Partaj judiciar. Decizia nr. 358/2015. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 358/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 358/2015

Dosar nr._ succesiune

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 358/2015

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. I. M.

Judecător L. A.

Judecător V. O. D.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de către recurenta reclamantă C. DOINIȚA domiciliată în Udești, . Suceava împotriva sentinței civile nr.6116/17.12.2014 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți B. E.-Bosanci, Bosanci, jud Suceava, CARVAȚCHI E.-Suceava, ., ., ., I. E. A V.-Bosanci, Bosanci, jud Suceava, B. G. A L.-Bosanci, Bosanci, jud Suceava, S. L.-Petersdorf II 8323, Lamberg 95, nr.1, Austria, M. I. – D..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de av. S. S. și av. I. Doinița pentru intimații B. E. și S. L., lipsă fiind intimații pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care av S. S. înmânează instanței chitanța reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în cuantum de 556 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.

Instanța anulează taxa judiciară de timbru și constată recursul legal timbrat.

Instanța constată că a fost formulată întâmpinare de către intimații B. E. și S. L. și comunică un exemplar al acesteia reprezentantei recurentei.

Instanța pune în discuție următorul aspect: ce legătură există între terenul în litigiu asupra căruia se solicită constatarea dreptului de proprietate, în suprafață de 3900 mp cu titlul de proprietate nr.1861/2001.

Reprezentanții părților arată că terenul în litigiu este evidențiat pe acest titlu de proprietate cu nr.1861/2001, aspectele asupra cărora nu se pun de acord părțile se referă la posesie și preluarea la CAP.

Av. S. S. mai arată că terenul apare pe acest titlu de proprietate pentru că figura în registrul agricol în 1959 și 1962.Dorește a se demonstra de către recurent cu martori faptul că acest teren nu a fost predat la CAP.

Av. I. Doinița arată că terenul a fost predat la CAP, aceasta rezultând din hotărârea Comisiei Județene, din titlu de proprietate, din înscrierea la CAP. De asemenea este vorba de un titlu comun.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. S. S. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și trimiterea spre rejudecare instanței de fond arătând că nu au fost efectuate verificări cu privire la situația juridică a terenului, nu au fost analizate apărările cu privire la caracterul posesiei. Instanța de fond a respins proba testimonială ca neutilă, teza probatorie vizând modalitatea în care soția după deces a stăpânit sub nume de proprietar. Terenul este înscris în CF 834 și CF 817 Bosanci. Aspecte esențiale nu au fost verificate de către instanța de fond încălcându-se dreptul la apărare al reclamantei și dreptul la un proces echitabil impunându-se astfel trimiterea spre rejudecare a cauzei în temeiul art.312 alin.5 C. pentru administrarea probei testimoniale și a probei cu expertiza. Recursul este întemeiat și pe dispozițiile art.304 pct.9 C. instanța de fond interpretând în mod greșit art.28 din Legea 115/1938. Astfel, reclamanta a solicitat inițial să se constate că după B. E. a rămas un singur moștenitor și anume B. V.. Reclamanta a avut în vedere certificatul de moștenitor cu nr.15/1968 unde se consemnează că unic moștenitor este B. V., tatăl reclamantei. De asemenea reclamanta a solicitat ca mai întâi să se constate că E. și V. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune extratabulară, după decesul lui B. I.. Intervertirea detenției precare în posesie utilă trebuia să fie lămurită pe bază de probe. Au fost administrate interogatoriile pârâților care au confirmat că după decesul lui N. terenul a fost deținut de E., ulterior de către reclamantă. Existența sau inexistența prezumției de precaritate trebuia lămurită pe bază de probe. Terenul fiind în intravilan nu a făcut obiectul cooperativizării. Se impune admiterea recursului iar pe fond a acțiunii în sensul că autorii reclamantei au dobândit terenul iar în subsidiar că V. este singurul moștenitor, cu cheltuieli de judecată din ambele cicluri procesuale.

Av. I. Doinița solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Reclamanta a susținut că acest teren nu a fost predat la CAP însă nu a făcut dovada că terenul în litigiu nu ar fi fost la CAP până în 1990. La 1 ianuarie 1990 tot terenul lui B. E. se afla la CAP. Pentru acest teren din proprietatea CAP-ului a intervenit art.8 alin.1 din Legea 18/1991. Toți urmașii lui B. E. au beneficiat de art.8 al Legii 18/1991 și au formulat cereri obținând titlul de proprietate nr.1861/2001. Nu se poate discuta de incidența în speță a Decretului Lege nr.115/1938. Intimații nu au contestat posesia terenului de către soția supraviețuitoare B. E. ci natura acestui teren. E. folosea terenul dar proprietatea asupra acestuia era a copiilor. E. nu s-a înscris decât cu 0,26 ari în 1964. Respingerea probei testimoniale de către instanța de fond este corectă. Expertiza topo cadastrală nu se impunea față de extrasele tabulare depuse la dosar. Joncțiunea posesiilor pentru a opera trebuie ca supra aceluiași imobil să se fi exercitat două posesii, neîmplinite până la împlinirea termenului, să fie continue, netulburate și neechivoce. Prima posesie a aparținut lui B. V. fiind separată de cea de a doua posesie, cei 20 de ani erau împliniți dar posesia lui V. este separată. Cererea reclamatei de constatare a calității de unic moștenitor este lipsită de interes pentru că exist certificat de moștenitor prin care i s-a stabilit această calitate. ARt.28 din Decretul Lege nr.115/1938 nu este dat în speță.

Av. S. S., în replică arată că s-a contestat că E. nu ar fi exercitat o posesie utilă or aceasta s-a dorit de către reclamantă să se demonstreze prin proba testimonială solicitată Incontestabil reclamanta justifică interes chiar dacă există certificat de moștenitor pentru că există titlul de proprietate cu nr.1861/2001 care este comun.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 29 noiembrie 2011, reclamanta C. Doinița a chemat în judecată pe pârâții B. E., M. I., Carvațchi E., I. E. a lui V. și B. G. a lui L., solicitând să se constate că după defuncta B. E. a rămas, în calitate de unic moștenitor B. V., tatăl reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 06.01.1968 a decedat B. E. și că potrivit certificatului de moștenitor nr. 15/968 din data de 22.07.1968, eliberat de fostul notariat de Stat Județean Suceava, după defunctă a rămas în calitate de unic moștenitor legal acceptant B. I. V., fiu, fiind străini de succesiune B. L., fiu, conform declarației 139/968, B. Z., fiu, M. R., fiică și bondar E., fiică, potrivit art. 700 Cod civil.

A arătat reclamanta că B. R. a decedat, moștenitor legal acceptant al acestuia fiind pârâtul M. I., soț supraviețuitor, că B. Z. a decedat, moștenitor legal acceptant al acestuia fiind pârâta Carvațchi E., fiică și că B. L. a decedat, moștenitori legali acceptanți ai acesteia fiind pârâții B. G. și I. E., copii. Potrivit testamentului autentificat sub nr. 611/06.06.1967 de fostul Notariat de Stat Județean Suceava, B. I. V. a fost instituit legatar universal de către B. E. și că acesta a decedat la data de 24.08.2009, unic moștenitor al acestuia fiind reclamanta, în calitate de fiică.

A susținut reclamanta că prin titlul de proprietate 1861/19.03.2001, s-a reconstituit dreptul de proprietate după defuncta B. E. în favoarea lui B. E., M. Rahira (R.), B. V., Carvațchi E. și B. L..

A mai arătat că în dosarul nr._ a solicitat modificarea titlului de proprietate, în sensul excluderii pârâților de la rubrica „Moștenitorii defunctului” invocând mențiunile Certificatului de moștenitor 15/968 din data de 22.07.1968 și Decizia XI/05.02.2007 a Î.C.C.J. dată în interesul legii, care a statuat, în aplicarea dispozițiilor art. 8 și art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire. Acțiunea a fost respinsă cu motivarea că hotărârea produce efecte doar pentru viitor, reținându-se faptul că pârâții, moștenitori legali, emit pretenții în condițiile Legii 18/1991, iar în titlul de proprietate au fost înscriși toți cei care au formulat cerere după defuncta titulară a dreptului, aspect care nu exclude, în cadrul ieșirii din indiviziune, punerea în discuție a tuturor cerințelor de împărțeală, inclusiv renunțarea expresă a unora dintre aceștia la moștenire în condițiile art. 696 Cod civil.

