Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 2/2015
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2/2015
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S.
Judecător L. C.
Judecător V. G.-P.
Grefier L. M. R.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul O. I. împotriva deciziei nr.274 din 4.02.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimați fiind G. C., N. G., N. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. F. pentru intimatul G. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că la dosar contestatorul a depus un memoriu prin serviciul arhivă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării contestației.
Avocatul intimatului G. C. solicită admiterea excepției și anularea contestației ca netimbrată, cu cheltuieli de judecată.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra excepției de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 21 noiembrie 2012, reclamantul Olarean I., în contradictoriu cu pârâții G. C., N. G. și N. E., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului G. C. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 7 ari teren, parte din suprafața de 23 ari ce i-a fost atribuită prin sentințele civile nr.3869/1992 și 1234/2005 ale Judecătoriei Rădăuți, desființarea titlului de proprietate al acestuia, precum și radierea înscrierii dreptului de proprietate din CF nr.7670 M., desființarea planului de amplasament întocmit în vederea intabulării și a procesului verbal de recepție nr.4866/17.03.2006, respectiv obligarea pârâților N. G. și N. E. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3,38 ari teren, parte din suprafața de 23 ari ce i-a fost atribuită prin sentințele civile nr.3869/1992 și 1234/2005 ale Judecătoriei Rădăuți, anularea titlului de proprietate nr.551/1995 și anularea procesului-verbal de punere în posesie nr.530/2.02.1995.
Reclamantul a motivat că pârâții îi ocupă fără drept terenul care reprezintă proprietatea sa, actele de proprietate de care se prevalează, respectiv înscrierile în cartea funciară fiind obținute/realizate în mod fraudulos.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.
În vederea soluționării cauzei, s-a administrat proba cu înscrisuri și a fost atașat dosarul nr._ soluționat prin sentința civilă nr.642/14.02.2012 a Judecătoriei Rădăuți.
Prin sentința civilă nr. 2440/24.09.2013, prima instanță a respins acțiunea civilă, așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul Olarean I. în contradictoriu cu pârâții G. C., N. G. și N. E., a obligat pe reclamant să plătească pârâtului G. C. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul O. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 04 februarie 2014, instanța a invocat excepția de netimbrare a recursului declarat în cauză și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
Prin decizia nr.274 din 4.02.2014, Tribunalul Suceava a admis excepția netimbrării și a anulat recursul declarat de reclamantul O. I., intimați fiind G. C., N. G., N. E., ca netimbrat și a obligat recurentul să plătească intimatului G. C. suma de 700 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În temeiul art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege, iar petentului îi revine obligația de a plăti taxele judiciare de timbru anticipat, după cum rezultă din dispozițiile art. 20 al.1 din același act normativ.
Potrivit art. 35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru, se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești, putând amâna executarea acestei obligații până cel mai târziu la primul termen de judecată, în mod cu totul excepțional și motivat.
Prin dispozițiile art. 1 al. 1 din O.G. nr. 32/1995, se instituie timbrul judiciar, care, în condițiile prezentei ordonanțe, se aplică acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești, Ministerului Justiției, Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, precum și actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici. După cum rezultă din prevederile art. 9 al.1 din același act normativ, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.
Potrivit art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la momentul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, iar potrivit art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
În speță, după cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare din data de 26.11.2013, s-a comunicat recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 88,9 lei și de a depune un timbru judiciar în valoare de 3 lei, aferente cererii de recurs, dar nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit.
Prin urmare, excepția invocată apare ca fiind întemeiată, motiv pentru care va fi admisă.
Admițând excepția de netimbrare a recursului, excepție de procedură, absolută și peremptorie, instanța va anula recursul ca netimbrat, în temeiul art. 320 al. 1 Cod pr. civilă coroborat cu dispozițiile art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 și prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, reclamantul O. I. va fi obligat să plătească pârâtului intimat G. C. suma de 700 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 5 emisă la data de 04.02.2014, depusă în original la dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul O. I. solicitând admiterea contestației, desființarea deciziei nr.274 din 4.02.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava, casarea sentinței civile nr.2440 din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ și admiterea acțiunii.
La termenul de judecată de astăzi, instanța a invocat excepția de netimbrare a contestației formulate și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 C. proc. civ., tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din OUG nr.80/2013, actualizată,acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, la art.33 alin.1 din același act normativ fiind stipulat în mod expres că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
În conformitate cu dispozițiile art.26 alin.1 din OUG nr.80/2013, actualizată, pentru formularea contestației în anulare se datorează taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei.
Față de aceste dispoziții legale, tribunalul reține că în cauză contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, nici la momentul înregistrării contestației în anulare și nici după ce a fost citat cu mențiunea de a achita taxa datorată.
În acest sens, este de menționat că chitanța . MGN nr._/09.01.2014, privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 89 lei, depusă în copie xerox de contestator în prezentul dosar (fila 21), nu poate constitui o dovadă a îndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru de 100 lei, din moment ce suma de 89 lei a fost achitată în mod expres cu titlu de taxă judiciară de timbru în alt dosar, respectiv în dosarul nr._ .
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus prezentate, tribunalul va admite excepția netimbrării și, pe cale de consecință, va anula contestația în anulare ca netimbrată.
Față de dispozițiile art.274 alin.1 C. proc. civ., tribunalul îl va obliga pe contestatorul O. I. să plătească intimatului G. C. suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, achitat cu chitanța . nr.41/12.12.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul O. I. domiciliat în ., jud. Suceava împotriva deciziei nr.274 din 4.02.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, intimați fiind G. C. domiciliat în ., jud. Suceava, N. G., N. E. ambii domiciliați în ., jud. Suceava, ca netimbrată.
Obligă contestatorul să plătească intimatului G. C. suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Ianuarie 2015.
Președinte, A. S. | Judecător, L. C. | Judecător, V. G.-P. |
Grefier, L. M. R. |
Red./tehnored.G-P.V.
Tehnored.R.L., 2 ex./28.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








