Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1358/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1358/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1358/2015
DOSAR NR._ ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1358
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05 NOIEMBRIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. S.
JUDECĂTOR D. D.
GREFIER C. D. I.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta H. L. împotriva sentinței civile nr. 3908 din data de 25.08.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul O. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: pârâta apelantă, aceasta fiind asistată de av. M. L. și reclamantul intimat, acesta fiind asistat de av. A. L..
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că la dosarul cauzei, prin serviciul de arhivă, s-au depus întâmpinare formulată de reclamantul intimat, în două exemplare, din care un exemplar este înmânat apelantei, prin apărător.
Instanța procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, constată că Tribunalul Suceava este competent din punct de vedere general, material, funcțional și teritorial să soluționeze apelul formulat în conformitate cu dispozițiile NCPCIV, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.
Apărătoarea pârâtei apelante depunând la dosar împuternicire avocațială, procesul-verbal încheiat la data de 16.10.2015 și înscrisuri din care rezultă mesajele trimite de intimat apelantei, solicită, așa cum a cerut și prin cererea de apel proba cu înscrisurile deja depuse la dosar și înscrisurile depuse astăzi în instanță, din care rezultă limbajul pe care l-a adoptat acesta cu apelanta, precum și faptul că acesta îi transmite că își poate crește singură fata și că nu îl interesează copilul. De asemenea, solicită și proba cu audierea martorilor J. C. și O. S. pentru a dovedi situația de fapt expusă în cererea de apel, respectiv faptul că minora este foarte atașată de mama ei și că nu poate fi încuviințat un astfel de program extins așa cum l-a stabilit prima instanță, de asemenea, că pârâtul nu are competență parentală, având un vocabular obscen, că fetița este timorată și refuză să meargă cu tatăl ei și pentru că minora nu a dorit să fie luată de tată pentru a se respecta acel program de vizită, reclamantul a inițiat executarea silită, context în care minora a refuzat să plece cu acesta deoarece nu dorește să stea în preajma lui.
Apărătoarea reclamantului intimat depunând la dosar împuternicire avocațială și somația nr. 292/25.08.2015 emisă de B.E.J. H. S. – O. și C. C. Ș., arată că, într-adevăr reclamantul intimat a trebuit să apeleze la executorul judecătoresc din cauza opoziției apelantei de a-i permite să-și vadă copilul. Cu privire la probe, față de proba cu înscrisurile reprezentând convorbirile telefonice, neexistând certitudinea că au fost transmise de către pârât și se opune ca instanța să le aibă în considerare, iar cu privire la proba cu martori, de asemenea, se opune, având în vedere că în fața primei instanțe pârâta n-a propus nici un martor și nu a solicitat o astfel de probă, însă, aceasta a solicitat-o în apel. În situația în care instanța va admite proba cu martori propusă de către apelantă, prin apărător, solicită în contra-probă, audierea a doi martori, respectiv: C. M. și O. M..
Apărătoarea apelantei arată că nu este real că pârâta apelantă s-a opus îndeplinirii programului de vizită, minora fiind cea care refuză să ia contact cu tatăl ei, acest lucru fiind consemnat în acel proces-verbal încheiat de executorul judecătoresc și că, tocmai aceste aspecte dorește să le dovedească prin proba testimonială, respectiv faptul că minora este foarte atașată de mama sa, nu poate lipsi atâta timp cât s-a stabilit de către prima instanță de lângă mama și bunicii materni și faptul că reclamantul are un comportament necorespunzător vârstei fragede a minorei. Cu privire la convorbiri, arată că acestea vizează limbajul licențios al reclamantului precum și relația dintre tată și minoră, respectiv că acesta nu este interesat de minoră, îi comunică pârâtei că nu mai vrea să aibă de-a face cu ea și să și-o crească singură.
Întrebată fiind, apărătoarea apelantei arată că dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Suceava, având ca obiect „stabilire program vizitare minor”, are primul termen de judecată la data de 26.11.2015. Totodată, arată că a asigurat prezența martorilor, aceștia fiind prezenți în instanță, iar în cazul încuviințării probei testimoniale, solicită audierea acestora la acest termen.
Apărătoarea reclamantului intimat arată că se opune vehement la audierea martorilor întrucât la instanța de fond pârâta nu a solicitat proba testimonială.
Apărătoarea pârâtei apelante arată că la fondul cauzei pârâta nu a avut apărător, nu a cunoscut mijloacele prin care se poate apăra și a depus înscrisuri, considerând că este suficient soluționării cauzei.
Apărătoarea reclamantului intimat arată că intimatul mai are doi copii din prima căsătorie, că este văduv și că și-a crescut singur copiii. La fondul cauzei a făcut dovada că ține la minora în cauză și că dorește să aibă legături personale cu aceasta, arătând că el este cel ce plătește grădinița particulară, orele suplimentare și că a avut o relație armonioasă cu aceasta, dorind ca în timpul programului de vizită minora să-și petreacă timpul alături de cele două surori mai mari. Apărătoarea reclamantului mai arată că, la fiecare plecare de la domiciliul tatălui, minora plânge, nedorind a se întoarce la mama sa.
Instanța admite cererile ambelor părți privind înscrisurile deja depuse la dosar și înscrisurile depuse la termenul de astăzi. Cu privire la cererea de probe privind audierea de martori, având în vedere caracterul provizoriu al măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială, pentru cazurile grabnice prevăzute de dispozițiile art. 997 N.C.pr.civ., instanța respinge proba cu martori ca nefiind utilă soluționării cauzei și potrivit art. 479 al. 2 N.C.pr.civ., instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate, în cazul în care consideră că sunt necesare soluționării cauzei, având în vedere că obiectul cauzei este „ordonanță președințială”, consideră că audierea martorilor nu este necesară în soluționarea cauzei.