A învederat că a formulat prezenta acțiune motivat de două considerente: starea de indiviziune provine din succesiune și nu din modul în care au fost emise titlurile de proprietate în baza Legii 18/1991 și tatăl reclamantei a fost instituit legatar universal de către B. E..

A mai arătat că pârâții au avut cunoștință de existența acestui testament, a cărui reducțiune nu au solicitat-o în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune de 3 ani, care a început să curgă de la data la care au luat cunoștință de existența testamentului. Astfel, M. R., autoarea pârâtului M. I., a contestat validitatea testamentului în dosarul nr. 87/1995 al Judecătoriei Suceava, finalizat prin respingerea acțiunii ca nefondată.

A învederat reclamanta că în dosarul nr. 4257/R/1996 al Judecătoriei Suceava s-a discutat ieșirea din indiviziune după defuncta M. E., acțiunea fiind respinsă ca prematură, în dosarul respectiv tatăl reclamantei prevalându-se de existența și efectele testamentului sus-invocat.

A mai menționat că, având în vedere că testamentul autentificat sub nr. 611/06.06.1967 de fostul Notariat de Stat Județean Suceava îi conferă tatălui său vocație la întreaga masă succesorală rămasă după mama sa, cum aceasta a deținut până la decesul său toate bunurile succesorale, iar după decesul acesteia, reclamanta a preluat posesia acestora, și cum pârâții, respectiv autorii lor până la decesul acestora, nu au solicitat reducțiunea testamentului, se impune admiterea acțiunii.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 și art. 274 din Codul de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 5-23 dosar), solicitând atașarea dosarelor nr. 4257/R/1996 și nr. 87/1995 ale Judecătoriei Suceava.

Pentru termenul de judecată din data de 25.04.2012, pârâții B. E. și M. I. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâții au arătat că acțiunea în constatare are caracter preventiv, prin ea preîntâmpinându-se contestarea unui raport juridic, însă reclamanta trebuie să justifice un interes în introducerea acesteia, pentru că atâta timp cât pârâții nu i-au contestat dreptul, cererea nu este justificată.

S-a arătat că după E. B., unicul moștenitor acceptant este B. V., tatăl reclamantei, care este și beneficiarul unui legat universal conform testamentului nr. 611/06.06.1967. Stabilirea sau contestarea calității de moștenitor se poate face pe cale notarială sau judecătorească fără a se cere și ieșirea din indiviziune. S-a subliniat faptul că, în cauză, antecesorul reclamantei are stabilită această calitate de unic moștenitor după mama sa prin certificatul de moștenitor nr. 15/22.07.1968, act care nu a fost contestat, drept urmare, reclamanta neavând nici un interes să obțină și prin hotărâre judecătorească ceea ce a obținut deja antecesorul ei pe cale notarială.

Cu privire la susținerea reclamantei că tatăl ei are vocație la întreaga masă rămasă după mama sa, s-a arătat că trebuie stabilită care este masa succesorală pentru că în certificatul de moștenitor este trecută doar suprafața de 600 m.p. teren și casă cu anexe.

S-a mai arătat că terenul în suprafață de 2,15 ha teren, reconstituit prin titlul de proprietate nr. 1861/2001 nu aparține exclusiv Elisavetei B., ci provine de la soțul ei și tatăl părților, B. I. N., decedat la data de 21.02.1940, după care, de altfel, au și solicitat reconstituirea dreptului de proprietate. După acest defunct au acceptat toți succesiunea, astfel că, numai după soluționarea ieșirii din indiviziune după ambii defuncți se va putea stabili masa succesorală pe care o va culege B. V., ca unic moștenitor al mamei sale.

S-a menționat faptul că susținerea reclamantei potrivit căreia ieșirea din indiviziune după B. E., soluționată prin sentința civilă nr. 6538/29.11.1999 a Judecătoriei Suceava a fost respinsă ca prematur formulată pentru că tatăl ei a uzat de testamentul al cărui beneficiar este, nu poate fi reținută, întrucât excepția prematurității nu se referă la existența legatului universal, ci la faptul că la acea dată nu fusese emis titlul de proprietate fără de care nu se poate soluționa o asemenea acțiune, titlul fiind emis la data de 19.03.2001, pe numele tuturor descendenților.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Carvațchi E. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. De asemenea, a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât calitatea de moștenitor a defunctului B. V. a fost stabilită prin certificatul de moștenitor nr. 15/968 din data de 22.07.1968, necontestat de pârâtă.

A mai arătat că stabilirea calității de moștenitor s-a făcut pe cale notarială prin emiterea certificatului de moștenitor menționat, nejustificându-se astfel interesul reclamantei în promovarea acțiunii. Cu privire la susținerea reclamantei că tatăl ei ar avea calitatea de unic moștenitor al întregii mase succesorale rămasă după defuncta B. E., s-a arătat că suprafață totală de 2,15 ha înscrisă în titlul de proprietate nr. 1861/2001 provine de la B. I. N., soțul Elisavetei B., după care antecesorul pârâtei a acceptat succesiunea și că titlul de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale prevăzută de dispozițiile Legii nr. 18/1991, prin care moștenitorii au fost repuși în termenul de acceptare a moștenirii, astfel că doar în cadrul unei acțiuni de ieșire din indiviziune se poate stabili compunerea masei succesorale rămasă după defuncta B. E. și întinderea dreptului pârâtei.

La data de 05.06.2012, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâților prin care a solicitat respingerea excepției lipsei de interes și înlăturarea celorlalte apărări invocate pe fondul acțiunii.

A arătat că nu a cerut să se constate calitatea de unic moștenitor a tatălui ei după defuncta B. E. în raport de mențiunile Certificatului de moștenitor nr. 15/968 din data de 22.07.1968 eliberat de fostul Notariat de Stat Județean Suceava, ci că prin titlul de proprietate nr. 1861/19.03.2001 s-a creat aparent, o stare de indiviziune între persoanele menționate în titlu, starea de indiviziune provenind din succesiunea defunctei B. E..

Pârâții I. E. și B. G. nu a formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția cu privire la acțiunea reclamantei.

La solicitarea instanței, au fost atașate dosarele nr. 4257/R/1996 și nr. 87/1995 ale Judecătoriei Suceava.

La termenul de judecată din data de 28.11.2012, reclamanta și-a modificat cererea dintr-o acțiune în constatare într-o acțiune în realizare, solicitând să se constate dobândirea de către B. E. și B. V. prin efectul uzucapiunii extratabulare, în condițiile art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938, fiind incidente și dispozițiile legale care reglementează intervertirea detenției precare în posesie utilă și joncțiunea posesiilor, a dreptului de proprietate asupra terenului de 3900 m.p. intravilan Bosanci livadă (3200 m.p.) și curți-construcții (700 m.p.) între vecinii: drum pe două loturi, moștenitorii lui C. V. și M. I.-Curic, precum și să se constate că după defuncta B. E. a rămas în calitate de unic moștenitor B. V., tatăl reclamantei, care a fost instituit legatar universal în baza unui testament a cărui reducțiune nu a fost solicitată de moștenitorii rezervatari.

A menționat că pentru a opera uzucapiunea extratabulară, este necesar să fi decedat titularul dreptului intabulat, de la decesul acestuia, posesorul să fi posedat imobilul timp de 20 de ani, posesia să fi fost utilă, în accepțiunea art. 1847 Cod civil, adică să fie continuă, publică, sub nume de proprietar și netulburată.

A mai arătat că invocă uzucapiunea doar în limita terenului de 3900 m.p. evidențiat în titlul de proprietate nr. 1861/2001. Astfel, la data cooperativizării se împlinise termenul de 20 de ani prevăzut de art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938, terenul nefiind predat la C.A.P. și continuând să fie folosit de bunica paternă a reclamantei și tatăl acesteia, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se împlinise termenul de 20 de ani prevăzut de art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938, art. 1846, 1847, 1859, 1860 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.

