Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1374/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1374/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1374/2015
Dosar nr._ - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1374
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2015
Președinte - D. D.
Judecător - V. O. D.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamanta J. E. C., domiciliată în ., jud.Suceava (la J. I.) și cu domiciliul ales la cabinet avocat O. A. – mun.Rădăuți ..70, parter, jud.Suceava și pârâtul P. G., domiciliat în ., jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.1791 din 28 mai 2014 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ).
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărîre și cînd din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amînată pentru data de 3 noiembrie 2015 și apoi pentru astăzi 10 noiembrie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin S.C. nr.1791/28.05.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a admis acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, formulată de reclamanta J. C. E. în contradictoriu cu pârâtul P. G. și în consecință:
A admis cererea reconvențională, în parte.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri:
- un autoturism WV Golf A3- în valoare de 7576 lei
- TV color Mitsai
- Aragaz 4 ochiuri
- DVD Sanyo
- Aparat Foto marca Fuji
- -cuptor cu microunde
- Uscător de păr
- Frigider
- Robot de stors fructe
- Masa cu patru scaune
- Pat cu saltea, 2 fotolii, în valoare totală de 3286 lei.
- Suprafața totală de 3000 m.p. teren identic cu pf_ din CF și au efectuat lucrări de îmbunătățire la locuința pârâtului în valoare de_ lei, părțile având contribuția de 50% fiecare la dobândirea bunurilor.
A încetat starea de indiviziune dintre părți și a atribuit
Pârâtului:
- autoturismul WV Golf A3- în valoare de 7576 lei
- îmbunătățire efectuate la locuința pârâtului în valoare de_ lei
- bunurile mobile în valoare de 3286 lei, valoarea lotului fiind de_ lei,
Reclamantei:- suprafața de 3000 m.p. teren identic cu pf_ în valoare de 1900 lei.
A respins capătul de cerere privind reconvențională privind restituirea bunurilor proprii.
A obligat pârâtul-reclamant să-i plătească reclamantei-pârâte suma de_,5 lei cu titlu de sultă.
A compensat cheltuielile de judecată.
În cauză au formulat apel ambele părți, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a criticat în apel faptul că prima instanță nu a reținut în ceea ce o privește o contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune, deși a dovedit că la întoarcerea în țară a avut un total de_ euro, bani pe care i-a folosit la nuntă, iar cu banii obținuți la nuntă au cumpărat materiale pentru finisarea locuinței și că, anterior căsătoriei, împrumutase fraților săi suma de 3600 euro, banii fiindu-i restituiți în timpul căsătoriei, iar suprafața de 2700 mp a fost achitată de părinții săi cu titlu de înzestrare.
În al doilea rând, reclamanta a criticat modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că, funcție de sumele avansate în timpul desfășurării procesului se impunea ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 5905 lei.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâtul a arătat, în esență, că în mod greșit i-au fost atribuite în lot bunurile mobile, deși din probatoriul administrat a rezultat că acestea sunt în posesia reclamantei, care le-a luat cu ajutorul fraților săi și se află pe teritoriul Portugaliei.
Pârâtul a criticat și refuzul instanței de a o obliga pe reclamantă la plata contravalorii bunurilor sale proprii, deși a făcut dovada cu martori că a avut bunuri proprii, ceasuri și bijuterii evaluate de expert, martorul C. D. arătând că le-a văzut la apelant și că are cunoștință că și acestea au fost luate de reclamantă odată cu celelalte bunuri comune din casă. Același martor a arătat că ceasurile erau de marcă, ceea ce însemna o valoare mare, dar pentru apelant reprezenta și o valoare sentimentală pentru că erau procurate din munca sa, muncă nu tocmai ușoară, pe care a desfășurat-o pe teritoriul Portugaliei, acesta fiind în această țară cu mult înainte de încheierea căsătoriei cu reclamanta.
Cu privire la autoturism, apelantul a arătat că fără suport probator acesta a fost inclus în masa de partajat și a fost evaluat în mod arbitrar de expert, fără a avea elementele esențiale pentru efectuarea lucrării.
În ceea ce privește îmbunătățirile la imobil, apelantul a susținut că instanța a făcut o apreciere greșită a acestora, contrară probelor administrate în prezenta cauză, iar modul de calcul al îmbunătățirilor nu se regăsește în raportul de expertiză, soluția fiind total arbitrară, neavând suport probator și contrazisă de propriile constatări ale completului de judecată, constatări pe care le-a făcut în mod direct și personal la cercetarea judecătorească, că a reținut fântâna și instalația pentru aducerea apei în casă și grajd, deși a constatat neconcordanțele dintre susținerile reclamantei și constatările expertului și că în mod nejustificat a stabilit valoarea îmbunătățirilor fără a explica modalitatea în care a reținut suma de_ lei.