Apărătoarele părților, întrebate fiind și luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au de solicitat alte cereri în cauză.
Instanța, constatând apelul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea pârâtei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat și schimbarea sentinței civile apelate, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanță președințială, iar în subsidiar, solicită admiterea în parte a acțiunii în sensul stabilirii unui program de vizitare mult mai restrâns, respectiv acesta să se desfășoare la domiciliul actual al pârâtei sau în altă locație decisă de părți, doar o dată pe săptămână în prezența mamei sau a bunicilor materni, sâmbătă sau duminică, timp de 1 oră, în funcție de programul de odihnă, joacă și hrană al minorei. Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 997 N.C.pr.civ., sentința apelată materializând interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză.
În primul rând, apărătoarea pârâtei apelante apreciază că stabilirea unui program de vizită nu se poate solicita și nu se poate dispune pe calea ordonanței președințiale, având în vedere că această pretenție vizează fondul raportului de drept substanțial și nu este o măsură vremelnică.
În al doilea rând, apreciază că nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 997 N.C.pr.civ., respectiv nu era dată condiția urgenței și, de asemenea, nu era dată existența unui prejudiciu sau unei pagube iminente. În ceea ce privește aceste două condiții, acestea trebuiau să rezulte din fapte concrete pe care instanța să le analizeze în parte, iar reclamantului îi revenea obligația și avea în sarcină de a stabili prin mijloace probatorii existența urgenței și a pagubei sau a unei pagube iminente. Față de faptul că, reclamantul a pretins că după despărțirea în fapt a părților, pârâta s-ar fi opus în mod constant și vehement să păstreze legături personale cu minora și că, ar fi obstrucționat relația, solicită ca instanța să observe că din probatoriul administrat nu a rezultat acest aspect, pe de o parte, iar pe de altă parte, aspectele învederate de către reclamant nu corespuns adevărului obiectiv. Nu este real că pârâta apelantă ar fi instituit un regim de tip închis în jurul minorei, nu i-a interzis acesteia și nici reclamantului să se implice, după cum nici aceasta nu poate să acopere diligențele acesteia în menținerea relațiilor personale.
În ceea ce privește programul de vizitare stabilit de prima instanță, apreciază că acesta nu are un caracter vremelnic, că are un caracter perpetuu de vreme ce s-a stabilit un program atât de extins. Acesta contravine interesului superior al minorei pentru că, deși aceasta, este adevărat că trebuie să dezvolte o relației cu tatăl ei, dar nu poate să fie luată pentru o perioadă atât de extinsă odată ce există o relație de atașament profund între minoră, mamă și bunicii materni, minora neputând să stea de vineri de la orele 18 până duminică la orele 18, întrucât aceasta doarme doar cu mama sa, mai mult decât atât reclamantul este plecat în deplasări în mod frecvent și ar însemna ca minora să locuiască împreună cu alte femei necunoscute care se regăsesc la domiciliul reclamantului.
Pe de altă parte, mai arată apărătoarea apelantei că, reclamantul nu a făcut dovada de competență paternală în ceea ce privește admiterea unui program atât de extins, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv din mesajele pe care acesta le-a transmis pârâtei apelante, instanța poate observa că acesta adoptă un limbaj obscen, iar de fiecare dată când minora s-a întors de la tatăl ei, și-a însușit un vocabular necorespunzător vârstei sale. Mai mult de atât minora are un program bine organizat la mama sa, desfășoară ore de pian, de desen, diverse activități, iar prin încuviințarea unui astfel de program extins este perturbat acest program.
Întrebată fiind, apărătoarea pârâtei apelante arată că a prezentat la prima instanță un proiect de program, solicitând vizitarea minorei la domiciliul pârâtei sau într-un alt loc stabilit de ambele părți, doar în prezența pârâtei apelante sau a bunicilor materni, o dată pe săptămână, sâmbăta sau duminica timp de o oră, în funcție de programul minorei. Mai arată că, practic, prima instanță a încercat o interacțiune forțată între minoră și tată, însă, minora este traumatizată pentru că a văzut agresivitatea atât verbală cât și fizică a reclamantului, aceasta fiind timorată, apărând blocaje când este întrebată despre relația cu tatăl său și evitând contactul vizual și dând răspunsuri laconice, aspecte dovedite prin procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc depus la dosarul cauzei, din care rezultă că minora nu a dorit să fie preluată de tată și a refuzat în mod vehement să plece cu tatăl ei conform programului de vizitare stabilit de prima instanță.
Pentru toate aceste motive, apărătoarea pârâtei apelante solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței civile apelate și, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanță președințială, iar în subsidiar, solicită admiterea în parte a acțiunii în sensul stabilirii în favoarea reclamantului intimat a unui program de vizitare mult mai restrâns, respectiv acesta să se desfășoare la domiciliul actual al pârâtei sau în altă locație decisă de părți de comun acord, o dată pe săptămână doar în prezența mamei sau a bunicilor materni, sâmbătă sau duminică, timp de 1 oră, în funcție de programul de odihnă, joacă și hrană al minorei. Solicită și cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr. 8/05.11.2015 reprezentând onorariu avocat în cuantum de 200 lei.
Apărătoarea reclamantului intimat solicită respingerea apelului ca nefondat. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, solicită instanței a o respinge, în primul rând pentru că nu a fost invocată la fondul cauzei și că este pentru prima dată invocată în apel. Pe de altă parte, s-a invocat inadmisibilitatea, motivat de faptul că s-ar prejudeca fondul. Apărătoarea intimatului considerând stabilirea unui drept de vizită și a unui program în acest sens ca fiind o măsură provizorie până la pronunțarea pe fondul cauzei a dosarului de fond, precizează că nu este dată excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială.
