Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1403/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1403/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1403/2015

Dosar nr._ - partaj bunuri comune -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1403

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12 NOIEMBRIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: G. F. F.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta B. O., domiciliată în mun. Suceava, ..25, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 6128 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant ROHEȚKI N. C., domiciliat în mun. Suceava, ., ., etaj 2, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. S. în substituirea apărătorului ales al intimatului reclamant, avocat F. A. (fila 33), lipsă fiind părțile.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța având în vedere că prin Încheierea nr.440 din data de 15 octombrie 2015 dată în ședința camerei de Consiliu, a fost admisă, în parte, cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petenta B. O., sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă judecării apelului, în proporție de 50% din valoarea totală a taxei, așa încât petenta va achita doar suma de 643 lei, reprezentând 1/2 din cuantumul total al taxei judiciare de timbru, și că apelanta nu a uzat de calea de atac respectiv nu a formulat cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri în termen de 5 zile de la comunicare, pune în discuție excepția insuficientei timbrări a apelului promovat în cauză de apelanta pârâtă.

Avocat R. S. pentru intimatul reclamant solicită admiterea excepției și anularea apelului ca insuficient timbrat motivat de faptul că deși a beneficiat de facilitatea acordării ajutorului public judiciar în cuantum de ½ din taxa judiciară inițial stabilită, apelanta pârâtă nu a mai achitat diferența de ½ și nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva soluției date prin încheierea din 15.10.2015. Fără cheltuieli.

Potrivit art. 394 Noul Cod procedură civilă, instanța considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 13.03.2014, sub nr._, reclamantul Rohețchi N. – C., în contradictoriu cu pârâta B. O., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajarea bunurilor comune și a datoriilor contractate în timpul căsătoriei sale cu pârâta în cote egale de 50%; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 28 iulie 2007, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 3804 din 19 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .

A precizat reclamantul că masa bunurilor comune supuse partajului este în valoare de_ lei și este compusă din: un autoturism marca Peugeot, model 407, an de fabricație 2008, în valoare de_ lei (echivalent a 7000 Euro); sistem home cinema 500 W marca LG, în valoare de 855 lei; monitor LCD Philipps, în valoare de 550 lei; sistem intel PD E 2160, în valoare de 900 lei; TV LCD LG, în valoare de 2800 lei; căști multimedia cu microfon, în valoare de 45 lei; telefon fax, în valoare de 270 lei; imprimantă, în valoare de 240 lei; filtru cafea, în valoare de 220 lei; sandwich maker, în valoare de 75 lei; robot bucătărie, în valoare de 430 lei; toaster, în valoare de 75 lei; mașină tocat carne, în valoare de 200 lei; storcător fructe, în valoare de 50 lei; cântar persoane, în valoare de 110 lei.

De asemenea, reclamantul a arătat că masa de partaj este grevată de o datorie comună în cuantum de_.99 lei potrivit extrasului de cont din data de 16.08.2012. Acest pasiv reprezintă datoria aferentă cârdului de credit Euroline American Express emis de ERB Retail Services în luna septembrie 2007, al cărui descoperit de cont a fost utilizat pentru achiziționarea unora dintre bunurile comune indicate mai sus, astfel cum rezultă din adresa nr. 158775_2/27.03.2013 înaintată de ERB Retail Services și din factura nr._/30.08.2007 emisă de magazinul Altex.

În ceea ce privește contribuția la dobândirea bunurilor comune, reclamantul a arătat că aceasta este egală pentru fiecare dintre soți, astfel încât a solicitat să se dispună partajarea bunurilor și a datoriilor comune în cotă de 50% pentru fiecare.

Sub aspectul modalității de lotizare, reclamantul a solicitat atribuirea în lotul pârâtei a autoturismului marca Peugeot model 407, precum și a celorlalte bunuri mobile supuse partajului, cu obligarea acesteia la plata unei sulte corespunzătoare în favoarea sa.

În drept, au fost invocate disp. art. 357, art. 364 alin. 2, art. 669 și urm. Cod civil, art. 979- 994 C. proc. civ. și art. 453 C. proc. civ.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri ( filele 7-29 ).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2564,55 lei.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii doar în ceea ce privește partajarea autoturismului marca Peugeot model 407 aflat în prezent în posesia ei, fiind de acord și cu valoarea indicată de reclamant pentru bunul mobil autoturism precum și cu atribuirea acestuia în lotul său.

A solicitat, de asemenea, compensarea cheltuielilor de judecată, având în vedere contribuția egală la dobândirea bunului.

