Pretenţii. Decizia nr. 1366/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1366/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 1366/2015

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1366/2015

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător C. L.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanta reclamantă CN CF C. SA - P. SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE IAȘI - P. REPREZ.LEGAL-Iași, ..1, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.5508/20.11.2014 a Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu intimatul-pârât C. V. D.-Suceava, ..18, jdu Suceava.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 06.11.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 19.06.2014 sub nr._ reclamanta CN CF C. SA prin Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. V. D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să îl oblige la plata sumei de 1478,45 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, calculate la nivelul chiriei lunare pentru perioada 01.06._14, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5245/18.12._, a vândut pârâtului locuința C. situată în Mun. Suceava, Pavilion 15B, .. 18, . 3 camere de locuit, cu o suprafață utilă de 71,45 m.p, cota indiviză de 67,68% din suprafața de folosință comună a imobilului. De asemenea, s-a atribuit în folosință, pe toată durata existenței construcției, terenul aferent locuinței în suprafață de 95,78 m.p. iar odată cu locuința s-a mai vândut și magazie pentru lemne.

Ulterior, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr._/2004, pe o perioadă de 5 ani, pentru o suprafață de 426 m.p., teren, curte și grădină.

A precizat reclamanta că, la data de 02.12.2005, a solicitat pârâtului încheierea unui act adițional prin care s-a diminuat suprafața terenului închiriat de la 426 m.p. la 368 m.p., cu menționarea că diferența de 58 m.p. ar constitui cale de acces la obiectivul "adăpost ALA". P. sentința civilă nr. 5685/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, acesta a fost obligat să elibereze terenul ce i-a fost închiriat și să plătească societății reclamante suma de 2003,22 lei cu titlu de daune, pentru perioada iunie 2009-31 mai 2012.

Reclamanta a mai arătat că, prin adresa nr. 6.2/1286/L/2013 Divizia Patrimoniu, li s-a comunicat calculul sumei de recuperat de la pârâtul C. V. D., pentru perioada 01.06.2012 – 31.05.2014, astfel încât, pe calea acestei acțiuni, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1478,45 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință calculată la nivelul chiriei lunare pentru perioada 01.06.2012 – 31.05.2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 C.civ. și dispozițiile contractuale.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri (f. 5-14).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru înn sumă de 108,49 lei (f.20).

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

P. sentința civilă nr.5508/20.11.2014 a Judecătoriei Suceava, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, prin contractul nr._ din 26.04.2004, reclamanta a închiriat pârâtului, pentru o perioadă de cinci ani, începând cu data de 01.01.2004 și până la 01.01.2009, terenul în suprafață de 426 m.p. reprezentând curte și/sau grădină aferentă locuinței situate în mun. Suceava, pav. 15B, .. 18, . (f. 5-6).

Potrivit înscrisului depus la fila 7 ds., la data de 02.12.2005, reclamanta a solicitat pârâtului încheierea unui act adițional prin care s-ar fi diminuat suprafața terenului închiriat de la 426 m.p. la 368 m.p., cu menționarea faptului că diferența de 58 m.p. ar constitui cale de acces la obiectivul „adăpost ALA” situat în perimetrul terenului închiriat. Pârâtul a refuzat însă semnarea actului adițional.

P. sentința civilă nr. 5685 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în ds. nr._, instanța a admis acțiunea având ca obiect „revendicare” formulată de reclamanta C.N.C.F.R. „C.” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași în contradictoriu cu pârâtul Cosman V. D., a obligat pârâtul să elibereze și să predea reclamantei terenul curte și grădină în suprafață de 426 m.p. ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr._/26.04.2004 și l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 2003,22 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 368 m.p. pentru perioada iunie 2009 – 31.05.2012.

Pe calea prezentei acțiuni, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 368 m.p. pentru perioada următoare, 01.06.2012 – 31.05.2014.

Față de acestea, prima instanță a reținut că pentru acordarea unor despăgubiri constând în lipsa de folosință a terenului, reclamanta trebuie să facă dovada imposibilității efective a utilizării suprafeței de teren, respectiv a ocupării acesteia în mod abuziv de către pârât după data de 31.05.2012, iar aceasta întrucât acordarea unor astfel de despăgubiri se realizează de la data când proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate.

Ori, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestor aspecte, sarcină care îi incumbă în baza disp. art. 249 C.pr.civ. potrivit cărora „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. În cadrul ds. nr._, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului prin raportare la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în respectiva cauză și care a vizat perioada iunie 2009 – 31.05.2012. În schimb, instanța nu poate reține, prin analogie, aceeași situație de fapt (ocuparea terenului și împiedicarea reclamantei în folosirea acestuia) și în prezenta cauză, vizând perioada 01.06.2012 – 31.05.2014, în lipsa unor dovezi în acest sens.

În consecință, față de considerentele reținute anterior, prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta CN CF C. SA - P. SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE IAȘI - P. REPREZ.LEGAL.