Mai arată apărătoarea intimatului că, pe fondul cauzei, deși, în principal, s-a solicitat respingerea, în subsidiar, s-a solicitat o reducere a acestui program de vizită și de asemenea, această solicitare fiind făcută prima dată în apel, deci pârâta nu a făcut o asemenea solicitare la fondul cauzei, motiv pentru care solicită și respingerea unui ipotetic alt program de vizitare.
În ceea ce privește condițiile prevăzute pentru ordonanța președințială, apărătoarea intimatului consideră că acestea sunt date. Arată că minora în cauză a crescut alături de tatăl său în locuința tatălui său, împreună cu cele două surori, acesta fiind mediul din care pârâta apelantă a scos minora, a dus-o acasă la părinții săi, dar tatăl a continuat să aibă o relație foarte apropiată cu fetița, preocupându-se în mod deosebit, în sensul că el plătește lecțiile de pian, de desen, grădinița particulară, fiind un părinte care își permite și face orice pentru binele minorei, neputând să-i perturbe programul, mai ales că el a înscris-o la aceste ore. Mai arată că minora trebuie să relaționeze în timpul programului de vizitare atât cu tatăl ei, cât și cu cele două surori în casa în care a locuit atâta timp, deci nu ar putea exista vreo traumă în faptul că vizita se efectuează în casa în care a crescut, până la despărțirea în fapt a părților.
Pe de altă parte, apărătoarea intimatului solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că tatăl și fiica au o relație armonioasă, aceasta rezultând din depozițiile martorilor audiați la fondul cauzei, aceștia relatând că tatăl se îngrijește foarte mult de minoră, că sunt foarte apropiați și că nu au văzut niciodată acte de violență și nu au auzit vorbe urâte în prezența copilului. Arată că părțile au un conflict și că există un șantaj emoțional, apelanta profitând de acest copil în sensul șantajării de a se împăca, ca să-i dea bani, nevrând să-i lase copilul să-l viziteze. Mai menționează că programul de vizitare nu ar putea fi realizat în prezența mamei, întrucât părinții ar trebui să se abțină enorm de mult ca să nu se certe. Arată că, reclamantul intimat este conștient și de acord cu faptul că minora trebuie să locuiască împreună cu mama sa, alături de bunicii materni. Precizează că, deși grădinița are un rol educativ asupra minorei, apelanta nu vrea să mai lase copilul să o frecventeze. Totodată, arată că apelanta nu vrea să o dea la telefon pe minoră, spunând că nu este sau îi închide intimatului telefonul. Arată că intimatul împreună cu apelanta și-au dorit acest copil, acesta rezultând dintr-o relație consensuală, părinții nefiind căsătoriți
Pentru aceste motive, apărătoarea reclamantului intimat solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere tot probatoriul administrat în cauză, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
În replică, apărătoarea pârâtei apelante arată că nu este real că doar intimatul acoperă cheltuielile minorei cu privire la lecții și grădiniță, că acesta a achitat doar două luni contravaloarea cursurile efectuate de minoră la grădiniță, ulterior, aceste cheltuieli fiind acoperite de pârâta apelantă. Mai mult, arată că părinții apelantei sunt profesori de muzică și aceștia de asemenea desfășoară ore cu minora, deci nu pot fi primite aceste susțineri care sunt lipsite de suport probatoriu. În ceea ce privește pretinsa relație de atașament dintre minoră și tată, arată că, într-adevăr, în minte, minora are conturată imaginea tatei, dar aceasta are conotații negative, fapt ce rezultă din procesul verbal atașat la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele :
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 21.07.2015, reclamantul O. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta H. L., pe cale de ordonanță președințială, să i se permită să aibă legături personale cu minora O. Lara- M., născută la data de 01.05.2012, după următorul program: în fiecare lună a anului în prima și a treia săptămână de vineri orele 18 până duminică orele 18 și în vacanțele școlare: în toată luna august, în vacanța de iarnă ( vacanța de C.) prima săptămână în anii impari și a doua săptămână în anii pari și prima săptămână a vacanței de primăvară a fiecărui an, la domiciliul reclamantului, până la soluționarea printr-o hotărâre definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, ce are ca obiect stabilirea unui program de vizitare minor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut o relație cu pârâta, iar din această relație a rezultat minora O. Lara- M., născută la data de 01.05.2012.
A susținut reclamantul că după ce s-a despărțit de pârâtă, aceasta nu îi permite să viziteze minora și să o ia la domiciliul său.
A mai arătat reclamantul că își iubește copilul, este atașat de ea și mereu s-a ocupat ca aceasta să aibă tot ceea ce își dorește și îi este necesar pentru o bună dezvoltare.
Reclamantul a apreciat că sunt date în cauză cerințele prevăzute de art. 996 Cod procedură civilă, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiilor art. 996 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul de fond înscrisuri (f.8-10).
Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei (f.6 ds.fd.).
Pârâta H. L. nu a depus la dosar întâmpinare, însă, la termenul din data de 25.08.2015, a arătat că este de acord ca minora să stea cu tatăl său dar numai în prezența sa (f.35 ds.fd.).
Prin încheierea din data de 30.07.2015, în baza art. 230 C.P.C. a fost preschimbat primul termen de judecată inițial stabilit la 03.09.2015 pentru data de 17.08.2015.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu martorii B. M. (f.36 ds. fd.) și G. R.- G. (f.38 ds. fd.) și a fost efectuată o anchetă socială la domiciliul reclamantului, referatul de anchetă socială nr._/21.08.2015 întocmit de Primăria Municipiului Suceava fiind depus la fila 28 dosar fond.
