Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1802/2015. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1802/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 1802/2015

Dosar nr._ - conflict de competență -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA NR. 1802

Ședința Camerei de Consiliu din 8 decembrie 2015

Președinte -T. M.

Grefier - P. T.

Pe rol, soluționarea sesizării privind stabilirea competenței de soluționare a cauzei ce face obiectul dosarului nr._, privind cererea formulată de reclamanta L. F., domiciliată în mun.Suceava ..158, ., . în contradictoriu cu pîrîtul B. C., domiciliat în ., jud.Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată sesizarea în stare de judecată rămâne în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra sesizării de față constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava reclamanta L. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în timpul căsătoriei părților a contractat un împrumut de 50.000 euro prin contractul de credit nr._ din data de 07.03.2008 de la Unicredit Ț. Bank S.A. care reprezintă datorie comună a părților, fiecare dintre părți cu o cotă de1/2 și să se dispună obligarea pârâtului să-i plătească reclamantei suma de 25.000 euro reprezentând cota de ½ din această datorie comună. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătorie care a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 5005 din data de 27.11.2009 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr._ definitivă și irevocabilă.

A mai arătat reclamanta că în timpul căsătoriei, părțile au încheiat contractul de credit nr._ din 07.03.2008 pentru un împrumut de 50.000 euro și deși este datorie comună, a plătit singură toate ratele aferente creditului atât până la divorț cât și după desfacerea căsătoriei.

Cu toate că până la plata integrală a creditului va plăti mai mult decât suma împrumutată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i plătească doar cota de ½ din suma efectiv împrumutată, respectiv 25.000 euro.

Reclamanta a susținut că părțile au efectuat partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, rămânând să partajeze și datoriile comune care grevează masa bunurilor comune.

Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 357 Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f.4-28).

Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 6645 lei (f.34).

Pârâtul B. C. a depus la dosar întâmpinare (f.39) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, iar pe fondul cauzei, a solicitat admiterea în parte a acțiunii, urmând a se constata că, într-adevăr, au contractat împreună de la Unicredit Ț. Bank S.A. un credit de 50.000 euro. A solicitat de asemenea, respingerea cererii reclamantei de a fi obligat la plata către aceasta a sumei de 25.000 euro reprezentând ½ din această datorie.

Odată cu întâmpinarea, pârâtul a depus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că masa de partaj este formată dintr-o locuință ( casă de vacanță) dobândită prin edificare împreună cu reclamanta - pârâtă și trei căbănuțe dobândite prin cumpărare de asemenea, în timpul căsătoriei, toate amplasate pe . și 480/15 din C.F._ UAT F., să se constate că u dobândit aceste bunuri imobile cu o contribuție egală de ½, să se formeze loturi corespunzătoare cotei de contribuție atribuind în natură reclamantei - pârâte bunurile și obligând-o la plată sultei corespunzătoare, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.1330 din 5 martie 2015 a Judecătoriei Suceava, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

S-a reținut că în speță se solicită ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile ce au aparținut părților, foști soți, indicate în cererea principală ca fiind o creanță de 50.000 euro (reprezentând împrumut contractat în timpul căsătoriei) și în cererea reconvențională bunuri imobile (o casă de vacanță și trei căbănuțe) situate în localitatea F., jud. Suceava.

Față de situația că partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei a fost solicitată pe cale separată, și nu odată cu cererea de divorț nu sunt incidente prevederile art. 914 al. 1 C.P.C. ce atribuie competența de soluționare judecătoriei în raza căruia s-a aflat ultimul domiciliu comun al părților, așa cum greșit susține reclamanta.

Sunt deci incidente în cauză normele generale de competență, respectiv prevederile art. 107 C.P.C. conform căreia este competentă instanța de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Gura Humorului.

Pe de altă parte, față de împrejurarea că în masa de împărțit se află și bunuri imobile, Judecătoria Gura Humorului este competentă teritorial exclusiv și în temeiul art. 117 al. 3 C.P.C., câtă vreme în materia ieșirii din indiviziune soluția disjungerii cererii reconvenționale este evident potrivnică interesului părților.

Prin sentința civilă nr.915 din 1 octombrie 2015, Judecătoria Gura Humorului și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava și constatînd ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Tribunalului Suceava în vederea soluționării acestuia.

S-a reținut că prin acțiunea introdusă la data de 16.10.2014 la Judecătoria Suceava, reclamanta în contradictoriu cu pârâtul B. C. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în timpul căsătoriei au contractat un împrumut de 50.000 euro prin contractul de credit nr._ din data de 07.03.2008 de la Unicredit Tiriac Bank S.A. care reprezintă o datorie comună a părților, fiecare cu o cotă de ½ și să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 25.000 euro reprezentând cota din această datorie comună. Reclamanta a investit instanța de judecată cu un partaj a unui contract încheiat cu Unicredit Tiriac Bank S.A. din mun. Suceava.

Conform prev. art. 113 pct. 3 C.p.c., în cauză „este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract”.

Cum, instanța locului unde a fost încheiat contractul este Judecătoria Suceava, în baza prev. art. 132 alin. 1 și 3 C.p.c. a admis excepția necompetenței teritorială a Judecătoriei Gura Humorului invocată de reclamanta L. F. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În soluționarea conflictului negativ de competență, verificînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Gura Humorului este competentă să judece cauza avînd ca obiect partaj bunuri comune.

Potrivit art.107(1) Cod procedură civilă „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

Cum Titlul V Cod procedură civilă privind procedura partajului judiciar nu prevede o competență specială, iar prezenta cerere nu este accesorie divorțului, tribunalul constată că instanța competentă să soluționeze partajul de bunuri comune este cea de la domiciliul pîrîtului.

Cum, în cauză, pîrîtul domiciliază pe raza de jurisdicție a Judecătoriei Gura Humorului, în baza art.135(4) Cod procedură civilă se va stabili competența în favoarea acestei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea privind stabilirea competenței de soluționare a cauzei ce face obiectul dosarului nr._, privind cererea formulată de reclamanta L. F., domiciliată în mun.Suceava ..158, ., . în contradictoriu cu pîrîtul B. C., domiciliat în ., jud.Suceava.

Stabilește competența teritorială a soluționării cauzei Judecătoriei Gura Humorului.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2015.

Președinte,Grefier,

T. M. P. T.

Red. T.M.

Tehnored.P.T.

Ex.4 – 11 decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1802/2015. Tribunalul SUCEAVA