Prin Decizia civilă nr.1229/09.12.2014 Tribunalul Suceava a respins ca nefondate ambele apeluri.
Prin Decizia Civilă nr.117/07.04.2015 Curtea de Apel Suceava a admis recursurile declarate de reclamanta J. E. C. și de pârâtul P. G., împotriva deciziei nr. 1229 din 9 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, a casat decizia civilă nr. 1229 din 9.12.2014 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 298 raportat la dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească pronunțată în apel trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești își are izvorul în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, combinat cu dreptul părților ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv, iar obligația de motivare a hotărârilor este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea drepturilor menționate anterior, piloni de bază ai dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art. 6 CEDO.
Deci, se conchide, prin prisma dispozițiilor menționate, că instanța de apel avea obligația de a examina și de a răspunde efectiv tuturor criticilor formulate de părți, neîndeplinirea acestei cerințe echivalând practic cu necercetarea fondului cauzei.
De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59]” – citat preluat din Hotărârea pronunțată de Curte în cauza Albina c/a România, paragraful nr. 30 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1049 din 25 noiembrie 2005).
În speță, se reține sub un prim aspect că prin cererea reconvențională formulată pârâtul P. G. a solicitat obligarea reclamantei la restituirea bunurilor proprii, capăt de cerere respins de prima instanță.
În apelul declarat împotriva hotărârii judecătoriei, pârâtul critică respingerea acestui capăt de cerere.
Instanța de apel a omis să cerceteze această critică amplu argumentată de pârât.
Se reține că tot prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat aducerea la masa de partajat a unor bunuri mobile dobândite în timpul căsătoriei, cerere admisă de prima instanță, constatându-se astfel că părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunuri mobile în valoare de 3286 lei, care au fost atribuite în lotul pârâtului.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe pârâtul a dezvoltat critici în ceea ce privește maniera de lotizare a acestor bunuri mobile, expunând argumente ample în susținerea solicitării de atribuire a acestor bunuri în lotul reclamantei.
Instanța de apel răspunzând acestei critici reține că „în condițiile în care bunurile mobile au fost solicitate la partaj prin cererea reconvențională, reclamanta contestând existența lor, în mod corect ele au fost atribuite în lot pârâtului”.
Pe calea partajului judiciar, instanța este ținută de a hotărî modalitățile concrete de partajare, principala modalitate de realizare a partajului fiind partajul în natură prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor. Având în vedere prevederile art. 6739 Cod procedură civilă, instanțele vor ține seama la atribuire în partajul judiciar, de criteriile enumerate exemplificativ de textul legal citat precum: mărirea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, ocupația și domiciliul părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala, au făcut îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor și altele asemenea, scopul urmărit prin aceste prevederi fiind înlesnirea, într-un mod cât mai echitabil, a încetării stării de indiviziune.
Așa fiind, Curtea a constatat că motivarea instanței de apel cu privire la lotizare nu respectă exigențele legii, instanța de apel, fără o analiză concretă și efectivă a criteriilor de lotizare, realizând o motivare formală, ce nu poate fundamenta soluția pronunțată de această instanță, dincolo de faptul că o . apărari ale pârâtului referitoare la lotizare nu au fost examinate.
Aceeași concluzie se impune și cu privire la soluționarea criticii vizând îmbunătățirile aduse de părți imobilului în timpul căsătoriei.
Instanța de apel, fără un examen efectiv, real și consistent al probatoriilor administrate pe acest aspect și al argumentelor pârâtului, a respins această critică cu o motivare bazată pe considerații generale, fără nici o referire expresă, detaliată la probatoriul administrat.
Or, o motivare în termeni generali, în sensul că din raportul de expertiză aflat la dosar coroborat cu declarațiile martorilor rezultă că nu se confirmă critica pârâtului face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Astfel, relativ la motivarea primei instanțe, care reține că se va scădea din valoarea îmbunătățirilor valoarea lucrărilor efectuate de pârât după divorț, cu referire la finalizarea băii, pârâtul a dezvoltat critici vizând atât modul în care s-a ajuns la stabilirea acestei valori (neexplicitat de prima instanță), cât și deducerea contravalorii unor lucrări efectuate anterior încheierii căsătoriei, cu trimitere la probele administrate, în special cercetarea locală, însă hotărârea instanței de apel nu cuprinde și o analiză a acestor critici, prin raportare la mijloacele de probă administrate. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate și să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoașterea temeiurilor argumentelor reținute de instanță și, astfel, exercitarea controlului judiciar.
