Ședința publică din 21 mai 2015

Președinte: F. L.

Judecător: A. I. M.

Grefier: P. L.

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul T. T., domiciliat în ., județul Suceava și cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocat F. G., cu sediul în mun. Suceava, Bulevardul Ș. cel M., nr.20, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 3165 din data de 10 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât F. C., domiciliat în . și intimatul intervenient în nume propriu ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul apelant, asistat de avocat F. G., lipsă fiind intimatul pârât.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

Grefierul a expus referatul cauzei, după care:

Instanța, aduce la cunoștință părții prezente că prin încheierea de ședință nr. 258 pronunțată la data de 20 mai 2015 s-a admis cererea de abținere formulată de d-na magistrat D. D., din componența completului urmând a face parte d-na judecător A. I. M..

Procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd disp. art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, apreciază că Tribunalul Suceava este competent din punct de vedere general, material, funcțional și teritorial să soluționeze apelul formulat în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.

Constată că la dosar, nu a fost depusă în termen procedural întâmpinarea de către intimații pârâți, fiind astfel decăzuți din dreptul de a ridica excepții și de a solicita alte probe, în afara celor de ordine publică, ca urmare a faptului că nu au depus întâmpinarea în termenul procedural prevăzut de lege în conformitate cu disp. art. 208 raportat la art. 482 Noul Cod de procedură civilă.

De asemenea, constată că prezentul apel a fost legal timbrat cu suma de 50 lei, consemnată pe chitanța fiscală nr. 4412 din 29.01.2015, depusă la fila 23 dosar, astfel încât dispune anularea acesteia.

Procedând la verificarea dovezii calității de reprezentant a avocatului F. G., pentru reclamantul apelant, constată că la termenul de astăzi a fost făcută dovada asigurării reprezentării juridice în instanță prin împuternicirea depusă în original la dosar, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 219 Noul Cod de procedură civilă privind reprezentarea juridică în instanță.

Avocat F. G., pentru reclamantul apelant, învederează instanței că la termenul anterior de judecată a depus la dosar o . înscrisuri, despre care nu s-a făcut vorbire în încheierea de ședință din 7 aprilie 2015 și depune la dosar alte înscrisuri, respectiv: copia sentinței civile nr. 703/1981, raport de expertiză, planuri de situații, proces verbal întocmit de expert tehnic în dosar nr. 1967/1980, schițe cadastrale, solicitând admiterea probei cu acestea.

Instanța, în temeiul disp. art. 154, 158 rap la art. 482 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantul apelant proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Întrebat fiind, avocatul reclamantului apelant personal precizează că ambele parcele revendicate fac parte din . mp. De asemenea, precizează că nu mai are de formulat alte cereri prealabile decât cele administrate în fața instanței de fond, sens în care, instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constatând apelul în stare de judecată, declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile, acordând cuvântul pe fondul cauzei potrivit art. 392 Cod procedură civilă.

Avocat F. G., pentru reclamantul apelant, solicită, în principal, admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a se administra proba cu expertiză și martori, fiind reținută în mod greșit excepția autorității de lucru judecat.

TRIBUNALUL ,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 14 aprilie 2014, reclamantul T. T. l-a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul F. C., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 500 mp. teren intravilan, parte din .. teren fânaț, situată în intravilanul comunei U., ce se identifică cu imobilul nr._ din C.F. nr._ U..

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul parcelei de 4600 mp. teren fânaț, cu care a fost înzestrat de tatăl său T. D. a M., încă din anul 1982, când s-a înscris în Registrul agricol deschis pe numele său, achitând taxele și impozitele aferente.

Terenul în cauză a revenit autorului reclamantului în baza Deciziei civile nr.703/18.06.1981 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul civil nr.1967/1980 având ca obiect revendicare, în contradictoriu cu Direcția Silvică Suceava, iar în timp reclamantul a efectuat numeroase lucrări pentru îndreptarea acestuia prin depozitarea de pământ fertil. Pârâtul profitând că reclamantul nu locuiește în apropierea acestei parcele a ocupat abuziv o suprafață de 500 mp. teren la frontul de la drum, blocând ieșirea la drumul comunal.