La data de 31.01.2013, pârâții B. E. și M. I. au depus la dosar note de ședință prin care au solicitat respingerea acțiunii în realizare, ca nefondată.

La data de 27.03.2013, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâților B. E. și M. I..

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, a admis și administrat în cauză proba cu înscrisuri, pentru reclamantă, proba cu interogatoriul civil al pârâților (interogatoriul pârâtei B. E. aflându-se la filele 210-211 dosar și interogatoriul pârâtei S. L., filele 229-230 dosar) și a respins proba testimonială solicită de reclamantă, ca nefiind utilă soluționării cauzei, având în vedere că pârâții nu au contestat posesia terenului.

La termenul de judecată din data de 06.11.2013, având în vedere că pârâtul M. I. a decedat, instanța a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, pe moștenitoarea defunctului, numita S. L..

La termenul de judecată din data de 05.11.2014, instanța a respins, ca nefiind utilă cauzei, proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie.

Prin sentința civilă nr.6116/17.12.2014 a Judecătoriei Suceava, prima instanță a respins acțiunea civilă având ca obiect „uzucapiune” așa cum a fost modificată și formulată, ca nefondată.

A obligat pe reclamantă să plătească pârâtelor B. E. și S. L. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel ,prima instanță a reținut următoarele:

La data de 06.01.1968 a decedat B. E., bunica paternă a reclamantei C. Doinița, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 15/958 emis de fostul Notariat de Stat Județean Suceava, la data de 22.07.1968 (fila 5 dosar), după defunctă a rămas în calitate de unic moștenitor legal acceptant B. I. V. (fiul defunctei și tatăl reclamantei), decedat ulterior la data de 24.08.2009.

Conform certificatului de moștenitor, masa succesorală rămasă după defunctă era compusă, la data emiterii lui, din suprafața de 600 m.p. teren și din una casă cu anexe gospodărești situate în vatra comunei Bosanci, astfel că pentru aceste bunuri au fost declarați renunțători la moștenire, conform art. 700 din vechiul Cod civil, ceilalți fii ai defunctei, respectiv: B. L. (autorul pârâților I. E. și B. G.), pârâta B. E., M. R. (fiică decedată, al cărei moștenitor legal este pârâtul M. I., în calitate de soț supraviețuitor), B. Z. (în prezent decedat) a cărui moștenitoare este pârâta Carvațchi E., fiică.

Mai târziu, după adoptarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar după autoarea comună a părților și pe numele tuturor celor 5 fii ai defunctei B. E. s-a reconstituit dreptul de proprietate, în indiviziune, cu privire la suprafața totală de 2,15 ha teren situată pe raza comunei Bosanci, județul Suceava, emițându-se titlul de proprietate nr. 1861/19.03.2001 (fila 13 dosar).

Potrivit susținerilor reclamantei din acțiunea introdusă, tatăl său ar fi unicul moștenitor al defunctei E. B., pe numele căreia s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1861/2001 pentru suprafața totală de 2,15 ha, susțineri care nu pot fi primite întrucât după cum reiese din actul întocmit de Administrația Financiară la data de 12.07.1941 (fila 63 dosar) și planul de situație aflat la fila 64, în titlul de proprietate menționat sunt cuprinse pe lângă terenurile proprietatea exclusivă a defunctei B. E. și terenuri care au aparținut soțului acesteia, defunctul B. I. a lui N. (decedat la data de 21.02.1940). Astfel, pentru că după defunctul B. I. a lui N. au rămas terenuri și pentru că acesta lăsase un testament în favoarea soției supraviețuitoare și a copiilor săi, aceștia din urmă au solicitat în baza Legii fondului funciar reconstituirea dreptului de proprietate, în indiviziune, pentru toate terenurile care au aparținut soților B. N. I. și B. E. (fila 85, 87 și 91 dosar).

Potrivit acțiunii modificate (fila 72-76 dosar), reclamanta C. Doinița a solicitat să se constate dobândirea de către B. E. și de către B. V. (moștenitorul testamentar al acesteia), prin efectul uzucapiunii extratabulare, conform art. 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938, intervertirea posesiei precare în posesie utilă și joncțiunea posesiilor, a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3900 m.p. teren intravilan Bosanci și apoi să se constate că, după defuncta B. E., unicul moștenitor este tatăl ei, B. V. în baza testamentului a cărui reducțiune nu a fost cerută de ceilalți moștenitori, dar și a certificatului de moștenitor nr. 15/1968.

Reclamanta a susținut că, începând cu data morții bunicului ei B. I. a lui N. (21.01.1940), terenul în suprafață de 3900 m.p. (3200 m.p. teren livadă și 700 m.p. teren curți-construcții), evidențiat în titlul de proprietate nr. 1861/2001, a fost deținut numai de B. E. până la decesul ei (1968) împreună cu fiul ei B. V., cu care a gospodărit în aceeași casă, iar după decesul bunicii paterne, imobilul a fost în posesia tatălui ei până la decesul lui, astfel că succesiunea posesiilor determină aplicabilitatea dispozițiile art. 1859 și 1860 din vechiul Cod civil, care reglementează joncțiunea posesiilor, mai ales că terenul a fost deținut apoi doar de ea, niciunul dintre pârâți nestăpânind acest imobil.

Aceste susțineri ale reclamantei nu pot fi reținute, întrucât între coindivizari, uzucapiunea, și cu atât mai mult joncțiunea posesiilor, nu sunt posibile, deoarece aceștia, ca titulari ai unor cote ideale din dreptul de proprietate indiviz, dobândit asupra bunului imobil, posedă util unii pentru alții.

Pentru a putea opera uzucapiunea extratabulară invocată de reclamantă, în condițiile art. 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938, este obligatorie îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: proprietarul intabulat în cartea funciară să fi decedat, moștenitorii, statul sau o altă persoană să nu-și fi înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, posesia să fie utilă și să dureze 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară și uzucapantul să ceară înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.

Instanța, față de condițiile impuse de art. 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938, constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, în sensul că posesia timp de 20 de ani de la decesul proprietarului trebuie să fie utilă, adică neîntreruptă, netulburată și exercitată sub nume de proprietar.

Potrivit art. 1882 alin. 2 din Codul civil de la 1864, prescripția achizitivă „nu curge în contra succesiunii, nici în privința creanțelor, nici în privința drepturilor reale.” În atare situație, moștenitorul beneficiar nu poate invoca în favoarea sa posesia unui bun dintr-o moștenire față de ceilalți coindivizari, mai ales că, potrivit art. 714 din același cod, el este considerat doar un administrator al succesiunii.

Prin urmare, nu se poate reține că B. E. a exercitat o posesie utilă, în nume de proprietar, atât timp cât ea a deținut terenul proprietatea fostului ei soț, ca soție supraviețuitoare și nu ca unică proprietară.

Că este așa o demonstrează și faptul că B. E. s-a înscris în rolul agricol din anul 1964 cu o suprafață de numai 0,20 ha din cea de 0,39 ha pretinsă prin acțiune.

Reclamanta a invocat intervertirea detenției precare în posesie utilă, însă acest lucru nu este posibil decât atunci când a intervenit o manifestare exterioară a moștenitorului care să demonstreze transformarea posesiei din comună, în exclusivă. Or, simplul fapt că B. E. s-a înscris în anul 1964 în rolul agricol cu parte din terenul pretins, nu poate fi considerat drept un act transformator al posesiei, atât timp cât înscrierea s-a făcut în calitatea ei de soție supraviețuitoare a fostului proprietar și nicidecum ca înscriere a ei ca unică posesoare a terenului în discuție.

Nici susținerea reclamantei privind joncțiunea posesiilor nu poate fi primită atât timp cât, pentru a opera, este necesar ca, asupra aceluiași imobil să se fi exercitat două posesii succesive, ambele continue, netulburate și sub nume de proprietar. Astfel, deși prima posesie a început după decesul bunicului patern al reclamantei (în anul 1940), până la împlinirea termenului de 20 de ani, B. E. nu a procedat la înscrierea dreptului ei de proprietate în cartea funciară pentru că, de fapt, posesia ei nu viza un drept exclusiv de proprietate, ci ea poseda în calitate de soție supraviețuitoare și nicidecum ca unică proprietară așa cum a susținut reclamanta.