Prin sentința civilă nr. 3908/25.08.2015, Judecătoria Suceava a admis cererea formulată de reclamantul O. D., în contradictoriu cu pârâta H. L.; a stabilit ca dreptul reclamantului de a avea legături personale cu fiica sa, minora O. Lara-M., născută la data de 01.05.2012, să fie exercitat, la locuința reclamantului, după următorul program:
- în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 1800 până duminică ora 1800;
- luna august a fiecărui an;
- prima săptămână din vacanța de iarnă în anii impari și a doua săptămână din vacanța de iarnă în anii pari;
- prima săptămână a vacanței de primăvară, în fiecare an; a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a lua copilul la începutul programului, respectiv de a-l aduce înapoi la sfârșitul programului de vizită; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, sentința rămânând provizorie până la soluționarea dosarului de fond nr._ al Judecătoriei Suceava și fiind executorie.
Pentru a hotărî astfel, prima in ștanță a reținut următoarele:
Din relația de concubinaj a părților a rezultat minora O. Lara-M., născută la data de 01.05.2012.
Părțile sunt despărțite în fapt, iar minora locuiește cu mama sa în mun. Suceava, .. 10, ., ..
Inițial, chiar și în condițiile despărțirii în fapt a părților, pârâta nu s-a opus la exercitarea dreptului pârâtului de a avea legături personale cu fiica sa, fiind de acord cu luarea minorei de către reclamant la domiciliul acestuia, și cu rămânerea minorei peste noapte la casa tatălui său, așa cum rezultă din declarațiile concordante ale martorilor audiați în cauză.
Însă, reclamanta și-a schimbat poziția în sensul că nu permite legăturile personale ale tatălui cu fiica sa decât în prezența sa, poziție afirmată în declarația dată în fața instanței la termenul din data de 25.08.2015.
Din ancheta socială depusă la dosar cu adresa nr._/21.08.2015 de către Primăria mun. Suceava, prima instanță a reținut că reclamantul dispune de condiții materiale corespunzătoare care să îi permită să locuiască împreună a treia fiică a sa, respectiv cu minora O. Lara-M. (din prima căsătorie reclamantul având două fete de 16, respectiv 17 ani care, conform declarațiilor martorilor audiați au o relație foarte bună cu Lara-M.).
Conform art. 997 al. 1 N.C.P.C. instanța de fond, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, poate să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
De asemenea, conform art. 402 Cod civil, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
În ceea ce privește urgența măsurii, instanța de fond a apreciat că este dată această condiție în condițiile în care lipsirea reclamantului de dreptul de a avea legături personale cu fiica sa este îngrădit de pârâtă, acest fapt putând ușor cauza efecte negative atât pentru reclamant cât și, mai ales, pentru fiica acestuia, o dezvoltare echilibrată și armonioasă a minorei presupunând cu necesitate prezența ambilor părinți în viața sa.
Ori, modalitatea în care, la momentul actual reclamanta înțelege să limiteze dreptul reclamantului, respectiv condiționat de exercitarea acestuia numai în prezența sa face ca acțiunea să fie fondată.
Probatoriul administrat confirmă că în perioada anterioară părțile nu au avut neînțelegeri cu privire la modalitatea de creștere a minorei, precum și faptul că acesteia i s-a permis de către mamă să stea numai cu tatăl său, iar numai în ultima perioadă pârâta s-a opus la a-și lăsa singură fiica cu tatăl său.
În aceeași măsură instanța de fond a reținut un atașament deosebit al ambilor părinți față de minora O. Lara-M., precum și faptul că ambii părinți au condiții pentru creșterea și educarea minorei, de asemenea ambii părinți dovedind anterior responsabilitate în exercitarea atribuțiunilor părintești față de copii mai mari ai acestora, din căsătorii diferite.
Instanța apreciază nejustificat refuzul pârâtei de a permite reclamantului să aibă legături personale fără prezența acesteia, în condițiile în care probele administrate caracterizează reclamantul ca fiind o persoană responsabilă și relevă un atașament reciproc între tată și fiică, situație percepută de reclamantă ca atare, câtă vreme anterior aceasta nu s-a opus lăsării singure a fiicei sale cu tatăl său.
La data procesului la fond, minora avea vârsta de trei ani și două luni, vârstă pe care prima instanță a o apreciat-o suficientă pentru a se reglementa, în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului de fond (_ ) dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora în modalitatea solicitată de reclamant respectiv la locuința acestuia, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 1800 până duminică ora 1800, luna august a fiecărui an, prima săptămână din vacanța de iarnă în anii impari și a doua săptămână din vacanța de iarnă în anii pari, prima săptămână a vacanței de primăvară, în fiecare an, cu obligația reclamantului de a lua copilul la începutul programului respectiv de a-l aduce înapoi la sfârșitul programului de vizită.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Conform art. 997 al. 2 N.C.P.C., hotărârea este provizorie, până la soluționarea dosarului de fond nr._ al Judecătoriei Suceava și executorie.
Împotriva acestei sentințe mai sus-menționate a declarat apela pârâta H. L., considerând că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind interpretate în mod greșit dispozițiile legale care reglementează condițiile de admisibilitate a unei ordonanțe președințiale, cât și cele prevăzute de art. 920 C.pr.civ. și, de asemenea, soluția pronunțată materializează nesocotirea probatoriului cu înscrisuri administrat în cauză.