Reclamantul a mai precizat că dorind să reglementeze situația juridică a terenului, datorită faptului că evidențele de carte funciară ale comunei U. au rămas în Ucraina, a obținut adeverința de proprietate nr.416/16.04.1993 și a deschis o nouă carte funciară nr.304 a comunei cadastrale U., iar în prezent și-a reînscris acest drept de proprietate conform noilor reglementări din materia cadastrului și publicității imobiliare.

În drept, au fost invocate prevederile art.555, 563-566 Cod civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus înscrisurile de la filele nr.7-22.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu ., solicitând respingerea acțiunii întrucât pârâtul nu are calitatea de proprietar al terenului, ci doar calitatea de chiriaș, în urma închirierii de la proprietarul de drept, respectiv .-a precizat că prin sentința civilă nr.3520 din data de 12.10.1999 a Judecătoriei Rădăuți s-a radiat dreptul de proprietate a lui T. T. din C.F. nr.304 U., cu privire la p.f. nr.789 în suprafață de 4600 mp., dar nu s-a procedat la operarea în registrul C.F., astfel că reclamantul a depus un extras C.F. de dată recentă. Motivul radierii intabulării este faptul că terenul ce a făcut obiectul schimbului din anul 1981 a fost reconstituit vechiului proprietar, ceea ce duce la predarea suprafeței de 4600 mp. primită în schimb. Corect ar fi fost ca după anul 1999 să se procedeze la preluarea de către Direcția Silvică Suceava a suprafeței de 4600 mp., care între timp a fost intabulată de fiul defunctului, astfel că astăzi T. T. administrează ambele suprafețe de teren, din care ultima de 4600 m.p. în mod ilicit.

Prin notele de ședință depuse la termenul din data de 10.11.2014, . excepția autorității de lucru judecat, având în vedere sentința civilă nr.4621 din data de 16.12.2011, pronunțată în dosarul civil nr._, rămasă definitivă și irevocabilă.

Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

În vederea soluționării cauzei, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar de părți.

Prin sentința civilă nr. 3165 din 10 noiembrie 2014 Judecătoria Rădăuți a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea având ca obiect revendicare, formulată de reclamant, pentru autoritate de lucru judecat. A anulat cererea de intervenție ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a mai formulat o acțiune în revendicare imobiliară înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 01.04.2011 sub nr._ prin care i-a chemat în judecată pe pârâții F. C. și L. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 5 ari teren fânețe.

În motivarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului civil nr._, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 46 ari teren, identică cu p.f. 789 din CF_ a comunei cadastrale U., cu care este intabulat și are titlu de proprietate.

Ulterior, reclamantul T. T. și-a precizat acțiunea inițială, arătând că suprafața de 5 ari teren, ce o revendică, face parte dintr-o suprafață mai mare de teren, ce o deține, și care a fost proprietatea defunctului său tată, T. D., care a făcut un schimb de teren cu Ocolul Silvic Falcău, el devenind proprietar pe acest teren. Acesta a arătat că prin decizia civilă nr.703 din 18 noiembrie 1998 a Tribunalului Suceava s-a stabilit să terenul este al tatălui său, T. D., pârâtul Ocolul Silvic Falcău fiind obligat să-i predea terenul. Ulterior, el fiind proprietar în calitate de moștenitor al lui D., i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la acest teren prin adeverința de proprietate nr.416 din 06 aprilie 1993, în baza căreia s-a intabulat.

Instanța a reținut că terenul din litigiu aparține comunei U., conform adresei nr.3078 din 13.10.2011 și se învecinează cu terenul ce a aparținut defunctului T. D., tatăl petentului, ce a ajuns ulterior în posesia reclamantului T. T., acesta învecinându-se cu terenul Comunei U.. Terenul a aparținut Ocolului Silvic Falcău, dar a făcut obiectul unui schimb între T. D. și Ocolul Silvic Falcău pentru suprafața de 46 de ari.

