Pretenţii. Decizia nr. 447/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1200/206/2014
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 447
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 3 APRILIE 2015
PREȘEDINTE A. I. M.
JUDECĂTOR V. O. D.
GREFIER S. A.-M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de către pârâtul R. S. G., împotriva sentinței civile nr. 966 din data de 6 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind reclamantul C. F. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul apelant, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că prin încheierea camerei de consiliu nr. 47 din data de 23 ianuarie 2015 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către pârâtul apelant din prezenta cauză și acesta a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 172 lei.
Pârâtul apelant arată că nu are cereri de probe de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.
Pârâtul apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu precizarea că a achitat prețul.
Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea formulată la 03 iunie 2014 la Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, reclamantul C. F. C. a I. l-a chemat în judecată pe pârâtul R. S. G. a M. și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se oblige pârâtul la plata sumei de 1100 euro cu titlu de diferență preț.
În motivare a arătat că la data de 23.05.2013 a încheiat cu pârâtul un contract de vânzare - cumpărare a autovehiculului marca Peugeot Panter cu nr. de înmatriculare_, acesta urmând să perfecteze actele - documentele în urma transmiterii dreptului de proprietate și să-i achite diferența de bani prevăzuți în contract - 1100 Euro - la data de 15.11.2013, diferență ce nu a achitat-o nici până în prezent, nerespectând contractul încheiat.
Reclamantul a menționat că i-a înmânat pârâtului toate actele autovehiculului, respectiv certificatul de înmatriculare, cartea tehnică, asigurarea obligatorie de răspundere civilă și rovinieta.
A susținut reclamantul că întrucât nu i-a fost achitată această diferență de preț a fost nevoit să formuleze plângere la Postul de Poliție al comunei Vama, iar în urma verificărilor efectuate i s-a comunicat că această sumă i-ar fi fost achitată prin intermediul mamei pârâtului, R. L., în luna noiembrie 2013, respectiv 1050 Euro, din totalul de 1100 Euro restant, situație care nu corespunde adevărului deoarece suma trebuia achitată în fața sa, el trebuia să semneze de primirea sumei, iar în urma discuțiilor purtate cu pârâtul îl tot amâna, astfel că a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.
Pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul reglementat de art. 201 al 1 din Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 966 din data de 6 octombrie 2014, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis acțiunea formulată de reclamantul C. F. C., în contradictoriu cu pârâtul R. S. G., a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 1100 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând diferență preț și a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între C. F. C., în calitate de vânzător și R. S. G., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 23.05.2013, prin care s-a vândut autoturismul marca Peugeot Partner, cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit clauzelor contractuale vânzătorul a declarat că autovehiculul este proprietatea sa, de asemenea a declarat că a predat cumpărătorului vehiculul, cheile, fișa de înmatriculare și cartea de identitate a autoturismului, iar cumpărătorul i-a achitat vânzătorului suma de 800 euro urmând ca diferența de 1100 euro să o achite către acesta la data de 15.10.2013.
Conform înscrisurilor existente la dosar reclamantul a formulat plângere la Postul de Poliție al comunei Vama, iar potrivit relațiilor solicitate de instanță a reieșit că la data de 04.12.2013, numitul C. F.-C. a depus la Postul de Poliție Vama o petiție prin care a sesizat faptul că la data de 23.05.2013 a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a autovehiculului marca Peugeot Partner cu nr. de înmatriculare_, iar noul proprietar, numitul R. S.-G. nu a perfectat documentele în urma transmiterii dreptului de proprietate și nu i-a mai achitat diferența de bani prevăzută în contract, până la data stabilită.
Totodată s-a arătat că din verificările efectuate a rezultat faptul că cele reclamate de către numitul C. F.-C. s-au confirmat, în sensul că a încheiat cu numitul R. S.-G. pe data de 23.05.2013 un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect autoutilitara susmenționată, noul proprietar nesolicitând până în momentul de față autorităților competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în certificatul de înmatriculare din cauza situației financiare.