În primul rând, a considerat că stabilirea unui program de vizitare a minorei nu se putea solicita și dispune pe calea ordonanței președințiale, deoarece o astfel de pretenție vizează fondul raportului de drept substanțial, iar nu o măsură vremelnică.
Relațiile dintre părți cu privire la creșterea, îngrijirea, educarea, supravegherea copilului pot fi lămurite numai în cadrul unei cereri de drept comun, unde se poate administra întregul probatoriu necesar soluționării unei astfel de cauze, o astfel de acțiune fund pendinte la Judecătoria Suceava.
Prin urmare, soluția corectă ar fi fost cea de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul-intimat.
Sub un al aspect, a considerat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 997 C.pr.civ.. potrivit cărora instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
A mai arătat că, din cuprinsul art. 997 C.pr.civ. rezultă că o condiție generală de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială este urgența în luarea unor măsuri, determinată de iminenta producere a unei pagube, în speță, reclamantul-intimat nedemonstrând existența vreunei urgențe în adoptarea măsurii solicitate. Urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, pe care instanța de fond era obligată să le analizeze în parte, reclamantului revenindu-i sarcina de a stabili prin mijloace probatorii adecvate existența urgenței.
Reclamantul nu a făcut dovada urgenței, nu a făcut dovada că ea, pârâta l-ar fi împiedicat în păstrarea legăturilor personale cu minora.
În al doilea rând, câtă vreme raporturile dintre părți cu privire la creșterea, educarea și îngrijirea minorei nu sunt lămurite, nu era dat nici caracterul vremelnic al măsurii solicitate.
A arătat apelanta că, reclamantul-intimat a pretins că după despărțirea în fapt a părților, ea, apelanta,s-ar fi opus în mod constant și vehement păstrării legăturilor personale cu minora, că ar fi obstrucționat relația acestuia cu copilul și că ar fi indus copilului o imagine negativă a figurii paterne, precum și că, în pofida încercărilor repetate de a vizita minora, reclamantul-intimat s-ar fi confruntat cu refuzul subsemnatei justificat cu diferite pretexte. Consideră că cele învederate de reclamantul-intimat nici nu au fost probate și nici nu corespund adevărului obiectiv.
De asemenea, că nu este real că ea, apelanta, ar fi instituit și perpetuat un regim de tip închis în jurul copilului, după cum nici nu îl poate obliga pe reclamantul intimat să se implice în creșterea minorei, în menținerea relațiilor personale cu aceasta și în păstrarea contactului direct cu minora, dacă nu-și dorește cu adevărat aceste lucruri. Că, nu a îngrădit niciodată reclamantului intimat dreptul de a vizita minora, el fiind cel care manifestă dezinteres în ceea ce privește creșterea și educarea copilului, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului său de a păstra legături personale cu minora.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a urmărit stabilirea unui program de vizitare care să aibă caracter vremelnic, ci a stabilit un program de vizitare cu caracter perpetuu de vreme ce a stabilit programul și din timpul vacanței.
A mai arătat că este nemulțumită pentru faptul că, prima instanță a stabilit un program de vizitare excesiv: în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 18:00 până duminică ora 18:00; - luna august a fiecărui an; - prima săptămână din vacanța de iarnă în anii impari și a doua săptămână din vacanța de iarnă în anii pari; - prima săptămână a vacanței de primăvară, în fiecare an; s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a lua copilul la începutul programului respectiv de a-1 aduce înapoi la sfârșitul programului de vizită.
Apelanta, considerând că este în interesul superior al minorei să dezvolte o relație cu tatăl acesteia, a arătat că nu i-a interzis reclamantului să viziteze minora, că acesta a luat-o în oraș, a luat-o acasă la acesta, însă, în raport de vârsta fragedă a minorei, nu poate să fie de acord cu programul extins de exercitare a dreptului de a avea legături, stabilit de instanța de fond. Că, minora are doar 3 ani și nu poate sta o perioadă îndelungată fără mamă. A mai menționat apelanta că. dată fiind natura ocupației sale, reclamantul se deplasează foarte mult în țară și în străinătate, încât fetița ar fi nevoită să stea cu bonă sau femeile cu care acesta are relații, aspect contrar interesului superior al minorei.
Apelanta a arătat că nu este de acord ca minora să stea cu diferite femei necunoscute peste noapte, în condițiile în care poate să stea cu ea și cu bunicii materni. Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada că are competență parentală pentru a se admite un program atât de extins de vreme ce de fiecare dată când minora revenea acasă aborda un vocabular neadecvat, spunând că "bunica este rea și proastă", "voi sunteți urâți, nu vreau să vă mai văd", comportament anormal pentru o fetiță de vârsta ei.
Pârâta apelantă a mai arătat că provine dintr-o familie de intelectuali, atât eu, cât și bunicii materni ai minorei fiind profesori care au educat generații de elevi de liceu, încât nu folosesc limbaje obscene și nu sunt obișnuiți cu comportamente deviante.
Minora are un program foarte bine organizat, având programate ore de pian, de desen, diverse activități specifice vârstei sale, încât programul extins stabilit de instanța de fond îi perturbă acest program ce este în deplină concordanță cu interesul superior al minorei și care îi asigură o bună creștere și educare.
În altă ordine de idei, dată fiind vârsta fragedă a minorei, aceasta este foarte atașată de mamă, doarme în fiecare noapte cu ea, încât petrecerea nopții în afara domiciliului apelantei ar afecta-o pe minoră.
A menționat apelanta că, în perioadele în care a încercat să o lase pe minoră la domiciliul reclamantului, acesta vorbea urât în prezența diferitelor persoane de sex feminin, pe care le mângâia, le săruta în prezența minorei. Nu este în interesul minorei să vadă, să audă vorbe și manifestări obscene, mai ales că reclamantul este agresiv fizic, acesta exercitând acte de violență asupra sa, amenințând-o cu moartea, în prezența minorei, care se speria și plângea.