Cu privire la bunurile mobile indicate în acțiune, pârâta a arătat că bunurile efectiv dobândite în timpul căsătoriei, sunt cele indicate pe factura ALTEX depusă chiar de reclamant la dosar, bunuri în valoare de 9678,5 lei. Aceste bunuri achiziționate la data de 30 august 2007 cu cardul reclamantului, au fost partajate. Astfel, reclamantul a luat sistemul Home Cinema, căști multimedia cu microfon, camera video și sistemul de navigație Evolio, ea rămânând cu celelalte bunuri, respectiv monitorul Philips, sistemul intel, și LCD Tv HD Ready. De asemenea, a mai fost ulterior achiziționat un fax Panasonic ce se află în posesia ei. Celelalte bunuri menționate de reclamant ca fiind achiziționate în timpul căsătoriei și rămase în posesia ei, nu sunt bunuri comune, iar facturile și chitanțele depuse la dosar nu sunt pe numele lor, aspect ce se poate observa doar lecturând aceste înscrisuri.

Referitor la suma de_,99 lei de pe cardul de credit Euroline American Express emis pe numele reclamantului, pârâta a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că ridicările de sume de pe card au început după despărțirea în fapt a părților, respectiv în martie 2011 iar la momentul la care s-am împăcat - decembrie 2011, reclamantul avea deja un sold de 11.157,40 lei, care nu a fost achitat nici în prezent și care în niciun caz nu reprezintă o datorie comună.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, 451, 453 C.p.c.

În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri ( filele 43-60).

La termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2014, reclamantul, prin apărător, a arătat că înțelege a-și restrânge acțiunea în sensul că masa rămasă de partajat este compusă doar din autoturismul marca Peugeot.

Aceleași aspecte au fost reiterate și prin declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din 11.12.2014, reclamantul arătând că masa de partajat se compune din autoturismul marca Peugeot 407, an de fabricație 2008, în valoare de 31.500 lei (echivalent a 7000 euro), la care părțile au o cotă de contribuție egală, solicitând atribuirea acestuia în lotul pârâtei (f. 86 ds.).

Prin declarație dată la același termen de judecată, pârâta a arătat că este de acord cu compunerea masei de partajat, astfel cum a fost indicată de reclamant, în valoare de 31.500 lei (echivalentul a 7000 euro), cu atribuirea bunului în lotul său și compensare diferenței valorice prin sultă, cota de contribuție a părților fiind egală (f. 85 ds.).

Prin sentința civilă nr. 6128 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ , s-a admis acțiunea civilă având ca obiect „partaj judiciar” formulată de reclamantul Rohețchi N. C., domiciliat în Suceava, ., ., ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta B. O., domiciliată în Suceava, .. 25, jud. Suceava, astfel cum a fost restrânsă.

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun, cu o contribuție de 50 % fiecare, un autoturism marca Peugeot 407, an de fabricație 2008, având nr. de înmatriculare_ și nr. de identificare VF36DRHRH21739347, în valoare de 31.500 lei.

S-a încetat starea de indiviziune existentă între părți.

Reclamantei i s-a atribuit autoturismul marca Peugeot 407, an de fabricație 2008, având nr. de înmatriculare_ și nr. de identificare VF36DRHRH21739347, în valoare de 31.500 lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, reclamanta a fost obligată la plata către pârât a sumei de 15.750 lei cu titlu de sultă.

Reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a disjuns cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienții B. N. și B. S. și dispune înaintarea acesteia la C. Registratură al Judecătoriei Suceava în vederea formării unui nou dosar având ca obiect „pretenții” ce se va înregistra pe rolul aceluiași complet, C19.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: părțile s-au căsătorit la data de 28.07.2007 iar această căsătorie a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 3804/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în ds. nr._ (f. 7-10).

Astfel cum rezultă din susținerile părților coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare – cumpărare nr. 1207 din 08.02.2008 încheiat cu .. (f. 12-14, 15-17), instanța reține că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu titlu de bun comun, un autoturism marca Peugeot 407, an de fabricație 2008, având nr. de înmatriculare_ și nr. de identificare VF36DRHRH21739347, în valoare de 31.500 lei.

Ca atare, instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, ca bun comun, un autoturism marca Peugeot 407, an de fabricație 2008, având nr. de înmatriculare_ și nr. de identificare VF36DRHRH21739347, în valoare de 31.500 lei.