Postul de poliție Vama a arătat că referitor la suma de bani restantă, în contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, a fost stipulat că noul proprietar a cumpărat autoutilitara cu suma de 800 euro iar ca și condiție, a fost consemnat faptul că acesta are obligația de a achita diferența de 1100 euro către vânzător la data de 15.10.2013, fapt ce, din declarațiile reclamatului și a martorului propus R. L., a reieșit că R. S.-G. ar fi achitat prin intermediul mamei sale R. L., în luna noiembrie 2013, suma de 1050 euro din totalul de 1100 euro restantă, dar nu deține nici un document în acest sens, reclamantul fiind îndrumat să se adreseze pentru soluționarea litigiului Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Martorul audiat în cauză, numitul Amanoloaie M., a declarat că reclamantul este prietenul său și în acest context i s-a plâns de mai multe ori că nu a reușit să recupereze diferența de 1100 Euro din vânzarea mașinii sale către pârât, că personal nu-l cunoștea pe pârât, însă în anul 2013 se afla împreună cu reclamantul când l-a văzut pe acesta, a oprit mașina și a asistat la discuția dintre ei, în care reclamantul l-a rugat să-i achite diferența de bani întrucât termenul la care se obligase să achite suma de bani, expirase și să-i răspundă la telefon, ocazie cu care a înțeles că pârâtul își schimbase numărul de telefon. A mai declarat că reclamantul i-a spus pârâtului, că are nevoie de acești bani, întrucât soția sa este însărcinată, iar pârâtul i-a promis că într-o săptămână îi va restitui banii. Din discuțiile pe care le-a avut ulterior cu reclamantul, date fiind relația de prietenie, a înțeles că nici în prezent nu și-a recuperat suma de bani și că a făcut și plângere la Poliția Vama, însă nu s-a ales cu un rezultat pozitiv.
Potrivit art. 102 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, prin urmare raportat la data încheierii contractului care este 23.05.2013 legea aplicabilă cauzei este art. 1270 Cod civil.
Conform art. 1270 cod civil convențiile valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante, motiv pentru care având în vedere obligațiile principale asumate ale contractului, cât și prevederile art. 1719 Cod civil potrivit cărora una din principalele obligații ale cumpărătorului este aceea de a plăti prețul vânzării, rezultă că obligația cumpărătorului era aceea de a plăti la termenul scadent 15.10.2013 suma de 1100 Euro, diferență de preț.
Reclamantul a pretins ca pârâtul nu a executat această obligație, situație în care revinea pârâtului sarcina de a proba faptul pozitiv al executării obligației de plată prin chitanțe liberatorii, sau, în caz că există o imposibilitate materială ori morală de a întocmi o dovadă scrisă, prin orice mijloc de probă.
Potrivit unui principiu general din materia contractelor, din momentul
dovedirii creanței de către creditor - în speță, creanța născută din contractul de vânzare cumpărare, neexecutarea obligației de care debitor se prezumă, cât timp acesta nu dovedește executarea.
În lipsa unei chitanțe, instanța a considerat că în cauză pârâtul nu a făcut dovada achitării diferenței de preț, motiv pentru care instanța a admis acțiunea formulată și în temeiul pct. 4 din contractul încheiat, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 1100 euro reprezentând diferență preț.
În baza art. 453 al.1 Cod procedură civilă, instanța l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificată cu plata taxei de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probei cu martori pentru a dovedi că suma de 1.050 euro a fost remisă reclamantului.
În motivare a arătat următoarele:
1. Cu ocazia cercetărilor efectuate de către organele de poliție de la Postul de Poliție Vama pentru soluționarea plângerii adresată de către reclamant, a arătat că suma de 1.050 euro a fost achitată personal reclamantului, de către mama sa R. L., în luna noiembrie 2013, la locuința părinților lui, respectiv în fața porții, de față fiind și tatăl său R. M. R., urmând ca diferența de 50 euro, să fie remisă reclamantului la o dată ulterioară.
Este adevărat că la data remiterii sumei de 1.050 euro, mama sa nu a încheiat niciun act sub semnătură privată sau oficial, din care să rezulte că a fost achitată această sumă de bani, mizându-se pe buna credință a reclamantului bună-credință de care acesta nu a dat dovadă nerecunoscând la aceasta dată suma primită (1.050 euro), dovedind astfel reaua-credință, mărindu-și astfel patrimoniul propriu cu sume de bani necuvenite.