Reclamantul-intimat nu este real interesat în a asigura un mediu echilibrat și lipsit de agresivitate fizică și verbală minorei, în raport de trauma emoțională incontestabilă a copilului, care refuză să stea singură cu tatăl său și care exprimă frică față de acesta, o interacțiune „forțată" cu minora de maniera care rezultă în dispozitivul sentinței apelate fiind aptă a periclita dezvoltarea ulterioară a copilului în mod ireversibil.
Figura paternă, deși clar conturată în mintea copilului, a primit conotații negative, minora fiind speriată când se vorbește despre tatăl său și verbalizând frica. Minora devine timorată, anxioasă, rigidă fizic și apar blocaje în comunicare când este întrebată despre relația cu tată său, evitând contactul vizual și dând răspunsuri laconice. Or, o astfel de stare exclude stabilirea unui program de vizitare care să presupună, chiar și temporar, luarea copilului la domiciliul tatălui.
Apelanta consideră că, minora prezintă semne de abuz emoțional, numai că acest abuz are ca și cauzalitate exclusiv comportamentul agresiv al reclamantului-intimat. Minora prezintă, prin urmare, semne ale traumei emoționale, refuză să stea singură cu tatăl său, își exprimă frica față de acesta, încât interacțiunea minorei, după aceleași tipare de agresivitate manifestate de tatăl său, și expunerea minorei la agresivitatea tatălui, ar putea periclita dezvoltarea armonioasă ulterioară a copilului, în mod ireversibil.
Prin urmare, în măsura în care instanța de apel va aprecia că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 997 N.C.pr.civ., apelanta a propus ca minora să fie vizitată la domiciliul actual, doar în prezența ei, a mamei, sau a bunicilor materni, o dată pe săptămână, sâmbătă sau duminică, timp de o oră, funcție de programul de odihnă, joacă și hrană al copilului.
Pentru toate acestea, apelanta a solicitat solicit admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și, în principal, respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca efect al admiterii în parte a acțiunii, stabilirea unui program de vizitare a minorei în favoarea reclamantului-intimat la domiciliul actual al pârâtei apelante sau în altă locație decisă de părți de comun acord, doar în prezența mamei sau a bunicilor materni, o dată pe săptămână, sâmbătă sau duminică, timp de o oră, funcție de programul de odihnă, joacă și hrană al copilului, cu cheltuieli de judecată din apel.
În drept, apelanta a invocat prevederile art. 1000 alin. 1 rap. la art. 466 C.pr.civ., art. 453 C.pr.civ.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori: J. C., domiciliată în mun. Suceava, ., ., .; O. S., domiciliată în mun. Suceava, ., nr. 10, se. A, ., jud. Suceava, teza probatorie vizând situația de fapt expusă prin apel. precum și orice alte dovezi a căror necesitate de administrare va reieși din dezbateri.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 teza 11 C.pr.civ., apelanta a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul intimat O. D., a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, a arătat că solicitarea sa cu privire la permiterea, pe cale de ordonanță președințială, să aibă legături personale cu minora O. Lara-M., în cadrul unui program de vizitare, până la soluționarea printr-o hotărâre definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, ce are ca obiect stabilirea unui program de vizitare minor, este admisibilă, întrucât nu prejudecă fondul, ci măsura s-a luat până la soluționarea dosarului de fond. În situația respingerii solicitării ar fi fost privat de prezența copilului în viața sa, dar mai ales ar fi fost privat copilul de prezența tatălui de care este foarte legată afectiv până la soluționarea dosarului de fond care până la dată când a redactat întâmpinarea nu are stabilit termen de judecată, iar ceea ce primează este tocmai interesul superior al copilului și nu o ambiție meschină a pârâtei.
Pe de altă parte, arată că nu s-a invocat la fondul cauzei excepția inadmisibilității prin întâmpinare potrivit art. 205 și urm. Cod procedură civilă, astfel că aceasta nu poate fi invocată și analizată în apel.
Potrivit disp. art. 997 alin. 1 N.Cod procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Arată apelantul că în cauză, sunt date, condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. Că, legat de provizoratul măsurii, a făcut dovada existenței dosarului nr._ al Judecătoriei Suceava, prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare minor.
Pe de altă parte, în strânsă legătură cu aparența dreptului, instanța de fond, fără a rezolva fondul, a răspuns doar unei situații de fapt și anume oportunitatea stabilirii temporare a program de vizită minor în considerarea interesului superior al copilului.
De asemenea, paguba iminentă constă în atingerea adusă dezvoltării minorei O. Lara-M., care trebuie să aibă legături și să fie alături de tată cu care să petreacă timp, mai ales că întotdeauna s-a preocupat de binele ei, să aibă tot confortul, să aibă tot ceea ce îi trebuie, să aibă parte de cea mai bună educație și dezvoltare.
Mai arată că este dată și condiția urgenței, pârâta refuzând să-i permită să aibă legături personale cu minora și că el, intimatul dorește să petreacă timp cu aceasta, iar aceasta să petreacă timp atât cu el, tatăl, cât și cu ceilalți frați ai ei în cadrul unui program rezonabil și normal pentru buna dezvoltare a copilului - copil care până la despărțirea în fapt a părților, a locuit alături de el în casa lui.
A mai arătat intimatul că toate susținerile apelantei din motivele de apel sunt nereale, iar programul redus solicitat nu a fost cerut în fața instanței de fond, ci doar acum prin motivele de apel.