Deși reclamanta a susținut că terenul în suprafață totală de 3900 m.p. nu ar fi fost niciodată predat la C.A.P., această susținere este infirmată de cererile de reconstituire formulate de tatăl său, B. V., alături de ceilalți moștenitori ai defunctei B. E. (filele 85, 87 și 91 dosar), cereri urmate de emiterea titlului de proprietate comun nr. 1861/2001.

Pentru cele ce preced, apreciind că reclamanta nu a dovedit că, ulterior decesului proprietarului tabular, autorii săi ar fi exercitat o posesie utilă timp de 20 de ani, instanța a respins acțiunea modificată, ca neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă de la 1865, reținând culpa procesuală a reclamantei, instanța a obligat-o să plătească pârâtelor B. E. și S. L. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. Doinița.

În motivare a arătat că recurenta a solicitat ca, pentru motivele prev. de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., rap. la art. 312 al. 5 C.prxiv., să se admită recursul, să se caseze sentința recurată și trimiterea cauzai spre rejudecare primei instanțe în vederea administrării probei testimoniale și a probei cu o expertiză tehnică topografică.

In subsidiar, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința:

- constatării dobândirii de către B. E. și B. V. prin efectul uzucapiunii extratabulare, în condițiile art. 28 Decr.-lege 115/1938, fiind incidente și dispozițiile legale care reglementează intervertirea detenției precare în posesie utilă și joncțiunea posesiilor, a dreptului de proprietate asupra terenului de 3.900 mp intravilan Bosanci livadă (3.200 mp) și curți-construcții (700 mp), între vecinii: drum pe două laturi, moștenitorii lui C. V. și M. I.-Curic;

- constatării că după def. B. E., cu ultimul domiciliu în ., decedat la data de 06.01.1968, a rămas în calitate de unic moștenitor B. V., tatăl subsemnatei, care a fost instituit legatar universal în baza unui testament a cărui reducțiune nu a fost solicitată de moștenitorii rezervatari.

În motivare a arătat că prin S.C. nr. 6116/17.12.2014 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în Dosar nr._, s-a respins acțiunea având ca obiect uzucapiune ca nefondată.

Soluția atacată materializează interpretarea greșită a prevederilor art. 28 din Decretul-lege 115/1938 și art. 1858 C.civ. Totodată, fondul cauzei nu a fost cercetat sub aspectul tuturor împrejurărilor de fapt invocate în susținerea acțiunii, refuzul încuviințării probei testimoniale și a probei cu o expertiză echivalând cu încălcarea dreptului meu la apărare. Fără temei instanța de fond reține că nu a dovedit că, ulterior decesului proprietarului tabular, autorii ei ar fi exercitat o posesie utilă timp de 20 de ani asupra terenului în litigiu, în contextul în care a respins probele solicitate în dovedirea stării de fapt a posesiei și a intervertirii detenției precare în posesie utilă.

Respingerea probei testimoniale și a probei cu o expertiză topo, teza probatorie vizând dovedirea exercitării posesiei utile, a faptului că asupra aceluiași imobil s-au exercitat două posesii succesive, ambele continue, netulburate și sub nume de proprietar, precum și identificarea faptică și cadastrală a suprafeței de 3.900 mp, verificarea limitelor suprafeței împrejmuite, în ce măsură antecesorii subsemnatei sunt intabulați în cartea funciară cu dreptul de proprietate asupra parcelei în litigiu, în ce măsură terenul a făcut obiectul cooperativizării, verificarea modalității de înscriere în registrele agricole anterioare cooperativizării a terenului în litigiu, precum și în perioada cooperativizării și ulterior și de plată a taxelor și a impozitelor către autoritățile locale, echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, nefiind cercetată cauza sub toate aspectele și nefiind verificate toate apărările ei.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 CEDO impune tribunalului obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, a argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza V. J. și alții împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza V. de I. împotriva Olandei, paragraful 59 și Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franței, paragraful 33).

Art.6 paragraf. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum este acesta interpretat de Curte, consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței; pe de altă parte, impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, al argumentelor și al propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat „ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în sarcina „tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, a argumentelor și a cererilor de probă ale părților, sub rezerva aprecierii pertinenței acestora (cauza V. de Hurk c. Țările de Jos, Hot. din 19 aprilie 1994, §59; În același sens, cauza Albina c. România, Hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (Hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Raportat la aceste aspecte, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, aceasta urmând a analiza argumentat toate cererile de probe și a dispune administrarea probei testimoniale și cu .expertiză pentru a i se da astfel posibilitatea să-și dovedească pretențiile.

Prin cererea inițial judecății la data de 29.11.2011 (fila 2) a cerut instanței ca în contradictoriu cu pârâții să constate că după def. B. E., cu ultimul domiciliu în corn. Bosanci, jud. Suceava, dec. la data de 06.01.1968, a rămas în calitate de unic moștenitor B. V., tatăl ei.

La data de 06.01.1968 a decedat B. E., cu ultimul domiciliu în corn. Bosanci, jud. Suceava.

Potrivit Certificatului de moștenitor nr. 15/968 din 22.07.1968, eliberat de fostul Notariat de Stat al raionului județean Suceava, după defunctă a rămas în calitate de unic moștenitor legal acceptant B. I. V., fiu, fiind străini de succesiune B. L., fiu, conform declarației 139/968, B. Z., fiu, M. R., fiică și B. E., fiică, potrivit art. 700 C.civ.

M. R. este decedată, moștenitor legal acceptant al acesteia fiind pârâtul M. I., soț supraviețuitor.

B. Z. este decedat, moștenitor legal acceptant al acestuia fiind pârâta Carvațchi E., fiică.

B. L. este decedat, moștenitori legali acceptanți ai acesteia fiind pârâții B. G. și I. E., copii.

Potrivit testamentului aut. sub nr. 611/06.06.1967 de fostul Notariat de Stat al raionului județean Suceava, B. Iac. V. a fost instituit legatar universal de către B. E.. B. I. V. a decedat la data de 24.08.2009, unic moștenitor al acestuia fiind subsemnata reclamantă, în calitate de fiică.

Prin TP nr.1861/19.03.2001 s-a reconstituit dreptul de proprietate după def. B. E. în favoarealui B. E., M. Rahira (cunoscută ca și R.), B. V., Carvațchi E. și B. L..

A solicitat instanței în Dosar nr._ modificarea acestui titlu, în sensul excluderii pârâților de la rubrica „moștenitorii defunctului", invocând mențiunile CM 15/968 din 22.07.1968 și Decizia XI/05.02.2007 a ÎCCJ, dată în interesul legii, care a statuat în aplicarea disp. art. 8 și art. 13 al. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.

Acțiunea i-a fost respinsă (filele 15 - 17) cu motivarea că decizia produce efecte doar pentru viitor, plus că parte din pârâți sau din antecesorii acestora (B. Z., M. R., B. E.) fuseseră declarați străini de succesiune prin neacceptare în temeiul art. 700 C.civ., doar B. L. renunțând expres la moștenire.

In schimb, s-a reținut că faptul că pârâții, moștenitori legali, emit pretenții în condiții Legii 18/1991, iar în titlul de proprietate au fost înscriși toți cei care au formulat cerere după defuncta titulară a dreptului, nu exclude, în cadrul ieșirii din indiviziune, punerea în discuție a tuturor cerințelor de împărțeală, inclusiv renunțarea expresă a unora dintre aceștia la moștenire în condițiile art. 696 C.civ.

