Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 551/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 551/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1515/237/2014

Dosar nr._ ordonanță președințială

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 551/2015

Ședința publică de la 24 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător C. L.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanții Ț. C., Ț. T. și Ț. E.-decedată, având ca moștenitori pe Ț. G., M. D., Ț. G. A., C. Ț. T. și Ț. C. împotriva sentinței civile nr.947 din data de 16.10.2014 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata S. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. A. M. în substituirea av titular M. L. pentru apelantul Ț. C. și intimata S. A. asistată de av.I. A. în substituirea av. titular H. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care intimata înmânează o cerere din partea apelantului Ț. G. A., moștenitor după apelanta Ț. E., prin care acesta arată că nu-și însușește apelul declarat în cauză.

Instanța constată că prin Serviciul Registratură al Tribunalului Suceava a fost depusă o cerere de către apelanta M. D. prin care solicită suspendarea cauzei în temeiul art.243 alin.1 C. și acordă cuvântul asupra acesteia.

Av. I. A. se opune.

Av. A. M. arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța, față de dispozițiile art.243 alin.1 C. respinge cererea având în vedere că au fost indicați moștenitorii.

Instanța, având în vedere că nu s-a răspuns la adresele emise de instanță către moștenitorii defunctei Ț. E. și văzând că Ț. G. A. nu-și însușește apelul declarat în cauză, constată că au calitatea de apelanți pârâți în prezenta cauză Ț. C. în nume propriu cât și în calitate de moștenitor după Ț. E. și Ț. T..

Instanța constată că la termenul de judecată din data de 17.02.2015 s-a invocat excepția tardivității și acordă cuvântul asupra acesteia.

Av. subst A. M. solicită respingerea excepției, apelul fiind formulat în termen.

Av. subst I. A. solicită admiterea excepției, apelul fiind tardiv formulat.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

La data de 30 iunie 2014, reclamanta S. A., în contradictoriu cu pârâții Ț. E., Ț. C., Ț. T. a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să fie obligați pârâții să-i permită ca, pe cheltuiala ei să efectueze lucrări de administrare și conservare a bunului imobil casă de locuit, proprietatea sa constatată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, amplasată pe suprafața de 82 mp teren, așa cum este ea identificată în planul de situație, respectiv potrivit actelor de proprietate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara construcției mai sus menționate, însă terenul pe care este situată această construcție a fost înstrăinat de către prim pârâta Ț. E., numiților Ț. C. și Ț. T. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1294 din 12 iulie 2011. Prin sentința 1234 din 18.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea în constatare - dobândire drept de proprietate pe care a formulată ea și s-a dispus în contradictoriu cu prim pârâta Ț. E., admiterea acțiunii constatându-se dobândirea dreptului de proprietate prin edificare de către ea și defunctul său soț Ț. V., cu privire la casă de locuit amplasată pe suprafața de 82 mp, că pe rolul instanței se află dosarul nr._ cu termen de judecată la data de 3 septembrie 2014, în care a solicit stabilirea unui drept de superficie precum și a unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților, că având în vedere că termenul de judecată este stabilit pentru data de 3 septembrie si cu privire la acea construcție sunt necesare lucrări de conservare și buna administrare a imobilului, constând în refacerea acoperișului distrus, necesitatea tăierii crengilor unui arbore care periclitează structura de rezistență a construcției, efectuarea unor lucrări de reparație la temelia construcției.

În drept, au fost invocate disp. art. 996 și urm. C.p.c.

În dovedirea susținerilor din acțiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâții Ț. E., Ț. C., Ț. T. au solicitat respingerea cererii pentru următoarele motive: Ț. C. și Ț. T. sunt proprietarii întregii suprafețe de 2823 mp pe care se află amplasate construcțiile casă și anexe gospodărești - proprietate personală iar pe suprafața de 29 mp (parte din 2823 mp) se află construcția anexă - proprietatea reclamantei S. A. (anexăm extras CF); anexa - proprietatea reclamantei este într-o stare avansată de degradare astfel încât singura soluție este demolarea ei și nu renovarea; distanța dintre anexa grajd care le aparține și anexa proprietatea reclamantei este doar de 1 m iar singura cale de acces spre grădina casei este prin acel loc astfel că între ei ar continua starea conflictuală în cazul în care reclamanta ar avea folosința anexei. Din acest motiv nu sunt de acord să-i achite contravaloarea anexei la valoarea arătată în expertiza întocmită în dosar_ ; au cumpărat materiale de construcție pentru renovarea casei și anexelor gospodărești - proprietatea lor situată pe suprafața de 2823 mp și consideră că nu este oportun a fi admisă cererea reclamantei deoarece este făcută în scop de șicană; precizează că reclamanta deține în proprietate o casă și anexe gospodărești în care locuiește și care, este situată tot în hotar cu ei; că ei sunt cei au întreținut-o și o întrețin în continuare pe Ț. E., proprietarul anterior al imobilelor teren și construcții, în litigiu și că reclamanta a abuzat de bunătatea lor, a intrat în grădina casei lor și a tăiat pomii fructiferi, motiv pentru care pe rolul Parchetului Gura Humorului se află înregistrat dosar de distrugere.