Un alt motiv de netemeinicie a hotărârii atacate a fost acela că instanța a luat în considerare depoziția martorului Amanăloaie M., care nu a fost de față la încheierea actului de vânzare-cumpărare, iar singurul aspect al prieteniei dintre cei doi nu poate fi luat în considerare de către instanță, deoarece depoziția acestuia are un grad de subiectivism destul de mare.
Așa după cum a mai arătat, nu a fost încheiată o chitanță liberatorie prin care să facă dovada că mama sa a achita reclamantului personal suma de 1.050 euro, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței apelată și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru întregirea probatoriului prin depoziția mamei sale R. L., cea care a remis personal suma de 1.050 euro reclamantului și depoziția tatălui său care a asistat la plata sumei către pârât
În drept, a invocat dispozițiile art. 466 - 482 Cod de procedură civilă.
Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, pentru următoarele motive:
Susținerile cum că suma de 1050 euro din totalul de 1100 euro restant i-a fost achitată prin intermediul mamei pârâtului în luna noiembrie 2013, nu corespunde adevărului, deoarece suma trebuia achitată în fața sa, iar el trebuia să semneze de primire.
Reclamantul a arătat că a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune, întrucât pârâtul îl tot amâna cu plata sumei restante.
Pârâtul nu a depus întâmpinare la termenul reglementat de art. 201 al. 1 din noul Cod de procedură civilă și nici nu a fost prezent la nici un termen de judecată cu toate că a fost citat legal.
Așa cum a precizat și prima instanță, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că cele reclamate de reclamant s-au confirmat, în sensul că s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la data de 23 mai 2013, noul proprietar nesolicitând până în momentul de față autorităților competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în certificatul de înmatriculare din cauza situației financiare.
Pârâtul nu a dovedit cu nicio probă că i-ar fi dat diferența de 1100 euro la data de 15 octombrie 2013 și a considerat că neexecutarea obligației de către debitor se prezumă, cât timp acesta nu dovedește executarea.
În lipsa unei chitanțe, instanța a reținut că pârâtul nu a făcut dovada achitării diferenței de preț și a fost obligat să-i achite această sumă și cheltuielile de judecată.
A mai menționat că motivele invocate în apel nu corespund realității.
Pârâtul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că îți menține cele arătate în motivele de apel, solicitând admiterea apelului, casarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probei cu martori pentru a dovedi că suma de 1.050 euro a fost remisă reclamantului.
A arătat că în întâmpinarea sa, reclamantul a menționat că diferența de preț de 1.100 euro rezultă din vânzarea unui autovehicul pentru suma de 1.900 euro, din care s-a achitat suma de 800 euro, urmând a se achita diferența de 1.100 euro pana la data de 15.10.2013 nu a mai fost achitată, motiv pentru care a formulat plângere la Postul de Poliție Vama, ulterior adresându-se instanței de judecată.
Analizând actele depuse la dosar cât și depoziția martorului din lucrări, instanța a constatat că suma restantă de 1.100 euro nu a fost achitată, motiv pentru care a admis acțiunea reclamantului, obligându-l la plata acestei sume de bani plus cheltuieli de judecată.
În mod greșit prima instanță a pronunțat soluția arătată mai sus, deoarece cu ocazia cercetărilor efectuate de către organele de poliție de la Postul de Poliție Vama pentru soluționarea plângerii adresate de către reclamant, a precizat că suma de 1.050 euro a fost achitată personal reclamantului, de către mama sa R. L., în luna noiembrie 2013, la locuința părinților lui, respectiv în fața porții, de față fiind și tatăl său R. M. R., urmând ca diferența de 50 euro, să fie remisă reclamantului la o dată ulterioară.
De asemenea, a arătat că este adevărat că la data remiterii sumei de 1.050 euro, mama sa nu a încheiat niciun act sub semnătură privată sau oficial, din care să rezulte că a fost achitată această sumă de bani, mizându-se pe buna credință a reclamantului, bună-credință de care acesta nu a dat dovadă nerecunoscând la aceasta dată suma primită (1.050 euro), dovedind astfel reaua-credință, mărindu-și astfel patrimoniul propriu cu sume de bani necuvenite.