Neanalizarea de către instanța de apel a stării de fapt sub niciun aspect și neexaminarea motivelor de apel echivalează cu necercetarea cererii de apel, încălcând garanțiilor unui proces echitabil, astfel cum sunt statuate prin art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, cum instanța de apel a omis să examineze critici esențiale în soluționarea cauzei, iar în baza rolului activ aceeași instanță nu aprofundează cercetarea judecătorească pentru clarificarea aspectelor divergente dintre părți, s-a apreciat că motivarea în ceea ce privește respingerea apelului declarat de pârât nu satisface exigențele art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, ceea ce împiedică instanța de recurs să exercite controlul de legalitate asupra deciziei criticate.
În ceea ce privește recursul reclamantei se găsește întemeiată critica vizând compensarea cheltuielilor de judecată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
În speță, prima instanță a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, pronunțându-se, deci, cu privire la acest aspect, condiții în care nu sunt incidente dispozițiile art. 2812 Cod procedură civilă.
Neprezentarea manierei de compensare a cheltuielilor de judecată a reprezentat motiv de critică de către reclamantă prin apelul declarat, asupra căruia instanța de apel, reținând eronat incidența dispozițiilor art. 2812 Cod procedură civilă, nu s-a pronunțat.
Curtea a apreciat că o astfel de soluție a instanței de apel este greșită, întrucât instanța trebuia să verifice aplicarea prevederilor art. 276 Cod procedură civilă și să compenseze cheltuielile de judecată efectuate de părți în etapa procesuală în care s-a pus problema determinării cuantumului lor.
Analizând apelurile declarate de părți prin prisma indicațiilor din decizia de casare, tribunalul reține următoarele:
Astfel, în ceea ce privește apelul pârâtului se constată că acesta a înțeles să critice modalitatea de lotizare a bunurilor mobile în valoare totală de 3.286 lei despre care a susținut că au fost atribuite greșit în lotul său în condițiile în care acestea sunt în posesia reclamantei, respectiv la reședința acesteia din Portugalia fiind luate cu ajutorul fraților din domiciliul conjugal.
Aceste susțineri au fost confirmate prin declarația martorului C. D. (fila 288) care a arătat că în acea perioada a lucrat în Portugalia fiind prieten cu apelantul l-a vizitat de multe ori și că atât de la acesta cât și de la vecinii portughezi a aflat că după ce reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, în lipsa fostului soț, a venit împreună cu un frate și cu încă o altă persoană și a încărcat lucrurile din casă într-o camionetă. Martorul a confirmat atât existența la domiciliul părților a bunurilor mobile cât și faptul că acestea nu mai sunt în posesia pârâtului de la data despărțirii în fapt a acestora.
De asemenea, martorul P. V. prin declarația de la fila 290 dosar a susținut că a fost în vizită la domiciliul comun al părților din Portugalia care i-au povestit că împreună au reușit să achiziționeze cele necesare unei locuințe, bunuri de uz casnic, mobilier, electronice, etc. însă după ce aceștia s-au despărțit, pârâta a plecat în lipsa pârâtului cu toate lucrurile lăsând casa goală. Martorul a precizat că personal la următoarea vizită, a doua zi după plecarea reclamantei, a văzut că în casă nu mai existau lucrurile pe care le văzuse anterior, casa fiind aproape goală. A mai arătat martorul că, locuind în aceeași zonă cu părțile, a văzut-o pe reclamantă în acea zi cu mașina încărcată ieșind din domiciliul comun.
Martorii reclamantei, respectiv și A. V. (fila 233) a susținut că de la aceasta cunoaște faptul că toate bunurile mobile au rămas la pârât, că nu au vizitat părțile niciodată în Portugalia și că nu știe ce bunuri s-au achiziționat iar martora S. T. (fila 232) a arătat că a lucrat în Portugalia cu reclamanta iar aceasta i-a comunicat că toate lucrurile din casă au rămas la pârât.
Tribunalul, având în vedere declarațiile martorilor audiați, constată că susținerile referitoare la posesia asupra bunurilor mobile a fost dovedită în sensul susținerilor pârâtului confirmându-se în acest sens faptul că acestea au fost luate de pârâtă, urmând a înlătura declarațiile martorelor reclamantei deoarece acestea nu au perceput în mod direct situația prezentată ci indirect.
Ca atare, dându-se eficiență dispozițiilor art.673 ind.9 C., tribunalul va atribui în lotul reclamantei și bunurile mobile în valoare de 3.286 lei.
Critica referitoare la greșita includere a autoturismului în masa de partajat nu poate fi reținută, în condițiile în care din declarațiile martorilor și din cuprinsul S.C. nr.1331/2011 a Judecătoriei Rădăuți se constată că părțile s-au despărțit în fapt în anul 2010, iar potrivit susținerilor pârâtului autoturismul a fost înstrăinat în anul 2011, astfel încât nu s-a confirmat susținerea potrivit căreia autoturismul a fost înstrăinat de ambele părți în timpul conviețuirii.
