Revendicare imobiliară. Decizia nr. 266/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 4292/285/2010*
Dosar nr._ - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 266
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 APRILIE 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. L.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: G. F. F.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul P. G., domiciliat în ., nr.26, județul Suceava împotriva încheierii de dezinvestire nr.48 din data de 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți P. Z. și P. S., ambii domiciliați în ., nr.25, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat O. M. pentru recurentul reclamant, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că, prin serviciul de arhivă intimații pârâți au depus la dosar întâmpinarea formulată la recursul promovat în cauză, solicitând totodată judecarea cauzei și în lipsa acestora ( filele 9,10).
Avocat O. M. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada reprezentării juridice în instanță a recurentului reclamant (fila 8), precum și chitanța cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar aferentă recursului promovat în cauză în cuantum de 14 lei precum și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
Instanța dispune restituirea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar depuse la termen ul de astăzi de avocat O. M. pentru recurentul reclamant cu precizarea că nu se impunea taxarea prezentei căi de atac, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată, acordând cuvântul la dezbaterea cauzei pe fond.
Avocat O. M. pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului și modificarea încheierii recurate apreciind că instanța de fond a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru a se depune cheltuielile de judecată însă față de împrejurarea că părțile adverse nu au avut posibilitatea justificării onorariului la acel moment și că abia după încheierea dezbaterilor au depus la dosar chitanță, apreciază că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
De altfel pârâții puteau solicita plata cheltuielilor de judecată și pe cale separată.
În consecință, apreciind că referitor la cheltuielile de judecată, acestea puteau fi solicitate și administrate în condițiile prev. de art.138 CPCiv, cu reținerea că acest articol nu este aplicabil după încheierea dezbaterilor, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul neobligării sale la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă reînregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 21.03.2013, reclamantul P. G. i-a chemat în judecată pe pârâții P. Z. și P. P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții să îi predea în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul constând în suprafața de 99 mp. teren situat în intravilanul ., jud. Suceava, să se stabilească linia de hotar între proprietăți și obligarea pârâților la ridicarea gardului amplasat pe terenul său, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului în cauză având în vedere sentința civilă nr.585/08.02.1993 a Judecătoriei Rădăuți prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 3,94 ha. teren aparținând autorilor părților P. I. și P. A.. Totodată reclamantul a precizat că din suprafața sa totală de 4986 mp., pârâții au ocupat cu ocazia muncilor agricole o suprafață de 99 mp., au desființat vechiul hotar marcat de o răchită și au construit un gard din sârmă și stâlpi din fier, mutând astfel hotarul dintre proprietăți. Prin Ordonanța nr.953/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P. Z. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 alin.2 Cod penal și s-a aplicat o sancțiune administrativă în sumă de 600 lei, motiv pentru care reclamantul a promovat prezenta acțiune în revendicare.
Prin încheierea de dezinvestire nr. 48 din data de 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ , s-a luat act de renunțarea reclamantul P. G., domiciliat în ., nr.26, jud. Suceava, la judecata cauzei civile, având ca obiect revendicare și grănițuire, pârâți fiind P. Z. și P. S., domiciliați în ., nr.25, jud. Suceava.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâților suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La termenul de judecată de astăzi, reclamantul a arătat că renunță la judecarea prezentei cauze.
Așa fiind, instanța având în vedere și disp.art.246 C.proc.civ., a luat act de renunțare la judecarea prezentei acțiuni, iar în baza disp.art.246 alin.3 C.proc.civ. reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a promovat recurs reclamantul P. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în parte întrucât în mod nelegal și netemeinic a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că prin încheierea de dezinvestire nr.48 din 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a luat act de renunțarea sa la judecată, fiind obligat să plătească pârâților suma de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Astfel, a considerat că în mod greșit a fost obligat să achite pârâților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, solicitând a se avea în vedere că, chitanța cu onorariul de avocat a fost depusă după închiderea dezbaterilor, acesta fiind motivul pentru care s-a dispus amânarea pronunțării.
Conform art.116 CPCiv din 1865, când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la întâmpinare atâtea copii câți reclamanți sunt iar copiile vor fi certificate de reclamant că sunt conforme cu originalul.
Din acest text de lege reiese că documentele justificative ale cheltuielilor de judecată pretinse a fi fost efectuate în timpul și pentru procesul ce se judecă trebuie atașate întâmpinării, întocmai ca și celelalte înscrisuri.
Acestea ar putea fi solicitate și administrate în condițiile art.138 CPCiv, însă acest articol nu este aplicabil după închiderea dezbaterilor.