Reclamantul T. T. a mutat hotarul peste terenul ce aparține Primăriei U. și prevalându-se de un extras de Carte funciară nr.304 din 21 aprilie 1993, susținând că terenul îi aparține, însă ulterior acestei înscrieri în cartea funciară, fratele reclamantului, T. I., l-a acționat în instanță, unde s-a dispus radierea intabulării prin sentința civilă nr.3590 din 12 octombrie 1999 a Judecătoriei Rădăuți.

Prin sentința civilă nr.4621 din data de 16.12.2011, pronunțată în dosarul civil nr._, rămasă definitivă și irevocabilă s-a respins acțiunea reclamantului T. T., având ca obiect revendicarea suprafeței de 5ari (500 mp.), în contradictoriu cu pârâții F. C. și L. D..

Tripla identitate de elemente – părți, obiect, cauză – privește funcțiunea negativă a autorității de lucru judecat, adică interzicerea reluării judecății asupra unui litigiu care să poarte asupra acelorași trei elemente care au conturat cadrul procesual cu ocazia primei judecăți, identitatea celor trei elemente nu interesează în aceiași termeni atunci când se pune problema efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, când trebuie avută în vedere identitatea de chestiune litigioasă.

Prin dispozițiile art. 425 alin.(1) NCPC sunt reglementate elementele autorității de lucru judecat, în manifestarea acesteia, de efect negativ, care pune obstacol unei noi judecăți, stabilindu-se că: „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”. La fel ca în reglementarea anterioară (art. 1201 C. civ.), aceeași triplă identitate de elemente (părți, obiect, cauză) face să subziste lucrul judecat, de așa manieră încât să nu mai poată fi reluate dezbaterile judiciare asupra raportului juridic tranșat deja jurisdicțional.

În mod evident, reclamantul încearcă să supună analizei judecătorești aceleași titluri de proprietate ale părților ca și în dosarul civil nr._ .

Instanța a apreciat că înscrierea reclamantului într-un nou format în evidențele de Carte funciară ale O.C.P.I. Suceava, nu schimbă situația juridică a terenului, fiind vorba doar de o actualizare a informațiilor tehnice, aspect menționat și în încheierea nr.2954/29.01.2014, prin înregistrarea într-o nouă Carte funciară, respectiv nr._, provenită din C.F. vechi 304 U., în care era înscrisă aceeași parcelă de teren sub nr.789.

În situația dată există în mod cert identitate de obiect și cauză, fiind vorba de o acțiune în revendicare imobiliară privind aceeași suprafață de teren ( cu aceleași motivări în fapt și în drept, ca acțiunea înregistrată sub nr._ ).

În privința părților, reclamantul a chemat în judecată doar pe numitul F. C., în calitate de pârât, calitate ce a avut-o și în dosarul civil nr._, împreună cu numitul L. D., fiind astfel îndeplinită condiția triplei identități de elemente.

În consecință, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantului pentru autoritate de lucru judecat.

Cu privire la cererea de intervenție, instanța a constatat că intervenienta în nume propriu s-a limita la prezentarea unei situații de fapt și contrazicerea susținerilor reclamantului, fără a depune înscrisuri sau alte probe în dovedirea dreptului său de proprietate și fără a achita taxa judiciară de timbru.

Având în vedere cele mai sus menționate, instanța a respins cererea de intervenție în nume propriu ca netimbrată.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul T. T. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal in conformitate cu prevederile art.480 alin. 3 NCPC anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța pentru că după administrarea tuturor probelor utile,necesare si concludente soluționării unei acțiuni in revendicare imobiliara deci după o cercetare efectiva a cauzei pe fond, sa se pronunțe o hotărâre legala si temeinica conforma cu adevărul.