În ceea ce privește evaluarea, față de imposibilitatea vizualizării mașinii, în mod corect expertul a avut în vedere criteriile tehnice indicate în expertiză.
Referitor la îmbunătățirile reținute ca reprezentând bun comun, corect instanța de fond a avut în vedere constatările expertului, coroborate cu declarațiile martorilor audiați.
Astfel, martorii Pîslari E. și Bahnean D. au arătat că la casa pârâtului, în timpul căsătoriei acestuia cu reclamanta, s-au executat lucrări de tencuieli interioare și exterioare și s-a edificat o fântână. Martorul P. A., a precizat că a fost cel care a executat fântâna în perioada căsătoriei părților, că în casă nu existau dușumele, interiorul fiind tencuit cu pământ, la acea dată se montau jgheaburi la casă, instalația electrică funcționând în bucătărie, fără a cunoaște dacă funcționa în toată casa.
De altfel, singurele puncte de vedere contradictorii referitoare la parte din îmbunătățirile efectuate la casă sunt cele referitoare la fântână și la instalația electrică.
Față de probatoriul administrat, corect din valoarea îmbunătățirilor s-a scăzut doar valoarea lucrărilor efectuate de pârât după divorț, respectiv cea referitoare la finalizarea băii din locuință.
Conform concluziilor raportului de expertiză (fila 204), valoarea îmbunătățirilor aduse la casă de părți în timpul căsătoriei este de 112.654,17 Ron, valoarea lucrărilor conform obiectivelor susținute de pârât fiind, conform anexei 3 în valoare de_,42 Ron, cu mențiunea că pentru cea din urmă nu s-a făcut nici o dovadă.
După cum s-a arătat mai sus, în instanță s-a dovedit doar lucrările de finalizare a băii care au fost executate doar de către pârât după despărțire, astfel încât în condițiile în care celelalte susțineri referitoare la îmbunătățirile efectuate doar de acestea nu au fost probate, atribuirea în lotul acestuia a îmbunătățirilor în valoare de_ Ron este corectă.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, deși acesta vizează cota de contribuție și modul în care s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, prin decizia de casare s-a susținut doar greșita aplicare a dispozițiilor art.276 C..
În aceste condiții, tribunalul analizând cheltuielile efectuate de părți în primă instanță prin raportare la contribuția comună în dobândirea bunurilor comune, constată că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art.276 C..
Astfel, conform chitanțelor existente la dosar, cheltuielile efectuate de reclamantă cuprind suma de 4773 lei taxă timbru, 1602 lei onorariu expert și 900 lei onorariu avocat, în timp ce pârâtul a achitat suma de 469 lei taxă timbru, 901 lei expertiză, astfel încât, conform pretențiilor admise și a cotei de contribuție se impune a se face aplicarea dispozițiilor art.246 C., urmând a fi obligat la cheltuieli de judecată stabilite prin compensare.
Față de toate aceste considerente, tribunalul în temeiul prevederilor art.298 C. va admite apelurile declarate în sensul schimbării în parte a sentinței atacate și menținerii dispozițiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Având în vedere admiterea în parte a apelurilor declarate, față de dispozițiile art.276 C. tribunalul va dispune compensarea cheltuielilor de judecată din apel.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite în parte apelurile declarate de reclamanta J. E. C., domiciliată în ., jud.Suceava (la J. I.) și cu domiciliul ales la cabinet avocat O. A. – mun.Rădăuți ..70, parter, jud.Suceava și pârâtul P. G., domiciliat în ., jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.1791 din 28 mai 2014 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ).
Schimbă în parte sentința civilă nr.1791 din 28 mai 2014 a Judecătoriei Rădăuți și în consecință:
Atribuie pîrîtului autoturismul Volkswagen Golf A3 în valoare de 7.576 lei și îmbunătățirile efectuate la locuința acestuia în valoare de 99.681 lei, valoarea totală a lotului fiind de 107.257 lei. Atribuie reclamantei suprafața de 3000 m.p. identică cu p.f._ în valoare de 1.900 lei și bunurile mobile în valoare de 3.286 lei, valoarea totală a lotului fiind de 5.186 lei.
Obligă pîrîtul să plătească reclamantei suma de 51.036 lei cu titlu de sultă.
Obligă pîrîtul să plătească reclamantei suma de 2.952,50 lei cheltuieli de judecată prin compensare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Compensează cheltuielile de judecată din apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. D. V. O. D. P. T.
Red. D.D.
Jud.fond – G. Rahila
Tehnored.P.T. – Ex.5 – 10 decembrie 2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1358/2015. Tribunalul... | Reintegrare în familie. Sentința nr. 1624/2015. Tribunalul... → |
|---|