In acest context, cum testamentul aut. sub nr. 611/06.06.1967 de fostul Notariat de Stat al raionului județean Suceava îi conferă tatălui său vocație la întreaga masă rămasă după mama sa, inclusiv privitor la terenurile înscrise în TP 1861/2001, cum acesta a deținut până la decesul său toate bunurile succesorale, iar după decesul său ea a preluat posesia acestor bunuri și cum pârâții, respectiv autorii lor până la decesul acestora, nu au solicitat reducțiunea testamentului, a considerat că justifică pretenția de a se constata că după def. B. E., cu ultimul domiciliu în ., dec. la data de 06.01.1968, a rămas în calitate de unic moștenitor B. V., tatăl ei.

B. L., autorul pârâților B. G. și I. E., a renunțat expres la moștenirea mamei sale printr-o declarație autentică, devenind străin de succesiune.

Iar în privința celorlalți pârâți, neformularea cererii de reducțiune testament în termenul de 3 ani care a început să curgă de la data la care au luat cunoștință de existența actului cu titlu gratuit conduce la recunoașterea calității de unic moștenitor al lui B. V., tatăl ei, după defunctă.

La termenul de judecată din 26.09.2012 s-au depus note de ședință de către B. E. și M. I., prin care s-a invocat faptul că terenul intravilan provine de la B. N. I., moștenit de toți pârâții din prezenta cauză în nume propriu sau prin retrasmitere, calitatea de moștenitor rezultând din mențiunile TP 1861/2001, încât masa succesorală după acest defunct și stabilirea moștenitorilor cu vocație legală, respectiv cotele cuvenite acestora, nu se pot realiza decât pe calea unei acțiuni de partaj și ieșire din indiviziune, la care trimite și art. 13 al. 3 L. 18/1991.

S-a mai depus la dosarul cauzei un plan de situație privind terenul înscris în CF 834 Bosanci pe numele lui B. I. N. și un așa zis „testament" lăsat de defunct, prin care acesta împarte terenul intravilan între Saveta, soție supraviețuitoare, căreia îi lasă uzufructul terenului de 14 prăjini intravilan transmis de defunct în nudă proprietate către fiicele E. și Rachira (7 prăjini fiecare).

Acest testament nu putea primi semnificația dată de pârâți, în contextul în care din conținutul acestui act rezultă că în fapt la data de 12.07.1941 numitul ( I. C., controlor pe lângă administrația financiară, împuternicit să constate, să evalueze și să stabilească impozitul succesoral asupra averii rămase

După def. I. N. B., în urma cercetărilor făcute și a informațiilor

luate, constată că averea a fost lăsată de defunct potrivit celor consemnate la pct.

1-6. )

În acest context, și-a modificat acțiunea, în sensul că a înțeles să invoce mai întâi constatarea dobândirii de către def. B. E. și B. V. prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului de 3.900 mp intravilan Bosanci livadă (3.200 mp) și curți-construcții (700 mp), între vecinii: drum pe două laturi, moștenitorii lui C. V. și M. I.-Curic; apoi să se constate că după def. B. E., cu ultimul domiciliu în corn. Bosanci, jud. Suceava, dec. la data de 06.01.1968, a rămas în calitate deunic moștenitor B. V., tatăl subsemnatei, care a fost instituit legatar universal în baza unui testament a cărui reducțiune nu a fost solicitată de moștenitorii rezervatari.

E. instanța de fond interpretează disp. art. 28 Decr.-lege 115/1938, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile: posesia timp de 20 de ani de la decesul proprietarului trebuie să fie utilă, adică neîntreruptă, netulburată și exercitată sub nume de proprietar.

Potrivit art. 28 Decr.-lege 115/1938, cel care a posedat imobilul, în condițiile legii, o perioadă de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate intabulat, va putea solicita întabularea dreptului dobândit prin uzucapiune.

Pentru a opera uzucapiunea extratabulară, este necesar să fi decedat titularul dreptului intabulat; de la decesul acestuia, posesorul să fi posedat imobilul timp de 20 de ani; posesia să fi fost utilă, în înțelesul art. 1847 C.civ., adică să fie continuă, publică, sub nume de proprietar, netulburată.

La data decesului bunicului meu patern, vocație succesorală abstractă la moștenirea acestuia aveau bunica mea paternă și toți copiii rezultați din căsătoria acestora.

Însă, din 21.02.1940 terenul în litigiu a fost deținut numai de B. E., pâna la decesul său ( 1968), împreună cu B. V., cu care a gospodărit în aceeași casă, ulterior de tatăl ei B. V. până la decesul său (succesiunea posesiilor făcând aplicabile disp. art. 1859, 1860 C.civ., care reglementează joncțiunea posesiilor), iar în continuare de ea, nici unul din pârâți sau antecesorii lor nestăpânind vreodată această suprafață (aspect recunoscut, de altfel, cu ocazia administrării interogatoriilor).

Motivarea instanței de fond, în sensul că nu ar fi real că B. E. a exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar, atât timp cât ea ar fi deținut terenul proprietatea fostului soț, ca soție supraviețuitoare și nu ca unică proprietară, nu poate fi reținută, în contextul respingerii probei testimoniale și a probei cu expertiză topo, relevante și utile sub aspectul dovedirii exercitării posesiei continue, netulburate și sub nume de proprietar atât a autorilor săi, cât și a reclamantei.

Contrar celor celor arătate de instanța de fond privind imposibilitatea intervertirii detenției precare în posesie utilă, cazurile de transformare a detenției precare în posesie sunt prevăzute de art. 1858 C.civ. în ipoteza invocată în speță (caz neprevăzut de vechiul Cod Civil, dar consacrat de practica judiciară) are loc intervertirea în posesie utilă a detenției precare când unul din moștenitorii aflați în indiviziune hotărăște sătransfgrme posesia comună în posesia lui exclusivă.

In ceea ce privește situația bunurilor asupra cărora există un drept de proprietate indiviz, coproprietarii sunt presupuși că stăpânesc bunurile unii pentru alții cât timp se găsesc în stare de indiviziune, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Prin excepție, însă, stăpânirea de către unul dintre coproprietari a unui bun proprietate comună este aptă să conducă la dobândirea dreptului prin uzucapiune, dacă a intervenit o manifestare exterioară din partea sa, care să demonstreze că a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertiré a detenției precare în posesie utilă.

Posibilitatea legală ca un comoștenitor să poată dobândi un drept de

proprietate exclusiv asupra unui bun indiviz nu este exclusă, vechiul Cod Civil, prin art. 729 teza finală, admițând acest lucru prin aceea că oprește cererea de

ieșire din indiviziune în situația în care se opune prescripția.

Așadar, dobândirea dreptului de proprietate, în situația dată, se poate realiza dacă posesia a durat 20 de ani de la moartea proprietarului tabular și dacă a avut loc o intervertire publică a detenției precare în posesie.

Reținerile instanței de fond conform cărora între coindivizari, uzucapiunea, și cu atât mai mult joncțiunea posesiilor, nu sunt posibile, deoarece aceștia, ca titulari ai unor cote ideale din dreptul de proprietate indiviz, dobândit asupra bunului imobil, posedă unii pentru alții, sunt rezultatul interpretării greșite a apărărilor mele, de vreme ce am invocat excepția, respectiv intervertirea detenției precare în posesie utilă, respectiv a intervenit o manifestare exterioară a moștenitorului care să demonstreze transformarea posesiei, din comună, în exclusivă.

Instanța de fond a arătat că joncțiunea posesiilor presupune ca asupra aceluiași imobil să se fi exercitat două posesii succesive, ambele continue, netulburate și sub nume de proprietar, încât nici această ipoteză nu ar fi dată.

Or, instanța de fond a ignorat faptul că aceste condiții sunt îndeplinite în cauză și rezultă din următoarele împrejurări:

-din 1940 și până în 1968-terenul a fost deținut exclusiv de B. E. și V. (din 1968 până în 2009 terenul a fost deținut de B. V., iar din 2009 terenul este deținut de ea);

-așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, B. E. și B. V. și-au înscris terenul în rolul agricol și în evidențele fiscale, pentru acest teren plătind impozit.