În motivare, a arătat că, deși la termenul de judecata din data de 10.11.2014 a precizat clar că suprafața din litigiu nu este una și aceeași cu suprafața de 500 mp pe care a revendicat-o, atât de la pârâtul din cauza de fața F. C.,cat si de la cel de doilea parat L. D. prin cererea de chemare in judecata care a făcut obiectul ds .nr._, deoarece suprafața 500 mp din anteriorul litigiu era compusa din doua fâșii de teren fânaț pe care fiecare dintre cei doi parați o ocupau în mod samavolnic, de-a lungul parcelei de 4.600 mp, unul de o parte si celălalt de cealaltă parte a parcelei si că în prezentul litigiu este vorba de o . teren fânaț din suprafața totala de 4.600 mp mai sus arătata ce se află chiar la frontul de la drum a parcelei sale, instanța de judecata nu a ținut seama de precizările sale, considerând ca de fapt ar fi vorba despre una și aceeași . că in baza acestei rețineri eronate, fără a mai procedat la administrarea de alte probe, ceeace echivalează cu o veritabila necercetare a fondului, invocând din oficiu existența unei așa zise autorități de lucru judecat, a trecut la dezbaterea cauzei cu privire la aceasta excepție, pe care ca urmare a lipsei de rol activ, a admis-o, respingându-i cererea.

Urmare a acestui act de injustiție a ajuns in calitate de proprietar neposesor sa nu-și poată revendica terenul pe care in mod samavolnic i-l ocupa un posesor neproprietar.

A solicitat instanța de apel să constate ca intervenienta . pur si simplu niște supoziții care nu au fost deloc dovedite si că prin cererea de intervenție formulata în cauza de față nu a încercat decât sa-i creeze paratului un avantaj arbitrar, susținând in mod mincinos ca el nu ar fi proprietarul parcelei de 4600 mp fanat indicate in petitul acțiunii, că practic respectiva . Comunei U. si că părâtul ar detine-o în baza unui contract de închiriere, înscrisuri pe care însa nu le-a depus nici după ce instanța de judecata i-a solicitat in mod expres acest lucru.

Fără a fi cercetat fondul cauzei, instanța de judecata neprocedând la administrarea probelor necesare si utile soluționării unei cauze in revendicare imobiliara, cum este cazul acțiunii ce face obiectul cauzei de față, s-a limitat doar la a reitera considerentele instanței precedente, care prin s.c.nr.4621 din 16.12.2011 i-a respins cererea de revendicare a celor 500 mp teren fânaț (care așa cum a precizat mai sus era compusa din doua fâșii aflate de o parte și de alta a parcelei de 4600 mp teren fanat proprietatea sa exclusiva, deci de a lungul respectivei parcele și nicidecum nu este identică cu . din prezentul litigiu,ce se află la frontul de la drum) încât prin ocuparea acestei parcele în mod samavolnic de către pârât, i se obturează efectiv accesul spre drumul public de la restul parcelei de cca. 4.100 mp fânaț.

Or, instanța de judecata precedenta ce a fost investita cu soluționarea cererii de chemare in judecata care a făcut obiectul ds.nr._ ,tocmai ca urmare a faptului că a considerat ca nu putea face dovada dreptului său de proprie­tate cu privire la suprafața de 4.600 mp teren fânaț, câtă vreme prin s.c.nr.3590 din 12.10.2009 se dispusese radierea dreptului său de proprietate cu privire la suprafața de 4.600 mp fânaț, nu i-a mai încuviințat efectuarea unui raport de expertiză astfel că în mod normal i-a respins respectiva cerere.

A arătat că prin motivele cererii de chemare în judecata ce face obiectul cauzei de față, reclamantul este proprietarul parcelei de 4600 mp teren fanat, cu care a fost înzestrat de către defunctul său tată T. D. a M. încă din anul 1982, când a înscris-o in registrul agricol deschis pe numele său si pentru care în mod regulat in fiecare a achitat taxele si impozitele aferente.

Suprafața de 4.600 mp teren intravilan fânaț, mai sus men­ționată, i-a revenit tatălui său prin Decizia civila nr.703 din 18 iunie 1981 pronunțata de Tribunalul Județean Suceava in ds.nr. 1967/1980, dosar care a avut ca obiect acțiunea in revendicare pe care autorul său a fost nevoit să o promoveze împotriva Direcției Silvice Suceava deoarece anterior anului 1980,Ocolul Silvic Falcău împădurind o zonă mai mare de fânețe; a plantat puieți de rășinoase și pe o parcelă de teren în suprafață de 6.235 m.p. care era proprietatea defunctului său tată.