În drept, instanța a reținut faptul că, potrivit art. 27 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noul Cod Civil, indiferent de data încheierii căsătoriei, în ceea ce privește relațiile lor personale și patrimoniale, soții sunt supuși dispozițiilor Noului Cod Civil, de la data intrării sale în vigoare. Având în vedere faptul că hotărârea prin care a fost pronunțat divorțul a rămas definitivă și irevocabilă la data de 30.10.2013, ulterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, prin raportare la dispozițiile art. 382 Noul cod civil rezultă faptul că dispozițiile legii noi sunt aplicabile în cauză în ceea ce privește relațiile personale și patrimoniale.

D. fiind momentul încheierii căsătoriei, respectiv 28.07.2007, dar și dispozițiile art. 329 Noul Cod civil, potrivit căruia alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se face prin încheierea unei convenții matrimoniale, instanța reține ca fiind incident în cauză regimul comunității legale de bunuri.

Astfel, instanța a reținut faptul că, potrivit art. 339 Noul Cod civil, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.

Până la proba contrară, contribuția soților este prezumată ca fiind egală la dobândirea bunurilor comune, potrivit art. 357 alin. 2 teza finală Noul Cod civil.

Cu privire la stabilirea cotei de contribuție, instanța a avut în vedere și faptul că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat constatarea unei cote de contribuție egale, de 50%-50%, aspect cu care pârâta a fost de acord. Față de acestea, instanța de fond a reținut faptul că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, de 50 % fiecare.

D. urmare, având în vedere valoarea bunului dobândit în timpul căsătoriei, de 31.500 lei, prin raportare la cotele de contribuție, rezultă faptul că fiecărei părți îi revine o cotă de contribuție în valoare de 15.750 lei.

Potrivit art. 982 alin. 2 C.pr.civ., „Dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit înțelegerii lor”.

În speță, astfel cum s-a reținut în paragrafele anterioare, părțile au ajuns la un acord în ceea ce privește împărțirea/atribuirea bunului, în sensul că ambele au solicitat ca autoturismul marca Peugeot 407 cu nr. de înmatriculare_ să fie atribuit în lotul pârâtei urmând ca aceasta să-i achite reclamantului sulta corespunzătoare cotei sale de contribuție.

În consecință, instanța a dispus încetarea stării de indiviziune existentă între părți și a atributit reclamantei autoturismul marca Peugeot 407, an de fabricație 2008, având nr. de înmatriculare_ și nr. de identificare VF36DRHRH21739347, în valoare de 31.500 lei.

De asemenea, pentru egalizarea valorică a loturilor, instanța a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 15.750 lei cu titlu de sultă.

Față de chitanța depusă la dosar – f. 84, în raport de cotele de contribuție reținute precum și de dubla calitate a părților într-un proces de partaj, fiecare obținând ceva pentru sine, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienții B. N. și B. S., având în vedere împrejurarea că acțiunea principală a fost soluționată și reținând disp. art. 66 C.pr.civ., instanța a dispus disjungerea cererii de intervenție și înaintarea acesteia la C. Registratură al Judecătoriei Suceava în vederea formării unui nou dosar având ca obiect „pretenții” ce se va înregistra pe rolul aceluiași complet, C19.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta B. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că nu poate folosi hotărârea pronunțată de instanța de fond atâta timp cât reclamantul nu i-a dat actele originale ale autoturismului marca Peugeot 406, an de fabricație 2008 cu numărul de înmatriculare_ autoturism care i-a fost inclus în lot la partaj.

Apelanta a mai precizat că atâta timp cât reclamantul nu-i remite actele mașinii hotărârea nu poate fi pusă în executare pentru finalizarea partajului.

Intimatul ROHEȚKI N. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea motivării sentinței pronunțate de instanța de fond ca nelegală și temeinică pentru următoarele motive:

Ca și chestiune prealabilă a arătat că potrivit dispozițiilor art. 440 Cproc civ. calea de atac împotriva sentinței civile nr. 6128/18.12.2014 este recursul și nu apelul cu în mod greșit a interpretat instanța de fond.

În fapt, instanța de fond a fost investită cu o acțiune în partajul bunurilor comune. În cadrul acestui dosar părțile au ajuns la un acord în ceea ce privește împărțirea masei bunurilor comune, în speță fiind incidente prevederile art. 982 CPCiv.

„Dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit înțelegerii lor. împărțeala se poate face prin bună învoială și dacă printre cei interesați se află minori, persoane puse sub interdicție judecătorească ori dispăruți, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă, precum și, dacă este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal.

În cazul în care înțelegerea privește numai partajul anumitor bunuri, instanța va lua act de această învoială și va pronunța o hotărâre parțială, continuând procesul pentru celelalte bunuri."

Potrivit acestor prevederi instanța a pronunțat o hotărâre conform înțelegerii părților din dosar.