B. E. provine înscrisă în RA, vol. 4, poz. 105, pentru perioada 964-1966 cu 0,20 ha, iar B. I. V. provine înscris din 1963 până în 1989 după cum urmează: 1964-1970, vol. 3, poz. 85 - 0,36 ha; 1971-1973, vol. 5, poz. 16 - 0,50 ha; 1974-1980, vol. 4, poz. 19 - 0,52 ha; 1981-1985, vol. 4, poz. ¡9 - 0,52 ha; 1986-1989, vol. 4, poz. 105 - 32,5 ari.

Terenul măsura la data apariției legii fondului funciar 5.798 mp, în configurația care rezultă din planul întocmit la 06.07.1993, depus la dosar, vizat le OCOTA Suceava (care poartă mențiunea că proprietar tabular este I. a vficulai B., iar posesor B. V.), cu precizarea că terenul era delimitat prin garduri și haturi de proprietățile învecinate. In prezent, măsoară 4.671 mp, urmare a unui litigiu care a vizat parcelele 1123/2 și 1124/2. însă, doar în limita terenului de 3.900 mp evidențiat în TP 1861/2001 a invocat uzucapiunea.

- la data cooperativizării se împlinise termenul de 20 de ani prevăzut de art. 28 Decret-lege 115/1938. În orice caz, acest teren nu a fost predat la CAP, continuând să fie folosit de bunica sa paternă și de tatăl său, dovadă fiind mențiunile din RA, potrivit celor arătate anterior. Instanța de fond pretinde că afirmațiile ei sunt infirmate de cererile de reconstituire formulate de tatăl ei, cereri urmate de emiterea T.P. nr. 1861/2001, însă aceste cereri nu sunt de natură a conduce la concluzia ca terenul a fost predat la CAP, ci aceste cereri s-au înregistrat doar în vederea reglementării situației juridice a terenului din perspectiva L. 18/1991, aceste cereri neavând relevanță pentru situația faptică a terenului în litigiu;

Cele reținute de instanța de fond în sensul că, deși prima posesie a început după decesul bunicului patern al ei (în anul 1940), până la împlinirea termenului de 20 de ani, B. E. nu a procedat la înscrierea dreptului ei de proprietate în cartea funciară pentru că, de fapt, posesia ei nu viza un drept exclusiv de proprietate, ci ea poseda în calitate de soție supraviețuitoare și nicidecum ca unică proprietară, așa cum ar fi susținut, nu pot fi primite, de vreme ce a invocat că B. E. a exercitat o posesie continuă, netulburată, sub nume de proprietar. Dacă aceasta și-ar fi înscris dreptul ei de proprietate în cartea funciară, atunci nu s-ar fi justificat demersurile ei de față;

La data intrării în vigoare a L. 58/1974 și 59/1974 se împlinise termenul de 20 de ani prev. de art. 28 Decret-lege 115/1938 și, în orice caz, aceste acte normative prevedeau doar interdicția de transmitere a dreptului de proprietate prin act juridic, uzucapiunea neavând o asemenea semnificație.

În acest sens, trebuia avută în vedere Decizia IV/2006 a ICCJ.

Prin această decizie s-a statuat că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective

Ce se arată în motivarea acestei decizii, care este obligatorie?

Că din examinarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezultă că . acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esențială asupra cursului posesiilor achizitive începute anterior (în cazul meu, posesia a început să fie exercitată de autorii ei în anul 1940).

Astfel, prevăzând la art. 30 alin. 1 că „dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legeanr.58/1974 nu conține, în ansamblul său, nici o dispoziție referitoare la posesiile exercitate până în acel moment asupra terenurilor.

Tot astfel, nici Legea nr. 59/1974care reglementează în mod similar dobândirea de terenuri agricole, la art. 44, nu conține vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri până la data intrării ei în vigoare.

Lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor, cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială. Caracterul real și util al exercitării posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoașterea și protecția acordată acțiunilor posesorii în întreaga perioadă de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.

Pe de altă parte, reține ÎCCJ, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi.

în această privință, este de observat că prin art. 1864 pct. 2 din vechiul cod civil se prevede că este întrerupere naturală a prescripției atunci „când lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale".

Or, prin dispozițiile Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.

De altfel, în raport cu dispozițiile art. 1844 din Codul civil, potrivit cărora „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț", terenurile la care se referă reglementările din Legile nr. 58/1974și nr. 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât au fost trecute în altă formă de proprietate (în speță, terenul în litigiu a fost deținut de bunica sa paternă și tatăl său sub nume de proprietar și în timpul cooperativizării) și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.

Din moment ce în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozițiile Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.

Rezultând astfel că terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, se impune concluzia că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.

În favoarea autorilor ei operează prezumția de neprecaritate.

Înșiși pârâții B. E. și M. I., legat de situația juridică a terenului intravilan în litigiu, de 3.900 mp (4.671 mp în fapt potrivit planului cadastral depus la dosarul cauzei ), înscris în TP 1861/2001, au arătat că acesta provine de la B. I. a lui N., dec. la data de 21.02.1940 și că acesta este proprietar tabular al acestui teren, potrivit mențiunilor de carte funciară. Terenul este înscris în CF 834 și 817 Bosanci și este identic cu parcelele 1122 grădină, 1121/1 grădină și 1264 clădiri.

Erau astfel, date, premizele uzucapiunii prev. de art. 28 Decr.-lege 115/1934.

Prin urmare, faptul posesiunii, ca fundament al uzucapiunii, a fost demonstrat, ca și faptul intervertirii detenției precare în posesie utilă. în plus, chiar mențiunile TP 1861/2001 atestă calitatea de proprietar a lui B. E. asupra terenului la data cooperativizării, din moment ce doar ea figurează la rubrica „titularul dreptului de proprietate", L. 18/1991 reconstituind dreptul de proprietatempștenitorilor persoanei persoanei îndreptățite.

Cum susținerile ei privind intervertirea detenției precare în posesie utilă, privind exercitarea posesiei utile și privind joncțiunea posesiilor nu au fost verificate, respingându-se în mod greșit cererea de probe, cum soluția instanței de fond este consecința interpretării eronate a disp. art. 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938 și art. 1858 C.civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea administrării probei testimoniale și a probei cu expertiză tehnică topografică, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii, așa cum a fost precizată.

În drept: art. 304 pct. 9, art. 304¹, art. 312 V.C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.

Legal citate intimatele pârâte B. E. și S. L. au formulat întâmpinare (filele 21-22).

În apărare au arătat că prin recurs, reclamanta critică sentința Judecătoriei Suceava prin care i-a fost respinsă acțiunea având ca obiect uzucapiune, considerând că prevederile art. 28 din Decret-Lege nr. 115/1938 și art. 1858 C. civ. au fost greșit interpretate și că respingerea probei testimoniale și a expertizei topo-cadastrale i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Prin acțiunea modificată, reclamanta a solicitat să se constate dobândirea de către B. E. și B. V., prin efectul uzucapiunii extratabulare conform art. 28 din Decret-Lege nr. 115/1938, a intervertirii posesiei precare în posesie utilă și joncțiunea posesiilor, a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3.900 mp intravilan Bosanci și, apoi, să se constate că după defuncta B. E., unicul moștenitor este tatăl său -B. V., conform testamentului și certificatului de moștenitor nr. 15/1968, că terenul nu a fost predat la CAP și că cererile făcute nu au relevanță pentru situația faptică a terenului în litigiu.

Reclamanta nu a făcut nicio dovadă că terenul în litigiu nu ar fi fost în proprietatea CAP în anul 1990, înscrierile în rolul agricol fiind declarative și nu constitutive de drepturi.

Este de necontestat că, la data de 1.01.1990, tot terenul familiei B.

E. se afla în patrimoniul CAP Bosanci, procesul de cooperativizare

reprezentând un mod special de dobândire a dreptului de proprietate, translația proprietății operând în puterea legii.

Prin adoptarea la data de 19.02.1991 a Legii nr. 18, pentru acest teren au devenit incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din lege, potrivit cărora stabilirea dreptului de proprietate pentru terenurile din CAP se face numai în condițiile Legii nr. 18/1991, lege cu caracter special, față de dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938.