A mai arătat că un alt motiv de netemeinicie a hotărârii atacate a fost acela că instanța a luat în considerare depoziția martorului Amanăloaie M., care nu a fost de față la încheierea actului de vânzare-cumpărare, iar singurul aspect al prieteniei dintre cei doi nu poate fi luat în considerare de către instanță, deoarece depoziția acestuia are un grad de subiectivism destul de mare.
Așa după cum a mai arătat, nu a fost încheiată o chitanță liberatorie prin care să facă dovada că mama sa a achitat reclamantului personal suma de 1.050 euro.
Apelul este nefondat.
Așa cum rezultă din întreg conținutul art. 480 din noul cod de procedură civilă, în caz de admitere a apelului și de anulare a hotărârii atacate regula o constituie reținerea cauzei spre judecare de către instanța de apel, situația de excepție fiind reglementată la alin. 3 al acestui text de lege, exclusiv pentru ipoteza în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar părțile au solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.
În cauză apelantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea administrării probei cu martori, însă nu este dată situația de excepție mai sus expusă pentru o astfel de soluție, neputându-se reține că nu s-ar fi intrat în cercetarea fondului.
Necercetarea fondului se reține atunci când instanța soluționează cauza pe o excepție care nu este dată ori atunci când motivează insuficient hotărârea, ignorând susținerile și apărările părților, ceea ce nu este cazul în speță, în condițiile în care prima instanță a pronunțat o soluție pe fond, analizând raportul juridic dedus judecății, evident din perspectiva probelor propuse de către reclamantul-intimat dat fiind că pârâtul-apelant nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu și-a făcut nici un fel de apărări.
Prin urmare, nu s-ar putea trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru audierea martorului pârâtului-apelant câtă vreme instanței nu i se poate imputa nicio greșeală, martorul fiind propus pentru prima dată în calea de atac.
Singura posibilitate procedurală pentru audierea martorului pârâtului-apelant ar fi fost în condițiile art. 478 alin. 2 din noul cod de procedură civilă, adică de către instanța de apel, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, or, așa cum rezultă și din practicaua deciziei, pârâtul-apelant nu a formulat o astfel de solicitare, arătând expres că nu are de formulat cereri de probe în apel, insistând pentru trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Pe fond, soluția este corectă. Obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtul-apelant, ca și cumpărător, la plata către reclamantul-intimat, ca și vânzător, a unei diferențe din prețul de achiziție a unui autovehicul.
Este de observat că prin memoriul de apel nu se contestă nici tranzacția în sine, nici prețul de achiziție.
Așadar, fiind necontestate vânzarea, prețul, și invocându-se de către vânzător faptul că nu a primit în întregime prețul, sarcina probei revine cumpărătorului, acesta trebuind să dovedească faptul achitării lui.
Or, pârâtul-apelant nu a produs niciun fel de dovadă în acest sens, susținerile sale în sensul că mama sa, R. L., ar fi remis personal prețul către reclamantul-intimat, fără a primi o chitanță liberatorie, rămânând la stadiul de simple susțineri.
Cum sarcina probei revenea așadar pârâtului-apelant, întrucât ca debitor al unei obligații contractuale trebuia să dovedească faptul executării sale, și cum o asemenea dovadă nu a fost făcută, această împrejurare în sine a fost suficientă pentru admiterea acțiunii vânzătorului, soluția nebazându-se deci pe declarația martorului propus de către vânzător, astfel că interesează mai puțin gradul de subiectivism al martorului.
Pentru toate considerentele învederate, în limitele criticilor invocate, găsite nefondate și în baza art. 480 alin. 1 din noul cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca atare apelul.
Față de prevederile art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008, ajutorul public judiciar acordat apelantului sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în cuantum de 172 lei aferentă căii de atac, rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de către pârâtul R. S. G., domiciliat în com. Vama, ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 966 din data de 6 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind reclamantul C. F. C., domiciliat în sat Prisaca Dornei, .. 11, ..
Ajutorul public judiciar acordat apelantului sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în cuantum de 172 lei aferentă căii de atac, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.04.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. S. A.-M.
Red./Tehnored. V.O.D.
Judecător fond P. A. A.
4 ex./04.05.2015
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 560/2015. Tribunalul SUCEAVA | Cereri. Hotărâre din 08-05-2015, Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