În condițiile în care instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare, faptul că a soluționat o cerere în baza unor înscrisuri depuse la dosar care nu sunt cunoscute de partea adversă echi8valează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a principiilor oralității și contradictorialității procesului civil, precum și a celor două texte de lege care prevăd administrarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat disp. art.304 pct.9 și 304/1 CPCiv.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul neobligării sale la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații P. Z. și P. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În întâmpinare au arătat că, prin recursul declarat, reclamantul P. G. a solicitat admiterea recursului motivat de faptul ca la ultimul termen de judecata a renunțat la judecarea cauzei și cu toate acestea a fost obligat să le plătească cheltuieli de judecată, constând in onorariu avocat, nefiind respectate, astfel, disp art 116 C proc civ din 1865, chitanța doveditoare ar fi trebuit să fie depusă odată cu întâmpinarea, în cauză nefiind aplicabile disp art 138 C proc civ, dovada cheltuielilor neputând fi depusă după închiderea dezbaterilor.
Recursul declarat este nefondat sens în care au solicitat respingerea acestuia.
Din probele administrate în dosar rezulta că la ultimul termen de judecată reclamantul a renunțat la judecarea cauzei iar ei au depus chitanță privind onorariul avocatului, înscris pe care nu ar fi avut posibilitatea să-1 depună în condițiile art. 116 Cod proc civ, in același timp cu întâmpinarea, deoarece chitanța este datată ulterior termenului pentru depunerea întâmpinării, la acea dată făcându-se plata onorariului.
În cauza sunt aplicabile disp art 138 alin 1 pct 3 Cod proc. civ. din 1865, întrucât depunerea acestei chitanțe privind dovada achitării onorariului de avocat nu pricinuia amânarea judecații, ba mai mult, nici reclamantul și nici apărătorul său nu au solicitat vreun termen pentru studierea acestei chitanțe, in eventualitatea pregătirii unei noi apărări legate de acest înscris.
Suma de 1000 lei ce reprezintă contravaloarea onorariului de avocat este o suma mai mult decât rezonabilă, având in vedere durata si complexitatea cauzei..
Intimații au mai solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Recurentul – reclamant P. G. a formulat recurs împotriva Încheierii de dezinvestire nr. 48/19.01.2015 prin care sa luat act de renunțarea la judecată, arătând că în mod eronat a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât chitanța aferentă onorariului de avocat a fost depusă după închiderea dezbaterilor.
Din analizarea dosarului de fond, tribunalul reține că la data de 16 ianuarie 2015, reclamantul P. G. a renunțat la judecarea acțiunii în revendicare în contradictoriu cu pârâții P. Z. și P. S., așa cum rezultă din declarația de la fila 78 dosar fond.
Apărătorul pârâților a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, solicitând amânarea pronunțării în scopul depunerii chitanței reprezentând onorariul de avocat.
Tribunalul are în vedere că acțiunea în revendicare a fost promovată de reclamantul recurent P. G.; că procesul se află în al doilea ciclu procesual după casarea cu trimitere, decisă de Tribunalul Suceava prin decizia 251/19 ianuarie 2013; că pentru derularea acestui demers litigios, părțile au suportat cheltuieli aferente soluționării cauzei, respectiv expertize și onorarii pentru asistența juridică asigurată de avocați.
După o perioadă de aproximativ 5 ani de zile de la promovarea litigiului din inițiativa sa, reclamantul a formulat o cerere de renunțare la judecată.
În speță, se conturează culpa reclamantului – recurent, care, după un interval mare de timp, a renunțat la judecarea cauzei.
Cât privește apărările recurentului, referitoare la depunerea chitanței după închiderea dezbaterilor, instanța o va înlătura ca neîntemeiată.
Este de observat că la termenul din 16 ianuarie 2015, apărătorul pârâților a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, solicitând amânarea pronunțării pentru a depune chitanța aferentă.
Având în vedere că pârâții – intimați au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, că acestea au fost dovedite cu chitanța depusă, că scopul amânării pronunțării a fost tocmai depunerea chitanței, instanța va respinge apărările referitoare la faptul că prin depunerea acestei chitanțe s-a încălcat principiul oralității și contradictorialității, întrucât din Încheierea de ședință din 16 ianuarie 2015, nu rezultă că reclamantul s-ar fi opus amânării pronunțării tocmai în acest scop, necontestând solicitarea pârâților.
De altfel, în conformitate cu prevederile art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Ori, așa cum am arătat anterior, renunțarea la judecată s-a făcut după aproximativ 5 ani de la data introducerii acțiunii, și pârâții au fost de acord, în conformitate cu prevederile art. 246 – alin. 4 Cod procedură civilă, care dispune în sensul că, atunci când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.
Față de cele ce preced, instanța de control judiciar reține că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, și cum în cauză nu sunt date motive de modificare/casare ale sentinței recurate în sensul celor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în considerarea art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamantul P. G., domiciliat în ., nr.26, județul Suceava împotriva încheierii de dezinvestire din data de 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți P. Z. și P. S., ambii domiciliați în ., nr.25, județul Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 APRILIE 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. L. C. M. G. F.
N. F.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. G.F.F.
Jud. fond. T. C.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./09.06.2015.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 551/2015. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 233/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