Toți urmașii Elisavetei B. au uzat de prevederile art. 8 din Legea nr. 18/1991, obținând hotărârea comisiei județene nr. 7473/12.09.1991 (f. 95) si apoi titlul de proprietate nr. 1861/19.03.2001. astfel că nu se mai poate discuta despre Decretul-Lege nr. 115/1938, act normativ cu caracter subsidiar fată de Legea nr. 18/1991, decret care nu mai poate fi invocat ca modalitate de dobândire a proprietății pentru același teren.

Reclamantei nu i-au fost încălcate nici dreptul la apărare și nici dreptul la un proces echitabil, probele solicitate fiind respinse ca nefiind utile cauzei.

Nu au contestat niciodată posesia terenului de către E. B., după decesul soțului ei, din anul 1940.

Au contestat natura posesiei invocată de reclamantă, aceasta fiind echivocă, întrucât deținerea terenului s-a făcut în calitate de soție supraviețuitoare și nu ca unică proprietară.

Necontestându-se posesia, nu se impunea audierea martorilor mai ales că reclamanta nu a depus acte pentru dovedirea intervertirii posesiei.

Înscrierea în rolul agricol în anul 1964 a Elisavetei B., cu suprafața de 0,20 ha teren nu este un act de dispoziție care să determine intervertirea posesiei precare în posesie utilă, mai ales că proprietarul tabular B. lacob a N. a decedat în 1940 si terenul l-a deținut ca soție supraviețuitoare și nu ca prorietară exclusivă.

În ce privește expertiza topo-cadastrală aceasta nu se impunea față de extrasele tabulare depuse de reclamantă prin care nu s-a determinat exact nici ca suprafață, nici tabular, bunul imobil pretins, susținerile ei nefiind dovedite cu acte care să poată fi examinate de expert.

Premisele uzucapiunii prevăzute de art. 28 Decret-Lege nr. 115/1938 nu sunt îndeplinite, joncțiunea posesiilor nefiind aplicabilă în cauză.

Pentru a opera joncțiunea, trebuie ca asupra aceluiași imobil să se fi exercitat două posesii succesive, din care una neîmplinită aparținând autorului și alta în continuarea și completarea celei dintâi aparținând succesorului, până la împlinirea termenului, ambele continue, netulburate și neechivoce.

Or, prima posesie a început în anul 1940 când a decedat proprietarul tabular și era împlinită în anul 1960 când CAP-ul era deja înființat, iar E. B. nu s-a înscris în CF la acea dată.

Posesia lui V. B. este separată de prima posesie astfel că joncțiunea invocată nu este aplicabilă. În consecință față de existența titlului de proprietate nr. 1861/19.03.2001, de caracterul special al Legii nr. 18/1991 față de Decretul-Lege nr. 115/1938, de neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 28 din Decret-Lege nr. 115/1938, hotărârea Judecătoriei Suceava este temeinică și legală astfel că au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9, art. 3041 din vechiul cod de procedură civilă prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor formulate, tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a reținut că nu rezultă exercitarea unei posesii utile și un al doilea impediment pentru admiterea acțiunii, anume regimul juridic al terenului în litigiu, care a fost supus cooperativizării.

În acest sens, a reținut că moștenitorii defunctei B. E., inclusiv tatăl său, B. V., au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, fiind emis, în temeiul acelorași dispoziții legale, un titlu de proprietate comun, nr.1861/2001.

Tribunalul reține că, în primul rând, trebuie verificat regimul juridic al terenului în litigiu. În speță, prima instanță a reținut corect că suntem în prezența unui teren supus cooperativizării.

Este vorba de o zonă supusă colectivizării, . de recurentă. În această situație, revenea recurentei obligația de a dovedi că terenul în litigiu a fost exceptat de la cooperativizare( ce constituia regula), întrucât cel ce face o presupunere în fața instanței trebuie să o dovedească.

Interpelată fiind sub acest aspect de către instanța de recurs, recurenta, prin apărător, a arătat că a solicitat, în acest sens, proba testimonială, probă ce ar fi fost respinsă nejustificat de prima instanță. Așa cum rezultă din lucrările și actele din primă instanță, reclamanta recurentă a solicitat proba testimonială, însă nu pentru a dovedi regimul juridic al terenului în litigiu, că nu ar fi fost supus cooperativizării.

Prima dată, reclamanta a solicitat proba testimonială înainte de modificarea acțiunii, raportat la cererea inițială, de constatare a calității de unic moștenitor pentru tatăl său, după defuncta B. E.. Teza probatorie a constat în dovedirea posesiei exercitate asupra terenului, necontestată de pârâți ( fila 66, judecătorie).

A doua oară, reclamanta a solicitat proba testimonială, după modificarea acțiunii, în acțiune în realizare, pentru constatarea uzucapiunii extratabulare. Teza probatorie a fost aceeași, exercitarea posesiei asupra terenului în litigiu, necontestată de adversari, nici de această dată ( f.172, judecătorie).

A treia oară, reclamanta a solicitat proba testimonială la termenul de judecată din 5 noiembrie 2010 ( f.232, judecătorie). De această dată, proba a fost solicitată pentru a dovedi că reclamanta a transformat posesia comună în posesie exclusivă, practic, ‚intervertirea coposesiei precare, în posesie utilă.

Deci, proba testimonială nu a fost solicitată pentru lămurirea regimului juridic, sub aspectul cooperativizării, deși pârâții au contestat excluderea de la colectivizare, invocată de reclamantă, imediat după precizarea acțiunii, la data de 31.01.2014 ( f.104, verso, judecătorie).

Nici proba cu expertiza topo nu a fost solicitată pentru dovedirea acestei împrejurări, ci pentru alte aspecte, generale ( f.232, judecătorie). Proba a vizat data înscrierii în registrul agricol, care rezultă din copia registrului agricol înaintată de Comisia Locală de Fond Funciar, în evidențele fiscale, aspect nerelevant, înscrierea tabulară a dreptului de proprietate, care privește evidența de carte funciară, nu regimul cooperativizării. De altfel, toate aceste dovezi se puteau face prin înscrisuri, ce au fost depuse la dosar.

Astfel, în mod corect, prima instanță a respins cererea pentru expertiza topo, ca neutilă ( fila 232, judecătorie, verso)

Privitor la regimul juridic al terenului, dacă a fost sau nu supus colectivizării, de esență este raportarea la litigiul anterior, dosar nr._ ( f.15 și următoarele, judecătorie), invocat chiar de reclamanta-recurentă.

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava, reclamanta C. Doinița a chemat în judecată pe pîrîții B. E., M. I., Corvațchi E., I. E. a lui V., B. G. a lui L., Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Comisia locală de fond funciar Bosanci pentru modificarea titlului de proprietate nr. 1861/2001, emis după B. E., decedată la data de 6 ianuarie 1968, în sensul excluderii pârâților de pe titlu.

În motivare, a arătat că B. E. a lăsat ca succesibil acceptant pe B. V., tatăl său, în calitate de fiu cu o cotă de 1/1 din moștenire, ceilalți descendenți renunțând expres la moștenire, conform art.700 Cod civil, fiind eliberat în acest sens certificatul de moștenitor nr.15/1968.

De asemenea, a invocat prevederile Legii 18/1991.

De reținut că, așa cum s-a arătat în scris, precum și oral în fața Tribunalului, terenul în litigiu este inclus în titlul de proprietate nr.1861/2001, emis în baza legislației de fond funciar. Un asemenea titlu confirmă preluarea terenului în proprietatea statului, de regulă, la cooperativizare, redobândirea dreptului de proprietate pentru fostul proprietar fiind posibilă numai prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind vorba de o normă de lege specială, care, deci, se aplică cu prioritate.

Deci, chiar reclamanta din prezenta cauză a invocat, în litigiul anterior, că terenul în discuție este supus legislației de fond funciar, care presupune, așa cum s-a arătat mai sus, recuperarea dreptului de proprietate prin cererea de reconstituire și emiterea titlului de proprietate, în speță nr. 1861/2001.