Cum de la data pronunțării s.c.nr.3590/1999 până in prezent, a deținut în continuare . mp teren fânaț, avându-o în toată această perioadă înregistrată la registrul agricol și achitându-i în mod regulat toate taxele și impozitele aferente, în cursul anului 2014 și-a înscris dreptul de proprietate în regim de carte funciară cu privire la această parcelă, înscriere care potrivit normelor de publicitate imobiliară produce efecte "erga omnes".

A precizat că hotărârea precedenta de radiere a dreptului de proprietate înscris pe numele său în regim de carte funciara cu privire la acesta parcelă si-a pierdut puterea executorie si nu mai putea fi operata in cartea funciară.

In baza acestui nou temei juridic reclamantul a promovat prezenta acțiune, deoarece prin extrasul de carte funciara pe care l-a anexat fac pe deplin dovada dreptului său de proprietate cu privire la suprafața de 4.600 mp teren fânaț identica cu imobilul_ din UAT U. (drept ce i-a fost contestat doar fratelui său T. I. si nicidecum de paratul din cauza de fata) care pe lângă faptul că nu a formulat nici un fel de apărări in cauza de fata, ceea ce echivalează cu o achiesare la pretențiile sale, nu a prezentat instanței de judecata nici un alt act doveditor cu privire la terenul pe care i-l ocupa in mod al abuziv.

Adevărul este ca pârâtul se bazează doar pe susținerea pe care acesta o are din partea funcționarilor din Primăria U. pentru ca privitor la . nu deține nici un act justificativ.

Pârâtul F. C. din cauza de fata, din momentul in care a văzut ca prin s.c.nr. 4621/2001 i-a fost respinsa acțiunea in revendicare, pe care a promovat-o împotriva lui si a celuilalt parat L. D., tocmai datorita faptului ca instanța de judecata investita cu soluționarea cererii precedente a considerat ca nu putea face dovada dreptului său de proprietate cu privire la . se dispusese radierea dreptului său înscris in regim de carte funciara cu privire la suprafața de 4.600 mp fanat) nu i-a mai încuviințat și administrarea unei probe cu o expertiză cadas­trală, prin care trebuia sa fie analizate actele de proprietate de care se prevalează părțile) nu s-a limitat doar la ocuparea acelei fâșii din lungul terenului său, ci a trecut efectiv la ocuparea frontului de la drum al terenului meu in suprafața de cca. 500 mp, obturându-i in acest mod orice acces la drumul public, încât in prezent este nevoit ca pentru a-și scoate recolta de fan să tranziteze manual peste calea ferată.

F. de aceste considerente a solicitat admiterea apelului, anularea s.c. nr. 3165 din 10.11.2014 și retrimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru ca in urma administrării probei cu o expertiză topo cadastrala, a probei testimo­niale și după o analiză obiectivă a înscrisurilor depuse de părți la dosar,deci după o cercetare efectiva a cauzei pe fond si nicidecum pe calea unei excepții care in cauza de față în nici un caz nu este data, sa se pronunțe o hotărâre legală și temeinica conformă cu adevărul.

În subsidiar, în conformitate cu prevederile art.480 NCPC, a solicitat admiterea apelului,anularea s.c.nr.3165 |10.11.2014, încât in virtutea efectului devolutiv al apelului să i se încuviințeze proba cu o expertiza topo cadastrala care să efectueze în aceasta faza a procesului (expertiza topo cadastrala prin care se va măsura si identifica din punct de vedere cadastral suprafața de 4.600 mp fanat proprietatea sa exclusiva în funcție de actele de care se prevalează părțile si să precizeze daca paratul îi ocupa abuziv o parte din aceasta . reprezentată grafic printr-un plan de situație în care sa fie indicate dimensiunile parcelelor pentru a putea fi pusa in executare) .