A solicitat să aibă legături personale cu minora O. Lara-M., în cadrul unui program de vizitare care să se desfășoare la domiciliul lui, cuprinzând și vacanțele școlare care se vor succeda până la definitivarea dosarului de fond. Chiar cu programul admis de către instanța de fond apelanta-pârâtă găsește diferite pretexte de a nu o da pe minoră, nu răspunde la telefon astfel că este foarte greu să pună în executare și acest program.
A menționat intimatul că își iubește fetița, că este atașat de ea, întotdeauna a avut grijă să aibă tot ceea ce își dorește și ce îi este necesar pentru o bună dezvoltare, astfel că este și în interesul minorei să aibă legături cu el, tatăl, să-l aibă alături și cu care să petreacă timp.
Intimatul a precizat că nu-i perturbă fetiței programul, dimpotrivă toate activitățile - lecții de pian, desen, grădiniță particulară etc. au fost inițiate și sunt plătite de el, fiind nereale susținerile că ar avea un limbaj neadecvat sau că este agresiv verbal și că fetița se teme de el. Dimpotrivă, are o relație foarte apropiată cu copilul, care a crescut în casa în care, în prezent, pârâta nu o mai lasă să vină să petreacă timp cu el și cu ceilalți copii ai săi pe care îi are din căsătoria cu defuncta sa soție.
În ceea ce privește programul de vizitare al minorei, acesta a fost solicitat tocmai în interesul acesteia care este prioritar și superior interesului pârâtei-apelante.
Consideră intimatul că solicitarea sa este una realistă și normală pentru dezvoltarea copilului care, deși este la o vârstă fragedă, nu este dependent de mamă, minora fiind foarte atașată de el, a stat de nenumărate ori doar cu el, a crescut în casa în care are domiciliul și la care a solicitat desfășurarea programului de vizită.
Cu privire la vizita copilului doar în prezența mamei, consideră intimatul că aceasta este o modalitate de a-l șantaja în condițiile în care ei, părțile, nu se înțeleg absolut de loc și ar presupune să se certăm în fața fetiței, ceea ce ar afecta dezvoltarea acesteia psihică și emoțională și toate momentele petrecute împreună.
Intimatul consideră că programul solicitat de el este echitabil, întrucât sunt părinți cu drepturi egale, pârâta petrece zilnic timpul cu minora și tocmai pentru a nu cere în fiecare weekend să petreacă doar el timpul cu ea, a solicitat doar de 2 ori pe lună și în vacanță - având și el dreptul să meargă cu copilul în vacanță. Acest program fiind în interesul minorei, care trebuie să beneficieze de o creștere armonioasă din punct de vedere afectiv.
Pentru toate aceste motive, intimatul a solicitat respingerea apelului, ca nefondat
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, urmând ca dovada să o facă cu înscrisuri și proba cu martori.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel formulate și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 997 N. C.pr.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-a putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor se s-ar ivi cu prilejul unei executări, iar art. 920 din N. C. pr. Civ. prevede că instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la locația pentru copii și la folosirea locuinței.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 al. 1, din Legea nr. 272/2004, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sa după caz, încheiat în acest domeniu, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, iar aliniatul al treilea al aceluiași articol prevede că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
De asemenea, potrivit art. 14 al 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament.
Deși încuviințarea dreptului unui părinte de a avea legături personale cu minorul nu este prevăzută printre măsurile vremelnice asupra cărora se poate statua pe calea ordonanței președințiale, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat admisibilitatea acțiunii. Astfel, în măsura în care legea permite luarea unei măsuri vremelnice de încredințare a copilului către unul sau altul dintre părinți pe timpul procesului de divorț, apreciază că negarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de a avea, tot cu caracter vremelnic, legături personale cu acesta în perioada de timp până la soluționarea printr-o hotărâre definitivă a dosarului nr._ a Judecătoriei Suceava, ce are ca obiect stabilirea unui program vizitare minor, pe calea dreptului comun, ar constitui o gravă încălcare a drepturilor acestui părinte, dar și a principiului interesului superior al copilului, care trebuie să întrețină relații personale și contacte directe cu ambii părinți. Mai mult decât atât, instanța apreciază că o astfel de cerere este admisibilă și în condițiile în care minorul nu este încredințat prin hotărâre vremelnică unuia dintre părinți, ci se află în îngrijirea de fapt a acestuia, iar părintele la care se află copilul îngrădește sau restrânge în orice mod, pe durata soluționării procesului, de drept comun, dreptul celuilalt părinte de a avea relații personale cu acel copil.
Pe de altă parte, instanța consideră că, din interpretarea coroborată și sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, se desprinde concluzia că și luarea unei măsuri provizorii pe calea ordonanței președințiale și pe timpul procesului de drept comun, de stabilire a unui program de vizitare al copilului, ca și materializare a dreptului unui părinte de avea legături personale cu acesta, trebuie să se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.
Printre condițiile speciale de admisibilitate a ordonanței președințiale este prevăzută și aceea a urgenței care se justifică atunci când măsura ce urmează a fi adoptată este necesară, printre altele pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Modalitățile concrete de exercitare a dreptului unui părinte de a avea legături personale cu copilul trebuie realizate în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra creșterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherită, eventual, de prezența obligatorie a celuilalt părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acel copil urmând să aibă loc, în mod firesc, fără nici o restrângere.
În speță, instanța apreciază că dreptul reclamantului intimat de a avea legături personale cu minora Lara-M., valorificat doar în limitele permise de pârâta apelantă, nu este de natură să asigure, pe durata procesului, dezvoltarea unei relații armonioase între reclamantul intimat și minoră. Aceasta, întrucât relațiile tensionate existente între părțile din litigiu se pot răsfrânge într-un mod negativ asupra comunicării dintre tată și fiica sa în măsura în care mama ar fi prezentă întotdeauna la aceste întâlniri și aceasta poate cenzura, în lipsa unui program concret stabilit de instanță, dreptul reclamantului intimat, fie sub aspectul limitelor exercitării sale, fie din punct de vedere al întinderii acestuia.