În motivare apelanta a arătat că prin sentința pronunțată, instanța de fond a respins acțiunea motivând că, reclamanta nu a făcut dovada imposibilității efective a utilizării suprafeței de teren, respectiv a ocupării acesteia în mod abuziv de către pârât după data de 31.05.2012.

Hotărârea este netemeinică și nelegală.

In ceea ce privește daunele interese, acestea trebuie impuse pârâtului de la data expirării contractului sau a rezilierii acestuia și până la evacuarea efectivă a terenului. Ocuparea terenului după expirarea sau rezilierea contractului de închiriere ar fi abuzivă și s-ar creea proprietarului un prejudiciu prin lipsirea de folosință a terenului.

Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legale încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună - credință. Art. 1073 din Codul civil prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Potrivit disp. art. 1431 Cod civil, pârâtul, la încetarea locațiunii făcută pe un termen determinat, trebuie să predea terenul în starea în care 1-a primit, pe bază de proces - verbal.

In ceea ce privește cuantumul prejudiciului considerăm că acesta trebuie stabilit la nivelul chiriei prevăzute în contract.

De altfel, art. 5.2.12 din contractul de închiriere prevede că „ la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul sau în caz de reziliere a acestuia, chiriașul este obligat să elibereze și să predea în 48 de ore, fără altă formalitate, terenul închiriat în stare bună cu toate îmbunătățirile realizate pe perioada derulării contractului, fără să primească despăgubiri. In cazul nerespectării acestei obligații chiriașul datorează daune - interese proprietarului.

Față de toate aceste motive, a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

In drept, a formulat prezentul apel în baza dispozițiilor art.466 și următoarele Cod Proc. Civ. De asemenea a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Intimatul pârât Coțman V. D. nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține apărările.

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

P. sentința civilă nr. 5685 din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.699/18.03.2014 a Tribunalului Suceava instanța a admis acțiunea având ca obiect „revendicare” formulată de reclamanta C.N.C.F.R. „C.” S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași în contradictoriu cu pârâtul Cosman V. D., a obligat pârâtul să elibereze și să predea reclamantei terenul curte și grădină în suprafață de 426 m.p. ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr._/26.04.2004 și l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 2003,22 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 368 m.p. pentru perioada iunie 2009 – 31.05.2012.

Pe calea prezentei acțiuni, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 368 m.p. pentru perioada următoare, 01.06.2012 – 31.05.2014.

Față de dispozițiile și constatările jurisdicționale din sentința civilă nr.5685 din 26.11.2013 a Judecătoriei Suceava irevocabilă la data de 18.03.2014 se prezumă că în perioada 01.06.2012 – 31.05.2014 terenul în litigiu s-a aflat în posesia intimatului.

De asemenea, pârâtul intimat, care a semnat personal dovada de comunicare a citației (f.16) nu a invocat că în cursul procesului anterior a predat terenul, nefiind contestată situația juridică invocată de apelanta-reclamantă, respectiv că în perioada 01.06.2012 – 31.05.2014 acesta a folosit terenul în suprafață de 368 m.p..

P. urmare, se apreciază ca fiind dovedită împrejurarea invocată de reclamantă, respectiv nerespectarea de către pârât a obligației de predare, stabilită și prin contractul de închiriere nr._/2004 (art. 5.2.12 din contract) astfel încât daunele solicitate, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.06.2012 – 31.05.2014, sunt datorate, în culpă fiind pârâtul față de nerespectarea obligației sale.

În ceea ce privește cuantumul acestora, se vor avea în vedere Dispozițiile nr.194/2011, nr.139/2012 și nr. 184/2013 ale Directorului general al C.N. C. prin care se stabilesc tarifele pentru folosința terenurilor de categoria celui în cauză (0,13 lei/mp, respectiv 0,135 lei/mp și 0,14 lei/mp).

În consecință, tribunalul în temeiul art.480 alin.1,2 Ncpr.civ. va admite apelul, va schimbă în totalitate sentința civilă nr.5508/20.11.2014 a Judecătoriei Suceava în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtul să plătească reclamantei suma de 1478,45 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.06._14.

În temeiul art.453 alin.1 coroborat cu art.451 alin.1 și art.452 NCpr.civ va obliga intimatul la plata către reclamantă a sumei de 163 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de către apelanta reclamantă CN CF C. SA - P. SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE IAȘI - P. REPREZ.LEGAL-Iași, ..1, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.5508/20.11.2014 a Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu intimatul-pârât C. V. D.-Suceava, ..18, jdu Suceava.

Schimbă în totalitate sentința civilă nr.5508/20.11.2014 a Judecătoriei Suceava și în consecință:

Admite acțiunea având ca obiect „pretenții”formulată de reclamanta CN CF C. SA prin Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, CUI_, cu sediul în Iași, .. 1, Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. V. D., CNP -_, domiciliat în Suceava, .. 18, jud. Suceava.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1478,45 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.06._14 și suma de 163 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2015

Președinte, Judecător, Grefier,

L. A. C. L. L. A.

Red L.A

Jud.fond B. L. M.

Tehnored.L.A.

4 ex./ 22.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1366/2015. Tribunalul SUCEAVA