Totodată a solicitat ca instanța de apel să-i încuviinteze proba testimoniala, încât sa poată fi audiat martorul H. D. prin a cărui depoziție va fi în măsură să facă dovada ca reclamantul este recunoscut în localitate ca fiind adevăratul proprietar al parcelei de 4600 mp fânaț indicată in petitul acțiunii, că el este acela care exploatează . faptul că în prezent ca urmare a actelor samavolnice venite partea paratului F. C., este nevoit sa escaladeze linia CFR pentru a putea încărca fânul în faeton si pentru a-1 transporta la domiciliul său.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Principiul lucrului judecat împiedică nu numai o nouă judecată având aceleași obiect, aceeași cauză, fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că dreptul recunoscut unei părți și constatările reținute printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată într-un alt proces.

Potrivit art.425 Cod procedură civilă ”nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.” Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, pentru a exista puterea de lucru judecat trebuie să existe o triplă identitate: de părți, de obiect și de cauză.

Prin obiect se înțelege beneficiul juridic ce se reclamă sau scopul imediat ce se urmărește, în ambele procese, prin acțiune sau pe cale de excepție și care trebuie să fie unul și același. În acest sens, pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este același în ambele acțiuni.

Prin prezenta acțiune reclamantul T. T. l-a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul F. C., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 500 mp. teren intravilan, parte din .. teren fânaț, situată în intravilanul comunei U., ce se identifică cu imobilul din C.F. nr._ U..

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul parcelei de 4600 mp. teren fânaț, cu care a fost înzestrat de tatăl său T. D. a M., încă din anul 1982, când s-a înscris în Registrul agricol deschis pe numele său, achitând taxele și impozitele aferente.

Terenul în cauză a revenit autorului reclamantului în baza Deciziei civile nr.703/18.06.1981 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul civil nr.1967/1980 având ca obiect revendicare, în contradictoriu cu Direcția Silvică Suceava, iar pârâtul profitând că reclamantul nu locuiește în apropierea acestei parcele a ocupat abuziv o suprafață de 500 mp. teren la frontul de la drum, blocând ieșirea la drumul comunal.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 01.04.2011 sub nr._ reclamantul T. T. i-a chemat în judecată pe pârâții F. C. și L. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 5 ari teren fânețe.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 46 ari teren, identică cu p.f. 789 din CF_ a comunei cadastrale U., cu care este intabulat și are titlu de proprietate.

Ulterior, reclamantul T. T. și-a precizat acțiunea inițială, arătând că suprafața de 5 ari teren, ce o revendică, face parte dintr-o suprafață mai mare de teren, ce o deține, și care a fost proprietatea defunctului său tată, T. D., care a făcut un schimb de teren cu Ocolul Silvic Falcău, el devenind proprietar pe acest teren. A mai precizat reclamantul că prin decizia civilă nr.703 din 18 noiembrie 1998 a Tribunalului Suceava s-a stabilit să terenul este al tatălui său, T. D., pârâtul Ocolul Silvic Falcău fiind obligat să-i predea terenul.

În cauză, instanța de fond a reținut că este dată excepția autorității de lucru judecat în raport de cele statuate prin sentința pronunțată în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub nr._ .

Funcția excepției autorității de lucru judecat este tocmai aceea de a exclude orice alte interpretări cu privire la adevărul stabilit de o instanță în mod irevocabil.

Analizând excepția invocată în fața instanței de fond raportat la sentința civilă pronunțată de Judecătoria Rădăuți sus-menționată, tribunalul constată că sunt întrunite condițiile legale în ce privește autoritatea de lucru judecat, astfel încât, în mod corect s-a admis excepția autorității de lucru judecat de către prima instanță.

Astfel, instanța constată tripla identitate: de părți, obiect și cauză, raportat la acțiunea civilă ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 4621 din 16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3165 din 10.11.2014 a Tribunalului Suceava (filele 55-60 dosar fond), prin care s-a respins ca nefondată acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamantul T. T..

Chiar dacă în prezenta cauză reclamantul a înțeles să-l acționeze în judecată doar pe pârâtul F. C. este dată identitatea de părți.

În ceea ce privește obiectul, scopul imediat urmărit prin cele două acțiuni l-a constituit obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 500 mp. teren intravilan, parte din .. teren fânaț, situată în intravilanul comunei U., ce se identifică cu imobilul din C.F. nr._ U..