Calea de atac împotriva acestei hotărâri este cea prevăzută de art. 440 C. raportat la prevederile art. 982 alin. 4CPC.

Din acest motiv sentința civilă nr. 6128/18.12.2014 nu poate fi atacată decât cu recurs, pentru motive procedurale.

Nici unul din motivele invocate de către recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. 1 pct. 1-8 C., și nu vizează nici un viciu procedural.

De altfel cererea nici pe fondul cauzei nu este fondată, deoarece solicitarea recurentei este o cerere nouă care nu a făcut obiectul instanței de fond, iar pe de altă parte nu a refuzat nici un moment să îi predea actele mașinii.

Din contra el este cel care încă din luna martie a încercat să ia legătura cu aceasta, pentru a pune în executare hotărârea de comun acord, dar pârâta nu i-a răspuns la mesaje.

A solicitat în nenumărate rânduri să se vadă pentru ca ea să facă plata, și el să îi predea actele, dar aceasta nu i-a răspuns în nici un fel.

Având în vedere aceste motive a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța, la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2015, a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a apelului promovat în cauză.

Prin urmare, instanța se va pronunța cu privire la excepția insuficientei timbrării a apelului, invocată la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2015.

Potrivit art. 224 Cod procedură civilă, instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

Față de prevederile art.248 (1) Cod.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi, după caz cercetarea în fond a cauzei și analizând cu prioritate excepția insuficientei timbrării a apelului.

Reține instanța de control judiciar, că prin rezoluția dispusă la data de 08.05.2015, s-a pus în sarcina apelantei reclamantei B. O. obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1285 lei în conformitate cu disp. art.23 din O.U.G. 80/2013, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.

La fila 9 în cadrul procedurii de regularizare a cererii de apel precum și la fila 23 se regăsesc dovezile citării apelantei la adresa de domiciliu cu mențiunea achitării acestei taxe, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind din data de 18.06.2015, citația fiind primită personal de apelantă acesta semnând de primire cu . numărul cărții de identitate.

De asemenea, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea soluționată de prima instanță.

Prezenta acțiune are ca obiect hotărâre de constatare nulitate act autentic, fiind o acțiune evaluabilă în bani, supusă plății taxei judiciare de timbru, în condițiile art.10 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013.

Este evident că acest tip de acțiune nu face parte din categoria celor scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală din care să rezulte că sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru căile de atac formulate în următoarele cicluri procesuale.

Conform art. 33 alin. 1 din O.U.G. 80/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Este de reținut faptul că apelanta a formulat două cereri accesorii respectiv o cerere de acordarea a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru precum și o cerere de reexaminare taxă judiciară.

Astfel, prin Încheierea nr.377 dată în ședința Camerei de Consiliu din data de 10.09.2015 s-a respins cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru formulată de petentă.

Apoi, prin Încheierea nr.440 dată în ședința Camerei de Consiliu din data de 15.10.2015, s-a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petenta B. O., sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă judecării apelului, în proporție de 50% din valoarea totală a taxei, așa încât petenta a fost obligată la achitarea doar a sumei de 643 lei, reprezentând 1/2 din cuantumul total al taxei judiciare de timbru.

Instanța de control judiciar constată că apelanta nu a uzat de calea de atac respectiv nu a formulat cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri în termen de 5 zile de la comunicare și nici nu a achitat diferența reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 643 lei, diferență pe care instanța a pus-o în sarcina sa, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat, așa cum rezultă din Încheierea de ședință nr.440 din data de 15 octombrie 2015.

Față de faptul că prezenta cerere este supusă timbrajului în contextul legislativ sus – arătat; față de faptul că aceste taxe se plătesc anticipat, în condițiile în care apelanta a fost citată cu mențiunea achitării acestei taxe, tribunalul constată că în speță este dată excepția insuficientei timbrării a apelului invocată din oficiu, și în consecință, va anula apelul ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Admite excepția insuficientei timbrări a apelului, invocată de intimatul reclamant.

Anulează apelul formulat de pârâta B. O., domiciliată în mun. Suceava, ..25, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 6128 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant ROHEȚKI N. C., domiciliat în mun. Suceava, ., ., etaj 2, ., ca insuficient timbrat.

În baza art.18 din O.U.G. 51/2008, ajutorul public judiciar de care a beneficiat apelanta rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 NOIEMBRIE 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

G. F. C. M. Ș. L.

F. N. G.

Red. G.F.F.

Jud. fond. B. M. L.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.5./27.11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1403/2015. Tribunalul SUCEAVA