Prin sentința civilă nr.3351/2010, a Judecătoriei Suceava, s-a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, confirmându-se incidența, în cauză, a legislației de fond funciar. Soluția, inclusiv aplicabilitatea dispozițiilor Legii 18/1991, au fost confirmate prin decizia nr.539/2011, a Tribunalului Suceava( f.17,18, judecătorie).

Mai mult, în litigiul anterior, reclamanta a invocat calitatea de moștenitor a lui B. V. după autoarea B. E., afirmând practic, un drept succesoral.

În schimb, în prezentul dosar, se invocă intervertirea coposesiei, exercitate de un comoștenitor pentru toți comoștenitorii, în posesie utilă, individuală, opusă celorlalți comoștenitori.

În concluzie, terenului în litigiu i se aplică regimul juridic stabilit de legislația specială de fond funciar, nerezultând că a fost exceptat de la regula cooperativizării. Acest regim juridic se opune reclamantei inclusiv din litigiul anterior, arătat mai sus, prin puterea de lucru judecat, ce operează în plan probator. Aceasta a fost evidențiată și în jurisprudența CEDO, fiind o componentă a principiului securității raporturilor juridice ( a se vedea cauza A. contra României, cauza A. contra României).

Că terenul a fost supus cooperativizării rezultă și din înscrierea în registrele agricole,astfel cum rezultă din documentația înaintată de Comisia Locală de fond funciar Bosanci ( f.236 și următoarele, judecătorie) și din eliberarea titlului de proprietate nr. 1861/2001, emis în baza Legii 18/1991.

Mențiunile din registrul agricol sunt considerate, de regulă, probe pentru reconstituirea dreptului de proprietate, conform art.11 Legea 18/1991.

Astfel, nu se poate reține exercitarea unei posesii utile, sub nume de proprietar, care s-ar fi împlinit în anul 1960, când CAP-ul era deja înființat. O dată cu înființarea acestuia stăpânirea exercitată asupra terenurilor a devenit detenție precară, stăpânirea în materialitate a terenurilor fiind exercitată în numele statului.

Mai mult, fiind vorba de un teren supus legislației de fiind funciar, dreptul de proprietate poate fi dobândit în conformitate cu aceasta, prin reconstituire. Față de caracterul special al Legii 18/1991, față de Decretul Lege nr.115/1938, nu se poate constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune extratabulară, prevăzută de art.28 Decret Lege nr.115/1938.

Față de aceste aspecte, în mod corect, prima instanță a respins proba testimonială și cea cu expertiza topo, tezele probatorii invocate nefiind utile, astfel, cum, pe larg, s-a arătat mai sus.

De observat că, în memoriul de recurs, se indică teze probatorii mai ample, care nu au fost indicate în fața primei instanțe. În memoriul de recurs, se indică ca teză probatorie și verificarea regimului juridic privitor la cooperativizare, care nu a fost propusă, în mod greșit, în fața primei instanțe, astfel cum rezultă din încheierile respective, necontestate.

Propunerile de probe sunt esențiale pentru soluționarea procesului, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 CEDO, sub condiția utilității acestora, care nu este dată în cauză, pentru argumentele, pe larg, expuse mai sus. În caz contrar, s-ar genera tergiversarea nejustificată a soluționării cauzei.

Recurenta mai prezintă acțiunea inițială, motivarea acesteia ( pe care ulterior a modificat-o în acțiune în realizare), deci acestea nu mai sunt relevante.

Recurenta prezintă litigiul anterior, dosar nr._, analizat deja. Calitatea de unic moștenitor pentru B. V., după B. E., eventuale testamente, invocate de părți, nu sunt relevante, întrucât au fost invocate cu privire la acțiunea inițială, în care nu s-a mai insistat, respectiv capătul doi din acțiune, accesoriu uzucapiunii, condiționat deci, de aceasta.

Nu se mai pune problema intervertirii coposesiei în posesie individuală, nefiind o posesie utilă, sub nume de proprietar, față de regimul juridic, pe larg, analizat mai sus. Deci, nu se mai analizează o asemenea intervertire, stăpânirea exercitată neputând fi caracterizată drept posesie utilă, aptă să conducă la uzucapiune extratabulară. Astfel, se impune înlăturarea considerentelor primei instanțe cu privire la nedovedirea acestei transformări. În principiu aceasta este posibilă, însă nu are relevanță în speță, față de impedimentele la constatarea uzucapiunii extratabulare, reținute mai sus.

Se insistă și pe joncțiunea posesiilor, nerelevantă pentru că nu rezultă o posesie utilă, sub nume de proprietar și față de regimul juridic al terenului.

Deci, nu se poate reține o asemenea joncțiune și argumentele recurentei în acest sens.

Recurenta insistă pe înscrierea în registrele agricole, care este un indiciu al cooperativizării, nu al excluderii de la aceasta.

Întinderea și delimitarea terenului sunt nerelevante, nefiind întrunite condițiile uzucapiunii extratabulare.

Chiar dacă s-ar fi împlinit termenul de 20 de ani prevăzut de art.28 Decret Lege 115/1938 până la cooperativizare, dobândirea dreptului de proprietate se putea obține conform legislației de fond funciar, nu conform Decretului Lege 115/1938 ( s-a analizat mai sus). Chiar împlinit termenul de 20 de ani până la cooperativizare, o dată cu aceasta, dreptul de proprietate a trecut la stat, recunoașterea acestuia fiind posibilă conform legislației de fond funciar.

Se insistă pe mențiunile din registrele agricole, însă acestea nu sunt apte să probeze o posesie utilă, ci doar stăpânirea în materialitate a terenului.

Existența titlului de proprietate nr.1861/2001, în vigoare și în prezent, constituie un indiciu de netăgăduit al incidenței legislației de fond funciar în cauză, fiind reprezentativ pentru regimul juridic al terenului, ce trebuie verificat cu ocazia analizării condițiilor uzucapiunii extratabulare.

Se insistă pe intervertirea coposesiei în posesie utilă, că B. E. a afirmat un drept de proprietate exclusiv, că ea nu a acționat doar ca soție supraviețuitoare, aspecte nerelevante, nerezultând o posesie utilă de 20 de ani, conform legii.

Pentru aceleași motive nu sunt concludente nici referirile la legile 58 și 59 din 1974, implicit la decizia nr.IV/2006, a ÎCCJ, privitoare la acestea, întreruperea cursului prescripției achizitive, etc…

Faptul că B. I. figurează ca proprietar tabular nu suplinește condiția exercitării unei posesii utile, sub nume de proprietar, care nu este dată în cauză.

Cereri de reconstituire a dreptului de proprietate au formulat toți moștenitorii lui B. E., fapt necontestat, ea figurând pe titlul de proprietate nr.1861/2001 ca autoare a acestora, fiind decedată în 1968. Toți moștenitorii figurează pe titlu, nu doar autoarea lor.( f.13, judecătorie).

Față de aceste ample argumente, în baza art.312 alin.1 Vechil cod de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, nejustificându-se, văzând această soluție, nici acordarea cheltuielilor de judecată, către recurentă.

Față de căderea în pretenții, în baza art.,274 alin.1 Vechiul cod de procedură civilă, va obliga recurenta la plata către intimata B. E. și S. L. a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial ( f.25).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta reclamantă C. DOINIȚA domiciliată în Udești, . Suceava împotriva sentinței civile nr.6116/17.12.2014 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți B. E.-Bosanci, Bosanci, jud Suceava, CARVAȚCHI E.-Suceava, ., ., ., I. E. A V.-Bosanci, Bosanci, jud Suceava, B. G. A L.-Bosanci, Bosanci, jud Suceava, S. L.-Petersdorf II 8323, Lamberg 95, nr.1, Austria, M. I. – D..

Obligă recurenta la plata către intimata B. E. și S. L. a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2015

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

A. I. M. L. A. V. O. D. L. A.

Red A.I.M

Jud.fondF. M.

Tehnored.L.A.

2 ex./ 26.06.2015

← Fond funciar. Decizia nr. 359/2015. Tribunalul SUCEAVA		Fond funciar. Decizia nr. 817/2015. Tribunalul SUCEAVA →

Partaj judiciar. Decizia nr. 358/2015. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 358/2015. Tribunalul SUCEAVA