Pentru aceste considerente, față de împrejurarea că părțile sunt separate în fapt, că minora se află în grija mamei și că, pârâta apelantă poate oricând să limiteze dreptul reclamantului intimat de a avea relații personale cu minora, tribunalul apreciază că excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă este neîntemeiată, iar situația de fapt astfel cum rezultă din probele administrate, nu poate conduce la restrângerea considerabilă a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora.
Raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și considerentele mai sus prezentate, la alegerea modalității concrete de exercitare a dreptului de vizitare, tribunalul urmează că țină cont doar de interesul copilului, respectiv vârsta fragedă a acestuia și, pe cale de consecință, de necesitatea relaționării în continuare cu tatăl său, aspect de natură a asigura copilului dezvoltarea armonioasă atât din punct de vedere psihic cât și fizic, așa încât argumentele invocate de pârâta apelantă nu pot fi luate în considerare.
Instanța are în vedere la soluționarea prezentei cereri de ordonanță președințială și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie și care, potrivit Constituției României, fac parte din dreptul intern, având aplicabilitate directă în sistemul român de drept comun, precum și soluțiile jurisprudenței adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, acolo unde interesele părinților sunt în conflict, drepturile și interesele prioritare ale copilului trebuie să fie promovate, de dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuind să beneficieze nu doar părinții ci și copilul (cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, Hotărârea CEDO din 25.01.2000).
Cât privește programul de vizită stabilit de instanța de fond a minorei Lara-M., născută la data de 01.05.2012, respectiv: în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 1800 până duminică ora 1800; luna august a fiecărui an; prima săptămână din vacanța de iarnă în anii impari și a doua săptămână din vacanța de iarnă în anii pari; prima săptămână a vacanței de primăvară, în fiecare an, se apreciază că față de vârsta fragedă a minorei (3 ani 5 luni), de împrejurarea că după separarea în fapt a părților minora s-a aflat în grija exclusivă a pârâtei și de faptul că reclamantul intimat a dovedit că are condiții locative optime ori informații certe despre necesitățile și programul corect al minorei pentru ca aceasta să poată rămâne pe timpul nopții la locuința sa și având în vedere programul excesiv stabilit de instanța de fond, în cauză se impune limitarea acestui program de vizită doar pe perioada: în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 1800 până duminică ora 1800.În aceste condiții, instanța apreciază că exercitarea de către reclamantul intimat a dreptului de a avea legături personale cu minora Lara-M., pe perioada sus-menționată, cu posibilitatea luării acesteia la domiciliul său, însă fără prezența pârâtei, corespunde nevoilor tatălui de a dezvolta o relație armonioasă cu fiica sa, dar și, mai ales, interesului superior al copilului de a menține legături de atașament cu tatăl său, fără prezența stânjenitoare a mamei sale.
Raportat la speța de față, prin care reclamantul intimat a solicitat stabilirea unui drept de vizitare vremelnic a fiicei sale Lara-M., născută la data de 01.05.2012, re reține că între părți există pe rolul Judecătoriei Suceava dosarul nr._, ce are ca obiect „stabilirea unui program de vizitare minor”, situație confirmată în instanță și de către părți, reiese că este îndeplinită în cauză condiția de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv cea a caracterului vremelnic al măsurii solicitate.
Prin urmare, față de toate aceste aspecte, tribunalul apreciază că în cauză, condiția generală de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială este îndeplinită, legăturile personale ale reclamantului intimat cu minora asigură cadrul unui program rezonabil și normal pentru buna dezvoltare a copilului care, până la despărțirea în fapt a părinților săi, a locuit împreună cu intimatul în casa acestuia.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 al 1 N.C.pr.civ., va admite apelul și, schimbând în parte sentința civilă atacată, va admite în parte acțiunea și va stabili ca reclamantul să aibă legături personale cu minora O. Lara-M., născută la data de 01.05.2012, la domiciliul acestuia doar în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 1800 până duminică ora 1800, având în vedere faptul că programul stabilit de instanța de fond apare ușor excesiv prin numărul mare de zile oferite și alternanța acestora din două în două săptămâni, realizând prin aceasta un echilibru între drepturile, îndatoririle și interesele părinților și ale minorei în cauză, având în vedere caracterul vremelnic al acestei măsuri, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce va fi pronunțată în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Suceava, acest program al legăturilor personale fiind justificat la momentul prezent, putând, însă, să fie modificat în funcție de soluția ce se va pronunța în dosarul mai sus-menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite apelul formulat de pârâta H. L., cu domiciliul procedural ales în mun. Suceava, .. 10, ., ., CNP:_, împotriva sentinței civile nr. 3908 din data de 25.08.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul O. D., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat „ A. L. D.” din mun. Suceava, .. 2, ., ., CNP:_.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 3908/25.08.2015 a Judecătoriei Suceava.
Admite în parte acțiunea.
Stabilește ca reclamantul să aibă legături personale cu minora O. Lara-M., născută la data de 01.05.2012, la domiciliul acestuia doar în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri ora 1800 până duminică ora 1800.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.11.2015.
Președinte, A. S. | Judecător, D. D. | |
Grefier, C. D. I. |
RED. S.A.
JUD. C.Ș. L.
TEHNORED. - I.C.D
4 EX. – 09.11.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1438/2015. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