Referitor la cauza acțiunii, se reține că aceasta se materializează practic în situația de fapt calificată juridic, reprezentând justificarea pretenției promovate în acțiune. Se poate observa că ambele acțiuni cuprind aceleași motive de fapt, reclamantul revendicând aceeași suprafață de teren de 500 m.p.care face parte din suprafața de 4600 m.p. fânaț situată în intravilanul comunei U..

Deși a negat acest lucru afirmând că este vorba de o altă suprafață de 5 ari cea pe care o revendică în cauza de față, prin precizările date în fața instanței la termenul de astăzi apelantul a arătat că ambele suprafețe fac parte din suprafața de 4600 m.p. teren fâneață

Prin sentința civilă nr. 4621/16.12.2011 Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr._, reținând pe baza probatoriului administrat că terenul din litigiu aparține comunei U. și se învecinează cu terenul ce a aparținut defunctului T. D., tatăl petentului, iar terenul ce a aparținut acestuia a ajuns ulterior în posesia reclamantului T. T.. De asemenea, se mai arată că terenul ce se învecinează cu terenul primăriei a aparținut Ocolului Silvic Falcău, făcând obiectul unui schimb între T. D. și Ocolul Silvic Falcău, în suprafață de 46 de ari.

S-a mai reținut că pârâtul F. C. nu are decât calitatea de chiriaș al terenului primăriei, în suprafață de 11 ari iar din adresa nr.3688 din 8 decembrie 2011 a Primăriei comunei U., s-a reținut că reclamantul T. T. nu a făcut obiectul nici unei reconstituiri a dreptului de proprietate în anul 1993 și nu a primit nici un teren de la comisia locală U..

Totodată, din examinarea înscrisurilor și din verificările efectuate, s-a concluzionat că terenul nu aparține nici uneia din părți, și ar trebui să aparțină Ocolului Silvic Falcău.

În considerentele deciziei civile nr. 2179/2012 a Tribunalului Suceava s-a reținut că din suprafața de 46 ari teren identică cu p.f. nr.789 din CF_ (nr. vechi CF 304) a . parte și cei 5 ari teren în litigiu-intabulați în baza adeverinței de proprietate nr.416/6.04.1993

Conform sentinței civile nr. 3526/12.10.1999 a Judecătoriei Rădăuți s-a dispus radierea intabulării în CF nr. 304 a . dreptului de proprietate al reclamantului T. T. pentru suprafața de 4600 m.p. ,..

Este real că prin decizia civilă nr.703/18.06.1981 a fostului Tribunal Județean Suceava Inspectoratul Silvic a fost obligat să predea autorului reclamantului numitul T. D. suprafața de 4600 m.p. teren, însă în condițiile în care prin sentința civilă nr. 3520/199 a Judecătoriei Rădăuți s-a dispus radierea intabulării acestei suprafețe de pe numele reclamantului, în mod corect instanța de fond a reținut că pretențiile reclamantului sunt nejustificate.

Astfel, valorificarea drepturilor reclamantului în raport de pârâtul F. C. în ce privește terenul menționat în cauza de față nu mai poate face obiectul unei noi analize pe fond pentru motivele de fapt și de drept invocate.

Instanța reține că, esențial pentru securitatea circuitului civil rămâne faptul că nu se poate recunoaște în favoarea unei părți, printr-o hotărâre subsecventă, un drept ce i s-a refuzat printr-o hotărâre anterioară.

Și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art.6 alin.1, se interpretează conform preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă dată de instanțe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză (A. c.României).

Cum în cauză este dată excepția autorității de lucru judecat reținută de prima instanță, în temeiul art. 480 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge apelul reclamantului ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul T. T., domiciliat în ., județul Suceava și cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocat F. G., cu sediul în mun. Suceava, Bulevardul Ș. cel M., nr.20, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 3165 din data de 10 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât F. C., domiciliat în . și intimatul intervenient în nume propriu ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

F. L. A. I. M. P. L.

Red. F.L.

Jud. fond: C. G. O.

Tehnored. P.L. / 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 740/2015. Tribunalul SUCEAVA