Au mai arătat pârâții în întâmpinare că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru ordonanța președințială.

În drept, au fost invocate prev. art. 205-208 C.p.c.

În argumentarea susținerilor din întâmpinare, pârâții au depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.947/16.10.2014 a Judecătoriei Gura Humorului, prima instanță a admis cererea formulată de reclamanta S. A. în contradictoriu cu pârâții Ț. E., Ț. C., Ț. T., având ca obiect ordonanță președințială efectuare lucrări de administrare și conservare, și în consecință:

A obligat pârâții să-i permită reclamantei ca, pe cheltuiala sa să efectueze lucrări de administrare și conservare la imobilul casă de locuit proprietatea sa, constatată prin Sentința civilă nr. 1234 din 18.12.2013 a Judecătoriei Gura Humorului, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Gura Humorului.

A obligat pârâții să-i plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din extrasul de carte funciară, că reclamanta împreună cu Ț. V. este proprietara tabulară asupra construcției A3, dobândită prin Sentința civilă nr. 1234 din 18.12.2013 a Judecătoriei Gura Humorului.

Între reclamantă și pârâți există încă un proces pe rolul acestei instanțe, ce face obiectul dosarului nr._, ce are ca obiect partaj judiciar – superficie, servitute de trecere. Din planșele foto depuse la dosar se poate observa că, construcția proprietatea reclamantei este într-o stare avansată de degradare și că necesită reparații. Aceste reparații se impune a fi făcute cât mai urgent având în vedere că se aproprie anotimpul cu vremea cea mai rece.

Față de cele mai sus reținute, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței prevăzute de art. 996 C.p.c., respectiv că există aparența de drept și că reclamanta dorește să prevină o pagubă ce s-ar produce prin degradarea în continuare a imobilului.

În baza textului de lege mai sus menționat, cererea a fost admisă și în consecință: a obligat pârâții să-i permită reclamantei ca, pe cheltuiala sa să efectueze lucrări de administrare și conservare la imobilul casă de locuit proprietatea sa, constatată prin Sentința civilă nr. 1234 din 18.12.2013 a Judecătoriei Gura Humorului, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Gura Humorului.

În baza prev. art. 453 C.p.c. a obligat pârâții, să-i plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Ț. C., Ț. T. și Ț. E. ( decedată-certificat de deces depus la fila 28 dosar apel).

În motivare aceștia au arătat că ei sunt proprietarii tabulari ai terenului în suprafață de 2883 mp cât și ai construcției casă și anexe gospodărești și au solicitat atribuirea în lotul lor și a acestei magazii deoarece este într-o stare avansată de degradare cu obligarea lor la sulta corespunzătoare valorii stabilire pe cale de expertiză.

Nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale deoarece starea de degradare a construcției nu-i aduce prejudicii reclamantei,a ceasta nelocuind acolo și totodată s-ar prejudicia fondul cauzei_ deoarece din moment ce reclamanta și-ar renova construcția instanța ar admite un drept de superficie și un drept de servitute ( doar aceste două solicitări fac obiectul dosarului sus-menționat și nu partaj judiciar cum a reținut în mod greșit instanța).

La termenul de judecată din 24.04.2015 instanța a constatat că au calitatea de apelanți pârâți în prezenta cauză Ț. C. în nume propriu cât și în calitate de moștenitor după Ț. E. și Ț. T..

La termenul de judecată din data de 17.02.2015 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării apelului, excepție pusă în discuție la termenul din 24.04.2015.

Analizând cu prioritate excepția tardivității apelului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art.248 alin.(1) Noul Cod procedură civilă conform cărora” Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei..” tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 1.000 alin.1 din noul cod de procedură „dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.”

În speță, pe parcursul judecății în fața primei instanțe s-a dispus citarea părților, ordonanța pronunțându-se așadar cu citarea acestora, ceea ce înseamnă că, în aplicarea textului de lege de mai sus, termenul de apel curge de la pronunțarea acesteia.

Cum ordonanța a fost pronunțată la data de 16.10.2014, termenul de declarare a apelului, calculat conform art. 181 alin. 1 pct. 2 din noul cod de procedură a fost depășit, față de data înregistrării cererii de apel ce se regăsește la fila 4 dosar.

Întrucât nerespectarea termenului pentru declararea căii de atac atrage decăderea apelanților din dreptul de a-i mai fi analizate criticile aduse ordonanței atacate,și cum în cauză nu s-a invocat existența unui caz de întrerupere a termenului potrivit art.184 Cod de procedură civilă și nu s-a formulat conform art.186 Cod de procedură civilă o cerere de repunere în termen pentru motive temeinic justificate, tribunalul va admite excepția tardivității formulării apelului și va respinge apelul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității.

Respinge apelul declarat de către apelanții Ț. C.-în nume propriu și în calitate de moștenitor după defuncta Ț. E., domiciliat în Suceava, Prieteniei, nr.5, ., . și Ț. T. domiciliată în ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.947 din data de 16.10.2014 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata S. A. domiciliată în ., ., jud Suceava, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2015

Președinte, Judecător, Grefier,

L. A. C. L. L. A.

Red L.A

Jud.fond G. B.

Tehnored L.A

11 ex./05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 551/2015. Tribunalul SUCEAVA